Cel ce are libertatea păsărilor şi voioşia florilor

Am primit pe e-mail de la fratele Mircea:

Pe 14 noiembrie 1990 trecea la Domnul Ernest Bernea. A facut parte din generatia de tineri de exceptie din perioada interbelica.

IPS Bartolomeu Anania spunea despre el:  „Om de mare subțirime intelectuală, caracter impecabil, cu o ținută delicată și sensibilă, cum rar se poate întâlni: un prinț al bunei-cuviințe”.

Normal, trece prin inchisorile comuniste.

Cateva repere ale existentei sale la https://ro.wikipedia.org/wiki/Ernest_Bernea.

In 1941 ii apare volumul de eseuri „Indemn la simplitate”, care include si eseul „Cei goi”:

Cei ce trăiesc în darurile pământului au privit întotdeauna sărăcia ca pe o ruşine, înţelesul vieţii lor fiind asigurarea de bogăţii materiale. Tot ceea ce nu se putea preţui în bani, semn desăvârşit al avuţiei, nu era luat în seamă; banul îţi dă dreptate, banul îţi dă putere şi mărire, banul îţi dă bucurie şi armonie.

Măsura tuturor lucrurilor este banul.

Omul sărac, sărac de ogrăzi, de haine, de hambare cu aur, omul sărac al lumii avute şi bogat al lumii sărace, omul neîmpovărat cu sacii pământului a fost întotdeauna exploatat, umilit, alungat, uitat ca o cârpă netrebnică prin ungherele întunecate ale vieţii de bogăţie şi petrecere.

Sărăcia din lene şi nepricepere este un păcat şi o suferinţă.

Sărăcia din neputinţă este o ruşine, dar sărăcia din forţă şi activitate spirituală intensă este un titlu de nobleţe.

Omul sărac de bună voie, omul sărac din dragoste şi lauda lui Dumnezeu este curat, este puternic şi este liber. Desprinderea sa din tot ceea ce este trecător şi aşezarea sa în lumea lucrurilor neschimbătoare îl fac o fiinţa liberă, liberă de o putere mereu înnoită. El trăieşte într’o deplină linişte, într’o împăcare totală cu deosebitele chipuri şi împrejurări ale vieţii.

Omul bogat este temător, este laş, este crud. El trăieşte numai în grijă, în umbră şi în apărare. Fiece lucru îl robeşte, fiece faptă îl consumă. Orizontul său de viață este îngust, lucrurile sale sânt sterpe. Omul bogat de bani şi averi materiale are înfăţişarea unui animal speriat. Face răul fără putinţa de a face binele, răul din rău, răul care apără răul.

Sărăcia voluntară este sărăcia luminată, săracia omului vrednic, nu a dobitocului, este pajiştea pe întinsul căreia înfloresc virtuţiile şi se deschid zările. Numai prin ea creşte adevărata bogăţie, bogăţia interioară, creşte bunătatea şi mângâierea, dragostea şi mila. Omul acesta nu ia nimic pentru sine, ci dăruieşte totul, nu râvneşte, nu pizmuieşte, ci numai se bucură la norocul altuia. Omul sărac nu are cu adevărat bani în parte, pământ în parte şi alte averi în parte. El are totul, are cerul cu lumina, are pământul întreg, are lumea aceasta şi cea tăinuită, are frumuseţile de aici şi cele de dincolo, are cântecele şi minunile ce i le arată Dumnezeu.

Omul sărac al pământului şi bogat al cerului se bucură plin, iubeşte plin, trăieşte plin, ca o mărturie a unei vieţi desăvârşite.

Cel ce are libertatea păsărilor şi voioşia florilor, cel ce crede şi vede dincolo de gardul ogrăzii cu hambare, cel ce se roagă şi forţează viaţa să sporească în darurile sale nepieritoare, omul sărac al lui Iisus este acela care va birui până la sfârșit.

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

Ernest Bernea: Indemn la simplitate

Parintele Paisie Aghioritul: Simplitatea si curatia