SACCSIV – blog ortodox

Mossad a pus explozibilul din pagerele ucigase intr-o fabrica din Budapesta?

Posted in EVREI, Hezbollah, Liban, Mossad, UNGARIA by saccsiv on septembrie 18, 2024

Stiri pe surse: S-a aflat unde au fost produse, de fapt, pagerele explozive trimise de Israel în Liban

Pagerele care au explodat în Liban au fost produse în Europa sub licență, susține fondatorul unei companii din Taiwan. Inițial s-a vehiculat informația că aparatele au fost produse în Taiwan. Mii de pagere au explodat marți omorând sau rănind numeroși militanți Hezbollah, informează News.ro.

Hsu Ching-Kuang, fondatorul companiei Gold Apollo cu sediul în Taiwan, a spus că pagerele care au explodat în Liban au fost făcute sub licență în Europa, folosind numele companiei asiatice.

Hsu Ching-Kuang le-a spus reporterilor că firma europeană a avut dreptul de a-i folosi numele, potrivit Sky News.

Mossad a pus explozibil în pagere

Anterior, două surse din domeniul securității au declarat pentru Reuters că agenția de spionaj Mossad din Israel a pus o cantitate mică de exploziv în interiorul a 5.000 de pagere comandate de Hezbollah. Una dintre surse a susținut că dispozitivele au fost modificate de serviciul de spionaj al Israelului „la nivel de producție”.

Luptătorii Hezbollah folosesc multe pagere cu o tehnică rudimentară pentru a încerca să evite monitorizarea israeliană. Pagerele din buzunare au sunat și apoi au explodat, au relatat martorii. Incidentul fără precedent a avut loc marți în mai multe regiuni din Liban. Șefii grupării le-au cerut tuturor celor care au astfel de aparate să le arunce.

Aparatele au explodat marți începând cu ora locală 15.30. Incidentul a ținut zeci de minute.

Armata israeliană nu a comentat incidentul de marți.

 

Ziare com: Pagerele care au explodat în Liban au fost fabricate de o companie cu sediul în Budapesta. Hezbollah promite răzbunare

O companie din Ungaria a fabricat pagerele utilizate de israelieni în atacul din Liban în care nouă persoane au murit și alte aproximativ 3.000 au fost rănite, a susținut Gold Apollo, compania taiwaneză despre care se spune că ar fi produs dispozitivele, relatează Times of Israel.

Compania taiwaneză Gold Apollo a declarat miercuri că şi-a autorizat marca pe pagerele care au explodat marţi în Liban, dar că o altă companie, cu sediul în Budapesta, le-a fabricat.

[…]

Hezbollah a acuzat Israelul pentru atacul descris drept „o agresiune criminală”

Libanul este în stare de șoc după un atac desprins parcă din filmele cu spioni. Nouă oameni – luptători Hezbollah și civili – au murit după explozia în lanț a unor pagere. Printre ei, o fetiță de doar 8 ani și fiul unui parlamentar libanez.

Alte cel puțin 3.000 de persoane au fost rănite, iar o parte sunt în stare critică. Între timp, gruparea șiită a acuzat Israelul pentru acest atac extrem de bine calculat. Hezbollah a avertizat că vinovații își vor primi pedeapsa.

Spitalele din Liban au fost copleșite de valul de răniți aduși de-a valma de ambulanțe, mașini civile, ori pe motociclete. Cei mai mulți aveau răni în zona mâinilor, feței și a abdomenului. În lipsa unor paturi libere, victimele au primit primul ajutor pe jos.

Printre victime se află și ambasadorul Iranului în Liban. Oficialul are răni superficiale, a anunțat soția lui, citată de presa de la Teheran. Alți doi oficiali iranieni ai instituției au ajuns la spital pentru îngrijiri.

Incidentul a adus în atenție vulnerabilitatea unor dispozitive care în Occident au fost demult date uitării. Militanții Hezbollah folosesc aceste aparate pentru a comunica, în detrimentul telefoanelor mobile considerate vulnerabile în acțiuni de spionaj.

Potrivit unui responsabil al grupării șiite, citat de publicația Wall Street Journal, luptătorii organizației ar fi primit recent un lot nou de pagere.

Hezbollah a acuzat Israelul pentru atacul descris drept „o agresiune criminală”. Gruparea șiită a anunțat că dușmanii își vor primi „pedeapsa meritată”, fie că se așteaptă sau nu.

De aproape 11 luni, de la izbucnirea conflictului din Fâșia Gaza, Israel și Hezbollah, aliatul Hamas, se atacă reciproc cu rachete. Comentatorilor nu le-a scăpat un detaliu: în ziua exploziilor din Liban, cabinetul de securitate de la Tel Aviv a anunțat că războiul are un nou scop: reîntoarcerea la casele lor a celor 60 de mii de israelieni care au fugit din nordul țării din cauza rachetelor lansate de gruparea șiită.

 

Adevarul: Cum a reușit Mossad să plaseze explozibili în 5.000 de pagere livrate grupării Hezbollah

Explozia simultană a 5.000 de pagere, care a provocat marți rănirea a 2.800 de membri Hezbollah și civili, precum și cel puțin 12 morți în Liban și Siria a fost pusă la cale de agenția de spionaj Mossad și de armata israeliană, susțin mai multe surse de securitate.

La începutul anului, gruparea a comandat câteva mii de pagere după ce liderul grupării Hassan Nasrallah a avertizat că smartphone-urile sunt vulnerabile la atacuri cibernetice din partea forțelor israeliene.

Militarii israelieni și agenții de informații au reușit să aibă acces la 5.000 de pagere „la nivel de producție” și să introducă o cantitate mică de explozibili în ele, cu câteva luni înainte ca acestea să fie importate în Liban, potrivit mai multor surse de securitate, citate de Reuters.

„Mossadul a injectat o placă în interiorul dispozitivului, conținând material exploziv, care primește un cod. Este foarte greu de detectat prin orice fel de orice mijloace. Prin niciun fel de dispozitiv sau scaner”, a explicat o sursă de securitate libaneză.

[…]

Elijah J. Magnier, analist senior de risc politic din  Bruxelles, a declarat mai târziu că a vorbit cu membrii Hezbollah care examinaseră dispozitivele care nu au explodat.

Pagerele păreau să primească un mesaj de eroare codificat, care a fost trimis către toate dispozitivele; acesta le-a făcut să vibreze și să sune timp de aproximativ 10 secunde.

Când utilizatorul a apăsat butonul pagerului să anuleze alerta, explozivii au fost detonați – mecanismul a fost conceput pentru ca dispozitivul să se afle în mâna utilizatorului în momentul exploziei astfel încât să provoace daune maxime.

Potrivit unor oficiali americani citați de New York Times, pagerele comandate de Hezbollah de la Gold Apollo din Taiwan au fost modificate înainte de a ajunge în Liban. Majoritatea erau modelul AR924, însă alte trei modele Gold Apollo au fost, de asemenea, incluse în transport.

Materialul exploziv, având 20 până la 50 de grame, a fost implantat lângă bateria pagerelor, au dezvăluit doi dintre oficiali. De asemenea, a fost încorporat un comutator care putea fi declanșat de la distanță pentru detonarea explozibilului.

La ora 15:30, în Liban, pe pagere a fost trimis un mesaj ce părea să provină de la conducerea Hezbollah, au declarat doi dintre oficiali.

Dispozitivele erau programate să sune timp de câteva secunde înainte de a exploda, potrivit a trei dintre oficiali.

Peste 3 000 de pagere au fost comandate de la compania Gold Apollo din Taiwan, au declarat mai mulți oficiali. Hezbollah a distribuit pagerele membrilor săi din Liban, iar o parte dintre ele au ajuns la aliații Hezbollah din Iran și Siria. Atacul Israelului a afectat pagerele care erau pornite și primeau mesaje.

Operațiunea plănuită uni de zile de către Mossad și  IDF reprezintă o breșă de securitate fără precedent pentru Hezbollah, care a promis să se răzbune și să-și continue sprijinul pentru aliatul Hamas pe fondul războiului în curs din Fâșia Gaza.

Detonarea pagerelor s-a produs vreme de o oră, începând de la 15:30, ora locală, provocând panică și haos la periferia sudică a Beirutului, în sudul Libanului și chiar în Siria vecină.

Printre cele nouă persoane ucise se numără două fete, în vârstă de opt și zece ani, și mai mulți luptători Hezbollah, precum și fiul unui parlamentar libanez.

Iranul a confirmat ulterior că ambasadorul său în Liban, Mojtaba Amani, a suferit răni la față și la mână.

[…]

„Dimensiunea exploziei este similară cu cea cauzată de orice detonator electric sau de unul care încorporează o încărcătură extrem de mică, puternic explozivă”, a apreciat Sean Moorhouse, fost ofițer al armatei britanice și expert în eliminarea explozivilor.

Acest lucru semnalează implicarea unui actor statal, a spus Moorhouse. El a adăugat că agenția de informații externe a Israelului, Mossad, este cel mai evident suspect care ar avea resursele necesare pentru a efectua un astfel de atac.

 

Antena 3 CNN: Beirutul a fost transformat într-un „oraș zombi”. Ce spune compania din Ungaria, acuzată că a produs pagerele detonate

O companie cu sediul în Budapesta a negat că a făcut pagerele care au explodat în Liban. BAC Consulting a fost acuzată de firma taiwaneză Gold Apollo că a fabricat dispozitivele după ce a autorizat BAC să-i folosească marca pentru modelul de pager AR-924, scrie Sky News. Numărul morților a crescut, marți, la 12.

Imaginile unor pagere distruse par să arate modelul AR-924 care este realizat de compania taiwaneză Gold Apollo, potrivit analizei Reuters.

Însă, directorul executiv al BAC, o companie cu sediul la Budapesta, Cristiana Barsony-Arcidiacono, a declarat pentru NBC News: „Nu fac pagere. Sunt doar intermediarul. Cred că s-a înțeles greșit”.

Anterior, Gold Apollo a spus: „Autorizăm BAC să folosească marca noastră comercială pentru vânzările de produse în regiunile desemnate, dar proiectarea și fabricarea produselor sunt exclusiv responsabilitatea BAC”.

Sânge pe străzi în timp ce exploziile de pagere au transformat Beirutul în „orașul zombi”

Martorii au descris scenele dramatice de pe străzile din Beirut, deoarece exploziile de dispozitivelor de comunicații folosite de Hezbollah au transformat marți părți ale capitalei libaneze într-un „oraș zombi”, scrie CNN.

Un bărbat a spus că a văzut cadavre întinse pe străzi într-o parte de sud a orașului: „Am ieșit în stradă și am găsit suburbia ca și cum ar fi un oraș zombi”.

Un altul a descris confuzia și haosul în timp ce conducea pe străzile capitalei.

„Pe drumuri era sânge și oamenii erau transportați cu ambulanțe la spital, dar nu știam ce se întâmplă”, a declarat acesta pentru CNN.

Tagged with: , ,

12 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Avatarul lui fortunatospater fortunatospater said, on septembrie 18, 2024 at 4:39 pm

    Daca 20 de grame de explozibil și o baterie de litiu de câteva grame au creat asemenea haos…ce ar putea face o mașină electrică cu ditamai bateria de litiu? Dar 100…3000? 😆🙃

    Apreciază

  2. Avatarul lui Geo Geo said, on septembrie 18, 2024 at 8:03 pm

    https://m.activenews.ro/stiri/Breaking-Nu-doar-pagerele-explodeaza-in-Beirut.-Laptopurile-telefoanele-masinile-scuterele-iau-foc-192049

    De aici încolo e posibil să ne așteptăm si noi la astfel de acțiuni…

    Apreciază

  3. Avatarul lui Un roman Un roman said, on septembrie 18, 2024 at 9:10 pm

    Fratilor, s-ar putea ca TOATE dispozitivele electronice interconectabile sa fie „DISPONIBILE” SI hardware (despre software suntem siguri)….

    Apreciază

  4. Avatarul lui Geo Geo said, on septembrie 19, 2024 at 5:18 am

    Pagerele astea au un număr, precum telefoanele, nu? De unde le stia Mossad pe TOATE???

    Apreciază

    • Avatarul lui cristian27070 cristian27070 said, on septembrie 19, 2024 at 10:13 am

      Toate au IMEI care este cel mai important!

      Apreciat de 1 persoană

    • Avatarul lui mircea.v mircea.v said, on septembrie 19, 2024 at 11:29 am

      Pai le stia nu dupa numere de tel, ci dupa „cnp”-ul lor. Adica, daca au fost comandate la lot, si nu au fost cumparate de la 1000 de magazine, atunci e f simplu.

      Dar, ei stiu oricum tot, si nr de tel, si amprentele aparatelor…, tot. Ca doar toate comunicatiile sant ale lor, nu ale noastre. AM mai zis eu odata, e ca si cum posta e a lor, noi trimitem scrisorile in plicurile deschise, si apoi ne miram cum de stiu ei totul despre ce e in plicuri, adica despre noi.

      Apreciat de 1 persoană

    • Avatarul lui Ion Ion said, on septembrie 19, 2024 at 3:34 pm

      Au reusit sa infiltreze reteaua de distributie a pagerelor catre membrii hezbollah si le-au schimbat bateriile. Au si Pagerele un imei, dar nu toate explodeaza,numai cele „pregatite” de ei. Tehnologia pagerelor e veche, ele practic sunt numai receptoare,de aceea sunt foarte greu de localizat intrucat ele nu emit RF. Toata treaba are efect pe mai multe planuri. Reteaua lor de comunicatii e distrusa. Nimeni nu va mai opta pentru astfel de retele, desi erau foarte greu de interceptat si localizat. Au explodat si statii radio, asa ca multi vor deveni sceptici in a utiliza una,desi repet, nu toate explodeaza, ci numai cele preparate de mosad

      Apreciază

  5. Avatarul lui Cristi Cristi said, on septembrie 20, 2024 at 10:40 am

    Oficial ungur spune ca BAC nu a produs pagerele, dar nu explica cine a fost furnizorul pagerelor pentru BAC, lucru usor de aflat de la ungurii de la BAC.

    https://xcancel.com/VetTx23/status/1836935809703817413#m

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.