SACCSIV – blog ortodox

Nouriel Roubini: Vine mama tuturor crizelor si nu poate fi evitata. La nivel global, datoria totală a sectorului privat și public ca pondere din PIB a crescut de la 200% în 1999 la 350% în 2021. Raportul este acum de 420% în economiile avansate

Posted in criza economica, criza energetica, CRIZA FINANCIARA, datorie by saccsiv on decembrie 5, 2022

Nouriel Roubini pentru Project Syndicate, conform Gandul:

”Economia mondială se îndreaptă spre o confluență fără precedent a crizelor economice, financiare și a datoriilor, ca urmare a exploziei deficitelor, împrumuturilor și efectului de pârghie din ultimele decenii. În sectorul privat, muntele datoriilor include pe cel al gospodăriilor (cum ar fi ipoteci, cărți de credit, împrumuturi auto, împrumuturi pentru studenți, împrumuturi personale), întreprinderilor și corporațiilor (împrumuturi bancare, datorii cu obligațiuni și datorii private) și al sectorului financiar (pasive ale instituțiilor bancare și nebancare). În sectorul public, include obligațiuni guvernamentale centrale, provinciale și locale și alte datorii formale, precum și datorii implicite, cum ar fi pasivele nefinanțate din schemele de pensii cu retribuire și sistemele de asistență medicală – toate acestea vor continua să crească pe măsură ce societăţile îmbătrânesc. Privind doar datoriile explicite, cifrele sunt uluitoare. La nivel global, datoria totală a sectorului privat și public ca pondere din PIB a crescut de la 200% în 1999 la 350% în 2021. Raportul este acum de 420% în economiile avansate și de 330% în China. În Statele Unite, este de 420%, ceea ce este mai mare decât în ​​timpul marii crize economice din 1929 – 1933, cunoscută sub numele de „Marea Depresiune”, și după al Doilea Război Mondial”

”Spre deosebire de criza financiară din 2008 și de primele luni ale COVID-19, simpla salvare a agenților privați și publici cu politici macro laxe ar arunca mai multă benzină pe focul inflaționist. Aceasta înseamnă că va avea loc o aterizare dură – o recesiune profundă și prelungită – pe lângă o criză financiară severă. Pe măsură ce bulele de active izbucnesc, ratele datoriei cresc, iar veniturile ajustate în funcție de inflație scad în rândul gospodăriilor, al corporațiilor și al guvernelor, criza economică și prăbușirea financiară se vor hrăni reciproc. Cu siguranță, economiile avansate care se împrumută în propria monedă pot folosi o criză de inflație neașteptată pentru a reduce valoarea reală a unor datorii nominale pe termen lung cu rată fixă.

Având în vedere că guvernele nu sunt dispuse să majoreze taxele sau să reducă cheltuielile pentru a-și reduce deficitele, monetizarea deficitului băncilor centrale va fi din nou văzută drept calea celei mai mici rezistențe. Dar nu poți păcăli toți oamenii tot timpul. Odată ce duhul inflației iese din lampă – ceea ce se va întâmpla atunci când băncile centrale abandonează lupta în fața prăbușirii economice și financiare care se profilează – costurile nominale și reale ale împrumuturilor vor crește. ”Mama tuturor crizelor” de datorii stagflaționiste poate fi amânată, nu evitată”

Nouriel Roubini o tot spune de la o vreme. Nu ne spune insa si cine vrea sa vina mama tuturor crizelor:

Nu vine “mama tuturor crizelor”, ci vine ceva atat de mare, incat ar trebui inventat un nou cuvant

 

18 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. geo said, on decembrie 6, 2022 at 11:03 am

    Totalitarism și tâlhărie digitală (I)

    1. În sistemul Codului civil, posesia de bună-credință asupra bunurilor mobile valorează proprietate – cel ce, cu bună-credință, încheie act translativ de proprietate cu o persoană care nu are calitatea de proprietar, devine proprietarul bunului (art. 937 alin.1 Cciv). Mai mult decât atât, cel ce se află în posesia unui bun mobil este prezumat a fi proprietarul bunului (art. 935). În plus, persoana care nu deține un act translativ de proprietate încheiat cu un ne-proprietar, precum și hoțul, găsitorul bunului sau cumpărătorul bunului furat sau găsit, pot dobândi proprietatea asupra bunului prin posesie îndelungată, de minim 10 ani (art.939).

    Așadar, pentru ca o persoană să devină proprietar al unui bun mobil prin simpla posesie, este necesară întrunirea mai multor condiții, cum ar fi:

    (i) bunul mobil este susceptibil de posesie;

    (ii) bunul mobil se află în posesia efectivă a unei persoane care a dobândit bunul de la un ne-proprietar;

    (iii) posesorul bunului mobil este de bună-credință.

    Datele cu caracter personal stocate digital, precum și surplusul comportamental, sunt bunuri mobile dematerializate, de unde concluzia că nu sunt susceptibile de posesia la care se referă art. 935-936 și art. 937 alin.1 Cciv.

    Potrivit art. 252 Cciv, persoana are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci ființei umane. Printre altele, persoana are dreptul la ocrotirea demnității sale, la intimitatea vieții sale private și la libertatea sa de conștiință. Principiul, evocat în termeni similari și de art. 58 alin.1 Cciv, este întărit de dispoziția din art. 58 alin.2 Cciv, potrivit căreia asemenea drepturi nu sunt transmisibile, precum și de art. 66 Cciv, din care rezultă că actele juridice care ar conferi valori patrimoniale corpului uman, elementelor sau produselor sale sunt lovite de nulitate absolută. Datele cu caracter personal și surplusul comportamental sunt fracțiuni ale personalității omului, ținând de componenta spirituală, sufletească, a omului, precum și de intimitate, de viața privată și de demnitate. Individul concret este proprietar ale acestor drepturi netransmisibile, iar nu un „ne-proprietar”. Ca atare, este greu de acceptat că o persoană poate fi deposedată legal de aceste elemente intrinseci ale identității sale. De altfel, între colectorul de date cu caracter personale și proprietarul acestora nici nu există act translativ de proprietate, întrucât omul obișnuit este în afara oricărei încunoștiințări sau informări asupra faptului că, atunci când utilizează instrumentele digitale/informatice, internetul, platformele de tranzacționare, rețelele de socializare, publicațiile, librăriile sau bibliotecile online etc., „contractează” cu privire la datele sale cu caracter personal și la surplusul său comportamental. De aceea, nu se poate vorbi de un consimțământ, nici măcar în varianta „acceptării fără rezerve a unei oferte de a contracta”, la care se referă art. 1182 alin.1 Cciv, ci de o error in corpore, destructivă de consimțământ. Și, în fine, colectorul datelor cu caracter personal și al surplusului comportamental nici nu este un posesor de rea-credință, așa cum rezultă din paragraful următor.

    Cu toate acestea, datele cu caracter personal sunt permanent colectate, procesate și transformate în baze de date, care presupun nu numai depozitarea brută, ci și sortarea, „ambalarea”, „etichetarea” și supravegherea circulației juridice. Aceste baze de date, astfel organizate, iar nu datele cu caracter personal în sine, sunt produse sau servicii sunt susceptibile de posesie și apropriere. În comparație cu produsele și capacitățile logistice agricole, cerealele sunt datele cu caracter personal, iar silozurile sunt bazele de date.

    Colectarea exhaustivă și intensivă a datelor cu caracter personal determină, dincolo de limitele vizibile și verificabile ale bazelor de date, surplusul comportamental, pe baza căruia se creează “produsele predictive”, adică estimările și predicțiile care ne transformă pe noi înșine în recoltă. Deși surplusul comportamental este, la rândul său, un bun cu o existență digitală, dematerializată, nesusceptibil de posesie, este empiric probat că, după recoltarea sa, colectorii își arogă drepturi de exploatare exclusivă, opozabile erga omnes, iar noi, toți ceilalți, avem obligația generală de non facere, adică de a nu face nimic de natură a impieta asupra liniștitei și utilei exploatări a obiectului „proprietății” (care „proprietate” poartă, totuși, asupra unor fracțiuni ale personalității noastre) …

    2. Potrivit art. 937 alin.2 Cciv, hoțul sau găsitorul bunului mobil nu pot fi considerați proprietarii bunului prin simpla posesie. Adevăratul proprietar poate pretinde bunul chiar și de la un posesor de bună-credință (o persoană care nu a știut că a luat în posesie un bun furat sau găsit). Se poate formula o acțiune în revendicare, în termen de 3 ani de la data la care a pierdut posesia bunului. În mod implicit, dacă trece acest termen de prescripție, bunul poate râmâne în posesia celui care l-a dobândit cu bună-credință, însă bunul care se află încă în posesia hoțului sau a găsitorului poate fi revendicate oricând în interiorul termenului de 10 ani la care se referă art.939, după care intervine uzucapiunea.

    În perioada 2004-2021, peste 17 miliarde de date cu caracter personal au fost compromise prin atacuri cibernetice1. Numai în anul 2021 au fost furate peste 5,9 miliarde de înregistrări de date de utilizatori. Fenomenul este în creștere accelerată. În asemenea condiții, nu se poate vorbi despre dobândirea proprietății prin simpla posesie.

    Colectarea improprie și utilizarea ilegitimă a datelor cu caracter personal sunt reguli, iar nu excepții ale prezentului online.

    Într-un studiu recent despre învățământul online, publicat de Washington Post, se demonstrează că digitalizarea a fost un portal enorm prin care s-a scurs un ocean de date cu caracter personal de la utilizatorii în necunoștință de cauză ai digitalului, către colectorii sau gestionarii de date cu caracter personal și către brokerii (comercianții, speculatorii) de date și, desigur, către hackeri. Aproape 90% dintre instrumentele educative online au fost concepute într-o asemenea manieră încât să trimită automat datele personale culese de la elevi direct companiilor tehnologice și brokerilor de date cu caracter personal, care le utilizează, aparent benefic, pentru a estima interesele elevilor și a prezice achizițiile pe care le-ar putea face2. Platformele de învățare online, când nu sunt chiar aplicații/companii deținute de cele 5 Big Tech (google, amazon, Facebook, Apple, Microsoft, prescurtat, GAFAM), distribuie automat datele cu caracter personal ale elevilor către GAFAM. Grav este că, sub sanțiunea refuzului accesului la platformă (deci, a refuzului actului de învățământ sau al dreptului la muncă), aceste platforme solicită accesul la aparatul foto/video, la contactele și la locația elevilor, chiar și atunci când aceste lucruri nu sunt deloc necesare. Unele platforme au înregistrat o apăsare a tastaturii chiar și înainte ca elevul să fi dat click pe comanda „submit” … Amețitoarea scală a acestor acte ilegitime de auto-împroprietărire asupra datelor cu caracter personal ale elevilor relevă enormul risc de invadare a intimității, iar când este vorba de copii, care sunt personalități în formare, vorbim de un adevărat dezastru în plină desfășurare, de pe urma căruia câteva entități care profită de sistem obțin profituri colosale și, corelativ, controlul asupra resurselor și asupra comportamentelor.

    De asemenea, furtul de identitate digitală (phishing) a luat proporții colosale. Practic, nu există sistem digital suficient de sigur pentru ca datele noastre cu caracter personal să fie la adăpost de pirateria pe internet. În luna martie 2022, chiar site-ul Guvernului României a fost „spart” de hackerii ruși.

    3. Între utilizatorii (deseori forțați) ai digitalului, pe de o parte, și colectorii de date cu caracter personal, pe de altă parte, există un uriaș dezechilibru de putere (imbalance of power), care face inutilă și chiar ipocrită reglementarea relativă la protecția datelor cu caracter personal.

    Ghidul European Data Protection Board de aplicare a Directivei privitoare la protecția datelor cu caracter personal (GDPR) arată, la pct. 16, că este improbabil ca o autoritate publică să se bazeze pe un consimțământ real și informat al persoanei fizice la procesarea unor date cu caracter personal întrucât, ori de câte ori un colector, gestionar sau controlor de astfel de date face parte dintr-o autoritate publică, între funcționar și persoana fizică – simplu particular există un clar dezechilibru de putere (imbalance of power), care îl împiedică pe simplul particular să refuze să își dea acest consimtământ sau să aleagă alternative realiste la colectarea și stocarea datelor sale cu caracter personal. Dacă refuzul consimțământului este sancționat cu amenzi, este evident că simplul particular nu are de ales între a da sau a nu da acele informații cu caracter personal, ci între a fi sancționat sau nu. Între a lua sau a nu lua amendă, între a continua sau nu continua slujba (deci, între a avea sau a nu avea venituri de subzistență), omul simplu va prefera să nu ia amendă și să își păstreze slujba. Iar acesta este un caz clar de violență psihică, de natură a altera consimțământul la colectarea datelor cu caracter personal.

    Discuția despre poziția de forță a autorității este identică în cazul corporațiilor globale care sunt titulari ai rețelelor de socializare, ai platformelor de tranzacționare sau de livestreaming, ai mass-media digitale, ai blibliotecilor online etc. Vorbim de aceeași dezechilibrare a puterii și de aceeași violență economică, viciu de consimțământ la contractare. De exemplu, rețeaua de socializare poate suspenda sau chiar bloca contul/pagina, cu consecința afectării drepturilor de autor, a afacerii, a libertăților democratice (mai ales a libertății de opinie și conștiință), îl poate „eticheta” negativ pe utilizator sau îl poate sancționa prin ocultare intenționată (shadow banning – degradarea postării/conținutului la coada listei de „noutăți”/newsfeed, pentru ca șansele ca restul utilizatorilor să vadă postarea/conținutul să fie cât mai mici). Banca poate, cu de la sine putere, să suspende sau să blocheze contul bancar, cu tot cu sumele accumulate în cont. Spitalele sau clinicile pot refuza internarea sau medicați. Patronul poate dispune concedierea. Mass-media poate arunca blamul public asupra „delincventului”, care va fi aruncat peste zidurile cetății (extra muros). Totul pentru refuzul comunicării/actualizării datelor cu caracter personal.

    Raptul practicat în privința acestor bunuri dematerializate determină, deseori, încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală asupra conținutului care apare și poate fi accesat pe internet și pe rețelele de socializare. Deși este de natură a afecta și publicațiile jurnalistice, editurile și instituțiile academice sau de cercetare, uzucapiunea ilegitimă asupra conținutului digital afectează mai ales persoanele fizice, inapte de dispute juridice sau administrative cu colectorii de surplus comportamental (a căror forță financiară și de lobby este mult mai mare decât resursele și răbdarea limitate ale simplilor utilizatori, persoane fizice).

    Marile rețele de socializare se auto-descriu că păstrătoare ale valorilor și standardelor comunității, între altele, făcând un titlu de glorie din protecția drepturilor de proprietate intelectuală și realității faptelor.

    Rețele de socializare se angajează să pună la dispoziția utilizatorilor, aparent gratuit, platforme digitale prin intermediul cărora utilizatorii să aducă în mod liber la cunoștință publică informații, opinii și opere (care sunt automat protejate de legislația în materia drepturilor de autor, prin simpla publicare). Însă faptele curente ale acestor rețele, care restricționează în mod arbitrar publicarea, reprezintă grave încălcări ale drepturilor de autor.

    Opera și drepturile de autor asupra operei sunt strâns legate de persoana autorului şi comportă atribute de ordin moral şi patrimonial. Așa-numitul conținut (content) care apare și poate fi accesat pe rețelele de socializare este o operă, în sensul art. 1 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, opinia, mai ales cea argumentată și documentată, este o operă de creație intelectuală, care este obiect al protecției dreptului la autor. Dreptul la opinie este protejat și de Constituție. Restricționarea opiniei, mai ales pe criteriul artificial și necredibil al împărțirii știrilor în false și adevărate și al confuziei între știre și opinie, reprezintă o încălcare a dreptului de autor și este profund nedemocratică.

    Legea protejează atât drepturile morale, cât și drepturile patrimoniale de autor. Printre drepturile morale de autor se numără dreptul autorului de a decide dacă, în ce mod şi când va fi adusă opera la cunoştinţă publică, precum și de dreptul de a retracta opera. Drepturile morale de autor nu pot face obiectul vreunei renunţări sau înstrăinări. Numai autorului îi revine dreptul de a retracta opera, iar nu și unei terțe părți. În plus, autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod şi când va fi utilizată opera sa, inclusiv de a consimţi la utilizarea operei de către alţii. Autorul are și dreptul de a autoriza sau de a interzice distribuirea operei, precum și dreptul de a decide comunicarea publică, direct sau indirect, a operei, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea operei la dispoziţia publicului, astfel încât să poată fi accesată în orice loc şi în orice moment ales, în mod individual, de către public. Prin distribuire, în sensul Legii drepturilor de autor, se înţelege vânzarea sau orice alt mod de transmitere, cu titlu oneros ori gratuit, a originalului sau a copiilor unei opere, precum şi oferirea publică a acestora. Comunicarea publică înseamnă inclusiv punerea operei la dispoziţia publicului prin internet sau alte reţele de calculatoare, astfel încât orice utilizator al rețelei să poată avea acces la aceasta din orice loc sau în orice moment ales în mod individual (art. 15 din Legea nr. 8/1996. Dreptul de a autoriza sau de a interzice comunicarea publică sau punerea la dispoziţia publicului a operelor nu se consideră epuizat prin niciun act de comunicare publică sau de punere la dispoziția publicului. Așadar, dreptul de a interzice comunicarea publică sau punere la dispoziția publicului a operelor aparține numai autorului, niciun terț neputând lua astfel de decizii fără a încălca dreptul de proprietate intelectuală al autorului.

    Corelativ cu drepturile autorului există obligațiile terților de a le respecta. În cazul unor rețele de socializare, prin punerea la dispoziție a unei platforme pe care titularii dreptului de autor pot aduce la cunoștința publicului operele lor și își pot distribui operele, proprietarul rețelei s-a angajat să garanteze utilizatorilor exercițiul nestingherit al acestui drept. Odată asumată această obligație, titularul rețelei nu poate decide restricționarea accesului publicului la operele autorului.

    Intenția legiuitorului a fost aceea de a nu permite unei persoane, alta decât autorul operei, nici chiar în situația acea persoană ar fi cesionarul unor drepturi de (re)distribuire a operei, conform unui contract de editare, să restricționeze în vreun fel aducerea operei la cunoștința publicului. Potrivit art. 47 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, autorul poate solicita desființarea contractului de cesiune a dreptului patrimonial în cazul în care cesionarul nu îl utilizează sau îl utilizează într-o măsură insuficientă şi dacă, prin aceasta, interesele justificate ale autorului sunt afectate considerabil. Mai mult, potrivit art. 56 din Legea 8/1996 dacă editorul nu publică opera în termenul convenit, autorul poate solicita, potrivit dreptului comun, desfiinţarea contractului şi daune pentru neexecutare. În acest caz, autorul păstrează remuneraţia primită sau, după caz, poate solicita plata remuneraţiei integrale prevăzute în contract. În cazul în care editorul intenționează să distrugă copiile operei, rămase în stoc după o perioadă de 2 ani de la data publicării, şi dacă în contract nu se prevede o altă perioadă, acesta este obligat să le ofere mai întâi autorului.

    Așadar, cel care pune o platformă online la dispoziția unor autori pe care să își distribuie operele are obligația de a distribui respectivele opere, cenzurarea distribuirii acestora reprezentând o faptă ilicită.

    1https://www.bursa.ro/in-perioada-2004-2021-peste-17-2-miliarde-de-date-au-fost-compromise-prin-atacuri-cibernetice-02756640?fbclid=IwAR3qhSyvxvI2LB6zBJUzHNp-xVSaRa-Slb9LAb_625FfBx0B-7uaOhNwzsk. Potrivit articolului citat, cea mai mare breşă din această perioadă a fost o combinaţie a mai multor operaţiuni cibernetice de spargere şi de preluare pe o perioadă de cinci ani, care a conţinut 3,2 miliarde de combinaţii unice de e-mail şi parole de la Netflix, LinkedIn şi alte platforme online. Transportul masiv de date a fost oferit spre vânzare pe dark web pentru 2 dolari, potrivit raportului. […] În iunie, înregistrările a 700 de milioane de utilizatori LinkedIn au fost oferite spre vânzare în comunitatea hackerilor. Datele scurse au inclus adrese de e-mail ale utilizatorilor, nume complete, numere de telefon, adrese fizice, înregistrări de localizare geografică, genuri, experienţă personală şi profesională şi multe altele. […] În aprilie, informaţiile a 533 de milioane de utilizatori din 106 ţări au fost şterse de pe Facebook şi publicate pe un forum de hacking. Informaţiile scurse au inclus numere de telefon, nume complete, locaţii, adrese de e-mail şi informaţii biografice ale utilizatorilor.

    2https://www.washingtonpost.com/technology/2022/05/24/remote-school-app-tracking-privacy/.

    https://www.cotidianul.ro/totalitarism-si-talharie-digitala-i/

    https://www.cotidianul.ro/totalitarism-si-talharie-digitala-ii/

    Apreciat de 1 persoană

    • geo said, on decembrie 7, 2022 at 9:36 am

      Ștergerea conținutului, înghețarea contului, ocultarea intenționată (shadow banning), marcarea postării sau autorului ca periculos etc. reprezintă un rapt în formă continuată și, mult mai grav, un grav atac la democrație și la principiile constituționale privitoare la libertatea conștiinței.

      Sigur, s-ar putea obiecta că utilizatorul rețelelor de socializare este liber să își publice opiniile pe alți suporți, materiali sau digitali. Dar este o obiecție simplistă, întrucât rețelele de socializare nu doar că au monopolizat distribuția informației și a opiniei, dar au la dispoziție și instrumentele și mecanismele automate de stigmatizare digitală a dizidenților și a „delincvenților” care încalcă așa-zisele standarde ale comunității (niciodată clare, niciodată stabile). Cu ocazia unei sancțiuni pentru astfel de „fapte”, împricinatul capătă un adevărat cazier digital, o decădere din dreptul la opinie care îl urmează nu numai în interiorul rețelei de socializare, ci și în toate mediile digitale cu care se înrudește sau cu care se aliază acea rețea pentru așa-zisa luptă contra „știrilor false”. Dacă cineva este sancționat pe Facebook, va fi sanționat și pe google, youtube, amazon, twitter etc., precum și în toate publicațiile main-stream pe care patronii acestor platforme le dețin – CNN, New York Times, Washington Post, The Guardian etc. Nu există amnistie, precripție sau reabilitare pentru „fapta” unui astfel de împricinat. Ca într-o exagerare distopică a unui romancier nu foarte priceput, vinovăția individuală a dizidentului (pe care nu o stabilește vreun judecător, ci o impune cenzorul sistemului) se extinde, incremental, la persoanele cu care dizidentul se află în legături strânse, juridice, vizibile pe internet. De exemplu, o persoană poate avea o prezență personală, de consumator, într-o rețea de socializare, dar și de membru al unuia sau mai multor grupuri, de titular al unei afaceri pentru care este nevoit să fie în rețea ca să aibă o minimă vizibilitate sau de coordonator al unor entități sau acțiuni non-profit (de exemplu, pentru protecția consumatorilor sau a drepturilor omului). Odată cu stigmatul personal, acea persoană capătă și un stigmat profesional sau filantropic, iar asociații, aliații sau colaboratorii săi vor fi „atinși” și ei de acest stigmat personal. Este o terifiantă vinovăție prin asociere, de tip nazist sau comunist, pe care o consideram cu toții revolută și imposibilă în trecutul recent.

      O probă clară a acestui tip de sancțiune o reprezintă noile „condiții generale de afaceri” ale Facebook, care intră în vigoare din data de 3 ianuarie 2023 și care vor fi obligatorii tuturor celor cu proasta inspirație de a-și face reclamă pe această platformă cu 2,8 miliarde de utilizatori.

      Cu titlu prealabil, trebuie remarcat tonul de-a dreptul dictatorial în care este redactat acest document. Iată câteva mostre: „ne veți transmite”, „veți respecta”, „putem respinge sau șterge orice reclamă, din orice motiv”, „veți plăti … toate sumele … precum și orice taxe aplicabile”, „suma pe care o datorați pentru orice comandă va fi calculată pe baza mecanismelor noastre de urmărire” (nota bene – Facebook nu doar că recunoaște, dar ține neapărat să facă opozabil tuturor spionajul permanent pe care îl derulează contra utilizatorilor și non-utilizatorilor), „sunteți responsabili de menținerea securității contului dvs.”, „ne veți despăgubi și nu ne veți considera responsabili”, „sumele scadente vor acumula o dobândă de 1% pe lună” etc. În contradicție cu art. 1203 Cciv, Facebook ne impune să îl scutim de garanția că reclama va ajunge la ținta stabilită și că va obține rezultatul selectat. În contradicție cu art. 10 din Legea nr.240/2004 privind răspunderea pentru produsele cu defecte, Facebook ne impune clauze de nerăspundere printr-un document imposibil de negociat/rejectat.

      Documentul cu pricina este, aparent, unul destinat comercianților sau utilizatorilor care au și activități comerciale ocazionale. În realitate, documentul țintește mult mai sus și are incidență infinit mai mare, întrucât:

      -reclamele, odată publicate pe platformă, devin informații publice, fiind (re)distribuite de Facebook, potrivit propiilor interese, oricăror alte persoane aflate în afara audienței țintă;

      -dacă reclama se referă la teme sociale, politice sau electorale, Facebook va putea da oricui consideră necesar/util și conform (exclusiv) intereselor sale, acces la datele colectate cu ocazia publicării reclamei, timp de 7 (șapte) ani, indiferent dacă reclama mai este sau nu de actualitate;

      -tot ce conține reclama sau materialele pregătitoare/ulterioare poate fi pus la dispoziția autorităților, dacă Facebook va considera de cuviință să o facă;

      -ceea ce spuneți, postați, comentați în reclamă sau în legătură cu aceasta este colectat, împachetat și livrat (în funcție de interesele Facebook) utilizatorilor sau terților.

      Așa cum rezultă din secțiunea „centrul de ajutor”, Meta Platforms Ireland Limited („Meta”, „noi”, „al nostru/a noastră” sau „pe noi”) prelucrează informațiile pe care le colectează de pe platformă „chiar dacă nu sunteți utilizator Faceebook, Messenger sau Instagram și/sau nu aveți cont la noi (sunteți non-utilizator)”.

      Oricât de șocantă, aceasta informație este reluată și agravată de aceste afirmații de pe paginile imediat următoare:

      (i) „în cele din urmă, vom utiliza agenda încărcată (contactele din telefon și adresele de e-mail, n.n., Gh. P.) și pentru a investiga activitatea suspectă din cadrul produselor meta, precum și pentru a ne menține platforma sigură și securizată; de asemenea, desfășurăm activități de business intelligence și de analiză folosind agendele încărcate… ;

      (ii) „partajăm datele non-utilizatorilor (adică, ale persoanelor care nu au absolut nicio legătură cu Facebook, Instagram, Messenger etc. – n.n., Gh. P.) pentru a putea furniza funcția Încărcarea contactelor și în scopurile descrise mai sus;

      (iii) „păstrăm informațiile cu caracter personal ale non-utilizatorilor atât timp cât este necesar”;

      (iv) „… vă păstrăm datele de contact … inclusiv după ce ne-ați solicitat ștergerea acestora” (???!);

      (v) „transferăm informațiile non-utilizatorilor din Spațiul Economic European în Argentina, Israel, Noua Zeeleandă, Elveția și Canada”;

      (vi) „bazându-ne pe derogări de la UE sau pe clauze contractuale, transferăm datele (non)utilizatorilor europeni și în SUA, chiar dacă nu există nicio decizie privind caracterul adecvat al nivelului de protecție cu privire la SUA” (??!!);

      (vii) temeiul legal în baza căruia prelucrăm datele îl reprezintă „interesele noastre de a opera și de a le furniza utilizatorilor noștri funcțiile noastre … pentru ca utilizatorii noștri să se conecteze mai eficient cu contactele lor”.

      Așadar, pentru Facebook, temeiul legal al unui asemenea comportament discreționar și intruziv îl reprezintă … „interesele legitime” ale Facebook! Un asemenea comportament ar fi determinat excluderea definitivă de pe platoformă a oricărei persoane fizice sau juridice care ar fi îndrăznit să spună așa ceva, dar regulile, valorile comunității, standardele Facebook nu sunt aplicabile Facebook, desigur.

      A avea cont la una dintre rețelele de socializare sau de comunicare instant deținute de Meta înseamnă a intra într-o matrice submisivă din care nu există scăpare, chiar și în condițiile în care supusul ar solicita ștergerea contului. Greșeala de a utiliza pentru reclame aceste platforme este sancționată cu legarea de „glia” digitală timp de cel puțin 7 (șapte) ani. In plus, intrând în matrice, supusul determină, fără voia sa, intruziunea agresivă în viața privată a non-utilizatorilor care au nimerit în agenda sa de „contacte”. Toți cei care au fost capturați digital sau măcar atinși, direct sau indirect, de Meta, sunt spionați permanent, în intenția aparent benefică de a depista la timp activități suspecte sau periculoase pe platformă. Nu mai este doar despre faptul de a fi, în fața autorităților statului profund, suspecți toți de spălare de bani și finanțare a terorismului. Acum este mai ales despre faptul de a fi, în fața unei corporații multinaționale intruzive care își scrie și își impune propriile legi draconice, suspecți toți pentru orice nu concordă cu interesele „lgitime” al zisei corporații.

      Acest sistem este, pur și simplu, expresia ultimă a totalitarismului inchizitorial. Ca orice totalitarism, ca orice construcție artificială contra naturii umane. Și acest sistem va eșua.

      https://www.cotidianul.ro/totalitarism-si-talharie-digitala-iii/

      Apreciat de 1 persoană

  2. unu said, on decembrie 6, 2022 at 12:45 pm

    „Nu ne spune insa si cine vrea sa vina mama tuturor crizelor”

    Oricine intelege un picut principiile economice si mai ales principiile fizice ale resurselor, intelege si ca mama tuturor crizelor este aproape inevitabila, si va veni indiferent daca vrea cineva sau nu.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Paul said, on decembrie 6, 2022 at 12:48 pm

    Vine doar ce a ți plănuit, nimic altceva…

    Apreciază

  4. geo said, on decembrie 6, 2022 at 1:29 pm

    https://www.ziaruldeiasi.ro//stiri/a-primit-10-000-de-euro-pentru-ca-i-a-fost-fracturata-mana-in-urma-unei-frane-bruste-in-autobuz–340139.html

    …ce mai conteaza 10.000 la cateva miliarde luate cu japca pe spinarea fraierilor…mi-am adus aminte de asta:

    Și eu sînt unul dintre cei ce au apucat calea vestului “democratic” după lovitura de stat organizată atît de subtil de Nouă Ordine Mondială din Decembrie 1989. Contactul cu viața occidentală în Deutschland a fost bineînțeles un șoc pe care l-am trecut repede.

    Am fost trezit la realitate relativ repede văzînd discriminarea la care sînt supuși “ auslanderii” în acest bastion al democrației vestice, și nu numai atît, am remarcat cît de scumpă este viața în această țară considerată ca și un tărîm al făgăduinței.

    Prima concluzie ce am putut să o trag imediat a fost și definitivă și nimic nu ar fi putut să o mai schimbe, o viață în care se muncește în adevăratul sens al cuvîntului și unde ca nou venit nu ai nici o șansă de a-ți cumpără o casă sau măcar un apartament, era absolut imposibil. Mai mult decît atît am înțeles că pînă și a avea o mașină era un lux.

    Drept dovadă că nu mă înșelam, mi-a fost dat să ajung la un stomatolog român care plin de frustrare și indignare îmi spune că el din o sută de mărci cîștigate plătește statului german șaizeci și trei.

    După doi ani petrecuți în Germania de vest pașii mei au fost călăuziți de Cel ce a creat totul pe un continent foarte îndepărtat, Australia.

    Aici sistemul, viața, felul de trăi, într-un cuvînt, totul era diferit de ceea ce era în Europa, era o lume și o existență cu totul aparte de ceea cu ce eram obișnuit.

    Și totuși, neîncrezător cum devenisem, plin de scepticism am început să caut dovezi că e raiul pe pămînt sau contrariul. Spre deosebire de Germania totuși aici se putea realiza la începutul anilor ’90 ceva, mă refer la o casă ceea ce era un vis irealizabil în Europa, eu uram viață într-un apartament de bloc cu înverșunare căci îmi plăcea natura, de aceea să vin aici și să îmi pot cumpăra o casă a fost ceva de-a dreptul senzațional, de necrezut și dincolo de orice vis ce l-aș fi putut avea.

    Și totuși încetul cu încetul am putut să mă conving că “sistemul” nu era mai diferit cu nimic de oricare altul, democrația este doar un cuvînt în dicționar, atît și nimic mai mult.

    Viața în lumea “capitalului” este dură și dacă azi ai tot ce îți trebuie în scurt timp se poate să ți se ia totul. De exemplu, cei doi au trei copii, o casă, dacă el sau ea decedează și nu au testament făcut, statul ia o parte din partea celui decedat. Există o mulțime de organizații care chipurile au menirea să apere drepturile cetățenilor. La prima privire, da, frumos, grozav, dar căutînd atent am găsit că toate aceste organizații sînt finanțate de guvern și șțiți zicala, cine împarte parte își face.

    Poliția este bineînțeles coruptă la fel ca și în România, dacă te oprește și îți cere carnetul de conducere și tu căutând-ul îl ai lîngă banii tăi, te poate acuza de tentative de mituire și nu numai atît, dar pentru orice iregularitate reală sau imaginară te execută cum scrie la carte zîmbindu-ți amabil.

    Da, și încă ceva și mai șocant, drepturile omului sînt garantate prin lege sau mai bine zis sînt lătrate de mai marii sistemului sus și tare, dar aceste drepturi lipsesc cu desăvîrșire.

    În 1996 mi-am adus părinții în vizită pe 6 luni, dar pentru aceasta a trebuit să dau declarație că se întorc înapoi, a trebuit să aduc dovadă că lucrez și că ii întrețin pe părinți cît timp stau aici.

    Părinții mei au trebuit să dea declarație că nu rămîn aici, au trebuit să facă o vizită medicală la un cabinet desemnat în Bucureșți. Ca la carte, nimic mai mult.

    Zece ani mai tîrziu aducînd-o pe mama soției în vizită la noi, vizele se dădeau acum doar pentru două luni iar dacă se întîmpla cumva din motive ce nu depind de tine să stai peste cu o zi sau două, nu mai primești viza pe o perioadă de zece ani, curat democratic nu-i așa?

    Bineînțeles că aceasta face parte din rîndul țărilor bogate, ca și celelalte țări capitaliste pe care le cunoaștem foarte bine fără îndoială, numai că această bunăstare se realizează prin jecmănirea la sînge a celor ce muncesc din greu să-și cîștige existența.

    De exemplu, la factura de apă, iarna, ți se bagă pe gît cam două sute de dolari pentru parcuri iar la ratele de consiliu care cresc cu o sută cincizeci de dolari pe an ți se bagă tot cam două sute chipurile pentru pompieri unde tot ca mai înainte opt zeci la sută din ei sînt voluntari.

    În anul 1995 plăteam rată la consiliu trei sute șase zeci și cinci de dolari, ei bine, în 2022 plăteam două mii o sută și opt zeci de dolari, grozav nu-i așa?

    În aceste societăți democratice drepturile tale ca individ sînt neviolabile, prostii bineînțeles, obligațiile tale ca membru în societate sînt scrise cu litere mari iar drepturile tale cît se poate de mărunt.

    Am devenit pensionar de boală, pe factură de plată a ratei de la consiliu nu am văzut că sînt îndreptățit la o reducere de două sute opt zeci și cinci de dolari pe an.

    Am văzut din întîmplare după zece ani, am cerut să mi se restituie banii, ce glumă bună, ați ghicit? Mi-au rîs în nas, curat prefect nu-i așa? Așa e viața în lumea capitalului: dai un ban și nu-l mai ai.

    Sper că pînă aici v-a plăcut, dar nu vă grăbiți cu concluziile încă pentru că mai am multe să vă povestesc și încerc să fiu cît de concis se poate.

    Cred că cei mai vîrstnici își amintesc de vremea ceaușistă pe care am urît-o așa de tare și mult, ei bine, atunci dacă plecai trei luni în concediu și încuiai apartamentul nu plăteai tu gazul, curentul, apa și nici telefonul.

    A fost o dată și nu va mai fi, în capitalism așa ceva nu există, hoția e la loc de cinste aici căci toate aceste servicii sau comodități cum vreți să le spuneți au băgate în facturi tot felul de taxe astfel că consumul de apă, gaz sau current reprezintă doar două zeci la sută din factură, curat prefect !!

    https://www.incorectpolitic.com/experienta-unui-roman-in-occident-adevarata-fata-a-vestului-democratic/

    https://www.g4media.ro/prioritatile-pentru-educatie-in-viitorul-apropriat-in-ochii-ocde-organizatie-la-care-romania-doreste-sa-adere-bani-si-resurse-pentru-a-depasi-crizele-produse-de-razboi-si-pandemie-si-schimbarile-ac.html

    Apreciat de 1 persoană

  5. geo said, on decembrie 6, 2022 at 1:30 pm

    https://www.g4media.ro/video-tot-mai-multi-refugiati-ucraineni-ajung-in-bucuresti-dar-tot-mai-putini-oameni-doneaza-pentru-acestia-cosmina-simiean-coordonatoarea-centrului-de-la-romexpo-zilnic-vin-1-000-1-200-de-pers.html#comments

    …sa doneze partidele…sau, mai bine, tarile care au starnit ursul rusesc…dar nu, alea doneaza, pe bani frumosi, numai armament…si de murit mor rusi si ucraineni…

    Apreciază

  6. Gigimutu said, on decembrie 6, 2022 at 6:42 pm

    Asta roubini,

    E mai tare decit baba omida și Nostradamus la un loc!

    Apreciază

  7. Zeus Ludus said, on decembrie 8, 2022 at 10:32 am

    A republicat asta pe Zeus Ludus.

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: