The Jewish Chronicle (4 aprilie 1919): Peace, War and Bolshevism

Sursa: Peace, War – and Bolshevism // The Jewish Chronicle, April 4, 1919. Page7 : Free Download, Borrow, and Streaming : Internet Archive

PACE, RĂZBOI ȘI BOLȘEVISM

De MENTOR, 04 Aprilie 1919, THE JEWISH CHRONICLE

Ceea ce este scris aici este legat de ceea ce a apărut în această rubrica de săptămâna trecută. Așa cum am precizat, îmi propun să revin la subiectul la care m-am referit atunci.

BOLȘEVISMUL este în același timp cea mai gravă amenințare și cea mai cea mai bună speranță a civilizației. Oricât de paradoxal ar părea acest lucru, dacă stăm să ne gândim puțin la asta, se va dovedi a fi foarte adevărat. Amenințarea bolșevismului este evidentă. Acesta dărâmă ceea ce, până acum, s-a dovedit a fi greu de înlocuit.

În numele libertății, este impusă o sclavie dureroasă. În numele umanității, este aplicat răul cel mai cumplit asupra bărbaților, femeilor și copiilor subjugați.

Protestează împotriva dominației de clasă și impune acesta însuși dominația de clasă oriunde își poate impune puterea. Nu cunoaște limite nici când vine vorba despre justiție sau libertate. Ucide, întemnițează și torturează cu cruzimea unor autocrați îmbătați de noua autoritate. Este nemilos, implacabil, atotcuprinzător. Se abate asupra țării pe care o infectează ca o molimă cumplită care pune oamenii la pământ. Este o boală politică, o catastrofă economică, un dezastru social.

Cu toate acestea, fără îndoială, în bolșevism stă, astăzi, speranța umanității.

Pentru că, în esență, acesta este revolta popoarelor împotriva statului social, împotriva răului; a nelegiuirilor și inechităților – care au fost încununate de cataclismul războiului sub care lumea a gemut mai bine de patru ani. Este o revoluție împotriva unui stat social care a permis țarismului să existe în Rusia și militarismului în Prusia și care încă permite, vai, atâtea greșeli strigătoare la cer, o manifestare a răului în țările care se mândresc și se laudă cu libertatea lor. Bolșevismul este un semnal adresat omenirii în a se opri din vechile sale obiceiuri sociale, politice și economice; de a sta și de a le examina în lumina sacrificiului milioanelor de tineri care au coborât în întunericul veșnic, a milioanelor de comori pe care războiul le-a irosit și de a le medita în lumina poverii incalculabile, inefabile pe care anii de luptă au pus-o asupra societății și, cel mai greu dintre toate, asupra celor săraci – în lumina războiului care a fost dovada certă că vechea ordine era condamnată dacă civilizația urma să supraviețuiască. Faptul că bolșevismul a izbucnit mai întâi în țara cea mai oprimată nu este nimic de mirare; este pur și simplu firesc. Timp de secole, Rusia a fost locul unde s-au produs toate infamiile impuse de către putere și a tuturor ticăloșiilor făcute în numele guvernului. Faptul că acest crez s-a răspândit într-o țară ale cărei aspirații naționale au fost timp de generații zdrobite de mai multe generații și unde a domnit autocrația, nu este de mirare. Iar protestul bolșevismului nu este doar o problemă pentru Rusia și Ungaria sau doar o amenințare pentru Germania cea condusă la baionetă. Este un apel către lume – în primul rând adresat națiunilor drepturilor și a libertății. Este o provocare pentru toate națiunile, inclusiv pentru popoarele care nutresc drepturile și libertatea ca fiind principii prețioase, dar care au permis pasiv starea de lucruri să se dezvolte și să putrezească în infamia țarismului rus, în nelegiuirea Ungariei și ticăloșia militarismului german; lumii care a permis Societății să putrezească în acestea și să izbucnească în prurit, tumoare agonizantă a unui război care nu s-a încheiat, ci doar suspendat. Iar faptul că acest protest a fost făcut este cea mai bună speranță a lumii. Este o cerere pentru o altă ordine a lucrurilor, pentru un statut social care va face umanitatea imună la nebunia și răul care au dus la cel mai mare război pe care omenirea l-a cunoscut vreodată. Acesta cere o garanție împotriva unui sistem care a târât oameni nevinovați, lipsiți de orice intenție de a ucide, ucide și măcelări în vârtejul războiului – popoare cu intenții pașnice care detestau și urau războiul (cum a fost Anglia înainte de acea zi fatidică din august 1914) – din care chiar și cel mai nevinovat dintre beligeranți, ba chiar și cei care s-au dat la o parte din luptă suferă astăzi, deși niciunul nu a fost complet nevinovat, deoarece timp de generații, toți au participat pasiv la sistem. Dacă lumea, ca urmare a războiului, nu ar fi primit niciun avertisment din partea bolșevismului, răul ar fi continuat, cel mai probabil, adâncindu-se și devenind din ce în ce mai negru.

Bolșevismul este o febră socială, care indică o temperatură ridicată a sângelui. Care semnalează o boală ce poate fi fatală. Un doctor înțelept ia aminte la febră și încearcă să înlăture cauza acesteia. El nu pune febrei tot felul de nume urâte nici nu o denunță și nici nu este atât de prost încât să confunde delirul consecvent al pacientului cu starea sa normală, așa cum mulți confundă delirul bolșevismului cu starea normală a țărilor în care acesta este în vogă. TOATE acestea sunt semnale ale corpului politic că are o boală care trebuie înlăturată, altfel pacientul va trebui să sufere consecințele bolii.

Revoluția franceză a înecat Parisul în sânge. Excesele sale au fost mult mai mari decât tot ceea ce chiar și cel mai răutăcios a atribuit bolșevismului. Aceasta a instituit un Regat al Terorii. A masacrat regalitatea. A condamnat bărbați și femei zi de zi la temniță; atât de des, într-adevăr, încât bărbații și femeile care mergeau pe străzile Parisului abia aruncau o privire în jur atunci când vreo victimă a iacobinilor era dusă la ghilotină. Nimeni și nimic nu era în siguranță în fața febrei furibunde și sfâșietoare a Revoluției. Timp de ani de zile aceasta a provocat Franței o serie de infamii, de torturi, de orori, de vărsări de sânge aproape de neegalat în istorie. Cu toate acestea, la urma urmei, și nu cu reacția sa în Napoleonism, un mare scriitor englez a declarat că nu a existat nimic mai mare și mai glorios în întreaga istorie decât Revoluția Franceză. De comun acord, atunci când vine vorba despre ce înseamnă libertate, egalitatea și fraternitate – libertate, egalitate și fraternitate pe care Revoluția nu le-a obținut niciodată, și pe care le-a dezonorat – iar restul lumii se află în situația de astăzi, în mare măsură datorită zilelor în care Franța a fost lovită de anarhia revoltei.

Asta se datorează faptului că motivul care a declanșat Revoluția Franceză a fost un ideal de îmbunătățire a stării omenirii, un protest împotriva infamiei sociale, politice și economice care va fi asociată pentru totdeauna cu regimul Burbonilor, o luptă pentru un statut social care nu va permite luxul fără limite, extravaganța egoistă, neglijența inumană să prospere la Curte și să meargă alături de sărăcie, foamete, o viață a gemetelor. Și, chiar și acum, în timp ce teroarea bolșevismului stă să se dezlănțuie, un scriitor dintr-un cotidian englez ajunge să declare, așa cum a făcut unul zilele trecute, că idealismul bolșevist mai poate fi comparabil doar cu învățăturile pe care Iisus din Nazareth le-a dat lumii. Scriitorul și-a amintit, fără îndoială, parabola bogatului, sfâșiat de suferință în iad, care îl implora pe Lazăr, cerșetorul ale cărui răni erau linse de câini, odihnindu-se în sânul lui Avraam în Rai. Este parabola idealurilor bolșevismului.

Nu este greu de înțeles de ce un popor care a reușit să supraviețuiască prin țarism, datorită idealurilor și ideilor religioase pe care le-a nutrit în toate clasele sale, și nu în ultimul rând în rândul țărănimii sale, a fost atins de idealurile bolșevismului, și de ce, eliberat de țarism, a pendulat direct în brațele lui Lenin, uitându-se la idealurile crezului său și nu la ticăloșia sau excesele sale. Același lucru este valabil și pentru numărul evreilor care se găsesc în rândurile bolșevicilor. Evreul este un idealist. El ar da mult pentru un ideal. Este însetat de idealism ca scop al vieții sale. Acest lucru poate părea ciudat pentru cei care asociază evreul cu materialismul. Dar capacitatea evreului de a idealiza este atât de mare încât el idealizează în mod notoriu chiar și materialul. Faptul că există atât de mulți dintre oamenii noștri care s-au asociat cu idealurile bolșevismului, chiar dacă, în calitate de evrei, excesele sale trebuie să le repugne, trebuie să fie pus în legătură cu un alt fapt. Acești oameni vor fi găsiți în cea mai mare parte neasociați sau disociați de Sinagogă. În modul obișnuit de a vorbi, ei nu sunt evrei observanți. Nu este evident că Sinagoga, nereușind să îi atragă prin idealismul său, și niciun alt ideal, nici măcar un ideal material – pentru că ei nu sunt oameni ai bogățiilor, așa cum sunt de obicei burghezii – ei s-au aliniat de partea bolșevismului pentru că nu li s-a oferit un ideal evreiesc căruia acești evrei să îi poată dedica sentimentele și energiile lor?

Nu pot să înțeleg cum oameni care, timp de generații, au permis ca evreii, în special în Europa de Est, în Rusia, să sufere pogromuri, să fie masacrați și maltratați, torturați și uciși, și timp de două mii de ani au ținut poporul nostru în afara sferei celei mai puternice surse de idealism – cea asociată cu ființa națională – cum au acum ipocrizia, impertinența să se plângă că atât de mulți dintre ei sunt bolșevici! Faptul că evreii au fost aleși în măsura în care trebuie să preia conducerea în mișcarea din Rusia și Ungaria, este doar pentru că ei sunt puternic înzestrați cu intelect și capacitate, în comparație cu restul populației. Dar lumea nu trebuie să fie surprinsă că evreul, care este un idealist sau nimic, s-a îndreptat spre idealismul bolșevismului, pe care un scriitor britanic a declarat că este comparabil cu idealismul predicat de fondatorul creștinismului. Ar fi surprinzător, într-adevăr, dacă ar fi altfel. Nu poți ține un popor din locul care i se cuvine printre națiunile lumii, și apoi să te plângi pentru că ei iau rolul principal pe care abilitățile lor îl îndreptățesc în rândul națiunilor printre care i-ai împrăștiat. Faptul că un timorat milionar se teme, fără îndoială pe bună dreptate, de bolșevism, pe care, probabil, nu și-a dat niciodată osteneala să-l înțeleagă, sau poate ca nu are capacitatea de a-l aprecia pe deplin, pune o interdicție religioasă asupra evreilor bolșevici, este ceva de râsul zeilor!

Există multe în faptul bolșevismului în sine, în faptul că atât de mulți evrei sunt bolșevici, în faptul că idealurile bolșevismului multe puncte sunt în concordanță cu cele mai bune idealuri ale iudaismului, dintre care unele la baza celor mai bune învățături ale fondatorului creștinismului – acestea sunt lucruri pe care evreul grijuliu le va examina cu atenție. Doar cel nepăsător va privi bolșevismul doar în aspectele sale urâte și respingătoare pe care le iau toate revoluțiile sociale și care îl fac atât de urât pentru evreul iubitor de libertate – atunci când i se permite să fie liber. Nepăsătorul este cel care examinează parțial cea mai mare problemă care a fost pusă lumii moderne, și ca o contribuție a sa la soluție, o respinge cu o exclamație făcută în respect ascultător față de propria sa poziție socială și față de ceea ce pentru moment se întâmplă a fi convențional popular.

 

Comentariul traducatorului:

Iertare, este tot ce am putut să fac… 😑

Pentru comparație pun și textul în engleză așa cum am reușit să-l deslușesc. Poate reușește cineva să facă o traducere mai bună.☺️

Doamne ajută!

 

4 APRIL, 1919

THE JEWISH CHRONICLE.

PEACE, WAR AND BOLSHEVISM.

By MENTOR.

What is written here is pendent to what appeared in this column last week. As I intimated, I propose to revert, to the subject then referred to.

BOLSHEVISM is at once the most serions menace to, and the best hope of, Civilisation. Paradoxical as this may sound, but a little thought will show it to be abundantly true. The menace of Bolshevism is manifest. It pulls down what, until now, it has shown itself unable efficiently to replace. In the name of freedom, it imposes galling slavery. In the name of bumanity, it inflicts the direst evil upon the men, the women, and children who come under its away. It protests against class domination and itself imposes the domination of class wherever it can obtain power. It knows no bounds either in justice or in liberty. It murders, imprisons and tortures with the ruthlessness of an autocracy drunk with new-found authority. It is ruthless, relentless, all-engulfing. It falls upon the country it infects like a dire pestilence which casts people prone. It is a political disease, an economic infliction, a social disaster.

YET, none the less, in Bolshevism there lies, today, the hope of Humanity. For in essence, it is the revolt of peoples against the social state, against the evil; the iniquities and the inequities – that were crowned by the cataclysm of the War under which the world groaned for upwards of four years. It is a revolution against a social state which suffered Tsarism to exist in Russia and militariam in Prussia and which still allows, alas, so many a crying wrong in countries that plume themselves on their freedom and boast of their liberty. Bolshevism is the signal to mankind to halt in its social, political, and economic ways of old; to stay and examine them in the light of the sacrifice of the millions of youth who have gone down to darkness eternal, of the millions of treasure which war has wasted, and to ponder them in the light of the incalculable, ineffable burden which the years of struggle have placed upon Society, and, heaviest of all, upon the poor – in light of the war which was proof in all surety that the old order was doomed if civilisation was to survive. That Bolshevism broke out first in the country most oppressed is nothing for wonder; it is merely natural. For centuries Russia had been the forcing ground of every infamy imposed by power and every wickedness done in the name of Government. That the creed has spread to a country whose national aspirations were for generations crushed, and where autocracy ruled, is nothing for wonder. Nor is the protest of Bolshevism merely a matter for Russia and Hungary, or a menace only to bayonet-ridden Germany. It is a callenge to the world – not least to the nations of freedom and liberty. It is a challenge to all the nations including the peoples who nourish liberty and freedom as precious principles, but who have passively allowed a state of affairs to grow and putrefy into the infamies of Russian Tsarism, the iniquity of Hungary, and the wickedness of German militarism; to the world that has suffered Society to fester into these and to break out into the prurient, gaping sloughing, agonising tumour of such a war as that which is not ended, though it is suspended. And the fact that this protest has been made is the world’s best hope. It is a demand for another order of things, for a social state which will render humanity immune from the wickedness and such evil as resulted in the greatest war mankind has ever known. It asks for some guarantee against a system which dragged peoples innocent of any intention of killing, slaying, and slaughtering into the vortex of War – peacefully intentioned peoples who loathed and hated War (such as whas England before that fateful day in August, 1914) – from which even the most innocent of the belligerents, and even those who stood aside from the contest are suffering today; though none were wholly guiltless of it, because for generations all passively concurred in the system. If the world, as result of the War, had received no such warning as Bolshevism, the evil would, in all probability have gone on, deepening in its wrong, becoming ever blacker. Bolshevism is a social fever which indicates a high blood temperature. It gives the warning of mischief that may be fatal. A wise doctor takes note of the fever and seeks to remove the cause. He does not call the fever ugly names or denounce it, nor is be so stupid as to confuse the patient’s consequent delirium with his normal condition, as so many are confusing the delirium of Bolshevism with the normal state of the countries in which it is finding vogue.

ALL such indications on the part of the body politic that there is a disease that must be removed, else the patient must go under, are at unpleasant, as inimical, as is the delirium of the fever-stricken pallent distressing. The French Revolution drowned Paris in blood. Its excesses were far greater than anything that even the most malicious has attributed to Bolshevism. It instituted a Reign of Terror. It massacred Royalty. It condemed men and women day by day to the tumbril; so commonly indeed, that the men and women walking in the streets of Paris hardly looked round when some victim of the Jacobins was being taken to the Guillotine. Nothing and nobody was safe from the raging, tearing fever of the Revolution. For years it inflicted upon France a series of infamies, of torture, of horror, of bloodshed almost unparalleled in history. Yet, at the end of it all, and not with standing its reaction in Napoleonism, a great English writer declared that there had been nothing greater and more glorious in all history than the French Revolution. By common consent what liberty, equality, and fraternity – liberty, equality, and fraternity which the French Ravalation never gained, and which in seeking after it demanded and disgraced – the rest of the world possesses today, it draws in large measure from the days in which France was batled in the anarchy of revolt. That is because the motive-spring which set the French Revolution into being was an ideal for the betterment of mankind, a protest against the social, political and economic infamies which will for ever be associated with the regime of the Bourbons, a striving for a social state that would not allow unbridled luxury, lascivious prodigality, selfish extravagence, inhuman carelessness, to thrive in the Court and to go on side by side with poverty, hunger, a life of groaning and moaning in the alleys hard by. And, even now, while the terror of Bolshevism is to fall swing, a writer in an English Daily paperis brought to declare, as one did the other day, that at root Bolshevism in ideal has nothing comparable to it since the teachings which Jesus of Nazareth gave to the world. The writer had, there is little doubt, recollected the parable of the rich man, torn with suffering in Hell, pleading to Lazarus, the beggar whose sores the dogs licked, resting in the bosom of Abraham in Heaven. It is the parable of the ideals of Bolshevism.

It is not difficult to see why a people which has managed to subsist through Tsarism, because of the religious ideals and ideas which it nourished throughout all its classes, and not least among its peasantry, bas been attacked by the ideals of Bolshevism, and why, released from Tsarism, it has, pendulum-like, swing into the arms of Lenin, looking to the ideals of his creed, and not to its wickedness or its excesses. The same resson obtains for the number of Jews who are to be found in Bolshevist ranks. The Jew is an idealist. He will give much for an ideal. He thirsts for idealism as a goal of life. This may seem strange to those who associate the Jew with materialism. But the capacity of the Jew for Idealism is such that he notoriously idealises even the material. The fact that there are so many of our people who bave associated themselves with the ideals of Bolshevism, even although as Jews its excesses must be repugnant to them, has to be placed in conjunction with another fact. These men will be found for the most part unassociated with or dissociated from the Synagogue. In the ordinary way of speaking they are not observing Jews. Is it not patent that the Synagogue, having failed to attract them by its idealism, and no other ideal, not even a material ideal, having been provided for them – for they are not men of wealth and substance, such as are usually to be found among the bourgeoisie – they have ranged themselves on the side of Bolshevism, because there was no Jewish ideal to which these Jews could devote their sentiments and their energies? I cannot understand how people who for generations have, unprotesting, allowed the Jew, particularly in Eastern Europe, in Russia, to suffer pogroms, to be massacred and ill-treated, and tortured and murdered, and for two thousand years have kept our people outside the ambit of the most potent source of idealism that can appeal to men – that associated with National being – now have the bypocrisy, the soulless impertinence, to complain that so many of our people are Bolshevists! That Jews have been chosen to the extent they have to take a leading part in the movement in Russia and in Hungary, is merely because they are heavily endowed with intellectnalism and capacity, as compared with the rest of the population. But the world must not be surprised that the Jew, who is an idealist or nothing, has turned to the idealism of Bolshevism, which a British writer has declared to be comparable to the idealism preached by the founder of Christianity. It were surprising, really, were it otherwise. You cannot keep a people out of their rightful place amid the nations of the world, and then complain because they take the leading part which their abilities entitle them to in the nations among whom you have scattered them. The fact that a timorous millionaire afraid, and doubtless with good cause, of Bolshevism, which he probably bas never taken the trouble, or perhaps has not the capacity to appreciate in full measure, places a ban of religious excommunication upon those Jews who are Bolshevists, is a thing for the gods to laugh at!

THERE is much in the fact of Bolshevism itself, in the fact that so many Jews are Bolshevists, in the fact that the ideals of Bolshevism at many points are consonant with the finest ideals of Judaism, some of which went to form, the basis of the best teachings of the founder of Christianity – these are things which the thoughtful Jew will examine carefully. It is the thoughtless one who looks upon Balshevism only in the ugly repulsive aspects which all social revolutions assume and which make it so hateful to the freedom-loving Jew – when allowed to be free. It is the thoughtless one that thus partially examines the greatest problem the modern world has been set, and as his contribution to the solution dismisses it with some exclamation made in obedient deference to his own social position, and to what for the moment happens to be conventionally popular.

 

Comentariu saccsiv:

Winston Churchill (1874 – 1965, prim-ministru Marea Britanie în două mandate 1940-1945 și 1951-1955), scria in Illustrated Sunday Herald, 8 februarie 1920:

“Această mișcare printre evrei nu este nouă. Din zilele lui Spartacus-Weishaupt până la cele ale lui Karl Marx și până la Trotki (Rusia), Bela Kuhn (Ungaria), Rosa Luxemburg (Germania) și Emma Goldman (Statele Unite)… această conspirație mondială pentru răsturnarea civilizației și pentru reconstituirea societății pe baza dezvoltării oprite, a reavoinței invidioase și a egalității imposibile, a crescut constant. Ea a fost izvorul principal al fiecărei mișcări subversive din secolul al XIX-lea; și acum, în sfârșit, această bandă de personalități extraordinare din lumea interlopă a marilor orașe ale Europei și Americii au apucat poporul rus de păr și au devenit practic stăpânii de necontestat ai acelui enorm imperiu.”

Cititi va rog si:

Adevăratul țel al bolșevicilor este distrugerea aspirației oamenilor către Hristos, nu vreo chestiune economică