Marin Sorescu: Despre prietenie
Marin Sorescu: Despre prietenie
Dacă într-o zi îți vine să plângi, caută-mă…
Nu promit să te fac să râzi, dar pot să plâng cu tine.
Dacă într-o zi îți vine să fugi, caută-mă…
Nu promit că o să te opresc, dar pot să fug cu tine.
Dacă într-o zi nu ai chef să asculți pe nimeni, caută-mă…
Promit să tac oricât vrei.
Dacă într-o zi mă cauți și nu răspund…
Vino repede să mă vezi…
Poate eu am nevoie de tine…
Sursa: https://poetii-nostri.ro/marin-sorescu-despre-prietenie-poezie-id-58754/
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!


Consider un gest frumos, oarecum sensibil, în publicarea acestei poezii! Dar, din nefericire, mesajul ei aparține acelor vremuri în care baza prieteniei era respectul! În ziua de azi, însă, o prietenie înseamnă concurență, înseamnă competiție, înseamnă invidie ori – dacă mi se permite termenul – înseamnă chiar ură, părăsirea celui care are nevoie de tine tocmai atunci când îți solicită ajutorul și, nu în ultimul rând, înseamnă trădare. Peste toate, trădarea îmi pare cea mai dureroasă, mai ales atunci când investești o parte din suflet. Te simți mințit, înjosit, murdărit. Or, toate aceste neajunsuri ne învață că n-ar trebui să mai acordăm atât de mult gir celor de lângă noi, celor pe care noi îi credem că ne-ar susține și ne-ar ajuta în momentele cheie ale vieții noastre. În cazul tinerilor, „formula” este mai rar aplicată (posibil, spre deloc), știut fiind faptul că înțelepciunea vine o dată cu vârsta, mai precis, cu o anumită experiență de viață, când începe să nu mai conteze nimic: nici realizările, nici eșecurile, nici nevrozele năprasnice, nici invidiile și nici măcar durerile, fie ele sufletești sau trupești, ci mai contează doar înălțarea spiritului și contopirea cu Domnul nostru Iisus Hristos. Probabil, n-ar fi potrivit să privesc din acest unghi lucrurile, dar știu că nu există prietenii adevărate, cum nu există prieteni adevărați, care să-şi asume rolul mesajului extraordinar al poeziei lui Sorescu ori a definiției în sine. Dar dacă vrem să ne hrănim sufletul cu substanță, cu energie, cu suavitate, atunci, propun să deschidem o carte, să spunem o rugăciune și să ne iubim… Părinții. Biologici (dacă-i mai avem) și pe cei duhovnicești. Acestea sunt forțele vieții, ale trecerii noastre efemere pe acest pământ. Restul… doar tăcere! Post cu folos duhovnicesc tuturor!
ApreciazăApreciază
Există viață după moarte, spun oamenii de știință:
ApreciazăApreciază
foarte frumos ❤️
ApreciazăApreciază