Romanul „Adam și Eva”, scris de Liviu Rebreanu, are drept temă principală credința în reîncarnare. O considera cartea lui cea mai dragă
Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Adam_%C8%99i_Eva_(roman)
Adam și Eva este un roman de dragoste scris de Liviu Rebreanu în anul 1925. Romanul are drept temă principală credința în reîncarnare, metempsihoza.[1] Cuplul arhetipal și androginic se caută și se reîntregește în șapte perioade istorice diferite.
[…]
Rebreanu s-a documentat intens, a consultat lexicoane. El a propus reflecții deghizate asupra timpului, experiența repetitivă creând iluzia nemișcării, o viață completă a sufletului pribegind în căutarea complementului presupune reîntoarcerea în planul divin.[12]
Romanul cuprinde nouă capitole: Începutul, Navamalika, Isit, Hamma, Servilia, Maria, Yvonne, Ileana, Sfârșitul.[13]
[…]
Romanul a apărut în 1925. Potrivit celor scrise în Jurnalul lui Liviu Rebreanu, pretextul acestui roman a fost o scenă petrecută în septembrie 1918, la Iași. Atunci, într-o zi ploioasă, autorul a întâlnit o femeie misterioasă și a trăit acel sentiment de déjà-vu. Din privirea ei a înțeles că și ea simțea același lucru. S-au privit doar o clipă și apoi ea a dispărut pentru totdeauna. Pornind de la această întâmplare reală, Rebreanu a descoperit tema reîncarnării și a iubirii predestinate.[15]
[…]
Liviu Rebreanu a declarat în repetate rânduri că din toate operele sale, Adam și Eva este cartea lui cea mai dragă, numind-o „cartea iluziilor eterne”.[17]
[…]
Mircea Eiade a declarat că a „fost sigur că dl. Rebreanu este într-adevăr un scriitor mare”, când, după ce a citit Pădurea spânzuraților, a citit și Adam și Eva.[23]
Vladimir Streinu a considerat Adam și Eva o narațiune filosofică, „o metafizică a desăvârșirii morale prin iubire”, iar Tudor Vianu l-a numit roman „teosofic”, al cărui resort este „subconștientul, ca principiu metafizic, legând între ele cel șapte vieți ale unei reîncarnări succesive”.[24]
Comentariu saccsiv:
Cititi va rog si:
Reincarnarea este incompatibila cu credinta ortodoxa
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
https://www.puterea.ro/calin-georgescu-continua-retorica-preluata-de-la-putin-dupa-reactia-kievului-ucraina-va-pierde-batalia/
dar
https://inpolitics.ro/inainte-de-georgescu-seful-informatiilor-militare-ucrainene-a-profetit-desfacerea-ucrainei-in-bucati_1860085446.html
https://www.puterea.ro/dacii-getii-si-capcanele-pseudo-istoriei-de-ce-nu-avem-mai-multe-carti-serioase/
https://www.puterea.ro/calin-georgescu-rebut-intelectual-si-relicva-a-unui-trecut-obscur-vrea-schimbari-de-frontiere/
https://www.puterea.ro/ministrul-justitiei-despre-anchetele-in-cazul-anularii-alegerilor-cand-vor-fi-publicate-probele-care-au-stat-la-baza-deciziei-ccr/
https://www.puterea.ro/preturi-scumpiri-1-aprilie-2025/
https://defapt.ro/ciolacu-capat-subventionarii-energie/
ApreciazăApreciază
https://www.facebook.com/reel/909173238038034
ApreciazăApreciază
Sfântul Iustin Popovici:
Sfantul Apostol spune așadar: în Hristos „ati fost pecetluiti cu Duhul Sfânt al făgăduinței”. [3]
Fagaduinta? Dăruită de Dumnezeu prin Sfântul Proroc Ioil [4] și de Însuși Domnul Hristos. [5]
O pecete confirmă autenticitatea a ceea ce poartă acest sigiliul; în acest caz — adevărul credinței în Hristos și tot ceea ce conține și fagaduieste. Căci prezența Duhului Sfânt în sufletul credinciosului, pecetea Lui și însăși esența acesteia, este „garantul moștenirii noastre – άρραβών της κληρονομιάς ήμυν” [6] o fagaduinta că vom dobandi pe deplin ceea ce Mântuitorul ne oferă și ne promite prin Evanghelia Sa a mântuirii. Duhul Sfânt ne daruieste toate binecuvântările pe care le-am pierdut prin păcat și din cauza păcatului. Ele constituie moștenirea noastră, moștenirea noastră în Hristos. Garanția Duhului ne este dată „pentru răscumpărarea moștenirii”. [7]
Ce gaj prețios! — Însuși Duhul Sfânt, pe care Domnul Hristos ni-l dă de la Tatăl. Întreaga Preasfântă Treime lucrează pentru mântuirea noastră.
Acest lucru este simțit de toți cei care au pornit pe calea mântuirii prin credința în Domnul Hristos, Cel minunat. Sfântul Apostol proclamă: „Dumnezeu ne-a întemeiat în Hristos, ne-a uns și ne-a pecetluit și ne-a dat dovada Duhului în inimile noastre”. [8] Dobandirea Duhului Sfânt în noi crește în toate darurile Duhului Sfânt, în toate virtuțile sfinte. [9]
De ce nu ne-a dat Domnul totul imediat, totul, ci mai întâi ne dă doar un gaj? întreabă Sfântul Ioan Gură de Aur. Iar tot el răspunde: Pentru că noi, din partea noastră, nu am îndeplinit inca totul.
Am crezut; Însă este doar începutul, iar El a dat fagaduinta. Și când ne arătăm credința prin fapte, atunci totul ne va fi daruit – chiar și asta. Garanția Duhului „este o parte a slavei pe care Dumnezeu ne-a
făgăduit-o”. [10]
https://svetosavlje.org/dogmatika-pravoslavne-crkve-tom3-1/208/
ApreciazăApreciază
Sfantul Iustin Popovici:
Așa cum Sfinții Apostoli au învățat acest lucru complet și clar doar prin Duhul Sfânt, tot așa învață fiecare creștin. Este o lege care se aplică tuturor ființelor umane. Prin urmare, Părinții duhovnicești sunt cei mai buni invatatori ai lui Hristos și interpretii insuflați duhovniceste ai Sfintei Evanghelii, pentru că o interpretează cu Duhul Sfânt, care le descoperă „lucrurile adânci ale lui Dumnezeu” [3] .
Ce este „duhul acestei lumi”? Aceasta este înțelegerea lumii: această lume este totul și toate; se trăiește in ea, se moare din ea; prin ea devine omul, prin ea dispare; În afară de această lume, nu există altă lume; În afară de om, nu există Dumnezeu; Ceea ce este în această lume este totul, iar deasupra ei și în jurul ei — nimic, nimic, nimic; Omul, cu toată ființa sa, a apărut și a crescut din această lume și se întoarce la ea din nou, dezintegrându-se și nimicindu-se. Prin urmare, „duhul acestei lumi” nu poate să-L cunoască pe Hristos Dumnezeu, nici ceea ce ne-a fost dat în El de către Dumnezeu. „Duhul acestei lumi” se află în conducătorii autoproclamați ai acestei lumi, care nu-L cunosc și nu-L recunosc pe Dumnezeul-Om și Mântuitorul în Hristos Iisus, Domnul nostru. Ea este prezentă la materialişti, raţionalişti, umanişti, papişti şi toţi cei care doresc să-L reducă pe Hristos Dumnezeul-Om la om, şi să explice creştinismul ca o filozofie umană, o ştiinţă umană, un fenomen uman, o creaţie umană.
Tâlcuind cuvintele apostolului: „ca să cunoaștem ceea ce ne-a fost daruit de Dumnezeu”, Fericitul Teofilact spune: „Duhul Sfânt este lumină și noi am primit lumină, pentru ca, luminați de ea, să vedem ceea ce a fost tainic până acum”. Și asta ce inseamna? Ce constituie iconomia mântuirii a lui Hristos – iconomia lui Hristos: cum a murit pentru noi, cum ne-a făcut fii ai lui Dumnezeu, cum ne-a ridicat în Sine și ne-a așezat de-a dreapta Tatălui. Dar cei care nu au Duhul Sfânt nu cunosc aceasta.(Talcuirea 1 Cor., sar. 2, vers. 12; P. gr. t. 124, col. 593 Β).
https://svetosavlje.org/dogmatika-pravoslavne-crkve-tom3-1/194/
ApreciazăApreciază
Sfântul Iustin Popovici:
Moartea se numește separarea tainică a sufletului de trup, separarea temporară a sufletului și a trupului.
Făcând acest lucru, trupul își pierde forța dătătoare de viață și se predă decăderii și dezintegrarii, în timp ce sufletul rămâne să trăiască singur în ființa sa. De aici, în Sfintele Scripturi, moartea se numește: plecarea sufletului din trup, [1] somnul în care trupul adoarme, [2] întoarcerea trupului in pământ și sufletul nemuritor la Dumnezeu. [3]
În Apocalipsa, atât mortalitatea corpului uman, cât și nemurirea sufletului uman sunt arătate și mărturisite într-un mod foarte clar și evident. Sufletul uman este nemuritor pentru că este după chipul lui Dumnezeu, pentru că este creat după chipul lui Dumnezeu nemuritor. [4] După ce a primit sufletul de la Dumnezeu, fiecare om este nemuritor cu sufletul. [5] Fiind nemuritor, sufletul, după moartea trupului omenesc, se întoarce la Dumnezeu care l-a creat. [6]
Prin nemurirea sa, sufletul uman este singura valoare absolută din lumea umană; Pe ea este construită întreaga iconomie dumnezeu-omeneasca a adevărului dumnezeiesc și a mântuirii. Căci dacă omul ar fi muritor în suflet, întreaga ispravă a Mântuitorului ar fi o utopie și o înșelăciune, iar creștinii ar fi cei mai nefericiți oameni, întrucât viața lor de pe pământ ar fi o suferință continuă de dragul vieții veșnice în ceruri. [7] Dacă sufletul este muritor, atunci nu există înviere a morților; Dacă nu există învierea morților, atunci Hristos și credința în El sunt lipsite de sens. [8] Mântuitorul întemeiază atât posibilitatea, cât și realitatea însăși a învierii morților tocmai pe nemurirea sufletului omenesc, pentru că sufletul nu poate fi omorat. [9] Sufletul trăiește într-un trup de lut, pentru ca după moarte să-l părăsească și să intre în lumea cerească unde domnește și stăpânește vesnicia. [10] Prin relatarea Sa despre bogat și despre saracul Lazăr, Mântuitorul arată că nu numai sufletul drept al lui Lazăr este nemuritor, ci și sufletul păcătos al omului bogat. [11]
https://svetosavlje.org/dogmatika-pravoslavne-crkve-tom3-2/60/
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
E adevărat, reîncarnarea NU este compatibilă cu Ortodoxia! Și totuși, chiar dacă „Adam și Eva” se numără printre piesele mai puțin izbutite (precum comediile „Cadrilul” și „Apostolii”, de exemplu, ori romanele neînsemnate, minore – „Adam și Eva”, „Ciuleandra”, „Crăișorul Horia” dar care preced capodopera „Răscoala”), n-aș vrea ca ardeleanul absolut Liviu Rebreanu să ajungă marginalizat, eventual subapreciat. Pentru că n-ar fi corect! Din mai multe motive: în primul rând complexitatea caracterului său – a fost profund și temeinic în tot ceea ce realiza (chit că, uneori, era vorba și de alte preocupări decât cele scriitoricești, care se numesc astăzi hobby-uri, una dintre ele fiind fotografia), în al doilea rând se știe foarte bine, că orice mare artist (scriitor, pictor, sculptor, muzician etc.) nu doar că are perioade de mare inspirație, când produce opere remarcabile cu o relativă ușurință, dar acestea sunt urmate de etape mai puțin faste pentru calitatea textelor, când scriitorul trebuie să aibă preocupări relaxante și intervale de odihnă pentru a-și reface magicul fond al inspirației geniale, al acelei scântei care constituie valoarea, prețul, însemnătatea unui roman. Izgonirea unei minți geniale din suita culturii românești (așa cum și propria sa casă de la Valea Mare revendicată de familia Erbașu a ajuns o ruină, cam asta se întâmplă când lăcomia și prostia devin părți lăuntrice, esențiale, ale personalității anumitor indivizi), doar pentru că nu păstrează simetria în cadrul operelor beletristice, mi se pare un sacrilegiu, o profanare a identității noastre culturale, câtă vreme realitatea educațională a zilelor actuale este mai mult decât alarmantă: analfabeți funcționali, cursuri on line, proiecte de educație sexuală prin școli mai înainte de temeinica instruire în spiritul valorilor naționale: credința strămoșească, limba română, istorie, geografie, tradiții.
ApreciazăApreciază
Toate observatiile Dnei Teodora sunt foarte pertinente. Si poate ca romanul ar trebui citit la alt nivel de interpretare, asa cum si Biblia poate fi inteleasa pe patru niveluri de semnificatie (literal, tipologic, moral, anagogic).
Tinerii nu citesc, iar noi ne temem de posibilitatea contaminarii de metempsihoza dintr-un roman al lui Rebreanu?! Un roman e doar un roman. De fapt, multi n-au inteles nici „Stapanul inelelor”, pentru ca Tolkien era specializat in istorie si literatura medievala, domeniu pe care putini il mai inteleg in zilele noastre. Un crestin Ortodox nu se zdruncina de o poveste sau intelege din ea ceea ce este folositor.
Si de ce in zilele astea cu evenimente atat de grave este necesar sa ne oprim asupra unui roman aproape uitat?
Unii il ataca pe Eminescu. I-a venit randul si lui Rebreanu? Cititi „Padurea spanzuratilor” si vedeti si filmul! Chiar daca ar fi fost singurul roman pe care l-ar fi scris, Rebreanu ramane unul dintre cei mai buni prozatori romani.
O interpretare mai complexa a romanului „Adam si Eva”, gasita la intamplare:
https://matricea.ro/adam-si-eva-de-liviu-rebreanu-o-lectie-despre-perenitatea-iubirii/
ApreciazăApreciază
Cris
Pentru ca „in zilele astea cu evenimente atat de grave” se petrece ceea ce la foarte putini le mai pasa. Iata totusi o exceptie:
Avocatul Florentin Țuca despre religia Antihristului
ApreciazăApreciază
Da, cartea e scrisa dupa o filosofie indiana in care personajul principal traieste sapte vieti si in toate traieste o poveste de iubire imposibila. El iubeste o femeie langa care nu poate ramane niciodata. Este o carte filosofica foarte captivanta pe care nu o lasi din mana pana o termini si nu, ea nu schimva credinte, nu schimba viziuni asupra vietii, doar face parte din literatura ca o fictiune.
Sunt mai multe carti in literatura romana si universala in care nu este reliefata credinta crestina. Cea mai urata e „Faust” de Goethe in care personajul principal isi vinde sufletul necuratului pentru o dragoste efemera. Ce poate fi mai ingrozitor si mai satanic de atat? Si daca stam si ne gandim mai gasim.
Da Balada Mesterului Manole cum e? Ca mesterul si-a sacrificat propria sotie, pe care o iubea cel mai mult in numele unei ctitorii. Vi se pare ca asta e ceva dumnezeiesc sau angelic? Hristos S-a sacrificat, S-a dat pe Sine pentru noi toti ca sa ne elibereze de rau, de pacat. Nu apare nicaieri ca ar fi sacrificat-o pe Maica Domnului sau alta femeie pentru nu stiu ce templu. Balada asta cum merge ea pe acest principiu mi se pare mai degraba masonica, dar o invata generatii de elevi si cei de azi si noi si cei de dinainte. Asta nu impiedica pe nimeni sa se intoarca la Dumnezeu, la credinta adevarata.
Da si Luceafarul de Eminescu ce e? Nu cumva o oda satanica? Apropo de Eminescu si de ce vorbim noi cu tema reincarnarii. Avatarii Faraonului Tla ce va spune (nicio legatura cu filmul Avatar, acolo e cu totul altceva)? A auzit cineva in dreapta credinta, in Sfanta Scriptura, in traditie vorbindu-se de avatarii cuiva, de arheul care „da nastere” la avatari? Asta cred ca tot de undeva din orient vine si da, se poate spune ca tot un fel de principiu al reincarnarii ar fi, cred eu.
Aaa, si lista e mare, daca e sa iau tot maine nu termin. Pai asta ar insemna sa nu mai citim nimic, ca toate au cate ceva…sau, in fine, nu toate, majoritatea. Eu as zice din contra ca e bine sa citim cat de mult putem din toate ca sa avem de unde sa cunoastem si de unde sa diferentiem binele de rau. Sigur sunt si carti care ne duc spre invatatura crestina (ne duc spre, nu sunt). Spre exemplu Iona a lui Marin Sorescu..Ciorba de Bolovan a lui Vasile Voiculescu. Cine a citit-o stie la ce ma refer si altele.
ApreciazăApreciază
Parintele Serafim Rose- raspuns unei critici din partea
archbishop LAZAR Puhalo
https://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/sufletul-dupa-moarte/raspuns-unei-critici-82656.html
ApreciazăApreciază