Cuviosul Paisie Aghioritul: Aghiuţă vrea să ne vada întristaţi
Aghiuţă vrea să ne vada întristaţi
– Gheronda, de ce trec dintr-o dată de la bucurie la întristare?
– Trecerea bruscă de la bucurie la întristare de cele mai multe ori este de la ispititor. Aghiuţă cu răutatea lui îl războieşte mult pe om, mai ales pe celsensibil şi vesel din fire, care caută să trăiască o viaţă duhovnicească. Aceasta este treaba lui: vrea să ne vadă întristaţi şi să se bucure. Dar de ce să-l lăsam peaghiuţă să-şi facă treaba? Nu este mai bună bucuria decât întristarea? Nu este mai bună dragostea decât răutatea?
– Uneori cad in întristare, fără să-mi dau seama din ce cauză.
– Aghiuţă nu vrea ca cineva sâ se bucure. El găseşte moduri să-i intristeze şi pe cei care au motiv sa se întristeze şi pe cei care nu au. Iar ceea ce văd la tine este că el caută o pricina ca sâ te arunce in deznădejde. Te încurcă din ce în ce mai mult cu nişte iţe fine. Aş zice că ai avea motiv să te întristezi dacă te-arîncurca cu o sfoară, dar tu te întristezi câ te leagă cu nişte iţe fine pe care le vezi ca pe nişte sfori groase. Nu te chinui fără motiv, căci aşa îi faci bucurie lui aghiuţă si-L mâhneşti pe Hristos. Vrei sa-L mâhneşti pe Hnstos?
– Nu, Gheronda, dar…
– S-a terminat! „Iadul s-a amărât!” (nota 3). Spune: „S-a amarât!”.
– „S-a amărât!”.
nota 3
Sfantul loan Gură de Aur, Cuvânt de învăţătură din noaptea Sfintelor Paşti, Penticostar.
Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte Duhovnicesti, Patimi si Virtuti, volumul V, Editura Evanghelismos, Bucuresti 2017
Cititi va rog si:
Cuviosul Paisie Aghioritul: Bucuria este de la Hristos, întristarea este de Ia diavol
Cuviosul Paisie Aghioritul: Egoismul aduce întotdeauna întristare si nelinişte
Cuviosul Paisie Aghioritul: cel nemulţumitor este întotdeauna întristat
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
Referinta bibliografică la lucrarea profesorului de Teologie Dogmatică și Simbolică al Universității Aristotel din Tesalonic,
Ioannis Kourebeles,
„Majoritatea Unuia” ,
Editura Kyriakides,
Tesalonic 2024,
pagini: 247
În rugăciunea arhiereasca a Domnului Hristos, două dintre punctele dominante sunt următoarele:
a. că viața veșnică nu este o stare metafizică abstractă, ci în mod specific cunoașterea Dumnezeului Treimic în Hristos, și
b. că cuvintele lui Hristos îi disting pe oameni în cei care trăiesc în lume, dar ” nu sunt din lume oὐκ εἰσι”, și celor care, fiind identificați cu lumea și cu cugetarile ei stupide, ii urăsc pe cei dintâi (am dat sens cuvântului: lumea i-a urât, că ei nu sunt din lume, așa cum El este din lume).
Distincția menționată la litera (b) are același efect asupra literei (a), deoarece ceea ce este în joc este tocmai această autenticitate a vieții duhovnicești sfinte, pe care prezența unei vieți corupte și neadevărate, prezentată chiar și într-o inveșmântare teologica, încearcă să o corupă.
Lucrarea prof. univ. dr. Ioannis Kourebeles,
se extinde la șapte (7) capitole-secțiuni.
Axa coerentă care pătrunde și unifică toate capitolele este discursul teologic critic al autorului, împotriva a ceea ce s-au spus și susținut lucrurilor blasfemiatoare teologic și invalidate științific în perioada de dominație a bolii covid-19 și a coronavirusului religios (p. 75), nu de jurnaliștii cunoscuți, care își exprimă opinia – fără a fi întrebați în mod evident – despre tot ceea ce este științific, ci de oameni care au ca subiect științific știința teologiei, fie în medii academice, fie în expresia sa practico-pastorală în timpul vieții liturgico-sacramentale, absolutizând fragmentul detașat al cunoașterii parțiale.
În acest scop, autorul își folosește talentul poetic și literar, care poartă puternice caracteristici stilistice din lucrările lui Roman Melodul, care se resimnte și la el.
Prin recenzia diferitelor formulări expresive ale autorului, ca „materiale de construcție”, se va încerca structurarea textului de față, pentru a păstra – dacă și pe cât posibil – mărturia sa teologică minuțioasă și pulsul viu care există în primul rând în carte, din aliajul unui creștin ortodox conștient și un om de știință teolog serios, care nu creează narațiuni despre inchipuiri, ci prezintă concluzii de cercetare laborioasă asupra textelor.
În acele momente și în condițiile care s-au evidentiat, au reapărut suspecții obișnuiți, așa cum se întâmplă întotdeauna cu ocazia provocarilor „Biserica trebuie…”, încearcă să devină punctul de trecere și busola Bisericii, dar fără cârmă, cu rezultatul că falsul propunerilor lor fără ieșire nu întârzie să apară.
Acești comercianți ai unei vieți păgâne și ai vieții erodate sunt numiți de autor „ortodocși, voiajori, luptători împotriva Euharistiei, în funcție de corupția pe care încearcă să o realizeze, ca „parafuncționari și traficanti ai sistemului de exploatare a nevoilor religioase” (pp. 20 și 63) care este clar diferențiat de caracterul mântuitor al Bisericii care este comuniune a îndumnezeirii.
În plus, de-a lungul timpului, dușmanii periculoși ai „Trupului Dumnezelui-Om”, pe care Sfantul Ioan Hrisostom îi numește „batjocoritori ai adevărului” (p. 143), nu au fost cei din afară, ci „oponenții din interior ai Ortodoxiei care… au vorbit prea mult și zgomotos, dar fără să spună nimic” (p. 24), în contrast direct cu știința reală, care ca adevărată știință isihastă „nu face zgomot…” (pag. 38).
Se amintesc declarațiile teologilor „experți”, care, împreună cu ceilalți „experți” din domeniul medicinei, „au falimentat”.
Ca vedete TV rătăcitoare (și dincolo de ratacire), chiar mai abitir decat predicțiile astrologice horoscop, au subordonat „teologia virologiei” (p. 41), în timp ce păreau să vorbească despre nevoia de a aboli Sfintele Taine și de a reveni la vechile metode de împărtășire, care asigură intimitatea și netransmiterea bolilor, precum și despre necesitatea de a înceta slujbele în biserici de dragul „dragostei aproapui și fratelui”.
Slavă Domnului, însă, că, chiar dacă au fost dureroase, au fost clasificate de la început la nivelul fanteziilor, cu care nici măcar amintirea nu vrea să se preocupe, în timp ce creștinii conștienți cunoșteau și ascultau pe adevărații crestini, adevărații purtători ai Tradiției ecleziastice.
„Întrebarea care a fost atunci:” Iisus sau Baraba”?! rămâne atemporală și este mocnita continuu și profitabil pe șantierele de construcții păgâne religioase” (p. 119).
Și în timp ce Adevărul ne-a fost revelat și transmis în substanță de Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, totuși ortodocșii descoperă în mod constant și în timp un alt „adevăr” mai convenabil, împotriva adevăratei viețuiri și învățături a Bisericii, care, tocmai pentru că le convenea, îi fascina în același timp, dându-le ocazional din nou posibilitatea de a cerși like-uri (p. 25).
În acest fel, însă, ei au transformat de fiecare dată Adevărul primit de la Revelatie/ Descoperire (p. 76) în „modă care se învechește” (p. 234) încercând să se strecoare în limitele sufocante ale teologiei lor privatizate patimas, doar „atât de mult” adevăr cât se potrivește oportunitatilor.
Și, deși adevărul este sufocant, ei înșiși predicau cu mândrie „libertatea persoanei”, invocând „toleranța și afirmarea varietății preferințelor, libertatea de alegere, diversitatea preceptelor utilitariste și iluziile idolatre” (p. 58), încercând în zadar să-și instituționalizeze ateismul personal ca fiind credință a Bisericii.
Observând modul constant în care corupătorii adevărului acționează de-a lungul timpului, de vreme ce au fost numiți în mod deschis eretici și astăzi sunt camuflați ca „profesori conferențiari și predicatori”, se concluzionează că ” curentul post-patristic este în practică legat de efortul de a-i convinge pe creștinii ortodocși botezați să nu-și iubească trecutul și prezentul sfânt” (p. 50).
Poate pentru că contextul bisericesc controlează și certifică nivelul de corupție și coroziune al vieții voyeuriste, care, totuși, ca o condiție nefirească dă naștere la idolatrie multifațetată, se dovedește a fi un esec. „Aceste impatimiri se manifestă după cum urmează: atâta timp cât omul eșuează în dobândirea plăcerii, și inevitabil primesc durerea pentru că nu o dobândesc placerea” (p. 38), răsturnând astfel chiar și termenii maniheismului. „Neomaniheismul de astăzi este inversul celui clasic în ceea ce privește prevalenta materiei asupra spiritului… Astăzi prevalează hedonismul materialist” (p. 59), care promovează voyeurist și în primul rând materia, corpul și imperativele părții pasive a sufletului.
Acesta este motivul pentru care, potrivit lui Kourebeles, eudemonismul este în esență o capitulare în fața morții (p. 73).
Elementul cel mai oximoronic și anti-dogmatic al acelei perioade a fost faptul că cei mai anti-anti-euharistici zeloți au fost cei care, până de curând, se etalau cu o multitudine de scripturi euharistice, chiar echivalând perfect Euharistia și Biserica.
Unii dintre ei, chiar pe această temelie, și-au construit literalmente cariere, dar au separat Euharistia de Ipostasul ei.
De aceea, în acel moment, și-au negat trecutul dintr-o singură lovitură „de dragul fratelui”, au prezentat Euharistia ca pe un element „molipsitor” (p. 78) și evlavia fata de Tainele dumnezeiesti ale Bisericii ca fiind o viziune sacramentalistă.
Și, deși ei „proclamă că vor uni lumea” (p. 227), ei au inlesnit ca Taina Tainelor – Euharistia să fie pulverizata, în timp ce „ar fi trebuit să arate că Sfântul Sange al Euharistiei este împărțit de Biruitorul morții însuși (p. 227). 44).
Dar se pune întrebarea: „Poate un astfel de Potir să unească omenirea?” (p. 78) i.e. adică un Potir comun cu ereticii? ; Din cauza forței majore, multi ortodocșii au uitat și au achiesat la „iudificarea” iubitoare, și s-au vândut ieftin pe un „sarut al Iudei” până acum fără niciun pret” (p. 83).
Dacă trecerea de la tetrarhia supranațională (fosta pentarhie) la bisericile naționale este o deducție ecleziologică, se înțelege ce înseamnă transformarea dintr-o biserică națională într-una de stat, în care purtătorul de cuvânt al guvernului definește ce este păcat și ce nu, decide dacă este necesar să se introducă metoda cu mai multe lingurite de unică folosință (sic), „poruncind credincioșilor să trăiască (și) fără Sfânta Impartasanie dătătoare de viață” (p. 84), și multe altele care dezvăluie ce înseamnă pentru o biserică „să fie închisă în contextul politico-religios ca fiind predată la cheie în mâinile conducătorilor…
După ce a fost prezentata „Ortodoxia” ca fiind neimplicată în energiile necreate ale lui Dumnezeu (din moment ce virușii se puteau răspândi alert în biserici), după ce au anihilat ocrotirea Maicii Domnului și substanța ascetică a adevăratei Ortodoxii… ei credeau că Euharistia a fost învinsă și ca are nevoie de ajutorul lor…:
Hristos tocmai murise, iar mormântul Său era acum bine asigurat de ei (fariseii) ” (p. 123). Considerațiile lor de mai sus arsu de fapt elemente ale „monofizitismului ritual” (p. 207), în care o natură umană atestă era separată de Dumnezeire și, prin urmare, vulnerabilă și expusă molipsirii și contaminarii, morții și domniei fricii.
Sfântul Ioan Gură de Aur, interpretând îndemnul lui Hristos către purtătorii de smirnă „Nu vă temeți”, ceea ce înseamnă că frica și dogma învierii lui Hristos nu pot fi combinate.
Cu siguranță nu este o coincidență faptul că se menționează că ” cei care speculau erau în prezența lui Pilat, soldatii păzeau… „Problema dușmanilor Învierii este, se pare, abia a treia zi” (p. 141) și în acest scop s-a stabilit o bună cooperare între autoritatea lui Pilat și delegații vasali dispuși.
Poate că acest lucru ar trebui să ridice îngrijorări cu privire la faptul dacă există într-adevăr un ethos al învierii în cei care s-au promovat și se prezintă doar ca „purtători ai mesajului Învierii”.
Nu este neobișnuit ca un activism religios abstract să fie caracterizat ca moral ecleziastic, învestit, în mod origenist, cu elemente de Înviere și Apocalipsa, mai ales când „adevărata eshatologie ortodoxă este calea ascetică care nu este subordonată existenței întunecate a răului” (p. 168) și ca atare „devine o experiență ortodoxa” (p. 166), „astfel încât să nu existe decalaje între protologie și eshatologie” (p. 165)
Numai acest lucru dovedește în mod clar că „destinul omului este ceea ce se face înainte de întemeierea lumii” (p. 217), reducând decalajul creat de viziunea temporală plată a sfârșitului pur și simplu ca un viitor postistoric care vine și intră în istorie.
„Prin unitatea timpului în providenta lui Dumnezeu este Dumnezeu Însuși care îl iubește pe omul de astăzi prin întruparea sa, crucea, învierea sa și a Doua Sa Venire” (p. 179).
Toate cele de mai sus, care din păcate nu sunt scenarii fanteziste, ci lucruri pe care le-am trăit și le trăim parțial până astăzi, arată cât de ușor este să reducem viața sfântă la o „ecleziologie dictatoriala autoritară” (p. 202), în care slujitorii devin „para-funcționari intermediari anti-euharistici ai unui sistem folcloric-religios” (p. 203), „slujitori fără credință și lipsiți de pocăință față de Hristos, dar cu versete îngenuncheate de slujitori subordonați înaintea conducătorilor lor religioși.
În acest sistem, slujitorii de astăzi sunt conducătorii de mâine” (p. 235), care, mocnesc de invidie vizavi de „orice critică validă a dogmatismului lor” (p. 189
Ei mențin fundamentalismul pseudo-progresist!
Și deși sunt specializați în acceptarea celuilalt și a alterității în general, există o singură excepție;
Această alteritate nu ar trebui să fie critica vizavi de narațiunile lor, pentru a nu dezvălui inadecvarea lor.
„Sub pretextul de a se opune fundamentalismului, ele funcționează ca o corupere a dogmelor ecleziastice tradiționale și a lucrurilor științifice teologice” (p. 189). Acesta este motivul pentru care pocăința „ca act de viață este actul cu adevărat anti-autoritar al omului care se cumineca euharistic în Hristos” (p. 209), care evidențiază legătura inseparabilă dată între dogmă și trăire în Hristos.
Aceasta este într-adevăr experiența calitativă a unui om iubitor de Hristos, care nu se teme de majoritățile cantitative ale acestei lumi” (p. 237).
Felicitări călduroase prof. univ. dr. Ioannis Kourebeles,
pentru îndrăzneala și consecvența sa teologică.
https://tasthyras.wordpress.com/2025/02/21/%ce%b7-%cf%80%ce%bb%ce%b5%ce%b9%ce%bf%cf%88%ce%b7%cf%86%ce%bf%cf%8d%cf%83%ce%b1-%ce%b5%ce%bd%cf%85%cf%80%cf%8c%cf%83%cf%84%ce%b1%cf%84%ce%b7-%ce%b1%ce%bb%ce%ae%ce%b8%ce%b5%ce%b9%ce%b1/#more-110333
ApreciazăApreciază
Corona virus se termină, începe războiul!! Se termină războiul, corona virus începe din nou acum?!
Un nou coronavirus cu tendințe pandemice detectat în Wuhan
HKU5-CoV-2 este izbitor de similar cu virusul plandemic, stârnind temeri că istoria s-ar putea repeta la doar doi ani după ce s-a declarat sfârșitul unei aventuri de coșmar pentru planetă.
În scenarii care amintesc în mod ciudat de începuturile Covid, descoperirile indică China,
cercetătorii de la infamul Institut de Virologie din Wuhan au identificat noua tulpină a virusului care trăiește în lilieci.
HKU5-CoV-2 este izbitor de similar cu virusul pandemic, stârnind temeri că istoria s-ar putea repeta la doar doi ani după ce s-a declarat sfârșitul unei aventuri de coșmar pentru planetă.
Noul virus este și mai strâns legat de MERS, un tip mai mortal de coronavirus care ucide până la o treime dintre persoanele pe care îi infectează.
Virologul Shi Zhengli, cunoscut sub numele de „Batwoman” pentru munca sa asupra coronavirusurilor, a condus descoperirea, care a fost publicată într-o jurnal științific de top.
Testele au arătat că HKU5-CoV-2 a pătruns în celulele umane în același mod ca SARS-CoV-2, virusul din spatele Covid.
Potrivit revistei Cell, cercetătorii finanțați de Beijing au recunoscut că prezenta un „risc ridicat de transmitere la oameni, fie prin transmitere directă, fie prin gazde intermediare”
Noul HKU5-CoV-2 este un coronavirus care aparține familiei de virusuri patogene
MERS este o boală respiratorie contagioasă care se transmite de la animale la om și de la om la om.
Provoacă febră, tuse, dificultăți de respirație, diaree și vărsături și poate fi fatală în cazuri severe.
Doar doi pacienți din SUA au fost testați pozitiv pentru MERS – ambii în mai 2014 – și fiecare caz a fost legat de călătorii din Orientul Mijlociu.
Nu există vaccin împotriva virusului.
https://www.bankingnews.gr/diethni/articles/788150/pagkosmia-anatrixila-me-to-sok-sti-wuhan-neos-koronoios-pou-tha-ekselixthei-se-pandimia-entopistike-stin-kina#google_vignette
https://konstantinoupolipothoumeno.blogspot.com/2025/02/blog-post_717.html
ApreciazăApreciază
Dacă scrii pe gugăl „virus”, la secțiunea „știri”, o să vezi câte info noi găsești despre mai multe variante de… „viruși”. Nu cred că-i vremea, încă, pentru că omenirea e în corzi dpdv tot și nu cred c-ar prinde, acum, o nouă isterie pe boală. Deși, deBill Gay Ț ne promitea în 2022 că, în 2025, va veni o boală și mai și, să nu cumva să ne bucurăm prea tare.
Totul e despre a ne ține sub presiune (frică), prin orice metodă, păstrând, astfel, ordinea și disciplina. Cea mai mare frică e despre necunoscut. Când înțelegi, frica dispare.
ApreciazăApreciază
am tăcut cu toții asurzitor atâția amari de ani
iată cine a ajuns să ia apărarea Ortodoxiei și a Ortodoxiei din Ucraina și să arate blestemățiile de la Constantinopol. Pentru rugăciunile și jertfa mitropolitului Longhin Jar.
DEZVĂLUIRE-ȘOC la Tucker Carlson: FALSA Biserică Ortodoxă a Ucrainei a fost creată de USAID și CIA. Societatea Civilă SOROS a pus umărul la persecutarea creștinilor „Acum cinci ani, în Ucraina a fost creată o nouă Biserică de către administrația Poroșenko, cu sprijinul activ al guvernului SUA. Departamentul de Stat al SUA a fost implicat în acest proces. Cred că USAID sau alte organizații au finanțat această Biserică de stat, numită Biserica Ortodoxă a Ucrainei. Practic, a fost o operațiune CIA, dacă vreți, menită să creeze o Biserică complet independentă de ceea ce ei considerau a fi sub influența periculoasă a lui Putin”, a afirmat Amsterdam, citat de BucPress.
Potrivit lui, Departamentul de Stat al SUA, infiltrat de agenții Rețelei Soros, ar fi încălcat în mod deschis Constituția americană, „intervenind în distrugerea libertății religioase într-o țară străină și făcând lucruri complet ilegale conform legilor noastre”.
„Am investigat acest caz, ne-am întâlnit cu persoane de la cele mai înalte niveluri ale guvernului SUA, care mi-au confirmat că aceasta a fost o operațiune a guvernului american. Am încercat să facem tot ce ne stătea în putință, dar ne-am lovit de un zid al propagandei ucrainene în interiorul Washingtonului”, a adăugat avocatul.
El a mai afirmat că Biserica Ortodoxă a Ucrainei – Autocefală „a confiscat 1.500 de biserici ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene” și a acuzat violențe împotriva clerului și credincioșilor.
„Mai grav, preoții și credincioșii noștri au fost bătuți, și am toate aceste imagini video. Dacă accesați savetheuoc.com, veți vedea filmări în care credincioșii noștri sunt agresați. Este vorba despre persoane în vârstă, ale căror copii luptă pe front pentru apărarea Ucrainei, iar ei sunt bătuți, adesea de agenți ai Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), purtând măști și simboluri naziste pe mâneci”, a susținut Amsterdam.
ApreciazăApreciază
[…] Cuviosul Paisie Aghioritul: Aghiuţă vrea să ne vada întristaţi […]
ApreciazăApreciază
[…] Cuviosul Paisie Aghioritul: Aghiuţă vrea să ne vada întristaţi […]
ApreciazăApreciază