SACCSIV – blog ortodox

Cum se face că mai mult de 190 de guverne din toată lumea au ajuns să lupte deodata cu pandemia în exact aceeași manieră? Pentru ca multi dintre actualii lideri politici si ai unor instituții de sănătate, dar si personaje precum Bill Gates, Jeff Bezos, Richard Branson, etc. au trecut prin Școala de Dictatori a lui Klaus Schwab

RAIR Foundation: Exposed: Klaus Schwab’s School For Covid Dictators, Plan for ‘Great Reset’ (Videos)

Școala de Dictatori a lui Klaus Schwab, Planul pentru „Marea Resetare” [VIDEO]

Autor: Michael Lord

Economistul Ernst Wolff crede că o alianță secretă formată din lideri politici și șefi de corporații exploatează pandemia cu scopul de a prăbuși economiile naționale și introducerea unei monede digitale globale.

Cum se face că mai mult de 190 de guverne din toată lumea au ajuns să lupte cu pandemia COVID-19 în exact aceeași manieră, cu închideri, obligația de a purta mască și certificate de vaccinare devenite de acum obișnuite peste tot? Răspunsul ar putea fi găsit la Școala Tinerilor Lideri Globali – înființată și condusă de Klaus Schwab de la Forumul Economic Mondial – și prin care și-au croit drum către vârf mulți dintre liderii politici și oameni de afaceri proeminenți ai zilelor noastre.

Economistul, jurnalistul și scriitorul german Ernst Wolff a prezentat, într-un podcast al Comitetului German pentru Coronavirus, câteva lucruri despre școala „Tinerii Lideri Globali” a lui Schwab și care ne ajută să înțelegem ce s-a întâmplat în lume pe perioada pandemiei. Deși Wolff este cunoscut a fi în primul rând un critic al sistemului financiar globalist, de curand el și-a îndreptat mai mult atenția spre a scoate la lumină ceea ce el consideră a fi agenda ascunsă din spatele măsurilor anti-Covid impuse peste tot în lume.

Începuturile misterioase

Povestea începe cu Forumul Economic Mondial (FEM), care este o organizație non-guvernamentală înființată în Elveția în 1971 de Klaus Schwab, inginer mecanic și economist german având pe atunci vârsta de 32 de ani. FEM este mai cunoscut publicului prin conferințele anuale organizate în luna ianuarie la Davos în Elveția și care au drept scop să aducă laolaltă lideri politici și din lumea afacerilor de pe tot mapamondul pentru a discuta problemele momentului. În zilele noastre, FEM este una dintre cele mai importante rețele din lumea puterii elitelor globaliste, fiind finanțată de aproximativ o mie de corporații multinaționale.

Forumul Economic Mondial – care până în 1987 s-a numit Forumul European de Management – a reușit, încă de la prima sa întrunire în 1971, să adune laolaltă 440 de lideri executivi din 31 de țări, fapt pe care Wolff îl consideră o realizare surprinzătoare pentru cineva ca Schwab, care avea foarte puțină experiență profesională și internațională înainte de asta. Wolff crede că motivul ar fi contactele pe care Schwab le-a făcut în timpul facultății, inclusiv faptul că a studiat cu nimeni altul decât fostul consilier pe probleme de securitate națională și secretar de stat american Henry Kissinger. Wolff mai subliniază că în perioada în care Schwab se afla acolo, Școala de Afaceri Harvard (Harvard Business School) era în plin proces de planificare a unui forum de management propriu și este posibil ca, în final, Harvard să-i fi delegat lui sarcina organizării.

Forumul a adunat inițial doar oameni din domeniul economic dar, nu peste mult timp, va începe să atragă politiceni, figuri proeminente din media (inclusiv de la BBC și CNN) și chiar celebrități.

Tinerii Lideri Globali ai lui Schwab: Incubator al Marii Resetări?

În 1992 înființează o instituție paralelă, școala Lideri Globali pentru Mâine, care a fost apoi reînființată ca Tinerii Lideri Globali în 2004. Candidații școlii trebuiau să depună o cerere de înscriere, urmând ca să treacă printr-un riguros proces de selecție. Printre membrii chiar ai primei clase din 1992 se găseau deja mulți care vor deveni mai târziu figuri politice liberale importante, precum Angela Merkel, Nicolas Sarkozy și Tony Blair. În prezent sunt aproximativ 1.300 de absolvenți ai acestei școli iar lista de studenți include câteva nume ale celor care au devenit lideri ai unor instituții de sănătate din țările lor. Patru dintre ei sunt foști sau actuali miniștri ai sănătății din Germania, incluzându-l pe Jens Spahn, care a fost Ministrul Federal al Sănătății din 2018. Philipp Rösler, care a fost minstru al sănătății din 2009 până în 2011, a fost numit de Schwab director executiv al Forumului Economic Mondial în 2014.

Alte nume notabile de pe lista cursanților sunt Jacinda Ardern, prim-minstrul Noii Zeelande, ale cărei măsuri drastice de lockdown au fost elogiate de autoritățile globale din sănătate; Emmanuel Macron, președintele Franței; Sebastian Kurz, până nu demult cancelarul Austriei; Viktor Orbán, prim-ministrul Ungariei; Jean-Claude Juncker, fost prim-ministru al Luxemburgului și Președinte al Comisiei Europene și Annalena Baerbock, liderul „verzilor” germani și care a fost primul candidat al partidului său pentru funcția de cancelar în acest an de alegeri federale și care încă este în cursa pentru a-i succeda lui Merkel. [Între timp, noul cancelar al Germaniei a fost ales Olaf Scholz, candidatul social-democrat, fiind votat inclusiv de „verzii” ecologiști; n.tr.]. Îl mai găsim pe listă și pe guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, care a fost selectat pentru seria din 2005, la fel ca și fostul candidat la alegerile prezidențiale și actualul secretar american pentru transporturi Peter Buttigieg, absolvent recent, fiind selectat pentru seria din 2019. Toți acești politicieni care au fost în funcție în ultimii doi ani au sprijinit măsuri dure împotriva pandemiei COVID-19, fapt care întâmplător le-a crescut și puterea în guvernele lor.

Gavin Newsom, Tinerii Lideri Globali, seria din 2005

Angela Merkel, Liderii Globali de Mâine, seria din 1992

Peter Buttgieg, Tinerii Lideri Globali, seria din 2019

Emmanuel Macron, Tinerii Lideri Globali, seria din 2017

Dar lista de studenți nu se limitează la lideri politici. Găsim, de asemenea, mulți exponenți ai industriilor private, inclusiv pe Bill Gates de la Microsoft, Jeff Bezos de la Amazon, Richard Branson de la Virgin sau pe Chelsea Clinton de la Fundația Clinton. Din nou, toți și-au exprimat suportul pentru măsurile luate în pandemie și mulți au realizat profituri considerabile în urma acestor măsuri.

Jeff Bezos, Liderii Globali de Mâine, seria din 1998

Bill Gates, Liderii Globali de Mâine, seria din 1993

Wolff crede că persoanele din spatele Forumului Economic Mondial și școala liderilor Globali sunt cei care stabilesc de fapt cine va deveni un lider politic deși subliniază că nu crede că Schwab însuși ia aceste decizii ci că este mai degrabă un executant. El arată mai departe că printre studenții școlii nu se numără numai americani și europeni ci și persoane din Asia, Africa și America de Sud, indicând că influența școlii este realmente mondială.

În 2012, Schwab si Formul Economic Mondial au mai înființat un institut, „Global Shapers Community”, care adună laolaltă din toată lumea pe cei cu vârsta până în 30 ani și identificați ca având potențial de conducători. Până în prezent au trecut prin acest program peste 10.000 participanți și se organizează periodic înâlniri în 400 orașe. Wolff crede că aceasta este o altă dovadă că liderii politici ai viitorului sunt selectați, verificați și șlefuiți înainte de a fi așezați în aparatul politic al lumii.

Ernst Wolff

Wolff subliniază că foarte puțini absolvenți ai școlii Liderii Globali menționează asta în propiile CV-uri. El spune că a văzut această mențiune la un singur absolvent, și anume la economistul german Richard Werner, care este un cunoscut critic al establishment-ului. Wolff sugerează că aparent școala include în rândurile ei și critici ai sistemului, din moment ce un alt nume care se numără printre absolvenți este Gregor Hackmack, șeful german al Change.org, și care a fost student în 2010. Wolff crede că asta se întâmplă din cauză că organizația vrea să se prezinte ca fiind corectă și echilibrată dar totodată vrea să se asigure că criticii ei reprezintă o opoziție controlată.

Un alt lucru pe care absolvenții Liderilor Globali îl au în comun este acela că, înainte de a fi așezați în poziții de putere, majoritatea dintre ei au CV-uri foarte subțiri, dacă facem abstracție de participarea în acest program, ceea ce ar indica faptul că legătura cu instituția lui Schwab este factorul decisiv în carierele lor. Acest lucru devine cel mai evident atunci când cursanții sunt întrebați public despre chestiuni în privința cărora nu au fost învățați înainte ce să spună iar eforturile lor să încropească niște răspunsuri sunt foarte vizibile. Wolff susține că rolul lor este doar acela de portavoci pe subiectele pe care cei din umbră îi trimit să le dezbată public.

„Yes Men”-ii lui Schwab în acțiune

Dată fiind creșterea nemulțumirilor cauzate de măsurile anti-Covid puse în practică de absolvenții școlii și care acum au ajuns lideri naționali, Wolff crede că este posibil ca aceste persoane să fi fost selectate datorită disponibilității lor de a face orice li se cere și că sunt destinați să dea greș pentru ca reacția adversă să poată fi exploatată pentru crearea unei noi forme globale de guvernământ. Într-adevăr, Wolff notează că politicienii cu personalitate unică și vederi originale și puternice au devenit rari și că trăsătura principală a liderilor naționali ai ultimilor 30 de ani a fost adeziunea și supunerea la o linie strict globalistă dictată de mai sus. Acest fapt a fost mai evident în răspunsul majoritații țărilor la pandemie, în care politicieni care nu știau nimic despre viruși acum doi ani au proclamat dintr-odată că virusul Covid reprezenta o criză severă de sănătate care justifică închiderea oamenilor în case, oprirea afacerilor lor și ruinarea unor întregi economii.

Este greu de determinat cum exact operează școala dar Wolff a reușit să afle câte ceva. În primii ani de existență a școlii, ea presupunea ca membrii fiecărei clase să se întâlnească de câteva ori pe an, inclusiv  pentru o sesiune de „training practic” de zece zile la Harvard Business School. Wolff crede că prin întâlnirea membrilor, care devin parte dintr-o rețea din ce în ce mai mare, absolvenții vor crea între ei legături pe care se vor baza mai târziu în carierele lor. Astăzi programul școlii presupune cursuri oferite pe o perioadă de cinci ani la intervale nedefinite, ceea ce în unele cazuri se pot întrepătrunde cu începuturile carierelor police sau profesionale ale unora dintre participanți – însemnând că vor vizita în mod regulat Davos-ul. Emmanuel Macron și Peter Buttigieg, de exemplu, au fost selectați pentru cursuri cu mai puțin de cinci ani în urmă, ceea ce înseamnă că este posibil să urmezi programele școlii Tinerii Lideri Globali în timp ce îți desfășori activitatea la birou și, de fapt, e posibil ca ei să urmeze chiar și în prezent cursurile școlii.

O Rețea Mondială a Bogăției și Influenței

Absolvenții școlii Tinerii Lideri Globali și, înaintea lor, cei ai școlii Liderii Globali de Mâine, se află în poziții importante datorită faptului că ei primesc acces la rețeaua de contacte a Forumului Economic Mondial. Actualul Consiliu de Mandatați ai Forumului Economic Mondial include lumini precum Christine Lagarde, fost director executiv al FMI și actual președinte al Băncii Centrale Europene; Regina Rania a Iordanului, pe care revista Forbes a inclus-o între cele mai puternice 100 de femei din lume; Larry Fink, CEO al BlackRock, cea mai mare corporație internațională de investiții și care administrează anual 9 trilioane de dolari. Cercetând relațiile dintre absolvenții școlii, Wolff susține că se poate observa cum aceștia au continuat, mult timp după ce au participat la programele școlii, să se bazeze unul pe celălalt pentru a se sprijini în inițiativele fiecăruia.

Wolff crede că multe personalități universitare joacă un rol în procesul creat de FEM și că ele nu ar mai trebuie privite ca acționând în afara sferei politicii și a afacerilor. El indică exemplul dat de Harvard Business School, care primește de la donatori milioane de dolari anual, la fel ca Harvard School of Public Health (Școala Harvard de Sănătate Publică) și care a fost redenumită Harvard T.H. Chan School of Public Health după ce a primit 350 milioane dolari de la miliardarul Gerald Chan, originar din Hong Kong. Același lucru este valabil și pentru Johns Hopkins School of Public Health, care a devenit Johns Hopkins Bloomberg School of Public Health după ce mogulul media Michael Bloomberg a donat școlii suma de 1,8 miliarde dolari in 2018.

Wolff spune că, în orice caz, influența Forumului Economic Mondial trece cu mult peste cei care au absolvit programele Global Leaders și Global Shapers, atâta timp cât numărul persoanelor care participă la conferințele anuale de la Davos este mai mare dacât și-ar putea imagina cineva; El menționează faptul că cca 1500 de avioane private aduc participanții la eveniment în fiecare an, suprasolicitând aeroporturile din Elveția.

Alianța dintre Marile Corporații și Guverne

Wolff este de părere că principalul scop al activităților FEM este să înlesnească și să accentueze cooperarea la nivel înalt dintre marile corporații și guvernele naționale, ceea ce vedem că deja se întâmplă. Viviane Fischer, o altă participantă la podcast-ul Comitetului Corona, arată că Serco – o companie cu sediul in Marea Britanie – procesează migranți pentru guvernul britanic dar, în același timp și printre alte activități, administrează închisori prin lume. Wolff menționează că, de exemplu, studentul Bill Gates de la școala Global Leaders are afaceri de foarte multă vreme – prin intermediul ințiativelor fundației sale privind sănătatea publică în Africa, cu mult înainte de începerea pandemiei – cu Pfizer, unul dintre principalii producători ai controversatelor vaccinuri mARN anti-Covid. Poate că nu e chiar o coincidență faptul că Gates a devenit unul dintre principalii susținători ai închiderilor și al vaccinurilor Covid din momentul în care au fost disponibile și că Wall Street Journal a relatat că Fundația lui Gates a obținut aproximativ 200 miliarde dolari în „beneficii sociale” din distribuirea vaccinurilor înainte ca pandemia măcar să înceapă. Nu putem decât să ne imaginăm care sunt astăzi profiturile lui din vaccinuri.

Tehnologia digitală, omniprezentă în zilele noastre, joacă și ea un rol important în proiectul global al elitelor. Wolff subliniază că BlackRock, condusă de studentul Global Leaders Larry Fink, este în prezent cel mai mare consilier al băncilor centrale din lume și colectează informații din sistemul financiar mondial de peste 30 de ani, având fără îndoială un nivel de înțelegere a modului cum funcționează sistemul decât îl au băncile centrale însele.

Wolff consideră că unul dintre principalele obiective ale politicii curente a multor guverne este să distrugă afacerile mici și medii pentru a permite corporațiilor multinaționale cu sedii în SUA sau China să-și creeze monopoluri peste tot. Amazon, condusă până de curând de studentul Global Leaders Jeff Bezos, a obținut profituri enorme de pe urma măsurilor de închidere care au devastat clasa mijlocie.

Wolff susține că scopul final al dominației prin marile platforme este introducerea monedei digitale. În ultimele luni numai, Forumul Financiar Internațional din China, omologul FEM, a propus introducerea yuan-ului digital, care ar putea fi apoi internaționalizat prin rețeaua monetară de tip blockchain Diem. Interesant, Diem este succesorul Librei, o criptomonedă care a fost anunțată inițial de Facebook-ul lui Mark Zuckerberg, indicând faptul că o monedă globală care va transcede puterea dolarului sau a yuan-ului și va fi administrată prin cooperarea rețelelor de business chineze, europene și americane este deja în discuție. Consiliul de Supraveghere al Forumului Financiar Internațional include nume precum Christine Lagarde de la FEM, Jean-Claude Trichet – fost președinte al Bancii Centrale Europene – și Horst Köhler, fostul șef al Fondului Monetar Internațional.

Wolff explică mai departe că închiderile și ajutoarele acordate și pe care le-am văzut în ultimii doi ani în toată lumea au adus multe state în pragul falimentului. Pentru a evita o catastrofă economică, guvernele lumii vor apela la trageri de 650 miliarde DST (drepturi speciale de tragere), sumă care reprezintă un fond de rezervă suplimentar în valută administrat de Fondul Monetar Internațional. Când și aceste rezerve se vor epuiza, aceleași guverne vor avea mari probleme, probabil de aceea introducerea unei monede digitale devenind dintr-odată o prioritate – iar acesta s-ar putea să fi fost de la început scopul ascuns al închiderilor.

Mai departe, Wolff arată că inflația actuală, vizibilă peste tot în lume, este o consecință a faptului că guvernele statelor, după ce s-au împrumutat la băncile centrale, au introdus în economia globală în mai puțin de doi ani aproximativ 20.000 miliarde dolari. Dacă ajutoarele anterioare fuseseră direcționate către piețe, runda aceasta s-a dus direct către oamenii obișnuiți iar asta a rezultat în creșterea prețurilor produselor pe care oamenii obișnuiți își cheltuie banii, cum ar fi alimentele.

Democrația A Fost Anulată

Concluzia finală care se poate trage de aici, potrivit lui Wolff, este că democrația așa cum o știam a fost anulată pe tăcute și că, deși se păstrează aparențele unor procese democratice în țările noastre, adevărul este că o examinare a activității guvernelor din lume arată că o elită de indivizi puternici și super-bogați controlează efectiv tot ce mișcă în politică, ceea ce a fost evident mai ales în privința răspunsurilor la pandemie.

Cea mai bună cale de a combate planurile lor, spune Wolff, este de a informa oamenii despre ce se întâmplă și a-i face să realizeze că povestea cu „virusul super-periculos” este o minciună inventată cu scopul de a-i face să accepte lucruri care sunt împotriva intereselor lor. Dacă măcar 10% dintre oamenii obișnuiți se trezesc și decid să acționeze, asta ar putea contracara planurile elitelor și poate ar deschide o fereastră pentru cetățenii normali să-și recapete controlul asupra propriilor lor destine.

Interviu video

Ernst Wolff este intervievat într-o serie de videoclipuri de Dr. Reiner Fuellmich, un avocat și politician german care găzduiește un podcast numit Corona Ausschuss (Comitetul Corona), care examineaza în mod critic răspunsul guvernului german la pandemie. Aceste videoclipuri sunt luate dintr-una dintre transmisii. În grupul de discuție se mai află Viviane Fischer, procuror economic și economist din Berlin și care participă periodic la Comitetul Corona; apoi Wolfgang Wodarg, fost membru al Parlamentului German din partea Partidului Social-Democrat și care a fost foarte vocal în a se opune închiderilor și măsurilor de vaccinare adoptate de guvernul german.

Partea I

Partea a II-a

Partea a III-a

Comentariu saccsiv:

Ernst Wolff nu crede că Klaus Schwab însuși ia aceste decizii ci că este mai degrabă un executant iar eu sunt absolut sigur de treaba asta. Detalii despre profesorul sau Henry Kissinger:

Personalitati si organizatii : HENRY KISSINGER

In orice analiza despre China, sa nu uitam ca de peste 100 de ani, uriasa tara a fost si este stapanita de aceiasi papusari ce stapanesc si vestul

EUGENIE: instrumentul prin care ELITELE doresc diminuarea drastica a populatiei planetei si transformarea celor ramasi in sclavi

De remarcat ca la scoala lui Klaus Schwab a fost si … Viktor Orbán, prim-ministrul Ungariei. Si astfel intelegem mai bine:

NATIONALISM de CARTON: Ungaria inchide toate magazinele “ne-esentiale” iar cetățenii nu au voie să iasă din casă după ora 20

 

27 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Yuki said, on decembrie 20, 2021 at 4:23 pm

    Asta îl întrbam eu pe un engleza in martie 2020, cum de toate țările acționează la fel, cum deodată toate țările sunt la unison și în sincron? El îmi răspunde: De acum incolo vom avea două anotimpuri anotimpul restricțiilor și vara!

    Apreciază

  2. Paul said, on decembrie 20, 2021 at 4:56 pm

    Marcel Ciolacu: Anunț de ultima ora. Certificatul verde va fi adoptat pana la sfârșitul anului. Rugați-vă!

    https://www.capital.ro/anunt-de-ultima-ora-depre-certificatul-verde-se-intamxpla-in-doar-cateva-zile-se-da-lege-in-parlament.html

    Apreciază

  3. Paul said, on decembrie 20, 2021 at 5:22 pm

    Maine, 21 decembrie-Megaprotest împotriva certificatului verde

    Apreciat de 1 persoană

  4. Kevin S said, on decembrie 20, 2021 at 5:23 pm

    @saccsiv
    „Ernst Wolff nu crede că Klaus Schwab însuși ia aceste decizii ci că este mai degrabă un executant iar eu sunt absolut sigur de treaba asta.”

    Klaus Schwab este in contact direct cu duhurile necurate, cu stapanitorul de facto al acestei lumi, de acolo primeste directivele.

    Ioan 14:30 Nu voi mai vorbi multe cu voi, căci vine stăpânitorul acestei lumi şi el nu are nimic în Mine;

    De la Klaus Schwab si cativa altii ca el (o mana de oameni), directivele se transmit pe scara ierarhica, piramidal, spre esaloanele inferioare, gen aurolacii din Romania, mUE, etc.

    Acesti sclaveti de rang inferior, despre care se vorbeste in articol (Școala de Dictatori a lui Klaus Schwab) au datoria de a impune propriilor populatii directivele primite de la „Deep State”.

    Sclavetii de rang inferior nu inteleg ca „Deep State” este dincolo de rasa umana.
    Iar daca unii dintre ei „inteleg”, considera ca cine le vorbeste/transmite mesajul este „dumnezeu”.

    Toti sclavetii umani, indiferent de rangul lor, primesc sau nu pozitii inalte/bogatii deosebite in aceasta viata doar daca:

    Marcu 4:9 Şi I-a zis Lui: Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie.

    Acestor sclaveti le promite Satana bucatele din halca pe care o tine strans in dinti.
    Iar ei accepta si i se inchina balaurului, aruncand la gunoi decizia exceptionala a Domnului Iisus Hristos, Imparatul imparatilor si Domnul domnilor, fata de propunerea diavolului.

    De aceea „mai mult de 190 de guverne din toată lumea au ajuns să lupte deodata cu pandemia în exact aceeași manieră”, pentru ca exista o singura voce: cea a balaurului.

    Apreciat de 1 persoană

    • Christina said, on decembrie 20, 2021 at 8:01 pm

      Desi suntem catalogati drept prostii Europei, se pare ca la noi in tara inca nu le a mers planul, 100%. Rezultatele se vad, suntem la coada vaccinatilor si singurii verzi. Structurile nu le apartin inntotalitate, si apar tot mereu surprize: politistii nu vor sa dea amenzi, judecatorii dau sentinte favorabile oamenilor, medicii fac lucruri bune pe furis, politicienii inca nu au votat certificatul verde, preotii nu indeamna credinciosii la vaccinare cum ar vrea incornoratii, si multe alte exemple. Oamenii fac misto de oms, bil gates, ursula, etc. si continua sa nu se vaccineze. Cand cred ca s au linistit lucrurile, apar unul si altul sa dovedeasca contrariul: ba un primar, ba un jurnalist, ba o vedeta, ba un politician. Pe langa opozitia controlata, exista si opozitia reala care functioneaza, fiindca daca ar fi majoritara opozitia controlata, ar produce efecte ca in Austria, Italia, etc. Da, sunt politicieni handicapati care le fac jocul, precum si personaje sinistre, dar nu sunt suficienti intr o tara ca a noastra. Pentru ca in zeci, chiar sute de ani, oamenii simpli faceau ce stiau ei: isi vedeau de viata lor in simplitate si modestie (saracie) si mentineau relatia buna cu Dumnezeu. Au ajuns astia in cer, a sporit si mai mult puterea romanilor.
      Vor sa omoare oamenii batrani care tin de traditie si de obiceiuri crestine, ca sa i lase pe astia mici fara sprijin, ca pe langa mersul la biserica, batranii puneau si o pensie in casa, unde mai ales la tara era importanta. S o faca, iarasi vom avea ajutor in cer mai mare.
      Totul se reduce la credinta, pentru ca acolo este de fapt subiectul problemei.
      O solutie cu romanii ar fi sa i faca bogati, daca vor sa i amorteasca sufleteste. Oare se incumeta la asa ceva? Ca si atunci pot aparea surprize, cu ce se intampla cand au romanii bani pe mana, a se vedea cazul cu ce a reusit sa faca Ceausescu in tara lui cu imprumutul de la F m. i.
      Prin tot acest comentariu lung si poate plictisitor, as vrea sa spun ca Dumnezeu lucreaza tot timpul in favoarea copiilor lui, indiferent de aparente. Dumnezeu e atotputernic, omniscient si mult iubitor de oameni. Daca ne alegem corect tabara, orice s ar intampla, suntem in castig.
      Si inca ceva: ce spune istoria de noi ca popor? Ca eram modesti, aceasta insemnand ca nu ne complicam existenta cu lucruri inutile, aproape de natura, in care am recunoscut maretia Creatorului, nu am cucerit popoare si tari, nu am fost lacomi si cruzi, nu am avut sclavi, nu ne am imbogatit din sudoarea altora. Si de asta nu suntem in rand cu intepatii europei, care isi iau rasplata pentru secole de cuceriri barbare.
      Eu una sunt optimista ( o forma a sperantei) si ma bazez pe cele 3 virtuti crestine pe care incerc sa le agonisesc: credinta, speranta si dragostea.
      Iar astia cu Forumul Economic, ce poti sa mai spui: trist si dezgustator sa ti petreci o existenta pamanteana efemera ca sa slujesti unor demoni care si ei incerca sa dovedeasca imposibilul: ca sunt ei mai putenici, mai inteligenti decat Creatorul lor. Ca nu fac decat sa grabeasca lucrurile in defavoarea lor.

      Apreciază

      • gigimutu said, on decembrie 20, 2021 at 11:51 pm

        Cristina,

        foarte bun comentariul tau, apreciez!

        Apreciază

    • ortodoxend said, on decembrie 20, 2021 at 9:02 pm

      Exact. Fiara din apocalipsa este deja aici.

      Apreciat de 1 persoană

    • carla said, on decembrie 21, 2021 at 1:46 am

      Calin Georgescu (YouTube- C.G.- Marea resetare) zice că înțelege asta, deci probabil și ceilalți sclaveți înțeleg.

      Apreciază

  5. scortisoara said, on decembrie 20, 2021 at 7:16 pm

    Ce fatza de iguana are Bill Gates !

    Apreciat de 1 persoană

  6. dante said, on decembrie 20, 2021 at 8:06 pm

    O fi acest indracit, Klaus Schwab, capul satanistilor din lume, care impreuna cu o echipa machiavelica duc lumea in prapastia iadului, insa partea cea mai mare din vina o avem noi, toti oamenii de pe pamint, pentru ca am decazut in asa hal incit acesti lupi nu se forteaza prea tare sa ne sugrume. Omenirea este asa de cazuta in patimi si apostazie incit nici cea mai mare inteligenta omeneasca nu mai ajuta cu nimic. Mindria, patimile si rautatea sint „virtutile” acestui veac, iar pentru acestea sint date legi care sa le sustina si sa le amplifice si mai tare.
    Fructul este gata copt si sta sa cada singur in panerul diavolului, care se freaca de bucurie pe labe ca in sfirsit a pus mina pe multrivnitul trofeu, omul.

    Apreciază

    • Kevin S said, on decembrie 20, 2021 at 9:17 pm

      Da, vina este a noastra, a mea si a tuturor celorlati oameni, „mortii vii”.
      Sa dam vina doar pe Klaus Schwab, Bill Kill, Papa, samd, este incorect.
      Noi, intreaga rasa umana, am permis balaurului sa ajunga in acest punct tehnologic, incat sa ne puna bocancul pe gat. Noi am ales sa ramanem intr-o „aspra robie”, fara sa tinem cont de legea slobozeniei in Hristos Iisus.

      Iar acum ne frangem mainile…am fost avertizati, dar am adormit cu totii.

      Apreciat de 1 persoană

  7. abc said, on decembrie 20, 2021 at 9:12 pm

    Cum se face că mai mult de 190 de guverne din toată lumea au ajuns să lupte deodata cu pandemia în exact aceeași manieră?

    Chiar, cum !!!
    Sa ne aducem aminte ca-n 2020, in iarna, ca la o strigare de trambita, tot pamantul … a intrat in casa, si a stat acolo scriind ca …. totul va fi bine. Si nu a fost, fiindca slugile lui satan au avut de la inceput alte planuri si tocmai de aceea, ca la o alta strigare 190 de guverne din toată lumea au ajuns să lupte deodata cu pandemia în exact aceeași manieră

    Toti de pe aici stiu bine ca planurile ereau de mult facute, asa era planul si plavanu .. si alti plavanio de prin toata lumea pentru asta au fost alesi: actori la o un anumit timp al iadului.

    PS: Vasile, te rog pune linkul acela in care tu din 2000 atentionai de ce vor satanele sa faca (pandemie, interzicerea drepturilor, vaccinuri, etc). Vreau sa-i arat cuiva.

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.