SACCSIV – blog ortodox

După Amazon și Microsoft, acum și Starbucks le dă bani angajatelor care fac avort

Posted in avort, MICROSOFT by saccsiv on mai 16, 2022

Sursa: https://www.stiripesurse.ro/lumea-a-luat-o-razna-dupa-amazon-si-microsoft-acum-si-starbucks-le-da-bani-angajatelor-care-fac-av_2385555.html

Starbucks va rambursa angajații americani dacă aceștia trebuie să călătorească mai mult de 160 de kilometri de acasă pentru a face un avort, potrivit unei note adresate luni angajaților.

Astfel, lanțul global de cafenele se alătură Amazon, Microsoft și unei liste mici, dar în creștere, de alte companii care oferă acest beneficiu în condițiile în care unele state americane impun restricții mai stricte, notează Reuters.

Plata cheltuielilor se aplică, de asemenea, și persoanelor aflate în întreținerea angajaților, se arată în aceeași notă.

Problema a devenit urgentă după ce Politico a publicat un proiect de opinie al Curții Supreme a Statelor Unite, care arată că o majoritate conservatoare de judecători susținea anularea deciziei Roe vs. Wade, care a legalizat avortul la nivel național.

„La fel ca mulți dintre voi, sunt profund îngrijorată de proiectul de opinie al Curții Supreme de Justiție legat de dreptul constituțional la avort care a fost stabilit pentru prima dată prin Roe vs. Wade”, a scris Sara Kelly, un director de resurse umane.

Recent, Amazon a anunțat printr-un mesaj intern că va rambursa cheltuielile personalului din SUA care călătorește pentru o varietate de proceduri medicale care nu pun viața în pericol, inclusiv pentru avorturi, scria BBC. Compania scria că va plăti până la 4.000 de dolari în cheltuieli de călătorie, în fiecare an, pentru tratamentele care nu sunt disponibile în apropiere.

Anunțul Amazon venise în contextul în care se amplificau temerile privind restricționarea avortului, la nivel național.

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

Joe Biden le spune americanilor să apere dreptul la avort la vot, după informațiile că acesta ar urma să fie eliminat de Curtea Supremă

 

Tagged with: , , ,

FOTO: Un magazin IKEA din București a ridicat un uriaș steag LGBT

Posted in BUCURESTI, FOTO, HOMOSEXUALITATE, lesbiene by saccsiv on mai 16, 2022

Sursa: https://www.stiripesurse.ro/ikea-lgbt_2385595.html

IKEA a considerat de bun augur ca în fața magazinului din cartierul Băneasa să ridice un steag uriaș al comunității LGBT. Asta, spun cei care conduc compania, pentru a sărbătorii Ziua Internațională împotriva Homofobiei, Transfobiei și Bifobiei.

România este printre țările din UE în care homofobia este aproape absentă, însă compania suedeză a ținut să transmită un mesaj de susținere pentru membrii comunității LGBT. IKEA nu a precizat dacă cele două persoane care au fost fotografiate la arborarea steagului fac parte din comunitatea LGBT.

”Pentru că mâine este Ziua Internațională împotriva Homofobiei, Transfobiei și Bifobiei, ridicăm steagul curcubeului.

Susținem crearea unui mediu în care toată lumea este acceptată, apreciată și binevenită. Indiferent că sunt în propria lor casă, a familiei lor, a prietenilor lor sau în a noastră – magazinul IKEA.”, precizează IKEA.

 
Tagged with: , , ,

Publicația franceză ‘Le Monde’: Înregistrarea video cu soldați ruși torturați de ucraineni este autentică

Posted in RUSIA, Ucraina by Vali on mai 16, 2022

Sursa: https://www.stiripesurse.ro/publicatia-franceza-le-monde-inregistrarea-video-cu-soldati-rusi-torturati-de-ucraineni-este-autentica_2384155.html

Analiza realizată de către publicația franceză „Le Monde” și anchetatori independenți a unei înregistrări video care arată soldați ucraineni trăgând în prizonieri ruși, confirmă autenticitatea acesteia. Unitatea de voluntari ucraineni a fost prezentă la locul abuzurilor din Ucraina.

Trei prizonieri neînarmați, trei împușcături. Cei trei bărbați se prăbușesc. O înregistrare video, difuzată la 27 martie 2022 și pe care Le Monde a putut să o autentifice și să o confrunte cu alte imagini, documentează un probabil abuz comis de voluntari ucraineni împotriva prizonierilor de război ruși.

Astfel de acte sunt strict interzise de Convenția de la Geneva, care stabilește regulile care trebuie respectate față de soldații inamici luați prizonieri: să-i protejezi ca pe proprii tăi soldați, să nu-i abuzezi, să-i tratezi dacă este necesar.

Imaginile dovedesc că voluntari din batalionul ucrainean Slobozhanshchyna erau la fața locului când prizonierii ruși au fost torturați. Deși nu se poate spune cu certitudine că individul care a tras a provenit direct din rândurile lor, liderul grupului, Andri Ianholenko, apare clar alături de cele trei victime, înainte de a se trage. Andri Ianholenko a refuzat să răspundă întrebărilor „Le Monde”.

Autor: F. P.

Comentariu saccsiv:

Vizionati va rog si:

(ATENTIE! Puternic impact emoțional) Gandul: O filmare publicată online și verificată de The New York Times arată mai mulți soldați ucraineni care ucid soldaţi ruşi luaţi prizonieri de război lângă un sat situat la vest de Kiev (11 kilometri sud-vest de Bucha) pe 30 martie 2022

Astfel de filmari dovedesc cu prisosință ca acest neam de oameni nu s-a schimbat. Sa ne amintim si ce faceau in Al Doilea Razboi Mondial:

Altfel despre Ucraina, Volodimir Zelenski si Bucea cu Victor Ciutacu, Ion Cristoiu, Mirel Curea, Florian Bichir, Robert Turcescu, Cristian Troncota

Atrocitățile naziștilor ucraineni

 

Turcii lovesc puternic nordul Siriei: soldații lui Erdogan își intensifică ofensiva în regiune!

Posted in Siria, Turcia by Vali on mai 16, 2022

Sursa: https://m.ziuanews.ro/externe/turcii-lovesc-puternic-nordul-siriei-solda-ii-lui-erdogan-i-intensific-ofensiva-n-regiune-1570302

Forțele turcești și grupurile de luptători afiliate au bombardat violent periferia bazei rusești din Tal Tamr, pe lângă satul Um al-Keif din vestul districtului Tal Tamr din cantonul Hasaka din Siria, informează agenția de știri kurdă ANHA.

De asemenea, o serie de sate din vestul orașului Kobane (n. r.: oraș cu populație majoritar kurdă din nordul Siriei, situat imediat la sud de granița dintre Siria și Turcia) se află sub bombardamente efectuate de forțele de turcești. Potrivit sursei citate, zonele Zor Maghar, Amed Munir Farm și Shuyukh Foqani sunt toate în acest moment sub bombardamente violente de artilerie.

Confruntări violente sunt raportate și în zonele din nordul Siriei, în timp ce luptătorii de gherilă rezistă atacurilor forțelor turcești. Într-o declarație, Biroul Media al Forțelor Populare de Apărare, HPG, a precizat: „La 14 mai, ocupantul turc a încercat să avanseze spre fortificațiile din dealul Martir Sorxwin, dar forțele noastre le-au respins, iar luptele s-au soldat cu uciderea a doi soldați ai ocupantului, în condițiile în care în regiune au loc lupte crâncene”.

Centrul media al Forțelor Democratice Siriene (FDS) a declarat recent că în total doi civili și cinci luptători ai FDS au fost uciși de atacurile turcești în luna aprilie. În plus, s-a raportat că un total de 23 de civili au fost răniți.

În aprilie, forțele susținute de Turcia și-au intensificat bombardamentele asupra zonelor din apropierea Ain Issa, Tal Abyad și Tal Tamr. De asemenea, s-a înregistrat o creștere a numărului de atacuri cu drone turcești.

FDS a declarat că Turcia a efectuat 13 atacuri cu drone normale și două cu drone sinucigașe. De asemenea, a efectuat atacuri pe teren cu 595 de obuze de tanc, obuze de artilerie și mortiere. În plus, au avut loc trei atacuri cu rachete ghidate și 19 atacuri cu lunetiști.

În aceste atacuri, 36 de case și trei instituții civile au fost avariate. „Cantitatea de bombe și explozibili căzuți pe casele și fermele civile: 23 de tone de explozibili”, a precizat SDF. „Zeci de tone de bombe și obuze au aterizat luna trecută asupra fermelor și caselor civile din Zarkan, Tal Tamir, Ain Isa, zona rurală Tal Abyad, Manbij, al-Shahbaa și Kobane”, a precizat SDF.

FDS a precizat că acest lucru a provocat „pagube uriașe la casele civile, ferme, moschei, școli și la rețeaua de apă și electricitate, împiedicând fermierii să ajungă la fermele lor și împiedicând reparatorii de serviciu ai administrațiilor autonome să ajungă la rețeaua de apă și electricitate avariată”.

FDS a declarat că este nevoie ca comunitatea internațională să exercite presiuni asupra Turciei pentru a opri atacurile. De asemenea, SUA și-au exprimat îngrijorarea după ce Turcia a bombardat Kobani la 22 aprilie. Ambasada SUA în Siria a făcut apel la toate părțile să de-escaladeze.

La începutul lunii mai facțiuni susținute de Turcia au tras zeci de proiectile de rachete care au vizat orașele Tel Rifaat, Maraanaz, Al-Shahba, Deir Jamal, Ziyarah, Abyan și Uqaybah, în zona rurală a Alepului, unde sunt desfășurate forțele kurde, a raportat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (SOHR), cu sediul în Marea Britanie.

Tagged with: , ,
%d blogeri au apreciat: