SACCSIV – blog ortodox

A inceput Postului Nasterii Domnului. Se dezleaga la peste DOAR in ziua de 21 noiembrie

Posted in POST by saccsiv on noiembrie 15, 2022

Postul Craciunului este postul dinaintea Nasterii Domnului. Tine 40 de zile (15 noiembrie – 25 decembrie). Lasam sec in seara de 14 noiembrie (ziua Sf. Filip); iar daca aceasta zi cade miercuri sau vineri, incepem postul cu o zi mai inainte. E asezat pentru a ne pregati spre cuviincioasa intampinare a Nasterii Domnului si inchipuie noaptea in care traia omenirea dinainte de Mantuitorul, cand Patriarhii si Dreptii Legii vechi asteptau venirea Lui, cu post si rugaciune. Ne aduce aminte indeosebi de postul de 40 de zile al lui Moise in pustie, inainte de primirea Legii (les. 34, 28). Se dezleaga la peste in ziua de 21 noiembrie (Intrarea in Biserica a Maicii Domnului), fiind praznic mare. In ziua cea din urma a acestui post (Ajunul Craciunului) se ajuneaza, adica nu se mananca nimic; apoi mancam uscat: seminte, poame, turte sau covrigi. In ziua Craciunului, in orice zi ar cadea, mancam de dulce.

Sf. Ioan Gura de Aur zice:

Postiti? Aratati-mi-o prin fapte. Cum? De vedeti un sarac, aveti mila de el; un dusman, impacati-va cu el; un prieten inconjurat de un nume bun, nu-l invidiati; o femeie frumoasa, intoarceti capul. Nu numai gura si stomacul vostru sa posteasca, ci si ochiul, si urechile, si picioarele, si mainile voastre, si toate madularele trupului vostru. Mainile voastre sa posteasca ramanand curate si de hrapire si de lacomie. Picioarele, nealergand la privelisti urate si in calea pacatosilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumusetile straine… Gura trebuie sa posteasca de sudalme si de alte vorbiri rusinoase”.

Cititi va rog si:

Postul nu e cura de slabire sau vegetarianism

 

Tagged with:

9 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Avatarul lui Pr. Adrian Pr. Adrian said, on noiembrie 15, 2022 at 2:42 pm

    Post cu folos, binecuvântat!

    Doamne ajută!

    Apreciat de 2 persoane

  2. Avatarul lui Madalina Madalina said, on noiembrie 15, 2022 at 4:00 pm

    In calendar apar mai multe dezlegari la peste nu doar pe 21 noiembrie.

    Apreciază

  3. Avatarul lui Mo Mo said, on noiembrie 15, 2022 at 5:50 pm

    ..și deSf Nicolae,care a fost cu dezlegare la peste pana în 2010?!

    Apreciază

  4. Avatarul lui Un pacatos Un pacatos said, on noiembrie 15, 2022 at 6:40 pm

    Tipicul cel mare al Sfântului Sava cel Sfinţit pag.135

    Intru întâia Domnie a Luminatului nostru Domn Scarlat Alexandru Calimachi Vodă .
    Cu binecuvântarea şi toată cheltuiala Preasfintitului Arhiepiscop şi Mitropolit a toată Moldova , vrednicul depomenire Veniamim.
    În anul al patrulea al arhipăstoririi sale, după a doua chemare şi suire la scaunul Sfintei Mitropolii. S-a tipărit în tipografia Sfintei Mitropolii din Iaşi, în anul după Hristos, 1816.

    Se cuvine să ştim: Că mâine dimineaţă adică în ziua a 15-a a lunii Noiembrie se începe Postul Naşterii Domnului Hristos, deci Sfînta Patruzecime. Deci suntem datori în aceste 40 de zile să păzim în fiecare săptămână, trei zile postindu-le fără untdelemn şi vin: Luni, Miercuri şi Vineri.
    Iar dacă se va întâmpla vreun Sfânt mare în
    aceste zile întru Pomenirea lui dezlegăm şi facem Praznic pentru dragostea Sfântului. Adică în ziua a 16-a, a 23-a şia 30-a ale lunii Noiembrie. Şi în zilele 4,5,6, 9, 17 şi 20 ale lunii Decembrie.
    Dacă aceste zile se vor întâmpla Marţi sau Joi atunci mâncăm peşte iar dacă va fi Luni, Miercuri sau Vineri dezlegăm numai la untdelemn şi vin, iar peşte nu mâncăm în afară de faptul dacă se va întâmpla să fie Hramul Bisericii. Deci dacă se va întâmpla Hramul vreunui
    Sfânt dintre aceştia în mănăstire atunci dezlegăm la peşte şi la vin în orice zi ar cădea.
    Iar la Sărbătoarea Intrării Născătoarei de Dumnezeu în Biserică, în orice zi se va îtâmpla, chiar dacă va fi Miercuri sau Vineri dezlegăm şi la peşte. Iar unele Tipice de la ziua a 9-a a lunii Decembrie poruncesc să postim şi la peşte, să nu mai facem nici un fel de dezlegări, în afară de Sâmbătă şi Duminică şi de va fi Hramul vreunui Sfânt (când se dezleagă) Iar din ziua a
    20-a până în ziua a 25-a lunii Decembrie chiar de va fi vreun Sfânt , în ziua de Sâmbătă şi Duminică nu mâncăm peşte.

    Apreciat de 1 persoană

  5. Avatarul lui scortisoara scortisoara said, on noiembrie 15, 2022 at 6:43 pm

    ok.

    Apreciază

  6. Avatarul lui rudyscc rudyscc said, on noiembrie 16, 2022 at 8:57 am

    Da, si eu am vazut ca pe calendarul ortodox pe care il am sunt mai multe dezlegari la peste, nu doar de Intrarea in Biserica a Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu.
    De ce?
    Va rog explicati-mi si mie ca nu inteleg.
    MULTUMESC.

    Apreciază

    • Avatarul lui rudyscc rudyscc said, on noiembrie 21, 2022 at 12:26 pm

      Ma ajuta cineva cu o lamurire va rog? De ce e dezlegare la peste doar azi? Frate saccsiv, poti fi mai explicit?

      Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.