SACCSIV – blog ortodox

Doua Sfinte cu acelasi nume: PELAGHIA. Una a fost desfranata, cealalta s-a sinucis pentru a nu fi violata

În luna octombrie, în ziua a opta, pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre Pelaghia, care mai înainte a fost desfrânata.

Aceasta sfânta a fost în zilele împaratului Numerian; ea era din cetatea Antiohiei si umbla pe la jocuri si prin teatre, si facând desfrâu a strâns avere mare din acea rea agonisire. Apoi luând învatatura de la oarecare om sfânt anume Non episcopul, pocaindu-se cu caldura si botezându-se, îsi lepada toata averea, ca si cum ar fi fost niste gunoaie, si îmbracându-se cu haine de par, schimbându-se în chip barbatesc si tainuindu-se, s-a dus în muntele Maslinilor. Aici s-a închis într-o chilie si si-a petrecut viata ce i-a mai ramas cu placere dumnezeiasca si a raposat cu pace.

Tot în aceasta zi, Sfânta Pelaghia fecioara.

Aceasta a fost de la Antiohia Siriei de neam mare; si aflând conducatorul tarii aceleia ca este crestina, a trimis ostasi sa o prinda. Deci ei mergând acolo i-au înconjurat casa, vrând sa o rapeasca; iar sfânta prinzând de veste i-a rugat sa-i îngaduie putin si ei au ascultat-o; deci stând ea catre rasarit, la locul unde-si facea rugaciunea, ridicându-si mâinile în sus si înaltându-si ochii la cer, s-a rugat multa vreme lui Dumnezeu ca sa nu o lase sa cada în mâinile ostasilor, ci sa ridice catre Dânsul curata si sfintita jertfa fara prihana; apoi suindu-se deasupra casei, s-a aruncat pe sine în prapastie si si-a dat sufletul lui Dumnezeu. Pe aceasta Sfântul Ioan Gura de Aur cu laude a cinstit-o pentru curatia fecioriei ei si pentru multa ei nevointa.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/octombrie/octombrie08.htm

   

Comentariu saccsiv:

   Cititi va rog si:

VIOLAREA CRESTINELOR. Unele s-au SINUCIS pentru a scapa si au ajuns Sfinte. Altele au scapat de viol in chip minunat. ISI PIERD MANTUIREA daca totusi sunt violate?

 

Un răspuns

Subscribe to comments with RSS.

  1. Avatarul lui Peter Minea Peter Minea said, on octombrie 8, 2024 at 1:47 pm

    Un caz excepțional când sinuciderea este îndreptățită.

    Să avem grijă la falsele pretexte de sinucidere ale depresivilor moderni!

    Apreciat de 1 persoană


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.