SACCSIV – blog ortodox

Zgomotul, o lipsa a harului

Posted in MUZICA by saccsiv on martie 17, 2023

Sursa: https://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/zgomotul-lipsa-harului-118683.html

Zgomotul arata o lipsa a harului, iar linistea este un rod al prezentei lui Dumnezeu. O viata zgomotoasa este una petrecuta in afara lui Dumnezeu, in timp ce omul in care se salasluieste harul devine izvor de pace, odihna si liniste, atat lui, cat si celor de langa el.

„Va veni vremea ca oamenii sa innebuneasca si cand vor vedea pe cineva ca nu innebuneste, se vor scula asupra lui, zicandu-i ca el este nebun, pentru ca nu este asemenea lor.” Astazi s-au implinit cuvintele Sfantului Antonie cel Mare, cand omul care isi doreste liniste si odihna in jurul lui este vazut fie ca depresiv, fie avand nervii extrem de solicitati.

Cat de greu mai poate fi gasit un loc linistit. Tipete ale celor ce se cred singuri pe strada, injuraturi in trafic, frane, claxoane, macarale, motoare, betoane sparte si zidite la loc, tramvaie, reclame audio pe strazi si prin autobuze, boxe tot mai imputernicite, sunete tot mai multe si mai tari.

Atat de tare fuge omul de liniste si de sine insusi, incat pana si in liftul de la serviciu am intalnit incorporat un radio, ca nu cumva cele cateva secunde dintre etaje sa le petreaca omul cu sine. Sa nu mai vorbesc de noile cabine de dus cu radio si mp3. Oare ce va urma ?!

Omului ii este frica de de a ramane singur cu sine insusi, caci ii este frica de ce ar gasi sau nu in inima lui. Saracia din mintea si inima omului de astazi se vede abia atunci cand ii iei totul de langa el, cand il lasi doar cu el insusi. Abia atunci el are sansa sa se vada pe el insusi, asa cum este el de fapt.

Diavolul si lumea nu-l lasa pe om sa petreaca in liniste din teama ca acesta sa nu-si dea seama de lipsa de valoare a acestei lumi, ca nu cumva el sa constientizeze dependenta lui de stupefiantele zilnice, precum ziare, stiri, televizor, persoane publice, sport, telefon, etc. „Stricatu-s-au oamenii si urati s-au facut intru indeletnicirile lor.” (Psalm 13, 1)

De ce au fugit sfintii din sate si orase ?

„Oamenii care doresc linistea parasesc orasele si imbratiseaza pustia. (…) Adeseori m-am rugat sa nu mai fie nevoie de manastiri. As dori sa fie in lume atat de mare intelegere si buna randuiala, incat nimeni sa nu mai simta nevoia sa fuga in pustie. (…) Ma rog sa ne bucuram de o pace atat de adanca in lume (…) incat nu numai sa nu fie nevoie ca locuitorii oraselor si ai satelor sa ia drumul muntilor, dar chiar si cei ce locuiesc de mult timp, ca niste surghiuniti, in pustiu si in munti, sa se intoarca din nou in orasele si satele lor.” (Sfantul Ioan Gura de Aur).

Daca sfintii acelor vremuri au fugit in pustie pentru ca in lume nu mai era liniste – intr-o vreme in care nu era curent electric, motoare, boxe, industrie -, oare ce ar trebui sa facem noi ?!

Nu spun ca trebuie sa fugim in pustie, insa ar trebui sa tanjim dupa liniste si tacere. Dorul fata de o vietuire linistita, parasita de viteza si zgomotul societatii contemporane, este un dor ce se va naste, mai devreme sau mai tarziu, in sufletul fiecarui crestin.

Tacerea si petrecerea in liniste este o asceza contemporana

Tacerea si petrecerea in tacere este o asceza ce poate parea multora drept nebunie sau ceva copilaresc. Paul Evdokimov spune acesta, zicand astfel: „Tebaida eroica impunea posturi extreme si nevointe; astazi, batalia se deplaseaza insa pe alte pozitii (…) eliberarea de orice nevoie de dopaj: viteza, zgomot, excitante, alcooluri de tot felul. Asceza ar fi mai degraba odihna impusa, disciplina calmului si a tacerii (…) in care omul regaseste facultatea de a se opri pentru rugaciune si contemplare, chiar si in inima tuturor zgomotelor lumii.”

Si parintele Alexander Schmemann observa aceasta teama a omului de a petrece in liniste: „Nevoia permanenta de muzica descopera incapacitatea omului modern de a se bucura de liniste, de a o intelege nu ca pe ceva negativ, ca pe o simpla absenta, ci tocmai ca pe o prezenta si ca pe o conditie pentru orice prezenta reala.”

Teodor Danalache

Cititi va rog si:

Ne apropiem de finalul celor spuse de demoni in “Marsul Distrugatorului”

 

Tagged with: , ,

3 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. radhacross said, on martie 18, 2023 at 2:49 am

    Idealizarea pustiei o fac doar cei ce n-au(încă)parte de ea decât din cărți.
    În realitate, Vrăjmașul are grijă să o transforme într-un război și un iad adevărat.
    Dar și Domnul într-un rai, când și când, cu atât mai neprețuit.
    De aceea, totuși, nu contenește să-I mulțumească,
    cel ce a luat Calea aceasta îngustă de spini și răni, dar fără întoarcere,
    întrucât însuși Acela îl ține tot mai strâns și-l momește cu limanul de dor al mântuirii
    și chiar al Feței Sale.
    Lumini, și umbre adânci și grele, și iarăși lumini, către Lumină.

    Zicea cineva:

    În fiece ființă umană
    înfricoșătoare singurătăți stau
    sub amăgitoare vitalitate
    adunate într-un Abis întunecat
    în care Chipul de la început nu mai este,
    spațiu încremenit străbătut
    doar de strigătul mut al ultimei deznădejdi
    îndreptat spre Cel ce Singur
    Unul Este, și poate iubi și învia.

    Obosiți…la capătul vieții, firul nădejdii e sfârșit
    și tot mai des ne împresoară din adânc
    o îndoială grea ca un blestem din veacuri,
    originară ură ce-și schimbă chipul veșnic iluzoriu,
    arzând mocnit din străfund de existență –
    de o numești și o înfrunți –
    orice iubire și-adevărat fiindă frumusețe,
    lăsându-ne pustii și goi de rostul atât de bine știut,
    ordonator în bunele zile apuse acum…
    obosiți, o Doamne, și deznădăjduiți
    de această surdă luptă – cuprinși de groază ne temem –
    inutilă, pentru speranța, chiar neștiută, a Omului
    străpuns până în măduva oaselor
    și până în rărunchii cărnii
    și încă în al duhului nădăjduitor abis,
    de această neagră viață atotdistrugătoare
    mimând la nesfârșit viclene chipuri
    de lumină, dreptate sau iubire
    hrănite din Cele veșnic vii și-adevărate,
    convenție urâtă, ce-și zice civilizată,
    de ființe – umane oare ? –
    cu măști realizate și triumfătoare
    ori abjecte și demonizate de crima fratelui
    și încă triste și împietrite de nonsens –
    profund bolnavi schimonosiți
    mințindu-se ei înșiși și unii pe ceilalți
    în fiecare zi a soarelui și fiece clipă a eternității,
    că totul e o.k., da da,
    alunecând inexorabil și fără de știință
    în Marea Mistificare, în falsa lumină pustiitoare
    – chipul iluzoriu și rânjetul scrâșnit
    al deplinului nimic negru Neant…
    De-acum numai cu Iov și bravii vechi părinți
    se mai așterne și ridică sufletul nostru
    din Moartea somnului adânc și fără vis.
    Dar tu, Doamne, unde ești ?

    Unde ești Doamne
    Dumnezeul nostru
    în iadul acesta fără răgaz
    la limita vieții și a neobositei groaze ?
    Cum vom regăsi orizontul clar
    și statornica încredințare Iubirii Tale ?
    Dăruiește-ne, astăzi,
    răbdarea și smerenia trează,
    libertatea roditoare
    în pacea de Sus a fiecei zile.
    Redă-ne Voii Tale.

    Doamne, de ce-am rănit Viața
    Ea albă, curată
    Neprihănită
    Așa cum Mâinile Tale
    au cântat-O-n Iubire
    pe strune de Duh
    ca Vad spre lume ?
    O Doamne, cum vom putea vreodat’
    să uităm
    Să ne dibuim din Păcat
    Lumina
    Ea albă, Fecioară
    Scară
    din lume-napoi…?
    În lume rămânând
    Transfigurând…

    Miluiește-ne pe noi
    Doamne
    Dumnezeule cel Mare și Bun
    Al nostru
    Părinte al tuturor făpturilor
    Cele știute și neștiute
    Ale Tale
    Te slăvesc pe Tine Doamne,
    Miluiește-ne pe noi.
    Binecuvintează iubirile noastre
    Întru Iubirea Ta
    Viețile noastre întru durerile noastre
    Ale Vieții Tale
    Jertfă
    Rodind Dragostea,
    Mulțumire Doamne
    În Pământul făpturilor Tale.

    Din psalmii Vieții
    Rugându-ne odată cu bărbații sfinți
    Pătrunși de Duh
    Am cugetat că acest Frumos și-Adevărat
    Nu știm să fie așa, precum aici, niciunde
    Plăsmuit în virtute
    În puterea Iubirii –
    Cutremurați, rărunchii ființei
    Rotunjesc lumina Realului acela viu și nestricat
    Adeverind plămada lăuntrică a lumii
    Frumusețe fiindă
    Strălucind clară sensul Unul
    Izvodind cald Iubirea
    Țesută în prezentul-veșnic viu și necurmat al Vieții
    Totul este aici
    Înflăcărată, Dragostea
    Preschimbă Omul, rostindu-l din el însuși
    Dar totuși mai știut făcându-l
    În sine și în inima vie a lumii
    Râurile Vieții izvorăsc dintrânsul
    Întorcând în nimicul ignoranței toate zăgazurile
    Inundându-l și scăldându-l într-o altă și nouă fiire
    Și deodată cu el, largul și înaltul și adâncul
    Întinderea toată a unui alt Chip
    Înviat în Frumusețe.

    Totul este plin.
    Totul este gol.
    Totul este transparent și viu deodată.
    Ziuă
    E toată întinderea.
    Lumină, cât vezi cu ochii
    Numai Lumină.
    Și iată, vinul rubiniu și scânteietor al inimilor noastre
    Cântă bucuria
    În Pământul Făgăduinței.

    Apreciază

  2. rudyscc said, on martie 20, 2023 at 3:49 pm

    „Eliberarea de orice nevoie de dopaj: viteza, zgomot, excitante, alcooluri de tot felul. Asceza ar fi mai degraba odihna impusa, disciplina calmului si a tacerii (…) in care omul regaseste facultatea de a se opri pentru rugaciune si contemplare, chiar si in inima tuturor zgomotelor lumii.”
    Ce cuvant minunat.
    Ce articol de mare folos duhovnicesc si nu numai.
    Saccsiv- MULTUMESC, DUMNEZEU sa te pazeasca.
    Sa mai pui astfel de articole de aur.

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: