SACCSIV – blog ortodox

Ce învățăm din asta? Furnizarea apei calde sau a căldurii este deficitară sau a fost oprită la peste 30% din imobilele din Capitală

Posted in BUCURESTI by saccsiv on ianuarie 23, 2025

Cotidianul: E jale în Capitală. Mii de clădiri au probleme

Furnizarea apei calde sau a căldurii este deficitară sau a fost oprită la peste 30% din imobilele din Capitală, conform datelor furnizate marți de aplicația Termo Alert.

Astfel, în cazul a 2.310 blocuri/imobile (reprezentând 24,9% din total) furnizarea este deficitară: 1,63% au probleme în ceea ce privește apa caldă, 6,12% se confruntă cu o furnizare deficitară a căldurii, iar 17,13% au probleme atât cu apa caldă, cât și cu căldura.

În cazul a 625 de blocuri/imobile (reprezentând 6,7% din total) este oprită furnizarea apei calde sau a căldurii. Mai exact, apa caldă a fost oprită la 1,27% din imobile, căldura la 0,15%, iar furnizarea ambelor a fost oprită la 5,31%.

În Sectorul 1, sunt afectate 51 de blocuri sau imobile, ca urmare a unor avarii la rețeaua secundară, în punctul termic sau pe circuitul primar.

În Sectorul 2, aproximativ 400 de blocuri sau imobile sunt afectate ca urmare a unor avarii, a lucrărilor de modernizare sau a manevrelor de echilibrare hidraulică a rețelei primare.

În Sectorul 3, aproximativ 120 de imobile sunt afectate de lucrări de modernizare sau de remediere a avariilor, iar 580 au apa caldă sau căldura sub parametri.

În Sectorul 4, un număr de șase imobile sau blocuri sunt afectate de avarii, în timp ce 89 sunt au probleme din cauza lipsei parametrilor pentru încălzire.

În Sectorul 5, apa caldă și căldura sunt oprite la aproximativ 150 de imobile, ca urmare a lucrărilor de modernizare sau de remediere a avariilor. Un număr de 149 au o încălzire deficitară având în vedere că la CTE Vest sunt probleme de funcționare.

‘Având în vedere că la CTE Vest sunt probleme de funcționare, se restrânge aria de funcționare a CTE Grozăvești din Sectorul 5 și se extinde aria de funcționare a CTE Progresu care preia 12 puncte termice. Din cauza acestor manevre punctele termice din aria de funcționare a CTE Progresu vor funcționa deficitar, la parametri mai scăzuți’, indică sursa citată.

În Sectorul 6, lucrările de reparații, de mentenanță sau de izolare au dus la oprirea căldurii sau a apei calde pentru peste 90 de blocuri. Peste 1.100 de blocuri și imobile au deficiențe în ceea ce privește furnizarea căldurii sau apei calde, având în vedere parametrii insuficienți livrați de CTE Vest.

Compania Municipală Termoenergetica București a anunțat, duminică, într-un comunicat de presă, că furnizarea agentului termic pentru încălzire și apă caldă pentru punctele termice din Sectorul 6 și din anumite zone ale Sectorului 5 este afectată de o avarie la CET Vest (ELCEN).

În aceste condiții, CET Vest a redus, duminică dimineața, sarcina termică de la 170 Gcal/h la 100 Gcal/h, iar temperatura turului primar a fost scăzută de la 98 grade Celsius la 75 grade Celsius, în timp ce echipele Termoenergetica au intervenit pentru restrângerea ariei de alimentare a CET Vest și pentru preluarea alimentării punctelor termice afectate de centralele CET Progresu și CET Grozăvești, ca măsuri în încercarea de a diminua impactul parametrilor deficitari asupra consumatorilor.

‘Totuși, extinderea ariei deservite de CET Grozăvești și CET Progresu a fost realizată fără creșterea capacității termice furnizate de aceste centrale, ceea ce a condus la scăderea parametrilor de furnizare a apei calde și a încălzirii în toate zonele alimentate de acestea. În prezent, CET Vest funcționează cu un singur cazan de apă fierbinte, care livrează o temperatură de 75 grade C. Acest nivel este insuficient pentru ca punctele termice să poată furniza servicii corespunzătoare de apă caldă și încălzire’, se arăta în comunicatul citat.

Potrivit acestuia, deși calendarul reviziilor programate pentru centrale a fost respectat, în acest sezon de iarnă au fost înregistrate șapte incidente numai la CET Vest, toate având un impact semnificativ asupra funcționării sistemului de termoficare și în mod direct asupra consumatorilor din Sectorul 6.

 

Comentariu saccsiv:

La rubrica de comentarii a articolului de pe Cotidianul, cititorii il critica dur pe Nicusor Dan, insa nici plecarea sa de la primarie n-ar rezolva sigur chestiunea, caci este o problema de sistem: a locui la bloc in oras nu-i departe de pastaia din Matrix:

Un soi de Nicusor Dan poate apare in orice oras dar si daca nu apare, napasta poate veni chiar de la regim, cum a fost in vremea lui Ceausescu:

Foto: Ce scria Scînteia, organul CC al PCR în 1987, despre Decretul privind masurile pentru economisirea energiei electrice si gazelor naturale. COMPARATI cu ceea ce se vorbeste si face ACUM in UE

Si cum era cat pe ce sa fie in 2022, cand, sa ne amintim ce planuri ticalosite aveau:

Nicușor Dan: „După cum ştiţi, avem un bebeluş şi medicul i-a recomandat soţiei să ţină mai frig în casă, ca să mănânce mai puţin, să nu aibă reflux”

Ministrul energiei din Elveția a recomandat dușurile în doi, ca măsură de economisire a energiei

Elveţienii care își încălzesc locuința la mai mult de 19 grade Celsius riscă până la 3 ani de închisoare

Planul de urgență al guvernului italian pentru iarnă: Închiderea anticipată a magazinelor (la ora 19), reducerea iluminatului public va ajunge la 40%, reducerea livrării gazelor și energiei electrice la companii, în locuințe temperatura caloriferelor se reduce cu 2 grade

Cat despre centralele de apartament, sa nu uitam:

Directiva Parlamentului European: Centralele de apartament, INTERZISE complet

Si nu-i vorba doar despre caldura si apa calda. Traind in orase la bloc, depinzi total de ceea ce iti ofera ei: gaze, curent electric, canalizare, hrana la hipermarket, etc.

Ba mai rau, in cazul unei „lupte” similare celei din era Covid, le va fi lesne sa transforme orasele in puscarii.

La casa la tara este si inca va mai fi o perioada oleaca mai respirabil. In caz de lockdown te mai duci prin curtea din spate la vecini, ai spatii largi unde sa te misti, vezi cerul, respiri aer.

Si nu depinzi total de ei la sat sau in catune. Mai plantezi ceva, mai cresti un animalut, e altfel:

De ce romanii din unele sate traiesc mult? Pentru ca vietuiesc normal, nu legumizeaza in „civilizatia” moderna

Ba mai mult, daca ai vointa te poti dezlipi de ei chiar si la marginea urbanului:

EXEMPLIFICARE: Cum traieste Mircea, din 2018, fara contor electric si de gaze

Important e sa nu stai la bloc…

Tagged with: , , ,

2 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Avatarul lui mosu mosu said, on ianuarie 24, 2025 at 9:27 pm

    Invatam ca sistemul poate inchide robinetul oricand.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Avatarul lui Ania Ania said, on ianuarie 24, 2025 at 10:19 pm

    Asta e de multa vreme. Tot timpul sunt avarii la RADET sau CMTEB. Tot timpul se fac gauri si se repara. Cate o saptamana intr-o luna ramai fara apa calda. Acuma vad ca merge, dar sa vedem pentru cata vreme.

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.