Cuviosul Paisie Aghioritul: Egoismul aduce întotdeauna întristare si nelinişte

– Gheronda, mă gândesc mereu la greşeala mea care v-a mâhnit şi mă cuprinde intristarea.

– Dacă tot a trecut nu te mai gândi la ea, pentru că gândul acesta doar tristeţe îţi va aduce şi nu te va ajuta cu nimic. Insă iţi va fi de folos să fii atentă pe viitor. Continuă-ţi cu sărguinţă nevoinţa. Cu toţii facem greşeli din neatenţie, dar Bunul Dumnezeu ne ocroteşte ca un Tată. De aceea îi are pe Sfinţii Săi, de aceea a şi pus lângă fiecare om câte un Inger ca să-l ocrotească, de aceea rânduieşte să existe şi oameni duhovniceşti, tot spre a-i ajuta pe oameni.

– Gheronda, întristarea pentru căderile mele mă încovoaie şi obosesc în nevoinţa mea.

– Din pricina egoismului pătimesti asta. Fiindcă nu te „incovoi”, de aceea te  istoveşti apoi. Nu exista smerenie, pocăinţă, zdrobire de inimă, ci egoism, iar egoismul intotdeauna aduce întristare şi neliniste. Când omul nu are pocăinţă, ci se mâhneşte din egoism, din dorinţa de a plăcea oamenilor, fiindcă a scăzut înochii celorlalţi, atunci există inlăuntrul său nelinişte, otravă, durere.

– Adică atunci când cineva se întristează mult pentru o cădere a sa, aceasta provine întotdeauna din egoism?

– Nu întotdeauna, ci poate proveni şi din mărinimie. Iar când intristarea este multă şi provine din mărinimie curată, atunci şi mângâierea dumnezeiascăvine din belşug şi cu putere şi întăreşte nu numai sufletul, ci şi trupul.

– Şi cum îmi voi da seama dacă mă întristez din mărinimie sau din alt motiv?

– Cel care se întristează din mărinimie ia sarcina asupra sa; pe când cel ce se mâhneşte din egoism arunca sarcina asupra altora, spunând că e nedreptăţit. Se simte atins în egoismul lui şi îşi bagă nasul in pământ, nu vorbeşte… Iată, astăzi două maici au făcut o pagubă. Le -am făcut observaţie amândurora. Amândouă s-au întristat si au plecat capul. Insă una s-a întristat din mărinimie, fiindcăm-a mâhnit pentru paguba pe care a făcut-o, pe când cealaltă s-a întristat din pricina egoismului. Prima se ruşina chiar şi să mă privească. Cealaltă însă, ca să nu-şi piardă reputaţia, a căutat îndată să se îndreptăţească, fără să cerceteze cât de mare a fost paguba. S-a gândit in sinea ei: „Am scăzut in ochii celorlalţi, nu vor mai avea încredere in mine. Cum să-mi justific acum greşeala pe care am fa-cut-o, ca să nu-mi pierd reputaţia?”. Dacă-şi recunoştea greşeala şi lua sarcina asupra ei, ar fi simţit mângâiere. Dar ea a încercat să se îndreptăţească, de aceea nu simţea inlăuntrul ei mângâiere. Căci atunci când ne îndreptăţim, cedăm teren diavolului, iar acesta vine, face o lucrare fină in noi şi ne întristează. Insă când luăm sarcina asupra noastră, atunci şi Dumnezeu ne ridică toată greutatea. Acum depinde de noi pe care dintre cele două le vom alege: smerenia care dă odihnă sau egoismul care aduce mâhnire, nelinişte şi tulburare?

 

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte Duhovnicesti, Patimi si Virtuti, volumul V, Editura Evanghelismos, Bucuresti 2017

Cititi va rog si:

Cuviosul Paisie Aghioritul: Bucuria este de la Hristos, întristarea este de Ia diavol