România are cel mai mare preț la energie din Europa. În Suedia este de 3 ori mai ieftin!
România înregistrează cele mai mari preţuri medii zilnice din Europa, în tranzacţiile din piaţă, alături de Bulgaria. Luni, 16 mai, România plătea în medie 239,76 euro pe MWh, în timp ce ţări bogate precum Suedia şi Norvegia plătesc 71,43 euro pe MWh, respectiv 92,95.
Preţurile la energie continuă să crească în Europa, iar cele mai afectate sunt ţările sărace precum România şi Bulgaria. Cele două ţări au ajuns să plătească cele mai mari preţurii medii zilnice dintre ţările continentului, de aproape patru ori mi mult decât Suedia şi de două ori şi jumătate mai mult decât Norvegia.
Luni, 16 mai, România plătea în medie 239,76 euro pe MWh, în timp ce ţări bogate precum Suedia şi Norvegia plăteau 71,43 euro pe MWh, respectiv 92,95. Sursa citată aminteşte şi că preţul mediu înregistrat de la începutul acestei luni este cel de-al cincilea cel mai ridicat preţ din Europa, niveluri superioare fiind raportate la alte patru state din regiune, ceea ce arată un dezechilibru între cererea şi oferta zonală.
Preţul mediu pentru ziua de miercuri, de 1,186 lei/KWh, este de aproximativ cinci ori mai ridicat decât preţul de achiziţie (la care se adaugă celelalte tarife şi TVA) pe care un furnizor îl poate factura consumatorilor casnici pentru a respecta plafonul impus prin lege. Ca şi cum nu ar fi de ajuns că România plăteşte printre cele mai mari preţuri pe energie, Unitatea 1 a Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă, care poate acoperi aproximativ 10% din consumul intern, a intrat în revizie programată şi va redeveni funcţională doar la finalul lunii iunie. Totodată, o unitate de la Porţile de Fier funcţionează deja la o putere redusă de 100 MW (de la 194 MW), din cauza unor probleme tehnice.
https://www.activenews.ro/stiri/Presedinta-CNAS-Sa-incepem-sa-i-sanctionam-pe-cei-care-nu-se-prezinta-la-serviciile-de-preventie-174414
ApreciazăApreciază
https://www.national.ro/dezvaluiri/avem-raportul-sri-politia-capitalei-ingenuncheata-de-ucraineni-762645.html
ApreciazăApreciază
Atata timp cat statul compenseaza(bani tot de la noi) ceilalti vor scumpi cat se poate si nu exista dorinta de a iesi din asta. O sa faca poc si o sa stam pe intuneric cat de curand.
Zicea cineva….o sa inceapa sa fie cu adevart rau cand iti vor lua mancarea de la gura. Doar atunci cei multi se vor trezi.
ApreciazăApreciază
https://www-zerohedge-com.translate.goog/covid-19/missouri-bill-prevents-doctors-being-disciplined-if-they-prescribe-ivermectin-or?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=wapp
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
Si dupa cum a glasuit el presidente iohanis Putin e de vina! pentru pretul ridicat al carburantilor si gazului…
ApreciazăApreciază
https://romania.europalibera.org/a/csm-majorare-salarii-instanta/31856612.html
ApreciazăApreciază
De ce sa producem sau să cumpărăm ieftin cand putem cumpara scump…
ApreciazăApreciază
Au fost găsite moaștele sf Valeriu Gafencu
https://www.chilieathonita.ro/2022/05/18/breaking-au-fost-gasite-moastele-sf-valeriu-gafencu-sfantul-inchisorilor/
ApreciazăApreciat de 1 persoană
https://beforeitsnews.com/alternative/2022/05/cemetery-filled-with-bluetooth-signals-as-dead-vaccinated-emit-mac-addresses-from-the-grave-3773030.html
ApreciazăApreciază
https://www.activenews.ro/opinii/Cosmar-Dickens-2022-Occidentul-se-intoarce-in-timp-de-la-Civilizatie-la-Mizerie.-Fiecare-Zi-e-un-Deceniu-inapoi-174422
ApreciazăApreciază
Cei care au opus rezistenta cea mai mare in timpul plandemiei (Romania si Bulgharia) au cele mai mari preturi. Suedezii cei spalati pe creier au preturi bune.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Intr-adevar, asta si pt faptul ca noi ii avem la conducerea Coloniei pe ”prostii prostilor”, ”slugile slugilor” si ”tradatorii tradatorilor”!
ApreciazăApreciază
https://www.national.ro/dezvaluiri/experiment-american-klaus-maia-primul-cuplu-lgbtq-763222.html
ApreciazăApreciază