Sfantul Efrem Sirul despre cum se va arata ANTIHRIST. Atentie mare, caci nu va veni precum un dictator!
Sfantul Efrem Sirul:
“Aceasta cunoscand-o vrajmasul, ca iarasi va sa vina din cer Domnul cu slava, a socotit aceasta ca sa ia asupra sa chipul venirii Lui, ca sa ne insele pe noi. Iar Domnul nostru va veni ca un fulger infricosat pe pamant. Dar vrajmasul nu va veni asa. Se va naste cu adevarat dintr-o femeie spurcata, care va fi unealta a lui. Deci nu se va intrupa diavolul, ci in acest fel va veni ca sa insele pe toti. Fiind smerit, linistit, urand cele nedrepte, spre iudei intorcandu-se, bun, iubitor de saraci, peste masura de frumos, cu buna asezare, lin catre toti, cinstind in mod special pe evrei (caci ei asteapta venirea lui). Iar intru toate acestea se vor face semne, aratari si infricosari cu multa stapanire, si se va mestesugi cu viclesug ca sa placa tuturor, si sa fie iubit de multi. Si daruri nu va lua, cu manie nu va grai, mahnit nu se va arata, si cu chipul bunei randuieli va amagi lumea, pana ce se va face imparat. Si dupa ce vor vedea multe popoare niste fapte bune ca acestea, toti impreuna cu o socoteala se vor face, si cu bucurie mare il vor propovadui pe el imparat, zicand unii catre altii: Au doara se mai afla vreun om ca acesta bun si drept ? Si mai mult poporul cel ucigas al evreilor il vor cinsti si se vor bucura de imparatia lui. Pentru aceea si ca unul ce va cinsti mai mult locul si templul, va arata tuturor ca are grija de ei.”
Cititi va rog si:
Sfantul EFREM SIRUL despre ANTIHRIST
Cuviosul Serafim Rose: NU ateismul va instaura Împaratia Antihristului
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
At least 7 killed in Jerusalem synagogue shooting
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Regretabilul atac éste urmarea uciderii a 9 civili palestinieni la Jenin, in nordul Cisjordaniei .
In 2022 au fost ucisi 190 de civili palestinieni si au pierit in atentate 21 de israelieni.
Sursa Le Soir
.
ApreciazăApreciază
Desigur ca el nu va intra in scena lumii ca un dictator, ci ca un salvator, ca desigur „mesia” acesta asra se vrea, un salvator.
Dar ce sa salveze ? Desigur ca lumea intreaga.
De la ce sa o salveze ? De la distrugere, desigur.
Dar cine sa o distruga ? Pai ea singura se distruge, cu rachete nucleare in urma unui razboi atat de crancen, asa cum lumea nu a vazut.
Si cine a facut acest razboi ? Fiara intaia din apocalispsa, cea ce lucreaza la inscaunarea lui antihrist. Ea a creat doua forte atomice si le-a pus cap in cap, sa-si dea cu rachete pana mai raman cativa ce vor cere un singur imparat pe tot pamantul.
Si cum va arata noua lume, ce-a de dupa inscaunare ? Desigur ca dupa chipul si asemanarea acestui mou imparat a tot pamantul.
Deci el va aparea bun, iubitor de pace ca tot omul cel ramas pe pamant sa-l iubeasca.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Si cum va arata noua lume, ce-a de dupa inscaunare ? Desigur ca dupa chipul si asemanarea acestui nou imparat a tot pamantul.
Adevarata lui fata e o imagine a iadului, la fel va arata si lumea cea pe care o vrea el si fiara ce l-a inscaunat.
Iar la supunerea oamenilor si crearea lagarului mondial, lucreaza acum si va lucra atunci, dupa marele razboi, a doua fiara a apocalipsei, tehnologia IT, ce din pamant (siliciu) e facuta, cea care cu ajutorul IA va „prinde viata” si va vorbi.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E limpede ca nu vom apuca sa il vedem la maturitate cu toate ca, socotind ca s-a nascut acum 9 ani omenirea are tot timpul sa se autodistruga prin toate mijloacele imaginabile si inimaginabile.
Ce putem face pana atunci? Cred ca sa facem fapte bune, sa nu pregetam a marturisi adevarul si sa ne rugam.
Sfantul Efrem Syrul este cel care a compus intaia oara o rugaciune catre Maica Domnului , nascatoarea de Dumnezeu Fecioara, Aparatoare a crestinilor care se caiesc pentru greselile savarsite cu voie sau fara voie.
ApreciazăApreciază
De unde știți că s-a născut acum 9 ani?mai sunt și alte variante,de la sfinți contemporani cum că ar fi deja de mai demult născut,Sf Gavriil Georgianul,de exemplu….
ApreciazăApreciază
unde scrie? sau de unde stii ca s-a nascut acum 9 ani?
ApreciazăApreciază
Doamne ajuta frati dragi!
Va rog cititi TOT cu atentie:
♱
”Cum voi putea eu, Efrem cel prea mic, şi păcătos, şi plin de greşeli, să spun cele mai presus de puterea mea? Dar, de vreme ce Mântuitorul, prin a Sa milostivire, pe cei necărturari i-a învăţat înţelepciunea şi pe credincioşii cei de pretutindeni i-a luminat, şi pe a noastră limbă o va lumina cu îndestulare spre folosul şi zidirea, şi a mea, a celui ce zic, şi a tuturor ascultătorilor.
Şi voi grăi întru dureri şi voi spune întru suspine pentru sfârşitul lumii acesteia de acum şi pentru cel prea fără de ruşine şi cumplit balaur (Antihristul), cel ce va să tulbure pe toate cele de sub cer şi să bage teamă şi împuţinare de suflet şi cumplită necredinţă în inimile oamenilor şi să facă arătări şi semne şi înfricoşări, încât de ar putea, să amăgească şi pe cei aleşi, şi pe toţi să-i înşele cu mincinoase semne şi cu năluciri de arătări, care se vor face de către dânsul (Matei 24, 25). După îngăduinţa Dumnezeului Celui Sfânt, va lua stăpânire ca să înşele lumea, fiindcă s-a înmulţit păgânătatea lumii, şi pretutindeni, tot felul de lucrări rele se lucrează.
Şi pentru aceasta, Preacuratul Stăpân va slobozi duhul înşelăciunii, ca să ispitească lumea pentru păgânătatea ei, de vreme ce oamenii au voit a se depărta de Dumnezeu şi a-l iubi pe vicleanul (2 Tesaloniceni 2, 11). Fraţilor, mare nevoinţă va fi în vremurile acelea – mai ales celor credincioşi -, când se vor săvârşi semne şi minuni cu multă stăpânire de însuşi balaurul, când se va arăta pe sine ca un dumnezeu, cu năluciri înfricoşate, zburând în văzduh, şi toţi dracii, ca îngerii în văzduh înălţându-se înaintea tiranului (2 Tesaloniceni 2, 4). Că vor striga cu tărie, schimbându-şi chipurile, înfricoşând fără de măsură pe toţi oamenii. Atunci, fraţilor, oare cine se va afla îngrădit şi petrecând neclintit, având în sufletul său semnul Celui Unuia-Născut, Fiul Dumnezeului nostru, adică Sfânta Sa Cruce? Când va vedea necazul acela nemângâiat, făcut pretutindeni, peste tot sufletul care nu va avea de nicăieri mângâiere, iarăşi nici slăbire, pe pământ şi pe mare; când va vedea toată lumea tulburată şi va fugi fiecare să se ascundă în munţi, unii adică murind de foame, iar alţii ca ceara topindu-se de sete cumplită şi nu va fi cine să-i miluiască pe ei; când va vedea toate feţele lăcrimând şi cu dorire întrebând dacă se mai află oare vreun cuvânt al lui Dumnezeu pe pământ. Şi nicăieri nu-l va auzi. Cine, oare, va suferi zilele acelea? Şi cine va răbda necazul cel nesuferit, când va veni amestecarea popoarelor ce vor purcede de la marginile pământului pentru vederea tiranului şi mulţi închinându-se înaintea tiranului, strigând cu cutremur: “Tu eşti mântuitorul nostrul”? Marea se va tulbura şi pământul se va usca, cerurile nu vor ploua, tulpinile se vor veşteji şi toţi cei ce vor fi pe pământul Răsăritului, către Apus vor fugi de multă frică. Şi iarăşi cei ce vor fi la Apusul soarelui vor fugi către Răsărit; fugi-vor cu cutremur.
Atunci, luând obraznicul stăpânire, va trimite draci în toate marginile pământului, ca să propovăduiască plini de îndrăznire: “Împărat mare S-a arătat cu slavă. Veniţi de îl vedeţi pe el”. Cine, oare, va avea suflet de diamant, încât să sufere vitejeşte toate smintelile acelea? Cine, oare, Va fi acest om – precum am mai zis -, ca toţi Îngerii să-l fericească pe el? Că eu, fraţilor iubitori de Hristos şi desăvârşiţi, m-am înfricoşat numai din pomenirea numelui balaurului, cugetând în mine necazul ce va fi oamenilor în vremurile acelea şi în ce fel se va arăta acest balaur pângărit şi aspru [amarnic] neamului omenesc. Iar mult mai amar se va arăta Sfinţilor, celor ce vor putea birui nălucirile lui.
Că atunci vor fi mulţi cei ce se vor afla bineplăcuţi lui Dumnezeu şi se vor putea mântui în munţi şi în dealuri şi în locuri pustii, cu multe rugăciuni şi plângeri nesuferite. Că Dumnezeu Cel Sfânt, văzându-i pe dânşii întru plângere nemângâiată şi întru credinţă curată, se va milostivi spre ei ca un Părinte iubitor de fii şi îi va păzi pe ei unde se vor ascunde. Că preapângăritul nu va înceta căutând pe Sfinţi şi pe pământ şi pe mare, socotind că va împărăţi de acum înainte pe pământ, şi pe toţi îi va supune. Şi va socoti ticălosul să stea împotrivă în ceasul acela înfricoşat când va veni Domnul din Ceruri, neştiind mişelul a sa neputinţă şi mândrie, pentru care a şi căzut. Cu toate acestea, va tulbura pământul şi va înfricoşa pe toate cu mincinoasele semne vrăjitoreşti; şi nu va fi în vremea aceea, când va veni balaurul, slăbire pe pământ, ci necaz mare, tulburare şi amestecare, morţi şi înfometaţi întru toate marginile pământului. Că Însuşi Domnul nostru, cu dumnezeiasca Sa gură a zis: “Că unele ca acestea nu s-au arătat din începutul zidirii” (Matei 24, 11). Iar noi, păcătoşii, cu ce vom asemăna nevoia sa cea peste măsură de mare, încă şi netâlcuită, de vreme ce Dumnezeu aşa a numit-o pe dânsa? Însă să-şi pună fiecare mintea sa cu dinadinsul întru sfintele cuvinte ale Domnului şi Mântuitorului nostru, cum că pentru nevoia şi necazul cel prea mare, va scurta zilele necazului aceluia, prin a Sa milostivire sfătuindu-ne pe noi şi zicând: ”Rugaţi-vă ca să nu fie fuga voastră nici iarna, nici sâmbăta” (Matei 24, 20). Şi iarăşi: “Privegheaţi totdeauna, adeseori rugându-vă ca să vă faceţi vrednici a scăpa de necaz şi a sta înaintea lui Dumnezeu, că vremea este aproape” (Luca 20, 36).
Şi întru această răutate zacem toţi şi nu credem, dar să ne rugăm necontenit cu lacrimi şi cu rugăciuni, noaptea şi ziua, căzând la Dumnezeu, ca să ne mântuim noi, păcătoşii. Dacă are cineva lacrimi şi umilinţă, să se roage Domnului, ca să ne izbăvim de necazul ce va fi pe pământ; ca să nu vadă nicidecum nici pe fiară, nici să audă înfricoşările ei, că vor fi pe alocuri foamete, cutremure şi morţi de multe feluri pe pământ. Viteaz suflet va avea cel care va putea să-şi ţină viaţa sa în mijlocul smintelilor. Că dacă puţin va slăbi omul în credinţă, lesne va fi înconjurat şi va fi robit de semnele balaurului celui rău şi viclean. Şi neiertat se va afla unul ca acesta la judecată, întrucât sieşi vânzător se va afla, ca unul ce a crezut de bunăvoie tiranului.
De multe rugăciuni şi lacrimi avem trebuinţă, o, iubiţilor, ca să se afle cineva dintre noi întărit întru ispite. Fiindcă multe vor fi nălucirile fiarei, cele ce se vor face, pentru că luptătoare fiind împotriva lui Dumnezeu, pe toţi va voi să-i piardă. Luaţi aminte, fraţii mei iubitori de Hristos, ce a făcut israelitenilor în pustie când ieşeau din Egipt, cum i-a amăgit pe ei ticălosul şi preaspurcatul, ca să facă toţi acel păcat preacumplit, că a învăţat pe Valaam ca să dea lui Balac, împăratul madianiţilor, sfat rău, şi pe popor să-l amăgească spre curvie, ca deodată cu totul să-i piardă pe ei, după ce toţi vor curvi cu femeile, ca nişte dobitoace. Şi au pus femei cu ochi neruşinaţi şi mese pline de stropiri şi de jertfe înaintea porţilor, pe toţi trăgându-i spre moarte, ca acela care va vrea să curvească cu spurcatele acelea, mai înainte să aducă jertfa şi apoi să intre la dânsele. Că femeile nu luau plată de la popor, ci îi sileau pe toţi cei ce veneau la dânsele, să jertfească. Şi au pus înaintea boierilor pe fiicele boierilor; aşijderea şi bogaţilor, pe fiicele bogaţilor; iar pe cele mai multe dintre femei, de obşte, la tot poporul cel de jos, vrând pe toţi deodată să-i vâneze spre moarte, ca nici bogatul să nu se îngreţoşeze de cei săraci, nici boierii de fiica cea săracă a celui de jos (Numeri 25). Văzut-ai lucrarea nedreptăţii şi vicleana meşteşugire, cum tuturor le-a săpat gropi spre moarte? Văzut-a cineva dintre voi, cândva, vreun lucru ca acesta fără de ruşine? Pe curvie a ţinut-o ca pe sabia cea cu două tăişuri, căci cu două morţi cumplite secerau femeile pe cei ce intrau la dânsele: şi ca să jertfească, şi să curvească.
Căci în acest fel va face tiranul, ca toţi să poarte pecetea fiarei când va veni în vremea sa, la plinirea vremurilor; să amăgească cu semne pe toţi, şi apoi aşa să cumpere aceştia bucate şi tot felul de trebuinţe; şi să pună povăţuitori [cârmuitori] de popor, ca toţi să săvârşească porunca lui.
Luati aminte fratii mei, la covarsirea fiarei si mestesugirile vicleniei, cum de la pantece isi incepe lucrarea: ca dupa ce se va stramtora cineva de lipsa de bucate, sa fie silit a primi pecetea aceluia, paganescul chip, dar nu peste toate madularele trupului, ci peste mana dreapta, asijderea si pe frunte, ca sa nu aiba putere omul a se pecetlui cu mana dreapta cu semnul Sfintei Cruci, iar pe frunte nicicum a se insemna cu Sfantul Nume al Domnului nici cu Preaslavita si Cinstita Cruce a lui Hristos Mantuitorului nostru.Ca stie ticalosul ca daca se va pecetlui cineva cu Crucea Domnului se risipeste toata puterea lui , si pentru aceasta pecetluieste dreapta omului, ca aceasta este care pecetluieste toate madularele noastre. Asemenea si fruntea, care este ca un sfesnic ce poarta pe fata faclia luminii, adica semnul Mantuitorului nostru.
Deci, fraţii mei, înfricoşată nevoinţă va fi tuturor oamenilor celor iubitori de Hristos, ca până în ceasul morţii să nu se teamă, nici să stea în moleşire când va închipui balaurul puterea sa în locul Crucii Mântuitorului. Că în acest chip va face ca Numele Domnului şi Mântuitorului nostru nicidecum să nu se pomenească în vremurile acestuia. Şi aceasta o va face, fiindcă se teme şi se cutremură, neputinciosul, de Sfânta Putere a Mântuitorului nostru. Că de nu se va pecetlui cineva cu pecetea aceluia, nu se va robi de nălucirile lui şi nici Domnul nu Se va depărta de la unii ca aceştia, ci îi va lumina şi îi va trage către Sine.
Se cade să înţelegem noi, fraţilor, cu tot dinadinsul, că nălucirile vrăjmaşului sunt nemilostive şi fără de omenie. Iar Domnul nostru cu linişte va veni la noi, la toţi, ca să gonească de la noi meşteşugirile fiarei.
Deci noi, ţinând neabătută credinţa lui Hristos, cu uşurinţă vom birui puterea tiranului. Gând neschimbat să ne câştigăm şi bună statornicie şi se va depărta de la noi neputinciosul, neavând ce să ne facă.
Eu, preamicul, fraţilor, vă rog pe voi, iubitorilor de Hristos, să nu ne moleşim, ci mai vârtos să ne facem puternici cu puterea Crucii. Netrecuta nevoinţă este lângă uşi. Platoşa credinţei să o luăm toţi. Să scoatem cu dragoste din Izvorul cel dumnezeiesc nădejdile mântuirii sufletelor noastre – pe nezidita, zic, iubiţilor fraţi, Treimea cea de O fiinţă, Care este izvor ce izvorăşte viaţă. Dacă se va îngrădi cu acest fel de arme sufletul nostru, nu va fi călcat de balaur. Cu toate acestea, se cade nouă a ne ruga ca să nu intrăm în ispită, nici să ne fie fuga iarna. Deci, fiţi gata, ca nişte robi credincioşi, neprimind pe altul. Furul şi pierzătorul şi cel fără de omenie mai întâi va veni întru ale sale vremuri, ca să fure şi să junghie şi să piardă turma cea aleasă a lui Hristos, Adevăratul Păstor.
Căci va lua asupra sa chipul Adevăratului Păstor, ca să înşele oile turmei. Însă cei ce vor cunoaşte arătat glasul cel sfânt al Adevăratului Păstor, îndată îl vor recunoaşte. Căci glasul pierzătorului nu se aseamănă cu cel al Adevăratului Păstor, fiindcă este rănitor [vătămător]. Glasul fiind plin de chipul furului, îndată se cunoaşte în ce fel este acesta. Deci, să ne învăţăm, o, prieteni, cu ce fel de chip va veni pe pământ şarpele cel fără de ruşine, fiindcă Mântuitorul, vrând să mântuiască neamul omenesc, S-a născut din Fecioară şi prin chipul omului a amăgit pe vrăjmaşul cu Sfânta Putere a Dumnezeirii Lui. Şi blând şi smerit a fost pe pământ, ca pe noi să ne înalţe de la pământ la Cer. Căci cu încredinţare şi cu adevărat, Dumnezeu Cel Ce S-a zămislit, Acelaşi întrupându-Se, Acelaşi născându-Se din Sfânta Fecioară cu trupul nostru, a mântuit prin patima Crucii tot neamul omenesc, dând porunci. Şi iarăşi va să vină în ziua cea mai de pe urmă, să judece viii şi morţii şi să răsplătească tuturor după faptele lor, drepţilor şi necredincioşilor, ca un Drept Judecător. Aceasta cunoscând-o vrăjmaşul, că iarăşi va să vină din Cer Domnul cu slava Dumnezeirii, a socotit şi acesta să ia asupra sa chipul Venirii Lui şi să ne înşele pe noi. Iar Domnul nostru va veni pe pământ pe nori luminoşi, ca un fulger înfricoşat (Matei 24, 27-28). Dar vrăjmaşul nu va veni aşa, că este viclean. Se va naşte, cu adevărat, dintr-o fecioară spurcată care va fi unealta lui. Şi nu el însuşi se va întrupa, ci cu acest fel de chip va veni preapângăritul, ca un fur, ca să înşele pe toţi: smerit, liniştit, urând cele nedrepte, dinspre idoli întorcându-se, evlavia mai cu seamă cinstindu-o, bun, iubitor de săraci, peste măsură de frumos, prea cu bună aşezare, blând către toţi, cinstind cu cuviinţă neamul iudeilor, fiindcă ei aşteaptă venirea aceluia.
Şi, pe lângă toate aceste senme, va face arătări şi înfricoşări cu multă stăpânire. Se va făţărnici cu vicleşug, să placă tuturor, ca degrabă să fie iubit de către mulţi. Daruri nu va lua, cu mânie nu va grăi, mâhnit nu se va arăta şi cu chipul bunei rânduieli va amăgi lumea, până ce se va face împărat. Şi după ce multe noroade şi gloate vor vedea nişte fapte bune ca acestea şi puteri, toţi cu o socoteală se vor face şi cu bucurie mare îl vor propovădui pe el împărat, zicând unii către alţii: “Au, doară, se mai află vreun om bun şi drept ca acesta?” Şi, mai mult, poporul cel ucigaş al iudeilor îl va cinsti şi se va bucura de împărăţia lui. Pentru aceea, ca unul ce va cinsti mai mult locul şi templul evreiesc, va arăta lor că are purtare de grijă pentru dânşii. Când va împărăţi balaurul pe pământ, cu mare sârguinţă popoarele i se vor face ajutătoare. Edom şi Moab, încă şi fiii lui Amon i se vor închina cu bucurie, ca unui adevărat împărat, şi ei se vor face cei dintâi apărători ai lui. Se va întări îndată împărăţia aceasta şi va bate cu mânie trei împăraţi mari. Apoi, se va înălţa inima lui şi va vărsa balaurul amărăciunea sa, punând înaintea celor din Sion veninul morţii. Tulburând lumea, va clinti marginile, va necăji toate, va pângări suflete. Căci nu se va mai arăta ca un cucernic, ci cu totul întru toate aspru, fără de omenie, iute, mânios, cumplit, nestatornic, înfricoşat, slut, urâcios, greţos, sălbatic, pierzător, obraznic şi sârguindu-se întru a sa nebunie a arunca în groapa păgânătăţii tot neamul omenesc. Cu minciuni [înşelări] va înmulţi semne în mulţime. Şi stând înainte multe alte popoare şi lăudându-l pe el pentru năluciri, va striga cu glas mare, încât se va clinti şi locul întru care popoarele vor sta înaintea lui, şi le va grăi cu îndrăznire: “Cunoaşteţi toate popoarele puterea şi stăpânirea mea. Iată, înaintea voastră a tuturor poruncesc acestui munte ce este de cealaltă parte, ca acum să se mute de aici, de această parte de mare, prin cuvântul meu”. Şi va zice spurcatul: ”Ţie îţi poruncesc: Mută-te dincoace de mare!” Şi va alerga muntele în ochii privitorilor, însă nicidecum clătindu-se din temeliile sale, căci cele ce Dumnezeu Cel Preaînalt dintru începutul zidirii le-a întărit şi le-a înălţat, asupra acestora preaspurcatul stăpânire nu are, ci va amăgi lumea cu năluciri vrăjitoreşti. Şi, iarăşi, altui munte ce va sta în adâncul mării celei mari, fiind ostrov foarte mare, îi va porunci să se ducă şi pe uscat să stea în ţărmuri veselitoare spre veselia privitorilor, ostrovul nicidecum din mare mişcându-se. Iar balaurul îşi va întinde mâinile sale şi va aduna mulţime de târâtoare şi de păsări. Aşijderea va păşi pe deasupra adâncului şi ca pe uscat va umbla peste el şi le va năluci pe toate. Şi mulţi vor crede şi îl vor slăvi pe el ca pe un dumnezeu tare.
Iar ochii inimii celor ce vor avea pe Dumnezeu întru ei, se vor lumina şi cu de amănuntul vor privi prin credinţă curată şi vor cunoaşte înşelăciunea lui. După aceasta se va sui pe apa mării şi aşa va umbla pe apă ca pe uscat. Şi aşa, va năluci şi va înşela lumea şi mulţi vor crede lui şi îl vor slăvi pe el ca pe un dumnezeu tare.
Iar câţi vor avea frica lui Dumnezeu întru dânşii şi ochii inimii luminaţi, vor cunoaşte cu adevărat că nici muntele nu s-a mişcat din locul său, nici ostrovul nu S-a mutat din mare pe pământ. Şi toate acestea întru numele său le va săvârşi Antihrist. Că nu va primi să numească pe curatul nume al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, căci este luptător de Dumnezeu şi fiu al pierzării. Acestea aşa făcându-se şi popoarele închinându-se lui şi ca pe un dumnezeu lăudându-l, din zi în zi se va mânia Cel Preaînalt din Ceruri, Îşi va întoarce faţa Sa dinspre el şi se vor face ciume cumplite, foamete necurmată, cutremure neîncetate, lipsuri şi strâmtorare pretutindeni, necaz mare, morţi necontenite, temere înfricoşată şi tremur nepovestit. Atunci cerurile nu vor ploua, pământul nu va mai rodi, izvoarele vor lipsi, râurile vor seca, iarba nu va mai odrăsli, verdeaţa nu va mai răsări, copacii din rădăcină Se vor usca şi nu vor mai rodi, peştii mării şi chiţii dintr-însa vor muri. Şi, aşa, marea va trimite putoare pierzătoare şi sunet înfricoşat, încât vor slăbi şi vor muri oamenii de frică. Atunci va plânge cumplit tot sufletul şi va suspina; atunci toţi vor vedea necaz nemângâiat cuprinzându-i pe dânşii noaptea şi ziua, şi nicăieri nu vor afla să se sature de bucate, căci cârmuitori aspri de popoare se vor pune în tot locul.
Şi dacă cineva va aduce cu sine pecetea tiranului pe frunte sau pe mâna dreaptă, va cumpăra puţine bucate din cele ce se vor afla. Atunci vor muri prunci la sânul maicii lor, va muri şi maica deasupra pruncului ei şi vor muri tatăl împreună cu femeia şi cu fiii în uliţe şi nu va fi cine să-i îngroape şi să-i strângă în morminte. Din mortăciunile cele multe ce vor fi aruncate în uliţe, se va face rea putoare pretutindeni, care va necăji pe toţi cei vii. Dimineaţa toţi vor zice cu durere şi cu suspinuri: “Când se va face seară, să dobândim odihnă?” Venind seara, iarăşi cu lacrimi prea amare vor grăi întru dânşii: “Oare când se va lumina, ca să scăpăm de necazul ce ne stă asupră?” Şi nu va fi unde să fugă sau să se ascundă, că se vor tulbura toate, marea şi uscatul.
Pentru aceasta ne-a zis nouă Domnul: “Privegheaţi deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru” (Matei 24, 42). În mare şi pe pământ vor fi rea putoare, foamete, cutremure; în mare – tulburare, pe pământ – tulburare; înfricoşări în mare, înfricoşări pe pământ. Aurul mult şi argintul şi hainele cele de mătase la nimic nu vor folosi cuiva întru necazul acela, ci toţi îi vor ferici pe morţii cei îngropaţi mai înainte de a veni necazul acela mare pe pământ. Că atunci va fi aruncat şi aurul şi argintul în uliţe şi nu va fi nimeni cine să-l ia, fiindcă vor fi urâte toate. Ci toţi se vor sârgui a fugi şi a se ascunde şi nicăieri nu va fi cu putinţă să se ascundă de necaz. Însă împreună cu foamea şi cu necazul şi cu frica se vor afla fiare şi târâtoare mâncătoare de trupuri, muşcându-i. Dinlăuntru frică şi dinafară cutremur. Şi noaptea, şi ziua pe uliţe vor fi mortăciuni, în uliţe putoare, în case, putoare; în uliţe, foame şi sete – în case, foame şi sete; în uliţe, glas de plângere – în case, glas de plângere; în uliţe, gâlcevi – în case, gâlcevi; în uliţe, amar – în case, amar. Unul pe altul cu plângere îl va întâmpina: tatăl pe fiu şi fiul pe tată; mama pe fiică şi fiica pe mamă; prieteni pe prieteni în uliţe îmbrăţişându-se, vor leşina; şi fraţi cu fraţi îmbrăţişându-se, vor muri. Se va veşteji şi frumuseţea feţei a tot trupul şi se vor face feţele lor ca de mort. Va fi greţoasă şi urâtă chiar şi frumuseţea femeilor. Se va veşteji tot trupul şi pofta oamenilor. Şi toţi cei ce s-au plecat cumplitei fiare şi au luat pecetea aceea, adică păgânescul chip al spurcăciunii, alergând către dânsul, vor zice lui cu durere: “Dă-ne nouă să mâncăm şi să bem, că toţi murim de foame, cumplit strâmtorându-ne, şi goneşte de la noi fiarele cele înveninate”. Şi, neavând, ticălosul va răspunde cu multă asprime, zicând: “De unde să vă dau eu vouă, o, oamenilor, să mâncaţi şi să beţi? Cerul nu voieşte să dea pământului ploaie şi pământul iarăşi, nicidecum nu a dat seminţe sau roade”. Auzind acestea, popoarele vor plânge şi se vor tângui, neavând mângâiere din pricina necazului, ci necaz peste necaz le va fi lor în chip nemângâiat, căci de bunăvoie au crezut tiranului. Că acela, ticălosul, nu va putea nici luişi să-şi ajute; deci cum pe dânşii îi va milui? . În acele zile va fi nevoie [caznă] mare din necazul cel mult al balaurului, şi din frică, şi din cutremur, şi din vuietul mării, şi din foame, şi din sete, şi din muşcările fiarelor.
Şi toţi cei ce vor lua pecetea lui Antihrist şi se vor închina lui ca Dumnezeului Celui Bun, nu vor avea nici o parte întru Împărăţia lui Hristos, ci împreună cu balaurul se vor arde în gheenă. Fericit va fi acela ce se va arăta preasfânt şi preacredincios şi va avea inima lui fără de îndoială către Dumnezeu, că fără de frică va lepăda toate întrebările lui, defăimându-i şi muncile, şi nălucirile.
Iar mai înainte de a se face acestea, Domnul – ca un Milostiv – va trimite pe Ilie Tezviteanul şi pe Enoh (Apocalipsa 13, 3-4), spre a se face cunoscută Dreapta Credinţă neamului omenesc şi a se propovădui tuturor cu îndrăznire cunoştinţa de Dumnezeu, ca nu de frică să creadă tiranului. Aceşti Prooroci vor striga şi vor zice: “Înşelător este, o, oamenilor! Nimeni să nu creadă lui nicidecum sau să îl asculte pe luptătorul de Dumnezeu. Nimeni din voi să nu se înfricoşeze; că se va surpa acesta degrabă. Iată, Domnul Cel Sfânt vine din Cer să judece pe toţi cei ce s-au plecat semnelor lui”. Însă puţini vor fi atunci cei ce vor voi să asculte şi să creadă propovăduirii Proorocilor. Iar aceasta o va face Mântuitorul, ca să Îşi arate negrăita Sa iubire de oameni, că niciodată El nu voieşte moartea păcătosului, ci voieşte ca toţi să se mântuiască. Că nici în vremea aceea nu va lăsa neamul omenesc fără de propovăduire, ca toţi să fie fără de răspuns la Judecată.
Deci, mulţi din Sfinţi, câţi se vor afla atunci la venirea spurcatului, vor vărsa râuri de lacrimi cu suspinuri către Dumnezeul Cel Sfânt, ca să se izbăvească de balaurul, şi cu mare sârguinţă vor fugi în pustietăţi şi în munţi, şi în peşteri cu frică se vor ascunde. Şi vor presăra pământ şi ţărână pe capetele lor, rugându-se ziua şi noaptea cu multă smerenie. Şi li se va dărui lor aceasta de la Dumnezeul Cel Sfânt şi îi va povăţui pe dânşii în locuri hotărâte şi se vor mântui, fiind ascunşi în găuri şi în peşteri, nevăzând semnele şi înfricoşările lui Antihrist.
Că celor ce au cunoştinţă, cu lesnire le va fi cunoscut venirea acestuia, iar celor ce-şi au mintea pururea întru lucruri lumeşti şi iubesc cele pământeşti, nu le va fi lesne arătată aceasta. Că cel ce de-a pururi este legat de lucruri lumeşti, măcar de ar şi auzi, nu crede şi urăşte cele ce i se spun. Pentru aceasta, Sfinţii primesc putere de a scăpa, că toată învăluirea şi grija vieţii acesteia au lepădat-o. Atunci va plânge tot pământul. Marea şi aerul vor plânge, împreună şi dobitoacele cele sălbatice cu păsările cerului. Vor plânge munţii, şi dealurile, şi lemnele câmpului. Vor plânge încă şi luminătorii cerului cu stelele, pentru neamul omenesc, că toţi s-au abătut de la Dumnezeul Cel Sfânt, Ziditorul tuturor, şi au crezut înşelătorului, primind chipul spurcatului şi de Dumnezeu luptătorului, în locul făcătoarei de viaţă Cruci a Mântuitorului. Va plânge pământul şi marea, că de năprasnă cu totul va înceta glasul Psalmului şi al rugăciunii din gura omului.
Vor plânge toate bisericile lui Hristos cu plângere mare, că nu se va mai sluji Sfinţirea şi Prinosul. Iar după ce se vor împlini trei vremi [ani] şi jumătate ale stăpânirii spurcatului şi ale faptelor lui şi după ce se vor împlini toate smintelile a tot pământul – după cum zice gura Domnului – , atunci va veni Mântuitorul nostru, ca un fulger strălucind din Cer, Cel Sfânt şi Preacurat şi Înfricoşat şi Preaslăvit, Dumnezeul nostru şi Împăratul şi Mirele Cel fără de moarte, pe nori cu slavă neasemănată, alergând înaintea slavei Lui rânduielile Îngerilor, ale Arhanghelilor, toţi fiind văpăi de foc şi râu plin de foc, cu înfricoşat vuiet. Heruvimii având ochii în jos şi Serafimii zburând şi feţele şi picioarele ascunzându-şi întru aripile lor cele de foc, strigând cu cutremur şi zicând unul către altul: “Întreit Sfânt, întreit Sfânt, întreit Sfânt Domnul!” şi glas de trâmbiţă, grăind cu frică: “Sculaţi-vă, cei ce dormiţi! Iată a venit Mirele!” Atunci Se vor deschide mormintele şi va auzi ţărâna putrezită acea mare şi înfricoşată Venire a Mântuitorului şi, ca într-o clipeală de ochi, se vor scula toate seminţiile şi vor căuta la frumuseţea cea sfântă a Mirelui şi milioane de milioane, şi mii de mii de Îngeri şi de Arhangheli, şi nenumărate oşti se vor bucura cu bucurie mare.
Atunci Sfinţii şi Drepţii, şi toţi care nu vor fi luat pecetea balaurului celui păgân, se vor bucura. Şi se va aduce tiranul legat de Îngeri împreună cu toţi dracii înaintea Divanului şi asemenea, cei ce au luat pecetea lui şi toţi păgânii şi păcătoşii se vor aduce legaţi. Şi Împăratul va da asupra lor hotărârea cea amarnică a osândirii celei veşnice în focul cel nestins.
Şi toţi cei ce nu au luat pecetea lui Antihrist, şi toţi cei din peşteri se vor bucura împreună cu Mirele cu bucurie negrăită, în cămara cea veşnică şi cerească, împreună cu toţi Sfinţii,întru netrecuţii veci ai vecilor. Amin.”
Text reprodus după anexele editoriale din vol. Sfântul Teofilact al Bulgariei, Tâlcuirea sfintei Evanghelii de la Matei, ed. Sophia, Bucureşti, 2007, pp. 437-443
SURSA:
https://stranaortodoxa.wordpress.com/2017/06/02/sfantul-efrem-sirul-a-doua-venire-a-domnului-sfarsitul-lumii-si-venirea-lui-antihrist/
♱
Doamne ajuta!
ApreciazăApreciază
Ierarhii nostri se comporta precum fariseii din vremea Mântuitorului
https://danielvla.wordpress.com/2023/01/28/ecumenism-pseudo-episcopul-vicar-patriarhal-timotei-prahoveanul-participand-la-spurcaciunea-comuna-pe-25-ianuarie-2023-la-papistasi-catedrala-romano-catolica-sfantul-iosif/
ApreciazăApreciază
Antihristul nu este Diavolul. Este a doua fiara , cea cu 666 si cu 2 coarne , cea care da putere primei fiare, Satana , pardusul cu labe de urs . Diavolul este Balaurul Rosu , care urmarea femeia ce va sa nasca. Iar Hristos nu mai apare pe Pamant , cum zice Efrem , ci pe norii cerului , ca un fulger de la un capat la altul al cerului , adica in trupul de lumina , care este Trupul Invierii. Nu mai se intrupeaza pentru ca a invins moartea, nu mai are cum sa coboare pe Pamant in trup de carne. Precum vad viziunile Sfantului nu sunt foarte clare…
ApreciazăApreciază
Dimi Ceara
Nu vezi bine.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Iată’l și pe ‘proorocul mincinos” cu ce vine:
https://flux24.ro/papa-ii-acuza-pe-cei-care-nu-sunt-de-acord-cu-homosexualitatea/
ApreciazăApreciază
Compendiu biblic patristic:
Sfarsitul istoriei ca intreg va fi trait ca o moarte, ca si sfarsitul omului, nu numai o trecere fara intrerupere a unei etape a vietii experiate ca inferioara, intr-o sfera superioara.
Desigur, au fost credinciosi care au atins desavarsirea si care inca din viata aceasta, desi rareori, au avut parte de vederea luminii dumnezeiesti.
Preotul Afanasieff are o viziune diferita a istoriei.
Dupa conceptia lui istoria nu inainteaza spre un sfarsit.
Acest preot identifica mai accentuat una din componentele istoriei, cu viata in Hristos (avem aici evidenta ca Preotul Ioannis Romanidis a fost vadit influentat de Preotul Afanasieff)
Spre deosebire de invatatura patristica care observa incompatibilitatea intre eshatologie si istorie, apare si aceasta conceptia care vede eshatologia ca un eveniment ce se produce in cadrul istoriei, adica in partea finala a ei.
Teoria aceasta eronata vede Parusia lui Hristos ca un eveniment de la sfarsitul lumii, dar nu dincolo de ea.
Ideea aceasta vrea sa demonstreze ca daca lucrarea lui Dumnezeu in lume inseamna o continua afirmare a ei, Hristos ar trebui sa apara si la sfarsitul istoriei, aducand un da final pentru ea.
Insa sensul istoriei nu se poate descoperi in istorie, judecata asupra ei nu se poate rosti in cuprinsul ei, caci aceasta ar insemna ca istoria a ajuns la capat cat inca ea dureaza, ceea ce este imposibil.
De aceea aratarea descoperita a lui Iisus Hristos cu Umanitatea Sa desavarsit Dumnezeiasca nu poate avea loc in istorie – caci este dincolo de istorie.
Istoria este prin fiinta ei drum, nu odihna finala, istoria e tensiune neajunsa la capat.
Istoria este timp si in timp nu este revealat totul.
Istoria este domeniul miscarii spre desavarsire, nu al desavarsirii (asa cum opineaza Romanidis).
Sfantul Nectarie de la Optina preciza in acest sens:
„Desăvârşirea in Hristos pe pământ (care este nedesăvârşită) nu se atinge de omenire ca întreg, ci mai curând de către fiecare credincios, în măsura în care împlineşte poruncile lui Dumnezeu şi după măsura smereniei sale. Desăvârşirea ultimă şi întreagă se atinge în ceruri, în viaţa veşnică ce va să vie, căreia scurta viaţă pământească îi slujeşte doar ca pregătire“.
Istoria e domeniul relativului, al nedeplinei descoperiri, lasand loc mult presupunerilor, posibilitatilor, ambiguitatilor. Din aceasta tensiune nu se poate ajunge evolutiv la odihna, ci printr-un salt, care nu sta in puterile a ceea ce se afla in tensiune, in miscare, in puterile istoriei.
în viaţa duhovnicească omul începe să crească cu adevărat tocmai în condiţii aparent „imposibile”; atunci el trebuie să devină mai sensibil, să se gândească mai puţin la voia proprie, să întrebe care este voia lui Dumnezeu şi să înveţe să vadă ceva mai adânc în realitatea ce ne înconjoară – şi toate acestea prin suferinţă, atât a noastră, cât şi a celorlalţi.
Unii oameni par a avea un drum mai „uşor” şi fără ocolişuri în viaţă sau, cel puţin, aşa pare din afară. în schimb, pentru cei mai multi insa, totul pare complicat şi greu.
Să nu ne neliniştim de aceasta.
De fapt, din punct de vedere duhovnicesc, cei ce chiar au un drum „uşor”, probabil că sunt în primejdie! – tocmai fiindcă nu există câştig duhovnicesc sau sporire fără răbdarea până în sfârşit a ceea ce Dumnezeu ne trimite.
Dumnezeu ne cunoaşte pe fiecare în parte mult mai bine decât ne cunoaştem noi înşine şi, orice am crede noi, El ne trimite ceea ce ne este de trebuinţă fiecaruia!
Să nu ne deprime gândul că sunt oameni care se ridică împotriva.
Dacă ne-ar îndrăgi toţi, am zice că ceva nu este în regulă, căci ar însemna că ţinem seama prea mult de aşteptările oamenilor.
Şi Hristos a fost urât şi a fost răstignit.
De ce ne-am aştepta ca toată lumea să ne iubească aşa, dintr-o dată, dacă păşim pe urmele lui Hristos?
Sa ne ingrijim numai să vem o conştiinţă curată şi nu ne vom mai teme de ura celorlalţi, ci de ura noastra asupra celorlati.
însă dacă nu poate cineva rabda până în sfârşit, atunci mai târziu, când va crede el ca isi începe adevărata „viaţă duhovnicească”, va descoperi că nu are absolut nimic, iar „viaţa duhovnicească” ce o începe după ce scăpă de
problemele devine o simplă abstracţie.
Cred în adevărul celor spuse, însă folosul duhovnicesc al „răbdării până în sfârşit” vine doar dacă suferinţa este primită de bunăvoie.
într-adevăr, cu toţii trebuie să
învăţăm şi să reînvăţăm că pretenţiile şi ideile noastre trebuie să treacă testul realităţii şi să se călească prin suferinţă.
Lupta ta cu „drăceasca preacurvie” nu este chiar atât de neobişnuită precum am putea crede.
Patima aceasta a dobândit multă putere în vremurile acestea cumplite – aerul este saturat de ea.
Iar dracii profită de aceasta ca să ne atace în punctul cel mai vulnerabil.
Orice luptă cu patimile îi implică şi pe diavoli, care dau „sugestii” aproape neobservate pentru a declanşa patimile şi lucrează în orice alt chip pentru stârnirea lor.
Dar imaginaţia omenească joacă şi ea un rol însemnat aici şi ar fi neînţelept să distingem cu precizie unde se termină patimile şi imaginaţia noastră şi unde începe lucrarea dracilor, ci trebuie doar să continuam lupta.
Prin urmare este necesara o oprire a istoriei efectuata de Hristos, pentru ca omenirea sa fie trecuta la o existenta supraistorica.
Ideea eronata antementionata (preluata de Preotul Ioannis Romanidis si propagata de IPS Ierotheos) concepe Imparatia Cerurilor ca un chip dezvoltat al lumii acesteia sau lumea aceasta ca un chip nedezvoltat al Imparatiei Cerurilor sau dualismul ireductibil dintre lumea aceasta si Imparatia Cerurilor.
Invatatura aceasta eronata inseamna o reluare a sperantelor poporului iudeu care astepta pe „Mesia” pentru a restabili imparatia pamanteasca.
Aceasta stapanire a lui „Mesia” pe pamant va coincide cu imparatia fagaduita lui Israel.
Acestei invataturi eronate i se poate opune invatatura biblic-patristica care ne arata ca imparatia lui Israel s-a implinit prin intemeirea Bisericii, care constitue Israelul duhovnicesc si se va implini desavarsit in viata vesnica.
Prin Hristos, Ierusalimul, templul, cultul, ca umbre (Coloseni 2, 17; Evrei 8, 5; 9, 1)
au fost depasite si desfiintate odata pentru totdeauna.
De cand Hristos Dumnezeul-Om S-a intrupat in Trupul Bisericii, nu mai poate veni ceasul pentru Iezechiel (40-48) cu viziunea noului Ierusalim preotesc; nu mai exista alt Templu autentic decat Trupul lui Hristos – Biserica.
Cand evreii vor începe să reconstruiască Templul, inaintemergatorii lui Antihrist nu vor mai putea de bucurie deoarece, pentru ei, acesta este semnul venirii lui „Mesia”.
Dimpotrivă, ştim foarte bine că acesta este semnul venirii lui Antihrist, căci Hristos nu va mai veni la „Templu”.
Hristos va veni la sfârşitul vremurilor doar pentru Judecata cea de pe urma si pentru a deschide veşnica Impărăţie a cerurilor.
Singurul care va veni la Templu va fi Antihrist.
Astfel, „mesajul” adus de OZN-uri este de natura sa pregateasca lumea pentru aparitia lui Antihrist; „Mesia” omenirii apostaziate soseste pentru a guverna lumea.
Poate ca „Mesia” va sosi chiar din vazduh, pentru a imita mai bine Cea de a Doua Venire a Mantuitorului Hristos (Matei 24, 30; Fapte 1, 11).
Sau poate ca „vizitatorii extraterestrii” vor ateriza in locuri publice pentru a pune in scena o inchinare „cosmica” in fata „Imparatului” lumii. Sau poate ca „focul pogorat din cer” (Apocalipsa 13, 13) nu va fi decat o parte a al marelui spectacol demonic planetar rezervat vremilor din urma.
Este unul din marile semne al vremurilor de pe urma acesta:
„….si spaime si semne mari din cer vor fi” (Luca 21, 11).
Sfântul Apostol Pavel ne descrie:
„stăpânitorul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării”.
Iar Sfantul Simeon Noul Teolog ne spune:
Cel care se nevoieste cu rugaciunea, sa nu priveasca in vazduh, caci
intr-acolo se afla salasul duhurilor rele, care lucreaza mari si felurite inselaciuni.
Venirea lui Antihrist ca fiind „Mesia” se va datora evreilor necredinciosi. Antihrist se va apropia întâi de iudei, apoi de întreaga lume prin evrei; iar ramasita credincioasa a evreilor se va converti la sfârsit la Crestinism numai dupa ce vor avea loc toate acestea.
Astfel ca acest semn al reconstruirii Templului este unul foarte mare/de proportii.
Când vedem ca Templul este pe cale de a fi construit, atunci vom sti ca timpul este aproape, fiindca acesta este hotarât a fi chiar unul dintre semnele sfârsitului.
Desigur ca pâna acum nu s-a construit nimic, dar circula tot felul de zvonuri conform carora s-au facut unele planuri, ca se aduna pietrele etc. Este clar ca evreii se gândesc la el.
Un alt semn este faptul ca atunci când va veni, Antihrist trebuie sa fie si conducatorul lumii, iar acest lucru s-a facut posibil numai în vremurile noastre, adica ca un om sa poata conduce întreaga lume.
Toate imperiile de pâna acum au putut domni doar asupra unei parti din lume, iar înaintea dezvoltarii mijloacelor digitale de comunicare moderne, era cu neputinta ca un singur om sa domneasca peste o lume întreaga. Mai mult decât atât, odata cu dezvoltarea comunicatiilor, cu bomble atomice si cu armamentul sofisticat, posibilitatea unei catastrofe mondiale devine de acum tot mai probabila/mai mare ca niciodata. Este evident ca urmatorul razboi va fi cel mai distrugator din istoria omenirii, si probabil ca va pricinui, în primele lui zile, mai multe stricaciuni decât au fost în toate razboaiele din istorie.
Pe lânga bomble atomice mai sunt diferitele arme bacteriologice utilizate în rapândirea epidemiilor printre oameni, gaze otravitoare si alte tipuri de inventii fantastice ce pot fi folosite într-un razboi total.
De asemenea, faptul ca toti locuitorii lumii se afla într-o legatura mai strânsa ca niciodata, înseamna ca în momentul în care într-o tara va veni o catastrofa de proportii – o strâmtorare sau ceva de acest gen – atunci tot restul lumii va fi afectat. Am vazut ceva asemanator în anii 1930, când a avut loc Marea Cadere Economica [Great Depression] din America ale carei urmari s-au resimtit si în Europa. Este evident ca în viitor se va întâmpla ceva mult mai rau. Daca o tara va suferi de foame sau daca în Canada, Australia, America sau Rusia se pierde o recolta – cele patru tari care asigura hrana multor populatii – imaginati-va prin ce suferinta va trece o lume întreaga.
Într-adevăr se observa o secularizare a creștinismului care estompeaza Biserica ca instrument al harului lui Hristos Dumnezeu prin Taine pentru mântuirea veșnică a oamenilor și o înlocuiește cu „Evanghelia socială”
Idealismul umanitar este ceea ce rămâne din creştinism atunci când harul necreat si Adevărul său specific s-a evaporat.
Este singurul temei al unirii creştinilor cu necreştinii căci, deşi provine din creştinism şi îşi trage coloratura specifică din învăţătura creştină, el se adresează oricui crede în primul rând în om şi în fericirea pământească.
Oricine primeşte această învăţătură poate citi în ea propria părere.
Creştinii pot afla în ea latura pământească a unei învăţături care, în plinătatea ei, vorbeşte şi despre Cer; necreştinii pot afla în ea o învăţătură despre om şi despre o «realitate mai înaltă», ce nu încalcă propriile idei despre ceea ce se află mai presus de om şi în afara lumii acesteia;
iar anticreştinii pot afla în ea expresia înţelepciunii universale, singura care împlineşte nevoile religioase ale omului, astfel Papa ca inainte mergator al lui Antihrist poate deveni învăţătorul omenirii,
izvorul umanismului universal, pe care «orice om de bun simţ» îl poate accepta, fără a primi şi adevărata credinţă creştină – Ortodoxia – din care a izvorât milostenia, filantropia.
Tragedia timpurilor prezente este faptul că oamenii, redescoperind faptul că au nevoie de ceva mai mult decât pâinea cea pământească, în foamea lor duhovnicească se duc către ceea ce pare a fi «reînnoita» unire prin ecumenism a lui „Hristos”, aflând acolo doar o imitaţie fără conţinut a autenticei hrane duhovniceşti. Omului înfometat nu-i mai pasă de gustul mâncării.
Evanghelia exterioară a idealismului social este simptomul pierderii credinţei ortodoxe. Acum avem nevoie nu de gesturi exterioare, ci de o adâncă pătrundere lăuntrică prin har; nu de mai puţin post, ci de mai mult; nu de mai multă acţiune, ci de rugăciune intensa şi nevoinţă… Dacă, în viaţa lor de toate zilele, creştinii ar fi cu adevărat aprinşi de dragostea lui Dumnezeu şi de râvnă pentru împărăţia Sa care nu este din lumea aceasta, atunci toate cele de trebuinţă se vor adăuga de la sine.
De asemenea, trebuie sa fim atenti la deosebirea fragmentelor care fac referire la realitatile lumii pamantesti cazute si a celor care fac referire la cea cereasca.
Talcuirile gresite ale Apocalipsei confunda invariabil aceste doua realitati, incercand sa aplice viziunile profetice legate de lumea cereasca (unde boala si intristarea vor inceta, unde moartea nu exista si „leopardul se va odihni impreun cu iedul” – Isaia 11, 6) lumii acesteia pamantesti.
Aceasta este gresala cea mai grava a interpretarii hiliaste [milenariste], predominanta in randul protestantilor, care considera „mia de ani”din capitolul 20 drept o perioada aici pe pamant, istorica „cereasca” si aplica profetiile Vechiului Testament Ierusalimului pamantesc si nu Ierusalimului ceresc, al veacului viitor.
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
Fratilor ,a aparut .Multi din cei mai importanti rabini din Istael il confirma .Cautati l pe youtube .Ben David (Yanuka ) A facut minuni .Vindecari miraculoase aparitii ciudate .In afara de asta ,Stejarul Mamvrei nu mai este ,Iordanul de doi ani nu s a mai intors de Botezul Domnului,semne despre care se stia ca vor fi atunci cand v a apare antihrist.
ApreciazăApreciază
Stefan
Anul trecut s-a intors:
Video: De Boboteaza pe calendarul vechi, ÎPS TEODOSIE, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat Slujba de Sfințire Mare a Apei la râul IORDAN
https://saccsiv.wordpress.com/2022/01/19/video-de-boboteaza-pe-calendarul-vechi-ips-teodosie-arhiepiscopul-tomisului-a-oficiat-slujba-de-sfintire-mare-a-apei-la-raul-iordan/
Anul acesta nu s-a intors?
ApreciazăApreciază
D le ce a fost anul trecut a fost o parere .Apa s a valurit un pic atunci cand Teodosie a aruncat „crucioiul”ala .Vreti sa vedeti cum trebuia sa fie ? Urmariti fenomenul din 2017 ,sau orice alt an care a trecut .
ApreciazăApreciază
Stefan
Asta e parerea ta. Ai o inregistrare de anul acesta, cum ca nu s-ar fi intamplat nimic?
ApreciazăApreciază
Va rog pe toti sa va uitati la toate filmarile de anul acesta (sunt pe youtube),si de anul trecut ,apoi la cele facute cu cativa ani in urma .Nu exista comparatie .Suntem orbi .Daca nu vine sf Lumina ce vom face ?Si apoi mai este si stejarul din Mamvra ,acolo unde a venit sf Traime in cortul lui Avraam .Stejar despre care se spunea ca atunci cand se va usca foarte aproape va fi sfarsitul.Acum doi ani s a prabusit de uscat ce era .Cautati caci sunt filmari si imagini .Sunt semne mari care ar trebui sa ne trezeasca .Suntem precum broasca ce fierbe in oala fara sa constientizeze .Pacat ca nu avem ochi sa vedem si urechi sa auzim
ApreciazăApreciază
Stefan
Asta cu broasca o poti scrie la rubrica de comentarii a majoritatii blogurilor, nu insa si aici, acesta fiind printre foarte putinele bloguri unde se striga ca multa vreme nu mai e.
Nu cred insa ca ala e antihristul.
ApreciazăApreciază
Eshatologia se refera la viata vesnica dincolo de istorie (Matei 6, 10), dar care este prezenta ca arvuna aici si acum (Luca 17, 21).
Sfantul Maxim Marturisitorul ne arata:
Astfel, veacurile vietii in trup, in care traim acum, sunt veacurile starii active, iar cele viitoare, care urmeaza dupa cele de aici, sunt veacurile Duhului, ale prefacerii in starea „patimitoare”.
Asadar, aici gasindu-ne in activitate, vom ajunge odata la sfarsitul veacurilor, luand sfarsit puterea si lucrarea noastra prin care activam, iar in veacurile ce vor veni, „patimind” prefacerea indumnezerii dupa har, nu vom fi in activitate, ci in pasivitate si de aceea nu vom ajunge niciodata la sfarsitul indumnezeirii noastre.
Caci „patimirea” de atunci va fi mai presus de fire si nu va fi nicio ratiune care sa hotarniceasca indumnezeirea la nesfarsit a celor ce o „patimesc”.
Atunci vom lasa sa se odihneasca, deodata cu cele marginite prin fire, si puterile noastre, dobandind aceea ce nu poate dobandi nicidecum puterea cea dupa fire, deoarece firea nu are puterea de a cuprinde ceea ce este mai presus de fire.
Caci nimic din ceea ce este facut nu este prin fire facator de indumnezeire, odata ce nici nu poate cuprinde pe Dumnezeu.
Pentru ca numai harului dumnezeiesc ii este propriu sa harazeasca fiintelor create indumnezeirea pe masura lor si numai harul stralumineaza firea cu lumina cea mai presus de fire si o ridica deasupra hotarelor ei prin covarsirea slavei (Raspunsuri catre Talasie 22, Filocalia vol. 3)
Sfarsitul istoriei ca intreg va fi trait ca o moarte, ca si sfarsitul omului, nu numai o trecere fara intrerupere a unei etape a vietii experiate ca fiind inferioara, intr-o sfera superioara.
Toate cele create vor fi date deoparte, spre a se arata Imparatia lui Dumnezeu cea neclintita (Evrei 12, 26-27).
Desigur, credinciosul are inca in viata aceasta, desi rareori, parte de vederea luminii dumnezeiesti.
Preotul ecumenist Afanasieff are o viziune hiliasta a perspectivei istoriei. Dupa conceptia lui, istoria nu inainteaza spre un sfarsit.
Acest preot identifica mai accentuat una din componentele istoriei, cu viata in Hristos (avem aici evidenta ca Preotul ecumenist Ioannis Romanidis a fost vadit influentat de Preotul Afanasieff)
Spre deosebire de invatatura patristica care vad incompatibilitatea intre eshatologie si istorie, apare si aceasta conceptie milenarista care vede eshatologia ca un eveniment ce se produce in cadrul istoriei, adica in partea finala a ei.
Teoria aceasta eronata vede Parusia lui Hristos ca un eveniment de la sfarsitul lumii, dar nu dincolo de ea.
Ideea aceasta vrea sa demonstreze ca daca lucrarea lui Dumnezeu in lume inseamna o continua afirmare a ei, Hristos ar trebui sa apara si la sfarsitul istoriei, aducand un da final pentru ea.
Insa sensul istoriei nu se poate descoperi in istorie, judecata asupra ei nu se poate rosti in cuprinsul ei, caci aceasta ar insemna ca istoria a ajuns la capat cat inca ea dureaza, ceea ce este imposibil.
De aceea aratarea descoperita a lui Iisus Hristos cu umanitatea Sa desavarsit Dumnezeiasca nu poate avea loc in istorie – caci este dincolo de istorie.
Istoria este prin fiinta ei drum, nu odihna finala, istoria e tensiune neajunsa la capat.
Istoria este timp si in timp nu este revelat totul.
Istoria este domeniul miscarii spre desavarsire, nu al desavarsirii (asa cum opineaza Romanidis).
Sfantul Nectarie de la Optina preciza in acest sens:
„Desăvârşirea in Hristos pe pământ (care este nedesăvârşită) nu se atinge de omenire ca întreg, ci mai curând de către fiecare credincios, în măsura în care împlineşte poruncile lui Dumnezeu şi după măsura smereniei sale.
Desăvârşirea ultimă şi întreagă se atinge în ceruri, în viaţa veşnică ce va să vie, căreia scurta viaţă pământească îi slujeşte doar ca pregătire“.
„Nu toți sunt, scrie Sfantul Grigorie Sinaitul, sau au fost odinioară, in treptele vietii lucrătoare.
Nici n-au umblat toți pe aceeași cale, sau nu au ținut-o pană la sfarșit.
Ci mulți au trecut de la treapta lucrătoare la vedere și s-au odihnit de la toate, aflandu-se
intr-o sambătă a legii duhovnicești (Rugăciunea minții și vederea Luminii). Alții insă s-au mantuit, rămanand pană la urmă in treapta vietii lucrătoare, ca adormind in ea să primească răplata in veacul viitor.
Iar alții au primit implinirea in ceasul morții și de aceea au răspandit mireasmă după moarte, spre arătarea mantuirii lor.
Ei au avut harul Botezului ca toți ceilalți, dar mintea lor aflandu-se in robie și intru necunoștință, n-au comunicat (colaborat) tainic cu harul cat au fost incă in viata”.
(Filocalia 7, Sfantul Grigorie Sinaitul, Al aceluiasi: despre felul cum trebuie sa sada la rugaciune cel ce se linisteste; si sa nu se ridice repede; Cum trebuie sa se cante 5, IBMBOR Bucuresti, 1977,
pp. 191-192).
Sfantul Grigorie Palama ne spune:
„Caci imparatia lui Dumnezeu nu este zidita; ci dintre toate singura nesupusa altei imparatii si de neinvins, va fi vadita dincolo de tot timpul si veacul”
(Omilia 34).
„Scurta este viata, aproape este moartea, stricacioasa lumea aceasta, care pururi ramane alta; iar ceea ce ne trimite pe noi statornic spre cealalta este defaimarea lumii acesteia, pregatirea pentru cea viitoare, a trai – pe cat se poate – inca de aici potrivit vietuirii aceleia” (Omilia 19).
Credinta nu se limiteaza la istorie, ci depaseste istoria si ii dezvaluie adevaratul ei sens, asa cum ne arata Sfantul Isaac Sirul in cuvantul 65 din Filocalie.
Aceasta se intampla fiindca deplinatatea vietii in Hristos se plaseaza in vesnicie, in viata viitoare.
Adevarul, noteaza Sfantul Maxim Marturisitorul, este „starea celor viitoare” (Scolii la Despre Ierarhia bisericeasca 3, 3, 2)
Lumea de acum nu este deplina aratare a Imparatiei care incepe sa fie traita prin har in Biserica inca de pe acum prin Sfintele Taine si implinirea poruncilor.
Insa Imparatia lui Dumnezeu se va arata in plinatatea ei in veacul viitor.
Sfantul Grigorie de Nyssa ne spune in acest sens:
„Care este, deci, Imparatia despre care zice ca e inlauntru nostru?
Care alta decat bucuria cea de sus, care se face in suflet prin Duhul Sfant?
Caci aceasta este ca un chip si arvuna si semn al bucuriei celei vesnice, de care se vor desfata suflete sfintilor” (Despre scopul cel dupa Dumnezeu, 28, PG 46, 304A).
Sfantul Maxim Marturisitorul ne arata:
Caci trece lumea aceasta si cele din ea se vestejesc.
Caci va veni cu adevarat vremea cand va suna o trambita infricosatoare, cu un sunet strain si totul se va desface, nimicindu-se oranduirea vazuta a ei.
Si lumea vazuta va trece, luandu-si sfarsitul propriu.
Iar lumea ascunsa acum a celor inteligibile se va arata aducand taine cu totul straine ochilor si urechilor si mintii (Ep. I, PG 91).
In ceea ce priveste hiliasmul lui Romanidis care este preluat si propagat de Ierotheos, remarcam ideile deviante:
„Prin eshatologie intelegem si trairea celor de pe urma incepand din viata aceasta.
Hristos, Care este eshatonul istoriei, a intrat in istorie, si oricine se uneste cu Hristos traieste deja ceea ce poarta deja numele de viata eshatologica; astfel cele din urma sunt viata sfintilor in Imparatia lui Dumnezeu, de care ei se bucura din viata actuala.
Prin urmare de viata eshatologica se bucura sfintii inca din viata aceasta” (p.519)
„S-a raspandit conceptia ca tinem poruncile lui Hristos si evitam pacatele si ajungem in ceasul mortii si o sa ne ducem in Rai (ironic!)”
(p. 543).
Παύλος Μελάς : Ο πατήρ Ιωάννης Ρωμανίδης για τα Ιερατικά συνέδρια https://pavlosmelas1904.blogspot.com/2022/10/blog-post_25.html?m=1
Romanidis dixit:
„Si acum ei ma fac vinovat că le numesc Euharistia idolatra și eshatologia lor scatologie (viziune de rahat)?!”
Dar nu ne rugam zilnic: invredniceste-ne Doamne in ziua aceasta fara de pacat sa ne pazim noi?!
Nu spune Sfantul Maxim Marturisitorul:
ca Hristos este fiinta virtutilor?!
Nu subintelegem ca trebuie sa tinem poruncile din acest indemn?
Nu spune Sfantul Grigorie Sinaitul ca pe masura implinirii poruncilor Duhul Sfant straluceste in inima noastra?!
Deci de unde scoate Romanidis aceste aberatii care persifleaza implinirea poruncilor lui Hristos?!
Romanidis:
„Viata eshatologica nu este viata dupa moarte si de dupa a Doua Venire, ci este viata in Hristos, de vreme ce Hristos a venit in lume (p. 556)
La a Doua Venire a lui Hristos, istoria nu va inceta, ci se va transfigura.
Astfel istoria nu va inceta, nici nu va exista o post-istorie, ci istoria va fi transfigurata (p.558).
(Fragmente extrase din: Ierotheos, Dogmatica empirica, vol. II, Editura Doxologia, 2017).
https://doxologia.ro/hramul-sfintei-cuvioase-parascheva/stiri/zece-puncte-din-invatatura-parintelui-ioannis-romanidis
„Istoria nu se va încheia niciodată, ci se va transfigura.”
„viaţa eshatologică nu este cea de după moarte şi după a Doua Venire, ci este viaţa în Hristos.
Prin Hristos, Împărăţia lui Dumnezeu a intrat în istorie şi oamenii pot deveni părtaşii acestei împărăţii.”
Sfantul Simeon Noul Teolog este vadit in dezacord cu viziunea lui Romanidis care sustine ca se bazeaza pe invatatura Sfantului Simeon Noul Teolog:
Aici pe pamant (in istorie) intr-un fel mai obscur si dincolo in vesnicie mai desavarsit, credinciosii vad si primesc, inca de aici de pamant, parga tuturor celor din vesnicie.
Credinciosii nu primesc totul de aici de pamant, nici nu raman (in istorie) nepartasi si fara de gustarea bunatatilor de dincolo din vesnicie, nadajduind sa primeasca totul acolo in vesnicie.
Desi le primim inca de acum (in istorie) daca nu suntem lipsiti de implinirea poruncilor lui Hristos (Luca 17, 21) nu le avem inca trupeste, ci trupul il purtam coruptibil inca, asa ca Hristos Dumnezeu inainte de Inviere.
Si avand sufletul inca imbracat si legat de el, nu putem primi in noi toata slava descoperita, ci oglindind oceanul negrait al slavei, socotim ca vedem numai o picatura a lui si de aceea spunem ca privim acum in oglinda si in ghicitura si de aceea (I Cor. 13, 12); dupa Inviere vom avea si trupul duhovnicesc.
(Cuvant etic 10)
Sfantul Simeon Noul Teolog ne mai invata:
„Daca punem ca principiu faptul ca primim totul aici, pe pamant (si sustinem ca eshatologia o traim in istorie), urmeaza, dupa teoria asta, si ca respingem insasi Invierea, atat Judecata cat si rasplata, si ca respingem in mod deliberat nadejdea bunatatilor viitoare (Romanidis respinge nadejdea bunatatilor viitoare; el are certitudinea ca numai aici in istorie, pe pamant trebuie sa se desavarseasca omul si numai aici in istorie poate primi luminarea harului).
Or, departe de noi sa gandim sau sa spunem ceva de acest fel, dimpotriva, aruncam cu hotarare anatema asupra celor ce spun asa ceva (asa ceva ne invata Preotul Ioannis Romanidis si IPS Ierotheos Vlachos n.n.).
Prin urmare, noi marturisim si zicem ca, intr-o anumita masura, noi primim acum si aici, jos pe pamant, arvuna tuturor bunatatilor; iar in intregime nadajduim sa le primim dupa moarte” (Cuvant etic, 334-342).
Parusia descrisa de Sfantul Simeon Noul Teolog:
„Pamantul in intregime va fremata inaintea celor care dupa atata minuni ce au urmat aratarii Mele in lume, dupa toata aceasta invataura pe care am
propovaduit-o in lume mai sovaie inca, fiind necredinciosi si neascultatori fata de cuvintele Mele: pamantul se va zdrobi in bucati, neputand suporta sa-i mai tina pe intinderea lui pe acesti nechibzuiti incapatanati care nu asculta de Mine.
Si-si vor vedea caderea care se apropie de ei si se vor cutremura. Caci vazand pamantul cuprins de cutremur, cerul framantat rasucindu-se ca o carte, cu vuiet mare, in fata acestei spaime infricosatoare inimile lor neinduplecate si neinduratoare se vor topi ca aceea a unui iepure cand este ucis. Si lumina se va intuneca, stelele vor cadea, soarele si luna se vor stinge deasupra lor, iar din crapaturile pamantului va iesi un foc in care se vor scufunda ca in adancul oceanului.
Si precum in timpul potopului s-au deschis jgeaburile cerului, iar apa a coborat si a acoperit popoarele putin cate putin, tot asa si atunci se va deschide pamantul pana la temeliile sale si va izbucni, nu putin cate putin, ci deodata, focul care va acoperi tot pamantul si care nu va mai fi decat un fluviu de foc” (Cateheza 5, 476-496).
„Atunci cand omul se va innoi iarasi si se va face duhovnicesc, nestricacios si nemuritor, slobozindu-se din robie, si zidirea (natura) cea supusa de Dumnezeu celui razvratit, si care a slujit acestuia, se va reinnoi impreuna cu el, ca sa se faca nestricacioasa si sa ajunga duhovniceasca.
Ca nu se cuvenea ca trupurile oamenilor sa fie inviate si sa fie facute nestricacioase inainte de innoirea fapturilor, ci asa cum aceasta zidire a fost adusa mai intai la existenta nestricacioasa, si dupa ea omul, tot asa iarasi mai intai zidirea trebuie sa se prefaca, si deci sa se schimbe de la stricaciune la nestricaciune, si asa, impreuna cu ea, deodata cu ea, se vor innoi si trupurile stricacioase ale oamenilor, pentru ca omul, facandu-se iarasi duhovnicesc si nemuritor, sa locuiasca
intr-un loc nestricacios, vesnic si duhobnicesc”
„Precum trupurile noastre cand se desfac nu devin cu totul nimic, ci se inoiesc iarasi prin inviere, asa si cerul si pamantul si toate din ele sau toata zidirea, fiindca s-a invechit si s-a mutdarit de pacatele noastre, se vor desface de catre Facatorul Dumnezeu prin foc, adica se vor topi si se vor face noi si neasemanat mai stralucitoare de cum sunt acum (Cuvantul 45).
Parintele Athanasie Mytilineos conchide:
„Hiliasmul – erezia Martorilor lui Iehova, a Francmasoneriei si a Ecumenismului – este produsul Sionismului pe cale sa acapareze intreaga lume.
Ei au reusit sa i convinga pe ortodocsi sa se revolte unii impotriva altora, impotriva credintei lor si chiar impotriva propriei natiuni.
Cand o persoana devine ecumenist, mason sau martor al lui Iehova, nu se intoarce impotriva credintei sale?
Sunt intr adevar vrednici de plans, pentru ca ei nu vor conduce nici lumea, nici nu vor obtine multa bucurie din aceasta bogatie, deoarece atunci cand vor realiza acest lucru in cele din urma – si l vor realiza! – il vor aduce pe Antihrist, care ii va duce la pierzare”.
Hiliasmul ca modificare a perspectivei eshatologice ne-a fost innoculat inca de la prima Adunare Generala a Consiliului Mondial al Bisericilor de la Amsterdam, din 22 aug.- 5 sept. 1948, unde, printre altele s-a trasat profesorilor de teologie urmatorul fir rosu:
„Problemele eshatologice sa fie cercetate prin prisma pragmatismului, care situeaza imparatia lui Dumnezeu aici pe pamant (imparatia de o mie ani pe pamant).
Problemele eshatologice sa fie integrate in hristologie”.
In aceasta cheie este limpede in ce mod s-a redefinit studiul teologiei in toate facultatile de teologie ortodoxa din intreaga lume.
Astfel semnele care prevestesc Cea de a Doua Venire au fost epurate, transformate si contramandate prin diversiune, adica prin redirectionarea oamenilor strict pe o vietuire crestina, avand chipurile ca scop viata in Hristos si totodata s-a dus in derizoriu aparitia lui antihrist care precede Cea de a Doua Venire.
S-a invocat ca pretext ca noi trebuie sa ne preocupam de Hristos, nu de antihrist.
Astfel, propaganda ecumenista a ajuns la apogeu prin corifeii sai magnifici:
preotul profesor Ioannis Romanidis si IPS Ierotei Vlachos, care au supralicitat din rasputeri aceasta miza ecumenista care pregateste lejer venirea lui antihrist.
In asa zisa „dogmatica empirica” a lui Romanidis care a fost redactata de Vladica Ierotheos gasim schimbata total perspectiva eshatologica. Ni se spune ca istoria de fapt nu se sfarseste si aici pe pamant totul se desavarseste! Lasa sa se inteleaga ca a astepta a Doua Venire poate fi apanajul unor ignoranti care pot fi cuprinsi de frenezie asteptand pe Domnul Hristos Care va sa judece vii si mortii!
Asadar, demersul diversionist CMB a avut ca exponenti pe vladica Ierotei Vlachos si profesorul Romanidis.
Nu apare absolut deloc in cuprinsul „dogmaticii empirice” a lui Romanidis semnele care ne indica Cea de a Doua Venire.
Deci s-a rezolvat cu succes directiva antihristica CMB care mascheaza eshatologia camufland-o in hristologie.
De asemenea, si vladica Ierotei Vlachos a clamat gaunos ca „e prea multa antihristologie si avem nevoie de hristologie”.
Da, dar se stie ca indiciul aparitiei lui anthrist este o problema secundara care ne atentioneza ca urmeaza Cea de a Doua Venire.
Deci gandirea la semnele vremurilor este in fond hristocentrica.
In schimb, pervertirea fortata a succesiunii etapelor cronologice este o amagire atent organizata de CMB prin interpusii antementionati.
Doar trei surse dogmatice de referinta amintesc de semnele care preced Cea de a Doua Venire:
1. Teologia Dogmatica, vol. 3, a Parintelui Dumitru Staniloae
2. Teologia Dogmatica, vol.3, a Sfantului Iustin Popovici.
3. Dogmatica Sfantului Ioan Damaschin.
In rest tematica eshatologica, a semnelor care preced Parusia, Judecata de Apoi, este cenzurata, epurata si deviata sistematic spre deruta tuturor ortodocsilor.
Astfel nici macar cei care studiaza in facultatile de teologie nu au sansa dobandirii unei criteorologii sanatoase, si atunci cand li se pune problema venirii lui antihrist, cauta sa plaseze raspunsul prin prisma psihozei apocaliptice, prin care isi diagnosticheaza preopinentii.
ApreciazăApreciază