Vindecarea lunaticului
Evanghelia de la Matei 17, 14-23
- Şi mergând ei spre mulţime, s-a apropiat de El un om, căzându-I în genunchi,
15. Şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă.
16. Şi l-am dus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece.
17. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceţi-l aici la Mine.
18. Şi Iisus l-a certat şi demonul a ieşit din el şi copilul s-a vindecat din ceasul acela.
19. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem?
20. Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.
21. Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post.
22. Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor.
23. Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte!
Cititi va rog si:
Talcuire a Sfantului Teofan Zavoratul
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
Demonul dintr-o femeie spune ca l-a pierdut pe parintele Antim si ca s-a mântuit:
ApreciazăApreciază
În lupta contra ecumenismului, un preot nepomenitor care se mântuieşte dă dovadă că nepomenirea a fost o soluţie adecvată.
Nu mă refer la pr. Antim, dar, în general, ar fi o temă care necesită dezbătută: în ciuda faptului că-l considerăm pe diavol tatăl minciunii, de ce credem totuşi că diavolul din cei îndrăciţi mărturiseşte întotdeauna adevărul?
ApreciazăApreciază
Cine „credem”?
Manipularea Adevarului devine minciuna. Diavolul manipuleaza adevarul.
Profesorii de filozofie marxista (care nu era „iubire de intelepciune”) le-au bagat in cap elevilor,decenii de-a randul, ca exista doua tipuri de adevar: relativ si absolut.
Trebuia sa chiuliti la respectivul curs.
ApreciazăApreciază
Cuvinte ale Sfantului Iustin Popovici
– Capete ascetice și teologice –
(Publicate la editura „Ορθόδοξος Κυψέλη”)
Unde este Hristosul Europei? Unde se naște Hristos? Oare în arena siderurgică unde s-a născut germenele nemtesc, războiul european? Creștinismul nu este aici, creștinismul nu este nici acolo, nici în pustie și în cetăți, nici în arme de razboi și în crime, Hristos nu-i de gasit nicăieri: „L-au luat pe Domnul și nu stiu unde L-au pus” (Ioan 20, 13). Mulți au venit imbracati in haina lui Hristos și in launtru erau lupi.
Mulți oameni au venit în numele lui Hristos spunând: „Eu sunt Hristosul”, dar am înțeles ca dragostea lui Hristos nu o aveau în inima lor….
Mâncarea oamenilor a devenit cărțile, scrierile editate pe care le mănânca – literele cu care se hrănesc. Au devenit mâncători de carte,editori si gramatici si de aceea le este mereu foame și sete.
Ca și cum si-ar fi astupat urechile și nu mai aud cuvintele Lui:
„Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui” (Ioan 4, 34).
Litera ucide si duhul face viu. Toată înțelepciunea omului și a tuturor sau a științei nu se arata oare că este un rozariu de litere? Omul a devenit literat, a devenit un alfabetizat și se gândește cum a devenit alfabetizatul întregii lumi și chiar impresarul lui Dumnezeu.
Cultura noastră s-a născut în tipografii, iar tot ceea ce este civilizat se înclină în fața literelor, în fata acestor idoli delicați.
Astfel, literele si editarea au devenit comoara si valoarea mai presus de orice valoare.
Chiar și Dumnezeu a început să fie tipărit după ce a încetat să mai fie trait.
Tipografiile, editurile au fost transformate în biserici, în împărății de litere, aceasta este cultura noastră.
Peste tot guverneaza editarea; litera și ucide peste tot astăzi in Europa, deoarece „litera ucide și duhul face viu”
(2 Corinteni 3, 6).
Când intru într-o incapere fără icoane, mi se pare ca orbecai, mi se pare ceva impersonal, fără fereastră spre cer.
Rugăciunea este prilejuită de durerea si suspinarile (de lacrimile nevazute) inimii.
De ce există timp? Care este rostul timpului? Numai pentru a se întrupa veșnicia, prin întruparea lui Dumnezeu în om. Să înfăptuiască îndumnezeirea omului, prin Dumnezeul-Om și prin om îndumnezeirea timpului și a spațiului, adică a lumii (Rom. 8, și 4, Col. 2). Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, întruparea Sa este centrul timpului și al materiei, al omului ca existență psihofizică.
De când au apărut ziarele sau citirea ziarelor, lectura presei a devenit „rugăciunea de dimineață a omului modern”.
Acest om „modern” va suferi mutații rapide prin transformarea într-un individ „subuman” al cărui stranepot și descendent ultim va fi „transuman”.
În ecumenism, toate slăbiciunile, abaterile, greșelile, vin din absenta Duhului Sfânt. În acest caz, sunt necesare cele mai stricte dogme și observatii ale Sfintilor Părinți: Duhul Sfânt este dat numai Bisericii adica Dumnezeului-Om, ca răsplată pentru credința în Dumnezeul-Om. Dovada acestui lucru este Cincizecimea. Cincizecimea nu este lucratoare în afara Trupului Bisericii, in afara Dumnezeului-Om.
Toate abaterile de la credinta ortodoxa nu sunt altceva decât erezii umaniste. Aceasta este Tradiția și moștenirea Apostolică.
Prin harul Botezului, fiecare dintre noi devine un potențial sfânt. Sfintii au aplicat in viata lor toate poruncile lui Hristos prin harul Sfantului Botez, care a fost samanta initiala.
La urma urmei, așa sunt justificate toate „bisericile” și sectele occidentale, sunt puse toate pe seama Duhului Sfânt. Ereziile se manifesta „după om” în felul următor: în loc de metoda Mantuitorului – restaurarea omului launtric prin har – ereziile merg pe calea umanismului european, străduindu-se să transforme persoana, prin relationare si colectivitate și nu pe calea Mantuitorului, care constă în mântuirea prin Mântuitorul, prin Hristos Dumnezeu, și nu prin colectivism si relatii intre oameni ca scop in sine
Nu umbla singur în niciun fel pe calea acestei lumi decât avându-L pe Domnul Iisus în fața ta sau prin binecuvântarea lui Iisus in viata ta, prin credința în El înaintea ta, prin dragostea pentru El înaintea ta, prin insuflare, lacrimi și suspinarea către El. Atunci fiecare moarte și fiecare ispită va pleca dinaintea voastră, dar nu din cauza meritelor voastre, ci datorită Celui care stă înaintea voastră.
Domnul Hristos, de dragul postului, daruieste rugăciune celui ce postește. De dragul rugăciunii din nou, Hristos ne dăruieste postul.
” împărăția lui Dumnezeu nu este mancare si bautura, ci dreptatea, pacea și bucurie în Duhul Sfânt” (Rom. 14, 17). „Creștin-socialismul” sau comunismul accentuează invers: împărăția lui Dumnezeu este mancare și bautura!
Ceea ce nu poate zdrobi piatra de moară a rațiunii o va zdrobi piatră de moară a Harului… Rugăciunea linisteste treptat sufletul, elimină gândurile și sentimentele necurate, transformă nedeplinatatile in plinatati. Trupul devine în cele din urmă un templu al Duhului Sfânt. Aceasta este calea creștinului: parcursul de la sine insusi la Dumnezeu, ceea ce înseamnă parcursul de la diavol la Dumnezeu.
Și chiar dacă Dumnezeu Și-a retras toate minunile de pe această planetă întunecată, El nu și-a retras cea mai mareata minune a Sa: mila și iubirea. Acestea vor fi retrase ultimele, în Ziua Judecății Infricosate.
Ce sunt viețile sfinților? Ele sunt dogme traduse în viață. Și ce sunt dogmele? Ele sunt viețile sfinților în transpuse in dogmatica practică.
Roaga-te ca să usuci patimile inimii tale infranand prin postire patimile trupului. Pentru că prin aceste două virtuți acționează toate celelalte.
Păcatul și răul trebuie percepute ca o boală a naturii umane și nu ca o necesitate naturală, ca un accident necesar, ci ca o boală, ca izvorul tuturor bolilor: moartea, pe care suntem chemați să o vindecăm.
Nici moartea nu este o necesitate, nici sclavia păcatului și a răului, nici slujirea diavolului. Oricine gândește altfel sau învață sau pretinde altfel, nu este creștin. Dimpotrivă, el este un luptător impotriva creștinismului, deoarece respinge esența creștinismului și întreaga luptă prin Hristos – mântuirea. Pentru că El a venit să ne mântuiască: de moarte, de păcat, de diavol. Deci, pentru mulți creștinismul a încetat să mai fie o viata de asceza și de nevointa și a devenit: valoare sau obicei național, tradiție populară, monument, moralism, filosofie, a devenit de toate pentru toti, cu excepția transformării radicale a omului, de la muritor la nemuritor, de la păcătos la fără de păcat, de la diavol, la a fi omul lui Dumnezeu. Creștinismul a devenit superficial, atât de superficial încât a fost complet distrus. Astfel, civilizația materiei a devenit totul. S-a pierdut sentimentul nemuririi și, prin urmare, al evlaviei, al cerului, a originii cerești a omului, a evlaviei sale ceresti.
Mintea omului se descompune pentru că nu are in ea harul lui Dumnezeu , nu are energia necreata în ea, este precum carnea fără sare. Mintea putrezește, se uzează din cauza ateismului și a necredinței și ne arata ca , „cine nu aduna cu Mine risipeste” (Matei 12, 30).
Pocăința! De îndată ce Domnul Atotcuprinzător trezește în om conștiința păcătoșeniei, Hristos îl introduce deja pe om în lupta împotriva păcatului.
Adevărul Bisericii nu este o axiomă, nu este o învățătură, nu este o concluzie a unui raționament, nu este un concept logic, ci o Persoană Vie, Dumnezeul-Om Hristos, mereu prezent, ca Trup și Cap al Bisericii.
Ortodoxia nu este ceva ce trebuie dovedit, ci este experimentata, traita empiric: „veniți și vedeți”, în primul rând pe Dumnezeul-Om Hristos, pe Sfinți, pe Mucenici….
Eclesiologia, este fie soborniceasca, hristologie generalizată, sau hristificare. Hristologia aplicată este cea care cuprinde întreaga soteriologie. O hristologie empirică, aceasta este eclesiologia.
Studiază Sfanta Scriptura prin Sfinții Părinți și, în același timp, imită viața lor.
Biserica este o bucată de cer pe pământ, o imaterializare a pământului, o oază de nemurire…. o oază de paradis localizata în marea iadului pământesc.
Fie ca viața noastră în afara slujbelor bisericii să devină o prelungire a slujirii în biserica: o prelungire a rugăciunii, a evlaviei și a umilinței noastre.
Doamne, trupul meu nu este al meu, deoarece prin post și rugăciune il fac, al Tau. Sufletul meu, sau conștiința mea, nu sunt ale mele, deoarece prin nevointa evanghelica le fac ale Tale. Ochii mei nu sunt ai mei și urechile mele la fel, deoarece prin trăirea evlavioasa le fac ale Tale.
Gândul este întotdeauna un ac: nu poți sta niciodată pe el. Numai rugăciunea este o stâncă de nezdruncinat pe care poti sta și numai asa poti să supraviețuiesti.
Ateismul a devenit o parte constitutivă a ideologiei de stat, a ideologiei politice și, prin urmare, o datorie a cetățeanului, a omului. Cand cetateanul nu este pe aceeași linie, este perceput impotriva autoritatii, împotriva subiectelor civice. Aceasta este loialitatea politică: oricine se opune ateismului este un trădător al statului. A fi considerat ca esti impotriva statului este in acest registru antementionat fundamentul guvernelor ateiste și totalitare. Ateismul a devenit credința socialismului utopic.
Lupta cu patimile. Cunoașterea este ca o mică insulă în oceanul existenței umane. Pentru o clipă este inundată de o oarecare patima cu valurile sale furioase. Acesta este momentul în care omul înțelege cât de puțin și-a întemeiat, sau aprofundat, înrădăcinat cunoașterea în Domnul Hristos. De exemplu, patima mandriei estompează momentan această minimă cunoaștere, la fel ca și patima avariției, iubirea de bani, invidia, lacomia pantecelui. Ce este nou pentru sfinți? Acestia au extins această cunoaștere despre ei înșiși, au aprofundat-o și au înrădăcinat-o în Hristos. Astfel, ei nu pot fi înghițiți de patimi, care nu pot decât să-i rănească. Ei sunt într-o nevointa constanta a sufletului și al inimii și, prin urmare, nu au niciodată odihnă în lupta lor.
În ecumenismul contemporan, totul se bazează pe următoarea poziție, axioma umanistă:
Biserica nu este Una, ci exista mai multe „biserici”. Este ca și cum Biserica ar fi fost dezbinata în „biserici”. Dar Biserica nu poate fi divizată, dezbinata din punct de vedere ontologic. Cineva poate fi doar tăiat (excomunicat) din Biserica și nu poate fi dezbinat in ea. In esenta ei, Biserica este un organism Dumnezeu-Omenesc, Trupul Dumnezeului-Om, Chipul Dumnezeului-Om si din acest motiv este intotdeauna Una, in toate lumile Unica. Aici se află universalitatea sau sobornicitatea Bisericii. Ecumenismul nu este altceva decât o adunare de hristoși mincinoși, falși mesia, proroci mincinoși, o adunare plina de o varietate de credințe minicinoase; ecumenismul este schizo-credință și, în cele din urmă, o absență totală. Problema ecumenismului contemporan este pur si simplu laică, politizantă și în esența ei comunist-papală. Totul este redus la valori „sociale” și chiar pământești și trecătoare. Nu există niciun centru hristocentric prin Dumnezeul-Om, sau prin problema Evangheliei: nu este căutata „mai intai Împărăția lui Dumnezeu” și dreptatea Lui, ci împărăția acestei lumi și tot ceea ce provine de la ea.
Problema unității nu poate fi rezolvată prin niciun „dialog” ci numai prin pocăință înaintea Dumnezeului-Om, ca sa poata fi cineva partas in Biserica: „aduceți-va aminte de cădere și pocăiți-vă” (Apocalipsa 2:5). Fără Dumnezeul-Om, așa-numitele „biserici” nu sunt altceva decât „sinagogi ale Satanei” (Apocalipsa 2, 9). Iesirea din erezie este posibila doar prin pocainta: „pocăiți-vă…” (Apocalipsa 2, 16). Acest lucru este valabil pentru fiecare erezie, pentru toate „cele 232” secte care sunt numite „biserici”.
„Și-a adus aminte de dragostea dintai (Sfânta Tradiție a Adevărului) și s-a pocăit…” (Apoc. 3, 3). Prin ecumenism a fost invadata Biserica și au fost impuse conceptele laice și internaționaliste, probleme ateiste, comuniste. Astăzi este imposibil ca Biserica Ortodoxa să se exprime pentru că sunt ignorati adevărații ei marturisitori – Mucenicii, dar și primii ei Teologi! Așa au aparut „teologii” superficiali, umanisti, papistasi, eretici și protestanți….
Fiecare moment al vieții mele este al lui Dumnezeu. Atunci de ce să mă tem de ceva sau de cineva în afară de Hristos Dumnezeu?
Domnul Hristos stapaneste, diavolul corupe, dar Dumnezeu îngăduie. Dar este la fel de teribil când omul se zeifica sau corupe, se invarte întotdeauna în afara lui însuși. Prăpastie, când omul se îndumnezeiște luciferc. Prăpastie, când omul devine hulitor. În al doilea caz, este triumful satanismului, în primul caz schimonosirea de sine: „au infatisarea dreptei credinte dar tagaduiesc puterea ei” (2 Tim. 3:5).
Prin industrializare se cladeste epoca de piatră. Cultul pietrei, aceasta este cultura europeană împreună cu surogatele sale Făcătorii de idoli, sufletele pietrificate fac idoli de piatră din idealuri. Totul este uscat, ofilit și pietrificat în acest amestec cultural al cultului manifestarilor din Europa. Arhitecții epocii de piatră: toate puterile umaniste ale Europei!
Dreptar: rugați-vă lui Dumnezeu pentru fiecare persoană pe care ați vizitat-o, ați întâlnit-o sau de la care v-ați luat la revedere. Lasă-l să-și ia rămas bun de la tine cu rugaciunea ta, care este cel mai bun insotitor.
Vai de orice gând care nu evoluează, nu se transformă în rugăciune.
Aceasta este ceea ce diavolul caută în mod constant: să prezinte păcatul ca inevitabil, să arate cum păcatul este ceva natural pentru a-l justifica. Acesta este păcatul este după Sfântul Macarie Egipteanul: logica Satanei. Păcatul are propria sa logică, propria sa apologetică, astfel încât să se poată justifica, astfel încât să poată apărea la fel de necesar, ca si cum ar fi ceva natural. Aceasta este ceea ce diavolul face în mod constant. Dar Hristos este singurul Cuvânt Intrupat, Adevarul lumii, sau Logosul Divin al lumii, este logica binelui, sau logica divină a binelui: Logosul este esența lumii.
Cel care se va întâlni sincer cu Domnul Hristos, va trăi totul raportat la Hristos, schimbându-se pe sine prin pocainta. Amintiți-vă că un pescar țăran s-a întâlnit cu Hristos, și de la acea întâlnire apostolul Petru a apărut. Saul, cel mai educat om al timpului său, L-a întâlnit pe Dumnezeul-Om în Persoana lui Hristos și a devenit cel mai faimos dintre oameni. Căci cine i-a dat toată puterea aceea pe care a avut-o Însuși Hristos, dacă nu Hristos? S-a întâlnit cu Domnul cu Zaheu, și păcătosul vameș și din tot sufletul lui s-a pocait. Același lucru este valabil și pentru Maria Magdalena din care a scos cei șapte demoni. Dar si talharul cel rău de pe cruce, s-a întâlnit cu Hristos Dumnezeu și îndată a intrat în Rai. Iustin Filosoful s-a întâlnit cu Domnul Hristos și a devenit mucenic al lui Hristos. Același lucru este valabil și pentru Sfantul Vasile cel Mare și episcopul Nicolae de Orhrida și Rastko – Sfantul Sava sârbul. Astfel, întâlnirea cu Domnul a fost întotdeauna cel mai important eveniment.
Când omul trăiește numai pentru sine și prin el însuși, arata ca nu are nevoie de nimic de la Hristos Dumnezeu, atunci el nu mai este om. Umanismul autentic, sau umanismul, este cel mai mare păcat pentru că este respingerea completă a lui Hristos Dumnezeu și a tot ceea ce vine de la Dumnezeu. Păcatul lui Adam nu consta in faptul ca a comis o crimă, ci a dorit și să se îndrepte spre decuplarea sa, prin delogarea sa de la Dumnezeu, adică s-a indreptat catre purul umanism. Sufletul omului nu poate exista și nu poate acționa prin el însuși. Este o insuflare necesară sau continuă din cer, de la harul Duhului Sfant. Adam, prin neascultarea sa, a încetat să primească această plenitudine a harului de la Duhul Sfant, motiv pentru care și-a simțit goliciunea.
Odată cu pogorârea Duhului Sfânt asupra Apostolilor, această umplere a fost reînnoită și se extinde în mod constant în cadrul Bisericii Ortodoxe. Sufletul omului este în sine ca un tub de încercare gol, care trebuie să fie umplut, cu harul Duhului Sfant ca să fie întreg și complet. Nu există ca o gândire umană sa fie completă prin ea insesi. Omul gândește fie prin Dumnezeu, fie, prin diavol. Iată ce îi ne relateaza Dostoievski prin Ivan Karamazov, caci ori de câte ori azvarle spre diavol calimara cu cerneală, el a constatat că dracul i-a șoptit o idee.
Sfinții Părinți sunt îndrumătorii și învățătorii nemuritori ai vieții veșnice. Generalii nemuritori din oastea nemuritoare a Domnului Hristos. Numai atunci când îi urmăm și mergem împreună cu Sfinții Părinți ai Sinoadelor Ecumenice, putem noi, creștinii de astăzi, să fim creștini autentici, să învingem și să ne păstrăm credința. Suntem creștini și chiar autentici atâta timp cât păstrăm credința Sfinților Părinți. Fără această credință, creștinii de astăzi nu pot să fie creștini autentici, de aceea nu trebuie incercarile să ne învingă ci trebuie să ne păstrăm credința. Suntem creștini și chiar ortodocsi autentici atâta timp cât păstrăm credința Sfinților Părinți. Fără această credință nu avem mântuire și nici viață veșnică. Numai în acest fel putem avea conștiința mareata a ortodoxiei care ni se dăruieste prin comuniunea rugăciunii cu toti sfinții.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ma inspaimanta numarul oamenilor care afirma ca sunt atei.
Cei tineri resping ideea unui Dumnezeu care ingaduie suferintele si nedreptatile impuse copiilor si cei batrani se tem ca vor fi judecati si condamnati fara cruțare.
Sa ne rugam pentru toti acesti nefericiti.
ApreciazăApreciază
Parintele Athanasie Mytilineos:
Noua generație în fața fenomenului demonismului (Marcu 9, 17-31)
Biserica evidențiază pasajul evanghelic care se referă la vindecarea unui tânăr demonizat, care a avut loc imediat după coborârea Domnului nostru de pe Muntele Tabor, după Schimbarea la Față. Vedem pe tatăl necajit al acestui copil demonizat, cum se adreseaza Domnului Hristos:
„Invatatorule, Ți-am adus pe fiul meu la Tine, avand duh mut. Si oriunde îl apuca pe el, îl zdrobeste, si face spume, și scrâsneste cu dintii, și se usucă (devine insensibil)”.
Este o descriere oribilă a unui om demonizat, de fapt a unui tânăr. Dar, în același timp, este proiectată și drama unui părinte care suferă din cauza copilului său demonizat. Copilul este demonizat. Părintele este sufocat de disperare.
Dar să analizam ca să putem vedea aceste două fațete dramatice.
Tânărul, avea un demon, al cărui influenta l-a făcut mut și surd. Deci avea un duh demonic mut și surd. Dupa efecte observam cum acționează demonul. Și astfel identificam boala.
Relatarea asta poate părea o poveste, dar nu este. Dimpotrivă, apare în forme si mai grave, mai ales atunci când se referă nu numai la mutenie sau surzenie, ci la ceva mult mai rău, așa cum vom vedea mai târziu și mai ales în timpul nostru.
Observăm la copiii noștri contemporani, cum in mare parte, sunt inrauriti de influente satanice. Nu ne surprinde. Dar sunt influente satanice. Așa cum în zilele lui Hristos erau mulți demonizati, tot așa și în zilele noastre sunt, din păcate, mulți tineri demonizați. Și ei sunt stapaniti de Satana.
Pentru că, în primul rând, tinerii abuzează de libertate. Spune Apostolul Pavel:
„Noi suntem chemați la libertate, fraților, numai sa nu dati libertatea voastra spre oportunitate trupului, ci prin dragoste sa slujiti unul altuia” (Galateni 5, 13).
Atentie, insa, pentru ca libertatea pe care ne-a dat-o Hristos nu se exprima numaidecat prin natura exercitarii liberului arbitru, adică cea pe care o avem dupa chipul lui Dumnezeu, ci si libertatea pe care ne-a dat-o prin harul Sau in Sfintele Taine pe care ni l-a adus in lume prin prezenta Sa! Sa avem grija sa nu facem din aceasta libertate „destrabalarea firii trupesti”, adica o scuză pentru a ne trăi viața in pofte carnale, pentru că, din păcate, în ciuda lămuririi pe care ne-o aduce Hristos, Cuvântul Intrupat, Fiul lui Dumnezeu, prea mulți tineri, prea mulți oameni, copii, oameni maturi, tineri, bătrâni, văd libertatea ca pe o anulare a responsabilitatii. Și, într-adevăr, libertatea o folosesc doar ca o oportunitate pentru a-si trai viața prin poftele carnii. Și oamenii în toate felurile încearcă să se scuze pentru acest drept, pentru libertatea lor, pentru a face tot ceea ce doresc, adica să trăiască o viață desfranata.
Vedem ca din toate acestea, dintr-o astfel de concepție despre libertate, se naște brutalitatea (rebeliunea), atunci când există lipsa de responsabilitate. Se naste brutalitatea si anarhia, călcarea în picioare a oricărei autorități care există, chiar și a Bisericii lui Dumnezeu. Libertatea protoparintilor Adam si Eva consta in faptul ca puteau să spună „nu” celui rău, diavolului. Nu erau liberi prin faptul ca puteau să aleagă între diavol și Dumnezeu. Libertatea nu consta in doar in faptul ca puteau alege: ci să spuna „nu” diavolului ca posibilitate de a ramane liberi. Aceasta este esența libertății. Lipsa stapanirii diavolului asupra noastra, nu independenta politica, culturala, morala pe care o invocam noi.
Această mare problemă caracterizează omul care doreste sa fie liber și este de o importanță capitală.
Și numai asa putem să ne referim la conceptul de libertate in Hristos.
Iata de ce tinerii noștri sunt demonizați astăzi, iata din ce cauza sunt robi ai satanei!
În al doilea rând, demonizarea este utilizarea în mod abuziv a logicii. Logica, știm cu toții, este un centru al personalitatii umane care ne ghideaza. Insa spunem în psalmul 50, 13:
„Și cu duh stăpânitor mă întăreşte
(și cu acest duh stapanitor susține-mi ratiunea)”.
Din păcate, rațiunea la mulți dintre tinerii noștri, la generația tânără a căzut în raționalitate autonoma. Pentru că logica a devenit bolnava, rationalista. Iar raționalizarea excesiva ne arata boala a logicii demente, caci vrea să accepte doar ceea ce înțelege cerebral.
Ceea ce nu înțelege logic, nu acceptă. Tocmai de aceea raționalismul respinge credința.
De aceea o astfel de logică este demonică. Este o logică care nu poate înțelege pentru ce a fost creată: Să-L primeasca pe Dumnezeu, nu sa-L inteleaga cerebral.
Această logică servește altor lucruri inferioare, nedemne de ea, nu unor scopuri mai înalte care sa ne duca la mântuire. Logica dementa, demonica nu ne ridica, ci ne coboară. Prin urmare, când avem o astfel de logică, cum este posibil să nu-i dăm intrare Satanei, adica sa nu-i dam șanse să ne cucerească si să ne stapaneasca? Deci omul care are o logica atât de excesiva nu se mai gândește la Dumnezeu, când ar fi trebui să se gândească la Dumnezeu. De aceea i s-a dat logica. El nu se gândește la Dumnezeu, ci la lucrurile pământești, sărace, superficiale și bolnave.
O a treia pricina pentru care tinerii noștri sunt stapaniti de diavol astăzi, este pentru că abuzează de trupurile lor. Ei cred că le aparțin. Dar Apostolul Pavel ne spune la I Corinteni 6, 19 (Apostolul Pavel vorbește despre trup, caci asa cum vedem este predat de oameni desfranarii):
„Au nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfânt ce vietuieste intru voi, pe care il aveti de la Dumnezeu și nu vă aparțineți voua?”
Duhului lui Dumnezeu ii apartin trupurile, pentru că sunt proprietatea Lui in care isi face Duhul lacas Siesi, templul Său. Astfel, în loc de templu al Duhului Sfânt, trupul nostru este transformat prin desfranare (care include si primirea vaxxinurilor mARN n.n.), într-o peșteră de talhari și demoni.
Toate aceste lucruri hedoniste, de la hrana in exces la alcool, țigări și droguri, sunt atât de răspândite în zilele noastre, încât ne schimbă literalmente, la propriu, orice ar spune cineva, trupul omului, în special al tânărului, într-un spatiu de locuit al demonilor.
Ce păcat!
Din locas al Duhului Sfânt corpul uman devine o ruină, inutilă pentru cel care-l poartă.
Astfel crestinul devine un om, care nu mai poate gândi limpede, nici nu mai poate munci, nici să-și faca o familie, nici să studieze, nimic, nimic – devine o povară, un zombi.
Din moment ce copiii noștri sunt inruriti de satana, atunci, dragii mei, avem de a face cu un duh mut și surd. Dar avem o varietate de demoni. Căci și ei au o anumită „specializare”. Deci duhul mut și surd vine și se odihnește într-un astfel de trup, într-un astfel de om, adica in trup și in suflet. Și transformă omul într-o ființă muta și surdă.
Astăzi, de fapt, prin canalul televiziunii sau al internetului se inlesnesc aceste demonizari.
Ceea ce voi menționa este ca din ce în ce mai demonic devine vocabularul tinerilor noștri – devine impuținat, lipsit de curaj… Tinerii noștri nu mai vorbesc între ei.
Într-adevăr, această posibilitate minunată dată nouă de Dumnezeu, a acestui cuvânt sa-l verbalizam. Tinerii noștri nu mai vorbesc, ci doar mârâie, ragaie. Mârâie, nu vorbesc. Cât de frumoasă este limba greacă, cât de frumoasă este! Este atât de bogata…. Și nu ne cunoaștem limba.
Cu toate acestea, ei au încetat să mai vorbească despre Dumnezeu. Duhul surd și mut nu-i lasă să vorbească despre Dumnezeu. Despre orice vorbesc, cu excepția lui Dumnezeu. Ei nu se mai roagă. Ei nu vorbesc despre ceea ce este duhovnicesc. Mulți dintre tinerii noștri au ajuns la uitarea lui Dumnezeu, L-au uitat pe Dumnezeu.
Ce calamitate!
Și au intrat pe tărâmul ateismului.
Dar un ateism organizat.
Mai mult satanismul este în floare.
Satanismul este omniprezent în timpul nostru, indeosebi prin muzică, care devine purtătoare a satanismului și demonizează nu puțini tineri cu muzică, si chiar prin acte și ceremonii de închinare la satana.
Putem noi spune, întreb, ca nu avem tinerii demonizați astăzi? Putem afirma asta?
Devin posedati copiii noștri de duh surd, în mod similar, care nu le mai permite să asculte. Duhul surd, demonul surzeniei, nu le permite să asculte glasul Evangheliei. Ei nu acceptă niciun îndemn bun care le va fi făcut, nici de către părinți, nici de către profesori. Ei nu recunosc nicio autoritate. Ei sunt autonomi. Demonica autonomie. Orice ar vrea diavolul, le transmite lor. De aceea diavolul a devenit diavol. El a cerut autonomie. Și astazi le da aceasta ofertă oamenilor ca să-L părăsească pe Dumnezeu in numele libertății si al autonomiei.
Ce tragic!
Nu vor să mai asculte de Evanghelie.
Nu vor să mai asculte Sfânta Liturghie.
Suntem amețiți, spun ei, daca mergem la Liturghie.
Ei simt o ameteala in timpul Sfintei Liturghii. Si de aceea intră și ies repede.
Ei nu pot participa la Liturghie.
Dar de ce nu ametesc în alte locuri?
Și suferă ameteli mai ales in timpul Sfintei Liturghii? Duhul surd nu-i lasa sa asculte Sfanta Liturghie, ca sa nu fie tamaduiti si mantuiti. Nu vor fi lasati de duhurile rele sa asculte Liturghia. Pentru că ei consideră Liturghia conservatoare și depășită, învechită, veche, trecută, de modă veche, ieșită din trend…
Și care sunt efectele unei astfel de demonizări?
Care pot fi?
Ele sunt enumerate de către acel tată necajit Domnului Hristos, caci se roaga pentru fiul său demonizat:
„De poti ceva, ajuta-ne noua”.
Apoi el enumera simptomele demonizatului Marcu 9, 22.
O prima caracteristica este ca îl aruncă pe jos. Cade. Chiar si tinerii noștri merg din cădere în cădere. Și nimeni nu-i poate ajuta, pentru că ei nu vor să asculte ca sa fie ajutați. Se știe că abia atunci este ajutat un om când asculta, atunci acceptă ajutorul. Chiar și ajutorul medical. Medicul nu poate interveni, trata daca nu acceptati tratamentul. Cu atât mai mult pentru alte lucruri, chestiuni duhovnicesti, nu este posibil să vi se ofere ajutorul dacă nu îl acceptați. Daca nu va lasa demonul să acceptati.
A doua caracteristică a acestui tanar demonizat este ca face spume. Si manifestarea tinerilor noștri contemporani este literalmente dominata de furie. Si fac spume. Totul se rupe, se dărâma sau se distruge, după o astfel de furie. Ei fac spume literalmente. Un exemplu tipic este prezența tinerilor la concerte. Este vorba de hipnoza si isteria colectiva care se desfasoara în prezent în aceste locuri. Deci oamenii fac spume si prin aceasta forma de divertisment.
Iar o a treia caracteristică, pe care o spune tatăl tanarului, este că scrasneste dinții.
Știți ce semnifica acest lucru? Individualismul și anarhia tinerilor noștri etc., ceea ce îi face pe unii dintre ei să-și scrasneasca dinții unul împotriva celuilalt. Ei îi văd pe ceilalti ca pe niște adversari, chiar în școală, în societate, pe stradă, peste tot, iar unii își scrasnesc dinții împotriva celorlalti.
Și o a patra caracteristică. „Copilul meu”, spune el, „se usucă.”
Dar a spus mai multe. El a spus că se arunca în foc uneori și alteori în apă. Adică exista o tendință de a se sinucide. Știți, dintr-o statistică, și este una, din vremea noastră, aici, în spațiul nostru, zona greacă, știți cât de mult au crescut sinuciderile? Și chiar a tinerilor noștri? Ce arată asta? Nu arată asta a demonism?
Ei bine, tanarul se usucă! Noi spunem ca „acest om s-a uscat”. Adică, ca și cum ar fi leguma. Așa cum se întâmplă regresii cu fenomenele istorice.
Este bine cunoscut faptul că tinerii noștri dobândesc insensibilitatea inimii și a conștiinței.Tinerii noștri devin insensibili, reci.
Dar și tatal copilului este vinovat. De ce putem spune asta despre tatal tanarului? Când acest părinte a fost întrebat de Domnul Hristos, de „cât timp suferă tanarul” el a răspuns „din copilarie”, adică de mic copil, de la varsta de un an. Înseamnă că tatal este vinovat. Domnul Hristos, avea trei ani de activitate, pentru că asa s-au întâmplat aceste lucruri, v-am spus, după Schimbarea la Față a Domnului, chiar înainte de Patimi! Inseamnă că trecusera deja trei ani, si acest tată oare nu auzise de Domnul Hristos!? De ce nu s-a dus cu copilul lui la Hristos? De aceea Domnul i-a spus: „De poti crede?” Dar problema nu este dacă poti crede, ci dacă crezi. Deci acestui tată îi lipsea credința, este clar. Si nu s-a dus cu copilul său la Domnul in acest rastimp de trei ani.
Când părinții nu practică educația creștină pentru copiii lor, nu îi încurajează să se închine, nu-și supraveghează copiii să se roage dimineața și seara…
Permiteți-mi, să va spun ca aceleași lucruri le spun la aceiași oameni de ani de zile, pentru a face, de exemplu, rugăciunea în fiecare dimineața și ei nu o fac. Și se căsătoresc și nasc copii, iar copiii lor, de asemenea, nicidecum nu se roagă. Ce vreti mai mult?
Ei nu sunt încurajați să spovedeasca, să se impartaseasca cu Sfintele Taine, să fie prezenti la Liturghie in fiecare duminica. Aici este responsabilitatea enormă a generației de părinți și bunici, pentru că parintii nu sunt adesea un exemplu prea bun, că nu au inlesnit aceste condiții pentru ca noua generație să fie educata in Hristos.
Dragii mei, vă așteptați ca tratamentul să vina din partea stiintei? Pot să vă spun care este tratamentul? Medicamentul este unul și unic: harul lui Hristos! Acesta este medicamentul. Hristos este singurul care i-a zis demonului, adresându-se copilului:
„duh mut si necurat, Eu ție iti poruncesc: iesi dintr-insul, și de acum sa nu mai intri in el”.
Dar de ce să vorbim despre tratament și nu despre prevenție? De ce să nu aducem copiii de mici si sa le facem educație creștină la timp? Ar trebui ca mai intai copilul nostru să se îmbolnăvească? Trebuie să fim mai intai demonizați, ca să ratacin de ici pe colo?
Sau să mergem pe la alte uși. Pe la ușile vrajitorilor sau spiritistilor, etc.
Dintre cei care aud pasajul evangheliei, care dintre voi ascultați si vă gânditi intr-adevar serios? Sa nu spuneti ca aplicatia pastorala e pentru altii, pentru ca tu, tata de copii, mama copiiilor, nu stii maine in ce situatie se va gasi copilul tau. Nu știi cum se va găsi copilul tău, ce se va intampla cu copilul tău. Ca să nu mai spun că dacă va întâlni ceva nepotrivit vei da vina pe impreurari. Nu există imprejurari proaste, ci alegeri proaste. Diavolul se inraureste asupra copilului tau pentru ca nu l-ai invatat sa lupte duhovniceste impotriva diavolului.
Deci astăzi, acum, va rog sa va duceți copilul la Hristos. Este cea mai buna pedagogie, pentru a deveni un părinte creștin.
Să-ți duci copilul la Hristos. Îți vei duce copilul, pentru că mai intai tu L-ai găsit pe Hristos.
Deci avem nădejde, nu certitudine, avem nădejdea de a vedea copiii nu numai eliberați de un duh surd si mut, ci și de a vedea copiii traind viata in Hristos prin harul Duhului Sfant. Amin.
A 559-a cuvantare din categoria „Omilii duminicale”.
ApreciazăApreciază
Sfantul Iustin Popovici:
Fara indoiala, Europa nu sufera de ateism, ci de politeism; nu sufera de lipsa zeilor, ci de prea multi zei.
Umanismul se transforma implacabil in ateism, traverseaza anarhismul si se desavarseste in nihilism.
Daca cineva este astazi ateist, sa stii ca maine va fi anarhist, iar poimaine nihilist. Si daca cineva este nihilist, sa stii ca a ajuns aici traversand umanismul prin intermediul ateismului.
Antropcentrismul umanist e, in esenta, diavolocentrism, fiindca atat unul, cat si celalat, nu vrea decat un singur lucru: sa fie doar centrat pe sine si intors spre sine, totdeauna inchis ermetic fata de Dumnezeu si tot ce este a lui Dumnezeu. Si ce este aceasta?
Egoismul si iubirea de sine imbratisate pentru intreaga vesnicie.
Asa e in esenta lui omul egoist: el ramane in sine insusi, cu sine insusi, pentru sine insusi; totdeauna inchis cu indarjire fata de Dumnezeu.
Culmea acestui umanism indracit: vointa de a ajunge bun cu ajutorul raului, de a ajunge dumnezeu cu ajutorul diavolului.
In felul acesta insa, umanismul antropocentrist stramuta pe oameni in imparatia „mortii celei de a doua” (Apoc. 21:8; 20:14).
Omul a fost zidit de iubitorul de oameni Dumnezeu ca posibil dumnezeu-om, ca, pe temeiul chipului Dumnezeiesc pe care il poarta, fiinta lui sa se zideasca de buna voie, prin Dumnezeu, intru dumnezeu-om.
Dar omul, prin libera sa alegere, a cautat sa ajunga prin pacat la nepacatosenie, prin diavol la starea de indumnezeire; si desigur ca, urmand calea aceasta, el ar fi ajuns un diavol sui generis, daca Dumnezeu, in nesfarsita Sa iubire de oameni si „mare mila” Sa,
n-ar fi intervenit facandu-Se Om, Dumnezeul-Om.
Prin Biserica, trupul Sau, Hristos l-a adus pe om la nevointa in-dumnezeu-omenirii, prin Sfintele Taine si sfintele fapte bune; si in felul acesta a dat omului putinta de a ajunge intru barbat desavarsit, la masura varstei plinirii lui Hristos (Efeseni 4:13), si de a-si atinge astfel menirea sa Dumnezeiasca: sa ajunga de buna voie dumnezeu-om dupa har.
Cel ce nu recunoaste intruparea lui Dumnezeu, a Dumnezeului-Om Iisus Hristos, nu este madular al Bisericii.
Mai mult: este un antihrist.
ApreciazăApreciază
Viitoarele evenimente ecleziastice din Kavala și Thassos 3 – 6.09.2022 și corelația cu Sfântul Munte.
Principala preocupare a Patriarhului Bartolomeu și a tovarășilor săi este recunoașterea și comuniunea ecleziastică oficială și completă, adică impartasirea in comun, pomenirea reciproca la liturghie și Potirul comun, atât a patriarhiei Greciei, cât și al Sfântului Munte cu schismaticul și pseudo-mitropolit al Kievului, Epifanie.
Și asta pentru că știe foarte bine că impartasirea in comun, pomenirea reciproca la liturghie și Potirul comun sunt punctele culminante ale actului ecleziastic de recunoaștere și unire. Până acum efortul său a eșuat lamentabil.
Din partea patriarhiei Greciei, care a început o recunoaștere ecleziastică „sinodală” a formațiunii ucrainene, prin aproparea de catre episcopii săi in mod individual, fără o hotarare a Sinodului pentru conslujirea cu Epifanie schismaticul.
Arhiepiscopul Ieronim îl menționează pe Epifanie ca episcop hirotonit în Diptice ca fiind al 15-lea „întâistătător”, și a trimis deja o „scrisoare de pace”, invitându-l pe cel de-al 15-lea „episcop” să viziteze oficial patriarhia Greciei și să sărbătorească o intercomuniune euharistica oficială.
Cu toate acestea, Patriarhul Bartolomeu nu a reușit încă să impună o intercomuniune ecleziastică oficială și completă, adică o slujire comună, pomenire reciproca la liturghie și Potirul comun.
Acest lucru este dovedit și de recenta vizită oficială a Patriarhului Bartolomeu.
Prin urmare, acest lucru, care nu a fost realizat în ultimii 3-4 ani, se încearcă a fi realizat în următoarea perioadă de timp.
Realizarea acestui scop a fost încredințată de patriarhul Bartolomeu mitropolitulor Filip, Stefan de Neapolis și Thassos, care, în colaborare cu autoritățile statului, au invitat, pe Bartolomeu, pe Ieronim și pe Epifanie, la Kavala și Thassos, în perioada 3-6 septembrie, pe motiv sărbătorire oficială in Thassos.
Trimiterea de invitații către mitropoliții Bisericii Greciei pentru participarea lor la evenimentele la care, desigur, președintele Republicii va fi prezent, în acest scop servește. Pentru a ajunge la punctul central al evenimentelor, care este impartasirea in comun și Potirul comun al ereticilor ecumeniști și schismatici, duminică, 4 septembrie 2022, la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Thassos, pentru a arăta că întreaga patriarhie a Greciei are o comuniune euharistica oficială și completă cu ereticul schismatic Epifanie.
Epifanie recunoscut valid si canonic este o creație, un „descendent”, un copil al „parintelui” său. Iar parintele său nu este altul decât Patriarhul Bartolomeu, care este rădăcina și cauza principală a tuturor relelor, greșelilor, ereziilor și schismelor din Biserica Ortodoxă.
Dacă Bartolomeu nu ar valida, nu ar exista pseudo-mitropolitul Kievului, Epifanie sau toți ceilalți episcopi ecumenisti, care sunt pe post de cal troian în Ortodoxie.
Nu există o unire adevarata pentru că nu este conformă cu Sfintele Canoane ale Sfinților Părinți.
În umila noastră părere, există un motiv care se referă direct la implicarea Sfântului Munte in recunoașterea și intercomuniunea euharistica oficială cu Epifanie.
Astfel, s-a plănuit, după consultarea Mitropolitului de Maroneia și Komotini Panteleimon, să se transfere Sfânta Icoană „Axion Ἐsti” de pe Muntele Athos, pe 6 septembrie, ultima zi a evenimentelor din Kavala și Thassos, și să rămâna până pe 12 septembrie la Catedrala Buna Vestire a Maicii Domnului din Komotini.
Icoana va fi intampinata de Patriarhul Bartolomeu, care probabil va fi însoțit de Epifanie.
În plus, distanța de la Kavala la Komotini poate fi un traseu (de pelerinaj).
Τά ἐπικείμενα Ἐκκλησιαστικά δρώμενα σέ Καβάλα καί Θάσο 3-6.9.2022 καί ὁ συσχετισμός μέ τό Ἅγιον Ὄρος. | ΤΑΣ ΘΥΡΑΣ ΤΑΣ ΘΥΡΑΣ
https://tasthyras.wordpress.com/2022/08/22/%cf%84%ce%ac-%e1%bc%90%cf%80%ce%b9%ce%ba%ce%b5%ce%af%ce%bc%ce%b5%ce%bd%ce%b1-%e1%bc%90%ce%ba%ce%ba%ce%bb%ce%b7%cf%83%ce%b9%ce%b1%cf%83%cf%84%ce%b9%ce%ba%ce%ac-%ce%b4%cf%81%cf%8e%ce%bc%ce%b5%ce%bd/#more-55861
ApreciazăApreciază
https://basilica.ro/jonathan-jackson-participa-la-intalnirea-tinerilor-ortodocsi-din-judetul-vaslui/
ApreciazăApreciază
Finalizarea celui de-al treilea program de instruire pentru teologii ucraineni
Ολοκλήρωση του τρίτου προγράμματος επιμόρφωσης Ουκρανών θεολόγων – Ακαδημία Θεολογικών Σπουδών Βόλου
https://acadimia.org/nea-anakoinoseis/deltia-typou/1029-oloklirosi-tou-tritou-programmatos-epimorfosis-oukranon-theologon
Vineri, 29 iulie 2022, a fost finalizat programul de instruire („Universitatea de vară”) a clericilor și teologilor laici ai „Bisericii” Ortodoxe Autocefale din Ucraina, organizat de Academia de Studii Teologice din Volos în colaborare cu Academia Teologică din Volin (Ucraina).
Acest program, care se desfășoară pentru al treilea an al acestui an, a început în iulie 2019 la Volos și a fost finalizat la Școala Teologică din Halki și la Patriarhia Ecumenică din Fanar (cu prezență fizică). Programul din acest an a durat între 25 și 29 iulie.
ApreciazăApreciază
Parintele Serafim Rose:
Viata si invatatura noastra crestina trebuie sa fie in asa fel incat sa ne dea putinta de a-l sti pe adevaratul Hristos si de a-l recunoaste pe hristosul cel mincinos (Antihristul) cand va veni.
Astfel ca si prea multa “corectitudine” in Ortodoxie, fara o inima crestina iubitoare, nu ii va putea rezista Antihristului; cel care il va recunoaste si ii va rezista cu tarie o va face indeosebi prin inima si nu prin ratiune.
Nu cunoasterea teoretica sau “corectitudinea” ne vor da aceasta cunoastere.
Dimpotrivă, afirma Părintele Serafim, „«super-ortodocşii» de azi pot uşor să-i cadă pradă lui Antihrist“.
Apare ispita de a urma „intelepciunea exterioara”, intelepciunea acestei lumi.
Generatia EU devine isihasta!“ – este ceea ce incearca unii sa faca astazi; dar in realitate adauga doar un joc nou numit „isihasm” atractiilor Disneyland-ului…
Nu amestecaţi Ortodoxia cu nimic.
Dacă doriţi ortodoxie, atunci intraţi în adâncul ei; dacă nu, atunci mai bine lăsaţi-o în pace şi nu luaţi nimic din ea – nici icoane, nici Rugăciunea lui Iisus, nici nimic altceva.
O ortodoxie care este prea exaltata si prea mult cu capul in nori apartine uneisere si este incapabila de a ne ajuta in viata cotidiana, fara a mai spune ceva de mantuirea celor din jurul nostru.
Lumea noastra este extrem de cruda si raneste suflete cu asprimea ei; trebuie sa raspundem inainte de toate cu dragoste crestina si intelegere, cu picioarele pe pamant, lasand isihasmul si formele avansate de rugaciune celor capabili sa le primeasca.
Este posibil ca, venind catre Ortodoxie, vom alerga dupa lucruri exterioare: icoane bune, slujbe minunate dupa Tipic, biserici frumoase, dupa felul corect de a canta, de a face danii… Toate aceste lucruri sunt minunate si bune, dar nu ne putem apropia de ele fara sa stabilim ca
fiindu-ne prioritar a avea o inima calda, crestina si a purta lupta launtrica prin care sa dobandim smerenia.
Nu cumva ne desfătăm cu înalte învăţături patristice şi discuţii teologice, însă fără a avea în inimile noastre simplitatea lui Hristos şi adevărata milă faţă de cei aflaţi în suferinţă? – Dacă este aşa, atunci avem o «spiritualitate consolatoare» şi nu vom avea parte de roadele duhovniceşti ce vor fi arătate de către cei lipsiţi de toate aceste «consolări», care suferă profund şi se nevoiesc pentru Hristos.
Daca neglijam aceste prioritati esentiale, atunci toate aceste lucruri minunate pot fi asezate intr-un muzeu al antichitatilor ortodoxe, asa cum istoriseste filosoful Vladimir Soloviev – si acest lucru va fi pe placul Antihristului.
Antihristul trebuie inteles ca fiind un fenomen duhovnicesc. De ce va vrea toata lumea sa i se inchine?
Este vadit, din pricina faptului ca in launtrul sau se gaseste ceva care raspunde la ceva din launtrul nostru – acel ceva fiind lipsa lui Hristos din noi.
Daca i ne vom inchina (Dumnezeu sa ne fereasca de asa ceva!), va fi deoarece vom simti o atractie catre un anumit lucru exterior, care s-ar putea infatisa ca fiind chiar crestin, de vreme ce „Antihrist” inseamna cel ce este „in locul lui Hristos” sau arata precum Hristos.
Astfel, ne vom pierde cu desavarsire mantuirea, urmandu-i celui ce este in locul lui Hristos, si care ne va duce in ratacire.
Desigur ca Antihristul poate veni doar dupa ce intreaga lume a auzit de Hristos; prin urmare, alegerea din urma va fi facuta intre Hristos si Impostor –si aproape intreaga lume ii va urma Fiarei.
Mă tem mult mai mult de inimile reci ale celor «corecţi intelectual» decât de orice greşeli….
Simt în aceste inimi reci o pregătire pentru lucrarea lui Antihrist (a cărui imitare a lui Hristos trebuie să se întindă şi la «teologia corectă»!
Fiţi treji, conştienţi, informaţi!
Nu lăsaţi pe alţii să digere şi să înţeleagă Ortodoxia pentru voi; şi nu ţineţi Ortodoxia pentru voi înşivă ca şi cum ar fi o comoară privată. Împărtăşiţi-o şi altora.
Să nu vă închipuiţi că sunteţi cineva deosebit, nu vă îndreptăţiţi slăbiciunile şi păcatele, ci uitaţi-vă la cum arătaţi cu adevărat; şi, mai ales, iubiţi-vă unul pe altul.
ApreciazăApreciază