SACCSIV – blog ortodox

Daniel David, noul ministru al Educației și Cercetării, spunea în 2023: „Oricât ne dăm peste cap, în 5 sau 10 ani o să avem implanturile cerebrale. Și n-are sens să trăim cu iluzia că nu se va întâmpla sau că prin etică sau științe sociale o să blocăm lucrul ăsta”

Posted in 666, antihrist, APOCALIPSA, CIPURI, IMPLANTURI, SEMNUL FIAREI by saccsiv on decembrie 24, 2024

Stiri pe surse: Rectorul UBB: În 5-10 ani oamenii vor avea implanturi în creier. Va fi o optimizare

Rectorul Universității Babeș-Bolyai (UBB), psihologul Daniel David, susține că tehnologia avansează și în 5-10 ani oamenii vor avea parte de implanturi cerebrale care vor trata diverse afecțiuni neurologice, dar se vor implanta cipuri și pentru optimizarea memoriei sau funcțiilor cognitive.

„Tehnologia o să creeze noi valori la care nici nu ne gandim acum, noi trebuințe care nici nu ne trec prin cap, noi interese la care nici nu visăm în acest moment (…) Dar când se întâmplă aceste mișcări, oamenii ar trebui să conștientizeze că se va întâmpla o schimbare, ca să poată alege liber. Să nu fie ceva forțat, să nu fie ceva mascat, să nu fie ceva ascuns, ci să fie o chestie transparentă în care omul să poată să aleagă dacă merge spre acea schimbare a umanității sau nu. Oricât ne dam peste cap, în 5 sau 10 ani o sa avem implanturile cerebrale. Deja le avem. Deocamdată le folosim pentru a trata epilepsia rezistentă la tratamentele clasice, le folosim pentru diverse forme de parkinson”, a arătat psihologul la Rethink Summit de la Poiana Braşov.

Începe optimizarea oamenilor

Acesta este de părere că o să apară implanturile care o să „meargă” nu pe patologie, ci pe optimizarea oamenilor.

Pentru a ne optimiza atenția, a ne optimiza memoria, a optimiza alte funcții cognitive. Și n-are sens să trăim cu iluzia că nu se va întâmpla sau că prin etică sau științe sociale o sa blocăm lucrul ăsta. Nu, o să apară integrarea fizic cyber. Întrebarea este: cum facem, și aici iar mă întorc la zona de etică și științe sociale, ca aceste dezvoltări să nu producă polarități? Adică să nu fie unii oameni care să-și permită o astfel de tehnologie și alți oameni care n-o să-și permită o astfel de tehnologie și o să apară în specia umană niște categorii foarte diferite care se vor război între ele. Asta este o problemă serioasă de etică și științe sociale. Deci vedeți, când vorbim despre contextul acceptabilității sociale și de etică asupra devzvoltării tehnologiei, eu zic că trebuie să privim și mai departe, nu doar acum să ne protejăm umanitatea. Umanitatea se va schimba și trebuie să avem grijă ca aceste transformări să nu producă polarități sau războaie între noi, sau între triburi, ca să spun așa, unii care își vor permite, alții care nu-și vor permite aceste upgrade-uri tehnologice”, conchide rectorul UBB.

 

Comentariu saccsiv:

Zice deci Daniel David:

„Umanitatea se va schimba și trebuie să avem grijă ca aceste transformări să nu producă polarități sau războaie între noi, sau între triburi, ca să spun așa, unii care își vor permite, alții care nu-și vor permite aceste upgrade-uri tehnologice”

Ce se va intampla insa cu cei ce NU vor vrea implanturile cerebrale?

Daniel David este noul ministru al Educatiei si Cercetarii:

Miniștrii Guvernului Ciolacu 2 au fost validați de comisiile Parlamentului. Pentru prima dată în istorie UDMR are acces în CSAT, prin ministrul de Finanțe. Emil Hurezeanu la Ministerul de Externe

Este evident ca implanturile cerebrale au legatura cu semnul fiarei doar ca Daniel David nu recunoaste. Pe de alta parte, pare a avea dreptate cand descrie cum vor decurge lucrurile:

„să poată alege liber. Să nu fie ceva forțat, să nu fie ceva mascat, să nu fie ceva ascuns, ci să fie o chestie transparentă în care omul să poată să aleagă dacă merge spre acea schimbare a umanității sau nu.”

Cititi va rog si:

SEMNUL FIAREI: “face pre toti” (Biblia 1688) sau “sileste pe toti” (Biblia actuala)?

 

15 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Avatarul lui scortisoara scortisoara said, on decembrie 24, 2024 at 8:46 pm

    https://www.activenews.ro/opinii/MI-E-FRICA-…-194183

    Apreciază

  2. Avatarul lui Oarecare Oarecare said, on decembrie 24, 2024 at 9:36 pm

    Putem vota cu sistemul (PSD, PNL), cu sistemul (USR) sau tot cu sistemul (AUR, SOS). BOICOT VOT!

    Apreciază

  3. Avatarul lui Geo Geo said, on decembrie 24, 2024 at 10:09 pm

    Vasili Arkhipov

    Apreciat de 1 persoană

  4. Avatarul lui Geo Geo said, on decembrie 24, 2024 at 10:10 pm

    sa nu avem și noi un Harari…

    Apreciază

  5. Avatarul lui Ion Ion said, on decembrie 24, 2024 at 10:16 pm

    Genul ăsta de ,,rătăciți” sunt complet rupți de realitate,în sensul că pt. ei realitatea este reprezentată de visele și dorințele ,,lor”…Ăștia íși trăiesc cu voluptate ideile infernale cu care sunt adăpați de stăpânul lor și n-au liniște și pace până când nu pot să vadă că, coșmarul sau iadul din mintea lor nu este adus în cotidian,în viața reală, care musai trebuie să fie făurită după chipul și asemănarea lor sau a tatălui lor…Creația lui Dumnezeu,lucrarea Lui îi chinuie teribil…

    ,,…ci să fie o chestie transparentă în care omul poate SĂ ALEAGĂ dacă merge spre acea schimbare a umanității sau nu”…,,să poată alege liber.Să nu fie ceva forțat,să nu fie ceva mascat,să nu fie ceva ascuns…”.

    Deci e limpede nu?Ținta lor e sufletul omului…

    …semnele vremurilor…!

    Apreciat de 1 persoană

  6. Avatarul lui raw raw said, on decembrie 24, 2024 at 10:41 pm

    Sa-si bage implantul in fund, n-are decat, dar sa nu se atinga de cei care nu vrem. Ii vom sari la beregata. il scriu pe toaca . Astia sunt niste jigodii ordinare, ne-au omorat pe cei dragi in pandele mie, ne-au tinut in casa si ne-au furat si mancarea, care pe care statul s-a angajat s-o distribuie la cei aflati in carantina. Statul terorist trebuie sa inceteze de a se purta astfel. Noi suntem oameni liberi, lasati ca atare pe pamant de catre Dumnezeu, nu suntem nicidecum subiectii sau obiectele lor. Germanii si italienii au cunoscut cele mai infloritoare perioade din istoria lor in afara statelor „unitare” – in coruptie, mafie si faradelegi. Trebuie terminat cu statul „a toate stiutor ” si mai ales …”grijuliu” Sa-si vada de rolul lor de angajati care lucreaza in interesul tuturor cetatenilor. n-avem nevoie nici de big brother, nici de tatuc „mult iubit si stimat”. Iar limitarea implicarii tehnologiei in vietile nostre trebuie garantata prin constitutie. Alunecarea spre totalitarism nu este o fatalitate cum mananca acest DeDe bureti . Cum nu este nici razboiul, resetarea sau tot ce-si doresc toti dezaxatii care prea usor se erijeaza in mari cunoscatori si factori de decizie. Adevarta suveranitate este aceea in care nu recunoastem alta autoritate in afara de Dumnezeu. restul este propaganda ieftina menita de a crea probleme si dezordini de nedorit. Doamne ajuta ca tot scenariul lor sa nu se implineasca nicicum.

    Apreciat de 1 persoană


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.