SACCSIV – blog ortodox

Viktor Orban va guverna prin decret în timpul stării de urgență. Premierul ungar va avea puteri sporite

Posted in UNGARIA by Vali on mai 26, 2022

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/externe/viktor-orban-va-guverna-prin-decret-in-timpul-starii-de-urgenta-premierul-ungar-va-avea-puteri-sporite-1951837

Premierul ungar Viktor Orban va continua să guverneze prin decret, decizia fiind luată după ce, la miezul nopții, a fost declarată stare de urgență din cauza războiului din Ucraina, cu care Ungaria se învecinează la nord-est, relatează CNN.

Premierul Ungariei Viktor Orban a impus marți o nouă stare de urgență în țară, invocând provocările generate de războiul aflat în desfășurare în Ucraina. Cu puțin timp înainte de anunț, parlamentul ungar, care tocmai depuse jurământul, a modificat Constituția pentru a permite o astfel de măsură.

„Am văzut că războiul şi sancţiunile de la Bruxelles au provocat o mare perturbare economică şi creşteri drastice de preţuri. Lumea se află în pragul unei crize economice. Ungaria trebuie să stea departe de acest război şi trebuie să protejeze securitatea financiară a familiilor”, a continuat el.

Orban susține că „guvernul trebuie să fie capabil să ia decizii și să acționeze rapid”. Starea de urgenţă, similară celei introduse în timpul pandemiei, va permite guvernului să reacţioneze rapid şi să folosească „toate metodele la dispoziţia sa” pentru a proteja Ungaria şi pe unguri, a mai spus Viktor Orban.

Actuala stare de urgență, care îi permite lui Orban să dezactiveze unele legi și să impună măsuri de urgență prin decret, urma să expire la sfârșitul lunii mai. Ea fusese introdusă în primăvara anului 2020, la începutul pandemiei de COVID-19.

Viktor Orban, care a câștigat în alegerile din 3 aprilie al patrulea mandat consecutiv, a mai recurs în trecut instaurarea stării de urgență, o dată din cauza crizei migrației din Europa și, mai târziu, în timpul pandemiei de COVID-19. Noua stare de urgență împuternicește în mod similar guvernul de la Budapesta să aprobe măsuri prin intermediul decretelor, notează Reuters.

Orban și partidul său Fidesz au fost realeși în pofida pozițiilor sale istorice pro-Kremlin și a relației sale apropiate cu Putin.

Relația lui Orban cu Kievul s-a deteriorat de-a lungul anilor. El a împiedicat încercările țării de a stabili relații mai strânse cu NATO și a intrat în conflict cu guverne succesive de la Kiev.

Editor : I.C

Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: