Anglia și Țara Galilor: din 31 octombrie va fi ilegală distribuirea de pliante anti-avort la mai puțin de 150 de metri în jurul clinicilor de avort. Se preconizează că rugăciunea tăcută va intra în domeniul de aplicare al legii
G4Media: Autoritățile instituie zone de protecție în jurul clinicilor de avort din Anglia și Țara Galilor
Va fi ilegală din 31 octombrie distribuirea de pliante anti-avort în zona de protecție sau obstrucționarea oricărei persoane care utilizează sau lucrează la o clinică de avort, relatează BBC News. Zonele de protecție, care vor interzice protestele, se vor extinde pe o rază de 150 de metri în jurul serviciilor de avort, iar cei condamnați pentru încălcarea noii legi se vor confrunta cu o amendă ale cărei limite nu au fost stabilite.
O organizație caritabilă în favoarea avortului la cerere a declarat că această măsură „nu ar putea veni destul de repede”, dar o organizație anti-avort a avertizat femeile că vor pierde accesul la „sprijin practic vital”.
Ministra pentru salvgardare, Jess Phillips a declarat la BBC: „Dreptul de a avea acces la serviciile de avort este un drept fundamental pentru femeile din această țară și nimeni nu ar trebui să se simtă în nesiguranță atunci când încearcă să acceseze acest lucru. Nu vom sta deoparte și nu vom tolera hărțuirea, abuzul și intimidarea în timp ce oamenii își exercită dreptul legal la asistență medicală”.
Legea a fost aprobată inițial de Parlament în mai 2023. Cu toate acestea, guvernul a declarat că va lansa o consultare privind orientările înainte de a permite punerea în aplicare a zonelor tampon.
Acest lucru a determinat o organizație de caritate să acuze fostul guvern Conservator de la acea vreme că a aruncat problema „în iarba lungă”. De asemenea, militanții și-au exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că proiectul de orientări ar permite în continuare „rugăciunea tăcută” în afara clinicilor de avort.
Ministerul de interne spune acum că modificările vor fi puse în aplicare de la sfârșitul lunii octombrie.
Conform legii, va fi ilegal pentru „oricine să facă ceva care influențează în mod intenționat sau din neglijență decizia cuiva de a utiliza serviciile de avort, le obstrucționează sau provoacă hărțuire sau stres unei persoane care utilizează sau lucrează în aceste spații”, a declarat ministerul.
Măsură așteptată
Se preconizează că rugăciunea tăcută va intra în domeniul de aplicare al legii. Poliția și procurorii vor primi orientări privind aplicarea legii în următoarele săptămâni.
„De ani de zile, personalul nostru și femeile pe care le îngrijim au îndurat fanaticii anti-avort care stau în fața clinicilor ore în șir uitându-se la ei accesând sau mergând să ofere îngrijire medicală privată, oprindu-i afară și spunându-le că avortul este crimă”, a declarat Heidi Stewart, șefa British Pregnancy Advisory Service
O interdicție similară a fost introdusă în Irlanda de Nord anul trecut și o alta va intra în vigoare în Scoția la 24 septembrie.
Heidi Stewart, șefa British Pregnancy Advisory Service, a declarat că punerea în aplicare a zonelor de protecție„nu poate veni destul de repede”.
„De ani de zile, personalul nostru și femeile pe care le îngrijim au îndurat fanaticii anti-avort care stau în fața clinicilor ore în șir uitându-se la ei accesând sau mergând să ofere îngrijire medicală privată, oprindu-i afară și spunându-le că avortul este crimă” a spus Stewart citată de BBC News.
Ea a adăugat că guvernul ar trebui să-și amintească că legea a fost „concepută pentru a aborda răul cauzat de așa-numita rugăciune tăcută” și că „toate formele de hărțuire” ar trebui să fie interzise.
Catherine Robinson, purtătoare de cuvânt al Right To Life UK – organizație anti-avort, a declarat că zonele de protecție ar însemna că „sprijinul practic vital oferit de voluntari în afara clinicilor de avort, care ajută la furnizarea unei alegeri autentice și oferă ajutor femeilor care pot fi supuse constrângerii, va fi eliminat”.
Comentariu saccsiv:
Acesta este un prim pas, urmeaza interdictia totala a opiniilor anti avort, aidoma altor pareri anti:
Legea din Anglia si Tara Galilor este diametral opusa celor din Rusia:
11 regiuni ale Federației Ruse interzic incitarea la întreruperea la cerere a sarcinii
Cititi va rog si:
Video: RADACINILE SATANISTE ale miscarii PRO AVORT

Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!


Intelectualitatea romana de astazi s-a indepartat de ortodoxie, asta am remarcat de multe ori; mi se pare ca e cea mai indepartata intelectualitate de credinta poporului. Ispita Occidentului, stiti. Poate ca stand multa vreme in legatura cu fanariotii, la mijlocul secolului XIX debarasandu-se de ei s-au aruncat in bratele unei Frante care era atee (desi francezii au unii ganditori si poeti crestini. Dar la noi nu s-au dezvoltat prea mult nici Nae Ionescu, nici Crainic).
Eu cred ca trebuie sa ramanem in crestinismul de la inceput, poporul roman s-a precizat ca popor roman prin crestinism. Vedeti Faptele Apostolilor capitolul 16:9-12, unde Sfantului Apostol Pavel fiind in Troia are un vis in care i se arata un macedonean zicandu-i: „Treci in Macedonia si ne ajuta; treci Bosforul si te du, ca se deschide o poarta noua.” Si a ajuns in Filippi care era colonie romana – vers. 12. Deci noi avem crestinismul inainte de Roma; la Roma a mers Pavel abia dupa aceea, cand este dus, legat si inchis. Caci are Epistola catre Romani scrisa mai tarziu si il duc legat la Roma. Si la Roma vreo 200 de ani nu s-a vorbit limba latina, ci limba greaca.
El spune ca aici era colonie romana. Iar noi avem termeni latini proprii, nu de la Roma, de dinainte de cei care s-au format la Roma. Eu zic ca noi suntem protolatinitatea. Nici o limba nu este atat de latina ca limba noastra; este foarte apropiata de limba latina scrisa, aproape toate cuvintele. Si avem cuvintele latine cele mai substantiale, cele mai pline de seva, de exemplu: inima este de la anima, noi spunem Atottiitorul, traducerea exacta dupa „Pantocrator”, in Occident ei zic Atotputernicul: Atotputernicul e mai rece; Atottiitorul parca te imbratiseaza. Noi zicem Tata, ei zic Pater; Tata parca-i altfel. Noi zicem Fecioara, ei zic Virgo, mai fizic asa. Ei zic „regnum” – stapanire, parca mai lumeste; noi zicem imparatie, parca mai plina de taina, de basm asa. imparatie. Noi zicem biserica de la „basiliki”, adica cladirea imparateasca; Hristos e imparatul. ei zic „ecclesia”; iar toti termenii acestia au trecut la popoarele din Occident de la Roma, dar la noi nu. Si ceva din duhul acesta rasaritean, de taina, se vede in toate cuvintele noastre. Noi nu le-am luat de la Roma; noi avem o limba proprie; latina dar proprie, noi am fost protolatini, aici s-a format latinitatea. Dealtfel, caracterul nostru latin nu e strain de vechimea fiintei noastre de traci: invatatul vienez Tomaschek in lucrarea sa „Uber die Bessen” tiparita la 1880, spune ca besii erau tracii si dincolo de Bosfor se numeau biti, iar capitala Bitiniei era Troia, de unde nepotul lui Priam, dupa ce grecii inving, pleaca (evident ca nu singur, ci cu corabii si cu multime) si intemeiaza Roma. Eu cred ca asta a fost protolatinitatea; a noastra, aici. Dupa aceea a ajuns acolo intrand in legatura cu nemtii, cu barbarii, cu toti; deci latinitatea prima si cea mai curata a fost aici. Sfantul Apostol Pavel a tradus in limba asta care se vorbea aici. De ce noi am ramas latini dupa ce am avut stapanirea armatei romane vre-o suta si ceva de ani?. asa de repede isi pierde un popor limba?. de ce n-au devenit latini grecii; sau cei din Asia Mica, sau cei din Egipt?. de ce numai noi?.
Tracii acestia se intindeau foarte departe, se intindeau dincolo in Bitinia, pana in Frigia si s-au intins in toti Balcanii, pe urma pana-n nordul Carpatilor. Poate imprejurarile, sau poate nu stiu ce fel al nostru de a fi prea ingaduitori, ne-a imputinat asa teritoriul. Grecii aproape ca i-au desfiintat pe macedoneni, sarbii la fel, bulgarii la fel. Balcescu spune ca atunci cand a ajuns pe un varf de munte in Bulgaria, de jur imprejurul lui erau numai romani.
Pe de o parte avem luciditatea aceasta latina, cum nu o au slavii, dar avem pe de alta parte un sentiment al tainei, cum nu-l au nici francezii nici spaniolii sau italienii. Si la germani si la englezi limba latina se folosea, dar nu a infiintat limba vorbita. La noi limba liturgica a infiintat limba vorbita. Si de aceea si cuvintele noastre au alt inteles: noi nu spunem „conventia”, noi spunem cuviinta, si ce deosebire influentata limba poporului: cand au tradus in secolele XVI-XVII textele, cred ca prea putin au schimbat; cred ca poporul si-a mentinut limba lui vorbita; cred ca Tatal Nostru, Crezul, le-avea poporul dintotdeauna. si sunt cuvinte latine, foarte putine cuvinte slave sunt; n-am fost influentati de slavi: „Cred intr-Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul – Facatorul, nu Creatorul, e altceva. -Facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si nevazutelor” -unde-i cuvant slav?. aproape ca nu e cuvant slav, decat Duhul.
Aici era normal sa fie un popor unic, un popor de legatura intre Orient si Occident; noi unim luciditatea latina si sentimentul de taina al Rasaritului. Cred ca spiritualitatea poporului roman este imprimata de ortodoxie, nu s-ar putea intelege altfel; i-am dat o pecete proprie, o pecete romaneasca crestinismului; protolatinitatea noastra a pus o amprenta pe crestinism si crestinismul a pus o amprenta pe romanismul nostru. Avem luciditatea latina in ortodoxie, pe care nu o au slavii si nu o au grecii.
Grecii sunt mai rationalisti, mai reci, slavii sunt mai haotici asa. Cineva spunea ca atunci cand citesti un text slav, trebuie sa vezi ce e dedesubtul randurilor nu ce e in randuri.
Slavii au un sentiment de ceva neluminat, intunecat. Noi suntem un popor deosebit. La noi este o luminozitate in poporul nostru, e o cuviinta, e o delicatete, o blandete, o bunatate, o generozitate, o caldura, o curatie, sunt niste virtuti. Noi vorbim foarte mult de lumina, noi zicem si lumii lumina; lume de la lumina. noi avem niste adancimi foarte clare, niste adancimi luminoase, lumina e adancimea noastra. basmele, iarasi; e-atata bunatate, atata lumina in ele. avem colindele, doinele sau dorul – cuvinte fara echivalenta la alte popoare.
Crestinismul nu a putut sa prefaca asa de mult pe slavi in felul lor slav de a fi, mai haotic; si nici pe nemti: nemtii, ca si rusii, au tot astfel de adancimi intunecate, neclare, haotice; au ramas mai mult in ale lor, in miturile folclorului lor de dinainte de crestinism. La ei e ceva haotic asa; Tristan si Isolda si mai au ei lucruri de felul asta. Rusii, la fel: n-au un folclor ca al nostru.
Eu am scris in „Reflexii despre spiritualitatea poporului roman”. Ce frumos, ce gratie si seriozitate: ce minunat era portul fetelor de la sate, si in acelasi timp cat de serios. Sunt incheiate la gat; si ce cuvioase sunt jocurile de perechi. cata gratie; veneau sasoaice la mine in sat, din Codlea, greoaie, ha. – radeam de ele. ce sprinteni sunt romanii.
Trebuie sa recultivam portul romanesc, doina romaneasca; Blaga n-a vazut prea adanc: spatiul mioritic deal si vale; deal si vale mai sunt si la alte popoare, dar e o reflexiune a poporului nostru in doina, e o reflexie cum nu e in nici o cantare din Occident; cand vad la televizor bataielile lor; nu-i o gandire, nu-i o reflexie, nu-i o contemplatie. Si ne-a dus asa intelectualitatea asta cu spiritul ei occidental superficial, cu individualismul acesta. Fiecare face naveta la oras, devine muncitor, pe urma isi da copiii la facultati unde acestia intra in legatura cu cultura asta atee a intelectualitatii, si ne pierdem asa.
Intelectualitatea noastra a intors spatele credintei poporului, e poate cea mai indiferenta intelectualitate fata de parintii nostri. Trebuie sa sfarsim cu aceasta, trebuie sa avem o alta intelectualitate. Trebuie sa ne apropiem de spiritualitatea neamului nostru. Din pacate au distrus satele, in multe sate nu mai sunt decat niste batrani, dar peste vreo zece ani nu-i vom mai gasi nici pe ei. Se golesc satele. Asta au voit, sa distruga spiritualitatea romaneasca, crestinismul romanesc. Cred ca ar trebui sa increstinam si orasele astea. Fiecare in jurul lui sa faca ceva: intai sa se creeze o solidaritate crestina ortodoxa a tineretului; sa se porneasca cu scrisul, si in vorbire, in altare. Mai sunt sate in anumite parti unde se mai poate vedea acea delicatete, blandete, bunatate, comunicabilitate, caldura, curatenie.
Pacat ca nici intelectualitatea noastra din trecut nu a reusit sa analizeze si sa traiasca cu adevarat in spiritualitatea poporului roman. Nici Nae Ionescu si nici Nichifor Crainic nu au facut decat sa ramana la carti, o teologie a cartilor, atat. Nae Ionescu facea o speculatie mai larga, mai personala.Desi eu n-am avut parohie, am slujit Sfanta Liturghie in fiecare duminica, am predicat, eu zic ca parca simti alta responsabilitate cand esti preot, dar nu este exclus sa fii teolog bun si in alta parte, fara a fi preot. Trebuie sa fie si o nota de sfintenie in ceea ce spui. Cand vorbesti de Dumnezeu nu poti sa nu reflectezi in ceea ce spui si sfintenia lui Dumnezeu, sa se vada ca vorbesti de o realitate care e alta decat cea a lumii acesteia, dar n-am prea vazut aceasta nota a sfinteniei. Nici in scrisul la Nae Ionescu, nici la Crainic, in scrisul lor. Dintre ucenicii lui Nae Ionescu numai Mircea Vulcanescu a fost crestin.
Nici unul dintre ceilalti n-a fost crestin. N-a creat o scoala crestina. Mircea Eliade, Noica, putin asa, dar n-au devenit crestini cu adevarat, nu stiu. Cioran, tot asa; a fost la scoala lui, dar nu vad o scoala crestina, de altfel ei isi ziceau trairisti. Da’ nu stiu de ce n-a intrat crestinismul lui Nae Ionescu in ei, in afara de Mircea Vulcanescu care a avut o personalitate a lui si care ar trebui studiat; un teolog laic, nu preot. Dar nu s-au ridicat nici dintre preoti teologi la noi, nu s-au prea ridicat, nu stiu, poate au fost prea ocupati cu viata liturgica. Nu le poti face pe-amandoua, ca sa fii preot asta te reclama in fiecare moment: trebuie sa fii printre credinciosi, sa ii inveti, sa ii sfatuiesti, sa ii mangai. Parintii Bisericii erau episcopi, dar n-aveau atata administratie ca cei de astazi: Sfantul Ioan Gura de Aur citea in fiecare saptamana Noul Testament, nu cred ca faceau administratie; Sfintii Vasile cel Mare, Atanasie cel Mare, toti marii teologi erau nu numai preoti; erau episcopi.
Din cauza faptului ca ateismul fatis s-a compromis prin comunism, acum iau diferite masti crestine; si multi se lasa amagiti. Spune Sfantul Apostol Pavel: „in privinta venirii Domnului nostru Iisus Hristos si a adunarii noastre impreuna cu El, va rugam, fratilor, sa nu va clintiti degraba cu mintea, nici sa va spaimantati – nici de vreun duh, nici de vreun cuvant, nici de vreo scrisoare ca pornita de la noi, cum ca ziua Domnului a si sosit. Sa nu va amageasca nimeni, cu nici un chip; caci ziua Domnului nu va sosi pana ce mai intai nu va veni lepadarea de credinta si nu se va da pe fata omul nelegiuirii, fiul pierzarii, potrivnicul, care se inalta mai presus de tot ce se numeste Dumnezeu, sau se cinsteste cu inchinare, asa incat sa se aseze el in templul lui Dumnezeu, dandu-se pe sine drept dumnezeu. Nu va aduceti aminte ca, pe cand eram inca la voi, va spuneam aceste lucruri? Si acum stiti ce-l opreste, ca sa nu se arate decat la vremea lui. Pentru ca taina faradelegii se si lucreaza, pana cand cel care o impiedica acum va fi dat la o parte. Si atunci se va arata cel fara de lege, pe care Domnul Iisus il va ucide cu suflarea gurii Sale si-l va nimici cu stralucirea venirii Sale. Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, insotita de tot felul de puteri si de semne si de minuni mincinoase, si de amagiri nelegiuite, pentru fiii pierzarii, fiindca n-au primit iubirea adevarului, ca ei sa se mantuiasca.” II Tesaloniceni 2:1-10. Deci se inmultesc astia care nu par sa fie atei, si iau masti de crestini, fel de fel de masti, sub diferite forme, ba de yoga, ba de altele. Noi insa trebuie sa pastram credinta cea adevarata, credinta dreapta ortodoxa; Sfanta Treime, Fiul lui Dumnezeu Cel care S-a facut prunc si care S-a rastignit pentru noi si a inviat. Trebuie mai multa carte crestina. Da’ uite, eu nu prea pot edita si stau la Patriarhie cateva carti de-ale mele de vreo 4-5 ani, si-n alte parti. Nu sunt bani. insa Sfintii Parinti; Sfantul Atanasie, Chiril, Vasile cel Mare, Grigorie de Nazians, Grigorie Palama, acestia sunt marii nostri indrumatori, si trebuie sa-i actualizam pe ei, ei au credinta curata si viata curata, si adancime, si sa arati toata mizeria filosofiilor astora si al altor doctrine: toate sunt niste mizerii.
https://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/convorbire-parintele-dumitru-staniloae-68446.html
https://fericiticeiprigoniti.net/dumitru-staniloae/
https://www.marturisitorii.ro/2024/08/02/nationalism-si-natiune-la-parintele-dumitru-staniloae/
ApreciazăApreciază
Uite așa se ridică Politia Gândirii și ești incriminat pentru Crimă-gândit.Orwell, profetule laic, cum le-ai înainte-vazut !!!
Sigur ca drkii din Templele Morții sunt tulburați foarte de rugăciunile putinilor credincioși care mai lupta cu ei dinaintea clinicilor de avorturi. Dumnezeu sa-i întărească pe acei bravi credincioși care luptă acesta luptă!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Înțeleg că este mai bine să fim cu rușii! Să votăm AUR (respectiv George Simion) sau stăm acasă?
ApreciazăApreciază
Oarecare
De ce repeti mereu aceleasi intrebari?
ApreciazăApreciază
Ar fi dreapta aceasta lege daca s-ar vota impreuna cu reciproca legii.
Adica unde sunt biserici, sa nu existe activitati satanice la mai putin de 150m de biserici.
Activitati satanice:
carciumi baruri puburi
discoteci cluburi
bordeluri
…
si evident clinici unde se fac avorturi.
Daca nu se voteaza si reciproca, atunci nu putem vorbi despre o lege.
ApreciazăApreciază
Grigore
Chiar daca ar exista si reciproca, de ce consideri ca ar fi dreapta cea incepand cu 31 octombrie?
ApreciazăApreciază
Nu e nimic drept in avort. Dar este drept sa lasi omului alegerea. Chiar de alegerea ar fi un pacat, nu poti interveni in ceea ce alege omul pentru el.
ApreciazăApreciază
Grigore
Este crima, despre ce alegere vorbesti?
ApreciazăApreciază
Despre alegerea celor care comit crima. Poti sa nu fii de acord, poti sa le spui ca e un pacat, poti sa te rogi, dar alegerea finala le apartine acelora. Pe vremea lui Ceausescu erau o groaza de femei care comiteau aceasta crima, chiar si daca era interzis de regim. Alegerea finala le apartine!
ApreciazăApreciază
https://m.ziuanews.ro/stiri/regatul-paganilor-in-marea-britanie-ateii-depa-esc-numarul-celor-care-cred-in-dumnezeu-1584821
ApreciazăApreciază