Ce a fost acolo înainte de Rusia?

Orthodox Christianity: HISTORIAN SERGEI ALEKSEYEV: “MANY LANCES HAVE BEEN BROKEN REGARDING THE ORIGIN OF RUS’”

Istoricul Serghei Alekseyev: „Multe lănci s-au rupt în ceea ce privește originea Rus’”

De Sergei Alekseyev, 21 Octombrie 2024, Orthodox Christianity

Ce a precedat apariția unei națiuni precum Rus’? Ce era în această regiune înainte de apariția vechiului stat rus? Care a fost rolul varegilor [scandinavilor] în acest proces? Discutăm despre aceste chestiuni și multe altele cu Serghei Viktorovici Alekseev, doctor în științe istorice, profesor la Departamentul de Istorie al Universității Naționale de Cercetare Nucleară MEPhI, care și-a încheiat recent propriul studiu asupra acestor probleme. Cartea lui Serghei Alekseev, Rus’ and the Eastern Slavs in the 9th Century: Sources and History (Rus’ si Slavii din Est: Surse și Istorie) va fi publicată în curând de Societatea Istorică și Educațională ‘Radetel’.

Istoricul Serghei Alekseyev

-Sergei Viktorovici, când citim manualele școlare de istorie, avem impresia că Rusia Kieveană a apărut de nicăieri. Ce a precedat de fapt apariția sa?

-Firesc, a existat o preistorie. Această regiune, din punctul de vedere al surselor scrise, este o pată albă pe harta lumii antice. Cunoaștem istoria Sciției, iar Herodot a creat o istorie anterioară erei noastre plină de detalii și descrieri fantastice ale popoarelor din centura forestieră a Europei de Est. Dar după aceea, până la sfârșitul Antichității și al Evului Mediu, avem foarte puține informații despre această regiune.

Tot ceea ce știm este că înainte de apariția Rusiei în secolele IV-VI, numeroase triburi slave au apărut – am putea spune, de nicăieri – la granițele nord-estice ale Imperiului Roman aflat în plin proces de dezintegrare. Problema principală este că datele din surse scrise despre această regiune sunt extrem de fragmentare. În principal, ceea ce avem este arheologie. Însă arheologia este tăcută. Avem elemente de cultură materială care au fost transferate ulterior slavilor, dar nu avem nicio dovadă solidă a culturilor arheologice care sunt asociate cu slavii. Dacă vorbim direct despre preistoria Rusiei – adică despre Câmpia Europei de Est în secolele VII-IX – atunci avem câteva culturi arheologice care, cu un grad mai mare sau mai mic de convenționalitate, sunt legate de acele triburi pe care cronicarul le menționează în legătură cu secolele X-XII. Și nu știm practic nimic în afară de legendele fragmentare vehiculate de aceeași cronică. Nu știm nimic despre evoluția politică a acestor triburi. Putem doar reconstitui această evoluție pe baza datelor arheologice și a legendelor aceleiași cronici, ținând cont de faptul că acestea sunt legende. Avem extrem de puține informații despre tot ceea ce a precedat secolul al IX-lea, iar imaginea a ceea ce s-a întâmplat în secolul al IX-lea este încă fragmentară.

-Dar arheologia poate spune măcar de unde au venit triburile slave și în ce direcție s-au deplasat? Cine ar fi trăit în aceste ținuturi înaintea lor?

-În unele cazuri, se poate, dar foarte aproximativ. Este clar că teritoriile de la sud de Câmpia Europei de Est au fost locuite de triburi slave sau înrudite ceva mai devreme decât teritoriile din nord. Este clar că a existat o interacțiune în tot acest spațiu între triburile slave, finlandeze și baltice, încă de la începutul istoriei. Dacă în anii 1970 se credea că ținuturile Novgorodului au fost locuite de slavi nu mai devreme de secolul al VII-lea, acum credem că acestea au fost locuite de slavi încă din secolele IV-V. Acesta este un nou nivel de cunoștințe și un punct de vedere prezentat anterior. Dar problema este că nu putem numi naționalitatea niciunui artefact arheologic sau ritual funerar, deoarece și acestea sunt împrumutate. Putem vedea interacțiunea grupurilor etnice. Înțelegem că, în cele din urmă, slavii au început să prevaleze în aceste interacțiuni și avem o cronologie aproximativă a acestor interacțiuni. Dar toate acestea reprezintă un subiect pentru cercetări ulterioare, care poate implica unele metode noi, cum ar fi paleogenetica.

-Ce putem spune despre politogeneza acestei regiuni?

-Dispunem de date destul de clare cu privire la modul în care s-a desfășurat politogeneza slavilor sudici și occidentali din secolele VI-VIII și nu există niciun motiv să credem că aceasta s-a desfășurat într-un mod fundamental diferit în rândul slavilor din alte regiuni care erau mai îndepărtate de frontierele vestice sau sudice ale lumii slave. În principiu, până în secolul al IX-lea, slavii din est aveau deja anumite structuri politice. Termenii ‘prinț’, ‘domn’ (adică domnitor, conducător) sunt foarte vechi și au o gamă destul de largă de semnificații, indicând că principala funcție a unui prinț sau domn a fost una de natură religioasă. Acesta era rolul unui lider sacru, un șef religios al tribului, posibil învestit și cu putere judiciară. Împreună cu acesta, au existat lideri militari, al căror titlu este reflectat, din nou, în cuvântul comun slav ‘voievod’. Ce ar trebui să fie luat în considerare aici? Uneori tindem să modernizăm imaginea societății slave primitive, transferând imaginile și temele apărute la cronicarii din Evul Mediu timpuriu în perioada pre-statală. Vedem prinții ca fiind conducători, ca lideri ai formațiunilor statale timpurii. Și când vorbim despre unele uniuni tribale foarte mari care acopereau un teritoriu imens, de multe ori nu ne gândim la ce fel de structuri de putere ar putea asigura controlul asupra unui teritoriu atât de mare al unor oameni care trăiesc în comunități separate.

-Cum era lumea slavă înainte de apariția statelor?

-Dacă vom compara acest lucru cu ceea ce știm despre alte popoare indo-europene, inclusiv despre cele care se aflau în stadiul de dezvoltare pre-statală în Epoca Nouă, și dacă vom aplica acest material comparativ la datele lingvistice, arheologice și fragmentare din surse scrise pe care le avem – atunci, cel mai probabil, vom ajunge la concluzia (și acest lucru, apropo, îi privește nu numai pe slavi, ci și alte popoare din Europa barbară) că întreaga lume slavă, neafectată încă de formarea statului, a fost până în secolul al IX-lea un mozaic pestriț de sute și poate chiar mii de unități sau ‘principate’, pentru a folosi termenul cronicar. Uneori acestea erau tribale, alteori comunitare. Uniunile tribale pe care le vedem sunt mai degrabă asociații de cult ale oamenilor care au recunoscut o origine comună și au împărtășit unele obiceiuri comune – vedem acest lucru din materialul arheologic, în primul rând din ritualurile funerare. Dar, desigur, acest lucru este destul de departe de imaginea proto-principalităților pe care o relatează cronica, sau de imaginea unui stat aproape format pe care manualele și monografiile noastre științifice o descriu adesea. La urma urmei, aceasta era încă o societate pre-statală. Rareori se formau asociații politice mari, iar dacă acestea apăreau, erau de natură efemeră. Nu avem practic nicio informație specifică în această privință. Și aici, desigur, a fost nevoie de un catalizator suplimentar. Pentru unificarea politică a acestui vast teritoriu – care a avut loc în cele din urmă – trebuia să existe un element care să se ridice deasupra granițelor tribale și să fie foarte mobil, pentru a crea cu adevărat ceea ce cunoaștem acum sub numele de Rus’.

-Iar acest element…

-Iar acest element este Rus’. Rus’ ca grup etnosocial, a cărui origine a fost subiectul multor dezbateri în știință. Acum, probabil că putem fi siguri de locul nordic de origine al numelui Rus’. Deși există și alte versiuni. Există unele versiuni exotice care derivă din Rus’, de exemplu, din lumea celtică, dar acest lucru este exotic. Cea mai comună teorie a originii numelui este finno-scandinavă. Există o teorie care poate fi desemnată condiționat ca balto-slavă, asociată cu numele geografice de la sud de lacul Ilmen [lângă Novgorod] de origine baltică sau balto-slavă. De fapt, această întrebare este complet nerezolvată, din nou din cauza informațiilor insuficiente.

Dar știm că Rus’ au fost inițial războinici și comercianți care s-au deplasat în detașamente separate de-a lungul râurilor din Europa de Est. În componența lor, putem identifica cu 100% certitudine elemente slave și scandinave, care se aflau în strânsă interacțiune, considerându-se un clan rus separat, distinct de mediul tribal. Aparent, a existat un element finlandez, în special în nord-est, și chiar unul nomad a apărut odată cu atingerea sudului. Printre primele nume ale Rus’ în prima jumătate a secolului al X-lea, conform tratatelor cu Bizanțul, pot fi găsite nume nu numai de origine scandinavă sau slavă, ci și de origine turcă, finlandeză și baltică. Cu alte cuvinte, Rus’ a fost un grup social pestriț în compoziția sa etnică inițială, refăcut în mod constant pe seama diferitelor grupuri etnice din Europa de Est; bine organizat, foarte mobil pentru standardele regiunii, care, de la interesele sale militare și comerciale inițiale chiar în secolul al IX-lea, a trecut la subjugarea și consolidarea unor zone vaste din Europa de Est sub controlul său. Dar, desigur, acesta nu era încă un stat propriu-zis.

Aivazovsky I.K. Saga Varangiană – ruta de la varegi la greci. 1876

-Împărtășiți părerea că cea mai importantă sursă de formare a statului în această regiune a fost ruta comercială de la varegi la greci?

-Nu o singură rută. Existau diferite rute comerciale – o întreagă rețea. Iar Rus’ a jucat un rol semnificativ în dezvoltarea lor încă din secolul al VIII-lea. Avem motive să credem că, la sfârșitul secolului al VIII-lea, Rus’ a ajuns la părțile inferioare ale Volgăi, pe de o parte, și la coasta Mării Negre din Crimeea, pe de altă parte. În secolul al IX-lea, atât relațiile comerciale, cât și deplasarea unităților militare de-a lungul acestor rute au devenit mai dezvoltate. De-a lungul secolului al IX-lea – în special spre sfârșitul acestuia – în timpul unei perioade de deficit de argint (când fluxul de monede orientale către Europa de Est era limitat), a apărut o rivalitate acerbă între liderii Rus’ pentru controlul asupra punctelor comerciale cheie.

De fapt, acest lucru este reflectat și în legendele cronicilor. Știm că, până la începutul secolului al X-lea, un bărbat pe nume Oleg a câștigat această rivalitate. Judecând după lista orașelor aflate sub controlul său, el controla deja o parte semnificativă a Câmpiei Europei de Est.

Putem spune că acesta este începutul formării statului. Deși, desigur, în sensul propriu al cuvântului, puterea de stat este deja o chestiune din secolul al X-lea, iar rolul-cheie aici a fost jucat de creștinarea Rus’ la sfârșitul secolului al X-lea. Putem vorbi deja despre un stat timpuriu în secolul al X-lea.

-Și care este atitudinea dumneavoastră față de teoria normandă, conform căreia originea statalității ruse a fost convocarea varegilor conduși de Rurik?

-Datorită acestei discuții despre normandism și anti-normandism a fost introdus în circuitul științific un număr foarte mare de surse. Pe de altă parte, bineînțeles, rolul acestei discuții este și acela de a discuta despre figura legendară a lui Rurik nu mai puțin decât despre răsturnările de situație din istoria Rusiei în secolul XX, iar acest lucru este făcut de oameni care nu prea au de-a face cu istoria. Trebuie recunoscut faptul că, de ambele părți, participanții la discuție se comportă foarte des mai mult ca publiciști decât ca istorici. Este suficient să observăm că identificăm adesea întemeierea unui stat cu întemeierea unei dinastii sau cu originea numelui Rus’. Aceste întrebări se dovedesc a fi esențiale, mai degrabă decât întrebările privind geneza politică și formarea statului, pe care le discutăm acum.

Convocarea varegilor. Artist: Viktor Vasnetsov

Ce se poate spune despre legenda varangă care a declanșat toate aceste dispute? Este doar o legendă. Nu știm nimic despre Rurik, cu excepția faptului că este un nume foarte rar de origine scandinavă care se regăsește de încă două ori în dinastia Rurik și nu se mai regăsește în etimologiile slave. În același timp, întrebarea dacă Rurik a fost într-adevăr tatăl prințului Igor nici măcar nu rămâne deschisă, deoarece, dacă luăm Scandinavia, aceste sunt nume care nu se regăsesc deloc în cadrul aceleiași dinastii. Și, cel mai probabil, dacă ar fi fost amândoi scandinavi, ei ar fi aparținut unor clanuri diferite. Numele Igor, pe de altă parte, are o lungă istorie în Europa de Est.

Deja la începutul secolului al IX-lea, un bărbat pe nume Inger a ajuns în Bizanț, unde a făcut o carieră bisericească destul de importantă. Deci, purtătorii acestui nume de familie, cel puțin, au fost prezenți în Europa de Est mai devreme decât convocarea ipotetică a lui Rurik. Prin urmare, pentru a discuta datele personale ale acestui personaj din legendele Novgorod, în opinia mea, nu este foarte serios. Dacă vorbim despre rolul scandinavilor ca atare în formarea statului rus, atunci este evident că ei au dat Rus’ un element supra-tribal destul de important. Prin prezența lor, au permis ruperea de rădăcinile sale tribale. Experiența lor în afaceri militare, în special în navigație, a contribuit la activitatea militară și politică a Rus’ în diferite regiuni și i-a conferit mobilitate – dar nimic mai mult. Deja în secolul al XI-lea, vedem pe harta Europei multe state care nu existau în secolul al VIII-lea.

În același timp, vechiul Stat Rus s-a format mai devreme decât statele din Peninsula Scandinavă, iar dacă vorbim despre Danemarca, atunci poate în același timp cu statele scandinave. Acesta a fost un proces destul de general de geneză politică, care a acoperit atât Europa de Est cât și Europa de Nord. Nu cred că în realitate există loc pentru vreo teorie etno-orientată.

-Așadar, apariția statului Slavilor Răsăriteni se încadrează în dezvoltarea civilizației și a culturii în această macroregiune? Poate fi aceasta legată de procesele de dezvoltare a relațiilor sociale sau a tehnologiilor care au loc în acest moment în Europa, Orientul Mijlociu și, în general, în regiunile geografic adiacente?

Bineînțeles, asistăm la un proces practic simultan de formare a statelor în zone vaste nu numai din Europa de Nord și din Europa de Est sedentară, ci și din Europa de Est nomadă și în unele zone din Europa Centrală, precum și în regiunile sud-slave, unde, în secolul al IX-lea, Bulgaria a devenit un stat slav cu drepturi depline, iar statele slavilor din regiunea adriatică au fost formate.

Undeva, acest proces a fost anticipat. În Bulgaria, putem considera că procesul de formare a statului era deja încheiat la sfârșitul secolului al IX-lea. În alte locuri, acest proces a fost mai lent. La slavii din sudul Mării Baltice, de exemplu, procesul de formare a statului s-a prelungit până în Evul Mediu și a fost în cele din urmă întrerupt de cucerirea germană. Printre rudele lor cele mai apropiate – polonezii – prima legislație națională a apărut abia în secolul al XIV-lea.

Cu alte cuvinte, nu ar trebui să presupunem că totul a apărut în același timp pentru toată lumea. Dar pentru majoritatea popoarelor din această zonă, pentru Rus’, pentru o parte semnificativă a slavilor de sud și de vest, pentru scandinavi, pentru unele popoare nomade, secolele VIII-X plus sau minus 100 de ani au devenit cu adevărat un punct de cotitură. Pe harta Europei, în secolul al XI-lea s-au format multe state care nu existau în secolul al VIII-lea.

Traducere (în limba engleză) de Valery Jerdes,

Pravoslavie.ru

 

Comentariu saccsiv:

Ar fi fost interesant sa stim parerea istoricului Serghei Alekseyev in detaliu si despre procesul de formare al statului bulgar, ce deja se incheiase la sfarsitul secolului al IX-lea. Nu cumva datorita vlahilor?

Cititi va rog si:

Mihai Eminescu despre dinastia românească a imperiului vlaho – bulgaro – cuman