SACCSIV – blog ortodox

Un tratat militar controversat între Slovacia şi SUA va fi semnat joi, la Washington

Posted in SUA, Ucraina by Vali on februarie 1, 2022

Sursa https://www.stiripesurse.ro/un-tratat-militar-controversat-intre-slovacia-si-sua-va-fi-semnat-joi-la-washington_2217435.html

Un tratat militar controversat între Slovacia şi Statele Unite urmează să fie semnat în această săptămână la Washington după ce preşedinta slovacă Zuzana Caputova şi-a dat acordul, însă deputaţi din parlamentul de la Bratislava s-ar putea opune ulterior ratificării sale, transmite dpa.

Ministrul apărării, Jaroslav Nad, şi şeful diplomaţiei, Ivan Korcok, urmează să semneze documentul joi, la Washington, a comunicat luni Ministerul Apărării de la Bratislava.

Acordul permite Statelor Unite să-şi extindă prezenţa militară în Slovacia – ţară vecină cu Ucraina -, prin dezvoltarea aeroporturilor militare de la Sliac şi Kuchyna, potrivit Agerpres.ro.

Slovacii sunt divizaţi în legătură cu acest tratat, criticii susţinând că el ar putea conduce la o pierdere de suveranitate şi la operarea forţelor americane în afara cadrului legislaţiei slovace.

După semnare, tratatul trebuie ratificat de parlamentul slovac, însă acordul pentru acesta nu este asigurat.

Toate cele trei partide de opoziţie din parlament, precum şi reprezentanţi sindicali şi critici din rândul armatei au ridicat obiecţii.

Biroul procurorului general al Slovaciei a recomandat de asemenea respingerea tratatului, motivând că acordul de parteneriat contravine Constituţiei ţării.

Conform prevederilor tratatului, SUA ar finanţa reamenajarea celor două aeroporturi militare, care ar rămâne în proprietatea guvernului slovac, dar pe care armata americană le-ar putea folosi în mod gratuit.

Biroul procurorului general a argumentat că autorităţile slovace nu vor avea la dispoziţie niciun mijloc de a controla dacă SUA au staţionat arme nucleare pe aeroporturi, transformând astfel Slovacia într-o potenţială ţintă în eventualitatea unui conflict nuclear.

O altă obiecţie vizează faptul că justiţia slovacă nu îşi va putea urma cursul dacă militari americani ar comite infracţiuni.

Disputa din Slovacia intervine într-un context de tensiuni crescute între Occident şi Moscova, după ce comasarea de trupe ruse de-a lungul graniţei cu Ucraina a declanşat temeri legate de o invazie.

Autor:

Anca-Adriana Huza

6 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Avatarul lui Ines Ines said, on februarie 1, 2022 at 7:59 pm

    Nebuneala covid- Copil de 3 ani, bolnav de inima, refuzat de 3 spitale din trei tari, din cauza ca părinții erau nevaccinati.

    https://www.libertatea.ro/stiri/copil-de-3-ani-cu-boala-cardiaca-refuzat-de-spitale-din-trei-tari-din-cauza-ca-parintii-erau-nevaccinati-anti-covid-3954929

    Apreciază

  2. Avatarul lui scortisoara scortisoara said, on februarie 1, 2022 at 8:27 pm

    „””Alertă în presa liberă! Jurnalistul veteran Sorin Roșca Stănescu atrage atenția că CNA-ul pregătește cenzurarea YouTube-ului și a Internetului – practic a tuturor site-urilor. Proiectul de lege se află la Senat, care este cameră decizională. VIDEO mai sus.”””””

    https://www.activenews.ro/opinii/SRS-CNA-pregateste-cenzurarea-YouTube-ului-si-a-INTERNETULUI-172430

    Apreciază

  3. Avatarul lui Mihai T Mihai T said, on februarie 1, 2022 at 9:05 pm

    În ultimul interviu cu Părintele Elpidie, acesta avertizează că războiul SUA-Rusia e pe cale să înceapă, îi îndeamnă pe români să se roage lui Dumnezeu să salveze România, şi îi îndeamnă să fie neutri în acest conflict.

    https://manastireasfantulapostolfilip.blogspot.com/2022/01/mesajul-parintelui-elpidie-toti-romanii.html?m=1

    Cu privire la subiectul acestui articol, Părintele spune că vor fi unele ţări care vor avea impresia că-s şmechere şi că se pot pune cu ruşii. Acelea vor fi distruse de ruşi.
    Ruşii nu au nici un interes să ne facă rău, suntem o ţară ortodoxă la fel ca ei. Poate pe viitor trag nădejde să fim aliaţi cu ei. Totuşi, dacă vom lua parte la război cu americanii, ruşii ne vor distruge. De asemenea, părintele a avertizat că ruşii ne vor distruge şi dacă nu-i lăsăm să treacă prin ţara noastră, ca să-i căsăpească pe americani în Bulgaria. Deci noi trebuie să fim neutri în acest război, şi să nu-i împiedicăm nici pe ruşi să treacă înspre americani, nici pe americani să treacă înspre ruşi. Dumnezeu cu mila.

    Apreciat de 1 persoană

    • Avatarul lui Felix Felix said, on februarie 1, 2022 at 10:17 pm

      Sfântul Ioan Hrisostom face distincţia între prezicător şi profet: „aici, mie mi se pare că [Isaia] numeşte prezicător pe cel care, din multa prevedere, precum şi din experienţă, speculează asupra lucrurilor viitoare”, pe când profeţia este insuflarea Sfântului Duh asupra Profeţilor. „Una este speculaţia şi alta este profeţia, cea din urmă glăsuieşte în Duhul Sfânt, nepunând nimic de la sine, pe când cea dintâi, luând drept cauze lucruri care deja s-au întâmplat şi activându-şi propria prevedere, prezice multe despre viitor, atât cât îi stă în putinţă unui om înţelept să prevadă”. Şi concluzionează: „dar mare e distanţa dintre cele două, aşa cum mare este diferenţa dintre prevederea omenească şi harul lui Dumnezeu”. Şi pentru a argumenta această distincţie, el arată [în continuare] diferenţa dintre regele Solomon şi Profetul Elisei.

      Apreciat de 1 persoană

      • Avatarul lui Felix Felix said, on februarie 1, 2022 at 11:39 pm

        Nu stiu daca nu cumva acest interviu a fost interpolat sau mixat de catre staretul de la Sfantul Filip. Din aceasta traducere prin traducatorul on line, nu reiese ca textul este identic cu cel postat pe site ul m-rii Sfantul Filip (care sustine ca a postat transcriptul original al interviului). Probabil staretul Dorotei si a insusit rolul de co-profet si a mai adaugat din burta de la el. Oricum ar fi, chiar daca prin absurd, sa zicem ca n a fost editat integral textul transcrierii dialogului pe blogul din Grecia, sunt multe alte indicii care il descalifica pe Parintele Elpidie ca fiind mesagerul lui Dumnezeu Tatal asa cum se pretinde!
        👇
        Parintele Elpidios a vorbit la Focus FM cu jurnalistul Stefanos Damianidis despre un viitor foarte dificil al umanitatii.

        „Mă doare foarte mult inima, din ce văd cu ochii ca va veni. Dumnezeul nostru Preaiubitul Tatăl este foarte trist, deoarece copiii Săi din întreaga lume nu au înțeles că tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru se datorează faptului că l-am lăsat pe Satana să ne domine viața. Și acum se pregătește să ne conducă la cel mai mare multiplu dezastru pe care omenirea l-a văzut vreodată. Ne-am pierdut dragostea pentru Dumnezeu, ne-am pierdut încrederea. Și ne-am pus încrederea în oameni care au fost psihopați, oameni care în viitorul apropiat se vor dovedi a fi ucigași ai popoarelor. în Noi cetățenii obișnuiți am avut incredere în politicieni.

        Din păcate noi, credincioșii, am avut încredere în politicieni. Și i-am crezut pe acești ucigași psihopați oameni de știință ca sunt adevarati și ca reprezinta exponenții corecți ai adevărului. Și am lăsat deoparte pe Insuși Dumnezeul care ne-a creat. Mi-aș dori ca ochii mei să nu mai vadă ce urmează. Nici nu știu cât timp voi îndura asta. Mai bine, sa nu știm ce va urma, ce se va întâmpla. Simt cât de mult IL pe doare Dumnezeu Tatăl, știind ce se va întâmpla”, a menționat el.

        In momentul de fata vad cele doua obiective principale pe care Satana si le-a propus sa fie promovate ferm. Când sunt puse în aplicare, atunci începe propria sa eră. Timpul lui Antihrist. Un scop se referă la Biserică și supunerea ei, iar al doilea la om, la fiecare dintre noi și mutația pe care o vom suferi. În ceea ce privește Biserica, să știți că, în ceremoniile sataniste secrete, Satana i-a instruit pe toți conducătorii săi că, până când apare propriul său fiu, Antihristul, toate bisericile creștine trebuie fie distruse, sa fie supuse lui. El nu este preocupat ca (bisericile) să aparțină în mod oficial lui Hristos

        El este preocupat de ceea ce se întâmplă în biserici și acest lucru se referă la Sfânta Împărtășanie a creștinilor. Căci Sfintele Taine slăbesc și distrug forțele răului. Chiar și vaxinurile pe care ni le injecteaza în mod fraudulos și în necunoștință de cauză, pentru a ne face robi ai lui, nu sunt în măsură să răspundă pe deplin pretentiilor sale. Într-un exorcizare din ultima vreme, Satana a numit Sfintele Taine „Maya lui Iisus”. Acum înțeleg de ce are atât de multă neliniște, nu să închidă bisericile, ci să interzică oamenilor să intre în biserică pentru a lua Impărtășania. Pentru că Sfânta Împărtășanie este puterea. Acea lumină care dizolvă întunericul, asta este ceea ce il arde”, a spus el.

        Am ajuns în punctul în care preoții sunt persecutați pentru că nu vor să primeasca vaccinul. Toți se vor confrunta într-o zi cu furia oamenilor indignați și nu știu unde se vor ascunde pentru a fi salvati. Unii dintre ei vor fi uciși, alții vor fi persecutați, alții vor fi caterisiti. Să țină cont de acest lucru. Chiar acum, liderii mondiali, sataniștii ascunși în ceremonii au depus jurământul de sânge. Punerea în aplicare rapidă și decisivă a planurilor de distrugere a Bisericii Creștine Universale. De aceea îi sperie pe creștini că se vor îmbolnăvi daca vor primi Sfânta Împărtășanie”, a spus el.

        Nu se vor opri cu vaccinurile până nu le vor impune pe toate cele 7, deși nu le vor putea impune pe toate. Dumnezeu a aratat acum semne prin manifestarea naturii pentru a-și face simitita prezenta Sa . Am fi orbi dacă am spune că nu vedem că fenomene meteorologice ciudate care au loc peste tot în lume. Este preambulul a ceea ce se va întâmpla într-din punct de vedere geofizic.

        Triplul dezastru va fi compus dintr-o combinație de boli, consecințele ale vaccinurilor, dar și ceva nou care va apărea dintr-un efect electromagnetic prin internet, un efect mutant, o relație bidirecțională cu oamenii.

        Oamenii se vor afla într-o mare închisoare globală fără precedent. Vulcanii subterani vor erupe până la punctul în care structura pământului se va schimba. Sataniștii au planuri pentru războiul mondial.

        Rusia va fi primul dintre ultimele trei regate ale acestei lumi. Și el are puterea și autoritatea de la Dumnezeu, de a ridica pe Antihrist. Războiul care a început deja în Siria s-a mutat acum la celălalt capăt al pamantului, care este Europa de Nord. Ucrainenii înșiși vor saluta venirea Rusiei, atacul aparent al Rusiei.

        Dacă Rusia lovește Ucraina, e ca și cum

        s-ar lovi singură, deci nu va fi așa cum cred ei că o sa le iasa. Războiul împotriva Ucrainei va fi contracarat cu avioane NATO, dar acestea vor fi distruse.

        Toate statele mici care vor intra în acest război împotriva Rusiei, vreau sa amintesc aici că fac o prostie, ca si cum un câine s-ar pune cu un urs. Dacă nu mențin neutralitatea, vor fi distruse. Dacă vom face și greșeala fatala sa fim implicați într-un război care se va tine cu viteza fulgerului și cu arme noi pe care nu le-ați mai văzut niciodată înainte. Rusia va sa fie pusă de Dumnezeu să distrugă America și Europa care au declarat loialitatea lui Satana”, a spus el.

        „Dupa aceea va fi foarte greu. Dupa aceea nu vom mai avea de mâncare. Apoi când bolile se vor intensifica nu vom mai avea medicamente”, a spus el.

        https://focusfm.gr/pateras-elpidios-quot-erchetai-tripli-katastrofi-syndyasmos-pagkosmias-arrostias-vivlikon-kairikon-fainomenon-kai-polemon-quot-ichitiko-focus-fm/

        Apreciază

      • Avatarul lui Felix Felix said, on februarie 2, 2022 at 12:07 pm

        Parintele Elpide lasa sa se inteleaga ca este in relatie directa cu Tatal dar fara Hristos. Prea putin ne vorbeste Parintele Elipidie de mijlocirea lui Hristos catre Tatal. Sfantul Apostol Pavel scrie: „Căci este un singur Mjlocitor între Dumnezeu (Tatal) şi oameni: Omul Iisus Hristos”
        (1 Timotei 2: 1-7). Mijlocirea preotului, spune Parintele Dumitru Staniloae, nu inlocuieste pe Hristos, nu e identica cu o substituire a lui Hristos. Puterea harului trimis de Hristos lucreaza prin preot, prin hirotonia primita, deci prin actul preotului, care nu e propriu-zis al lui personal, ci al Bisericii, fara ca sa devina puterea preotului. Cel ce liturghiseste prin preot Euharistia este Hristos Insusi Care este in Liturghie nu numai jertfa ci si jertfitor.

        Sfantul Sofronie Saharov:

        Din punct de vedere practic viata noastra se desfasoara in chip hristocentric, adica pe primul plan sta inaintea noastra, mai presus de toate Persoana lui Hristos. Cu noi Hristos este inca in lucrare – cum sa ne mantuiasca, iar noi numai prin Hristos vom ajunge la Tatal (Ioan 11:27).

        Sfantul Teofan Zavoratul:

        „De M-aţi fi cunoscut pe Mine, și pe Tatăl Meu L-aţi fi cunoscut.”

        Dumnezeul Cel Adevărat nu poate fi cunoscut fără Fiul şi nici fără Duhul Sfânt. Cel ce crede în Dumnezeu, dar nu-L mărturiseşte ca Tata al Fiului, nu crede în Dumnezeul Cel Adevărat, ci într-o născocire a lui.
        Adevăratul Dumnezeu L-a dat omenirii pe Fiul Său, le-a dat oamenilor „putere de a se face fii ai lui Dumnezeu”, iar pe copiii Săi îi iubeşte şi orice rugăciune a lor o ascultă, de dragul Fiului.
        Drept aceea, cine are pe Fiul, are şi pe Tatăl; cine nu are pe Fiul, nu are nici pe Tatăl.
        Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Fiul şi nimeni nu primeşte ceva de la Tatăl decât prin Fiul.
        Afară de Fiul nu este cale către Adevăratul Dumnezeu; iar cel care visează o astfel de cale, rătăceşte.

        (Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2011, p. 47)

        In ceea priveste afirmatia Parintelui Elpidie ca Rusia va duce razboi cu Europa si America, ma tem ca ne-ar putea induce sentimentul de partizanat pro Rusia, ceea este o inselare.

        Sfantul Sofronie Saharov:

        Când eram în Grecia, în timpul războiului, ascultând spovedania oamenilor le spuneam: «Ați uitat să-mi spuneți un mare păcat al vostru» «Care?» «Că sunteți ucigaș» «Nu, nu sunt ucigaș, și de aceea nu aș putea spune acest păcat» «Dar, ia spuneți-mi, în vremea războiului, când primeați vești că, printr-o oarecare operațiune așa-zisul vrăjmaș a suferit pierderi, nu v-ați bucurat?» «Firește, căci ei au început războiul, ei sunt vinovați și bine că i-au bătut.» «Deci vezi dragul, dragul meu, oricum ai privi-o, din punct de vedere omenesc obișnuit, în duhul Evangheliei, aceasta înseamnă părtășie morală la ucidere, și deci păcatul cere căință»
        Toti, in diferite masuri, suntem ucigasi: atunci cand afectiv suntem sustinatorii unui stat ce se razboieste impotriva altui stat, participam si noi duhovniceste la crimele care au loc in acel razboi.
        Sa traim ca si cum am avea sa dam socoteala de fiecare miscare a inimii si a mintii noastre, in fata intregii omeniri.
        Toate actiunile, toate cuvintele noastre, toate sentimentele noastre se rasfrang asupra intregului univers. Sa nu traim nicio clipa fara constiinta.
        Mintea noastra sa petreaca acolo unde este Hristos!

        Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.