SACCSIV – blog ortodox

RUSIA KIEVEANA: Imparateasa Olga, primul Sfant rus. Ba mai mult, intocmai cu Apostolii

Posted in RUSIA by saccsiv on iulie 11, 2022

În luna iulie, în ziua a unsprezecea, pomenirea Sfintei Olga, împarateasa Rusiei, cea întocmai cu apostolii.

Tragându-se dintr-o familie de neam ales din tinutul Pskov, din initiativa careia Varegii au venit in Rusia, printesa Olga fusese inzestrata de la Dumnezeu cu o frumusete rara  si o inteligenta stralucita. Intr-o zi, pe când traversa fluviul Pskov, ea intâlni pe tânarul print Igor care de indata se indragosti de ea. La putin timp dupa aceea, tutorele acestuia din urma, printul Oleg, veni sa o ia pe printesa si o duse la Kiev pentru a i-o da in casatorie. In 945 marele print Igor a fost asasinat de Slavii din Volinia iar regenta principatului Kiev deveni Olga, pâna la majoratul fiului sau Sviatoslav (945-960). Guvernând cu intelepciune si mila, stiind in acelasi timp sa dovedeasca un caracter energic, printesa reusi sa reuneasca puterea, pâna atunci imprastiata, si putu astfel sa puna capat invaziilor ucigatoare ale triburilor slave. Ea organiza comertul si favoriza schimburile cu Bizantul, in scopul de a procura poporului sau germenii civilizatiei. Prin 955 intreprinse o calatorie la Constantinopol unde fu primita cu fast de imparatul Constantin VII Porfirogenetul, care o plasa printre cele mai inalte doamne de la curte (957) si unde ea primi, se pare, Botezul de la Patriarhul Polieuct, sub numele de Elena.

La intoarcerea sa in Rusia, ea strabatu tara pentru a raspândi credinta in Hristos si fonda orasul Pskov, in urma aparitiei unei triple raze de lumina ce cobora din cer. In lipsa fiului sau Sviatoslav, care participa la misiunile militare, Sfânta Olga lua asupra ei educatia celor trei fii ai acestuia : Iaropolk, Oleg si Vladimir, dar ea nu reusi sa ii boteze din cauza refuzului tatalui lor, pagân convins. In 969 ea se imbolnavi si incerca inca o data convertirea marelui print dar se lovi de refuzul sau obstinat. Sfânta prezise atunci viitoarea convertire a Rusiei la Crestinism precum si tristul sfârsit al fiului sau, care fu asasinat trei ani mai târziu de catre Pecenegi. Ea isi dadu sufletul in mâinile Domnului la 11 iulie 969. Moastele sale, transferate la Kiev de Sfântul Vladimir, fura ascunse cu ocazia frecventelor jafuri ale orasului si nu se mai stie unde se afla.

In ciuda eforturilor printesei de-o-seama-cu-Apostolii, convertirea sa nu avu consecinte imediate asupra poporului sau ; ea pregati totusi convertirea nepotului sau, Sfântul Vladimir (cf. 15 iulie) si reprezenta samânta care dadu nastere vietii crestine in Rusia, “precum aurora precede ziua luminoasa”.

Sursa:

http://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/sinaxar.php?date=1310356800

Iata si ce putem citi la Sfanta Olga, imparateasa Rusiei de pe Crestin Ortodox:

Sfanta Olga, imparateasa Rusiei, este pomenita de Biserica Ortodoxa pe 11 iulie. Sfanta Sfanta Olga si Sfantul Vladimir, nepotul sau (pomenit la 15 iulie), sunt cei care au increstinat poporul rus. Documentele vremii o consemneaza pe Sfanta Olga ca fiind prima femeie care a condus Rusia si, totodata, primul membru al familiei regale care s-a convertit la credinta crestina.

Problema originii imparatesei Olga este una inca disputata de catre istorici. Potrivit celei mai raspandite teorii, confirmata de Prima Cronica a Rusiei Kievene, Olga s-a nascut in Pskov in jurul anului 890, intr-o familie cu origini varege. Varegii sau vikingii au venit pe teritoriul Rusiei actuale, al Ucrainei si al Belarusului, in timpul secolelor VIII-IX. Aceasta teorie explica si originea numelui ei care deriva din scandinavul „Helga”.
Alte variante istorice sustin ca Sfanta Olga a fost fiica lui Oleg Veshchy, intemeietorul Rusiei Kievene, sau ca era de origine bulgare.
Se cunoaste insa cu exactitate faptul ca Olga a fost sotia lui Igor, fiul lui Rurik, print de Novgorod Rurik, intemeietorul dinastiei Rurik a tarilor rusi, cu care s-a casatorit in jurul anului 903 . In 912, dupa moartea lui Oleg in 912, Igor a devenit conducatorul Rusiei Kievene. In 945 Printul Igor a mers la tribul slav al drevlienilor pentru a strange tributul. Din cauza tributul prea mare, in timpul unei revolte, printul Igor a fost ucis.
Dupa moartea sotului ei, Olga a devenit noul conducator al regatului, in calitate de regent al fiului lor, Sviatoslav, care avea varsta de 3 ani. La scurt timp, dupa uciderea lui Igor, drevlienii au trimis soli prin care ii propuneau Olgai sa se casatoreasca cu Printul Mal. Imparateasa a razbunat insa moartea sotului ei omorand toti ambasadorii.

Ca imparateasa, Olga s-a bucurat de sprijinul armatei si al poporului. In politica interna a devenit cunoscuta pentru stabilirea unui tribut, considerat uneori a fi fost primul sistem de taxe din Europa de Est. O initiat o reforma in ceea ce priveste reimpartirea Rusiei Kievene in unitati administrative ce erau controlate de reprezentantii Imparatesei. Tot imparateasa Olga este considerata initiatoare primelor constructii urbane din piatra in Rusia Kieveana, in special in orasele Kiev, Novgorod si Pskov.

Pe langa toate aceste realizari importante in plan politic-administrativ, cea mai importanta mostenire a sa lasata poporului rus s-a manifestat in plan spiritual. Aceasta a fost posibila prin convertirea sa la crestinism.
Crestinismul a fost introdus in Rusia Kieveana prin misionari greci veniti din Bizant in secolul al IX-lea. O comunitate crestina organizata se cunoaste ca a existat in Kiev in prima jumatate a secolului al X-lea. Primul contact al Imparateasei Olga cu credinta crestina este posibil sa se fi produs prin intermediul membrilor acestei comunitati. Documentele vremii arata insa ca Sfanta Olga a fost botezata in 955 sau 957, in timpul unei vizite oficiale la Constantinopol, primind numele Elena. Potrivit traditiei, catehezele prebaptismale si Botezul au fost oficiate de Patriarhul Polieuct.

Intoarsa acasa, imparateasa incepu sa propovaduiasca dreapta credinta in randul supusilor sai, ridica locaşuri de slujire, printre care si Catedrala Sfanta Sofia din Kiev, unde se afla pana astazi o particica din lemnul Sfintei Cruci daruite de patriarhul Teofilact sfintei imparatese, pe care scrie pana astazi: „Sfanta Cruce pentru renasterea poporului rus, primita de printesa nobila Olga“.
Izvoare europene arata ca in 959 Olga a trimis emisari la Otto I, Imparatul Imperiului Roman de Apus, pentru a-i cere sa i sa-i timita un Arhiepiscop si preoti pentru a sluji in Rusia. In acel timp, Biserica nu era inca despartita, Mare Schisma avand loc in 1054. De aceea, Olga a incercat a luat legatura atat cu Patriarhul de Constantinopol, cat si cu Imparatii Apuseni, in vederea trimiterii de preoti misionari. In acest sens, se cunoaste cazul Episcopul Adalbert de Mgdeburg care, petrecand cativa ani in Rusia, a decis ca toate eforturile de a raspandi crestinismul in aceasta tara sunt in van. Acesta a ales sa se intoarca in Italia.
Este greu de precizat cand anume si-a inceput domnia efectiva Sviatoslv, fiul Imparatesei Olga. Pana in 959 numele Imparatesei apare in documentele din Europa Apuseana ca principal conducator al Rusiei Kievene. Istoricii sustina ca aceasta ar fi putut intra in vigoare in jurul anului 964.
In 968, pe cand Sviatoslav se afla plecat intr-o campanie militara, Kievul a fost atacat de catre pecenegi, o populatie turca semi-nomada. Imparateasa Olga a trebuit sa organizeze apararea orasului. Aceasta trecut la cele vesnice la putin timp dupa asediul Kievului din 969. Printul Sviatoslav a poruncit ca mama sa fie inmormantata cu simplitate dupa randuiala crestina.
Botezul Imparatesei Olga nu a fost nu a condus la convertirea imediata a poporului rus si nici macar pentru la convertirea propriei familii. Fiul ei, Sviatoslav, nu a sprijinit decizia mamei sale deoarece se temea de pierderea respectului armatei din cauza noii  credinte. El nu a putut renunta la credinta pagana. Dar roadele lucrarii misionare ale Imparatesei Olga s-au vazut in activitatea nepotului sau, Vladimir cel Mare, care, in 988, avea sa faca din crestinism religia oficiala a Rusiei Kievene.

In 1547 Biserica Ortodoxa a proclamat oficial sfintenia Imparatesei Olga, numind-o „Intocmai cu Apostolii”. Sfanta Olga a fost primul sfant de origine rusa pomenit in Calendarul Ortodox.

Radu Alexandru

 

Comentariu saccsiv:

Scrie la un moment dat in articol “Biserica nu era inca despartita”, de parca acum ar fi doua Biserici sau o Biserica impartita in doua. Fundamental gresit, caci exista doar Biserica Ortodoxa, ceilalti fiind eretici.

6 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Avatarul lui marcus marcus said, on iulie 11, 2022 at 11:59 am

    Primii sfinti martiri rusi au fost… nemti, anume sfintii mucenici Teodor Neamtul si fiul sau Ioan, muceniciti de catre chiar Sf Vladimir (nepotul Sfintei Olga), in vremea in care acesta era inca pagan, care mai pe urma, crestin devenind, va fi cel ce i-a increstinat pe rusi.

    https://www.sarbatori-crestine.ro/vietile-sfintilor/iulie/sfintii-mucenici-teodor-neamtul-si-ioan-fiul-sau-care-au-fost-ucisi-in-kiev-12-iulie/

    Poate unii s-ar intreba: ce cautau nemtii la Kiev in acea vreme? Ei bine nu ei cautau ceva acolo, ci asa-numitii mai tarziu rusi cautau ceva acolo. Adica, asa-numita Ruthenia (astazi Ucraina de nord) era pamant nemțesc, iar protoslavii roisera inca din vechime, din zona Moscovei de astazi, catre vest, in tinuturile nemtesti.

    Vechi si foarte cenzurati autori de istorii spun ca slavii se trag din Hul, fiul lui Aram, iar nemtii din Uț, fiul aceluiasi Aram.
    De cine cenzurati?…

    Ps
    Foarte interesant e ca numele de ‘rus’ vine de la numele Rutheniei. Numele stravechi al rusilor, care a subzistat pana astazi dar doar la peiorativ, fiind cel de ‘moscali’.

    Apreciat de 1 persoană

    • Avatarul lui kosk kosk said, on iulie 11, 2022 at 6:20 pm

      …”rus” vine din limbile nordice vechi..rurik, rootsi, ruotsi etc. iar protoslavii au „roit” din antichitate pe teritoriul dintre Vistula (Polonia) Nipru, Volga

      Apreciază

    • Avatarul lui marcus marcus said, on iulie 12, 2022 at 4:32 am

      Hitler, in ‘1940, a declansat „Operatiunea Barbarossa”, adica invadarea vastului teritoriu din est (Uniunea Sovietica la acea vreme), in care traiau slavii (traiesc si astazi), cu scopul declarat de a-i distruge pe acestia.

      Poate se intreaba cate unii: de ce si-a numit Hitler agresiunea sa dementa asa?
      Ei bine si eu ma intreb. Si inca nu am gasit un raspuns clar. Doar ca imi fuge gandul la Aram, care a nascut – in afara de Gheter si Maș – pe Uț si pe Hul, din care, spuneam mai sus ca se trag nemții si, respectiv, rusii.

      In treacat fie spus, nu-i asa ca, la noi, la ‘roscat’ se mai spune si ‘aramiu’? Si tot in treacat, nu-i asa ca si Maresalul care, spune istoria, era foarte respectat de catre Hitler (ma rog) era cam roscat?

      Oare, cineva din „back” sa fi stiut, de demult, ca nemtii si rusii sunt, de fapt, frati apropiati – cum dealtfel, deasemenea, frati apropiati cu ei suntem si noi, valahii, care ne tragem din Gheter si din Maș -, si ca, suficient de multi fiind, prea multi fiind, si unii si ceilalti, taman „ar fi bine” sa se ucida unii pe altii?…

      Apreciază

  2. Avatarul lui Ada Ada said, on iulie 11, 2022 at 8:27 pm

    Rusia joaca tare

    Apreciază

  3. Avatarul lui Fabian Fabian said, on iulie 11, 2022 at 10:21 pm

    Apreciază

  4. […] RUSIA KIEVEANA: Imparateasa Olga, primul Sfant rus. Ba mai mult, intocmai cu Apostolii […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.