SACCSIV – blog ortodox

Antihristul va avea cioc?

Am primit pe e-mail de la fratele Mircea:

Matei cap 25

  1. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre.
  2. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga.

In Biblia 1914 in loc de capre se spune iezi. In Biblia 1688 sunt tot capre.

Dar, surpriza vine de la Sfantul Ioan Gura de Aur in Omilii la Matei. Aici se spune asa:

„Cînd va veni Fiul Omului întru slava Tatălui Lui şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va sta pe scaunul slavei Lui şi va despărţi oile de ţapi; pe unii îi va primi, că fiind flămînd L-au hrănit, fiind însetat l-au dat să bea, fiind străin L-au găzduit, fiind gol L-au îmbrăcat, fiind bolnav L-au cercetat şi, în temniţă fiind, L-au văzut; şi le va da împărăţia; iar pe cei care au făcut cele potrivnice îi va trimite în focul cel veşnic, care este gătit diavolului, şi îngerilor lui” 

„Acum nu sînt despărţiţi, ci toţi amestecaţi unii cu alţii; atunci despărţirea va fi făcută cu toată grija. Mai întîi îi va despărţi şi-i va face cunoscuţi după locul în care stau: la dreapta şi la stînga; apoi şi după nume va arăta felul de vieţuire a fiecăruia, că pe unii îi numeşte ţapi, iar pe alţii oi. Ii numeşte pe unii ţapi, ca să arate că sînt fără de rod; că ţapii n-aduc nici un rod; pe alţii îi numeşte oi, din pricina cîştigului mare adus de oi, că mult cîştig aduc oile: şi lînă şi lapte şi miei; ţapul n-aduce acest cîştig. Animalele necuvîntătoare sînt roditoare şi neroditoare prin firea lor. Oamenii sînt roditori şi neroditori prin voinţă; de aceea sînt unii osîndiţi, iar alţii încununaţi.”

Fara dubiu, Sfantul Ioan Gura de Aur vorbeste despre tapi. Acum, imediat (dupa ce mai citisem de vreo 2 ori in ultimii 8 ani) m-am dus cu gandul la imaginea lui Baphomet. Capul lui asta e, cap de tap.

https://saccsiv.wordpress.com/2024/07/18/despre-baphomet-de-ce-se-inchina-masonii-diavolului-2/

De-a lungul timpului, citind Matei 25, m-am intrebat asa, fugitiv, ce or avea saracele capre de sunt asa negative, aici. Ca lapte mai bun si mai mult decat oile dau iar branza de capra e mai buna decat cea de oaie. Oile stau in plus bine la capitolul lana. Am zis in mintea mea ca apar aici ca fiind date drept exemplu rau ca rod scoarta copacilor mai mici si sunt mai stricatoare. Dar nu am insistat pe intrebare, am luat ca atare si am trecut mai departe.

Sfantul Ioan Gura de Aur, arata foarte clar de ce unii sunt numiti oi si altii tapi.

Sfantul Ioan de Kronstadt:

„Am intrat si noi în templu. Era plin de lume: am vazut tronul, peste tot ardeau lumânari de seu; pe tron sta imperatorul în porfira de culoare stacojie; pe cap avea coroana de aur cu stea. L-am întrebat pe Staret: „Cine este acesta?“. El a raspuns: „Antihristul!“. De statura înalta, cu ochii ca jaratecul, cu sprâncenele negre, având cioc, fioros la fata, viclean, perfid, strasnic. Sta cocotat pe tron cu mâinile întinse spre popor, iar la degete avea gheare ca de tigru si racnea: „Eu sunt imperatorul si dumnezeul si stapânitorul. Cine nu va primi pecetea mea, aceluia, moarte!“. Toti au cazut la pamânt si i s-au închinat, iar el a început sa le puna peceti pe frunte si pe mâini, ca sa primeasca pâine si sa nu moara de foame si sete.”

Mai multe la:

https://saccsiv.wordpress.com/2023/12/20/vedenia-sfantului-ioan-de-kronstadt-despre-antihrist-caderea-in-erezii-semnul-fiarei-sfarsitul-lumii-3/

De remarcat si fraza: ca sa primeasca pâine si sa nu moara de foame si sete”.

Cititi si:

Sfântul Ipolit, episcopul Romei: din cauza foametei lumea va merge la Antihrist și i se va închina…

Deci, Antihrist va avea cioc, bahomet e tap, vedem tot mai multi “preoti” cu cioc, lucrurile se leaga cu tapii de la Matei 25.

 

Comentariu saccsiv:

Asadar e limpede: daca vine vreun „salvator” „divin” si are cioc, atunci sigur este Antihristul.

Consider insa ca trebuie sa fim atenti: dracii stiu toate cele scrise in Sfanta Scriptura si profetii, asa ca s-ar putea ca totusi Antihristul macar la cioc sa renunte. Ca atare trebuie sa fim atenti si la celelalte criterii.

Cititi va rog si:

Este posibil să-l recunoaștem pe ANTIHRIST?

 

36 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Avatarul lui Felix Felix said, on ianuarie 3, 2025 at 9:00 pm

    https://goldensite.ro/modele-de-barba-cu-cioc/

    Apreciază

  2. Avatarul lui Felix Felix said, on ianuarie 3, 2025 at 9:08 pm

    Apreciază

    • Avatarul lui CiocDeCioc CiocDeCioc said, on ianuarie 4, 2025 at 12:52 pm

      Ăsta a ajuns blog de desene animate. Stiu ca nu imi aprobi comentariul, dar macar il citesti. Te-ai prostit rau, Vasile.

      Din toata descrierea aia, ai retinut ca va avea cioc. Si restul? Ochii de jaratec, ghearele, sprancenele? Sau luam din text doar ce ne place, doar ca sa mai creăm un pic de senzațional negativ la adresa preoților?

      Te-ai dus rău…

      Apreciază

      • Avatarul lui saccsiv saccsiv said, on ianuarie 4, 2025 at 3:55 pm

        CiocDeCioc

        A vorbit dracul prin gura ta. Renunta la razvratirea ta si fugi la preoti si le spune sa poarte barba.
        Baga la cap ce scrie aici:
        „Preotii care nu isi lasa barba, adesea pentru motive lumesti, nu inteleg si nu implinesc traditia Bisericii de Rasarit. Indraznesc sa spun asta deoarece toti sfintii hirotoniti (fie calugari, fie casatoriti) au avut barba. Acest lucru mi se pare o marturie autentica a Traditiei si un temei multumitor. Mai mult insa, daca Hristos a avut parul lung si barba netunsa, ce temei mai mare de atat mai au nevoie preotii, spre a-si lasa barba? Hristos este modelul desavarsit pentru tot crestinul, insa mai cu seama pentru preot. Preotul sa ia aminte la Hristos, iar crestinul de rand sa ia seama la ce spune Sfantul Pavel, referitor la tunsul parului (I Corinteni 11, 14-15).”
        Citeste mai multe la:
        https://www.crestinortodox.ro/morala/barba-firescul-devenit-accesoriu-125063.html

        Apreciază

  3. Avatarul lui mircea.v mircea.v said, on ianuarie 3, 2025 at 10:26 pm

    In privinta recunoasterii lui antihrist, spun Sfintii Parinti ca e destul de simplu, primul care vine si se da drept Iisus, sau e acceptat/receptat de popor ca fiind Iisus, ala e.

    In secundar, parere personala, dar pentru care nu imi tai mana: asa cum se stia ca Iisus va fi vandut pe 30 de arginti, si se stiau si toate celelalte de sute de ani, unele chiar de mii de ani, si asa s-au intamplat, cred ca asa va fi si cu ciocul lui antihrist, adica va avea cioc. Tapul sef.

    Apreciază

    • Avatarul lui Efrem Efrem said, on ianuarie 4, 2025 at 12:32 pm

      Cioc poate sa însemne si barba. Dacă antihrist îl va imita pe Mântuitorul, probabil va fi si o imitație fizică.

      O mai fi mult timp până la arătarea lui Antihrist? Anul mântuirii 2025 echivalează cu anul 7533 de la facerea lumii sau de la existența Creației. Adică, suntem trecuți cu 33 de ani de jumătatea celui de-al optulea veac!

      Sfantul Nifon al Constantianei, spune ca veacul al optulea va fi curmat la jumatate:

      „A poruncit Dumnezeu sa-i aduca cele sapte veacuri de la facerea lumii. Mihail a primit porunca sa indeplineasca si acest lucru. De aceea, a mers degraba la casa testamentului si le-a adus. Erau ca niste carti mari, pe care le-a pus in fata Judecatorului. Apoi, a stat de o parte, privind cu respect, cum rasfoieste Domnul istoria veacurilor.

      In sfarsit, a luat a opta carte si a citit: Inceputul veacului al optulea inseamna sfarsitul veacurilor. Incepe sa se generalizeze raul, desfranarea, erezia, nemilostivirea. Oamenii veacului al optulea sunt rai, invidiosi, mincinosi, impietriti, cu dragoste fatarnica, iubitori de stapanire si de arginti, robiti de pacatele sodomicesti si de celelalte multe pacate. A mers putin mai departe, a citit ceva si, indata, si-a ridicat in sus privirea mahnita; a sprijinit o mana pe genunchi si cu celalta si-a acoperit fata si ochii si a stat asa, cugetand in sine multa vreme, apoi a soptit: Intr-adevar, acest veac a intrecut cu nedreptatea si cu rautatea pe toate celelalte.
      Cand Domnul a ajuns la jumatatea acestui veac, a zis: Sfarsitul lui este plin de putoarea pacatului, de lucrurile omenesti, care sunt toate mincinoase si intinate: invidie, ura, minciuna, hula, dusmanie, erezie, chefuri, betii, desfranari, ucideri, avorturi, lacomie, iubire de arginti, tinere de minte a raului. Dar ajunge! Il voi curma la jumatate! Sa inceteze stapanirea pacatului! Si zicand aceste cuvinte pline de manie, Domnul a dat Arhanghelului Mihail semnalul pentru a incepe Judecata.”

      Sfantul Nil Athonitul, intr-o profetie despre sfarsitul lumii, a spus: „Mergand spre jumatatea mileniului al optulea de la facerea lumii, acesta se va schimba si se va face cu totul de nerecunoscut. Cand se va apropia vremea venirii lui Antihrist, se va intuneca mintea omului de toate patimile cele trupesti ale curviei si necredintei, si foarte mult se va inmulti erezia, desfraul si faradelegea. Atunci omul va deveni de nerecunoscut, schimbandu-se fetele oamenilor, de nu se vor mai cunoaste fetele barbatilor de ale femeilor. Oamenii din vremea aceea se vor inrai ca niste fiare salbatice, fiind inselati de Antihrist. Nu vor da respect parintilor si celor mai batrani, iar dragostea va pieri. Pastorii crestinilor, arhierei si preoti vor fi oameni cu slava desarta, afara de prea putini, cu totul nerecunoscand calea din dreapta de cea din stanga. Atunci se vor schimba obiceiurile si traditiile crestinilor si ale Bisericii. (…) Atunci, vazand Prea Bunul Dumnezeu pierzania neamului omenesc, va scurta zilele pentru cei putini care se vor mantui; ca se va sili Antihrist, cu slugile sale, sa insele si pe cei alesi. Atunci, fara de veste, va veni sabia cu doua taisuri si va omora pe inselatorul si pe cei ce-i slujesc lui.”

      Parintele Dionisie Ignat, indemnandu-ne sa avem nadejde in Dumnezeu, spune: „Dupa scrierile Sfintilor Parinti, omenirea asteapta doua pericole infricosate: un razboi infricosator de mare, un razboi mondial pustiitor si imparatia lui Antihrist. O sa fie un razboi infricosat, poate nu acum, dar in viitorul apropiat, in cativa ani. Asa va fi, ca nici nu se vor mai cunoaste ca au fost oameni cei omorati. Suntem in vremurile de pe urma. Sunt semne clare si vadite.

      Apreciază

      • Avatarul lui mircea.v mircea.v said, on ianuarie 4, 2025 at 4:53 pm

        „Cioc poate sa insemne si barba” dupa cum motocicleta poate sa insemne si masina 🙂

        Apreciază

      • Avatarul lui mircea.v mircea.v said, on ianuarie 5, 2025 at 2:48 pm

        Vorbeam de mere, si tu imi spui de nuci.

        Ai spus ceva valabil la modul general. Care e o aberatie.

        Apoi vii si spui de niste cazuri particulare, care, aceste cazuri particulare …

        Logica ta ar fi urmatoarea: daca unii Parinti au avut cioc sau mustata, rezulta ca cioc (sau mustata) poate sa insemne si barba. Te doare capu’

        Apreciază

      • Avatarul lui Efrem Efrem said, on ianuarie 5, 2025 at 8:19 pm

        @mircea.v

        Eu stiu asa din profeții, ca antihrist va fi om născut dintr-o femeie desfranata, care va primi toata energia lui Satan. Deci va arata ca un om, nu cu gheare si altele.

        Sfantul Efrem Sirul:

        „Aceasta cunoscând-o vrăjmașul, că iarăși va să vina din cer Domnul cu slavă, a socotit aceasta ca sa ia asupra sa chipul venirii Lui, ca să ne înșele pe noi. Iar Domnul nostru va veni ca un fulger înfricoșat pe pământ. Dar vrăjmașul nu va veni așa. Se va naște cu adevarat dintr-o femeie spurcată, care va fi unealtă a lui. Deci nu se va întrupa diavolul, ci în acest fel va veni ca să înșele pe toți. Fiind smerit, liniștit, urând cele nedrepte, spre iudei întorcându-se, bun, iubitor de săraci, peste măsura de frumos, cu bună așezare, lin către toți, cinstind în mod special pe evrei (căci ei așteaptă venirea lui).

        Zice că peste măsură de frumos. Ca va încerca să imite pe Mântuitorul ca sa înșele pe cat mai multi.

        „cioc” in viziunea Sf. Ioan de Kronstadt nu are neaparat un sens literal. La fel si gheare sau ochi ca jaratecul.

        Poate gresesc, imi cer iertare.

        Apreciază

    • Avatarul lui Efrem Efrem said, on ianuarie 5, 2025 at 7:32 am

      Strabunicul parintelui Papacioc era preot si purta cioc, de la el se trage si numele.

      Au fost si sunt preoti cu viață duhovnicească exemplara, care intr o perioadă a vieții sau toata viata au purtat cioc sau mustața (parintele Ilie Lăcătușu de ex)

      Apreciază

  4. Avatarul lui Felix Felix said, on ianuarie 3, 2025 at 11:08 pm

    Preferința lui antihrist iubitoare de sine pentru a-L înlocui pe Hristos va fi justificată de acesta printr-un raționament de acest fel: 

     Hristos a fost reformatorul omenirii, predicând și manifestând binele moral în viața Sa, dar eu sunt chemat să fiu binefăcătorul acestei omenirii, parțial modificată și parțial incorigibilă.

    Cele trei dialoguri despre „povestea lui Antihrist” este ultima lucrare magistrală a lui Soloviov, scrisă cu puțin timp înainte de moartea sa. 

    În aceste pagini, Soloviov exprimă o viziune dramatică a istoriei omenirii, marcată de prezența răului și de venirea Antihristului, falsul mesia care seduce lumea cu falsa sa religie universală. Citatul se referă la caracterul lui Antihrist, care i se opune lui Hristos nu numai ca dușman al său, ci și ca rival al său. 

    De fapt, Antihristul se prezintă ca binefăcător al omenirii, cel care poate aduce pace, prosperitate și unitate între toate popoarele. Antihrist se laudă că l-a depășit pe Hristos, care S-a limitat la predicarea și manifestarea binelui moral, dar nu a reușit să rezolve problemele concrete ale omenirii. Antihristul, pe de altă parte, propune să facă ceea ce Hristos nu a făcut, să fie desăvârșirea umanitatii…

    Dar care este adevăratul sens de a fi binefăcătorul omenirii conform lui Soloviov?

     Și care este raportul dintre binele moral și binele material? 

    Pentru Soloviov, binele moral este binele suprem, cel care dă sens și valoare vieții umane. 

    Binele moral este binele care se realizează în adeziune liberă la voința lui Dumnezeu, care este iubirea.

     Binele moral este binele care se exprimă în iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele, care este chipul lui Dumnezeu. Binele moral este binele care se manifestă în sfințenie, dreptate și adevăr.

    Binele material, pe de altă parte, este binele relativ, cel care servește la satisfacerea nevoilor fizice și sociale ale omenirii.

     Binele material este binele care se obține prin muncă, știință, tehnologie, politică și economie. 

    Binele material este binele care se traduce în sănătate, siguranță, bunăstare, progres, libertate.

     Soloviov nu neagă valoarea bunurilor materiale, ci mai degrabă le recunoaște ca un dar de la Dumnezeu și ca o condiție necesară pentru dezvoltarea omenirii. 

    Cu toate acestea, el avertizează că binele material nu poate fi scopul final al omenirii și nici nu poate fi urmărit în detrimentul binelui moral. 

    Binele material trebuie să fie mereu orientat spre binele moral, care este fundamentul și scopul său. 

    Bunul material trebuie să fie mereu subordonat binelui moral, care este criteriul și limita sa.

    Eroarea lui Antihrist 

    Eroarea lui Antihrist, potrivit lui Soloviov, este de a inversa relația dintre binele moral și cel material, de a face din binele material scopul final al omenirii și de a sacrifica binele moral binelui material. De fapt, Antihristul nu neagă binele moral, ci îl reduce la o simplă formă exterioară, la o convenție socială, la o mască ipocrită. Antihristul nu-L respinge pe Hristos, ci îl golește de conținutul Său Dumnezeiesc-Omenesc, îl transformă într-un simbol gol, îl adaptează la propriile interese. 

    Antihristul nu luptă împotriva lui Hristos, ci îl imită, îl falsifică, îl uzurpă.

    Antihristul, prin urmare, se prezintă ca binefăcător al omenirii, dar în realitate el este seducătorul ei, înșelătorul ei, asupritorul ei. 

    El promite pace, dar impune război. 

    El promite prosperitate, dar naște sărăcie. 

    El promite unitate, dar creează dezbinare.

     El promite libertate, dar exercită stăpânire tiranica.

     El promite fericire, dar aduce disperare. 

    Avertizarea lui Soloviov 

    Avertizarea pe care 

    ne-o aruncă Soloviov, cu viziunea sa profetică, este să nu cădem în capcana lui Antihrist, să nu ne lăsăm seduși de falsa sa religie universală, să nu confundăm binele material cu binele moral, să nu ne preferăm pe noi insine in detrimentul lui Hristos. 

    Soloviov ne spune să fim adevărați binefăcători ai omenirii, să fim adevărați urmași ai lui Hristos, să fim adevărați martori ai binelui moral.

    https://www.facebook.com/share/5MBP8zeu4gv7Lsbq/

    Apreciază

  5. Avatarul lui George George said, on ianuarie 4, 2025 at 1:13 am

    și sfantul Lavrentie de la Cernigov a profetit ca antihrist va avea cioc, dar și gheare la mâini pe care le va ascunde sub niște mănuși. Probabil vor fi niște „mănuși”, niște chestii de camuflat ca în filmele „acasă la coana mare 1” și 2 și „mrs. Dumbfire-tăticul nostru traznit” (cred ca asa se numește filmul)

    Apreciază

  6. Avatarul lui Felix Felix said, on ianuarie 4, 2025 at 3:16 am

    Părintele Serafim Rose:

    Pacea ecumenista emana coloratura specifică din învăţătura creştină, se adresează oricui crede în primul rând în om şi în fericirea pământească.

     Oricine primeşte această învăţătură poate citi în ea propria părere. 

    Creştinii pot afla în ea latura pământească a unei învăţături care, în plinătatea ei, vorbeşte şi despre Cer; necreştinii pot afla în ea o învăţă­tură despre om şi despre o «realitate mai înaltă», ce nu încalcă propriile idei despre ceea ce se află mai presus de om şi în afara lumii acesteia; iar necreşti­nii pot afla în ea expresia înţelepciunii universale, singura care împlineşte ne­voile religioase ale omului, astfel Vaticanul poate deveni învăţătorul omenirii, iz­vorul umanismului universal, pe care «orice om de bun simţ» îl poate accepta, fără a primi şi adevărata credinţă creştină ortodoxă din care a izvorât el.

    Fără să vrei, îţi aduci aminte de ultima lucrare a filosofului rus din veacul al XIX-lea, Vladimir Soloviev – «Povestire despre Antihrist» (din volumul Trei convorbiri) – în care, întemeindu-se în primul rând pe Sfinţii Părinţi, zu­grăveşte un tablou cutremurător al lui Antihrist ca «mare umanist» şi supraom, acceptat de omenire ca Mesia.

    Acest Mesia cucereşte lumea scriind o carte intitulată Calea către pacea si prosperitatea universală, care era «atotcuprinzătoare şi care-i împăca pe toţi, combinând nobila cinstire a vechilor tradiţii şi simboluri cu un larg şi îndrăzneţ radicalism în planul cerinţelor sociale şi politice…

    Ea făcea ca viitorul luminos să pară la îndemâna fiecăruia, încât toţi ziceau: Este exact ceea ce voiam… Mi­nunatul scriitor îi fermeca pe toţi şi era pe placul tuturor». 

    Cei ce se arătau în­grijoraţi, deoarece cartea nu pomeneşte de Hristos Dumnezeul-Om, erau asiguraţi că nici nu era necesar, fiindcă este «pătrunsă de adevăratul spirit creştin al dragostei şi al bunăvoirii atotcuprinzătoare». 

    La iniţiativa unor oameni importanţi, s-a format o «Adunare Internaţională», spre a crea un guvern mondial; el a fost ales în unanimitate conducătorul lumii şi a publicat un manifest ce proclama:

     «Po­poare ale lumii, pacea mea o dau vouă. Vechile făgăduinţe s-au împlinit; pacea veşnică şi universală este asigurată»

    O epocă a «păcii» poate veni pentru omul dezabuzat – dar totuşi plin de teamă apocaliptică; dar ce poate spune creştinul ortodox despre o astfel de «pace»? 

    Ea nu va fi Pacea lui Hristos Dumnezeul-Om“.

    Apreciază

  7. Avatarul lui Vazduh Vazduh said, on ianuarie 4, 2025 at 9:55 am

    Alexandru Ioan Cuza

    Mihail Kogălniceanu

    pașoptistii in general

    Lenin, etc., toți ciocosi.

    Apreciat de 1 persoană

    • Avatarul lui scortisoara scortisoara said, on ianuarie 4, 2025 at 9:56 pm

      Daaaaaaaa…. si Emil Constantinescu ..:)))))))))

      Apreciază

  8. Avatarul lui tudorr tudorr said, on ianuarie 4, 2025 at 10:07 am

    Doamne ajuta!

    Referitor la diferența dintre oi și capre, eu dețin doua capre cumparate și o oaie primita de la un oier. Din experienta mea am observat ca oaia e mai liniștită, mai blanda, sta cuminte în țarc și mănâncă la rand. În schimb, caprele sunt intr-o continua lupta sa evadeze, sa roada pomii, fac doar prostii și mănâncă doar pe ales. Ca și profitabilitate, cu 1-2 capre pe lângă casa ai asigurat lapte, brânză, eventual carne pentru familie. La oi trebuie sa ai un număr mult mai mare, mai mult teren pentru furaje, eventual sa le duci la o stana pe sezon. Mi-s dragi toate, dar oaia mi-e mult mai draga. Dacă as avea de ales as creste oi. Oaia e precum creștinul smerit care face voia Lui Dumnezeu, iar capra e precum un creștin mai caldicel sau un eretic, răzvrătita și pusa parca pe făcut probleme tot timpul. Diferența dintre oi si capre chiar se aseamănă cu diferențele dintre oameni.

    Apreciază

  9. Avatarul lui Error 404 Error 404 said, on ianuarie 4, 2025 at 10:48 am

    @ Felix Multumiri pentru mesajele extrem de bine documentate, adevarate bijuterii. De aceea merita citit acest blog, nu numai pentru articolele in sine care sunt doar pretextul pentru discutii, ci si pentru comentarii. O nota aparte in oceanul de Brichiniuz care asalteaza intelegerea cititorului obisnuit.

    Apreciază

  10. Avatarul lui Oarecare Oarecare said, on ianuarie 4, 2025 at 1:44 pm

    Putem trage concluzia că este mai rău a avea cioc decât a fi bărbierit? Desigur, barba este de preferat.

    Apreciază

  11. Avatarul lui Daniel Focsa Daniel Focsa said, on ianuarie 4, 2025 at 1:48 pm

    La multi ani !

    Semnalez apartia in decembrie 2024 a cartii mele „Prabusirea dictaturii regale. 3 – 6 septembrie 1940”. Frate vasile ti-am trimis si un email despre aceasta carte.

    https://daniel-focsa-istorieromaneasca.blogspot.com/2024/12/prabusirea-dictaturii-regale-3-6.html

    Apreciază

  12. Avatarul lui San San said, on ianuarie 4, 2025 at 7:20 pm

    Vasile, dacă nu mă înșeală memoria, ai publicat cu vreo 4-5 ani în urmă un articol cu o imagine despre un mozaic/frescă dintr-o instituție vest europeană (sau o capelă ecumenistă?!), în care blestematul de a.h. era înfățișat mare, pe un perete, cu câteva elemente fizionomice particulare: ochi ceacâri (unul albastru și unul-FIX-negru), cu un piept și un umăr efeminat, cu șase degete la mâinile întinse în semn de chemare a celor care-l privesc. Iertare, dacă greșesc….

    Dacă vreunul dintre cititori își amintește, rog să răspundă cu un link.

    Apreciază

  13. Avatarul lui Felix Felix said, on ianuarie 4, 2025 at 7:38 pm

    Părintele Athanasie Mytilineos:

    A conspira, a fi de acord prin compromis și a trăda Biserica!

    Iată un semn al vremurilor de pe urma!

    Pentru Sfântul Chiril al Ierusalimului, reprezintă un semn al vremurilor de pe urma, și anume că Antihrist vine sa se întroneze atunci când clerul nu catadicseste să trădeze Biserica însăși!

    Dragii mei, Domnul sa aiba mila de noi!

    Apreciază

  14. Avatarul lui Felix Felix said, on ianuarie 4, 2025 at 8:39 pm

    Aici l au prezentat cu cioc pe Antihrist… este un film de pregătire predicția…

    Apreciază

  15. Avatarul lui Felix Felix said, on ianuarie 4, 2025 at 9:36 pm

    La încoronare, antihristul va avea mănuşi pe mâini…” spune Sfântul Lavrentie…

    In ce context însă nu ne spune care ar fi motivul purtării manusilor…

    Intronarea lui Antihrist după WW III va fi în context pandemic și mănușile vor fi purtate de toată lumea sau poate fi vorba de mănușile celor din loje masonice?!

    Apreciază

  16. Avatarul lui scortisoara scortisoara said, on ianuarie 4, 2025 at 10:06 pm

    Vor sa ne trimita tantari mecanici sau sa le zic robotantari ?

    https://www.activenews.ro/covid-dezvaluiri-covid/Bill-Gates-merge-inainte-cu-Tantarii-Vaccinatori-194342

    Apreciază

  17. Avatarul lui scortisoara scortisoara said, on ianuarie 4, 2025 at 10:16 pm

    ieri am gasit un filmulet pe tiktok in care o reporterita americana relata despre cum se vindeau copii in Romania in anii `90 …. Impreuna cu echipa ei s-au dat drept dealeri de copii si au mers pe urmele trafivantilor de copii din Romania . Preturile : intre 1000 $ si 2500 $ un copil . Printre traficantii de la vremea aceea era si un. anume Cristian Burci , din comentarii reiese ca acest Burci este patronul Prima Tv si cel care a privatizat CFR . Omul era filmat acesti americani . L-au identificat comentatorii . Nu stiu cum sa pun aici filmul de pe tik tok . M-a oripilat.

    Apreciază

  18. Avatarul lui scorțișoară scorțișoară said, on ianuarie 4, 2025 at 10:26 pm

    https://vm.tiktok.com/ZNewonhmx/

    Apreciază

  19. Avatarul lui Manu Manu said, on ianuarie 5, 2025 at 12:50 am

    cel Mai important este ca va area varsta de 30 de anti la aperitia lui si va iesi din ascuns numai cati capii al ocultei au conctat cu El este nascut si acum are 28 de Ani asa ca sa fateti o socotela cand apare

    Apreciază

    • Avatarul lui Florin Florin said, on ianuarie 5, 2025 at 4:01 pm

      Cred ca antihrist va avea varsta de 33 ani, egzact ca cel mai mare grad din masonerie. Sf  Paisie Aghioritul profetea si el ca antihrist va fi cu putin mai mare de 30 ani

      Apreciază

  20. Avatarul lui RT RT said, on ianuarie 5, 2025 at 1:04 am

    ***La Londra în 2012 ne-au anunțat că au o ”pandemie” de pus în practică. Și exista și agenda 2021, an în care a avut loc marea injectare, care injectare a fost pregătită îndelung și minuțios, până când mapamondul a fost prins în plasă, iar acum populația pământului e drastic redusă.  La Paris în 2024 ne-au anunțat agenda până în 2030 și anume homosexualitate, transgenderism și transhumanism și în încheiere un simulacru de venire a antihristului. Pentru ei așadar, anul 2030 e foarte important. Au multe de făcut până atunci și le vor face repede. Tot în 2030 se împlinesc dpdv istoric două mii de ani de când Hristos și-a început propovăduirea pe pământ, propovăduire care a durat 3 ani și jumătate. Sfântul Paisie spunea că antihtistul nu va apuca să domnească nici șapte ani, 3 ani și jumătate fiind bun și blând ca să păcălească pe toți dacă e posibil și alți trei ani și jumătate în care va arăta lumii cine este el cu adevărat  și va fi cea mai mare prigoană și chin care au existat vreodată pe pământ. Așadar s-ar putea ca sfârșitul lumii să fie destul de aproape. E doar o părere.***

    Apreciază

  21. Avatarul lui luigi luigi said, on ianuarie 5, 2025 at 6:48 pm

    The Mahdi is the Messiah & King of Israel

    Apreciază

  22. Avatarul lui luigi luigi said, on ianuarie 5, 2025 at 7:07 pm

    The Mahdi is the Messiah & King of Israel | المهدي وإسرائيل

    00:00 The Messiah is from the House of David

    11:42 Mohammed came for all nations

    14:00 Islam’s links to Judaism

    17:02 The Mahdi has the body of an Israelite

    17:39 The Mahdi prays to God in Hebrew

    20:43 The Mahdi rules by the Rule of David

    22:43 The Mahdi is the Judeo-Christian Messiah

    23:33 Only the Mahdi can build the Temple

    26:51 The Mahdi has major Jewish relics

    28:31 The long-lost king of Israel

    Apreciază

  23. Avatarul lui Radu Humor Radu Humor said, on ianuarie 5, 2025 at 7:12 pm

    „În Londra, crimele violente antisemite sunt răspândite: între octombrie 2023 și octombrie 2024, au avut loc 2.383 de crime antisemite de ură, față de 550 în 2022 și 845 în 2021. Orașul a creat de fapt o rută specială de autobuz pentru evrei, pentru a-i face „să se simtă în siguranță”. ”
    Până la urmă , dacă nu se liniștește Bibi nu văd cum ar putea să se liniștească nici astfel de manifestări, la fel de reprobabile și la fel de criminale precum cele din Gaza, sau Siria și câte-or mai urma !
    Că văd că ăștia vor să atace și Iranul….

    Apreciază

  24. Avatarul lui luigi luigi said, on ianuarie 5, 2025 at 7:14 pm

    Apreciază

  25. Avatarul lui luigi luigi said, on ianuarie 5, 2025 at 7:20 pm

    Apreciază

  26. Avatarul lui Felix Felix said, on ianuarie 5, 2025 at 8:02 pm

    Sfântul Iustin Popovici:

    Cei care nu se vor închina înaintea lui Antihrist și nu vor primi semnul lui pe frunte sau pe mână [38] Biserica lui Hristos, prigonită și chinuita, se va ascunde în pustie (în munți) , dând naștere fiilor credincioși ai lui Dumnezeu [39] în vremea aceea omenirea se va scufunda în abisul misterios al răului in toate formele de păcat și tot felul de răutăți se vor târî pe pământ, distrugând sufletele oamenilor și răul se va înființa ca în vremea dinaintea potopului. Și Antihrist va domni suprem. Dar, conform providenței lui Dumnezeu, împărăția lui va fi de scurtă durată. Văzătorii tainelor binevoitori ai Vechiului și Noului Testament spun că va dura trei ani și jumătate, 

    [40] sau patruzeci și două de luni, 

    [41] sau – o mie două sute șaizeci de zile, 

    [42] sau – puțin timp[43]

    https://svetosavlje.org/dogmatika-pravoslavne-crkve-tom3-2/65/

    Apreciază

  27. […] Comentariul fratelui Felix postat la Antihristul va avea cioc?: […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.