SACCSIV – blog ortodox

Video: 10 000 de români au protestat în fața Porții Brandenburg din Berlin pentru susținerea familiei Furdui, ai cărei copii au fost luați de Protecția Copilului din Germania

Posted in GERMANIA, PROTECTIA COPILULUI by saccsiv on noiembrie 28, 2022

11 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Geo said, on noiembrie 28, 2022 at 6:55 pm

    https://t.me/stratinfo/2786 si in continuare

    Apreciază

    • geo said, on noiembrie 29, 2022 at 8:52 am

      Ajunge cu prostiile !

      Atunci când se referă la chestiunea globalistă sau globalizantă, marea majoritate a intelectualilor, militanților politici, civici sau capii bisericii se pierd în explicații absolut aberante, deconectate de realitate și pline de aproximări. Probabil că aceste imposturi vin cumva să palieze lipsa quasi totală de cunoștințe, curaj sau, mult mai grav, vin să disimuleze faptul că cei mai mulți sunt integrați cu salarii, beneficii sau interse în sistemul pe care îl denunță fără să vorbească niciodată despre el!

      Pe acest morman aproximativ tot răsar organizații, unele de bună credință, fără să înțeleagă un lucru esențial: fără înțelegerea, recunoașterea și identificarea corectă a dușmanului, nici o acțiune nu poate să aducă beneficii pe termen lung în tabăra conservatoare! Strategia se planifică pe baze informaționale corecte! Din păcate, capii bisericii fac trimitere exclusiv spre Satan, Necuratul, Vicleanul, etc., uitând cu foarte multă mârșăvie că Vicleanul, pe timp de plandemie a avut un nume pe care nu l-au pronunțat și nici nu l-au combătut: „vaccinul” Covid19.

      Treziți-vă odată sau dați-vă la o parte și nu mai încurcați lumea cu pseudo-poziții, idei, discursuri, ideologii, etc. Dușmanul este chiar în față voastră din ziua unu, acționează pe pământ, are corp și minte, lucrează în echipă și este inspirat de un țel pe care îl consideră măreț și nu se pierde în amănunte, detalii și confuzii sterile!

      Mihai Șerban

      * * *

      Dr Klaus Schwab sau: Cum CFR m-a învățat să nu-mi fac griji și să iubesc bomba

      „De când au venit medicii, oamenii de bine au și dispărut” (Seneca și medicina modernă).

      Forumul Economic Mondial nu este doar ideea lui Klaus Schwab, ci de fapt a apărut dintr-un program Harvard finanțat de CIA, condus de Henry Kissinger și realizat de John Kenneth Galbraith și „adevăratul” Dr Strangelove, Herman Kahn. Iată povestea uimitoare a oamenilor care l-au recrutat pe Klaus Schwab, l-au ajutat să creeze Forumul Economic Mondial și l-au învățat să nu-și mai facă griji și să iubească „bomba”.

      Acești PSIHOPAȚI ne pun în MIZERIE de 70 de ani! și continuă în 2022!

      Istoria înregistrată a Forumului Economic Mondial a fost fabricată pentru a face să pară că organizația a fost o creație strict europeană, dar nu este cazul. De fapt, Klaus Schwab a avut o echipă politică americană de elită care lucrează în culise care l-a ajutat să creeze această organizație globalistă cu sediul în Europa. Dacă aveți o bună cunoaștere a istoriei lui Klaus Schwab, știți că a urmat cursurile la Harvard în anii 1960, unde l-a cunoscut pe profesorul Henry A. Kissinger, un personaj cu care Schwab a legat o prietenie pe viață. Dar, ca și în cazul majorității informațiilor din analele Forumului Economic Mondial, ceea ce vi s-a spus nu este întreaga poveste. De fapt, Kissinger l-a recrutat pe Schwab de la Seminarul Internațional de la Harvard, care fusese finanțat de Agenția Centrală de Informații a Statelor Unite. Deși această finanțare a fost dezvăluită în anul în care Klaus Schwab a părăsit Harvard, legătura a trecut în mare parte neobservată – până acum.

      Cercetările mele indică faptul că Forumul Economic Mondial nu este o creație europeană. În realitate, este mai degrabă o operațiune care emană de la marii politici americani din epocile Kennedy, Johnson și Nixon, toți având legături cu Consiliul pentru Relații Externe și mișcarea asociată „Masa rotundă”. de către Agenția Centrală de Informații.

      Au fost trei bărbați extrem de puternici și influenți, printre care și Kissinger, care l-ar ghida pe Klaus Schwab către scopul lor final, care era dominarea completă a imperiului american prin crearea de politici sociale și economice. Mai mult, doi dintre acești bărbați au fost esențiali pentru fabricarea amenințării mereu prezente a unui război termonuclear global. Examinând acești bărbați în contextul mai larg al geopoliticii vremii, voi arăta cum drumurile lor s-au încrucișat și s-au unit în anii 1960, cum l-au recrutat pe Klaus Schwab printr-un program sponsorizat de CIA și cum au fost ei adevărata forță motrice din spate.

      crearea Forumului Economic Mondial.

      Henry A. Kissinger

      Heinz Alfred Kissinger s-a născut în Bavaria, Germania, la 27 mai 1923, din familia Paula și Louis Kissinger. Familia a fost una dintre multele familii de evrei care au fugit de persecuția din Germania pentru a ajunge în America în 1938. Kissinger și-a schimbat prenumele în Henry la vârsta de 15 ani, când a ajuns în America, după o scurtă emigrare la Londra. Familia sa s-a stabilit mai întâi în Manhattan, iar tânărul Henry Kissinger a urmat liceul George Washington. În 1942, Kissinger s-a înscris la City College din New York, dar la începutul lui 1943 a fost chemat pentru serviciul în armata Statelor Unite. Pe 19 iunie 1943, Kissinger a devenit cetățean american naturalizat. A fost repartizat rapid la Divizia 84 Infanterie, unde a fost recrutat de legendarul Fritz Kraemer .să lucreze în unitatea de informații militare a diviziei. Kraemer avea să lupte alături de Kissinger în timpul Bătăliei de la Bulge, iar mai târziu avea să devină extrem de influent în politica americană postbelică, influențând viitorii politicieni precum Donald Rumsfeld. Henry Kissinger l-ar descrie pe Kraemer drept „ cea mai mare influență asupra anilor mei formativi ”, într-un articol din New Yorker intitulat „ Mitul lui Henry Kissinger ”, scris în 2020.

      Autorul acestui articol, Thomas Meaney , îl descrie pe Kraemer astfel:

      „Un făcător de probleme nietzschean până la autoparodie – a purtat un monoclu peste ochiul său bun pentru a-și face ochiul slab să muncească mai mult – Kraemer a pretins că și-a petrecut ultimii ani de la Weimar luptând cu comuniștii și cămășile maro naziste în stradă. Cu doctorat în științe politice și drept internațional, a avut o carieră promițătoare la Liga Națiunilor înainte de a fugi în Statele Unite în 1939. L-a avertizat pe Kissinger să nu imite intelectualii „inteligenți” și analizele lor fără sânge costuri-beneficii. Crezând că Kissinger era „acordat din punct de vedere muzical cu povestea”, i-a spus: „Numai dacă nu „calculezi”, vei avea cu adevărat libertatea care te diferențiază de oamenii mici ” . »

      Henry Kissinger, Klaus Schwab și Ted Heath la reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial din 1980. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în timp ce Kissinger slujea în Corpul de Contrainformații al SUA, a fost promovat sergent și a servit în Rezerva de Informații Militare timp de mulți ani după declararea păcii. În această perioadă, Kissinger a condus o echipă însărcinată să urmărească ofițerii Gestapo și alți oficiali naziști etichetați drept „sabotori”. După război, în 1946, Kissinger a fost redistribuit să predea la Școala Europeană de Informații de Comandă, funcție pe care a continuat să o dețină ca civil după ce a părăsit oficial armata.

      În 1950, Kissinger a obținut o diplomă în științe politice la Harvard, unde a studiat sub William Yandell Elliott , care va servi ca consilier politic pentru șase președinți ai SUA și, de asemenea, va servi ca mentor pentru Zbigniew Brzezinski și Pierre Trudeau, printre alții. Yandell Elliott, împreună cu mulți dintre studenții săi vedete, vor servi drept intermediariîntre instituția americană de securitate națională și mișcarea britanică „masă rotundă”, întruchipată în organizații precum Chatham House din Regatul Unit și Consiliul pentru Relații Externe din Statele Unite. Ei vor căuta, de asemenea, să impună structuri globale de putere împărtășite de marile afaceri, elita politică și mediul academic. Kissinger a continuat să studieze la Harvard, unde și-a obținut diplomele de master și doctorat, dar încerca deja să-și facă o carieră în domeniul informațiilor, căutând, se pare, recrutarea ca spion FBI în această perioadă.

      În 1951, Kissinger va fi angajat ca consultant pentru Biroul de Cercetare Operațională al Armatei, unde va fi instruit în diferite forme de război psihologic. Această conștientizare a operațiilor psihologice se reflectă în lucrarea sa de doctorat din această perioadă.

      Lucrarea sa despre Congresul de la Viena și consecințele acestuia utilizează arme termonucleare ca introducere, ceea ce face o lucrare altfel plictisitoare puțin mai interesantă. În 1954, Kissinger spera să devină profesor asistent la Harvard, dar decanul Harvard la acea vreme, McGeorge Bundy – un alt student al lui William Yandell Elliott – a fost cel care l-a recomandat pe Kissinger Consiliului pentru Relații Externe .(CFR). La CFR, Kissinger începe să conducă un grup de studiu al armelor nucleare. Din 1956 până în 1958, Kissinger a devenit și director de studii speciale pentru Rockefeller Brothers Fund (David Rockefeller era vicepreședinte al CFR în acest moment) și a condus mai multe grupuri de studiu responsabile cu producerea de rapoarte privind apărarea națională, care au păstrat atenția internațională. În 1957, Kissinger și-a consolidat locul ca o figură de conducere în domeniul războiului termonuclear, după publicarea armelor nucleare și a politicii externe , o carte publicată de Harper & Brothers pentru Consiliul pentru Relații Externe.

      În decembrie 1966, secretarul adjunct de stat pentru afaceri europene John M. Leddy a anunțat formarea unui grup de 22 de consilieri care să ajute la „conturarea politicii europene”. Cei mai proeminenți cinci jucători din acest grup de consilieri au fost: Henry A Kissinger, reprezentând Harvard, Robert Osgood de la Centrul Washington de Cercetare a Politicii Externe (finanțat de fondurile Ford, Rockefeller și Carnegie), Melvin Conant de la Rockefeller’s Standard Oil, Warner R Schilling de la Universitatea Columbia și Raymond Vernon , care era și de la Harvard. Alți membri ai panelului au inclus patru membri ai Consiliului pentru Relații Externe, Shepard Stonede la Fundația Ford, restul fiind un mix de reprezentanți ai marilor universități americane. Formarea acestui panou ar putea fi considerată așezarea proverbialei pietre de temelie care marchează intenția filialei americane de înființare a „Mesei Rotunde” de a crea o organizație precum Forumul Economic Mondial, prin care imperialiștii anglo-americani modelează politicile europene după cum consideră de cuviință .

      Europa postbelică se află într-o etapă vitală în dezvoltarea sa, iar puternicul imperiu american începe să vadă oportunități în renașterea Europei și identitatea emergentă a generației sale mai tinere. La sfârșitul lui decembrie 1966, Kissinger a fost una dintre cele douăzeci și nouă de „ autorități americane privind Germania ” care au semnat o declarație în care afirma că „alegerile recente din Germania de Vest nu indică o renaștere a nazismului”. Acest document, semnat și de oameni ca Dwight Eisenhower, a fost menit să semnaleze că Europa începe din nou și trebuie să înceapă să relegă ororile războaielor europene în trecut. Unele dintre persoanele implicate în realizarea documentului menționat anterior au fost cei care influențaseră deja politica europeană din străinătate. În special, unul dintre semnatari, alături de Kissinger și Eisenhower, a fost profesorul Hans J. Morgenthau , care reprezenta la acea vreme și Consiliul pentru Relații Externe. Morgenthau a fost autorul unui articol celebru intitulat: „Scientific Man versus Power Politics”, în care se opunea unui „dependența excesivă de știință și tehnologie ca soluții la problemele politice și sociale”.

      În februarie 1967, Henry Kissinger a învinuit politica europeană pentru un secol de războaie și tulburări politice pe continent. Într-un articol intitulat „Fuller Investigation”, publicat în New York Times, Kissinger afirmă că o lucrare de Raymond Aron, Peace and War. O teorie a relațiilor internaționale , remediase unele dintre aceste probleme.

      În acest articol, Kissinger va scrie:

      „În Statele Unite, stilul național este pragmatic; tradiția până în al Doilea Război Mondial a fost în mare măsură izolaționistă; abordarea păcii și a războiului tindea să fie absolută și legalistă.
      Scrierile americane despre politica externă au avut în general tendința de a se încadra în trei categorii: analize de cazuri specifice sau episoade istorice, îndemnuri care justifică sau rezistă unei participări mai mari la afacerile internaționale și anchete asupra bazelor juridice ale politicii externe, ordinea mondială.”

      Era clar că profesorul Henry A. Kissinger identificase participarea americană la crearea politicii europene ca fiind vitală pentru pacea și stabilitatea viitoare a lumii. În acest moment, Kissinger avea sediul la Universitatea Harvard din Cambridge, Massachusetts. Aici i-a atras atenția lui Henry A. Kissinger viitorul fondator al Forumului Economic Mondial, tânărul Klaus Schwab.

      Kissinger a fost directorul executiv al Seminarului Internațional, despre care Schwab îl menționează adesea când își amintește despre perioada petrecută la Harvard. Pe 16 aprilie 1967, s-a aflat că diverse programe Harvard au primit finanțare de la Agenția Centrală de Informații (CIA). Acestea au inclus 135.000 de dolari în finanțare pentru Seminarul Internațional al lui Henry Kissinger , finanțare despre care Kissinger a susținut că nu știa că a venit de la agenția de informații americană. Implicarea CIA în finanțarea seminarului internațional al lui Kissinger, dezvăluită într-un raport al lui Humphrey Doermann, asistentul lui Franklin L Ford, care a fost decan al Facultății de Arte și Științe. Raportul lui Humphrey Doermann, scris în 1967, acoperă doar finanțarea CIA între 1961 și 1966, dar Seminarul Internațional al lui Kissinger, care a primit cea mai mare finanțare dintre orice program de la Harvard finanțat de CIA, va continua până în 1967. Klaus Schwab a ajuns la Harvard în 1965.

      La 15 aprilie 1967, The Harvard Crimson va publica un articol, atribuit niciunui autor, referitor la raportul lui Doermann care spune: „Ajutorul a fost necondiționat, astfel încât guvernul nu a putut influența direct cercetarea sau împiedica publicarea rezultatelor acesteia”. Articolul disprețuitor, intitulat „Legăturile financiare ale CIA”, se termină cu dezinvoltură afirmând: „În orice caz, dacă universitatea ar refuza să accepte granturi de cercetare CIA, agenția The shadow nu ar avea probleme să-și canalizeze ofertele printr-o altă înțelegere.

      Dovezile indică faptul că Klaus Schwab a fost recrutat de Kissinger în cercul său de imperialiști „Masa rotundă” printr-un program sponsorizat de CIA la Universitatea Harvard. De asemenea, anul în care a absolvit ar fi și anul în care s-a dezvăluit că este un program finanțat de CIA. Acest seminar finanțat de CIA i-a permis lui Schwab să întâlnească factori de decizie americani extrem de cunoscători care l-au ajutat să creeze ceea ce a devenit cel mai puternic institut de politici publice din Europa, Forumul Economic Mondial.

      În 1969, Kissinger a fost în fruntea Consiliului Național de Securitate al Statelor Unite, al cărui președinte în exercițiu, Richard Nixon, va crește în importanță în timpul mandatului său. Kissinger a servit ca asistent al președintelui pentru afacerile de securitate națională din 2 decembrie 1968 până la 3 noiembrie 1975, în timp ce a fost secretar de stat al lui Richard Nixon din 22 septembrie 1973. Kissinger va domina elaborarea politicii externe americane în timpul erei lui Nixon și al sistemul pe care îl va aduce Consiliului Național de Securitate va căuta să combine caracteristicile sistemelor puse în aplicare anterior de Eisenhower și Johnson.

      Henry Kissinger, care fusese unul dintre arhitecții tensiunilor dintre puterile termonucleare din ultimele două decenii, urma să joace acum rolul de „făcător de pace” în perioada Nixon. Se concentrează pe impasul european și încearcă să uşureze tensiunile dintre Occident şi Rusia. Negociază discuțiile strategice privind limitarea armelor (care au ca rezultat Tratatul SALT I) și Tratatul anti-rachete balistice . Kissinger încearcă să-și refacă imaginea unui om de stat și diplomat de încredere.

      În timpul celui de-al doilea mandat al administrației președintelui Richard Nixon, atenția lor s-a îndreptat către relațiile cu Europa de Vest. Richard Nixon ar descrie 1973 drept „ anul Europei ”. Statele Unite s-au angajat să susțină statele Comunității Economice Europene (CEE), care au devenit rivale economice ale Statelor Unite la începutul anilor 1970. Kissinger profită de conceptul de „Anul Europei” și propune o agendă, nu doar pentru reforma economică, dar și pentru întărirea și revitalizarea a ceea ce el vede ca o forță în declin, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). De-a lungul acestei perioade, Kissinger a promovat și guvernarea globală.

      Ani mai târziu, Henry Kissinger avea să susțină discursul principal la conferința Forumului Economic Mondial din 1980, spunând elitelor de la Davos : Pentru prima dată în istorie, politica externă este cu adevărat globală.

      John K. Galbraith

      John Kenneth Galbraith (deseori denumit Ken Galbraith) a fost un economist, diplomat, politician public și savant canadian-american de la Harvard. Impactul său asupra istoriei americane este extraordinar, iar consecințele acțiunilor sale de la sfârșitul anilor 1960 sunt încă resimțite în întreaga lume și astăzi. În septembrie 1934, Galbraith s-a alăturat facultății de la Universitatea Harvard ca instructor cu un salariu de 2.400 de dolari pe an. În 1935, a fost numit tutore la John Winthrop House(cunoscută în mod obișnuit ca Winthrop House), una dintre cele douăsprezece săli de reședință de licență de la Universitatea Harvard. În același an, unul dintre primii săi elevi a fost Joseph P. Kennedy Jr, iar John F. Kennedy a sosit doi ani mai târziu, în 1937. La scurt timp după, canadianul Galbraith a fost naturalizat american pe 14 septembrie 1937. Trei zile mai târziu, s-a căsătorit. însoțitoarea lui, Catherine Merriam Atwater , o femeie care, cu câțiva ani mai devreme, studiase la Universitatea din München. Acolo locuise în același dormitor cu Unity Mitford, al cărui iubit era Adolf Hitler. După căsătoria sa, Galbraith va călători mult în Europa de Est, în Scandinavia, în Italia, în Franța, dar și în Germania. Galbraith urma să petreacă un an ca cercetător la Universitatea Cambridge sub renumitul economist John Maynard Keynes , dar acesta din urmă a suferit un atac de cord brusc, noua soție a lui Galbraith l-a convins să studieze în Germania. În vara lui 1938, Galbraith a studiat politicile funciare germane sub guvernul lui Hitler.

      În anul următor, Galbraith s-a trezit implicat în ceea ce era cunoscut la acea vreme drept „Afacerea Walsh-Sweezy” – un scandal național din SUA care a implicat doi instructori radicali care fuseseră concediați de la Harvard. Legăturile lui Galbraith cu acest caz vor duce la nereînnoirea postului său la Harvard.

      Galbraith avea să fie retrogradat să lucreze la Princeton, unde la scurt timp după aceea a acceptat o invitație din partea Consiliului Național de Planificare a Resurselor de a face parte dintr-un comitet pentru a revizui programele de cheltuieli și angajare New Deal. În cadrul acestui proiect l-a întâlnit pentru prima dată pe Franklin D. Roosevelt. În 1940, când Franța a căzut în mâinile forțelor naziste, Galbraith s-a alăturat personalului Comitetului Consultativ pentru Apărare Națională, la cererea consilierului economic al lui Roosevelt, Lauchlin Curry. Deși acest comitet a fost desființat rapid, Galbraith s-a trezit curând numit în Biroul de Administrare a Prețurilor.(OPA), în fruntea diviziei însărcinate cu controlul prețurilor. El avea să fie concediat de la OPA pe 31 mai 1943. Revista Fortune încercase deja să-l recruteze pe Galbraith încă din 1941, iar curând l-a recrutat ca redactor în personalul său.

      Cea mai mare schimbare a focalizării lui Galbraith a avut loc în 1945, a doua zi după moartea lui Roosevelt.

      Galbraith pleacă din New York la Washington, unde va fi trimis în mod corespunzător la Londra pentru a-și prelua comanda unei divizii a Statelor Unite ale Americii Strategic Bombing Survey., însărcinat cu evaluarea efectelor economice generale ale bombardamentelor din timpul războiului. Când sosește în Flensburg, Germania s-a predat deja oficial forțelor aliate și sarcina inițială a lui Galbraith se va schimba. El îl însoțește pe George Ball și participă la interogatoriul lui Albert Speer. Într-o singură mișcare, Galbraith a trecut de la a fi consilier politic care se ocupă cu statisticile și proiecțiile privind stabilirea prețurilor la a fi co-interogator pentru un criminal de război nazist de rang înalt. Speer a ocupat mai multe posturi importante în timpul războiului, inclusiv cel de ministru Reich pentru armament și producție de război , unul dintre oamenii cheie din spatele organizării, întreținerii și înarmarii fiecărei părți a Wermacht -ului nazist .

      La scurt timp după, Galbraith va fi trimis la Hiroshima și Nagasaki pentru a evalua efectele bombardamentelor. În ianuarie 1946, John Kenneth Galbraith a participat la unul dintre cele mai importante momente din istoria economică americană. A luat parte la întâlnirile Asociației Economice Americane din Cleveland, unde, alături de Edward Chamberlin de la Harvard și Clarence Ayres din Texas, a dezbătut cu Frank Knight și alți susținători ai economiei clasice. Acest eveniment marchează apariția economiei keynesiene , care va domina în cele din urmă America postbelică.

      În februarie 1946, Galbraith s-a întors la Washington, unde a fost numit director al Biroului pentru Politică de Securitate Economică. Acolo, în septembrie 1946, Galbraith a fost desemnat să scrie un discurs pentru secretarul de stat, William Byrnes , subliniind politica americană privind reconstrucția, democratizarea și eventuala admitere a Germaniei la Națiunile Unite. Galbraith, care s-a opus grupului de politicieni de la acea vreme numit „Războinicii Reci”, a demisionat din funcție în octombrie 1946 și s-a întors la revista Fortune. În același an, a primit Medalia Prezidențială a Libertății. În 1947, Galbraith a co-fondat Americans for Democratic Action ., alături de alții precum Eleanor Roosevelt, Arthur Schlesinger Jr. și Ronald Reagan. În 1948, Galbraith s-a întors la Harvard ca profesor de agricultură, silvicultură și politica de utilizare a terenurilor. La scurt timp după aceea, a fost numit profesor la Harvard.

      În 1957, Galbraith a început să se relaționeze cu fostul său student John F. Kennedy , care era atunci un senator junior din Massachusetts. În anul următor, JFK l-a declarat public pe Galbraith ca fiind „Phileas Fogg al academiei”, după ce a primit o copie a cărții lui Galbraith, O călătorie în Polonia și Iugoslavia, în care aruncă o privire atentă asupra planificării socialiste. Tot în 1958, Galbraith a publicat lucrarea apreciată de critici „The Affluent Society”, unde a inventat termeni precum „înțelepciunea convențională” și „efectul de dependență”. În această perioadă, Galbraith a devenit titularPaul M. Warburg profesor de economie la Harvard. Aceasta este aceeași funcție pe care o va ocupa atunci când i se va prezenta pentru prima dată tânărului Klaus Schwab.2 .

      În 1960, John Kenneth Galbraith a devenit consilier economic al campaniei lui Kennedy. După alegerea acestuia din urmă, Galbraith s-a pus în slujba noii administrații și este renumit pentru că l-a recomandat pe Robert S. McNamara ca secretar al Apărării. În 1961, Kennedy l-a numit pe Galbraith ambasador în India , iar mai târziu în acel an, Galbraith a vizitat Vietnam, la cererea președintelui, pentru a da o a doua opinie cu privire la Raportul Taylor-Rostow . La sfatul lui Galbraith, Kennedy începe să-și retragă trupele din Vietnam.

      În 1963, Galbraith s-a întors în Statele Unite, refuzând oferta lui Kennedy de a servi ca ambasador la Moscova, pentru a se întoarce la Harvard. În ziua asasinarii lui Kennedy, Galbraith se afla la New York cu Katharine Graham, redactorul Washington Post. Galbraith va călători direct la Washington și va fi omul care va scrie versiunea originală a discursului noului președinte la sesiunea comună a Congresului. La un an după asasinarea lui JFK, Galbraith s-a întors la Harvard pentru a crea un curs de științe sociale celebru și extrem de popular pe care îl va preda în următorul deceniu. El își păstrează funcția de consilier al președintelui Johnson, dar își petrece restul anului scriind ultimele sale reviste academice, exclusiv în economie.

      În 1965, Galbraith s-a opus din ce în ce mai puternic războiului din Vietnam, scriind discursuri și scrisori către președinte. Acest dezacord va persista între Galbraith și Johnson, Galbraith preluând în cele din urmă președintele Americans for Democratic Action și lansând o campanie la nivel național împotriva războiului din Vietnam intitulată „ Negotiations Now ”. În 1967, ruptura dintre Galbraith și Johnson avea să se extindă doar atunci când senatorul Eugene McCarthyva fi convins de Galbraith să candideze împotriva lui Johnson la următoarele alegeri primare. De asemenea, Robert F. Kennedy spera să-l recruteze pe Galbraith pentru propria sa campanie, dar, deși Galbraith formase o legătură strânsă cu regretatul JFK, nu fusese atât de entuziasmat de stilul distinctiv al lui Robert F. Kennedy.

      Până la sfârșitul anilor 1960, John K. Galbraith și Henry A. Kissinger erau amândoi considerați doi dintre cei mai importanți vorbitori, autori și educatori ai Americii. Ambii au fost, de asemenea, mari maeștri la Harvard, Galbraith ca profesor de economie Paul M. Warburg și Kissinger ca profesor de guvernare, iar ambii bărbați s-au concentrat pe crearea politicii externe atât pentru America, cât și pentru noua Europă emergentă. Pe 20 martie 1968, s-a anunțat că Kissinger și Galbraith vor fi primii vorbitori pentru sesiunea de primăvară a ceea ce a fost cunoscut sub numele de „ Mandeville Lecture Series ”.care va avea loc la Universitatea din California, San Diego. Discursul lui Galbraith se va intitula „Politica externă: disidența cool”, în timp ce discursul lui Kissinger se va intitula „America și Europa: O nouă relație”.

      Kissinger l-a prezentat pe Klaus Schwab lui John Kenneth Galbraith la Harvard, iar la sfârșitul anilor 1960, Galbraith l-a ajutat pe Schwab să transforme Forumul Economic Mondial în realitate. Galbraith a călătorit în Europa , împreună cu Herman Kahn, pentru a-l ajuta pe Schwab să convingă elita europeană să susțină proiectul. La primul Simpozion/Forum European de Management (numele original al WEF), John Kenneth Galbraith va fi vorbitorul principal .

      Herman Kahn

      Herman Kahn s-a născut în Bayonne, New Jersey, pe 15 februarie 1922, din ființa lui Yetta și Abraham Kahn. A fost crescut în Bronx cu o educație evreiască, dar mai târziu avea să devină ateu în credințele sale. De-a lungul anilor 1950, Khan a scris diverse rapoarte la Institutul Hudson despre conceptul și caracterul practic al descurajării nucleare , care mai târziu avea să devină politică militară oficială. De asemenea, el întocmește rapoarte pentru audierile oficiale, cum ar fi Subcomitetul pentru radiații .. În isteria primordială a primilor ani ai Războiului Rece, lui Kahn i s-a oferit spațiu intelectual, iar unii ar putea spune etic și moral, să „gândească de neconceput”. Kahn va aplica teoria jocurilor – studiul modelelor matematice ale interacțiunilor strategice dintre agenții raționali – pentru a dezvolta scenarii și rezultate potențiale privind războiul termonuclear.

      În 1960, Kahn a publicat The Nature and Feasibility of War and Deterrence , care a explorat riscurile și consecințele războiului termonuclear.

      Rand Corporation rezumă tipurile de descurajare discutate în lucrarea lui Kahn după cum urmează: descurajarea atacurilor directe, utilizarea amenințărilor strategice pentru a descuraja un inamic să se implice în acte extrem de provocatoare, altele decât atacul direct împotriva Statelor Unite; și, în sfârșit, acte care sunt descurajate. deoarece potenţialul agresor se teme că apărătorul sau alţii vor întreprinde acţiuni militare sau nemilitare limitate pentru a face agresiunea neprofitabilă.

      În anul următor, Princeton University Press a publicat pentru prima dată lucrarea fundamentală a lui Herman Kahn, Despre războiul termonuclear . Această carte va avea un impact enorm asupra viitorului apropiat și îndepărtat al politicii mondiale și îi va inspira pe politicienii din clasele americane să elaboreze o politică externă special concepută pentru a contracara potențialul scenariu termonuclear cel mai rău caz. Când a fost publicată cartea înspăimântătoare a lui Kahn, sociologul și „comunitar” israeliano-american Amitai Etzioni este citat ca : „ Kahn face pentru armele nucleare ceea ce susținătorii iubirii libere au făcut pentru sex: el vorbește cu sinceritate despre acte pe care alții le șoptesc în spatele ușilor închise ”.

      Teoriile complexe ale lui Kahn au fost adesea parafrazate eronat, majoritatea lucrărilor sale fiind imposibil de rezumat în una sau două propoziții, ceea ce este emblematic pentru ideile sale privind războiul termonuclear. Echipa de cercetare a lui Kahn studia o multitudine de scenarii diferite, o lume în continuă schimbare, dinamică și multipolară și multe necunoscute.

      Asupra războiului termonuclear a avut un impact instantaneu și de durată, nu numai asupra geopoliticii, ci și asupra culturii, exprimat în câțiva ani printr-un film foarte celebru. Anul 1964 a văzut lansarea clasicului lui Stanley Kubrick, Dr. Strangelove , iar din momentul lansării sale și de atunci, Khan a fost considerat adevăratul Dr. Strangelove. Când a fost întrebat despre comparație, Khan a spus Newsweek: „ Kubrick este un prieten de-al meu. Mi-a spus că doctorul Strangelove nu trebuia să fiu eu ”. Dar alții vor indica numeroasele afinități dintre personajul clasic Stanley Kubrick și Herman Kahn din viața reală.

      Într-un eseu scris pentru Consiliul pentru Relații Externe în iulie 1966, intitulat „ Alternativele noastre în Europa ”, Kahn afirmă:

      „Politica actuală americană a fost în general orientată spre integrarea sau unificarea Europei de Vest, politică și economică, precum și militară, ca mijloc de asigurare a securității europene. Unii au văzut unificarea ca pe un pas către unitatea politică a Occidentului ca întreg, sau chiar a lumii. Astfel, realizarea unei forme mai calificate de integrare sau federare a Europei și a Europei cu America, a fost, de asemenea, văzută ca un scop inerent dezirabil, mai ales pentru că rivalitățile naționale din Europa au fost văzute ca o forță fundamental perturbatoare în istoria modernă; prin urmare, înlăturarea lor, sau adaptarea lor într-un cadru politic mai larg, este esențială pentru stabilitatea viitoare a lumii.. »

      Această declarație sugerează că soluția preferată pentru viitoarele relații Europa/America ar fi crearea unei uniuni europene. Ideea de a crea un superstat american și european unificat a fost și mai preferabilă lui Kahn.

      În 1967, Herman Kahn a scris una dintre cele mai importante cărți futuriste ale secolului al XX-lea, „Anul 2000: un cadru pentru speculații în următorii treizeci și trei de ani ”. În această carte, în colaborare cu Anthony J Wiener, Khan și compania au prezis unde vom fi din punct de vedere tehnologic la sfârșitul mileniului. Dar un alt document a fost publicat la scurt timp după Anul 2000 al lui Kahn, care fusese scris simultan. Acest document, intitulat „Studiu pilot auxiliar pentru Programul de cercetare în domeniul politicii educaționale: Raport final”, urma să indice cum să se realizeze societatea viitoare pe care Kahn o preconizase în cartea sa „Anul 2000”.

      Într-o secțiune intitulată „ Nevoi educaționale speciale ale factorilor de decizie ”, documentul afirmă: „ Ar trebui să se acorde o atenție deosebită oportunității de a educa în mod explicit factorii de decizie, astfel încât aceștia să fie mai capabili, de fapt, să planifice destinul națiune sau să execute planuri formulate printr-un proces mai democratic. O fațetă a acestei proceduri ar fi crearea unui set comun de concepte, a unui limbaj comun, a analogiilor comune, a referințelor comune… ” El continuă în aceeași secțiune afirmând că: „ O reeducare universală în spiritul lui. tradiția umanistă a Europei – cel puțin pentru grupul său global de conducere – ar putea fi utilă în multe feluri ”.

      Studiind retorica menționată anterior și descifrând ce înseamnă aceasta, în acest document, Herman Kahn sugerează subminarea democrației prin formarea doar a unui anumit grup al societății ca potențiali lideri, acești câțiva oameni preselectați care sunt pregătiți pentru putere putând defini ce anume valorile noastre comune ca societate ar trebui să fie. Herman Kahn ar putea fi de acord cu programul Young Global Leader al Forumului Economic Mondial, care este manifestarea exactă a sugestiei sale originale.

      În 1968, un reporter l-a întrebat pe Herman Kahn ce făceau la Institutul Hudson. El a răspuns: „ Noi luăm punctul de vedere al lui Dumnezeu. Punctul de vedere al președintelui. Mare. Aer. Per total. Galactic. Eteric. Spațial. Global. Megalomania este riscul profesional standard .” Această propoziție ar fi fost urmată de Herman Kahn ridicându-se de pe scaun, arătând cu degetul spre cer și strigând brusc: „Megalomania, zoom!”

      În 1970, Kahn a călătorit în Europa cu Galbraith pentru a sprijini eforturile de recrutare a lui Klaus Schwab pentru primul Simpozion european de management. În 1971, Kahn a participat la discursul lui John Kenneth Galbraith la prima sesiune istorică a organizației politice care avea să devină Forumul Economic Mondial.

      În 1972, Clubul de la Roma a publicat „Limitele creșterii”, care avertizează că nevoile populației lumii vor depăși resursele disponibile până în anul 2000. Kahn își petrecuse o mare parte din ultimul său deceniu argumentând împotriva acestei idei. În 1976, Khan a publicat o viziune mai optimistă asupra viitorului, The Next 200 Years , care afirma că potențialul capitalismului, științei, tehnologiei, rațiunii umane și autodisciplină este nelimitat. Următorii 200 de ani respinge, de asemenea, ideologia malthusiană pernicioasă, prezicând că resursele planetei nu stabilesc limite pentru creșterea economică, dar că ființele umane „vor crea astfel de societăți în tot sistemul solar și poate chiar stelele”.

      Cei trei mentori ai lui Schwab

      Kahn, Kissinger și Galbraith au devenit trei dintre cei mai influenți oameni din America în descurajarea termonucleară, în elaborarea politicii externe și, respectiv, în elaborarea politicilor publice. De-a lungul carierei lor, acești bărbați s-au concentrat mai ales asupra Europei și Războiului Rece. Cu toate acestea, diferitele lor roluri în alte evenimente semnificative ale perioadei au toate potențialul de a distrage cu ușurință atenția savanților de la alte evenimente mai subversive și bine ascunse.

      Acești trei americani puternici erau toți legați între ei în diverse moduri, dar un fir interesant și notabil îi leagă între 1966, odată cu crearea grupului de 22 de consilieri condus de Kissinger pentru a ajuta la „conturarea politicii europene”, și 1971, cu fondarea Forumului Economic Mondial. Cei trei bărbați erau membri ai Consiliului pentru Relații Externe, ramura americană a mișcării imperialiste anglo-americane „Masa Rotudă”. Kissinger avea deja legături profunde cu CFR, fiind recrutat de ei la absolvire. Se pare că Galbraith a demisionat din CFR într-un „mod foarte public” în 1972, declarând CFR-ul plictisitor și spunând unui reporter „ Majoritatea procedurilor implică un nivel atât de profund de banalitate încât singura întrebare pe care o ridică este dacă ar trebui să participi .

      Deși nu există o dată publică când Galbraith a devenit membru al CFR, el scria pentru publicațiile acestora încă din iulie 1958 cu „Teorii economice rivale în India”, publicată în Foreign Affairs, ziarul/revista oficială a CFR. Khan a publicat, de asemenea, unele dintre eseurile sale prin CFR, scriind „ Alternativele noastre în Europa ” în iulie 1966 și „ Dacă negocierile eșuează ” în iulie 1968, în timp ce lucra ca consilier oficial al Departamentului de Stat.

      Înainte de anii 1960, acești trei intelectuali americani foarte influenți fuseseră cu toții profund implicați în înțelegerea problemelor Europei postbelice și în definirea viitorului acestui continent lovit de război. Galbraith călătorise mult în Europa, în special pentru a studia politicile urmate în Germania sub cel de-al treilea Reich. După prăbușirea Germaniei lui Hitler, Galbraith va studia sistemele sovietice în același mod. Influența lui Galbraith asupra viitorului președinte John F. Kennedy de la o vârstă fragedă nu poate fi subestimată, iar Galbraith a fost suficient de puternic încât JFK a început să-și retragă trupele din Vietnam la recomandarea sa. Când Kennedy este asasinat în Dallas, Galbraith va fi omul care va scrie prima adresă a noului președinte către națiune, dar în curând va fi împins în plan secund. În frământările anilor 1960, Galbraith avea să fie aproape de Henry Kissinger, ambii profesori la Harvard, membri ai CFR, și cu același scop de a face Europa stabilă, astfel încât continentul să fie bine apărat împotriva oricărei potențiale agresiuni sovietice. .

      Pentru Galbraith și Kissinger, precum și pentru sistemul politic american mai larg, Europa a fost principala amenințare nu numai pentru stabilitatea globală, ci și pentru hegemonia americană în general. Stabilitatea relativă a Europei în perioada postbelică a fost văzută ca fiind datorată impasului termonuclear și de la început Kissinger a recunoscut această dinamică și a început să manipuleze situația în beneficiul supremației americane. Henry Kissinger nu a fost singurul care a încercat să înțeleagă dinamica complexă în joc în descurajarea termonucleară și modul în care aceasta a afectat procesul de elaborare a politicilor.

      Kahn i-a oferit lui Kissinger ceva la care toți politicienii și factorii de decizie politică tânjesc, abilitatea de a prezice evenimentele viitoare cu relativă acuratețe. Kahn a fost un adevărat profet al progreselor tehnologice ale unui viitor nu atât de îndepărtat, iar munca sa, deși adesea stoică și lipsită de emoții umane, a rezistat foarte bine testului timpului. Obiectivele lui Kahn și Kissinger s-au suprapus la mijlocul până la sfârșitul anilor 1960 și, pe măsură ce evaluările amenințărilor făcute de Kahn la acea vreme au devenit mai optimiste, Kissinger a văzut munca lui Kahn ca fiind fundamentală pentru a oferi un nou viitor popoarelor lumii.

      Cu toate acestea, viziunea lui Henry Kissinger asupra viitorului nu era una a unei societăți libere și corecte, care mergea înainte împreună într-o „nouă lume curajoasă”, ci mai degrabă a unei imagini a lumii care fusese distorsionată de propria sa perspectivă asupra Fried Establishment. În ciuda încercării de a se prezenta ca un adevărat om de stat, Kissinger a continuat nu numai să submineze procesele democratice străine, ci și să submineze sistemul american în beneficiul unei agende globaliste. Când Schwab a fost recunoscut de Kissinger ca un potențial viitor lider globalist, relativ tânărul german a fost prezentat lui Galbraith și Kahn. Acest lucru coincide cu munca lui Kahn, care identifică nevoia de a pregăti în mod specific indivizii cu potențial de leadership, separat de cei care urmează modele educaționale standard.

      În anul în care Klaus Schwab a părăsit Harvard, a fost abordat de Peter Schmidheiny , care tocmai vânduse Escher Wyss grupului Sulzer. Fabrica Escher Wyss din Ravensberg a fost condusă de tatăl lui Schwab, Eugen Schwab , în ​​timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a fost implicată în fabricarea de turbine cu apă grea pentru efortul ascuns al naziștilor cu bomba atomică.

      Într-un interviu, Schwab vorbește despre momentul în care Schmidheiny l-a sunat spunând: „ Sunteți de la Harvard și cunoașteți metode moderne de management, contribuie la realizarea integrării unui succes.”. Ceea ce Klaus nu a menționat în acest interviu a fost că urma să ajute Sulzer și Escher Wyss să fuzioneze, rezultând o nouă companie numită Sulzer AG. Această companie, al cărei director ar fi Schwab, ar încălca apoi dreptul internațional, ajutând regimul de apartheid din Africa de Sud în programul său ilegal de bombe termonucleare .

      Klaus Schwab abia părăsise sfera de influență a unora dintre cei mai de seamă experți în războiul termonuclear când, chiar în anul în care a părăsit Harvard, conducea fuziunea unei companii care se ocupa cu răspândirea tehnologiei bombelor termonucleare la regimurile despotice.

      Pentru aceia dintre noi care nu elaborăm scenarii terifiante de extincție, este posibil să fim păcăliți să ne gândim că apartheid-ul Africii de Sud obținerea armelor nucleare în acest moment al istoriei ar fi unul dintre cele mai rele lucruri care s-ar fi putut întâmpla. Dar scenariile dezastrelor termonucleare ale lui Herman Kahn l-au făcut pe geniul plinuț să creadă că, cu excepția dezastrelor, sabotajului sau accidentului, nicio putere nucleară majoră nu ar îndrăzni să tragă cu o armă termonucleară ca un act de agresiune în viitorul apropiat. De fapt, gândirea instituției a evoluat considerabil, până la punctul în care Herman Kahn și alții au sfătuit că în anumite scenarii, transformarea unei țări precum Franța într-o putere nucleară ar putea avea beneficii semnificative atât pentru securitatea regională, cât și pentru cea globală, contribuind în același timp la reducerea cheltuielilor SUA pentru apărare.

      Războiul termonuclear nu a mai fost principalul și sfârșitul politicii strategice de apărare și tocmai în ultimii ani ai anilor 1960 oamenii care ridicaseră teama de o apocalipsă termonucleară au încetat cu adevărat grijile și au învățat să iubească bomba. .

      Avertisment: Oameni fragili înainte

      Este Klaus Schwab adevăratul creier din spatele creării Forumului Economic Mondial? Cum rămâne cu implicarea CIA în seminarul folosit de Kissinger pentru a-l recruta pe Schwab? Au fost puterile din spatele unor organizații precum CFR adevărații fondatori ai organizației globaliste de elaborare a politicilor? A fost Forumul Economic Mondial menit pur și simplu să unească Europa? Sau era de fapt intenționat să unească Europa și America și apoi celelalte superstate, într-o nouă ordine mondială concepută de marii CFR precum Kissinger, Khan și Galbraith?

      Acești trei bărbați puternici au văzut fiecare în Schwab reflectarea propriilor dorințe intelectuale. Klaus s-a născut în a doua jumătate a deceniului care a văzut nașterea mișcării tehnocrate și a fost una dintre prima generație care și-a trăit anii de formare într-o lume postbelică. Predicțiile lui Khan pentru viitor nu fuseseră doar un exercițiu de mirare umană, ci și un proiect de a face aceste predicții în realitate cât mai repede posibil și indiferent de consecințe.

      În 1964, Klaus Schwab încerca să decidă ce avea de gând să facă cu cariera sa. Are 26 de ani și caută regie, pe care o va găsi dintr-o sursă familială. Tatăl ei, Eugen Schwab, se trezise de partea greșită a istoriei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și participase la efortul nazist pentru bomba atomică. Eugen Schwab îi va spune fiului săucă doar la Harvard poate înflori cu adevărat. În Germania divizată de după război, teama intensă de amenințarea mereu amenințată și dramatizată a războiului termonuclear a devenit o caracteristică zilnică a psihicului oamenilor. Harvard era bine cunoscut la acea vreme pentru rolul său esențial în modelarea politicilor Războiului Rece care vizează afacerile europene, iar Klaus Schwab s-a numărat printre jucătorii cheie pe scena catastrofei termonucleare.

      În timp ce se afla la Harvard, Schwab a participat la „seminarul internațional” al lui Kissinger, finanțat de CIA printr-un intermediar cunoscut. Prin acest proces, Klaus Schwab este prezentat unui grup de bărbați care încearcă în mod activ să influențeze politica publică europeană prin orice mijloace, inclusiv folosind teama de o catastrofă nucleară iminentă. Ei i-au recunoscut imediat potențialul, atât de mult încât l-au sprijinit pe Schwab pe tot parcursul creării Forumului Economic Mondial, Kahn, Kissinger și Galbraith aducând credibilitate aparentă proiectului. Nu i-a fost ușor lui Schwab să explice singur elitelor europene ce intenționa să facă. Așa că i-a adus pe Kahn și Galbraithîn Europa pentru a convinge alți actori importanți să ia parte la proiect. Galbraith va fi primul vorbitor principal al forumului, prezența lui Kahn generând, de asemenea, un mare interes, dar cel de-al doilea Forum Economic Mondial se va opri fără nume mari prezente și Klaus Schwab știe că va avea nevoie de ceva de atras în mulțime. a treia ediție a reuniunii anuale a forumului său.

      În 1972, fondatorul Clubului de la Roma, Aurelio Peccei , și-a publicat controversata carte „ Limitele creșterii ”, o lucrare comandată de Clubul de la Roma, care a adoptat o abordare malthusiană a suprapopulării. Această carte pune sub semnul întrebării sustenabilitatea creșterii economice globale, iar Peccei este invitat de Schwab să susțină discursul principal la Forumul Economic Mondial din 1973. Această strategie riscantă de relații publice a dat roade pentru Schwab și organizația sa. Din acest moment, forumul va continua să crească în dimensiune, întindere și putere. Dar totul a început cu un curs finanțat de CIA , predat de Henry Kissinger la Harvard.

      Schwab a devenit mai mult decât un simplu tehnocrat. Nu și- a ascuns intențiasă-și îmbine identitățile fizice și biologice cu tehnologiile viitorului. A devenit o caricatură vie a unui răufăcător de tip legături malefice, conducând întâlniri secrete cu elitele în cabanele din munții elvețieni. Nu cred că imaginea pe care o avem despre Schwab este un accident. În anii postbelici, s-a întâmplat ceva cu totul unic în cultura occidentală, când guvernul a început să folosească mass-media ca instrument de a viza publicul cu operațiuni psihologice de nivel militar. Instituția de guvernământ a considerat că este extrem de utilă combinarea dramatismului scenariilor conflictuale cu mass-media precum filmul, care aproape echivala cu crearea de propagandă autopropagată în unele cazuri.

      Dacă oamenii te percep ca pe un răufăcător atotputernic, s-ar putea să nu obții sprijinul oamenilor obișnuiți, dar vei atrage atenția celor care caută puterea și bogăția sau, așa cum i-ar numi Klaus Schwab, „părțile interesate” ale societății. Este foarte important să înțelegem acest lucru: proiecția bogăției și puterii extreme va atrage și aduce „părțile interesate” ale societății la masa Forumului Economic Mondial. Cu acești „părți interesate” la bord, principalul produs ideologic al lui Klaus Schwab, „capitalismul părților interesate”, va vedea transferul puterii de la procesele democratice autentice la un sistem de guvernare de către un grup restrâns de lideri preselectați, care vor fi formați.să urmărească agenda stabilită pentru ei de generația anterioară, așa cum a prezis Herman Kahn. Ei vor deține toate cărțile, în timp ce omul de rând va avea doar procese pseudo-democratice iluzorii, sărăcie și operațiuni psihologice fără sens pentru a ne distrage constant atenția. Klaus Schwab avea să devină în curând tot ceea ce Herman Kahn se temea în timpul predicțiilor sale cele mai pesimiste. Când Clubul de la Roma a produs raportul „Limitele creșterii”, Herman Kahn și-a respins concluziile și s-a adunat în jurul pesimismului său, în timp ce Klaus Schwab l-a plasat în centrul mașinațiunii sale și l-a făcut pe fondatorul său vorbitorul principal al său.

      Forumul de la Davos.

      Situația noastră geopolitică actuală pare să regreseze spre dinamica Est-Vest a epocii Războiului Rece. Din nou, odată cu evenimentele recente din Ucraina, mass-media de masă regurgitează puncte de discuție nucleare care sunt complet paralele cu cele de acum 60 sau 70 de ani. Cred că există un motiv foarte evident pentru întoarcerea noastră la retorica Războiului Rece – este un semn foarte evident că Klaus Schwab și adepții săi sunt fără idei. Ei par să revină la o paradigmă geopolitică în care se simt mai în siguranță și, mai ales, care incită la frica masivă de război termonuclear. Acest ciclu de clătire și repetare apare întotdeauna atunci când o mișcare ideologică rămâne fără idei originale. De la sfârșitul anilor 1960, Klaus Schwab încearcă să creeze lumea prezisă de Herman Kahn. Dar viziunea lui Kahn asupra viitorului, deși este destul de specifică, este veche de mai bine de jumătate de secol. Mișcarea tehnocratică a lui Schwab depinde de dezvoltarea cu succes a tehnologiilor inovatoare care ne vor duce mai departe către o viziune care a fost în mare parte fabricată în 1967. Trebuie doar să ne uităm la uno listă mai fină a predicțiilor lui Kahn pentru a descoperi că toate ideile promovate de Schwab se bazează aproape în întregime pe „anul 2000” al lui Kahn și pe această viziune documentată despre cum ar putea arăta viitorul nostru, predicții care se întorc până la sfârșitul anilor 1960. Dar ceea ce pare Schwab a ignora, în timp ce ne impunea această agendă futuristă, este că multe dintre predicțiile lui Kahn au venit și cu avertismente despre pericolele care vor rezulta din viitoarele progrese tehnologice.

      Pe măsură ce Schwab se apropie de sfârșitul vieții, pare să fie gata să facă orice pentru a promova o agendă futuristă radicală cu potențial evident de dezastru global. Cred că Forumul Economic Mondial atinge nivelul maxim de expansiune înainte de prăbușirea sa inevitabilă, deoarece oamenii care își iubesc propria identitate națională se vor ridica în cele din urmă împotriva amenințării imediate la adresa culturilor lor specifice și vor lupta împotriva dominației globaliste. Pur și simplu, nu poți face pe toți un globalist, indiferent cât de mult se aplică spălarea creierului. Există o contradicție firească între libertatea națională și dominația globalistă, ceea ce le face pe cele două total incompatibile.

      În concluzie, Herman Kahn a scris ceva extrem de important chiar în anul în care Schwab a părăsit Harvard. În lucrarea menționată mai sus din 1967 a Institutului Hudson , intitulată Studiu pilot auxiliar pentru Programul de cercetare a politicilor educaționale: Raport final, Khan scrie:

      „A devenit din ce în ce mai clar că realizările noastre tehnologice și chiar economice sunt binecuvântări mixte. Progresul ridică probleme precum acumularea, creșterea și proliferarea armelor de distrugere în masă; pierderea intimității și a singurătății; creșterea puterii guvernamentale și/sau private asupra indivizilor; pierderea dimensiunii și perspectivei umane și dezumanizarea vieții sociale sau chiar a eului psihobiologic; creșterea centralizărilor periculoase, vulnerabile, înșelătoare sau degradabile ale sistemelor administrative sau tehnologice; crearea altor capacități noi, atât de periculoase în mod inerent încât sunt expuse unui risc serios de abuz dezastruos; și accelerarea schimbărilor care sunt prea rapide sau cataclismice pentru o ajustare cu succes. Poate că cel mai important este că alegerile propuse sunt prea mari, complexe, importante, incerte sau atotcuprinzătoare pentru a fi lăsate în siguranță oamenilor falibili.. »

      sursa: crashdeburg

      Ajunge cu prostiile !

      Atunci când se referă la chestiunea globalistă sau globalizantă, marea majoritate a intelectualilor, militanților politici, civici sau capii bisericii se pierd în explicații absolut aberante, deconectate de realitate și pline de aproximări. Probabil că aceste imposturi vin cumva să palieze lipsa quasi totală de cunoștințe, curaj sau, mult mai grav, vin să disimuleze faptul că cei mai mulți sunt integrați cu salarii, beneficii sau interse în sistemul pe care îl denunță fără să vorbească niciodată despre el!

      Pe acest morman aproximativ tot răsar organizații, unele de bună credință, fără să înțeleagă un lucru esențial: fără înțelegerea, recunoașterea și identificarea corectă a dușmanului, nici o acțiune nu poate să aducă beneficii pe termen lung în tabăra conservatoare! Strategia se planifică pe baze informaționale corecte! Din păcate, capii bisericii fac trimitere exclusiv spre Satan, Necuratul, Vicleanul, etc., uitând cu foarte multă mârșăvie că Vicleanul, pe timp de plandemie a avut un nume pe care nu l-au pronunțat și nici nu l-au combătut: „vaccinul” Covid19.

      Treziți-vă odată sau dați-vă la o parte și nu mai încurcați lumea cu pseudo-poziții, idei, discursuri, ideologii, etc. Dușmanul este chiar în față voastră din ziua unu, acționează pe pământ, are corp și minte, lucrează în echipă și este inspirat de un țel pe care îl consideră măreț și nu se pierde în amănunte, detalii și confuzii sterile!

      Apreciază

      • Clement said, on noiembrie 30, 2022 at 10:45 pm

        Perfect, am inteles.
        https://fr.m.wikipedia.org/wiki/RAND_Corporation
        De ce s-au mai obosit sa figureze strangerea de mana masonica?
        Are cineva o propunere pentru ” cei naivi” numiti si ” saraci cu duhul”?
        Bietul Kubrick…I-a creat proprie-i fiice o identitate falsa, isi tinea arhiva in subsolul casei transformat in bunker, era terorizat de panica si isi teroriza singurul colaborator care il mai suporta.
        Dupa decesul regizorului, armata a descins pe proprietatea familiei si a ridicat sub sigiliu absolut toate obiectele personale ale acestuia, bobinele cu filmarile, notitele, aparatura, arhiva.

        Apreciază

  2. Geo said, on noiembrie 28, 2022 at 7:12 pm

    https://www.g4media.ro/video-live-klaus-iohannis-si-jens-stoltenberg-declaratii-de-presa-de-la-ora-1700.html

    https://www.hotnews.ro/stiri-confidential-25931174-video-nato-bucuresti-2022-declaratii-comune-presa-iohannis-stoltenberg-jurul-orei-17-00.htm

    A glasuit iohann…spre bucuria producătorilor de armament si a lobby-stilor…pai prepoziționarea inseamna oameni, clădiri, echipamente, depozite, mijloace de comunicații, tehnica de lupta…si toate astea costa enorm…

    Apreciază

    • Geo said, on noiembrie 28, 2022 at 7:14 pm

      A, si inca ceva: cu ce au ajuns delegațiile la București? Cu avionul sau cu trenul? Parca era vorba de poluare, schimbarea climei…sau astea sunt doar pentru palmasi…

      Apreciază

      • tataia said, on noiembrie 30, 2022 at 5:04 am

        Ce conteaza daca au venit cu trenul sau avionul? Care ar fi diferenta? Tu chiar crezi in poluare? In incalzirea „globala”? Ai citit articolul despre dioxidul de carbon (CO2)?

        Apreciază

  3. Clement said, on noiembrie 28, 2022 at 7:20 pm

    Nemtii sunt meschini.
    Ce inseamna pentru ei sa plateasca 1600 de € pe luna alocatia celor 7 copii ai familiei Furdui? In mod sigur au luat in calcul si valoarea gratuitatilor pentru transport si sanatate, scutirea de impozite si au profitat de pretextul paraciosului adolescent pentru a comite abuzul confiscarii minorilor.
    Speculand un pic asupra cazului ne-am putea intreba daca nemtii dovedeau mai putina severitate in situatia in care micutii se numeau Vasile, Ion, Constantin, Mirela, Ruxandra, Cristian si de ce nu, Helga.
    Cine stie ce a fost in capul lor.
    Si foarte posibil ca dupa manifestatie s-au intrebat de unde au avut romanii bani de benzina pe criza asta pentru a parcurge sutele si chiar miile de km.
    Dupa lamurirea neintelegerii privind brutalizarea fetitei sa speram ca familia Furdui va reveni in Romania unde invatamantul confesional este de calitate si peisajele patriei rapitoare.
    Cat despre palma dupa ceafa, am asistat la un astfel de moment cand tatal a reactionat la inecatul fiului cu un aliment prinzandu-l brusc de picioare, saltandu-l si fiind cu capul in jos traznindu-i o palma pe spate si salvandu-i viata. Copilul avea 3 ani. Momentul a fost urmat de pupaturi micutului, lacrimi si aplauze.
    Parinti normali, oameni normali.

    Apreciază

  4. Geo said, on noiembrie 28, 2022 at 7:28 pm

    Stie cineva ce cuprinde meniul pentru Stoltenberg&co? Gândaci, lacuste, large, carne sintetică???

    Gretoasa parada cu F16 care a escortat avionul care îl cara pe secretarul general NATO…

    Apreciază

  5. Geo said, on noiembrie 28, 2022 at 9:15 pm

    Mândri că suntem români
    https://t.me/UraganasupraEuropei/13150

    Apreciază

  6. Geo said, on noiembrie 28, 2022 at 9:17 pm

    Un ales se pleaca in data unui neales…

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: