SACCSIV – blog ortodox

VIDEO: pestera Sfantului Cuvios Ioan de la Prislop

Posted in Romania by saccsiv on septembrie 13, 2024

Sursa: http://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/sinaxar.php?date=1473724800

În luna septembrie, în ziua a treisprezecea, pomenirea Cuviosului Ioan de la Prislop.

Se spune ca un tânăr pe numele Ioan, din satul Silvasul de sus – în hotarul căruia se afla şi Sf. Locas – a părăsit casa părintească, s-a închinoviat în obştea călugărilor de le Prislop, ducând o viaţă aleasă de rugăciune, împletită cu munca şi săvârşirea de fapte bune. După un număr de ani, dorind să ducă o viată şi mai liniştită, retrasă cu totul de lume, a găsit un loc, ca la 500 metri de mănăstire, pe malul prăpăstios al râului Slivut (Silvut), unde şi-a săpat singur cu mari nevoinţe, o chilie de piatră, cunoscută până azi sub numele de „chilia” sau iarăşi „casa sfântului”. Aici şi-a petrecut restul zilelor în neîncetate rugăciuni şi ajunări, întocmai ca marii nevoitori întru cele duhovniceşti din primele veacuri creştine. Dar a fost voia lui Dumnezeu ca viata lui îmbunătăţită să se sfârşească prea devreme. Spune tradiţia populară că pe când îsi facea o fereastră la chilia lui, doi vânători de pe versantul celalat al prăpastiei l-au împuşcat, fără să ştie cine era. Aşa s-a săvârşit din viaţă Cuviosul Sihastru sau Sfântul Ioan de la Prislop.

Nu ştim cu siguranţă când a trăit Cuviosul Ioan de la Prislop. Presupunem că în veacul al XV-lea sau în prima jumătate a celui următor… El a fost este şi va fi – pentru credincioşii din părţile Hategului şi Hunedoarei – o pildă vie de sfinţenie, iar „chilia” sau „casa” lui rămâne mereu un loc de pelerinaj şi de reculegere sufletească pentru toţi cei ce caută cuvânt de mângâiere şi de întărire în locurile de mare frumuseţe naturală ale Prislopului, în care au trăit atâţia cuvioşi călugări cu viaţa aleasă şi bineplacută lui Dumnezeu.

(Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu: „Sfinţi Români”, editia 1987)

   Comentariu saccsiv:

Iata si pestera Sfantului Cuvios Ioan de la Prislop:

 

Un răspuns

Subscribe to comments with RSS.

  1. Avatarul lui Florian G guti flo said, on septembrie 13, 2024 at 1:26 pm

    Sfantul Ioan de la Prislop nu mai are „loc” de ratacirea… curentul Arsenie Boca, care din pacate este dovedit de sfintele canoane ca a fost inselat.

    Trist.

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.