Avocat Alexandru Bajdechi: Contractele educaționale – normalitate sau anomalie? Alianța Părinților: Contractul Educațional restrânge drepturile părinților și elevilor, este neconstituțional

Ligia Deca a coordonat proiectul România Educată. Foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ligia_Deca

Sursa: https://www.juridice.ro/750620/contractele-educationale-normalitate-sau-anomalie.html

Recent, în social media dar și în spațiul public au apărut două controverse care, din punctul meu de vedere sunt strâns legate.

Prima controversă se referă la contractele educaționale, menționate în Legea nr. 198/2023. A doua controversă se referă la contractul de studii universitare de doctorat, în contextul modificărilor legislative aferente Legii nr. 199/2023.

Cum am spus mai sus, aceste teme nu par la prima vedere legate, însă controversele referitoare la acestea au o bază comună, iar din punctul meu de vedere există foarte multe confuzii, generate chiar de către legiuitor.

Ce sunt contractele educaționale sau de studii? Izvorul obligațiilor

Potrivit art. 1165 din Codul civil, „Obligațiile izvorăsc din contract, act unilateral, gestiunea de afaceri, îmbogățirea fără justă cauză, plata nedatorată, fapta ilicită, precum și din orice alt act sau fapt de care legea leagă nașterea unei obligații”.

În mod evident, obligațiile se nasc și din lege. Prin urmare, contractele de educaționale / de studii sunt veritabile contracte?

Din punctul meu de vedere, nu.

Contractele pot fi civile, fiind reglementate de dispozițiile art. 1166-1323 din Codul civil.

Potrivit art. 1166 Cod civil, „Contractul este acordul de voințe dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic”.

Una din caracteristicile raportului juridic civil este egalitate părților. Astfel, o parte nu se află într-o poziție supraordinată față de alta.

Prin urmare, o instituție publică când încheie un contract educațional sau de studii nu se află într-o poziție de egalitate juridică cu beneficiarul, având în vedere că aceasta acționează în regim de putere publică. Faptul că unitățile de învățământ acționează în regim de putere publică nu este o chestiune ce trebuie dovedită în mod suplimentar, existând probabil mii de hotărâri judecătorești în care s-a reținut competența instanțelor de contencios administrativ în această materie.

Dacă contractele educaționale nu sunt civile, atunci sunt administrative?

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu definește în mod propriu-zis contractul administrativ decât prin asimilarea acestuia la actul administrativ – „sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative” [art. 2 alin. (1) lit. c^1)].

Practic, contractele administrative sunt cele care se referă la domeniul public și cele de achiziții publice și concesiuni. În aceste două categorii intră și cele referitoare la „prestarea serviciilor publice”, adică delegarea serviciului public prin achiziție sau concesiune – a se vedea art. 592-art. 593 din Codul administrativ.

Contractul administrativ are atât o componentă de drept public, cât și una de drept privat. Cea de drept public se referă la aspectele ce țin de interesul public, iar cea de drept privat se referă la aspectele particulare care au condus la încheierea contractului, cum ar fi prețul lucrărilor/serviciilor/bunurilor.

În fine, contractul educațional sau de studii în mod evident nu este un contract administrativ.

Din punctul meu de vedere acest act juridic (iar aceasta este o exprimare generoasă) nu este în niciun caz un contract, deoarece nu se încadrează în definiția art. 1166 din Codul civil.

Acordul de voințe – este mult spus că există un acord de voințe dacă există o voință a unei singure părți. Sigur, există contracte de adeziune, însă acelea reprezintă contracte deoarece ambele părți acceptă conținutul acelui contract. În privința contractelor educaționale, dacă nu există o negociere a acestuia, nu poate fi numit contract.

Nașterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic – și acest element lipsește. Raportul juridic nu se naște prin aceste contracte, ci prin alte sau fapte prevăzute de lege. Calitatea de părinte nu se naște prin contract. Calitatea de elev nu se naște prin contract. Calitatea de elev la o anumită unitate de învățământ nu se naște prin contract, ci prin act unilateral (circumscripție școlară, repartizare la liceu, acte administrative referitoare la transfer etc.). Conținutul drepturilor și obligațiilor nu este stabilit pe cale convenționale, ci pe cale legală – Legea nr. 198/2023, Legea nr. 199/2023, Legea nr. 272/2004, Statutul Elevului, statutul studentului, Codul civil etc. Stingerea raportului juridic nu se face prin contract, ci tot prin act unilateral – decizie de exmatriculare, transfer etc.

Prin urmare, eu nu am identificat niciun element care să califice aceste contracte educaționale sau de studii drept contracte.

Mai departe, voi analiza dispozițiile legale aferente mai multor tipuri de astfel de așa-zise contracte, pentru a puncta anomaliile acestora.

Contracte educaționale – părinți, elevi majori

Potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 198/2023:

„(4) La înscrierea antepreșcolarului, a preșcolarului sau a elevului într-o unitate de învățământ, directorul unității de învățământ semnează contractul educațional cu beneficiarii secundari ai învățământului preuniversitar prevăzuți la art. 105 alin. (2) sau cu elevul major. Contractul prevede drepturile și obligațiile reciproce ale părților, garantând drepturile beneficiarilor primari și secundari, în conformitate cu prevederile contractului educațional-tip, aprobat prin ordin al ministrului educației. Contractul încheiat între părinți/reprezentantul legal/elevul major și unitatea de învățământ conține obligatoriu clauzele din contractul educațional, iar, în funcție de specificul fiecărei unități, prin hotărâre a consiliului de administrație, pot fi adăugate și alte clauze, a căror natură nu poate afecta interesul superior al antepreșcolarului, al preșcolarului sau al elevului.

(5) În unitățile de învățământ preuniversitar din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, elevii și, în cazul celor minori, împreună cu părinții sau reprezentantul legal al acestora, încheie un contract educațional, al cărui conținut se stabilește prin ordin al conducătorului ministerului de resort, în care sunt înscrise drepturile și obligațiile reciproce ale părților.”

Modelul de contract educațional a fost aprobat prin Ordinul nr. 5726/2024 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.

Această tehnică de legiferare este evident ciudată (dar nu nouă), neexistând o legătură între organizarea și funcționarea unei instituții publice și un model de contract educațional care de fapt se referă la beneficiarii unui serviciu public.

Într-un mod foarte bizar, nu este clar cine sunt părțile la așa-zisul contract:

– Art. 14 alin. (4) menționează că directorul semnează contractul cu beneficiarii secundari ai învățământului, adică cu părinții. Deci, rezultă că părinții sunt parte la contract în nume propriu, nu în reprezentarea elevilor.

– Cu toate acestea, dacă elevul este major, încheie singur contractul educațional. De ce trebuie să încheie elevul major un astfel de contract dacă regula este că părinții sunt parte? Adică există, în mod evident, o diferența de poziționare între elevi și părinți, mai ales că părinții nu semnează contractul în reprezentarea elevului minor. Deci, elevul minor nu este parte la contract, în nicio situație.

O altă întrebare care se pune este aceea că „pot fi adăugate și alte clauze, a căror natură nu poate afecta interesul superior al antepreșcolarului, al preșcolarului sau al elevului”. Eu nu pot să înțeleg ce reprezintă aceste clauze sau care este necesitatea sau natura lor. Ce înseamnă că pot fi adăugate? Este act unilateral? Dacă da, nu este contract (cum am spus mai sus). Sunt clauze negociate în favoarea elevului, negociate de fiecare persoană în parte? Atunci da, putem discuta de contract, dar nu văd să se întâmple asta.

Cum am arătat mai sus, contractul nu poate reglementa drepturile și îndatoririle elevilor, având în vedere că acestea sunt stabilitate statutar, nu convențional, așa cum rezultă din art. 105 alin. (4) din Legea nr. 198/2023 – „Drepturile și îndatoririle elevilor sunt prevăzute în Statutul elevului, aprobat prin ordin al ministrului educației, în urma consultării Consiliului Național al Elevilor și a altor asociații reprezentative la nivel național ale elevilor”.

Deci, unitățile de învățământ nu pot stabili drepturi sau îndatoriri pentru elevi pe cale contractuală.

În modelul de contract educațional aprobat prin Ordinul nr. 5726/2024 există foarte multe aberații:

– Cu privire la drepturile părților, „Drepturile părților semnatare ale prezentului contract educațional sunt cele prevăzute în Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar și în Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unității de învățământ”. Deci, care este scopul acestui contract? O unitate de învățământ privită individual are regulament-„cadru” de organizare și funcționare? Prea mult copy-paste.

– Deși drepturile sunt stabilite prin trimitere (deci nu stabilite convențional), capitolul IV înșiră o serie de obligații. Probabil autorii au omis (uitat/ignorat) că drepturile și obligațiile sunt corelative…

– Consimțământ forțat – „ Părintele/Reprezentantul legal al beneficiarului primar are următoarele obligații: i) își exprimă acordul cu privire la prelucrarea datelor personale ale beneficiarului primar minor, conform cerințelor Regulamentului UE nr. 679/2016;”. O astfel de clauză este în opinia mea contrară Regulamentului general privind protecția datelor. Consimțământul nu poate să fie stabilit prin act unilateral al celui care îl primește. În astfel de cauze temeiul prelucrării ar trebui să fie interesul public, neputând fi luat în considerare consimțământul.

– Avem răspunderea contractuală „contravențională”. O nouă inovație juridică – „V. Răspunderea contravențională 1. Nerespectarea obligațiilor de către beneficiarul primar, prevăzute la cap. IV – Obligațiile părților, punctul 3, poate atrage răspunderea disciplinară a acestuia, prin aplicarea de sancțiuni, însoțite sau nu de scăderea notei/calificativului la purtare, cu respectarea prevederilor regulamentului de organizare și funcționare a unității de învățământ și a Statutului elevului. 2. Răspunderea pentru faptele beneficiarilor primari se exercită în conformitate cu prevederile Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cartea a V-a, titlul II, capitolul IV, secțiunile 3 și 4, în măsura în care faptele nu sunt prevăzute în Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare.”

Acest contract inutil și aberant trebuie semnat (care este scopul semnării?) sub sancțiune contravențională.

Potrivit art. 148 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 198/2023, „(1) Următoarele fapte constituie contravenții, în măsura în care nu constituie infracțiuni, și se sancționează după cum urmează: a) (…), se sancționează cu amendă de la 1.000 de lei la 5.000 de lei. Prevederea se aplică și în cazul refuzului semnării contractului educațional prevăzut la art. 14 alin. (4);”.

Lansez următoarea ipoteză: Dacă o școală decide să intereseze anumite clauze „contrare interesului superior al elevului”, iar părintele refuză să semneze acest contract, deci să achieseze la acestea, va fi sancționat contravențional?

Dacă răspunsul este nu, atunci care este scopul acestui înscris (pentru că am explicat că nu poate fi numit contract). Elevului nu i se poate refuza accesul în școală pentru că părintele nu a semnat așa-zisul contract.

Din punctul meu de vedere, este necesară o intervenție legislativă rapidă pentru a elimina din fondul activ al legislației aceste anomalii, care nu prezintă nicio utilitate. Singura utilitate poate fi dacă cineva vrea să abuzeze.

Apropo, răspunderea pentru „neexecutarea contractului” nu se face pe regim contractual (civil), ci în regim de putere publică, adică contencios administrativ și răspundere pentru actul administrativ și serviciul public (art. 573-576 din Codul administrativ).

Contracte studii – licență, master, doctorat

Potrivit art. 34 din Legea nr. 199/2023,

„(1) Instituția de învățământ superior semnează cu fiecare student, student-doctorand, cursant, respectiv cercetător postdoctoral înmatriculat la un program de studii un contract de studii universitare, în concordanță cu prevederile regulamentelor de organizare și desfășurare a programelor de studii și cu respectarea legislației în vigoare. Contractele de studii nu se modifică în timpul anului universitar.

(2) În instituțiile de învățământ superior militar, de informații, de ordine publică și de securitate națională, contractul de studii universitare semnat cu fiecare student militar sau student de poliție se stabilește prin ordin al conducătorului instituției și cuprinde drepturile și obligațiile reciproce ale părților, inclusiv obligația de restituire a cheltuielilor de întreținere și de instruire militară din timpul școlarizării.”

Și aici se pun probleme similare cu cele din învățământul preuniversitar.

Potrivit art. 126 alin. (2)-(3),

„(2) Drepturile, libertățile și obligațiile studenților sunt cuprinse în Codul drepturilor și obligațiilor studentului, propus de federațiile studențești naționale și aprobat prin ordin al ministrului educației. Acesta este făcut public pe site-ul fiecărei instituții de învățământ superior.

(3) Fiecare instituție de învățământ superior instituie un sistem de aplicare și monitorizare a respectării prevederilor Codului drepturilor și obligațiilor studentului. Asociațiile studenților pot prezenta un raport anual privind respectarea codului, care este public pe site-ul instituției. Raportul se dezbate în prima ședință a senatului universitar sau a consiliului facultății de la începerea anului universitar, după caz, universitatea sau facultatea fiind obligată să publice, pe site-ul propriu, raportul realizat de asociațiile studenților, precum și măsurile asumate pentru remedierea eventualelor deficiențe identificate.”

Deci, din aceste dispoziții rezultă foarte clar că drepturile studenților au origine statutară, nu convențională.

Cu toate acestea, în învățământul superior, spre deosebire de cel preuniversitar, există o nuanță care nu trebuie omisă. Dacă învățământul preuniversitar este, în general, obligatoriu, învățământul superior este facultativ.

Prin urmare, se poate stabili că există un acord de voință al părților sub aspectul stabilirii unor drepturi și obligații reciproce, cu toate că conținutul acestora este stabilit de lege.

Potrivit art. 4 din Codul drepturilor și obligațiilor studentului (o denumire improprie, care persistă deja),

„(1) Calitatea de student, respectiv de student-doctorand se dobândește prin admiterea la un program de studii universitare de scurtă durată, licență, de masterat, respectiv de doctorat, după semnarea contractului de studii, odată cu emiterea deciziei de înmatriculare, dar nu mai târziu de data începerii anului universitar.

(2) Instituția de învățământ superior semnează cu fiecare student, student-doctorand, cursant, respectiv cercetător postdoctoral înmatriculat la un program de studii un contract de studii universitare, în concordanță cu prevederile regulamentelor de organizare și desfășurare a programelor de studii și cu respectarea legislației în vigoare.

(3) În instituțiile de învățământ superior militar, de informații, de ordine publică și de securitate națională, contractul de studii universitare semnat cu fiecare student militar sau student de poliție se stabilește prin ordin al conducătorului instituției și cuprinde drepturile și obligațiile reciproce ale părților, inclusiv obligația de restituire a cheltuielilor de întreținere și de instruire militară din timpul școlarizării în cazul renunțării la studii, conform prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Contractul de studii încheiat între student și instituția de învățământ superior în urma admiterii la un program de studii universitare nu se poate modifica în timpul anului universitar, iar acesta cuprinde cel puțin obiectul contractului, drepturile și obligațiile părților, cuantumul taxei de școlarizare și modalitatea de plată, după caz, răspunderea părților și termenul de valabilitate a contractului.”

Deci, cel mult se poate considera că contractul de studii conduce la dobândirea calității de student, deși există acte administrative prealabile care conduc la această situație. Aceste acte administrative nu se emit din oficiu, ci ca urmare a unui concurs de admitere, în care există o cerere din partea candidatului. Manifestarea de voință a candidatului se manifestă în cadrul procesului de admitere, iar a unității de învățământ superior la momentul finalizării procesului de admitere. Practic, „contractul” s-a format la finalizarea admiterii, nu la momentul „semnării” contractului de studii.

Revenind și la doctorate și la controversa privind contractele de studii aferente doctoratelor, mi se pare eronată opinia conform căreia aceste contracte sunt guvernate de art. 6 din Codul civil. După cum am arătat mai sus, drepturile și obligațiile studenților sunt stabilite la nivel de lege și acte administrative emise de Ministerul Educației și universități, nu la nivel contractual în condiții de egalitate a părților.

Un student și o universitate nu pot stabili pe cale convențională durata studiilor doctorale, spre exemplu, sau dreptul la o durată mai lungă decât prevede legea. Legea nici măcar nu dă dreptul la o marjă de negociere. În aceeași direcție, calitatea de bursier (sau nu) nu se stabilește pe cale convențională, bursa fiind finanțată de Ministerul Educației, iar eligibilitatea (în cazul doctoranzilor), rezultă din lege.

Concluzii

Consider că toate observațiile de mai sus trebuie să conducă la o reevaluare legislativă a Legilor învățământului și a actelor administrative subsecvente. Dacă se dorește să se elimine izvorul statutar al drepturilor și îndatoririlor elevilor/studenților, atunci înseamnă că fiecare elev și student trebuie să își poată negocia cu unitatea de învățământ aceste drepturi și îndatoriri. Ele două nu pot fi amestecate și aici dau un exemplu: funcționarii publici nu au contract (de muncă), au regim statutar, judecătorii și procurorii la fel, demnitarii la fel etc.

Avocat Alexandru Bajdechi

 

Sursa: https://r3media.ro/alianta-parintilor-atrage-atentia-men-contractul-educational-restrange-drepturile-parintilor-si-elevilor-este-neconstitutional/

Alianța Părinților trage un semnal de alarmă important și urgent privind abuzurile autorităților contra drepturilor constituționale ale părinților de a-și crește și educa copiii conform propriilor valori morale, culturale și religioase, informează un comunicat de presă, trimis redacției.

Conform acestui document, Alianța Părinților a trimis un memoriu adresat Ministerului Educației, prin care a atras atenția asupra modificărilor aduse Legii Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023, în care critică mai multe prevederi.

„Printre exemple se numără și obligarea părinților să fie de acord cu supravegherea copiilor în scopul unei posibile urmăriri penale (prezumție de vinovăție), fără ca părinții să se poată opune fiind sancționați cu amendă sau muncă în folosul comunității (abuz și consimțământ viciat), riscul restrângerii accesului la educație – în caz contrar, dispariția autorității părintești prin obligarea participării la anumite ședințe de consiliere a copilului și (re)educare parentală numai la decizia școlii, sub riscul unei anchete sociale obligatorii (ceea ce este un abuz și prezintă riscul de separare a familiei), condiționarea dialogului dintre părinți, copii și școală numai de apartenența la anumite organizații ale elevilor, în locul unui dialog extins și informat, precum și riscul de eliminare a credințelor religioase sub pretextul eliminării prozelitismului religios (interpretabilă și potențial abuzivă), precum și condiționarea implicării elevilor și părinților în numele eliminării anumitor convingeri considerate potențial discriminatorii, dar definite insuficient.

Constatăm că, deși formularea contractului educațional nu ridică suspiciuni, semnarea lui implică obligarea unilaterală a părinților prin toate prevederile de mai sus: OUG 95/2024 privind supravegherea copiilor în clase, ROFUIP și Statutul Elevului. Prin comparație, Germania reglementează păstrarea datelor doar 72 de ore, în loc de cel puțin 30 de zile, iar clasele sunt considerate zone sensibile și nu pot fi supravegheate, deoarece supravegherea pentru controlul general al comportamentului elevilor este un amestec în dreptul lor la viață privată, iar elevii minori sunt extrem de sensibili juridic din cauza vârstei și vulnerabilității lor”, a precizat Alianța Părinților.