Pentru cei ce au urechi de auzit, iată ce spune Sfântul Ioan Damaschin: Este antihrist tot cel care nu mărturisește că Fiul lui Dumnezeu a venit în trup, că este Dumnezeu desăvârșit și că s-a făcut om desăvârșit, fiind în același timp și Dumnezeu / De aceea Călin Georgescu este un antihrist, căci iată ce spune!
În luna decembrie, în ziua a patra, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ioan Damaschin, monahul şi preotul.
Sfântul Ioan Damaschin a trăit pe vremea împăratului Leon Isaurul şi a lui Constantin, fiul acestuia. Era de loc din Damasc, de neam ales, care strălucea în dreapta credinţă. Având tată iubitor de fapte bune, a învăţat toată ştiinţa elinească şi a cercetat bine şi adâncul Scripturii celei insuflate de Dumnezeu. Pentru credinţa în Hristos şi-a lăsat averea părintească şi a îmbrăţişat viaţa călugărească împreună cu fericitul Cosma, care a ajuns mai târziu episcopul Maiumei. Amândoi fuseseră învăţaţi de acelaşi dascăl, tot Cosma cu numele, numit şi Asincrit, răscumpărat din robie de tatăl lui, împreună cu alţi robi. Şi pentru că Ioan şi Cosma avuseseră parte de un dascal aşa de învăţat, au ajuns amândoi înţelepţi. Când Ioan a îmbrăţişat viaţa călugărească, stareţul mănăstirii l-a dat să înveţe ascultarea la un bătrân înţelept în cele dumnezeieşti. Acesta i-a poruncit să nu cânte nici cea mai neînsemnată cântare după meşteşugul cântării muzicale pe care îl cunoştea. Ioan a îndeplinit fără împotrivire multă vreme porunca. Se spune însă că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu s-a arătat în vis bătrânului şi i-a spus să îngăduie ucenicului său Ioan să alcătuiască imne şi cântări spre slava Celui născut fără de sămânţă din ea şi spre folosul celor ce sunt datori să o mărească din adâncul inimii. Lucru pe care l-a şi făcut, punând acest temei scrierilor sale.
Fericitul Cosma petrecând dar în nevoinţe pustniceşti, după ce a lăsat Bisericii multe scrieri, s-a odihnit în pace.
Iar fericitul întru pomenire Ioan, după ce prin puterea cuvintelor lui şi prin dovezile cele înţelepte ale Scripturilor a înfierat ca nimeni altul eresul păgân al iconomahilor, adică al luptătorilor împotriva sfintelor icoane, şi după ce a lăsat Bisericii lui Dumnezeu multe scrieri, în care se găseşte răspuns temeinic aproape la orice întrebare, şi-a săvârşit viaţa la adânci bătrâneţi.
Sursa: https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/sinaxar.php?date=1607040000
Profetia despre Antihrist
Se cuvine sa se stie ca trebuie sa vina antihrist. Este antihrist tot cel care nu marturiseste ca Fiul lui Dumnezeu a venit in trup (I Ioan IV, 3; II Ioan 7.), ca este Dumnezeu desavarsit si ca s-a facut om desavarsit, fiind in acelasi timp si Dumnezeu. Dar in sens propriu si special, antihrist se numeste acela care vine la sfarsitul veacului (Matei XIII, 40; XXIV, 5.). Trebuie, insa, mai intai sa se propovaduiasca Evanghelia la toate neamurile, dupa cum a spus Domnul (Matei XXIV, 14.). Si atunci va veni spre mustrarea iudeilor potrivnici lui Dumnezeu. Domnul le-a spus lor: “Eu am venit in numele Tatalui Meu si nu ma primiti; vine altul in numele Lui si pe acela il veti primi” (Ioan V, 43.). Iar apostolul: “Pentru aceea, pentru ca n-au primit dragostea adevarului ca sa se mantuiasca, va trimite lor Dumnezeu lucrarea inselaciunii, ca sa creada minciunii, pentru a fi osanditi toti acei care n-au crezut adevarului, ci le-a placut nedreptatea” (II Tesalonicieni, II, 10-12.). Asadar, iudeii n-au primit pe Domnul Iisus Hristos si Dumnezeu care este Fiul lui Dumnezeu, dar vor primi pe inselator, pe cel care se numeste pe sine Dumnezeu. Caci se va numi pe sine insusi Dumnezeu, il invata ingerul pe Daniil, spunand asa: “Nu va tine seama de Dumnezeul parintilor lui” (Daniil XI, 37.). Iar apostolul spune: “Sa nu va amageasca pe voi nici intr-un chip, ca va veni mai intai lepadarea de credinta si se va arata omul pacatului, fiul pierzarii, potrivnicul, care se inalta mai presus de tot ce se numeste Dumnezeu sau este inchinat, asa incat sa sada el in Biserica lui Dumnezeu, aratandu-se pe sinesi cum ca ar fi Dumnezeu” (II Tesaloniceni II, 3-4.). Cand spune apostolul “in Biserica lui Dumnezeu”, nu vorbeste de Biserica noastra, ci de cea veche (Adica de Templul din Ierusalim (n.n.).), de cea iudaica. Caci antihrist nu va veni la noi, ci la iudei. Nu va veni pentru Hristos, ci contra lui Hristos; pentru acest motiv se si numeste antihrist.
Trebuie mai intai sa se predice Evanghelia la toate neamurile (Matei XXIV, 14.). “Si atunci se va arata cel fara de lege, a carui venire va fi cu lucrarea satanei, cu toata puterea si cu semne si cu minuni mincinoase, cu toata amagirea nedreptatii la cei care pier, pe care Domnul il va omori cu graiul gurii Sale si-l va pierde cu venirea aratarii Sale” (II Tesaloniceni II, 8-9.). Deci nu insusi diavolul se face om asa cum s-a inomenit Domnul – sa nu fie! – ci se naste om din curvie si primeste toata energia lui satan. Caci Dumnezeu, cunoscand mai dinainte toata perversitatea vointei lui, pe care o va avea, ingaduie ca sa locuiasca diavolul in el.
Se naste deci din curvie, dupa cum am spus, este crescut in ascuns si pe neasteptate se rascoala, se impotriveste si imparateste. La inceputul imparatiei lui, dar mai degraba a tiraniei lui, ia chipul sfinteniei, dar cand ajunge stapanitor, persecuta Biserica lui Dumnezeu (Matei XXIV, 6-10.) si-si face cunoscuta toata rautatea lui. Va veni cu “semne si minuni mincinoase” (II Tesaloniceni II, 9.), inselatoare si nu adevarate si pe cei care au slaba si neintarita temelia mintii ii va insela si-i va desparti de Dumnezeul cel viu, incat “sa se sminteasca de va fi cu putinta si cei alesi” (Matei XXIV, 24.).
Vor fi trimisi Enoh si Ilie Testiveanul (Maleahi IV, 5; Matei XVII, 10-12; Marcu IX, 11-12.), si “vor intoarce inima parintilor catre copii” (Maleahi IV, 6.), adica sinagoga catre Domnul nostru Iisus Hristos si catre predica apostolilor, dar ei vor fi omorati de antihrist. Si va veni Domnul din cer, in chipul in care sfintii apostoli l-au vazut mergand la Cer (Fapte I, 11.), Dumnezeu desavarsit si om desavarsit, cu slava si putere (Luca XXI, 27.) si va omori pe omul fara de legi si pe fiul pierzarii cu Duhul gurii Lui (II Tesaloniceani II, 8.). Asadar, nimeni sa nu astepte pe Domnul de pe pamant, ci din cer, dupa cum insusi ne-a dat incredintare (Matei XVI, 27; XXV, 31; Luca XXI, 27.).
Sursa Resurse Ortodoxe: Despre Antihrist
Comentariu saccsiv:
Cititi va rog si:
Asadar:
„Este antihrist tot cel care nu marturiseste ca Fiul lui Dumnezeu a venit in trup (I Ioan IV, 3; II Ioan 7.), ca este Dumnezeu desavarsit si ca s-a facut om desavarsit, fiind in acelasi timp si Dumnezeu.”
Iata insa ce spune Calin Georgescu, incepand cu minutul 19:00:
Transcript:
”Poporul roman nu are puterea de a discerne binele de rau. Nu intelege puterea gandului, cat de uriasa este. Nu este suficient sa iti doresti. Se intampla ceea ce gandesti. Si daca gandim pozitia de victima, atunci victima suntem. Si au avut grija toti ceilalti, ca a fost educatia, ca a fost politicul, ca a fost Biserica, care te-au facut mic, neinsemnat. <<Tu nu stii nimic, stim noi. Stim noi>>. Care noi?
Stiti cum a spus Hristos? Zice <<Eu sunt Calea, Adevarul si Viata>>.
Ati inteles? Dar asta nu inseamna, cum e tradus de Biserica, <<Domne, vezi ce a spus? Faci ce spunem noi si El>>. El a spus-o din experienta. El ajunsese la un prag de spiritualitate uriasa. Si vorbea din experienta Lui. Iti dadea putere. Hristos iti da putere.
Religiile dezbina, spiritualitatea uneste. E foarte important ce va spun. Si asta nu a inteles poporul roman de-a cursul timpului”
Si vorbeste asa deoarece adeptii new age il considera pe Iisus Hristos ca fiind cel mult un maestru si nu Dumnezeu:
MAESTRUL ISUS … Despre cumplitele rataciri NEW AGE
Cititi va rog si:
Calin Georgescu NU este nationalist. Ce spune despre Iisus Hristos, Biserica si new age
Asadar, Calin Georgescu este un antihrist. Evident, nu este Antihristul de la sfarsitul vremurilor despre care Sfantul Ioan Damaschin ne-a explicat foarte clar mai sus ca trebuie sa vina, ca il vor primi iudeii, ca va fi om nascut din curvie, ca va primi toate energia lui Satan si, foarte important, ca la inceput va lua chipul sfinteniei!
Calin Georgescu este insa un pregatitor al terenului pentru acela…
Cititi va rog si:

Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!


Lasam sortzii/ filacteriile sa decida.
ApreciazăApreciază
E mason
ApreciazăApreciază
Și danilă ce este??? 🙃🙃🙃
ApreciazăApreciază
Aghiasma Mare (doar o picătură) sau cine poate să se apropie de el cu Sfinte Moaște sau Taine si vedeți reacția. Am spus-o demult: hârtia de turnesol este mărturisirea Crezului Ortodox-dacă se poticnește la *…și Intr-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu…*,e clar cine-l stăpânește.
ApreciazăApreciază
Nume
Unii pot fi foarte prefacuti si-l recita.
ApreciazăApreciază
E mason
ApreciazăApreciază
Fara ca unii sa stie poate din timp anul trecut H2011 ne-a facut „bucuria” sa luam la cunostinta ca suntem din Vallahala, COLINDUL RENAȘTERII NAȚIONALE (26.12.2023) – Călin GEORGESCU – YouTube
halal de profesorii care ne-au ascuns „marete adevaruri”
mai spune de vede( poate vedenii) , de un imperiu al pastorilor( pai daca merge pe la in-secte) si multe noutati, pe care „baietii”, plecati la munca prin Germania nu prea au timp sa le converteasca din euro in roni.
Alo patriarhia, cunosteti ca multi „piosi” parintai au facut propaganda la vede-nii prin parohii ?
Ce faceti iar noi sa luam soarele drept idol sol invictus( Saturn , hexagrama lui comPOsT )
Pai usereii is cam inapoiati , fiindca vin astia cu schimbari majore calare pe carele de foc ale lui sol invictus
Facem o alte Indie, ca tot e la moda hai dumbla-dumbla-da , suntem neam de romanei, si mai avem si haur-faur. Devenim imperiu sau ne anexeaza „fratii” de la est in alt maret imperiu.
Ce fac aia cu siguranta nationala, maine-poimaine vine unul si mai si. pai cica trebuie sa facem „sacrificii”. Mai fac un canal, o Gherla, un Aiud.
ApreciazăApreciază
https://web.facebook.com/permalink.php?story_fbid=pfbid02wcnK7RvQzwELGz3mSRyi6tBmsSdNpoVHnHe9LWPomTnp3MPhwRd4wvWksgoLQaGCl&id=61557276283102
ApreciazăApreciază
de pe fb
ANTICHRISTUL de Romania
Romania se afla acum in cel mai mare pericol! Romanilor li se cere sa iasa la vot ca sa imputerniceasca slujitorii draci impielitati statali ai Antichristului.
“Politicienii” care trebuie sa implementeze toata agenda lui satan prin “legi” au nevoie de recunoastere populara. Fara semnaturile romanilor date inainte de votare, ei NU MAI EXISTA, iar agenda lui satan de pe teritoriul tarii noastre esueaza!
Sistemul este innebunit ca un nou Contract intre firma privata Corporatia Romania srl si cetatenii Corporatiei sa fie semnat pe 1 decembrie 2024. Nu intamplator a fost aleasa aceasta data. Nu pentru ca ar fi importanta pentru noi sau ca ar reprezenta ceva. Nu, ea reprezinta doar pentru “statul” masonic Romania si atat! O zi nationala nu poate exista decat intr-un sistem sclavagist in care domeniile naturale ale oamenilor suverani confiscate de Lucifer prin matrixul sau faraonic monarhic statal guvernamental corporatist au fost ingradite intre granite artificiale ca totul sa intre sub stapanire oculta. Un “stat” cu granite, drapel si imn este o inchisoare pentru sclavul fostul suveran fiinta vie transformat in persoana cnp moarta fara suflet.
Asa ca pe 1 decembrie nu trebuie sa ne palpite nici o inima si nici sa ridicam vreun salut in fata armelor mortii de la vreo parada unde nu o sa mergem. Nu trebuie sa simtim nimic pentru ca aceasta zi reprezinta ceva doar pentru sclavul statal, dar nu si pentru omul care se doreste a fi liber!
Sistemul mizeaza ca, sub influenta emotiilor uriase pe care le va proiecta in popor prin mass media sub pretextul zilei nationale, poporul sa ramana intr-o stare deosebita si sa mearga la vot. De la o parada in care i s-a cantat imnul si s-a simtit mandru sclav, coplesit de un aer general de “onoare”, “demnitate”, “mandrie” revarsate prin toate goarnele sistemului, sclavul sa isi continue, motivat, mersul catre scolile sistemului pentru a finaliza simbioza cu statul.
Imputernicirea parlamentarilor in data de 1 decembrie este cruciala. Fara ea, se incheie totul. Se reseteaza sistemul. Da, si poporul poate sa reseteze, nu doar dracul Schwab locotenent luciferian. Fara validarea parlamentarilor de catre romani, masonul kalyn deja decis de oculta sa ne distruga si sa ne reconstruiasca in termeni luciferieni, nu mai inseamna nimic. De-aceea batalia cea mai crancena a poporului din ultimii 35 de ani va ramane cu cruce pentru ca este ziua in care mergem catre Iad sau facem primii pasi spre suveranitatea individuala si orice alt sistem de autoguvernare in mici comunitati in Legile divine ale Creatorului.
Masonul de la ONU e innebunit si el ca oamenii sa iasa la vot. Nu conteaza ce partid il sustine, facaturile opozitie maxim controlata numite “suveranisti” si “patrioti” sunt doar alte paiate care, la comun, il slujesc pe Lucifer.
Pe retardatul spoit kalyn il interesaza insa si altceva!
In speranta ca leprele genocidare vor primi suficient de multe semnaturi, el stie ca programul lui luciferian de a ingloba Romania in Guvernul Unic Mondial care va incepe sa se configureze inca din 2025 odata cu incercarea unirii catolicilor cu ortodocsii cu prilejul Pastelui comun, va avea parte la un moment dat de tensiuni sociale si posibil revolte spontane cu pericolul de a dinamita sistemul si a-l face sa dispara. Psihopatul kalyn fara inima si fara suflet care a intrat in numai o saptamana in mintile oamenilor prin isterii induse psihotronic si cu arme de origine demonica nepamanteana nu vrea sa-si piarda regatul Romania pentru ca el are o menire pe care s-a construit toata viata lui!
EL ESTE ANTICHRISTUL DE ROMANIA!
Jigodia asta luciferiana, cu sprijinul maxim al jigodiei celeilalte luciferiene de langa el, handlerul lui, dansatoarea lasciva cu pubisul intentionat la vedere sa bage murdar, sub vraja oculta, mintile barbatilor romani, seducator in haine si tinute impecabile, cu promisiuni pe toate planurile, va fi de departe cel mai viclean presedinte pe care l-a avut Romania vreodata!
Stiind ca e posibil sa se confrunte cu revolte populare, Antichristul a chemat in ajutor armata! Acesti posesori de arme ucigasi la comanda sunt garda lui pretoriana! Si cum garda pretoriana omoara tot ce sta in calea dictatorului, si dictatorul trebuie sa se ingrijeasca de ea! Sub ochii nostri, da, sub ochii nostri!!!!, Antichristul de Romania le-a transmis un mesaj prin care le-a jurat, da! le-a jurat!!!!! ca daca ii vor fi alaturi (la revolte, s-a inteles prin limbajul nonverbal facial si prin cateva cuvinte alese cu grija), atunci si el va avea grija financiar si din toate punctele de vedere nu numai de ei, ci de intregul lor neam!
Intr-o singura saptamana, in virtual a fost realizata cu cel mai mare succes operatiunea psihologica “ametirea oilor prin dansuri ritualice si prin nanocipurile din pepsi” cu scopul ca oile sa nu mai aiba timp sa studieze ce se ascunde cu adevarat in spatele acestor doi malefici veniti peste tara noastra sa ne predea programului final ocult, noua oranduire a unui imperiu global pe al carui tron sa se aseze la un final de resetare, satisfacut, insusi Lucifer!
Platforma-program a masonului prevede distrugerea completa a Romaniei conform documentului pe care il gasiti pe net.
Programul lui este o vraja de cuvinte aparent nationaliste de propaganda (propaganda este temelia sistemului statal luciferian in care traim) in spatele carora se ascunde agenda satanistilor de dezvoltare durabila si sustenabilitate CO2 NET ZERO de distrugere a domeniului public natural si de stramutare a ruralului catre inchisoarea urbana.
Daca orgescu nu ar fi fost un vrajitor malefic al ocultei mondiale si ar fi tinut la pamantul regiune teritoriu numit Romania si la suveranitatea fiintelor de pe el, ar fi spus “cu smerenie”, “credinta” si “iubire de patrie” urmatoarele:
In schimb, iata ce ne anunta satanistul ca ne asteapta.
“România are nevoie de un suveranism adaptat provocarilor secolului XXI. Un suveranism care sa respinga categoric sovinismul, xenofobia si antisemitismul in acelasi timp sa se opuna cu hotarare oricaror forme de intimidare.”
Sovinismul, xenofobia, antikhazarismul, homofobia, lipsa de toleranta, incluziunea, diversitatea, discriminarea, suprematia alba, bullyingul etc sunt operatiuni psihologice satanice INGINERII SOCIALE.
Ele nu exista in natura omului, ele au fost adaugate prin inoculare de sistemul luciferian in care traim si la care noi ne raportam. Deci practic viata noastra sociala este cea creata de ei! Toate acestea sunt doctrine care odata bagate in capul omului, devin legi. Mai exact, sa primim cu bratele deschise alogenii si sa nu mai avem dreptul niciodata sa ne spunem punctul de vedere daca acesta contrazice sistemul.
Antikhazarismul este, printre altele, o modalitate prin care vor sa transforme libera exprimare in terorism. Daca tu din fata calculatorului sau telefonului ai scris ceva negativ despre toate aceste inginerii sociale, atunci esti un terorist si un dusman al societatii si trebuie sa fii pedepsit. (… luciferianul va implementa din prima abominatia de tip bolsevic in tara noastra, in vietile noastre, tocmai ce s-a repezit sa promita unui popor strain de noi si cu o saptamana inainte de a fi inscaunat “toleranta zero fata de antikhazarism”!…)
“să identifice nișa României în competiția mondială a secolului XXI, să reconstruiască țara pe baza acestei premise fundamentale”
Iata orasul de 15 minute dezvoltare durabila, devii pieton in autobuzul autonom in care intri numai cu vaccin, asta este competitia mondiala a secolului 21! Vor sa reconstruiasca tara fara acordul poporului si toate orasele sa ajunga golite de masinile proprietate privata! Oamenii sa fie pietoni si sa nu iasa din oras decat de 3 ori pe an ca sa atinga normele NET ZERO ale dezvoltarii durabile din programul satanistului spoit cu intelectualism.
“Marile teme internaționale, cum ar fi energia sau resursele, să se discute la Bucuresti cu specialiști bine pregătiți în domeniu. Iar instituţiile internaţionale implicate să aibă sediile în România.”
Adica: mai multe eoliene si mai multe panori fotovoltaice TOATE PUSE PE PAMANTURI AGRICOLE. Eolienele (care se invart numai prin curent electric luat din retea sau din generatorul diesel de la sol), prin inventia lor malefica, mai au rolul de a teroriza auditiv, vizual, senzorial (prin mici cutremure 24/24) si de a STRAMUTA COMUNITATILE aflate in raza lor! Iar corporatiile internationale care se ocupa de asa ceva, conform spuselor lui orgescu, sa mai aiba si sedii la noi, ca sa fie treaba treaba.
“APA, SOLUL ȘI ALBINELE – Apa, cu energia pământului pe care o transmite și cu aportul ei incomensurabil la sănătatea poporului, are nevoie de pământuri curate. Pentru a îmbunătăți valoara pământurilor, insecticidele și pesticidele de sinteză să fie înlocuite cu variante ecologice. Râurile țării trebuie să fie transformate în „locuri sfinte”, lipsite de gunoaie menajere și de reziduri chimice toxice; doar așa vor ajunge iar să fie purtătoare de viață.”
Ce inseamna in realitate: impunerea unor norme de ecologizare pe care producatorul taran sa nu le poata atinge!
In felul acesta, el este exterminat, nu-si mai poate munci pamantul si uite-asa se ajunge rapid ca toata hrana sa vina din import, producatorul local sa dispara si astfel sa nu mai existe nici un fel de magazin romanesc, piata romaneasca si sa se ajunga la monopol total 100% al corporatiilor in care sa intri doar cu identitatea digitala (pecetea), cu sanatatea la zi (vaccinuri peste vaccinuri) si bineinteles fara banii fizici eliminati intre timp ci cu cei fictivi ai statului din contul tau de sclav. Iar de acolo, de la corporatii, sa mananci chiftele din viermi si insecte.
“Raurile tarii trebuie sa fie transformate in locuri sfinte”.
Asta inseamna LACAT LA NATURA, nu mai ai voie sa explorezi si sa faci drumetii in natura, nu mai ai voie sa mai mananci nimic din natura, majoritatea izvoarelor sa fie inchise si militarizate, iar cele cateva pe care le vor lasa, sa fie doar cu acces prin identitate digitala, apa sa curga doar cu scanare de cod QR in drumul spre obiectivul “dezvoltarii durabile NET ZERO”! Deci, adio acces la izvoarele divine ale tarii pamantului tau, iar apa pe care o s-o bei va fi doar cea eco data de kalyn plina de nanocipurile din pepsi despre care deja ne-a anuntat.
“Nu exagerăm dacă spunem că salvarea albinelor înseamnă salvarea oamenilor. Dacă vrem să păstrăm sănătatea persoanei și a mediului ei natural, este absolut necesar să înlocuim substanțele chimice cu remanență îndelungată cu substanțe active provenind din natură, să susținem cu mijloace materiale și cu o legislație adecvată breasla apicultorilor din România și agricultura ecologică.”
Pentru ca tu sa mananci viermi si gandaci si sa nu mai produci nimic, trebuie sa nu mai ai albine! Impunand norme ecologice pentru apicultura, de fapt el extermina domeniul.
Cand se vor implementa toate aceste orori, n-o sa mai auzim de orgescu pentru ca orgescu o sa fie prin vacante si numai pe la ONU si Roma.
Agenda lui atat ca presedinte de corporatie Romania cat si ca agent ONU al dezvoltarii durabile si sutenabile are ca tinta CO2 NET ZERO. Asta inseamna agenda globala de la Davos a purtatorilor de cuvant ai lui satan, adica:
ELECTRIFICAREA TERREI
Vrei sa te incalzesti doar electric, sa fii dependent de sistem, sa nu poti sa-ti arzi lemnele de pe domeniul tau, sa nu mai poti lua lemnele uscate de pe jos din paduri, sa-ti gatesti mancarea doar electric, apa de la chiuveta si cada sa-ti curga doar prin baterii smart conectate la internet pentru ca este incalzire globala si resursele sunt limitate cocosate de existenta umana?
Atunci du-te la vot teleghidat si semneaza ca validezi si imputernicesti reconstruirea tarii in mod ecologic si distrugerea libertatii si existentei tale!
Fara „parlament” srl si „guvern” srl, nimic din ce este in programul satanist al masonului luciferian nu se poate realiza!!
De-aceea, NEVOTAREA din ziua de 1 decembrie 2024 este cruciala!
O saptamana intreaga ati fost directionati atat de malefic in pubisul masoancei luciferiene cu multe trese pe umeri dinainte de a pleca in misiunea “casatoria cu kalyn” si in declaratii ale demonizatului care sa starneasca ruperi de capete intre romani ca sa nu aveti timp sa cititi ce misiune au astia doi echipa mortii si a intunericului in privinta tarii crestine atat de opozante lui Lucifer!
De ce a fost decis orgescu din toata acea lista de la primul tur
Pentru implementarea Agendei 21 de dezvoltare si distrugere NET ZERO tehnologic digitala si credit social cu scor, simple marionete-presedinti nu mai sunt suficiente! Este nevoie de khazari motivati si adanc indoctrinati cu temele facute in aceasta agenda malefica de distrugere a Terrei si a libertatii omului!
Nu e vorba aici numai de libertate si ceva ce nu poti sa tii in mana.
Criminalii vor SA RECONSTRUIASCA TOTUL! Sa darame si sa reconstruiasca totul (build back better = 666) si sa nu mai existe mediu rural! Toata lumea in inchisorile moderne inteligente digitale cu districte de 15 minute numite orase.
Acesta este proiectul de tara adevarat al luciferianului orgescu!!
De cate ori veti auzi cuvantul “dezvoltare“, sa stiti ca inseamna distrugere si reconstructie, inseamna adio masina si inseamna viata in care fara telefon smart sa nu poti sa existi!
Cand veti auzi si cuvantul “durabil” alaturat cuvantului “dezvoltare”, inseamna o agenda vicleana de furt al libertatii prin constrangeri permanente pentru a se atinge pragul cat mai mic al emisiei CO2. Oculta lucreaza permanent prin propaganda sa-i bage omului in cap ca micsorarea CO2-ului este modalitatea prin care vom mai avea planeta pe care sa traim deoarece e distrusa chipurile de existenta omului. Ce nu spun ei insa este ca nimic nu e mai natural decat CO2, CO2 fiind emanat de orice este natural pe acest pamant, de la fiinte pana la frunze uscate si oceane.
“Fiecare om, fiecare familie, fiecare comunitate trebuie să ştie că îi va fi mai bine mâine, peste o lună, peste un an, peste cinci, peste zece sau peste douăzeci de ani şi ce trebuie să facă pentru aceasta.”
Ce inseamna asta.
Inseamna ca indiferent cat de mult te vei supune, chiar daca-ti vei ceda din ce in ce mai mult din viata ca sa atingi scoruri de poluare fictiva din ce in ce mai mici, orgescu si subordonatii lui nu vor fi multumiti niciodata si vor veni cu noi si noi cerinte si constrangeri, iar la un moment dat vor spune urmatorul lucru: mobila ta din casa polueaza, asa ca trebuie sa-ti mobilezi casa cu mobila din cupru si asta te va costa 50.000 euro. Dar daca nu ai acesti bani, ne dai noua proprietatea ta, tu ramai in casa, dar chirias, iar noi iti vom mobila casa pe viata 100% ecologic cu cupru.
Agenda ocultei adusa in Romania prin platforma-program a acestui luciferian va fi posibila numai prin imputernicirea „politicienilor” prin semnaturile romanilor de la votare in ziua neagra de 1 decembrie 2024!
Kalynorgescu, presedintele “vei detine nimic si vei fi fericit”, ANTICHRISTUL de Romania, este acum, aici!
TICHRISTUL de Romania
Romania se afla acum in cel mai mare pericol! Romanilor li se cere sa iasa la vot ca sa imputerniceasca slujitorii draci impielitati statali ai Antichristului.
“Politicienii” care trebuie sa implementeze toata agenda lui satan prin “legi” au nevoie de recunoastere populara. Fara semnaturile romanilor date inainte de votare, ei NU MAI EXISTA, iar agenda lui satan de pe teritoriul tarii noastre esueaza!
Sistemul este innebunit ca un nou Contract intre firma privata Corporatia Romania srl si cetatenii Corporatiei sa fie semnat pe 1 decembrie 2024. Nu intamplator a fost aleasa aceasta data. Nu pentru ca ar fi importanta pentru noi sau ca ar reprezenta ceva. Nu, ea reprezinta doar pentru “statul” masonic Romania si atat! O zi nationala nu poate exista decat intr-un sistem sclavagist in care domeniile naturale ale oamenilor suverani confiscate de Lucifer prin matrixul sau faraonic monarhic statal guvernamental corporatist au fost ingradite intre granite artificiale ca totul sa intre sub stapanire oculta. Un “stat” cu granite, drapel si imn este o inchisoare pentru sclavul fostul suveran fiinta vie transformat in persoana cnp moarta fara suflet.
Asa ca maine nu trebuie sa ne palpite nici o inima si nici sa ridicam vreun salut in fata armelor mortii de la vreo parada unde nu o sa mergem. Nu trebuie sa simtim nimic pentru ca ziua de maine reprezinta ceva doar pentru sclavul statal, dar nu si pentru omul care se doreste a fi liber!
Sistemul mizeaza ca maine, sub influenta emotiilor uriase pe care le va proiecta in popor prin mass media sub pretextul zilei nationale, poporul sa ramana intr-o stare deosebita si sa mearga la vot. De la o parada in care i s-a cantat imnul si s-a simtit mandru sclav, coplesit de un aer general de “onoare”, “demnitate”, “mandrie” revarsate prin toate goarnele sistemului, sclavul sa isi continue, motivat, mersul catre scolile sistemului pentru a finaliza simbioza cu statul.
Imputernicirea parlamentarilor in data de 1 decembrie este cruciala. Fara ea, se incheie totul. Se reseteaza sistemul. Da, si poporul poate sa reseteze, nu doar dracul Schwab locotenent luciferian. Fara validarea parlamentarilor de catre romani, masonul kalyn deja decis de oculta sa ne distruga si sa ne reconstruiasca in termeni luciferieni, nu mai inseamna nimic. De-aceea batalia cea mai crancena a poporului din ultimii 35 de ani va ramane cu cruce pentru ca este ziua in care mergem catre Iad sau facem primii pasi catre suveranitatea individuala si orice alt sistem de autoguvernare in mici comunitati, in Legile divine ale Creatorului.
Masonul de la ONU e innebunit si el ca maine oamenii sa iasa la vot. Nu conteaza ce partid il sustine, facaturile opozitie maxim controlata numite “suveranisti” si “patrioti” sunt doar alte paiate care, la comun, il slujesc pe Lucifer.
Pe kalyn il interesaza altceva insa!
In speranta ca leprele genocidare vor primi suficient de multe semnaturi, el stie ca programul lui luciferian de a ingloba Romania in Guvernul Unic Mondial care va incepe sa se configureze inca din 2025 odata cu incercarea unirii catolicilor cu ortodocsii, va avea parte la un moment dat de tensiuni sociale si posibil revolte spontane cu pericolul de a dinamita sistemul si a-l face sa dispara. Psihopatul Kalyn fara inima si fara suflet care a intrat in numai o saptamana in mintile oamenilor prin isterii induse psihotronic si cu arme de origine demonica nepamanteana, nu vrea sa-si piarda regatul Romania pentru ca el are o menire pe care s-a construit toata viata lui!
EL ESTE ANTICHRISTUL DE ROMANIA!
Jigodia asta luciferiana, cu sprijinul maxim al jigodiei celeilalte luciferiene de langa el, dansatoarea lasciva cu pubisul intentionat la vedere sa bage murdar, sub vraja oculta, mintile barbatilor romani, seducator in haine si tinute impecabile, cu promisiuni pe toate planurile, va fi de departe cel mai viclean presedinte pe care l-a avut Romania vreodata.
Stiind ca e posibil sa se confrunte cu revolte populare, Antichristul a chemat in ajutor armata! Acesti posesori de arme ucigasi la comanda sunt garda lui pretoriana! Si cum garda pretoriana omoara tot ce sta in calea dictatorului, atunci si dictatorul trebuie sa se ingrijeasca de ea! Sub ochii nostri, da, sub ochii nostri!!!!, Antichristul de Romania le-a transmis un mesaj prin care le-a jurat, da! le-a jurat!!!!! ca daca ii vor fi alaturi (la revolte, s-a inteles prin limbajul nonverbal facial si prin cateva cuvinte alese cu grija), atunci si el va avea grija financiar si din toate punctele de vedere nu numai de ei, ci de intregul lor neam!
Intr-o singura saptamana in virtual a fost realizata cu cel mai mare succes operatiunea psihologica “ametirea oilor prin dansuri ritualice si prin nanocipurile din pepsi” cu scopul ca oile sa nu mai aiba timp sa studieze ce se ascunde cu adevarat in spatele acestor doi malefici veniti peste tara noastra sa ne predea programului final ocult, noua oranduire a unui imperiu global pe al carui tron sa se aseze la un final de resetare, satisfacut, insusi Lucifer!
Platforma-program a masonului prevede distrugerea completa a Romaniei conform documentului pe care il gasiti pe net.
Programul lui este o vraja de cuvinte aparent nationaliste de propaganda (propaganda este temelia sistemului statal luciferian in care traim) in spatele carora se ascunde agenda satanistilor de dezvoltare durabila si sustenabilitate CO2 NET ZERO de distrugere a domeniului public natural si de stramutare a ruralului catre inchisoarea urbana.
Daca orgescu nu ar fi fost un vrajitor malefic al ocultei mondiale si ar fi tinut la pamantul regiune teritoriu numit Romania si la suveranitatea fiintelor de pe el, ar fi spus “cu smerenie”, “credinta” si “iubire de patrie” urmatoarele:
In schimb, iata ce ne anunta satanistul ca ne asteapta.
“România are nevoie de un suveranism adaptat provocarilor secolului XXI. Un suveranism care sa respinga categoric sovinismul, xenofobia si antisemitismul in acelasi timp sa se opuna cu hotarare oricaror forme de intimidare.”
Sovinismul, xenofobia, antikhazarismul, homofobia, lipsa de toleranta, incluziunea, diversitatea, discriminarea, suprematia alba, bullyingul etc sunt operatiuni psihologice satanice INGINERII SOCIALE. Ele nu exista in natura omului, ele au fost adaugate prin inoculare de sistemul luciferian in care traim si la care noi ne raportam. Deci practic viata noastra sociala este cea creata de ei! Toate acestea sunt doctrine care odata bagate in capul omului, devin legi. Mai exact, sa primim cu bratele deschise alogenii si sa nu mai avem dreptul niciodata sa ne spunem punctul de vedere daca acesta contrazice sistemul.
Antikhazarismul este, printre altele, o modalitate prin care vor sa transforme libera exprimare in terorism. Daca tu din fata calculatorului sau telefonului ai scris ceva negativ despre toate aceste inginerii sociale, atunci esti un terorist si un dusman al societatii si trebuie sa fii pedepsit. (… luciferianul va implementa din prima abominatia de tip bolsevic in tara noastra, in vietile noastre, tocmai ce s-a repezit sa promita unui popor strain de noi si cu o saptamana inainte de a fi inscaunat “toleranta zero fata de antikhazarism”!…)
“să identifice nișa României în competiția mondială a secolului XXI, să reconstruiască țara pe baza acestei premise fundamentale”
Iata orasul de 15 minute dezvoltare durabila, devii pieton in autobuzul autonom in care intri numai cu vaccin, asta este competitia mondiala a secolului 21! Vor sa reconstruiasca tara fara acordul poporului si toate orasele sa ajunga golite de masinile proprietate privata! Oamenii sa fie pietoni si sa nu iasa din oras decat de 3 ori pe an ca sa atinga normele NET ZERO ale dezvoltarii durabile din programul satanistului spoit cu intelectualism.
“Marile teme internaționale, cum ar fi energia sau resursele, să se discute la Bucuresti cu specialiști bine pregătiți în domeniu. Iar instituţiile internaţionale implicate să aibă sediile în România.”
Adica: mai multe eoliene si mai multe panori fotovoltaice TOATE PUSE PE PAMANTURI AGRICOLE. Eolienele (care se invart numai prin curent electric luat din retea sau din generatorul diesel de la sol), prin inventia lor malefica, mai au rolul de a teroriza auditiv, vizual, senzorial (prin mici cutremure 24/24) si de a STRAMUTA COMUNITATILE aflate in raza lor!Iar corporatiile internationale care se ocupa de asa ceva, conform spuselor lui orgescu, sa mai aiba si sedii la noi ca sa fie treaba treaba.
“APA, SOLUL ȘI ALBINELE – Apa, cu energia pământului pe care o transmite și cu aportul ei incomensurabil la sănătatea poporului, are nevoie de pământuri curate. Pentru a îmbunătăți valoara pământurilor, insecticidele și pesticidele de sinteză să fie înlocuite cu variante ecologice. Râurile țării trebuie să fie transformate în „locuri sfinte”, lipsite de gunoaie menajere și de reziduri chimice toxice; doar așa vor ajunge iar să fie purtătoare de viață.”
Ce inseamna in realitate: impunerea unor norme de ecologizare pe care producatorul taran sa nu le poata atinge.
In felul acesta, este exterminat, nu-si mai poate munci pamantul si uite-asa se ajunge rapid ca toata hrana sa vina din import, producatorul local sa dispara si astfel sa nu mai existe nici un fel de magazin romanesc, piata romaneasca si sa se ajunga la monopol total 100% al corporatiilor in care sa intri doar cu identitatea digitala (pecetea), cu sanatatea la zi (vaccinuri peste vaccinuri) si bineinteles fara banii fizici, exterminati intre timp, ci cu cei fictivi ai statului din contul tau de sclav. Iar de acolo, de la corporatii, sa mananci chiftele din viermi si insecte.
“Raurile tarii trebuie sa fie transformate in locuri sfinte”.
Asta inseamna LACAT LA NATURA, nu mai ai voie sa explorezi si sa faci drumetii in natura, nu mai ai voie sa mai mananci nimic din natura, majoritatea izvoarelor sa fie inchise si militarizate, iar cele cateva pe care le vor lasa, sa fie doar cu acces prin identitate digitala, apa sa curga doar cu scanare de cod QR in drumul spre obiectivul “dezvoltarii durabile NET ZERO”! Deci, adio acces la izvoarele divine ale tarii pamantului tau, iar apa pe care o s-o bei va fi doar cea eco data de kalynorgescu plina de nanocipurile din pepsi despre care deja ne-a anuntat.
“Nu exagerăm dacă spunem că salvarea albinelor înseamnă salvarea oamenilor. Dacă vrem să păstrăm sănătatea persoanei și a mediului ei natural, este absolut necesar să înlocuim substanțele chimice cu remanență îndelungată cu substanțe active provenind din natură, să susținem cu mijloace materiale și cu o legislație adecvată breasla apicultorilor din România și agricultura ecologică.”
Pentru ca tu sa mananci viermi si gandaci si sa nu mai produci nimic, trebuie sa nu mai ai albine! Impunand norme ecologice pentru apicultura, de fapt el extermina domeniul.
Cand se vor implementa toate aceste orori, n-o sa mai auzim de orgescu pentru ca orgescu o sa fie prin vacante si numai pe la ONU si Roma.
Agenda lui atat ca presedinte de corporatie Romania cat si ca agent ONU al dezvoltarii durabile si sutenabile are ca tinta CO2 NET ZERO. Asta inseamna agenda globala de la Davos a purtatorilor de cuvant ai lui satan, adica:
ELECTRIFICAREA TERREI
Vrei sa te incalzesti doar electric, sa fii dependent de sistem, sa nu poti sa-ti arzi lemnele de pe domeniul tau, sa nu mai poti lua lemnele uscate de pe jos din paduri, sa-ti gatesti mancarea doar electric, apa de la chiuveta si cada sa-ti curga doar prin baterii smart conectate la internet pentru ca este incalzire globala si resursele sunt limitate cocosate de existenta umana?
Atunci du-te la vot teleghidat si semneaza ca validezi si imputernicesti reconstruirea tarii in mod ecologic si distrugerea libertatii si existentei tale!
Fara parlament si guvern, nimic din ce este in programul satanist al masonului luciferian nu se poate realiza!!
De-aceea, NEVOTAREA din ziua de 1 decembrie 2024 este cruciala!
O saptamana intreaga ati fost directionati atat de malefic in pubisul masoancei luciferiene cu multe trese pe umeri dinainte de a pleca in misiunea “casatoria cu kalyn” si in declaratii ale demonizatului care sa starneasca ruperi de capete intre romani ca sa nu aveti timp sa cititi ce misiune au astia doi, echipa mortii si ai intunericului, in privinta tarii crestine atat de opozante lui Lucifer!
De ce a fost decis orgescu din toata acea lista de la primul tur
Pentru implementarea Agendei 21 de dezvoltare si distrugere NET ZERO tehnologic digitala si credit social cu scor, simple marionete-presedinti nu mai sunt suficiente! Este nevoie de khazari motivati si adanc indoctrinati cu temele facute in aceasta agenda malefica de distrugere a Terrei si a libertatii omului!
Nu e vorba aici numai de libertate si ceva ce nu poti sa tii in mana.
Criminalii vor SA RECONSTRUIASCA TOTUL!
Sa darame si sa reconstruiasca totul (build back better = 666) si sa nu mai existe mediu rural! Toata lumea in inchisorile moderne inteligente digitale cu districte de 15 minute numite orase.
Acesta este proiectul de tara adevarat al luciferianului orgescu!!!
De cate ori veti auzi cuvantul “dezvoltare“, sa stiti ca inseamna distrugere si reconstructie, inseamna adio masina si inseamna viata in care fara telefon smart sa nu poti sa existi!
Cand veti auzi si cuvantul “durabil” alaturat cuvantului “dezvoltare”, inseamna o agenda vicleana de furt al libertatii prin constrangeri permanente pentru a se atinge pragul cat mai mic al emisiei CO2. Oculta lucreaza permanent prin propaganda sa-i bage omului in cap ca micsorarea CO2-ului este modalitatea prin care vom mai avea planeta pe care sa traim deoarece e distrusa chipurile de existenta omului. Ce nu se spun ei insa este ca nimic nu e mai natural decat CO2, CO2 fiind emanat de orice este natural pe acest pamant, de la fiinte pana la frunze uscate si oceane.
“Fiecare om, fiecare familie, fiecare comunitate trebuie să
ştie că îi va fi mai bine mâine, peste o lună, peste un an,
peste cinci, peste zece sau peste douăzeci de ani şi ce
trebuie să facă pentru aceasta.”
Ce inseamna asta.
Inseamna ca indiferent cat de mult te vei supune, chiar daca-ti vei ceda din ce in ce mai mult din viata ca sa atingi scoruri de poluare fictiva din ce in ce mai mici, orgescu si subordonatii lui nu vor fi multumiti niciodata si vor veni cu noi si noi cerinte si constrangeri, iar la un moment dat vor spune urmatorul lucru: mobila ta din casa polueaza, asa ca trebuie sa-ti mobilezi casa cu mobila din cupru si asta te va costa 50.000 euro. Dar daca nu ai acesti bani, ne dai noua proprietatea ta, tu ramai in casa, dar chirias, iar noi iti vom mobila casa pe viata 100% ecologic cu cupru.
Agenda ocultei adusa in Romania prin platforma-program a acestui luciferian va fi posibila numai prin imputernicirea politicienilor prin semnaturile de la votare.
Kalynorgescu, presedintele “vei detine nimic si vei fi fericit”, ANTICHRISTUL de Romania, este acum aici!
ApreciazăApreciază
ai un link la sursa?
ApreciazăApreciază
vaivoua linkul e mai sus, daca nu se deschide scrie pe fb Terra Terra Antichristul de Romania si te duce la profil
ApreciazăApreciază
e prea mare prăpastia între viaţa în Hristos şi traiul în societatea pragmatică, lipsită de repere morale !! un creştin nu e doar moral, dar măcar sub acest auspiciu nu va ieşi cu frică din casă !! şi să-şi permită o casă în ţara lui !! poate un licăr de speranţă de stabilitate socială şi economică va aduce acest om, căci despre Hristos e greu, acolo e alegerea fiecăruia ,acea turmă mică !!
Maica Domnului să ne acopere !!
ApreciazăApreciază
Este alternativa de tip Trump/Viktor Orban/Marie le Pen etc pe care ne-o ofera sistemul la rivala demonizata lgbtista-globalista de tip Maia Sandu/Kaja Kallas/Salome Zurabishvili sau ce presedinta e in Mexic
Intrebarea e ce facem? Anulam votul? Incercam macar sa stam departe de Ucraina si votam varianta mai putin rea?
Pe de alta parte mi-e sila sa dau votul unui zionist mason care deja a inceput cu promisiuni stapanilor
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am înțeles filozofia, după capul celor/celuia ce transmite asta ! Ăia care sunt cu Lasconi – adică cu Soroș, cu LGBTQ, cu partizanii războiului cu Rusia, până ne mănâcă gaia pe toți, pentru vânzarea a tot ce mai are încă țara asta, ca să devenim datori și chiriași în casa noastră, la lepădarea chiar și de religie și Dumnezeu, aceia nu sunt anticriști, ci buni creștini ! Foarte inteligent !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
bedo4756
Esti prostanac?
Cu aia treaba e clara.
Problema e cu acest intrus.
ApreciazăApreciază
Daca doriti sa fiti CTITORI IN SFANTUL MUNTE ATHOS:
În Schitul Lacu din Sfântul Munte Athos, va fi construită o nouă chilie cu hramul Sfinții Atanasie și Chiril, unde călugării români se vor ruga neîncetat pentru binele poporului român.
Cine dorește să fie ctitor și pomenit la toate slujbele, conturile sunt mai jos.
Vă rugăm să trimiteţi pe e-mail (lakos.8@gmail.com) lista cu nume (maxim 30) şi să menţionaţi numele deponentului şi suma donată (pentru identificare).
În funcţie de valoarea sumei donate, vom rândui pomenirea la sfintele slujbe (1 euro / 5 roni pe zi).
Asociația “CHILIA BUNA VESTIRE-SCHITUL LACU-SFÂNTUL MUNTE ATHOS”
Nr.R.C./Aut:125A/PJ/2001
C.I.F.: RO 144O7358
Bucuresti, Sector 4
Cont:RO26RNCB0075035224680001 – Roni
Cont:RO18RNCB0074035224680001 – Euro
BCR SECTOR 4
https://marturieathonita.ro/fiti-ctitori-in-sfantul-munte-athos-chilia-sfintilor-atanasie-si-chiril/?fbclid=PAY2xjawG1fctleHRuA2FlbQIxMQABpmfT2ELcak-1RT60ZOtrNCMsIOHSPkMCaSzmbsrbRvzjaaGTISA9ldStIw_aem_4AZPg8pr8myMqfJ1ifPQLQ
ApreciazăApreciază
Cum adica in funcie de valoarea sumei…suntem cumva la cumparaturi?!
Banul vaduvei nu mai inseamna nimic?
ApreciazăApreciază
Tarif unic (pre)stabilit, ca… în alte părți. Cine are nevoie de cei doi bănuți ai văduvei? Mai sus numiții joacă la alt nivel; probabil, de vină-i faima pe care o au în mediul online: când ești pe val, nu pe cal, uiți de unde ai plecat și uiți, mai ales, destinația! Mâine-poimâine, cer taxă și pentru Sfânta Euharistie, dacă tot…
ApreciazăApreciază
Daca vor sa construiasca o chilie, este normal sa apeleze la ajutorul credinciosilor, pentru ca ei (calugarii) nu au sursa de venit…dar sa mai pui si conditii…!?
Este o chestiune de imagine…
La Dumnezeu nu conteaza suma, ci faptul ca vrei sa ajuti, implicarea sufleteasca, emotia….partea asta este nevazuta , nu o stie nimeni la ce nivel este ( valoarea sumei) decat Dumnezeu…iar tu ca necunoscator , esti dator sa-l pomenesti , ori de cate ori iti aduci aminte…nu dupa valoarea sumei.
Cand vezi ca un slujitor al lui Dumnezeu nu intelege lucrul asta si te conditioneaza…iti cam taie elanul de a fi ctitor.
Este doar o remarca.
ApreciazăApreciază
Planul x/y:
ApreciazăApreciază
draga Saccsiv, m-ai pus pe ganduri, insa totusi, sa stau fara sa fac nimic (acasa) parca mi s-ar cere socoteala la judecata, pentru ca tot ce e posibil sa ajunga usristii la putere si atunci sa vezi agenda, AGENDA. Si voi fi intrebat eu ce am facut pentru neamul meu…ce sa zic? Am stat acasa???
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nicusor
Faci enorm daca nu votezi.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Singura variantă corecta
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Si daca totusi, cum zicea cineva: ca o fi un exercititi la nivel de tara, un experiment sa vada cum reactioneaza romanii la un stimul de genul. Pai daca o luam asa: ne-am saturat de 35 de ani de bataie de joc din partea partidelor vesnic aflate la putere, vesnic aci pe pamant, si vine o persoana care sa fie impaciuitoare, sa vorbeasca frumos, sa dea bine, sa fie aparent religioasa, sa spune lucruri drepte, cam cum ar face antihrist la nivel macro… Chiar stau si analizez acuma, ca va zic, chiar m-ati pus pe ganduri.
Am sa ma rog Domnului si Maicii Sale sa imi arate ce am de facut, cel mai bine. Is prea multe informatii, unele se contrazic, altele vin sa incurce.
Fie voia Domnului si Doamne ajuta!
ApreciazăApreciază
Daca ne uitam in istoria noastra marii voievozi romani patrioti s-au dat cu „masonii” de atunci ca sa poata ajunge pe tron, au cumparat tronul tarilor romanesti de la cei ce le vindeau, au inselat si au tradat increderea celor ce i-au sustinut, iar apoi au oprit birurile si au slujit neamul si tara ca nu degeaba ii cinstim pe unii ca martiri. Daca nu intelegeti ca atunci cand votam, votam pentru nazuintele noastre nu pentru rautatile pe care le fac cei pe care i-am votat, nu mergeti la vot.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Criteriile de judecata sunt limpezi și nu includ nici filetismul, nici activismul civic, ci au stricta trimitere la altruism și la binele făcut ALTORA.
ApreciazăApreciază
Nicușor,
Votează cum îți spune inima!
ApreciazăApreciază
Sa te rogi pentru neamul „tau” …si sa nu intri in hora lui antihrist (politica).
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
Este mason
ApreciazăApreciază
Calin Georgescu marturiseste pe Iisus Hristos ca fiind Fiul Lui Dumnezeu și Mântuitorul nostru. Urmariti interviul de mai jos începând cu minutul 6:18 https://youtu.be/PMGuyQIBHYM?si=pe-AIm6TSR9AJcxE
ApreciazăApreciază
Marius
Ce naiv esti.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Te rog argumentează! Sau tu, Vasile, esti vazator cu duhul si stii ca eu sunt naiv…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Marius
Ti-am spus ca esti naiv pentru ca asa te dovedesti.
La interviuri precum cel indicat de tine raspunde cum stie ca vrei sa auzi. Dar nici atunci cum trebuie, caci, efectiv el nu marturiseste in acel raspuns. Deci nu spune cu gura lui, ceea ce ai spus tu: „Iisus Hristos ca fiind Fiul Lui Dumnezeu și Mântuitorul nostru”.
Sincer este insa in interviuri precum cel ce l-am postat in articolul de astazi sau in conferinta din celalalt articol.
ApreciazăApreciază
Mai spune si ca are duhovnic, dar acum nu gasesc înregistrarea.
Vom vedea ce va fi, mila Domnului!
ApreciazăApreciază
Activistul Mircea Toma, de la CNA, și candidatul Călin Georgescu au fondat asociația „Delta Dunării” pentru promovarea „moștenirii poporului român”. Majoritatea fondatorilor, masoni
https://defapt.ro/toma-cna-asociat-cu-calin-georgescu/
ApreciazăApreciază
https://www.g4media.ro/breaking-presedintele-iohannis-a-declasificat-informatiile-de-la-serviciile-secrete-despre-calin-georgescu-activitatea-conturilor-de-tiktok-ar-fi-fost-coordonata-de-un-actor-statal-tipar-de-campani.html
ApreciazăApreciază
„…El ajunsese la un prag de spiritualitate uriasa. Si vorbea din experienta Lui. Iti dadea putere. Hristos iti da putere.
Religiile dezbina, spiritualitatea uneste. E foarte important ce va spun. Si asta nu a inteles poporul roman de-a cursul timpului”
Hula peste hula! Sa vii sa spui ca Hristos ( Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut nu facut, cel de-o fiinta cu Tatal ) a plecat de undeva de jos si a ajuns la un prag de spiritualitate urias nu este altceva decit o erezie egala cu cea a lui Arie. Ori, Arie se afla in iad mai prejos chiar decit criminalii. Mai departe incearca sa ne lamuresca despre faptul ca „spiritualitatea uneste”. Pai in acest cadru general sint bagati la pachet toti cei care cred in ceva: in frunza, stele, vise, budha, energii, zeitati, etc si gata sincretismul vremurilor viitoare.
Noi stim ca Hristos nu este un concept sau o spiritualitate ci este Dumnezeu-om, care a venit in lume, in carne si oase ca sa ne rascumpere tocmai din robia si iadul acestor sminteli promovate de Calin bezmeticul. Lipsec din interviu Dorel Visan si Dan Puric ambii fiind prieteni de rataciri spirituale.
Ne mai spune ca poporul roman nu are puterea de a discerne intre bine si rau, insa a uitat ca taman acest lucru a facut poporul prin cei ce s-au jertfit in puscariile comuniste, cind lupta intre bine si rau s-a dat la cel mai inalt nivel, poate chiar nemaintilnit.
La toate aceste vorbe nu poti sa spui decit un singur lucru: piei satana!
Grea treaba pe acest popor pus sa aleaga intre un drac sodomist si un drac spiritual, caci si dracii tot spirite sint iar cea mai buna obtiune ar fi boicotul.
ApreciazăApreciază
Frate, nu sunt apologetul lui Georgescu. Nu cred ca e sincer, il simt ca un om prefacut. Intuitia mea imi spune ca e un mason veritabil. Insa, vreau sa punctez un lucru. Videoclipul are 6 ani de zile. In 6 ani se pot schimba multe la un om, la modul general vorbind. Un ateu poate deveni credincios in intervalul asta. La fel si un New Ager poate deveni ortodox. Un parinte apropiat de duhovnicul meu, a marturisit ca Georgescu s-a spovedit de cateva ori la sfintia sa, in timpul in care a fost la tabara cu Postul cu apa a lui Cezar Elisei. Eu nu pun mare pret pe asta, poate sa faca totul pentru a castiga capital de imagine. Dar repet, esenta e alta, in 6 ani se pot intampla multe. Nu cred ca poti aduce ca argument intr-o discutie in 2024 ceva comentarii facute in 2018. Vino macar cu o declaratie mai noua daca vrei sa sustii un punct de vedere.
ApreciazăApreciază
Paul222
Ce va mai place sa va amagiti…
ApreciazăApreciază
Am scris clar ca nu sunt fanul lui, nu l-am votat si nu-l voi vota, cred ca e un mason prefacut. Eu doar am punctat ca nu e in regula intr-o discutie fata de ce crede un om in prezent sa aduci argumente de acum X ani. Eu spre exemplu in 2009 ma consideram ateu iar in 2012 deja mergeam la biserica. Intelegi matale?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Paul222
Mataluta, pai daca este un mason prefacut, despre ce mai vorbim?
ApreciazăApreciază
Paul222
Doamne ajuta!
Am primit e-mailurile, nu insa si poza de care zici.
Te rog si eu sa ma ierti.
ApreciazăApreciază
Anunțul Parchetului după desecretizarea documentelor privind campania lui Călin Georgescu – HotNews.ro
ApreciazăApreciază
Ce ni se propune la aceste alegeri? În primul rând media ne împinge în față o rapandulă analfabetă, o gloabă repetând slogane și jurăminte către stăpânii României, fără a avea absolut nicio viziune sau anvergură. Kamala de România e infinit mai proastă decât Kamala originală. Ca o adăugire locală, Lasconi mai vine și cu o doză de nebunie. Dar de ce e răsfățată de media? Pentru că ea reprezintă trecutul de jaf al României. Inclusiv prin vocea propagandiștilor precum Tapalagă se transmit mesaje de genul „PSD, votați Lasconi ca să puteți fura în continuare!”. Furia e mare întrucât stăpânii de până acum ai României trag să scoată cât mai mult posibil până se rescriu regulile. Sau, de ce nu, să-și atribuie România „pe persoană fizică”, vorba lui Vanghelie.
Celălalt candidat, Călin Georgescu, ne arată limpede care-i drumul, anume necesitatea independenței, a planificării cu propriul creier a mișcărilor pe care le vom face. Suntem pe o corabie care se scufundă, astfel încât e necesar să ne construim cu rapiditate barca de salvare. Știu, ceea ce spune Georgescu nu e comod într-o țară rămasă eminamente rămasă fără nimic, dar e singura alternativă de a evita destinul prostului care și-a pus speranțele în altcineva și, la scufundarea vaporului, privește cu aceeași speranță tâmpă de pe fundul mării sau din burta peștilor.
Nu închei înainte de a vă reaminti un aspect care mi-a fost furnizat într-un comentariu de pe Facebook(mulțumesc, Constantin Pădure). Marele nostru CSAT susține în materialul desecretizat că în campania lui Călin Georgescu au fost implicate conturi de TikTok făcute în 2016 și activate abia acum. TikTok este o rețea socială apărută în … septembrie 2016. Însă în 2016 TikTok exista doar ca Douyin, adică doar în China, ca aplicație socială domestică! Lansarea internațională a TikTok(cu acesastă denumire) s-a făcut abia în … 2017, iar aplicația s-a viralizat abia în 2018. CSAT-ul nostru susține așadar că acele conturi „suspecte” ale lui Georgescu ar fi fost create chiar înainte de a exista TikTok! Ați mai văzut o asemenea prostie? Totul pare neverosimil de prostesc, dar dacă ne gândim că Ciucă a fost șef al Marelui Stat Major, adică unul dintre pilonii principali ai CSAT, înțelegem mai bine că totul e în linia prostiei generalizate impuse de Plăvan. Sau poate – nu exclud – șefii de servicii implicați au lăsat voit inadvertențele pentru a-l face de rahat pe Plăvan!
Nu mai insist! Acesta e contextul, judecați singuri cine ne va scrie destinul în vremurile care, iată, au venit deja peste noi. Și asumați-vă decizia întrucât, dacă nu înțelegeți necesitatea independenței, alegeți conștient calea sclaviei, adică a morții!
https://trenduri.blogspot.com/2024/12/necesitatea-independentei.html?m=1
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/calin-georgescu-spune-ca-s-a-intalnit-cu-dughin-de-doua-ori-o-data-la-viena-apoi-intr-un-context-cu-alte-persoane-3033719
ApreciazăApreciază
https://r3media.ro/parastasul-legionar-sau-cum-s-a-creat-o-vanatoare-de-vrajitoare-folosita-pentru-a-ilustra-pericolul-extremismului/
Sa mai spunem și ca legionarii, cei atât de infricosatori, pentru unii, cred ca au fost singurii in istorie care au fost persecutați, arestați, torturați, schingiuiti, închiși, reduceți în 3 (TREI)!! dictaturi!! Regală, antonesciana și comunistă…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
https://www.marturisitorii.ro/tag/corneliu-zelea-codreanu/
ApreciazăApreciază
https://ortodoxinfo.ro/2024/12/04/lgbt-curat-dansul-imperecherii-intre-ciolacu-si-lasconi/
https://ortodoxinfo.ro/2024/12/04/psd-pnl-si-usr-se-grabesc-sa-formeze-un-guvern-de-bordel-pentru-a-fi-validat-urgent-de-klaus-iohannis/
ApreciazăApreciază
Saccsiv,tu ce fel de pion ești?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
nenimenea
Ticalositule, cum indraznesti sa pui o asemenea intrebare?
Mai esti si vechi pe aici…
Am acest blog de aproape o generatie de om. Dupa mintea aia a ta, sunt pion?
ApreciazăApreciază
Domnule Saccsiv, nu va necajiti. La multi oameni aceasta intrebare despre semeni, apare si din cauza contextului general in care cu greu mai poti avea incredere in cineva. Putea s-o formuleze mai cu peredea. Cine mai stie. Informatiile din jurul nostru sunt atat de contradictorii incat efectiv iti poti pierde reperele cu usurinta. Uite bunoara pe aia de la o chilie athonita, pareau bine intentionati , dar in ultima vreme si-au aratat si alte „valente”. Sau activenews, care in pandemie se parea ca sunt in regula, acum bat campii. Chiar si dumneavoastra puteti , fara sa vreti, cita surse indoielnice sau sa formulati concluzii pripite sau mai putin pertinente. O fi omu necajit cu nu sustineti pe x sau y la presedentie. Exista ancorata in oameni credinata ca „cine nu-i cu noi este impotriva noastra”. In speranta ca sunteti si veti ramane un om si un crestin onest, va urez sa va pastrati sanatatea, mai ales in momente din astea tensionate, in care astia cu ale(r)gatura lor ne tot tin de ceva timp. In plin post. si-au ales prost momentul sau tocmai de aceea. Patriarhia ar fi putut reactiona, dar cand fac ei gesturi din astea. Efectiv sunt caraghiosi cu indemnul la delatiune din partea enoriasilor, cand campania electorala a tot fost intr-o veselie prin parohii , inclusiv filmata cu tot alaiul de cuviinta. Si apoi ei afirma ca-s nestiutori si „neutri”. Mai sa fie. Pai se pare ca au si ei inspectori in structura lor, aia cu ce se ocupa, ce inspecteza, pomenile? Se pare ca incet incet mai ies lucruri la iveala privind „ingerentele”. Cam tarziu ce-i drept , ce se intampla se destrama „firul divin” al apei. Si uite asa cu o noua telenovela ne fac sa uitam dramele trecute, si-si freaca mainile. Petrica e in concediu in Alpi, medicii au ramas „eroi in halate „, patate cu sange . Cu adevarat „profetic” ala cu „demo(no)cratia originala”. asta-i daca de vreo cateva sute de ani au scos umanitatea din rostul ei firesc si au ajuns sa ne bage in virtual. de ubde poate si o mai mare neicredere ib semeni sau dimpotriva o credulitate infantila- a se vedea alegerile
ApreciazăApreciază
raw
Dupa atatia ani, nu trebuia s-o formuleze nicicum.
Si care ar fi acele „surse indoielnice” si „concluzii pripite sau mai putin pertinente” care sa echivaleze cu doctrina din tabara pionilor negri (gen USR) sau cu smintelile din tabara pionilor albi (gen Diana Sosoaca sau Calin Georgescu)?
ApreciazăApreciază
Ambii sunt necorespunzători…dar pe care sa alegem? Cg#11 sau EL? Noi ai discutam…însă românii, dim Tara și străinătate nu vor vota decât Cg#11 în procent covârșitor…cu atât mai mult cu cât asa zisele partide de fapt gasti cu interese diferite nu au înțeles sau nu ai învățat nimic din alegerile parlamentare iar votul din turul 2 al prezidențialelor va fi câștigat de Cg#11 cu sau în jur de 70%! dintr-un număr mai mare, mult mai mare decât la cele doua tururi anterioare…si pe acest val uriaș de voturi Cg#11 va avea o poziție puternica care cu greu va putea fi pusa la îndoială de găștile de mai sus…
ApreciazăApreciază
Cred cu tarie ca asistam la un experiment social si ca ambii candidati sunt frați!Ceva imi spune sa nu merg la vot
ApreciazăApreciază
bravo d- le Mihai,un răspuns pertinent și direct.Poate la nivelul lor de marionete nu,dar la nivel foarte înalt prin stăpânii lor sunt !! Și mai ales conlucrează in secret la distrugerea sufletului și credinței ortodoxe din tara asta!!
ApreciazăApreciază
Geo ,
te obligă cineva sau ceva să alegi neapărat pe unul ? Este vreo poruncă dumnezeiască, cum că dacă n-ai încredere în niciunul, totuși să alegi?
important e să nu judecăm pe niciunul după criteriul că merge sau nu merge la vot… că votează cu ăsta și nu simte pericol…. Avem atâtea informații despre fiecare…avem fiecare conștiința noastră, simțul nostru de răspundere, avem capacitatea să ne rugăm lui Dumnezeu pt orice nevoie de limpezire…nu doar in treaba cu alegerile…ci la orice răspântie din viața noastră cu privire la orice alegere,/situație fie că e personală, familială, sau de patrie sau de ajutor pt biserică….tre să învățăm să ne rugăm și să știm să primim gândul cel bun , cel.mai potrivit, sfatuindu-te cu alții ( bine ar fii și cu duhovnicul) dar la urmă alegerea tot a ta să fie.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
votul meu conteaza mult sau conteaza putin sau deloc…insa ce este in Tara si in diaspora…oamenii sunt revoltati fata de partidele care de 35 de ani doar au mimat ca le pasa de Popor…partide care i-au lasat fara locuri de munca, de au trebuit sa plece, mai intai ilegal apoi legal…iar Cg#11 se potriveste cu asteptarile lor…le vorbeste pe limba lor…si de aceea am zis ca va avea acel procent…numai daca va fi descalificat pe baza asa ziselor documente secrete declasificate ieri…
ApreciazăApreciază
https://hotnews.ro/iohannis-a-declasificat-documentele-prezentate-in-sedinta-csat-despre-calin-georgescu-sri-a-gasit-797-de-conturi-create-in-2016-conservate-si-activate-la-capacitate-maxima-1853640#coral_thread
iar ciolacul s-a răsucit…ieri declara ca membrii PSD vor vota după cum vor crede de cuviință…între timp Cg#11 a exclus desemnarea ciolanului ca p.m. iar după declasificarea documentelor declara ca o susține pe EL contra curentului din psd…sa asistam la spargerea acestui moștenitor al infamului fsn…
ApreciazăApreciază
Dombul și Mântuitorul Iisus Hristos a spus clar: „ar Eu şi Tatăl Meu una suntem.” (Ioan 10, 30).
Ceea ce susține mai sus domnul Georgescu e un fel de arianism.
ApreciazăApreciază
„Calin Georgescu n-a fost in Clubul de la Roma, nu a lucrat la ONU, n-a fost recomandat de Mircea Malita si matusa sa n-a lucrat pentru Nicolae Iorga. Fake, fake, fake. Totul e o inventie, o fantezie. Omul este, asa cum a spus Basescu, un sarlatan, pentru ca se poate recunoaste un pattern, un model al escrocheriei.
S-a bagat in diverse asociatii private care foloseau in titulatura nume ale unor organizatii internationale. Apoi a pretins ca a lucrat pentru organizatiile celebre, nu pentru clonele lor.
In realitate:
– a facut parte din Asociatia Prietenii Clubului de la Roma din Romania, un fel de fan club al Clubului de la Roma, dar care nu era recunoscut oficial si nici nu se afla sub tutela organizatiei de al carei nume se folosea. „A fost secretar general la asociatia asta pana cand s-au prins aia ca e diliu si l-au dat afara“, imi spune interlocutorul sus-pus. Deci, nu Clubul de la Roma, ci Asociatia Prietenii Clubului de la Roma din Romania.
– a fost pentru un an secretar general al United Nations Global Sustainable Index Institute (UNGSII), o fundatie privata infiintata in 2014 intr-un sat din Elvetia, care nu avea nicio legatura cu ONU (United Nations), in afara faptului ca-i folosea numele. Calin Georgescu pretinde in CV-ul sau ca ar fi fost oficial ONU („director executiv al Institutului Indicelui Global al Sustenabilitatii al Natiunilor Unite – United Nations Global Sustainable Index Institute – din Geneva si Vaduz). Ca minte cu intentie stau dovada numeroasele inregistrari video in care povesteste ce facea el ca oficial ONU. Puteti vedea asta inclusiv in celebrul filmulet unde spune ca s-a dus, ca sef al unei delegatii ONU, si a discutat cu entitati non-umane, cu unii care in mod clar nu erau din specia noastra.
– Maria Scarlat Malita, nepoata diplomatului comunist si masonului Mircea Malita, contesta vehement folosirea numelui bunicului sau de catre Calin Georgescu. Maria Malita subliniaza ca Mircea Malita nu a sustinut niciodata delirul extremist. ‘Folosirea frauduloasa a operei si carierei Academicianului Mircea Malita in scopul exprimarii opusului, adica a misticismului, a nationalismului extrem si intoarcerii spre est a creat confuzie. Numele si opera sa au fost abrupt transformate in instrument de imagine antrenand mistificari ale biografiei sale, a epocilor si ideilor’, spune Maria Malita, care adauga ca bunicul ei a sustinut tocmai valorile opuse, stiinta, cunoasterea, lumea globala si societatea deschisa.
– nepotul lui Nicolae Iorga, istoric la Oxford, reactioneaza si subliniaza ca ‘nu e nicio legatura intre Nicolae Iorga si Calin Georgescu’. Candidatul la presedintie pretinde ca o matusa de-a sa ar fi fost secretara celebrului istoric. ‘Ca editor al jurnalului si corespondentei bunicului meu, si copil care a crescut in mediul admiratorilor lui Nicolae Iorga, trebuie sa spun foarte clar ca o secretara a bunicului meu cu numele de Maria Georgescu nu a existat niciodata. Numele acestor secretare si asistente e precis cunoscut’, afirma doctorul in istorie Andrei Pippidi, nepotul lui Iorga. Acesta reaminteste ca bunicul sau a fost asasinat tocmai de legionarii pe care Calin Georgescu ii admira si-i glorifica”, a subliniat jurnalistul Matei Udrea.”
https://www.aktual24.ro/un-sarlatan-cum-si-a-inventat-biografia-calin-georgescu-s-a-bagat-in-diverse-asociatii-private-care-foloseau-in-titulatura-nume-ale-unor-organizatii-internationale/
ApreciazăApreciază
Pai toti care s-au perindat pe la putere in ultimi 30 de ani au fost antichristi ca de au zis-o, au facut si inlesnit inrobirea. In ziua de azi toti raspund la domnul pamantului si nu la Dumnezeu. Votul nostru nu conteaza, ca to se intampla cum vrea Domnlu.
Cum e, cum nu e, eu ia-s da o sansa nul C.G.
ApreciazăApreciază
Doamne ajută,
Cu bucurie vă prezentăm cartea Mărturisirea de credință a lui Mitrofan Kritopoulos
Această mărturisire de credință combate învățăturile catolice și protestante și a apărut în secolul al XVII-lea, în același secol apărând și Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă, încărcată și aceea la noi pe blog.
ApreciazăApreciază
Sfântul Gavriil Georgianul:
Intronarea lui antihrist va avea loc în templul lui Solomon, care va fi restaurat cât mai curând posibil. Există toate condițiile pentru asta astăzi.
Lumea va avea în curând un STĂPÂN (PLANETAR).
Va fi înființat un centru guvernamental mondial, condus de Antihrist.
Poate că acest lucru se va întâmpla prin alegerile de la votare.
Încercați să nu participați la astfel de alegeri prin vot.
Exponentii forțelor malefice vor încerca să facă din liderii țărilor oameni care le sunt loiali (slujitori ai Antihristului), pentru ca mai târziu să susțină în unanimitate intronarea lui Antihrist.
Centrul guvernării globale nu poate exista fără integrare globală.
De aceea natiunile devin vor tinde catre organizații globale, care se vor încheia în cele din urmă cu unificarea completă a tuturor.
Integrarea globală și completă include și latura spirituală.
Pe latura seculară, aceasta se realizează prin „democrație”, iar pe latura spirituală prin ecumenism. Democrația are un singur scop: să creeze și să modeleze în sfârșit un cetățean al unei singure lumi, fără teritoriu, tradiție și naționalitate.
Și ecumenismul servește la unirea oamenilor din toate țările și a credinței într-un singur „sanctuar”.
Nimeni nu va marturisi atunci că numai Ortodoxia este adevărata credință….
ενθρόνιση του αντίχριστου θα γίνει στο ναό του Σολομώντα, ο οποίος θα αποκατασταθεί το συντομότερο δυνατό χρονικό διάστημα. Υπάρχουν όλες οι προϋποθέσεις για αυτό σήμερα. Ο κόσμος θα έχει σύντομα έναν αφέντη. Θα δημιουργηθεί ένα κέντρο παγκόσμιας διακυβέρνησης, που θα κυβερνάται από τον Αντίχριστο. Ίσως αυτό να συμβεί μέσω των παγκόσμιων εκλογών. Προσπαθήστε να μην λάβετε μέρος σε τέτοιες εκλογές. Οι δυνάμεις των κακών δυνάμεων θα προσπαθήσουν να κάνουν τους ηγέτες των άλλων χωρών ανθρώπους που να είναι πιστοί σε αυτούς ( σσ διάκονοι του Αντιχρίστου), έτσι ώστε αργότερα να υποστηρίξουν ομόφωνα το θρόνο του Αντίχριστου.
https://dimpenews.com/2021/06/07/%cf%8c%cf%83%ce%b9%ce%bf%cf%82-%ce%b3%ce%b1%ce%b2%cf%81%ce%b9%ce%ae%ce%bb-%ce%bf-%ce%b4%ce%b9%ce%b1-%cf%87%cf%81%ce%b9%cf%83%cf%84%cf%8c%ce%bd-%cf%83%ce%b1%ce%bb%cf%8c%cf%82-%ce%b1/
ApreciazăApreciază
In timp ce noi suntem preocupati cu alegeri, stiri despre razboaie si pandemii in Israel se intampla ceva neobisnuit. Cine este acest Yanuka Rav Shlomo care proroceste de vreo un an sau doi incoace?
ApreciazăApreciază
Nu e o noutate. Hristos a venit in trup, este Dumnezeu desavarsit si S-a facut om desavarsit si S-a rastignit pentru noi.
Acest Georgescu nu marturiseste, el spune bazaconii ca „stiinta e Iisus”, ca Iisus S-a rastignit pentru noi romanii ca sa fie far care lumineaza” ca „Dumnezeu conduce aceasta lume” si alte bombe aruncate online. Vorbea de Mantuitorul dupa care i-o ardea cu „stai cu tine, sa te iubesti pe tine” si alte baliverne. E clar ca omul e new ageist si ii deschide aluia calea. Nu mai spun ca din cinci in cinci minute foloseste numele lui Dumnezeu in campanie electorala. E un individ care copiaza, imita, nu are nimic autentic, dar nu el este antihrist, nu inca. El nu e, nu e atat de versat pe cat va fi ala, dar ii deschide calea. In plus are o varsta de cred ca peste 60 de ani. Deh, cum comentam si in alte parti e o personalitate antisociala si astia asa fac, dau marturii mincinoase, copiaza, seduc si pe urma te pierzi tu langa unul de asta mori, chiar daca fizic sau nu…te distruge si la propriu si la figurat.
ApreciazăApreciază
De abia aștept ziua de luni, ca să ne liniștim, să ne vedem de viețile noastre. Indiferent cine iese președinte.
Numai că! Dacă iese președinte Lasconi, atunci va fi realmente liniște. Îi vedeți pe susținătorii lui CG în piață, pe străzi? Nu, pentru că nu au fost cu adevărat nici până acum. Ei aproape că nu mai au curaj nici să vorbească (vezi ce i s-a întâmplat cântărețului Connect R, sau chiar lui Ștefan Mandachi), darămite să iasă în stradă. În plus, oamenii poate chiar cred în libertatea de a vota, în mecanismul democratic al votului.
Dacă iese președinte CG, probabil vom avea manifestații, o săptămână, două, trei. Poate și mai mult. Este improbabil? Deloc, s-a ieșit și după primul tur, disprețuind alegerea a circa 1 700 000 de concetățeni. Așadar, să ne întrebăm: cine e contra democrației aici?
Președintele Iohannis, care ar trebui să fie imparțial, și-a declarat susținerea pentru Lasconi. Primim de la ambasada Americii avertismentul de a lăsa procesul electoral liber, fără intruziuni, dar mobilizam CCR să îl scoată din cursă. CCR probabil nu a vrut, atunci se face apel la toate instituțiile statului. Ca să ce, să vedem? Care e frica aceea ce scuză orice mijloace? Are CG în spate o grupare paramilitară care amenință să pună mâna pe România? Ce e acest delir, această inducere a fricii în populație? „Nu o să mai ai liberă circulație” (aiurea). „Nu o să mai ai în țară companiile multinaționale” (aiurea: pleacă câinele de la măcelărie?). „Nu o să mai ai mall și McDonald’s și coca cola” (deși omul a declarat și că este foarte pro Trump și America). Etc etc. Dar să presupunem că ar fi un farsor, rău intenționat (nu ar fi prima oară când ne ardem). Există mecanisme democratice de suspendare a unui președinte. Doar dacă ar fi un Erdogan cu armata în spate sau un Cezar cu trupele la Rubicon am avea de ce să ne temem. Dar el e aproape singur împotriva tuturor, de unde poate și simpatia multora din popor pentru el.
Se simte presiunea în aer. Astăzi Ciolacu a declarat că o susține pe Lasconi. Dacă susținerea ar fi fost sinceră, fără șantaj ori strâns cu ușa, ea se făcea în secunda doi, hai, fie trei după alegeri. Nu aștepta o săptămână jumate ca să facă această declarație de adeziune. Ce i s-a promis sau cu ce a fost amenințat? I s-a promis sa rămână prim-ministru?
La fel, aceeași presiune pe biserică. Biserica a dat două sau trei comunicate prin care repetă poziția ei de neutralitate în procesul electoral. O mulțime de influenceri și jurnaliști i-au cerut public să spună răspicat unde se situează. Înseamnă că nu am înțeles nimic. Biserica e o instituție cu misiune divino-umană. Scopul ei principal nu e aici, imediat, ci e legat de mântuire, în veșnicie. De asemenea, ea trebuie să cultive iubirea. Cum poate cultiva iubirea dacă se pronunță electoral? Ea are credincioși dintre care unii sunt alegători CG, alții, EL. Cei care ar fi în tabăra adversă direcției enunțate de ea nu înseamnă că vor asculta de ea (trebuie să asculte în alte chestiuni, nu în cele în care probabil i se pune pistolul la tâmplă), ci e posibil să se simtă trădați sau măcar dezamăgiți. De ce să riște biserica să rupă comuniunea de iubire cu membrii ei? Sau pentru cine? Pentru niște conducători vremelnici? Biserica are alte legi și altă misiune. De ce atunci atâta presiune a statului și a mass-media ca biserica să se pronunțe?
Mă mai pune pe gânduri ceva. Dacă câștigă EL, cei care au votat cu CG nu cred că se vor trezi pe Facebook sau pe stradă să-i scuipe cei care au votat altfel și nu l-au adus la Cotroceni pe candidatul lor. Dar dacă iese președinte CG, iar lumea știe că l-ați votat, pregătiți-vă de la ceilalți nu doar de priviri chiorâșe, ci chiar de înghețarea relațiilor. Deja ei o fac, mai mult sau mai puțin virulent. Agresivitatea și tenacitatea celor care sunt împotriva lui CG este uimitoare zilele astea. De la meme și anecdote, la rugăminți și implorări, la amenințări și concedieri sau desfaceri de contract.
Dacă votați CG, veți fi etichetați ca unii care citesc doar coperțile cărților, sunteți văzuți ca proști și manipulați. Nu contează că unii din voi au poate studii postuniversitare, veți primi aceeași etichetă. Măcar dacă aceste alegeri ne-ar aduce o simplă concluzie: manipularea nu ține de educație și studii, ci de discernământ. Din moment ce avem susținători ai ambilor candidați care sunt oameni școliți, concluzia ar trebui să fie simplă: nu numărul de cărți citite este ceea ce îți oferă înțelegere și limpezime de gândire.
Dar in situația de față recunosc că lucrurile nu sunt așa de limpezi, așa de ușor de decelat. Ne putem înșela cu toții. Nici EL, nici CG nu sunt ai noștri de acasă pentru a garanta cu capul pentru ei. Nu le cunoaștem nici gândurile intime, nici intențiile. Atunci?
Nu putem decât să mergem pe declarații, pe ceea ce este la vedere. A declarat sau nu dna Lasconi că este pentru militarizare și în caz de război trebuie să rezistăm singuri 30 de zile până vin americanii? Care singuri? Probabil bărbații români, nu este așa? De ce să devină bărbații români carne de tun într-un război care nu e al lor? Oare a avut dânsa o singura declarație prin care să arate că va negocia pentru interesele noastre? Că s-ar opune adică unei cerințe în tribut în soldați, cum era pe vremea turcilor? Că ar putea ca România să mai și spună „nu”, dacă nu este în interesul nostru? Dimpotrivă, i-a scăpat un mare adevăr: acela că America e apărată de două oceane. Corect. America e despărțită de acest război de o bună parte de uscat plus Atlanticul. Dar noi suntem aici, la câteva sute de kilometri de Odessa și de estul Ucrainei. Noi nu avem niciun interes să căutăm zânzanie sau să disprețuim încercările de negociere și pace. Cine a vorbit de negociere? Tocmai CG, susținut, se pare, de Trump. Sau, în tot cazul, neîmpiedicat de el, din moment ce, reamintesc, Ambasada SUA a cerut să nu se intervină în procesul electoral.
Astăzi, totul pare permis împotriva lui CG. Este demonizat și tonul e apocaliptic. Acum ori niciodată. Dacă va fi votat, pământul se va despica în două și ne va înghiți. Îți vine să spui, neaoș, „hoo!”. Calmați-vă. Ce aveți? Dau turcii? Tătarii? Rușii? Ce dovezi concrete și sigure avem împotriva lui, ca să permitem această campanie de ură total anti-democratică și total anti-umană? Ce ne califică și ne justifică să privim cu atâta superioritate la votanții lui și să venim cu tehnici golănești de intimidare? Cum putem permite să dispersăm în populație frici primare, legate de hrană, libertate de mișcare, drepturi fundamentale?
CG a lucrat la/cu ONU, a locuit în străinătate, este așadar un om umblat în lume, iar noi ne temem că va închide granițele? Și, la urma urmelor, cum ar putea să o facă? Ce putere să aibă, când președintele este și el un om, un cetățean, cu responsabilități și atribuții clare? Nu vedem că ceva nu se leagă?
Orice ar spune sau ar face CG, adversarii vor țipa și vor vitupera. Diaspora era salvatoarea lor, acum diaspora a devenit pentru ei piatra din casă, ruda săracă de care te rușinezi. Nu mai au argumentul diasporei, dar nici nu își pun întrebări dacă oamenii de acolo, din diaspora, nu au poate și ei dreptul să aleagă, să se exprime prin vot fără ca cineva să le dea peste degete. Oameni care sunt cosmopoliți, care au ales Europa (și alte colțuri ale lumii) drept a doua lor casă, ei bine, acești oameni au pus majoritar ștampila pe CG și pe partide suveraniste. Ceva nu se leagă din nou. Cum pot vota pentru un putinist și un izolaționist unii care trăiesc în Occident?
De când eram mică, am avut o afinitate pentru oamenii nedreptățiți, cărora li se pune pumnul în gură. Oare vedem altceva astăzi? Un refuz al dezbaterii publice, față în față, cum se cheamă decât iarăși un joc murdar? Nu era democrația o arenă a transparenței și a jocului după reguli clare și corecte? Dar ce vorbesc eu aici? De când a câștigat turul 1 acest CG, totul pare mai curând o mascaradă, un puci. Toate forțele statului, aproape toată mass-media, totul pare a se mobiliza împotriva acestui om. Am avut circul contestării alegerilor și al renumărării voturilor. Avem apoi apelul apocaliptic ca să scăpăm de un ins care ne/le încurcă socotelile. Care amenință să răstoarne mușuroiul de interese.
Cât despre excentricitatea unor convingeri spiritualiste ale domnului CG, nu știu dacă ele merită să fie nici înfierate, nici luate în seamă în prea mare măsură. Dna Valerie Cioloș, de exemplu, soția fostului prim-ministru Dacian Cioloș, avea afinitate față de yoga și mindfulness. Într-o țară care are sensibilitățile ei legate de episodul Bivolaru, la vremea respectivă (2016) am avut și atunci o parte a presei care a ironizat aceste apucături. Dar în niciun caz nu am avut aceste atacuri furibunde, temperate doar de omeneasca nevoie de a merge la somn. Efectiv azi, de dimineața până seara, mașinăria de meme, de filmulețe scoase din context și de caterincă, funcționează la viteză maximă, întreruptă doar când combatanții pică lați de somn.
Donald Trump însuși a fost acuzat de putinism și de legături cu rușii. Astăzi această acuză pare cea mai la îndemână reducere a tăcere a cuiva. Nu îți convine ce spune celălalt, nu ai decât să strigi o seamă de invective la modă: putinistule! Analfabetule funcțional! Manipulatule! Și gata, caz închis, nu mai e nimic de argumentat.
Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, ne avertiza: să nu ne punem cu rușii și cu imixtiunea lor în alegeri. Sunt puternici și se amestecă în procesul electoral. Totuși contra-argumentul este chiar dna Sandu. Vorbește cumva din opoziție? Nu a câștigat dânsa? Nu s-au amestecat și acolo rușii? Sau au făcut-o ca niște diletanți și nu le-a ieșit? Oricâte întrebări le-am pune, se pare că nu există îndoieli, ci doar certitudini pentru unii oameni. În ce mă privește, repet: nu am de unde să știu realmente dacă CG e un farsor, după cum nu pot ști asta nici despre EL. Și pentru că nu pot citi nici gânduri, nici nu pot vedea limpede printre atâtea știri false și manipulări, atunci nu voi cântări decât ceea ce este la vedere, public. Iar dl CG mă convinge mai mult decât dna Lasconi, de ar fi doar în chestiunea războiului și a atitudinii declarate public față de el.
În încheiere, să mai spun ceva despre filmulețele care circulă pe seama lui CG. Unul este despre memoria apei, subiect care mi s-a părut penibil. Asta până când am văzut un documentar făcut cu ajutorul unui om de știință, laureat al premiului Nobel, Luc Montagner, care vorbește chiar despre…memoria apei. A se vedea aici :
Alt filmuleț este acela în care CG vorbește despre nanocipurile din cola. Este posibil însă să se fi referit la nanoparticulele de fluor identificate în cola și pepsi, pe care alte publicații științifice precum PubMed le menționează: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/29261040/
Filmulețul despre Eminescu, văzut de CG ca cel mai periculos om, este unul ridicol prin lipsa de bună intenție a detractorilor. Este limpede că ideea a fost aceea că Eminescu a fost periculos pentru sistem, pentru „establishment”, pentru partidul liberal (Eminescu era conservator), pentru austrieci (Eminescu spera în alipirea Bucovinei la România) etc.
În încheiere, aș vrea să spun că luni și marți (25, 26 noiembrie) eram împotriva lui Georgescu. Fiind argeșeancă la origine, cu rude în Câmpulung, simțeam o afinitate față de dna Lasconi, față de care am și scris un articol binevoitor, dacă nu chiar admirativ (în iulie 2024). Dar ceea ce m-a făcut să mă răzgândesc a fost această nemaivăzută mobilizare de forțe. De la cele mai înalte niveluri ale statului până spre presă, elite intelectuale, vedete, influenceri, se coboară spre omul obișnuit valuri-valuri de manipulare, întreținere a fricii, atacuri și amenințări. C’est du jamais vu, cum spun francezii. Așa ceva nu s-a mai văzut, la această scară.
În vremea asta, în vremea în care dna Lasconi dă interviuri și vorbește numai de ruși, Putin și contracandidat, în vremea în care dânsa amenință primarii că nu vor mai fi fonduri dacă iese CG (cu alte cuvinte, mobilizați electoratul, că vi se taie fondurile!), că se vor închide granițele și vom fi dați afară din UE, ei bine, în vremea asta CG, invitat la Tucă Show, a avut eleganța de a nu face vreun atac sau vreo referire la contracandidata sa, decât la final, ca răspuns la o întrebare directă.” –Pentru dna Lasconi aveți un mesaj? – Vorbește un popor întreg, ce aș mai avea eu de spus?”
De ce am scris acest articol? Doar din dorința de a nu fi redusă la tăcere, în mod laș, de acest val și urlet de intimidare, pornit de la politicieni, spre presă și apoi cetățeni, dezbinați între ei și asmuțiți – cunoscuți, necunoscuți, rude, prieteni.
Altfel, nu cred că dl CG va ieși învingător. Sistemul ne arată că va face orice ca să îl împiedice. Acum amenință voalat chiar cu arestarea lui. Inclusiv furtul la urne mă tem că nu este exclus (președintele fără partid, oare ar avea el atâția oameni pe care să îi pună observatori în toate secțiile)? La turul 1, au fost mulți observatori, de la multe partide. Deci mulți martori. Dar acum? Oricum, nu contează. Mașinăria infernală merge înainte, orice atac e bun, orice ironie este acceptabilă la adresa lui și a votanților lui. Nu se lasă.
Ce contează sondajele, ce contează voința majorității în fața mașinăriei de furat și manipulat a statului?
Singurul lucru bun în toată chestiunea asta este, repet, acela că dacă CG este perdant, atât el, cât și alegătorii lui sunt prea cumsecade și prea puțin organizați în ONG-uri și grupuri de interese, încât chiar vor respecta principiile democrației și nu vor pune de nicio revoluție, de nicio manifestare, nimic.
Ne vom întoarce la viețile noastre. Poate doar cu niște lecții învățate. Măcar lecția că ceea ce am trăit ne arată că nu totul este ceea ce pare a fi. Că nu trăim într-o lume realmente liberă, ci într-una controlată, dar în care ni se dă dreptul la televiziune prin cablu, Netflix și un drum la Mall.
Și acela de a vorbi și a ne plânge fără să fim luați în seamă. Ce contează că lumea cere o dezbatere unu la unu? Lasă lumea să vorbească, va trece și asta! Și poate totuși ar mai fi o lecție de învățat: poate că și ceilalți, în ziua după câștigul probabil al d-nei Lasconi, se vor gândi că victoria are gustul amar al batjocoririi unor confrați și al eludării unor mecanisme democratice, printre care și respectul pentru alegeri libere.
https://r3media.ro/de-ce-am-ajuns-sa-il-sustin-pe-calin-georgescu/
ApreciazăApreciază
https://www.g4media.ro/membru-al-academiei-romane-despre-protestele-anti-calin-georgescu-e-in-cale-afara-de-ciudat-cat-de-manipulati-sunt-tinerii-de-pe-strazi-caci-resping-tendinta-pro-pace-al-carei-exponent-este-calin-geo.html#comments
…ce comentarii si atacuri…
ApreciazăApreciază
Oameni buni, voi o preferati pe Lasconi cea care s-a declarat pro avort si pro razboi?
Oare dintre doua rele nu suntem datori sa-l alegem pe cel mai mic?
ApreciazăApreciază
GABRIEL GUTUNOI
Calin Georgescu ce zice despre avort?
Noi preferam sa nu mergem la vot.
ApreciazăApreciază
Pentru ca raul sa triumfe e de ajuns ca oamenii de bine sa nu faca nimic.
ApreciazăApreciază
GABRIEL GUTUNOI
Faci bun ceva daca nu mergi la vot.
ApreciazăApreciază
Oameni mai duhovnicesti din sfantul munte indeamna sa mergem la vot: https://www.chilieathonita.ro/2024/11/29/alegerile-sistemul-de-valori-al-bisericii/
ApreciazăApreciază
GABRIEL GUTUNOI
Lasa-ma cu „duhovnicestii” tai. Si la noi, staretul Hariton o ia in brate pe satanista Diana Sosoaca:
ApreciazăApreciază
https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=pfbid08TBN9G73YPwrYWRTteMf9oVJ4M3iWjcw3MsTwvhWoZAX9sjbj96zBJFG4NXsewiDl&id=61550852341931
https://www.facebook.com/reactiunea/posts/pfbid0ST1WzMrvtyNQahs1RqMXyQ9qHVHmtpJUqQT6ixbH1V8SA33FkDaD83And2haYGaml
ApreciazăApreciază
Mi-o venit și mie un gând…
Este interesant cum ,așa,dintr-o dată,sistemul omniprezent și omnipotent,care deține în mână toate pârghiile de a ne controla,dintr-o dată pare că a pierdut controlul.Pare că există posibilitatea ca el să fie evitat,ignorat sau înlăturat ori minimalizat.Ceea ce până acuma ni se părea de neconceput sau irealizabil,se poate dintr-o dată realiza,prin acest personaj Călin Georgescu.
De unde eram într-o situație de a nu mai vedea luminița de la capătul tunelului,am ajuns instantaneu,ca într-o poveste,prin dl.Călin G. ,să ne bucurăm de o panoramă nemărginită de lumină…
Dar,tot interesant,accesul la această lumină,nu ne este îngăduit de sistem sau…NE este îngăduit de sistem,dar doar pe un anumit culoar/cale de acces și anume programul intitulat Hrană,Energie,Apă respectiv WEF,program reprezetând conceptul de ,,suveranism” și ,,naționalism” al dlui. Călin G.
Altă cale de evadare din sistem nu există,adică sistemul nu o permite,cum ar fi de ex. pe Diana Sosoaca, Dr. Răzvan Constantinescu,Pr. Mega C. sau ,,altele”…
Deci,se pare că sistemul are o nișă sau o îngăduință sau o ,,alternativă” pt. o altă ideologie,dar nu orice fel de alternativă,ci doar una ,,suverană și naționalistă” marca CG11.
Deci democrație de ,,sistem”,de fapt un nou concept de ideologie sustenabilă…,distributivă… și cu o tentă de ,,creștinism aplicat în economie” ,dacă bine am înțeles,conform WEF, dar nu WEF de la Forumul Economic Mondial, ci de la Hrană,Energie Apă,al dlui Călin G., un program de Guvernare sustenabilă ,implementat la nivel global,dar cu particularități zonale de …WEF(?!?!)
Deci,ieșim din zona WEF pt. a intra în zona …WEF,dar în urma alegerii(sau alegerilor) noastre sau voinței noastre…!!!…
Concluzie: nu ne impune nimeni…,noi alegem!!!
ApreciazăApreciază
Ion
Diana Sosoaca este tot activista new age. A fost data afara din cursa prezidentiala doar pentru ca voturile ei sa ajunga la Calin Georgescu.
ApreciazăApreciază
Este evident că aveau nevoie de o coagulare a forțelor antiprogresiste(nu aveau nevoie ca pe curentul acela/nișa aceea,respectiv SOS,să apară elemente necontrolabile,iar ei să riște pierderea controlului situației,așa că au canalizat bazinul electoral al Dianei în plasa lui CG11 și acuma îl manipulează cum vor ei)dar când am pomenit-o pe Diana Șoșoaca, am pomenit-o ca exponent al altui culoar decât cel reprezentat de CG11, respectiv WEF …
Diana Șoșoaca cu toate ,,problemele” ei pe tărâm spiritual,nu este înrolată și deci este f. greu de manevrat/controlat de sistem,iar ei au nevoie de control,nu de surprize…Pt. ei planul trebuie ținut sub control.
Diana Sosoaca este naivă în ceea ce privește convingerile ei personale…,așa a fost educată…,nu cred că o face ca un activist din partea vreunei organizații new-age-iste.Asta-i părerea mea…
Cred că sigura lor teamă venea din zona Dianei Sosoaca și a bazinului ei electoral.De aceea pe au scos-o din cărți (la disperare,chiar și anticonstituțional),iar bazinul ei electoral l-au transferat în spatele lui CG11. Practic au doborât doi iepuri dintr-o lovitură…
Dar s-o lăsăm pe Șoșoacă…
Problema e CG11, căci noi fugim de Lasconi, respectiv de progresiști ,care au în spate WEF-ul,printre altele și ajungem tot la WEF, via CG11, prin programul lor adaptat de CG11 pt. Ro.,respectiv Hrană,Energie,Apă…
Nu zice CG11 că este un f.bun negociator? Iar noi credem că zice pt. noi,dar el zice pt.WEF,căci programul lor îl negociază cu noi,ín sensul că încearcă a ne convinge să-l votăm,nu?
Acest individ,negociator special al WEF are o artă a negocierii/manipulării fenomenală.
El ne vorbește nouă ceea ce vrem noi să auzim,cu intenția ca noi să înțelegem și să acceptăm ceea ce WEF vrea de la noi și anume programul Water,Energy, Food, care este o creație al WEF, este sigla programului lor adică…!!!
Iar prin aceste alegeri se vrea acceptarea acestui program de către noi,de bunăvoie,ca să nu-l implementeze ei cu sila după aia…!
Poate greșesc…, eu mi-am spus părerea…
ApreciazăApreciază
Vezi sa nu scoata tancurile pe strada, ori sistemul ori „antisistemul” . Sa vezi atunci „eroisme” atat ” „suveraniste” cat si ” pro ue” . Haida-de. nu stiati ca: munca te face „liber” atat in vest cat si in est. Libertatea cat si Adevarul este cam in afara acestei scene , cu sfori trase din toate partile. N-au spus Sfintii inchisorilor ca ajunsese sa se simta liberi acolo, si mai ales stiind ca afara este alta inchisoare?. Cum?
Solutii omenesti nu exista, e pierdere de vreme si oricum fiecare trebuie sa ne ducem Crucea, fara abateri – nici de stanga, nici de dreapta, nici din fata, nici din spate- A se vedea predica parintelui Macarie Banu din 26 noimbrie a.c. Este cel mai concis , mai mult se pare ca nu prea putem face. Pe forumuri sunt multe vorbe desarte, „proiecte”, „vise” , „sperante” etc. Da deh mai comunicam si noi prin intermediul ….tehnologiei „noii dez-ordini”. La ora actuala in biblioteci , mass-media, etc o multime de informatii, tot sa ai unde sa te ratacesti cu totul. Ca la supermarket, mai ales daca au si muzica. S-au prins demult ca spectacolul atrage, asa ca show must go on. Intrati- intrati si cumparati, avem di tati
ApreciazăApreciază
citi cu atentie apocaplisa 17 vedeti care este voia lui Dumnezeu chiar la ultimile versete si dupa aceea sa va dati cu parerea
ApreciazăApreciază
Manu
Citeste te rog (inclusiv comentariile cititorilor):
“A CAZUT. A CAZUT BABILONUL”. Cine este Babilonul? Dar fiara care o va urî şi o va face pustie şi goală şi carnea ei o va mânca şi pe ea o va arde în foc?
Parerea ta care este?
ApreciazăApreciază
eu zic sa pui toata apocalipsa 17 de LA cap LA coda si cu ajutorul lui Hristos lumea is va da seama care e voia lui amin
ApreciazăApreciază
https://opozitia.net/2024/12/04/ultimele-zvarcoliri-ale-unui-regim-criminal-incompentent-si-tradator/
https://opozitia.net/2024/12/03/mizele-turului-doi-de-la-alegerile-prezidentiale/
ApreciazăApreciază
Domnule Saccsiv, m-am referit la faptul ca nimeni nu este lipsit de greseala, atata tot . Sursele le preluati si dumneavoastra, ca simplii oameni nu putem verifica la milimetru. S-apoi viata de zi cu zi, (fara a face trimiteri politice) ne ofera aproape zilnic , daca suntem sinceri cu noi insine, dovezi ca ceva am gresti cu gandul, cuvantul sau cu fapta. Si sfintii au cazut in pacate de moarte. Nu putem afirma ca detinem tot adevarul, dar putem sa ne straduim pentru a-l descoperi cat de cat, si apara, si dupa toate dovezile dumneavoastra duceti o stradanie laudabila. Multa sanatate si Doamne ajuta
ApreciazăApreciază
Este de noaptea minții ce se întâmplă în România. Instituțiile de forță ale statului au intervenit brutal în alegerile prezidențiale. Cu mult înainte de a fi declarat vinovat de către o instanță, SRI, SIE, Parchetul General, MAI, STS – practic toate organele de represiune ale regimului Iohannis, l-au condamnat deja pe Călin Georgescu. Cu executare.
Doar comuniștii procedau asemănător. Este aceeași metodă prin care globaliștii lui Biden l-au pus la zid pe Donald Trump. Și au propagat un val nemaiîntâlnit de ură împotriva candidatului republican. Drept consecință a propagandei mincinoase, Trump a scăpat ca prin minune după două tentative de asasinat. Mă tem că nu suntem departe în cazul alegerilor (presupus democratice) din România.
După așa-zisele dezvăluiri ale serviciilor noastre secrete prin desecretizarea documentelor din CSAT, rețelele sociale au explodat. Sute, poate mii de români care s-ar presupune că sunt raționali, au pus punctul pe i: ”Acest om trebuie arestat”. Eventual ars pe rug. Inchiziția lui Iohannis a stabilit vinovăția din condei. Georgescu e vinovat de trădare. A fost sprijinit de Rusia.
Sigur, nu există nici măcar o singură probă în acest sens. Deocamdată. Doar presupuneri. Se presupune că doi români ar fi primit bani de la Kremlin ca să-l ajute pe Georgescu. E suficient. Populația ignorantă, băgată în sperieți de mass-media guvernamentală, trebuie să creadă cu tărie în vinovăția acestui adevărat diavol. În fond, s-a mai întâmplat vreodată ca serviciile secrete să mintă?! Mai ales că momentan se află sub comanda Casei Albe. Și, după cum bine știm, administrația Biden a promovat doar adevărul.
Mai mult, SUA nu se implică în alegerile ”libere” din alte țări, după cum inteligent subliniază comunicatul Departamentului de Stat: ”Progresele obţinute cu greu de România în ancorarea sa în comunitatea transatlantică nu pot fi puse sub semnul întrebării de actori străini care încearcă să devieze politica externă a României de la alianţele sale occidentale. Orice astfel de schimbare ar avea un impact negativ serios asupra cooperării SUA cu România în domeniul securităţii, în timp ce o decizie de restricţionare a investiţiilor străine ar descuraja companiile americane să continue să investească în România. (…) Românii trebuie să-și aleagă liderii și viitorul fără manipulare externă”.
Câtă ipocrizie! Păi cuvintele de mai sus ale Casei Albe ce reprezintă?! Cumva ”manipulare externă” în favoarea candidatului Elena Lasconi? Abia aici vorbim despre intervenție directă, brutală, transparentă, în alegerile din România. Bineînțeles, până când SRI va găsi milioanele de dolari trimise de la Moscova în conturile de TikTok ale susținătorilor lui Georgescu. Deocamdată serviciile fac trimitere, în limbaj de lemn, doar la ”războiul hibrid” al Rusiei, cu ZERO probe ale unei infracțiuni comise de candidatul suveranist.
În disperarea lor, propagandiști siniștri de teapa lui CT Popescu apelează la șantaje emoționale vecine cu demența senilă: ”Cei care îl votează pe Călin Georgescu sunt trădători de țară”. Băi, ej nebun?! Se răsucește Stalin în mormânt de invidie. Pe aceeași linie se situează și preferata sistemului, userista Elena Lasconi. Iată o declarație recentă, la Gigi24 TV: ”Eu cred că nu eram în această situație și putea să nu fie nici candidat acest domn, dacă instituțiile statului își făceau treaba”. Corect! Ce bine ar fi fost ca Ciolacu să-l fi arestat pe Georgescu, pentru trădare, chiar înainte de primul tur.
Exasperarea dusă la extrem are în subsol, pe lângă pierderea puterii și a banilor de la buget, perspectiva ca un suveranist să obțină acces la toate potlogăriile pe care regimul Iohannis le-a comis în ultimii trei ani de război. La secretele murdare ale globaliștilor dirijați de Casa Albă.
Mă aștept la mizerii și mai mari. Vor încerca și alte diversiuni, și alte minciuni sfruntate pe filiera desecretizării unor documente irelevante.
Să rămânem echilibrați și să le predăm, duminică, o lecție de democrație, curaj și patriotism.
https://opozitia.net/2024/12/05/cg-executat-barbar-de-institutiile-de-forta-ale-statului/
ApreciazăApreciază
si-au scos sclavetii la atac
https://www.g4media.ro/snspa-sesizeaza-curtea-constitutionala-pentru-anularea-primului-tur-al-alegerilor-prezidentiale-si-scoaterea-de-pe-buletinele-de-vot-a-candidatului-beneficiar-al-unui-complot.html#comments
https://www.g4media.ro/publicatia-calea-europeana-a-sesizat-curtea-constitutionala-pentru-reluarea-turului-intai-al-alegerilor-prezidentiale-in-conditii-de-legalitate.html
https://www.g4media.ro/breaking-cristian-terhes-cere-curtii-constitutionale-sa-anuleze-turul-1-al-alegerilor-prezidentiale-noua-cerere-se-bazeaza-pe-documentele-desecretizate-de-csat.html
https://www.g4media.ro/averea-miliardarilor-lumii-a-crescut-cu-121-in-ultimii-10-ani.html
https://www.g4media.ro/calin-georgescu-a-avut-o-campanie-online-coordonata-de-un-actor-statal-desi-romania-gazduieste-centrul-cyber-al-ue-si-participa-din-2014-la-protectia-cibernetica-a-ucrainei.html
https://www.g4media.ro/cine-sunt-sustinatorii-lui-calin-georgescu-din-presa-si-politica-moguli-cu-probleme-penale-ziaristi-pro-rusi-consultanti-dubiosi-politicieni-de-extrema-dreapta-filorusi.html
iar pe evl o sustin slugile occidentalilor…aia care se tem ca vor pierde fondurile si nu isi vor mai putea varsa dejectiile in capul oamenilor…
ApreciazăApreciază
https://r3media.ro/tactica-fricii-de-la-vin-teroristii-la-vin-rusii-cum-au-fost-infricosati-romanii-in-ultimii-35-de-ani-pentru-a-lua-decizia-care-trebuie/
ApreciazăApreciază
Sa nu fi știut celebrul procopie de la snspa ca la deciziile ccr nu se mai poate face nimic?
https://www.puterea.ro/alegerile-prezidentiale-2024-buletinele-de-vot-sunt-pregatite-turul-2-incepe-vineri-toni-grebla-nu-mai-e-nicio-cale-de-atac/
https://www.puterea.ro/fost-judecator-ccr-despre-anularea-rezultatului-turul-i-la-prezidentiale-pe-procedura-nu-se-mai-poate-face-nimic/
ApreciazăApreciază
Oricum a profetit un pustnic ca Elena Lasconi va ieși și va distruge România! Va face guvern tot cu PSD , PNL , USR și UDMR care au fost la guvernare și pana acum și va legaliza LGBT , va baga avortul în Constituție! Apoi va veni iarăși o noua pandemie și vor închise Bisericile! Ne meritam soarta la maxim !
ApreciazăApreciază
ZitaRita
Te-am mai rugat, dar nu m-ai bagat in seama.
Cum il cheama pe acel profet?
ApreciazăApreciază
Un monah batran din județul Neamț ! Și colac peste pupăză s-ar putea sa mai avem și eutanasierea legala ! Eu nu țin partea nimănui dar AUR și SOS România au fost singurii care au ajutat romanii in acea dictatura medicala care a durat 2 ani ! Va urma o alta pandemie și vaccinurile acestea vor fi la propriu otrăvuri dar de data asta vom fi obligați sau nu vom mai avea voie în magazine sau sa ieșim pe strada fără acel certificat de vaccinare care va fi aprobat la nivelul uniunii europene ! Sunt câțiva oameni care ne țin cât de puțin partea iar noi dam cu piciorul la asta ! Nu degeaba nimeni nu vrea sa facă guvern cu AUR sau SOS România! Dar dacă vom fi luați cu forța din case pentru ca refuzam sa ne vaccinam atunci va fi prea târziu
ApreciazăApreciază
ZitaRita
Deci este evident ca acel pustnic nu exista.
ApreciazăApreciază
babilonul cel Mare este papa actual inpreuna cu toate sectele izvorate din catolucismul de LA 1054 si inpreuna cu neomarxismul de estazi cu toate spurcaciunile care le propaga toate astea vor fii distruse de fiara cu ingaduinta lui Dumnezeu pt ca sa ajuns LA copii nevinovati.
ApreciazăApreciază
https://www.stiripesurse.ro/traian-basescu-servicii-secrete-csat_3514415.html
ApreciazăApreciază
https://r3media.ro/analiza-fara-patima-a-documentelor-declasificate-de-csat-scrie-undeva-ca-rusia-s-a-implicat-calin-georgescu-cui-foloseste-perceptia-asta/
https://r3media.ro/noi-sintem-poporul-voi-sinteti-decorul/
https://r3media.ro/usr-2024-e-fsn-1990-linsajul-e-arma-lor-comuna/
https://ortodoxinfo.ro/2024/12/05/%f0%9f%9a%ab-dictatura-moderna-marca-elena-lasconi-si-usr-cenzura-intoleranta-si-disperare/
ApreciazăApreciază
https://m.activenews.ro/opinii/Av.-Adrian-Toni-Neacsu-Turul-al-2-lea-va-avea-loc-la-termen-nimeni-nu-poate-anula-candidatura-lui-Calin-Georgescu.-Ziua-de-8-decembrie-este-Ziua-Constitutiei-care-spune-ca-suveranitatea-apartine-numai-poporului-care-o-exercita-prin-reprezentantii-s-193741
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=8744117152350682&id=100002574534916
https://gandeste.org/politica/calin-georgescu-interviu-manifest-romania-are-nevoie-de-un-stat-care-isi-serveste-cu-abnegatie-cetatenii-si-nu-de-unul-care-slugareste-capitalul-international/38705/
https://www.cotidianul.ro/linsaj-mediatic-georgescu/
https://anchetatorii.ro/2022/03/18/soros-pentru-o-societate-deschisa-reteaua-spionajului-strain-in-romania/
ApreciazăApreciază
https://www.puterea.ro/calin-georgescu-ne-confirma-toate-temerile-interviu-halucinant-pentru-reuters/
https://www.reuters.com/markets/commodities/romanias-georgescu-against-ukrainian-grain-exports-via-romania-2024-12-04/
https://www.puterea.ro/sri-ofera-noi-detalii-despre-tiktok/
deci are dreptate petrov…
https://www.puterea.ro/avertisment-fara-precedent-din-partea-presedintelui-federatiei-comunitatilor-evreiesti-despre-riscul-revenirii-la-dictatura-oameni-politici-doresc-sa-reninvie-miscarea-legionara/
https://www.puterea.ro/adrian-nastase-cere-anularea-primului-tur-al-prezidentialelor/
https://www.facebook.com/story.php?story_fbid=10226448483826139&id=1465411392
mizeria de ciolacu’ a așteptat sa vadă ce și cum și după declarația lui Cg#11 ca NU îl va desemna p.m. a făcut o pirueta și s-a aliat cu…usr…aia care pana ieri erau ciuma roșie pe buze…la ăștia se vede FRICA, frica ca prin vot, din care nu au înțeles nimic, deși când au văzut rezultatele au zis altceva, se vor întoarce în ANONIMAT, la viețile lor terne, mizerabile și anonime, fără a mai beneficia de opulenta, lux, poziție, privilegii, facilități…cu alte cuvinte ei vor sa întoarcă voturile a 3 milioane de români doar pentru interesele lor…
ApreciazăApreciază
https://www.aktual24.ro/lasconi-intrebata-cine-va-fi-prim-ministru-nu-stiu-daca-marcel-ciolacu-isi-mai-doreste-preferinta-mea-este-bolojan/😨😉
O sa curga sange in psd… si vor cadea capatani…prima chiar a lu’ ciolcau’…
ApreciazăApreciază
https://www.ziuanews.ro/politica/cea-mai-tare-teorie-a-conspiratiei-legata-de-calin-georgescu-i-ce-rol-are-klaus-iohannis-in-planul-din-umbra-care-a-dezmembrat-alegerile-1585791
…daca iese kamalasconi p.m. va fi iohannis…ciolacu’ si-a luat placuta suedeza…
ApreciazăApreciază
https://www.national.ro/politica/desecretizati-baieti-si-dosarele-milionarilor-aparuti-dupa-90-841604.html/
ApreciazăApreciază
https://ziaristii.com/numitul-georgescu-calin-trebuie-arestat-preventiv-atentie-sa-nu-fuga-din-tara/
deranj mare…
ApreciazăApreciază
Pai si daca este chiar cazul?, asta in ipoteza ca cei care se ocupa „securitatea” isi fac onest treaba
ApreciazăApreciază