Cultul spiritelor malefice

ORTHODOX CHRISTIANITY: THE CULT OF EVIL SPIRITS

CULTUL SPIRITELOR MALEFICE

De Parintele Pavel Serzhantov, 21 Octombrie 2022, Orthodox Christianity

Problema nu este doar sărbătoarea de Halloween în sine. Cu siguranță, sărbătoarea de Halloween, popularizată pe scară largă, nu este altceva decât o celebrare a răului. Oamenii se îmbracă cu entuziasm pentru a arăta ca niște spiritele malefice sau ca niște personaje semi-fantastice cu reputații infame, pentru ca apoi să acționeze în consecință. Adolescenții, dar și adulții care nu au reușit să se maturizeze, se dau peste cap pentru a-și interpreta rolul. Acest eveniment se întâmplă însă o singură dată pe an, toamna. Trecătorii se strâmbă și își strâng buzele gândind: „oh, cu siguranță vor înceta să se mai prostească, se vor liniști mai târziu! Nu sunt niște tipi răi, în general. Sunt doar niște tineri, a căror hormoni au luat-o razna”.

Cu toate acestea, problema este mai profundă. Aș spune-o în felul următor: în ultimii ani, cultul răului ne-a fost băgat pe gât. Este foarte mediatizat și devine tot mai mult un eveniment fastuos, generos sponsorizat și la modă. Este suficient să intri în orice magazin de jucării pentru copii și să te uiți la jucăriile, sau la hainele ‘împodobite’ cu imagini de monștri, vrăjitoare sau vârcolaci… Cantitatea acestui tip de marfă a crescut vertiginos. Copii de cinci ani sunt învățați să trăiască într-o lume plină de ‘creaturi malefice drăguțe’. Și astfel, micuții își imploră părinții să le cumpere Huggy Wuggy – înspăimântător, dar și tare fermecător.

Vă rog să nu luați vorbele mele ca pe o mormăială de moșneag, cum că „noi nu am avut niciodată lucruri de genul ăsta…” și tot așa. Cultul de astăzi are și acesta o poveste de fond. La sfârșitul Evului Mediu și în epoca modernă, oamenii au dezvoltat un interes nesănătos pentru zeii greci și eroii mitici. Însă cine sunt acești zei? Psaltirea ne spune clar:

„că toți dumnezeii păgânilor sunt demoni, dar Domnul a făcut cerurile;” (Psalmii 95:5, Biblia varianta Anania)

Apologeții creștini din secolul al doilea știau clar că zeii păgâni erau demoni deghizați. Apologeții atrăgeau atenția asupra năzdrăvăniilor imorale ale așa-zișilor ‘zei’ și îi îndemnau pe creștini să dea slavă Dumnezeului Treimic, Cel Unic, Adevărat și Desăvârșit. Secolele au trecut. În secolul al XIX-lea a fost publicat ‘Faust’, iar protagonistul său a început cu o interpretare necreștină a Evangheliei Sfântului Ioan pentru ca ulterior să încheie imediat o înțelegere cu Mefistofel. Mai mult decât atât, demonul l-a păcălit pe învățat spunând despre sine că este: „parte a acelei forțe care întotdeauna vrea răul, însă întotdeauna produce binele” (din Goethe, ‘Faust’).

„Și nu-i de mirare, de vreme ce însuși Satana își ia chip de înger al luminii; așadar, nu-i mare lucru dacă și slujitorii lui își iau chip de slujitori ai dreptății; al căror sfârșit va fi după faptele lor.” (2 Corinteni 11:14-15, Biblia varianta Anania)

Aceasta aproape că îi distruge pe Faust și pe iubita sa Margarita.

La o sută de ani mai târziu după ‘Faust’, demonii i-au jucat un truc scriitorului din romanul lui Mihail Bulgakov, Maestrul și Margareta. Maestrul a creat o imagine distorsionată a lui Hristos, iar demonul Voland, împreună cu suita sa, i-a ajutat inițial pe Maestru și pe Margarita. Însă, odată ce nebunia spiritistă s-a terminat și demonii s-au jucat după bunul lor plac, i-au condus pe acești oameni la moarte.

Vedem cam aceleași jocuri cu răul în artă. De exemplu, îngerii artistului Vrubel nu sunt, de fapt, diferiți de demoni, deoarece artistul conferă un farmec romantic forțelor răului, în timp ce forțele sale de bine proiectează o ingandurare sumbră și sinistră. În mod ciudat, Vladimir Vîsoțki cânta un vers: „dintr-un motiv oarecare, îngerii cântă cu voci ciudat de rele”, ca și cum ar fi vorbit despre picturile lui Vrubel.

Așadar, în momentul în care oamenii resping creștinismul, ajung confuzi cu privire la conceptele de bine și de rău, devenind dezorientați spiritual. În același timp, scriitorii creștini păstrează o percepție adecvată a spiritelor rele ca fiind dușmanii noștri. De exemplu, în romanul lui Dostoievski, Demonii, forțele răului se află în mod tangibil în spatele figurii unui Petru Verkhovensky în plină ascensiune. De aceea, chiar și datorită ideologiei sale progresiste, spiritului și capacității sale de a se înregimenta în societate, Peter este dezgustător încă de la început. Peter trăiește o viață a pasiunilor, iar desfrâul în nebunie este ceea ce își dorește cel mai mult. Între timp, când Verkhovensky cel bătrân vede isprăvile fiului său Petrusha, este îngrozit de ideile anticreștine ale fiului său – și de propria sa viață pseudo-creștină. Bătrânul se pocăiește, scoțându-se cu durere din viața sa obișnuită de păcat; și eliberându-se de demonii săi, își restabilește în cele din urmă credința în Evanghelie.

Demonii mai descriu, de asemenea, modul în care Nikolai Stavrogin, un intelectual ghidat de satana, seduce și duce oamenii la distrugere. În timpul discuției cu episcopul, el are șansa de a se pocăi, însă duhul mândriei îl determină pe păcătos să împărtășească în schimb o poveste nemiloasă despre viciile și crimele sale. Nu este de mirare că Nikolai s-a spânzurat ca Iuda la scurt timp după încercarea sa ratată de a se pocăi. A fost incapabil să se elibereze din capcana întinsă de satana și să-și învingă mândria…

Toate cele de mai sus reprezintă un fundal împotriva cultului spiritelor rele. Ar trebui să înțelegem că în a doua jumătate a secolului al XX-lea am intrat în era digitală, când toate învățăturile despre credință și practicile religioase din epocile trecute, sunt reproduse în versiuni despuiate, adaptate și adunate la întâmplare.

***

Este destul de popular în zilele noastre să amestecăm totul; de exemplu, luăm un spirit rău și îl interpretăm într-un mod pozitiv. Acum se numește know-how, redarea creativă a unui regizor de film. De exemplu, personajul principal din popularul film de animație ‘Shrek’, este un căpcăun cuminte. Însă căpcăunii erau în mod tradițional canibali, cunoscuți pentru înălțimea lor mare și forța lor excepțională. Ei trăiau în mlaștini și păduri, și le plăcea să se înfrupte din copii.

Căpcăunul din film pare a fi practic lipsit de obiceiuri canibalice (chiar dacă Shrek menționează întâmplător că tatăl său a vrut să-l mănânce). Acestea fiind spuse, desenul animat descrie mlaștina lui Shrek și lăcomia sa dezgustătoare. Iar în loc de canibalism, Shrek este portretizat ca fiind pur și simplu un căpcăun ciudat din punct de vedere social. În plus, deși Shrek este o creatură malefică, se dovedește a fi un bun prieten și un soț respectabil. Soția sa, pe jumătate căpcăun, este, de asemenea, un personaj amabil. Acest desen animat nu face o delimitare precisă între bine și rău; oferă diverse nuanțe de bine, într-o lume parțial rea. Totul este relativ. Binele este relativ bun, iar răul este relativ rău. Nu lasă loc pentru un Dumnezeu absolut bun.

Era digitală este cunoscută pentru faptul că citează greșit oameni de geniu și imprimă un alt ton unui personaj folcloric plin de viață. Spiritele rele pot fi romanțate sau cochetate, sau chiar ne putem îndrăgosti cu pasiune de ele. În mod notabil, acest lucru este evident nu numai în cultura de masă, ci și în cultura de elită. Mai ales că granițele dintre cultura de elită și cea de masă sunt uneori neclare. Unii pot considera muzica rock ca fiind elitistă, în timp ce alții cred că face parte din cultura de masă, în timp ce alții vor alege dintre elitiști și artiștii de curte dintr-o mare varietate de muzicieni rock. Dar mai există un alt lucru important pentru noi: Unii interpreți de muzică heavy metal prezintă o imagine de ‘monștri ai muzicii rock’ sau demoni. Chiar și numele lor de scenă sunt în concordanță cu caracterul lor, la fel ca și versurile lor pline de blasfemii și apeluri la spiritele rele, în care se poate auzi chiar o ‘litanie către satana’. Pentru unii dintre ei, este vorba pur și simplu de o personalitate mediatică, ceva ce încearcă să vândă. Dar alții chiar se închină la spiritele căzute, flirtează cu ele și le caută protecția.

Nu cu mult timp în urmă, subcultura gotică, foarte încărcată de atracție demonică, a atras atenția tuturor. Castele sinistre, aripi negre, vrăjitoare, vampiri… Toate acestea au fost glorificate și percepute ca ființe semi-nemuritoare înzestrate cu puteri magice. Uneori, un erou pozitiv ‘cedează fără voia sa în fața părții întunecate’, astfel încât forțele răului îl ajută să-și apere onoarea și viața luptând împotriva dușmanilor săi.

Haideți să urmărim această tranziție – nu în subcultură, ci prin istoria personalităților de pe ecran. În 1959, Disney a creat personajul ‘Maleficent’, bazat pe ‘Frumoasa din Pădurea Adormită’. La fel ca în basmul lui Perrault, ea este o vrăjitoare malefică a cărei vrajă a fost ruptă prin dragoste. În 2014, Disney a produs, ‘Maleficent’, iar personajul principal este o vrăjitoare rea cu coarne. La început, ea a fost o zână bună care a suferit din dragoste și a devenit amărâtă, dar și-a păstrat frumusețea, doar că nu mai era la fel de vulnerabilă ca înainte.

Dar să ne întoarcem la muzică… Muzica pop dinamică are aceleași motive romantice: ‘Ești îngerul meu căzut, dar eu iubesc pe altcineva’. Asta îi cântă un tânăr iubitei sale, ‘prima lui iubire’, după ce cei doi cedează păcatului curviei; dar mai târziu o părăsește pentru o nouă iubită. Cuvintele ‘înger căzut’ sunt împrumutate din creștinism, fiind însă impregnate de o logică ‘post-creștină’. Acești ‘îngeri căzuți’ apar ca niște efeminați cu mici coarne puse pe capetele lor, în încercarea de a păstra atractivitatea caracterului lor.

***

Problema nu este pur și simplu Halloween-ul, ci faptul că, în zilele noastre, toleranța față de spiritele rele este băgată pe gât oamenilor atât prin cultura de masă, cât și prin cea de elită. Demonii sunt considerați cool, nu atât de înfricoșători și dezgustători dar nici prea ostili. Spiritul malefic devine un erou atractiv. Acest erou nu diferă cu nimic de un ciudat influent, iar faptele sale bune nu diferă prea mult de răutate sau de o manifestare a egoismului nemilos.

Biserica știe din experiență că joaca cu demonii nu se termină bine. În asceză, există un concept numit ‘jucăria demonului’. Acesta descrie pe cineva care se implică pe ascuns cu demoni care îl ‘ajută’ și se joacă alături de el. Mai târziu, după ce a acționat suficient de mult timp ca binefăcători, aceștia încep să îl hărțuiască. Acest joc de binefacere este un spectacol preliminar înainte de etapa faptelor rele. Rezultatul trist al acestui joc a fost preconceput încă de la început, dar nu a fost făcut cunoscut decât la momentul potrivit. Ce s-ar putea întâmpla cu o persoană angajată în cultul spiritelor rele, chiar dacă a crezut întotdeauna că joacă doar un joc inofensiv? Poate că ar deveni jucăria demonilor?

Iată de ce este esențial să se exercite o reținere ascetică față de virtualizarea demonilor și de cultul spiritelor malefice bine-intenționate-spre-rău.

Dumnezeu să ne ferească de a cădea pradă acestui lucru!

Traducere de Liubov Ambrose, după  Pravoslavie.ru.

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

Categoria esential: DRACI ca INGERI DE LUMINA. Cum S-AU INCHINAT unii calugari DIAVOLULUI si apoi au “PROFETIT”. Si ceva despre cum “CITESC” DRACII GANDURILE

DE LUAT AMINTE: Pomenirea Cuviosului Iacov, cel ce prin inselaciune s-a inchinat diavolului

De luat aminte: DIAVOLUL in chip de INGER DE LUMINA a ISPITIT-O chiar si dupa 9 zile de RASTIGNIRE / Patimirea Sfantului Mucenic Timotei si a foarte tinerei lui sotii Mavra