SACCSIV – blog ortodox

VIDEO. Politica zero Covid provoaca revolte în China: „Jos cu Partidul Comunist!”

Posted in CHINA, Coronavirus, REVOLTA by saccsiv on noiembrie 28, 2022

Sursa: https://adevarul.ro/stiri-externe/in-lume/masurile-anti-covid-provoaca-revolte-in-china-2223294.html

Proteste împotriva carantinărilor au izbucnit duminică la Shanghai, în mai multe universităţi din Beijing şi în alte oraşe din China, unde se intensifică furia împotriva politicii „zero COVID”.

O înregistrare video difuzată intens pe internet şi pe care AFP a geolocalizat-o la Shanghai arată protestatari strigând „Xi Jinping, demisia!” şi criticând de asemenea Partidul Comunist chinez, într-o rară demonstraţie de ostilitate împotriva preşedintelui şi a regimului în capitala economică a ţării, care la începutul anului a trecut printr-un epuizant lockdown de două luni.

Proteste de stradă au avut loc în zori în oraşul Urumqi din regiunea Xinjiang (vest), unde zece persoane au murit joi într-un incendiu. Numeroase postări care circulă pe reţelele de socializare în China acuză măsurile anti-COVID că ar fi agravat această tragedie, încetinind sosirea echipelor de intervenţie.

O persoană care a participat la proteste în Shanghai a declarat pentru AFP, sub rezerva anonimatului, că a sosit în jurul 02:00 dimineaţă la manifestaţie. „Un grup de persoane îndoliate depunea flori pe trotuar, iar un alt grup scanda sloganuri„, a relatat aceasta.

Au existat câteva ciocniri minore, dar în ansamblu menţinerea ordinii a fost civilizată„, a continuat martorul citat.

O înregistrare video făcută de alt martor arată o importantă mulţime, strigând şi agitând foi de hârtie albe – simbolizând cenzura – în faţa mai multor cordoane de poliţişti. Mai mulţi martori au relatat că cel puţin două persoane au fost reţinute de forţele de ordine.

În cursul zilei de duminică, cartierul din Shanghai redevenise liniştit, sub o puternică prezenţă poliţienească. Un jurnalist de la AFP a văzut oameni care purtau flori, plecând atunci când erau abordaţi de poliţişti.

Studenții protestează în Beijing

Mai multe sute de studenţi de la prestigioasa Universitate Tsinghua din Beijing au manifestat de asemenea duminică în campusurile lor, potrivit unui martor ocular, intervievat de AFP, şi a unor imagini postate pe reţelele de socializare.

La ora locală 11:30 (03:30 GMT), unii studenţi au început să agite pancarte la intrarea în cantină. Apoi, tot mai multe persoane li s-au alăturat. Acum sunt între 200 şi 300 de protestatari. Se cântă imnul naţional şi Internaţionala, scandându-se:”Libertatea va fi triumfa„, povesteşte un student pentru AFP.

Momente de reculegere în memoria victimelor din Urumqi au avut loc în alte universităţi ale ţării, printre care prestigioasa Universitate din Beijing, potrivit unui student care a participat la o asemenea acţiune.

Potrivit acestui martor, sloganuri împotriva politicii „zero COVID” au fost scrise pe un zid al acestei universităţi, protestatarii începând să se adune sâmbătă seara, spre miezul nopţii, în campus, mulţimea atingând între 100 de 200 de persoane spre ora 02:00 dimineaţă.

Am auzit oameni strigând:’Nu testelor COVID, da libertăţii!’„, a mărturisit el pentru AFP, arătând fotografii şi înregistrări video care îi confirmau relatarea.

Înregistrări video pe reţelele de socializare au arătat de altfel o importantă acţiune de acest fel la Institutul de comunicaţii din Nankin (est), unde participanţii agitau de asemenea foi de hârtie albă. Alte înregistrări, a căror autenticitate AFP nu a fost în măsură să o confirme, arată alte mici manifestaţii la Xian (centru), Canton (sud) şi Wuhan (centru).

Autoritățile au șters postările video

Autorităţile nu au întârziat să restricţioneze discuţiile online despre manifestaţii şi să şteargă înregistrări video.

Oboseala creşte în China împotriva politicii draconice de combatere a pandemiei. Proteste sporadice şi, uneori, violente au mai avut deja loc în multe alte oraşe în ultimele zile, în special la cea mai mare uzină de iPhone din lume situată la Zhengzhou, în centrul ţării, precum şi la Urumqi, după incendiu.

În pofida numeroaselor vaccinuri aflate la dispoziţie şi a diminuării epidemiei în restul lumii, China continuă să impună carantinări masive chiar şi atunci când apar cazuri puţine, plasând în izolare sute de persoane testate pozitiv şi cerând teste PCR cvasicotidiene pentru accesul în locuri publice.

Un anumit număr de cazuri foarte mediatizat în care serviciile de urgenţă ar fi fost încetinite de restricţiile sanitare, cu consecinţe fatale, au alimentat nemulţumirea.

China a înregistrat duminică 39.506 cazuri de COVID, record cotidian care rămâne foarte slab în raport cu cifrele înregistrate altădată în lume în momentul de vârf al pandemiei.

9 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. geo said, on noiembrie 28, 2022 at 11:10 am

    …mda…msm este mincinoasa din nou…si nu trebuie pusa baza pe ceea ce spune si scrie…

    Apreciază

  2. mucenicul said, on noiembrie 28, 2022 at 12:25 pm

    Οriunde vezi indivizi din ăia îmbrăcați în negru și cu glugile pe cap (în Grecia le zice kukulofori) nu sunt proteste ale cetățenilor ci sunt puși de diverse alte puteri sau chiar de cei de la putere pentru a discredita adevăratele revolte ale cetățenilor care sunt pașnice. Este o diversiune tot ce ni se arată că se întâmplă în ultimele luni în China, inclusiv toate testările alea idioate. Vișegrad24 este simpatizanta Ucrainei și nu numai ea. Se încearcă cu disperare să se arate cum că aliatul lui Putin, Xi, nu este chiar așa de puternic precum pare nici măcar în țara lui.Nu uitați toate acele clipuri fake cu bombardamente, morți, etc. din Ua puse pe seama rușilor. Cineva încearcă să-l răstoarne pe Xi ca să fie siguri că nu poate ajuta Rusia sau Xi încearcă să inducă în eroare cu privire la adevăratele lui planuri. Nu credeți tot ce vedeți pentru că trăim în epoca Fake news și fake video. Revolta de la fabrică sigur nu e pe bune pentru că acolo sunt păziți cu puștile. Dacă mișca cineva în front era împușcat pe loc, că slavă Domnului, chinezi sunt destui care să le ia locul.

    Apreciază

  3. mucenicul said, on noiembrie 28, 2022 at 12:29 pm

    Amintiți-vă de așa-zisă „Revoluție” din 1989 de la noi! Se vor împlini 33 de ani, deci trebuie sărbătoriți prin „doborârea altui tiran” și punerea în loc a omului lor.

    Apreciază

  4. Clement said, on noiembrie 28, 2022 at 1:15 pm

    Cercetatorii de la Oxford afirma ca minorii nevaccinati care au avut covid pot face crize de epilepsie dupa luni si luni de la vindecare. Ei nu stiu de ce dar cred ca covidul este surprinzator. Si majorii pot face crize dar, mai ales minorii.
    Concluzia logica, este musai sa fie vaccinati copiii.https://fr.news.yahoo.com/covid-19-nouvel-effet-secondaire-200000685.html
    Cea mai cea stire este insa cea privitoare la efectele scobirii in nas. Acest prost obicei al copiilor declanseaza si dupa o jumatate de secol boala Alzheimer.
    Stim cel putin patru presedinti si o prim ministra care cu siguranta se scobeau in nas cand erau copii.

    Apreciază

  5. George said, on noiembrie 28, 2022 at 7:51 pm

    Nu mai cred decat daca ma duc in China si asist personal la proteste. Imaginile prezentate aseara la RTV aveau data in coltul stang: 20.06.2008 si inca una din 2018! Totusi China are 35.000 cazuri noi/zi. Virusul se distribuie de undeva, premeditat.

    Apreciază

    • saccsiv said, on noiembrie 28, 2022 at 8:21 pm

      George

      N-are 35 000 de cazuri, ci 35 000 de testati pozitivi. Si oricum este putin la atata populatie. Apoi, ori 1 ori 35 000, pentru partid este la fel, tot in carantina iti baga un oras cat toata Romania.

      Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: