OPINIE: Serbia nu s-a împușcat în picior, ci a reușit sa se împuște singură direct în cap

Global Research: Serbia Shot Itself in the Head, Not in the Foot

Serbia s-a împușcat singură în cap, nu în picior

De Stephen Karganovic, 23 Octombrie 2024, Global Research

În mod firesc, există un mare interes pentru lista de participanți la summitul extins BRICS de la Kazan, care debutează pe 22 octombrie. Aceste proceduri sunt extrem de importante deoarece, în deceniile următoare, ele vor pune bazele ordinii multipolare emergente la care lumea tânjește. Pentru orice observator cu cunoștințe geopolitice, acest lucru este clar. Oportunitatea de a participa nu este doar o curtoazie diplomatică, ci o necesitate existențială pentru statele interesate să scape din ghearele imperialismului tiranic occidental și să-și asigure un minim de suveranitate.

Zeci de guverne din întreaga lume, de pe toate continentele, au recunoscut acest fapt evident și vor fi reprezentate la Kazan. Există însă un absent notabil al cărui interes național ar fi fost extrem de bine servit dacă ar fi fost prezent – Serbia.

Rusia, care deține în acest an președinția rotativă a BRICS, a depus în mod repetat eforturi speciale pentru a-și exprima interesul deosebit în a găzdui Serbia la lucrările de la Kazan. Invitația nu a fost în interes propriu din partea Rusiei. Participarea la summit și amestecarea activă cu mulțimea în ascensiune a BRICS ar fi fost exclusiv în beneficiul guvernului sârb. Serbia este înconjurată astăzi de o vecinătate ostilă, aliniată în mod uniform cu axa puterilor occidentale, a căror agendă inflexibilă este de a distruge rămășițele statalității sârbe, jefuind în același timp resursele naturale și umane ale Serbiei prosternate. Situația este o imagine în oglindă a poziției Regatului Iugoslaviei, din care Serbia era componenta cheie, în 1941, când era, de asemenea, înconjurată de către puterile Axei și protejații lor din Balcani.

Diferența esențială este că guvernul iugoslav de atunci nu avea unde să apeleze pentru un sprijin eficient, deoarece Europa se afla sub dominația totală a Axei. Franța fusese înfrântă și ocupată, Anglia era pe ultimul drum, Statele Unite erau încă neutre. Iugoslavia avea puține opțiuni realiste, fiind presată să urmeze ceea ce în acea perioadă reprezenta ‘viitorul european’, adică să se alăture Axei.

Astăzi, peisajul geopolitic și raportul de forțe din lume sunt radical diferite. Din punct de vedere politic, militar și economic, există o contrapondere credibilă la Axa reînviată. Acum, „Europa”, reconfigurată după imaginea fostei Axe, este cea care se află pe ultimele sale picioare. Țări precum Ungaria și Slovacia, care au fost prinse în capcana aderării la NATO și la Uniunea Europeană, caută acum cu disperare modalități de a se sustrage acestor angajamente dăunătoare și de a-și reorienta politicile și alianțele. La fel de important, Turcia urmărește o soluție identică. Președintele său conduce personal delegația țării sale la summitul de la Kazan, după ce și-a semnalat intenția de a se alătura BRICS și Consiliului de Cooperare de la Shanghai.

Nu este însă cazul Serbiei mioape. Liderul acesteia a respins în mod insultător invitația care i-a fost adresată de a veni la Kazan, pe motivul ridicol că a avut un conflict de program cu alte personalități politice (probabil mai importante) pe care s-a angajat să le găzduiască în același timp în care liderii mai puțin importanți ai BRICS se vor reuni la Kazan. Persoanele în cauză s-au dovedit a fi Mswati al III-lea, regele Eswatini (cunoscut anterior sub numele de Swaziland, după cum își vor aminti colecționarii de timbre) și Donald Tusk, polonezul principal al Occidentului Colectiv.

Cu tot respectul pentru activul rege Mswati, oare nu ar fi putut să își reprogrameze vizita triumfală în Serbia, aliatul de nădejde al Eswatini, cu câteva zile, pentru a se acomoda cu gazda sa sârbă, presupunând că aceasta din urmă nu a fost doar un traficant de scuze jalnice, ci a avut de fapt o intenție serioasă în a merge la Kazan?

Donald Tusk (Din domeniul public)

Conflictul legat de program cauzat de sosirea lui Donald Tusk este o altă problemă. Pentru regimul sârb, întâlnirea cu Tusk este de un interes mai mult decât unul legat de filatelie. Nu din cauza poziției oficiale a lui Tusk ca prim-ministru al Poloniei, stat aflat în prima linie a NATO, ci din motive mai importante.

Există multe indicii că, încă din timpul studenției sale în Gdansk, la începutul anilor 1990, Tusk a fost selectat ca un ‘tânăr lider’ promițător. Ascensiunea sa fulminantă în politica poloneză, prezența sa aproape continuă în Parlamentul polonez și mai multe mandate de prim-ministru, culminând cu un mandat de președinte al Consiliului Europei (2014 – 2019), în ciuda unei dotări intelectuale modeste, comparabilă cu cea a lui Josep Borrell, atestă înalta considerație în care Tusk este ținut de păpușarii globaliști pentru loialitatea și utilitatea sa.

Așadar, este evident că Tusk nu vizitează Belgradul pentru a discuta cu omologul său sârb, ci pentru a-i transmite acestuia ordinele sale de acțiune. Pentru a-l parafraza pe Don Corleone, aceasta este o vizită mafiotă care nu poate fi refuzată.

Dar ar putea fi, desigur, dacă ar fi existat coloană vertebrală și patriotism. Chiar și un interes personal inteligent, presupunând că idioții lacomi ar fi capabili de așa ceva, ar fi putut fi suficient pentru rezolvarea situației.

Cu toate acestea, de la lovitura de stat din octombrie 2001, aceste calități au fost în mod deliberat și sistematic eliminate din rândurile conducerii politice a Serbiei. În ultimul sfert de secol, Serbia a fost transformată într-o zonă colonială aservită Occidentului Colectiv. Este guvernată de o agentură autohtonă care a fost atent selectată și pregătită, complet coruptă, lăsată și încurajată să fure, supusă șantajului și instalată pentru a guverna în numele și în beneficiul curatorilor săi străini. Loialitatea lor este față de mentorii și stăpânii lor, nu față de țara lor. Aceasta este cheia simplă pentru înțelegerea corectă a politicii sârbe.

O oportunitate istorică a fost oferită liderilor corupți și obtuzi ai Serbiei de a abandona politicile lor catastrofale concepute în jurul integrării în NATO și al urcării pe Titanicul Uniunii Europene. Până în prezent, aceștia nu au demonstrat nicio capacitate politică de a evalua cu maturitate care ar putea fi interesele lor pe termen lung, chiar dacă, așa cum bănuim, nu le pasă de interesele țării și ale poporului lor.

Ultima dată când am abordat acest subiect, ne-am exprimat cu prea multă reținere, sugerând că Serbia s-a împușcat singură în picior. Nu, este mult mai rău decât atât. Prin respingerea grosolană a invitației salutare a Rusiei și a BRICS și prin prioritizarea angajamentelor triviale și dăunătoare în detrimentul Kazanului, Serbia s-a împușcat singură în cap.

Pauvres Serbes (‘Sărmanii Sârbi’ în franceză), cum obișnuiau francezii să le spună cu condescendență în timpul Marelui Război. Merită într-adevăr această națiune să fie condusă de asemenea gunoaie? Pe de altă parte, acești conducători au consimțământul națiunii, nu-i așa?

 

Comentariu saccsiv:

Totusi, se parea ca sunt altfel:

Vicepremierul Serbiei: „BRICS nu cere nimic Serbiei, dar poate oferi mai mult decât cerem noi. Iar UE cere de la noi totul, dar deja nu mai sunt sigur ce ne oferă”

Video: Vizita lui Xi Jinping in Serbia si Ungaria

Presedintele Serbiei: în maxim trei – patru luni Europa va fi în război cu Rusia. Nimeni nu încearcă să oprească războiul. Nimeni nu vorbește despre pace. Pacea este aproape un cuvânt interzis (Video si transcriptul)