SACCSIV – blog ortodox

INDEMN: Africanii sa manance insecte. Coapte sau prajite. De preferat muste de balta

Posted in AFRICA, hrana by saccsiv on iunie 17, 2022

BREITBART: Elite Scientists Urge Africans to Eat Baked Goods Made of Insects

Oamenii de știință de elită îi îndeamnă pe africani să mănânce produse coapte sau prăjite, făcute din insecte

De John Hayward, 16 Iunie 2022, Breitbart

Juancho Torres/Anadolu Agency via Getty Images

Un grup de oameni de știință, numit Comitetul Malabo Montpellier, a publicat în luna mai un raport care încurajează Africa să dezvolte prin tehnici inovatoare o ‘bio-economie sustenabilă’, cum ar fi prepararea de brioșe și chifteluțe, din muște.

Raportul, intitulat Nature’s Solutions: Inovații politice și oportunități pentru Bioeconomia Africii, este cea mai recentă etapă a nebuniei ecologiste, extrem de persistentă și bizară, de a-i face pe oameni să mănânce insecte. În fiecare an apar valuri de articole în presa convențională despre valoarea insectelor ca sursă ‘sustenabilă’ de proteine, de obicei însoțite de plângeri privind volumul de gaze cu efect de seră emise de industria zootehniei și de posterioarele animalelor din ferme.

De exemplu, New York Times a lăudat ‘Bucuria de a găti (insecte)’ în februarie 2022. Revista Time a arătat: ‘Cum ar putea oamenii care mănâncă insecte să ajute la salvarea planetei’, cu exact un an înainte.

Grupul de experți Malabo Montpellier a susținut în luna mai că: „majorarea costurilor cu alimentele, combustibilul și îngrășămintele, precum și impactul pe termen lung al [coronavirusului chinezesc] și al schimbărilor climatice” fac din Africa laboratorul perfect pentru crearea unui nou tip de ‘bio-economie’ la nivelul întregului continent, care ar urma să hrănească populația sa în plină expansiune, și să creeze milioane de locuri de muncă.

Unele dintre aceste propuneri sunt relativ modeste, cum ar fi dezvoltarea unor metode mai bune de recoltare a fructelor și legumelor tradiționale, în timp ce altele s-ar putea dovedi a fi mai greu de implementat, cum ar fi transformarea roiurilor de muște de baltă, într-o „gamă largă de alimente comestibile, cum ar fi biscuiți, brioșe, burgeri și cârnați”.

„În ceea ce privește energia din surse biologice, coaja și pulpa de cafea sunt transformate în biogaz, iar deșeurile de fructe sunt transformate într-un gel de ‘bio-alkanol’ care arde fără fum sau funingine. Acest lucru face ca gătitul în interior să fie atât mai ecologic, cât și mai puțin dăunător pentru sănătate, în special pentru femei, care poartă cea mai mare parte a acestei responsabilități”, a argumentat grupul de experți.

Conceptul de ‘bio-economie’ poate fi destul de larg, deoarece include o bună parte din ceea ce ar putea fi numit mai simplu, agricultură. Strategiile de bio-economie încurajează, în general, utilizarea noilor tehnologii, dezaprobă utilizarea combustibililor fosili și subliniază noțiunea de ‘sustenabilitate’ prin utilizarea plantelor și a insectelor în locul produselor de origine animală.

Roiuri de lăcuste se ridică de la sol în timp ce oamenii se apropie de satul Lerata, în apropiere de Archers Post, în comitatul Samburu, la aproximativ 300 de kilometri nord de capitala Kenyei, Nairobi, la 22 ianuarie 2020. (Foto: TONY KARUMBA/AFP via Getty Images)

Flora și fauna abundente din Africa fac din această țară un popular teren de testare pentru teoriile bio-economiei, în special în urma pandemiei de coronavirus Wuhan, considerată pe scară largă drept o oportunitate de aur pentru controlul și ‘resetarea’ sistemelor economice existente.

Pandemia a cauzat, de asemenea, probleme grave pentru transportul maritim global, care încă nu s-au rezolvat în totalitate. Bio-economiile ar fi, teoretic, mai autonome, deoarece plantele și insectele necesare sunt recoltate la nivel local.

Miercuri, Reuters a evidențiat Africa de Sud și Uganda ca exemple de programe pilot de succes în domeniul bio-economiei:

„Africa de Sud, de exemplu, a estimat că bio-economia sa a contribuit cu 8% la produsul intern brut și a creat până la 16 milioane de locuri de muncă între 2007 și 2020 – aproximativ 70% dintre acestea în industria alimentară și a băuturilor și în sectorul agricol.

Unul dintre cele mai de succes produse ale sale este o lumânare care respinge țânțarii, fabricată din uleiurile unei plante indigene și care este acum disponibilă la marii comercianți cu amănuntul din întreaga țară.

Uganda este una dintre puținele țări africane care a elaborat un plan național de bio-economie, care vizează alimentația, agricultura și medicamentele tradiționale, în timp ce Namibia colaborează cu Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură pentru a elabora prima sa strategie națională de bio-economie.”

„Sustenabilitatea și adaptarea la o climă în schimbare necesită o utilizare mai chibzuită a resurselor biologice și ecologice. Aceasta include modul în care aceste resurse ar putea fi valorificate pentru a genera produse inovatoare care să contribuie la atenuarea schimbărilor climatice, la conservarea resurselor și la protejarea biodiversității, creând în același timp noi oportunități de angajare cu salarii mari”, a declarat pentru Reuters copreședintele Grupului Malabo Montpellier, Ousmane Badiane.

Cu toate acestea, Reuters a reproșat că până și aceste exemple de succes în domeniul bio-economiei tind să fie proiecte mici, puse deoparte în ‘zone protejate fără investiții reale’ mai degrabă, decât transformări regionale masive în sisteme economice sustenabile dramatic de diferite.

Impulsul din spatele unei mari părți a acestor experimente de bio-economie în Africa, este reprezentat de îngrijorarea persistentă în rândul comunității care se ocupă de schimbările climatice că populația vastă și în creștere a Africii va cere același nivel de trai ca și lumea occidentală, consumând în acest proces cantități enorme de combustibil fosil.

Unii lideri africani și-au dat seama de acest lucru și sunt puțin iritați de prezumția că lupta împotriva schimbărilor climatice înseamnă că trebuie să trăiască pentru totdeauna într-o sărăcie cu consum redus de energie, și să mănânce insecte.

Marți, cotidianul britanic The Guardian a constatat că există o oarecare împotrivire față de cererile ‘experților’ potrivit cărora Africa trebuie „să adopte energia regenerabilă și să renunțe la explorarea zăcămintelor sale de gaz potențial profitabile, pentru a evita dezastrul climatic”:

„Problema gazului în Africa se va dovedi probabil un punct fierbinte la summitul Cop27 al ONU privind clima, care va avea loc în noiembrie în Egipt. Opiniile lui Robinson, exprimate pentru prima dată într-un interviu acordat publicației The Guardian, au stârnit un scandal la discuțiile ONU privind clima, desfășurate la Bonn, unde țările au avut întâlniri în ultimele două săptămâni în cadrul negocierilor pregătitoare pentru Cop27.

Se crede că mai multe țări africane vor să folosească Cop27 ca să argumenteze pentru ca acestui continent să i se permită să își exploateze gazele naturale, profitând de bonitatea combustibililor fosili, survenită în urma invaziei Rusiei în Ucraina. Egiptul este înțelegător, iar ministrul de finanțe, Mohamed Maait, a declarat recent în fața unei audiențe din City of London că țările sărace nu ar trebui să fie ‘pedepsite’.”

„Vom continua să luptăm, avem combustibili fosili care trebuie exploatați. La un moment dat, companiile aveau planuri de a exploata cărbunele din Nigeria. Dar odată cu aceste măsuri, nicio bancă nu mai este dispusă să se angajeze. Suntem pedepsiți”, s-a plâns președintele nigerian, Mohamed Bazoum, la un forum de afaceri din această săptămână.

„Să lăsăm continentul african să își exploateze resursele naturale”, a fost de acord președintele senegalez Macky Sall. „Este, sincer, de necrezut că cei care exploatează petrolul și derivatele sale de mai bine de un secol, acum împiedică țările africane să profite de valoarea propriilor resurse.”

Dezbaterea a fost încapsulată într-un schimb de replici săptămâna trecută, între trimisul ONU pentru climă și fostul președinte irlandez Mary Robinson, care a sugerat că africanilor ar trebui să li se permită să își exploateze rezervele de gaz pentru electricitate și gătit ecologic, și cercetătorul în domeniul climei Mohamed Adow, care a răspuns că Africa „nu se poate baza pe sistemele eșuate din ultimii 200 de ani”.

„Trebuie să facem un salt în gândire și să investim în sisteme distribuite de energie regenerabilă care nu ne vor otrăvi râurile, nu ne vor polua aerul, nu ne vor sufoca plămânii și nu vor aduce profit doar câtorva”, a insistat Adow.

Africanii nu pot să nu remarce că acele ‘sisteme eșuate din ultimii 200 de ani’ au adus prosperitate incredibilă și o sănătate umană sporită pentru restul planetei, iar puteri economice precum China ard cu bucurie munți de cărbune pentru a-și alimenta industriile, în timp ce africanilor li se spune să stoarcă ulei de gătit din fructe putrede și să facă brioșe din muște de baltă.

3 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Geo said, on iunie 17, 2022 at 9:08 pm

    http://www.fluierul.ro/mobile/article/indexDisplayArticleMobile.jsp?artid=490572&title=cioclii-securistoizi-pnl-psd-au-readus-fmi-ul-care-a-gata-sa-ne-bage-din-nou-in-groapa-fmi-cere-guvernului-ciuca-sa-ia-masuri-fiscale-ferme-si-sa-creasca-taxele-ce-spun-reprezentantii-fondului-despre-impozitul-progresiv

    http://www.fluierul.ro/mobile/article/indexDisplayArticleMobile.jsp?artid=488112&title=paranoia-progresista-vrea-sa-amendeze-besinile-vacilor-si-a-oilor-noua-zeelanda-va-impozita-besinile-si-excrementele-produse-de-vaci-si-de-oi

    http://www.fluierul.ro/mobile/article/indexDisplayArticleMobile.jsp?artid=477862&title=doua-noi-studii-arata-legatura-dintre-boala-cerebrala-incurabila-degenerativa-si-vaccinul-experimental-impotriva-covid-19

    http://www.fluierul.ro/mobile/article/indexDisplayArticleMobile.jsp?artid=464434&title=o-instanta-federala-germana-analizeaza-cererea-unui-evreu-de-a-indeparta-o-statuie-antisemita-veche-de-sute-de-ani

    https://www.incorectpolitic.com/melodie-stearsa-de-mapn-pentru-ca-soldatii-cantau-pe-versurile-eroului-legionar-radu-gyr/

    http://www.fluierul.ro/mobile/article/indexDisplayArticleMobile.jsp?artid=449304&title=o-noua-mizerie-progresista-ce-ii-asteapta-pe-romani-expertii-francezi-recomanda-a-cincea-doza-de-vaccin

    http://www.fluierul.ro/mobile/article/indexDisplayArticleMobile.jsp?artid=444676&title=romania-vine-din-nou-bilderberga-ursula-cu-contractele-secrete-dupa-miliardele-pentru-pfizer-alti-bani-alta-distractie-am-bani-de-dat-am-vaccin-de-luat-si-oameni-de-intepat-vaccinul-pentru-combaterea-variolei-maimutei-ajunge-si-in-romania-

    http://www.fluierul.ro/mobile/article/indexDisplayArticleMobile.jsp?artid=508212&title=shanghai-va-testa-in-masa-intregul-oras-saptamanal-pentru-a-tine-covid-la-distanta-

    http://www.fluierul.ro/mobile/article/indexDisplayArticleMobile.jsp?artid=504934&title=vaccinul-moderna-covid-este-mai-probabil-sa-declanseze-inflamatia-inimii-la-barbatii-tineri-si-de-varsta-mijlocie

    http://www.fluierul.ro/mobile/article/indexDisplayArticleMobile.jsp?artid=502644&title=homosexualii-ies-din-nou-pe-strazile-bucurestiului-comunitatea-lgbtqia-iese-in-strada-in-solidaritate-cu-ucraina-marsul-bucharest-pride-va-avea-loc-pe-calea-victoriei-in-luna-iulie

    Apreciază

  2. Mihai T said, on iunie 17, 2022 at 9:09 pm

    Bill Gates a dezvoltat maşinării care ”transformă fecalele în apă”

    https://r3media.ro/fundatia-gates-investeste-in-instalatii-care-transforma-fecalele-in-apa-de-baut-bill-gates-insusi-a-baut-un-pahar-de-apa-provenita-din-fecale-si-o-considera-delicioasa/

    ”Nu mi-am imaginat niciodată că voi cunoaşte atât de multe despre fecale” (Bill Gates). Nu ştiu dacă este aici, dar am văzut într-un alt articol.

    Bonus: Ricchard Dawkins îndeamnă pe oameni să consume carne umană

    https://saccsiv.wordpress.com/2018/03/20/richard-dawkins-ne-indeamna-sa-consumam-carne-umana-pentru-a-depasi-tabuul-canibalismului-sau-inca-o-dovada-ca-ateism-satanism/

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: