SACCSIV – blog ortodox

În Cehia s-au ales cu dosare penale pentru că au susținut public Rusia

Posted in Cehia, RUSIA by saccsiv on decembrie 5, 2022

Sursa: https://www.cotidianul.ro/s-au-ales-cu-dosare-penale-pentru-ca-au-sustinut-rusia/

Poliţia din Cehia a sesizat justiţia în noiembrie în vederea deschiderii de dosare penale pe numele 49 de persoane pentru susţinerea publică a Rusiei în războiul contra Ucrainei, invocând prevederi din Codul Penal ceh, a anunţat marţi postul de radio public iRozhlas, preluat de agenţia EFE.

Un paragraf invocat în acest sens prevede că persoanele care susţin public o crimă comisă sau îi elogiază deschis pentru delictul lor pe autorii acestuia pot fi condamnate la un an de închisoare.

Un alt paragraf prevede pedepse de până la cinci ani de închisoare pentru sprijinirea mişcărilor sau curentelor care sunt orientate în mod evident către oprimarea drepturilor şi libertăţilor, ori care propagă ura naţională, rasială, religioasă sau de clasă.

Manifestarea simpatiei faţă de astfel de mişcări sau curente este pasibilă conform codului penal ceh de pedepse cu închisoarea între şase luni şi trei ani.

Pe 26 februarie, la două zile după începerea agresiunii militare ruse în Ucraina, procurorul general ceh a amintit de existenţa acestor prevederi din codul penal.

De atunci, totalul investigaţiilor deschise de poliţie pe baza acestor articole, şi care au legătură directă cu exprimarea unor poziţii asupra războiului din Ucraina, a ajuns la circa o mie, dintre care în prezent aproximativ 300 sunt în lucru.

Din cele 86 de astfel de cazuri investigate în noiembrie, 49 au fost înaintate justiţiei.

Începând din luna septembrie la Praga au avut loc trei manifestaţii cu participare numeroasă împotriva guvernului de dreapta condus de premierul Petr Fiala, care i-a catalogat pe organizatorii protestelor drept ”proruşi”.

Tagged with: , ,

17 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Austriecii vor un miliard de euro șpagă pentru Schengen. Miza ar fi gazele din Marea Neagră said, on decembrie 5, 2022 at 10:00 am

    Austriecii vor un miliard de euro șpagă pentru Schengen. Miza ar fi gazele din Marea Neagră
    Se pare că Austria vrea gazele din Marea Neagră pentru a fi de acord cu intrarea noastră în Schengen, potrivit surselor noastre.

    “Adevărata miză pentru Austria este reprezentată, de fapt, de gazele din Marea Neagră. Austriecii vor acum modificarea legii offshore în acest sens, pentru că legea actuală prevede faptul că România deține dreptul de preempţiune la achiziția gazelor. Iar Austria vrea ca toată cantitatea produsă din Marea Neagra, partea Petrom, să fie dusă prin Ungaria către Austria, 25% să rămână în Ungaria și 75% să meargă spre Austria și Bavaria”, potrivit surselor citate de Financial Inteligence.

    Autoritățile române au spus în nenumărate rânduri că așteaptă de la OMV Petrom și Romgaz decizia finală cât mai curând, în condițiile în care modificările la Legea Offshore au fost făcute în consultare cu firmele implicate.

    În vară, Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a spus că există o prevedere din acordul petrolier de concesiune a perimetrului Neptun Deep din Marea Neagră, care stipulează că operatorii concesionari ai perimetrului, OMV Petrom și Romgaz, sunt obligați să declare oficial, până la finalul acestui an, că zăcămintele descoperite au valoare comercială și pot fi exploatate în condiții de rentabilitate economică.

    În luna noiembrie, Iohannis a avut o întrevedere la Palatul Cotroceni, cu o delegaţie a OMV Petrom, condusă de directorul general executiv al OMV şi preşedinte al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom, Alfred Stern, iar proiectul Neptun Deep a fost un subiect distinct de discuție.

    Iohannis a solicitat conducerii OMV începerea cât mai rapidă a exploatărilor offshore în cadrul perimetrului deţinut de Romgaz şi OMV Petrom, având în vedere că legea offshore este una favorabilă şi se află în vigoare.

    Conducerea OMV a prezentat președintelui Iohannis stadiul proiectului şi paşii cheie realizaţi, asumând angajamentul de a adopta decizia finală de investiţie la mijlocul anului 2023, astfel încât exploatarea gazelor naturale din perimetrul Neptun Deep să demareze cât mai curând posibil. În vară, conducerea OMV Petrom spunea că va lua decizia cu condiția clarificării unor prevederi din noua Lege offshore legate de condițiile de vânzare a producției din Neptun Deep.

    În condițiile în care are un vot crucial pentru aderarea noastră la Schengen în această lună, pe 8 decembrie, se pare că Austria apasă pe pedala de la București pentru a beneficia de cât mai multe gaze din perimetrul Neptun Deep.

    Acum se pare că va trebui să decidem. Mai rămânem în afara Schengen câțiva ani sau dăm gazele din Marea Neagră pentru asta?

    Într-un interviu acordat ziarului Kurier la un an de la preluarea mandatului de ministru de Interne, Gerhard Karner reafirmă poziţia exprimată anterior cu privire la admiterea Croaţiei, României şi Bulgariei în spaţiul Schengen.

    „Pentru noi se aplică decizia conform căreia credem că are sens să includem Croaţia şi să nu includem acum Bulgaria şi România. Este important – în cazul sistemului de azil, reţineţi – ca trei aspecte de bază să funcţioneaze: protecţia frontierelor externe, refuzurile şi distribuirea. Adevărul este că multe lucruri nu funcţionează în aceste domenii. Şi de aceea trebuie să continuăm să muncim şi să luptăm”, a afirmat ministrul austriac de interne în interviul acordat Kurier, întrebat despre posibilul veto al Austriei cu privire la aderarea celor trei ţări la spaţiul Schengen, potrivit News.ro

    În urmă cu două săptămâni, Karner a declarat pentru cotidianul „Kurier” că este un moment nepotrivit pentru extinderea spaţiului Schegnen, în ciuda recomandării făcute de Comisia Europeană de a primi România, Bulgaria şi Croaţia în spaţiul european de liberă circulaţie.

    Ulterior, conform relatărilor presei croate, cancelarul Karl Nehammer a afirmat, în timpul unei vizite la Zagreb, că Austria va susţine candidatura Croaţiei pentru aderarea la spaţiul Schengen, dar are obiecţii faţă de candidaturile României şi Bulgariei la spaţiul european de liberă circulaţie.

    Chestiunea aderării la Schengen a României, Bulgariei şi Croaţiei pare să fi creat neînţelegeri între partidele coaliţiei de guvernare de la Viena, vicecancelarul Werner Kogler, lider al Partidului Verzilor, declarând, potrivit cotidianului „Kurier”, că nu este de acord cu evaluarea colegilor conservatori din OeVP şi că „Austria susţine în continuare oficial aderarea României şi Bulgariei” la spaţiul de liberă circulaţie.

    https://ortodoxinfo.ro/2022/12/05/austriecii-vor-un-miliard-de-euro-spaga-pentru-schengen-miza-ar-fi-gazele-din-marea-neagra/

    Apreciază

  2. vlad tepes said, on decembrie 5, 2022 at 11:50 am

    Daca pana acum cehii erau cunoscuti pt celebra lor ”ulița cehă” din fotbal, de-acum incolo vor fi cunoscuti si prin „democratia cehă”, adica prin politica pumnului in gura in cazul dreptului de libera exprimare!

    Apreciază

  3. noname 7 said, on decembrie 5, 2022 at 12:07 pm

    Ot
    Cele mai frumoase colinde. Inalta sufletul:
    https://mantuireaorg.blogspot.com/2020/12/cele-mai-frumoase-colinde-psaltice-colaj.html

    Apreciază

  4. geo said, on decembrie 5, 2022 at 1:17 pm

    DEZASTRUL DE LA CAPĂTUL TUNELULUI / Plafonarea prețului la petrolul rusesc reprezintă, din nou, o sancțiune heirupistă. Ea va determina cel mult creșterea prețului la pompă în Uniunea Europeană. În mod previzibil, OPEC+ a menținut decizia de a reduce producția cu două milioane de barili pe zi până cel puțin în ianuarie 2023. Deocamdată, în mod curios, românii plătesc litrul de benzină și de motorină sensibil mai mult decât ucrainenii.

    Rusia are deja o flotă ”invizibilă” de așa-zisă contrabandă cu petrol, astfel încât să evite plafonul de 60 de dolari stabilit de UE-SUA la insistențele lui Zelensky. Petroliere fără pavilion descarcă marfa în toate colțurile lumii, ajutate de vasele armatorilor greci, dornici să facă bani și mai puțin politică.

    În timp ce mesajul propagandistic ”Îi zdrobim pe ruși” urmărește să mențină viu suportul aliaților euroatlantiști, administrația Biden pompează 370 de miliarde de dolari în economie, sub formă de subvenții pentru combaterea inflației și a schimbărilor climatice. Desigur, în total dispreț față de partenerii europeni, care prin vocea Ursulei von der Leyen s-au arătat ”îngrijorați” de practicile neconcurențiale ale Casei Albe. UE consideră aceste ajutoare de stat ca fiind ”contrare regulilor convenite în comerţul internaţional şi de natură a afecta competitivitatea companiilor europene”.

    Așadar, Joe Biden nu doar că a pus la pământ economia europeană, prin noile prețuri la energie, dar acum îi dă lovitura de grație, prin subvenționarea masivă a economiei americane. Ursula von der Leyen și tovarășii ei de la Bruxelles nu pot decât să constate falimentul în raport cu Statele Unite și China.

    Însă șefa Comisiei Europene, după ce a făcut echipă cu Big Pharma în pandemie, cu greu își permite să ridice vocea în raport cu Casa Albă. De aceea a promis că nu va intra într-un ”război comercial” cu SUA, ci va încerca să caute noi surse de finanțare. Adică noi împrumuturi (eventual tot de pe Wall Street), care să acopere necesitățile de bază: energie scumpă, armament, ajutoare destinate refugiațialor, compensări în raport cu inflația, subvenții pentru Pactul Verde European ș.a.m.d.

    Între timp, supușii Regelui Charles au început să protesteze vehement, în tandem cu nemții, deși mass-media MSM se străduie din răsputeri să ignore astfel de evenimente. Răspunsul Marii Britanii la ”tulburările” ordinii sociale este unul de-a dreptul hilar. ”Prin participarea la grevă, asistentele medicale și șoferii de ambulanță îl ajută pe Vladimir Putin în asaltul său asupra Ucrainei. Ar trebui să renunțe la cererile salariale pentru a-i trimite un mesaj clar lui Putin”, a declarat ministrul Nadhim Zahawi, potrivit publicației The Independent. În legătură cu greva asistentelor medicale, Zahawi a adăugat că este nevoie de un front unit împotriva „războiului ilegal” al Rusiei: ”Exact asta este ceea ce vrea Putin să vadă – această divizare. Haideți să nu ne divizăm, să ne unim”.

    Afirmația lui Zahawi potrivit căreia asistentele, șoferii de ambulanță și profesorii britanici sunt aliați ai lui Vladimir Putin este pe cât de ridicolă, pe atât de rușinoasă, după cum au comentat liderii de sindicat.

    În paralel cu mișcările de protest din Europa, președintele Zelensky, desemnat ”Personalitatea anului” de către Financial Times, respinge vehement propunerea lui Macron ca Rusia să primească garanții de securitate pentru a încheia războiul. Desigur, Zelensky o face cu acceptul Statelor Unite, nu de capul său.

    În România, lucrurile încă stau bine. Lumea pare a fi deocamdată mulțumită, anesteziată, chiar dacă inflația a înjumătățit, practic, toate veniturile. Vin sărbătorile și, cel mai probabil, abia din primăvară vor fi primele semne că s-au golit buzunarele și cineva ar trebui tras de mânecă.

    Bineînțeles, va fi vorba de același Vladimir Putin, demonul invocat de Occidentul colectiv pentru justificarea dezastrului, a deciziilor inepte și a propriei neputințe.

    https://t.me/s/onciu

    Apreciază

  5. scortisoara said, on decembrie 5, 2022 at 1:26 pm

    Sa nu ne mandrim ca suntem nevaccinati .Daca ,fereasca Dumnezeu , avem nevoie vreodata d e vreo transfuzie ,nu stim al cui sange primim si suntem cu sabia lui Damocles deasupra capului.
    Mai bine sa aibe Dumnezeu grija si de vaccinati si de nevaccinati. Noi nu suntem scutiti de pericole .

    https://www.activenews.ro/stiri/Dr.-Ryan-Cole-despre-siguranta-transfuziei-cu-sange-de-la-vaccinati-NU-STIM.-Eu-am-avut-pacienti-nevaccinati-care-au-facut-cheaguri-de-sange-dupa-transfuzie-177964

    Apreciază

    • tataia said, on decembrie 6, 2022 at 2:45 pm

      Transfuziile sint de asemenea impotriva rinduielilor Lui Dumnezeu.

      Apreciază

  6. geo said, on decembrie 5, 2022 at 2:12 pm

    Zvonuri despre soldati romani au mai tot aparut sporadic, dar au fost repede date uitarii…cand insa Ritter declara asa ceva e deja grav…iar conducatorii nostri mandri ca sunt romani trebuie sa dea explicatii…ca sunt militari activi, ca sunt rezervisti, ca sunt aveturieri…vedeti cazul cimitirelor poloneze…

    https://www.activenews.ro/stiri/BOMBA-VINE-DIN-SUA-Militari-romani-in-uniforme-ucrainene-Scott-Ritter-fost-ofiter-de-informatii-al-trupelor-speciale-de-Marines-afirma-Romania-a-trimis-o-gramada-de-trupe-in-Ucraina.-Rusia-va-castiga-razboiul-si-va-lua-si-Odesa-pentru-Transnistria-177966

    Apreciază

  7. geo said, on decembrie 5, 2022 at 3:15 pm

    Alerta de gradul zero! Circulă informații referitoare la un atac asupra bazei Engels din Saratov cu un UAV ucrainean. Dispozitivul pare a fi călătorit aproximativ 1000 km pe teritoriul Rusiei fără să fi fost detectat, ceea ce ridică probleme grave în ceea ce privește sistemele rusești de supraveghere. Există însă și o altă problemă. O asemenea operațiune nu putea fi făcută decât cu echipament complex, sub coordonare anglo-americană. Iar aici într-adevăr e o problemă majoră deoarece, cu un dispozitiv NATO s-a atacat interiorul Rusiei. Imaginați-vă că Rusia livrează un ICMB hipersonic Coreei de Nord. Cam asta e dimensiunea.

    https://t.me/DanDiaconu/2055

    https://www.rferl.org/a/32162150.html

    Apreciază

  8. Catalin said, on decembrie 5, 2022 at 5:44 pm

    foarte grav, creeaza pretextul pentru un razboi nuclear.
    https://www.reuters.com/world/europe/three-killed-fuel-tanker-explosion-russian-airfield-2022-12-05https://archive.ph/MM3wK
    „Three people were killed when a fuel tanker exploded at a Russian air base on Monday, a state news agency said, and a regional governor acknowledged reports of a blast at a separate base housing bombers that are part of Russia’s strategic nuclear forces.
    State-owned RIA news agency said six others were injured in the tanker explosion in Ryazan, 185 km (115 miles) southeast of Moscow.
    Roman Busargin, governor of the Saratov region further to the southeast, reassured residents after what he called reports on social media of a „loud bang and a flash” at the region’s Engels air base.

    The Engels base is about 730 km (455 miles) southeast of Moscow. It is one of two strategic bomber bases housing Russia’s air-delivered nuclear capability, the other being in Amur region in the Russian Far East.”

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: