Comentariul zilei: Despre new age, lucifer si mandrie
Comentariul fratelui Felix postat la Sfintii MIHAI si GAVRIIL. Cum a cazut LUCIFER? Vom intelege astfel mai bine care-i treaba cu LUCIFERIANISMUL si cu tot ce se petrece acum in jurul nostru
Mici repere pentru a ne orienta spre a evita luciferianismul:
Helena Blavatsky a promovat pe la anul 1800 un spiritism care avea să invoce ghiduri spirituale pentru „binele societății”. Credința ei este cunoscută sub numele de Teosofie, „înțelepciune divina”, care pretinde iluminare spirituală si o conștiință mai mare. Aceasta s-a dezvoltat în Societatea Teosofica în care mulți lideri mondiali au adoptat o ca sistem de credință, cum ar fi foștii secretari generali asistenți ai Organizației Națiunilor Unite, Robert Muller și Maurice Strong. Odată cu revirimentul lui Blavatsky au mai venit Aleister Crowley și Alice Bailey.
În timp ce Crowley a promovat o variantă întunecată sinistră a ocultismului, ritualurilor sexuale și satanismului, Alice Bailey a fondat Lucis Trust pentru a promova 24 de cărți ezoterice folosite ca bază pentru New Age ul modern și promovarea teosofiei.
Cei care se bălăcesc si se complac în horoscoape, New Age, fenomene psihologice, Reiki, conștiința cosmică intergalactică, UFOlogie, Înălțarea Extraterestră, urmează cel mai probabil doctrinele New Age. Sunt incluse, de asemenea, doctrine care promovează pacea, „dragostea și unitatea” ecumenista New Age.
Ceea ce mulți nu-și dau seama este că Blavatsky a fost o luciferiana. Ea a declarat deschis că Lucifer era zeul ei. Alice Bailey proclamă, de asemenea, același lucru, deoarece agenția ei a fost inițial numită „Lucifer Publishing” înainte de a-și schimba numele în „Lucis Trust”. Conexiunile sunt evidente. Iar discipolii mișcării ei, Marilyn Ferguson, David Spangler, Benjamin Creme și alții cred același lucru.
De la ea au parvenit peste 150 de religii offshoot și centre de educație pentru a îndoctrina doctrinele luciferice, inclusiv Școala Arcane și Fundația Findhorn. Aceste centre de educație au predat clarviziune, manipulare media, spiritism, dezvoltare psihologica și vrăjitorie.
Cu toate acestea, învățăturile New Age maschează accentul pus pe numele lui Lucifer. În schimb, i se dau alte atribute, cum ar fi lumina, iubirea, energia cosmică și Conștiința „Christică”. Se folosesc și alte nume care sunt manifestări ale lui Lucifer, cum ar fi Maitreya și Sanat Kumara, Hristos, Mesia și chiar Dumnezeu.
New Age este o contrafacere a spiritualității creștine. În schimb, a creat un front de căutare a spiritualitatii de la cunoaștere, divinitate, și pana la conștientizare. Ea cheamă pe Dumnezeu și lumina, care sunt nume de paravan pe care le folosesc pentru Lucifer. Și apoi chiar numindu-L pe Iisus ca fiind unul dintre Maeștrii lor Ascensionați, despre care zic ca este doar numele unui spirit de formă inferioară în credința lor.
David Spangler a avut cândva un post în cadrul Organizației Națiunilor Unite ca director al inițierii planetare, in care a dezvoltat politici care să se îndrepte spre Doctrina luciferică.
În scrierile sale, el a declarat că nimeni nu va intra în Noua Eră fără o Inițiere luciferică.
Dovezi ale acestui fapt au fost afișate in bibliografia literaturii ONU și pe site-ul lor, dar apoi au fost șterse.
Blavatsky și Bailey au canalizat ghiduri spirituale pentru a-i conduce spre elaborarea doctrinei lor pentru a-i convoca pe Maeștrii Înălțați ai Marii Frății Albe, o expresie spiritistă pentru evocarea demonilor și a îngerilor căzuți. Dar ei învață că fac apel la maeștrii anteriori, strămoși extratereștri din alta Rasa care călătoresc pe diferite planete. Aceasta în cazul în care New Age aduce în discutie extratereștri, OZN, și intergalactice convingeri cosmice
În doctrina New Age, Lucifer, care este Purtătorul de Lumină, a venit de pe Venus pentru a-l elibera pe om de corupția făcută de Adonai. În relatarea lor, Lucifer este Bunul Dumnezeu, iar Adonai (Domnul Dumnezeu) a fost impostorul care l-a obligat pe om să devină zeu. Ei cred că Atlantida a fost primul epicentru al pământului și că Adonai a fost gelos pe libertatea lor și a distrus pământul. Lucifer a fost dătătorul vieții omului.
Luciferienii new age neagă faptul că Lucifer este aceeași ființă cu Satana. De aceea ei neagă că se inchina lui Satana. Și ei cred că Lucifer le dă iluminare, putere și viață. Dar Biblia spune că si Satana se poate preface in înger de lumină. Cu alte cuvinte, el poate oferi un premiu ispititor, dar în cele din urmă conduce la moarte, la despărțirea de Dumnezeu.
Acum, spiritiștii novici s-ar putea să nu-și dea seama că îl cheamă pe Lucifer, dar învățătorii superiori sunt destul de conștienți de acest fapt.
Multe forme inferioare de vrăjitorie învață sa invocam „Forța”. Societățile secrete învață să primească „Lumina”. În timp ce acești termeni abstracti par să ascundă zeitatea din spatele ei, ei se referă totuși la Lucifer Purtătorul de Lumină.
Luciferienii (indiferent dacă se afiseaza sau nu cu acest nume) se împotrivesc creștinilor, chiar dacă par să se împrietenească cu ei.
Ei au o „doctrină a lui Hristos” specifica în credința lor că Iisus este doar unul dintre Maeștrii. Dacă nu sunteti lamuriti, ei vă vor face să credeți despre ei că sunt creștini care cred în Iisus, când de fapt sunt ocultiști caci se închina la „Hristos-Constiinta”.
Versiunea lor despre creștinism este prezentata de ei ca o formă mult mai înaltă de iluminare care transcende forma inferioară a Creștinismului Bisericii primare.
Luciferienii pot ocupa poziții înalte de putere in stat. Multi sunt asociati in societăți secrete. Chiar și unii membri ai clerului sunt inițiați în organizații francmasonice căci si acestia pot fi îndoctrinati cu luciferianism. Cu toate acestea, ei nu-și dau seama până primesc grade cele mai mari in masonerie. Este totul foarte subtil. De aceea se spune că clerul creștin este poziția cea mai căutată si vanata pentru masoni.
În timp ce cei din New Age cred că au o credință mai sofisticată decat a creștinismului, cunoștințele lor sunt contrafăcute. Acesta este motivul pentru luciferieni detesta creștinismul adevărat și trebuie să-l scoată din matca pentru a l potrivi cu Noua Ordine Mondială. Puterea harului lui Hristos din credincioșii traitori adevărați împiedică duhurile rele să funcționeze conform planului lor. Da, ei pot realiza multe, dar în general integralitatea totală a agendei lor este restrânsă. Demonii lor pe care îi invocă încearcă să se împotrivească creștinilor și să se răzbune, astfel încât războiul spiritual este confruntarea zi de zi, fie ea subtilă sau mare, în care creștinii trebuie să fie traitori adevărați.
Spiritele demonice sporesc în intensitate. Influența lor este în creștere în societate în rândul publicului, politicienilor și chiar liderilor națiunilor. Mulți au fost vrăjiți de spiritele din spatele acestei doctrine luciferice. Satana poate manipula și lucra prin fiii nedreptății si controlează omenirea. El lucrează prin emoții și reacții, stârnind conflicte, amărăciune și ură. Dar diavolul vine doar să ucidă și să distrugă, iși împlinește scopul și asa îl face pe om sa adore închinarea luciferica.
Sfintii Parinti teologhisesc:
Înălțarea minții întunecă, descompune, satanizează mintea omului, astfel că revarsă din sine gândurile cele vanitoase, goale, deșarte și mincinoasa deșteptăciune despre Dumnezeu, despre lume, despre om. Iar aceasta vine din faptul că mândria prin artera sa principală absoarbe puterile sale, și viața sa, care este de la Satana, cel ce a scornit mândria și a făcut-o legea supremă a întregii sale ființe și existențe. De aceea, fiecare, chiar și cea mai mică mândrie îl satanizează câte puțin pe om, și mai întâi îi satanizează mintea. Fiindcă mândria îi cuprinde ființei umane mai întâi puterile minții, devine putere gânditoare întru ea, puterea creatoare a minții sale. În realitate, fiecare mândrie provine de la Satana. Înfumurarea este principala trăsătură a Satanei și a oamenilor îndrăciți. Trufia vieţii este un păcat ce adună în sine toate păcatele lumii. Este primul păcat din toate lumile, e păcatul lui satan – izvorul tuturor păcatelor. A fost şi va rămâne pentru totdeauna. Am zice că «trufia este tot păcatul»: tot păcatul, în miezul său, se trage din mândrie şi se ţine prin mândrie. «Trufia vieţii» s-a ţesut din nenumărate mici orgolii, dintre cele mai diferite, mari sau mici, trecătoare sau statornice. Să amintim mai întâi pe cele mai importante: slava deşartă (a savanţilor, a oamenilor de stat, a tuturor celor sus-puşi), mândria venită din frumuseţe, mândria venită din bogăţie, mândria din cauza faptelor bune, mândria din cauza milosteniilor, mândria venită din succes, mândria din cauza smereniei (chiar aşa, din cauza smereniei!)
Există oare vreo virtute, una singură, pe care mândria să n-o poată preface în patimă? Vai, mândria ce se trage din rugăciune preschimbă pe cel ce se roagă în fariseu, iar pe cel ce posteşte în sinucigaş; astfel că orice păcat este de fapt păcatul mândriei, căci prin mândrie satan a ajuns satan. De n-ar fi fost mândria, n-ar mai fi fost păcatul, nici în lumea îngerească, nici în lumea aceasta omenească.
Gândul, cuprins de mândrie, desparte mintea de rădăcina sa, de izvorul său – Dumnezeu-Cuvântul. Astfel ea se scufundă în năluciri, în vedenii și încrezându-se în sine consideră vedeniile sale drept realitate, iar nebunia sa drept înțelepciune.
Pustietatea, nimicnicia, deșertăciunea minții umane sporește până la măsuri satanice, fiindcă, din pricina mândriei, mintea omului înnebunește. De îndată ce oamenii pornesc pe calea mândriei, ei înnebunesc din cauza gândurilor, așadar adevărul evanghelic referitor la ei este vrednic de crezare: zicând că sunt înțelepți, s-au făcut nebuni (Romani 1, 22) și risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor (Luca 1, 51).
Sub toate nenumăratele sale înfăţişări, păcatul face întotdeauna acelaşi lucru: îl minte pe om zicându-i că-i poate da viaţa – şi îl afundă în moarte; că-i poate da raiul – şi-l duce în iad; că-l poate face dumnezeu – şi-l preface în diavol. Ce păcat nu-i pe de-a-ntregul minciună? Şi prin care păcat omul nu se minte pe de-a-ntregul pe sine însuşi? Priviţi mândria: prin mândrie, omul nu se minte oare pe sine însuşi, crezându-se cineva de seamă? – şi, de fapt, nu-i decât pulbere şi cenuşă. Priviţi slava deşartă: prin slava deşartă, omul nu se minte oare pe sine însuşi, crezându-se vestit? – când, de fapt, nu-i decât un hoit rău mirositor şi mâncat de viermi.
Mandria impietreste inima si incat omul nu si mai poate recunoaste pacatele. Cel mandru nu poate sa iubeasca, pentru ca mandria il inchide in sine insusi si l imbata cu desfatarile lucifericei auto indumnezeiri de sine. Mandria are ca roade o apasatoare pustiire launtrica si l face pe om sa cada prada nebuniei. Cand omul este chinuit de silnicia patimi mandriei, el cauta scapare in lumea inconjuratoare si, incercand sa si umple golul launtric, se afunda intr o si mai mare stricaciune si pierzanie, incat este gata sa savarseasca orice nelegiure si pacat.
Comentariu saccsiv:
Cateva detalii despre unele dintre personajele si temele de mai sus:
Aleister Crowley si REVOLUTIA SATANISTA (rock, sexualitate, droguri) – video si completari necesare
AGENDA 21 = MOARTE. Cititi si va ingroziti despre PIESA DIN PUZZLE CARE LIPSEA. Veti intelege totul mai bine
MAESTRUL ISUS … Despre cumplitele rataciri NEW AGE
ATLANTIDA – nu stim daca a existat insa stim sigur ca trebuie sa ne ferim de dracismele lui EDGAR CAYCE si MADAME BLAVATSKY
Care a fost păcatul sodomiților?



Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!


Saccsiv,
daca consideri util poti posta si acel fragment din Marsul Distrugatorului unde demonii marturisesc ca au in vedere sa multiplice in comunitati parohiale ortodoxe confuzia teosofica etc.
De exemplu la noi in oras un preot foarte cunoscut a dezvoltat in parohia sa o ambianta new age unde combina reiki cu radiestezie si teosofie si ecumenism.
Multi il percep ca un clarvazator.
In concluzie ce spun demonii in Marsul Distrugatorului se intampla in zilele noastre!
#
Mai jos amintesc cateva cuvinte duhovnicesti ale Sfantului Sofronie Saharov:
Cineva a trecut succesiv prin islam, hinduism, buddhism şi magie neagră. În toate religiile se ocupase în paralel şi cu magia. A devenit ortodox şi a vrut să practice în continuare şi magia, dar a văzut că nu mai poate.
Aşa a înțeles că magia este la temelia tuturor religiilor, şi că religiile sunt moarte, precum morți sunt şi capii lor, în vreme ce Hristos este Dumnezeul Cel Viu.
– Trebuie să se citească mulți ani exorcisme pentru cei ce au trecut prin magie. Aşa făcea Biserica primară.
– Buddhismul are unele adevăruri, dar un adevăr omenesc, care ajunge până la „nimic” – adică prin concentrareameditație îl conduce pe om către neființa din care a fost zidit. Este o sinucidere existențială. Însă Hristos ne călăuzeşte către îndumnezeire, către comuniunea cu Dumnezeul Treimic.
– Unii spun că buddhismul nu are legătură cu demonismul. Însă cei care spun asta cunosc buddhismul doar din cărți, vorbesc teoretic. În practică este altceva.
– Unii spun că prin meditație dobândesc o liniştire. Aceasta se arată aparent ca un lucru bun, însă oamenii care o practică sunt subjugați de trufie, şi sfârşesc în războiul trupesc. Chiar dacă scapă de buddhism, tot au război al trupului. Aceasta vădeşte satanismul acestei metode.
– Dacă citeşte cineva diverse cărți – de psihologie, buddhiste – nu mai are cum să dobândească simțirea curată a Ortodoxiei.
– Cei care au fost atei şi spun că din ateism sau din existențialism au ajuns la Ortodoxie, fără să treacă printro perioadă de pocăință, ceva nu merge bine în viața lor şi nu vor avea o evoluție bună
ApreciazăApreciat de 4 persoane
Felix
Mai bine il voi reposta, din nou, pe tot.
ApreciazăApreciază
Saccsiv,
cum crezi ca e mai bine!
In Marsul Distrugatorului demonii spun la un moment dat ca vor nivela bogatiile pamantului, probabil in intampinarea lui antihrist si vor captiva prin acest sistem social egalitar aproape toata lumea. Si apoi conchid: nici nu ne mai intereseaza daca vor ramane cativa pe care nu i am captivat, nici nu ne mai intereseaaza din moment ce avem prinsa in plasa 98% din omenire! Am reprodus aproximativ!
#
In completare mai adaug cateva cuvinte de la Sfantul Sofronie Saharov:
Duhul inselarii nu poate da dulceața adevărată a blandeții; diavolul aduce dulceața neliniștii slavei deșarte plină de spaimă; in duhul inșelării care ne tarcoale nu este nici smerenie, nici pace, nici iubire; ci doar indiferența rece de gheață a mandriei. Duhul Sfant revarsă dragostea de Dumnezeu, si sufletul duce dorul lui Dumnezeu și il caută pe El, dulce și cu lacrimi, zi și noapte, iar diavolul aduce tristețea sa, spaima răvășitoare, grea și intunecoasă, care ucide sufletul.
După aceste semne se distinge clar harul lui Dumnezeu de inșelarea diavolului.
Mandria e obarșia păcatului; toate aspectele pe care le poate imbrăca răul sunt unite in ea: părerea de sine, slava deșartă, dorința de putere, răceala, cruzimea, indiferența față de suferințele aproapelui; tendința minții spre reverie, supralicitarea imaginației, expresia demonică a ochilor, infățișarea demonică a chipului; spaima, deznădejdea, ura; invidia, complexul de inferioritate, neliniștea lăuntrică, frica de moarte sau, dimpotrivă, dorința de a ne pune capăt zilelor și, in cele din urmă, lucru nu rar demența completă. Acestea sunt semnele distinctive ale spiritualității demonice. Dar cată vreme nu se manifestă cu claritate, pentru mulți oameni ele trec adeseori neobservate. Nu este necesar ca toate simptomele enumerate să fie reunite pentru a putea recunoaște pe cel ce s-a lăsat «sedus» de ganduri pătimașe, de «vedenii» sau «descoperiri» de origine demonică. La unii domină megalomania, ambiția, dorința de putere; la alții domină o neliniște ascunsă, spaima, deznădejdea; la unii, melancolia, gelozia, ura, iar la alti dorinta poftelor trupesti.
Dar la toti intalnim in mod inevitabil o imaginație debordantă și o mandrie ce se poate ascunde sub masca inșelătoare a unei false smerenii.
Mandria este principiul răutății, rădăcina tuturor tragediilor, semănătoarea invrăjbirilor, pierzătoarea
păcii, nimicitorul randuielii lui Dumnezeu; in mandrie se află esența iadului. Mandria nu este altceva decat acel „intuneric dinafara”, in care petrecand omul se desparte de Dumnezeul iubirii. Oamenii… au iubit intunericul (loan 3, 19).
Disperarea cuprinde sufletul orgolios; el nu poate
crede in viața veșnică prin inviere. Despărțindu-l de Dumnezeu, mandria il face pe om inchis in sine de jur in imprejur. Intors in afară de sine, spre căutare de compensații in lumea incojurătoare, el cade victima tuturor perversiunilor și devine capabil să svarșească orice crimă. Mandria este principalul obstacol care nu ne lasă să fim luminați de Duhul Sfant.
leșirea din acest iad nu se poate face decat prin pocainta.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Faţă de aproapele nostru trebuie să avem aceeaşi purtare. Nu se cuvine să împărţim oamenii: acesta îmi este simpatic, acesta antipatic, căci atunci aţi intrat în război cu cealaltă persoană, şi nu vă va răbda – chiar dacă în afară nu i-aţi dat nici un prilej, nici prin cuvinte, nici prin fapte, însă aţi cugetat la aceasta, aţi gândit-o în lăuntrul vostru.
Noi, creştinii, ne-am îmbrăcat prin Botez în Hristos, ne-am îmbrăcat în Dumnezeu, iar Dumnezeu este dragoste. Şi cum este cu putinţă ca, uniţi fiind cu Domnul în Botez, să luptăm împotriva Sa? Dar cum luptăm? Prin gândurile noastre. Ne trimitem gândurile rele asupra semenilor, asupra aproapelui nostru şi asupra celui depărtat de noi. De cum se naşte în noi un gând ce nu îşi are temelia în dragoste, trebuie să ştim că am primit înrâurirea duhurilor viclene. Primind gândul cel rău, îl primim în trupul nostru pe însuşi vrăjmaşul. Duhurile sunt nevăzute, dar noi le dăm trup, spre a se face văzute.
Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața, Editura Predania, București, 2006, p.115
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De mâine 11.11.21 in satul meu, curentul electric va fi sistat pentru 2 zile. Si am fost informați ca in luna Decembrie vom sta fără electricitate timp de 2 săptămâni. Aceste informații sunt oficiale, primarul îndeamna la rugăciune.
ApreciazăApreciat de 4 persoane
In ce sat?
ApreciazăApreciază
Fraților in Moldova, si ce sa vezi, de fapt astazi am avut curent, nici nu stiu ce sa mai cred, si va spun ca informația asta am primit-o de la primar. Satul este pe malul Prutului,in Romania nu in Rep. Moldova.
ApreciazăApreciază
Mai omule de unde esti tu? Daca cumva te temi sa spui exact spune-ne macar o alta localitate din apropiere, ca sa intelegem zona unde se intampla asta.
Dumnezeu sa va aiba in paza!
Doamne ajuta!
ApreciazăApreciază
Te rog ne poți spune ce sat? Dacă este asa secret măcar comuna, județ!
ApreciazăApreciază
Ce sat va rog?
Dle Vasile va rog frumos intrebati l si Dvs.
Doamne Ajuta!!
ApreciazăApreciază
Care sat/ judet?
ApreciazăApreciază
referitor la cele două săptămâni fără curent vă referiți la zona dumneavoastră sau toată țara?
ApreciazăApreciază
poate se refera la asta
Întreruperi programate E-Distribuție Banat
Dă clic pentru a accesa Intreruperi%20programate%20in%20zona%20Banat%2008.11.2021%20-%2014.11.2021.pdf
https://www.e-distributie.com/ro/intreruperi-curent/intreruperi-planificate-banat.html
ApreciazăApreciază
https://www.electricafurnizare.ro/asistenta/intreruperi-programate/
ApreciazăApreciază
Numai sa vezi ce prostii ,ai scot
People testing negative for Covid-19 despite exposure may have ‘immune memory’
https://www.theguardian.com/world/2021/nov/10/people-exposed-to-covid-yet-not-falling-ill-may-have-immune-memory-finds-study
ApreciazăApreciază
1. Testul nu e test.
2. Chiar daca ar fi test, nu ar avea cu ce sa compare cu ce – chipurile – gasesc pentru a deficni vreun agent patogen (inventat drept SARS-CoV-2)
3. ipoteza intrarii incelula a ne-descoperitului virus CU AJUTORUL proteinei spike e o tampenie: anticorpul este tot o proteina „Y” adica spike (furca) si prin urmare, e presupusa o (posibile, totusi) conectare intre anticorpul-protein spike si … altfel de proteina spike proprie, produsa de celulel proprii ceea ce produce IMPIEDICAREA ambelor „spike” sa se ataseze de alte celule si sa produca reactia distructiva…. ei spun „infectare” dar NU ESTE!
Aceasta „conectare” intarzie atacul decisiv… si aceasta re;ativa stabilitate functionala e considerata „reaspuns imunitar”…. eronat, desigur.
4. Reactia este alergica datorita alertei fiziologice declansata de „agatarea” haotica (disperata, in lipsa de adversar real!) de celule sanatoase, necesare din corp; in primul rand celulele epiteliale alveolare din plamani.
( – gripa a trecut, faza a II-a a „otravirii biologice” nu mai este infectioasa ci alergica!)
Lipindu-se de ele este blocata preluarea oxigenului diun aer si transportarea in organism, in organele vitale.
… poti sa bagi oxifgen cat vrei da’ degeaba: nu are organismul cu ce sa-l preia si sa-l transporte molecular iar nefericitul pacalit va avea celulel pulmonare distruse / arse de oxigen: basici ca la pielea arsa care se sparg si inunda plamanul, blocheaza caile respiratorii cu lichid si mucoasa…
In starea cronica, pentru a forta dezlipirea proteinelor spike (de anticorpii monoclonali cei proprii) de de celulele rosii si desfacerea celulelor coagulate in rulouri *cheaguri, mici sau mari…) pentru a putea capta/”lipi”, = prelua oxigenul molecular din aer si sa-l transporte la organe exista o metoda foarte eficienta, rapida si fara efect advers: injectie cu solutie lichida cu 26-75 grame vitamina C (anti-oxidant, opreste „sufocarea” celulelor de catre proteinele spike „dezlipindu-le”/proces electric), bicarbonat de sodiu, clorura de magneziu si eventual un supliment de polifenol pentru a preveni situatia organismului care absoarbe greu vitamina C).
Se mai administreaza in stare de „cadere brusca”, de soc: antihistaminice (H1 si H2 blockeri) si inhibitori de protoni (PPI) (se gasesc fara reteta…). Se opreste reactia alergica… alergenul este chiar protein spike – fie din injectie, fie din transfer de anticorpi monoclonali, fie cei proprii, naturali produsi in exces si ramasi fara adversar!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
https://youtu.be/YS6eLblEdqs
ApreciazăApreciat de 1 persoană
https://www.g4media.ro/propaganda-violenta-antivaccin-la-avizierul-unei-biserici-din-campusul-studentesc-agronomie-cu-zeci-de-informatii-false-preot-nu-am-ce-explicatii-sa-va-dau-eu-dorm-foarte-bine-nu-ma-baze.html
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Antologie duhovniceasca:
Harul lui Dumnezeu este un lucru scump, spune Sfantul Paisie Aghioritul. Pentru ca să vină și să se sălășluiască in om trebuie ca acesta să se inrudească in Duh cu Dumnezeu și să nevoiască să lepede orice element omenesc. Noi insă vrem să vină harul și să ne slobozească de slăbiciuni fără nevoință. Dar pentru ca harul să se sălășluiască in om este trebuință de multă mărime de suflet, smerenie, noblețe sufletească, jertfire de sine. Urmările harului sunt bucuria, pacea, iubirea și adevărul.
Sfantul Grigorie Sinaitul precizează:
Diavolul nu poate da blandețe, nici răbdare, nici smerenie, nici dispreț (ură) față de poftele lumii, nici nu poate stinge plăceri sau patimi — aceasta este lucrarea harului. Lucrarea diavolului este infumurarea (aroganța), trufia, lipsa de bărbăție (lașitatea), tulburarea și fricai.
Sfantul Grigorie Palama subliniază:
Inșelarea chiar de ar avea aparențe de adevăr și s-ar arăta in forme de lumină, nu va putea produce roade bune, ca de pildă: ura poftelor lumii, disprețul laudei de la oameni, tanjirea după cele cerești, incetarea gandurilor, liniștea duhovnicească, bucuria, pacea, smerenia, incetarea plăcerilor și a patimilor, buna dispoziție sufletească; pentru că toate acestea sunt roadele harului, cărora se opun cele ale inșelării.
Astfel, Parintele Efrem Filotheitul ne invață:
Ce ne mai rămane altceva de făcut decat să ne condamnăm pe noi inșine permanent ca nevrednici, ticăloși și leneși!? Cel puțin prin invinuirea de sine și smerenie putem redobandi tăria in rugăciune. Căci smerenia și invinuirea de sine atrag harul lui Dumnezeu. Iar harul, la randul lui, aduce ravnă și intensitate rugăciunii.
Chiar fără osteneală ascetică sau fără să pătimească boală, un om cu smerenie și invinuire de sine, dimpreună cu mulțumire adusă lui Dumnezeu, poate atinge inălțimi duhovnicești și să simtă harul infierii. Dimpotrivă, trudind ascetic fără să-și ințeleagă propria infirmitate, slăbiciune și ticăloșie, un astfel de om luptă fără să se incununeze, asudă fără să primească plată, mergand pe cale fără de nădejde. Ce nenorocire să lupți fără să caștigi! Să cultivi fără să culegi roade!
Din această pricină, smerenia trebuie să preceadă tuturor nevoințelor duhovnicești. Omul ajunge să fie convins că absolut nimic nu se poate intampla fără ajutorul lui Dumnezeu. El crede acest lucru și zice: «sunt incapabil sa fac ceva bun». și in vreme ce nu a sfarșit să semneze faptul că el este un nimic, de indată vede gandurile de slavă deșartă! Și meditează: «tocmai acum semnam cu sangele meu ca suni un nimic, cum poate oare un gand de slava desartă sa ma atace?»
Așadar, e limpede că in ciuda întregii noastre lucrări, noi nu ne dăm seama de nimicnicia noastră, tot Dumnezeu este Cel care trebuie să ne dea simțămantul acestei nimicnicii. Așadar, ce putem face noi, dacă lucrurile stau astfel? Să nu facem nimic bun și nici un efort, așteptandu-L pe Dumnezeu să ne dea smerenie și har? Nu. Trebuie să facem orice este necesar cu privire la o virtute sau alta și apoi să așteptăm smerit cu conștiința că, dacă vrea Dumnezeu, virtutea respectivă va prinde viață și atunci vom incepe să dăm roade. Altminteri rămane numai truda.
ApreciazăApreciază
Din experienta Bisericii:
Batranii duhovnicesti au urmarit intotdeauna cu mare atentie pastrarea vietii duhovnicesti in autenticitate. Mari psihologi, s-au strecurat cu mare abilitate printre pericolele subtile ale caderii in mandrie si slava desarta. Acestea sunt cele doua capcane. De aceea cea mai mica treapta in urcusul duhovnicesc e oarecum furata, urcata pe furis, de teama celor doi dusmani care pot transforma cu usurinta urcusul in coborare. E treaba pe ascutis de sabie: poti cadea in dreapta sau in stanga, sau te poti taia de ascutisul sabiei, dar poti cadea si in sus.
Parintii cei mai experimentati stiu ca exista forte ale raului care indrumeaza gandurile spre superbie, spre suficienta. Cei cuprinsi de asemenea mreje merg in aparenta pe drumul cel bun. Urca. Cand incep sa se mandreasca insa, urcusul devine periculos. Parintii numesc acest urcus paradoxal: “cadere in sus” sau impropriu “cadere prin virtute”. E impropriu pentru ca de fapt caderea e prin mandrie dar cel in cauza se mandreste cu virtutile. E una din cele mai subtile ispite si incercari. Ea se mai numeste “ispita cea de sus” sau “ispita sfinteniei”. Despre aceasta Sfantul Efrem Sirul, intr-o traducere veche romaneasca scrie: “Ca stie vrajmasul nostru cel de obste si prin indreptari a bate razboi”, adica prin virtute, prin indemnul la virtute, ca sa te urce sus si apoi sa te faca sa te mandresti si sa cazi de acolo, de sus. E mai interesant decat sa cazi de la mica inaltime! Are si el pasiunile lui si e mare vanator de performante!
Exista doua feluri de caderi in ispita:
Caderea de-a stanga, cea in pacate grosolane, trupesti, comune. Acestea sunt usor de sesizat si usor de biruit, cu ajutorul lui Dumnezeu.
Caderea de-a dreapta, despre care am amintit mai sus,caderea cu adevarul in brate si cu parerea ca esti purtatorul tuturor virtutilor.
Despre acest al doilea fel de cadere, traditia duhovniceasca sistematizeaza patru feluri de caderi:
1. Caderea prin inaltime – angelismul. Fara a iesi din trup, te inchipuiesti ca si cum ai fi fara trup. Crezi ca nu mai poti pacatui. Aceasta reduce viata calugareasca la trandavie si lipsa de vointa, la autoasigurarea ca ai iesit din lume, ca Dumnezeu iti poarta de grija, ca El e raspunzator pentru tine, ca nu te va lasa sa pacatuiesti. Si cand crezi asa, tocmai atunci cazi.
2. Caderea prin ‘smerenie‘, inversul angelismului. Iti da diavolul un duh de sfintenie, prin smerenie, prin canon, si te face sa te crezi sfant inainte de a fi. Iti pune cuvintele sfinteniei in gura si in parere, dar inima iti ramane aceeasi. Doresti pustnicie si retragere, dar urasti, zavistuiesti si clevetesti. Lumea iti spune ca esti sfant pentru ca ai lucrare si virtute si tu vrei sa fii sfant si sa fii crezut sfant. Dar daca te supara cineva nu-l mai ierti in veci. Sfantul Teofan Zavoratul spunea unei femei care-si descoperea printr-o scrisoare pacatele:
Bine zici, dar mai spune si asa: “Si nu sunt buna de nimic. Pentru ca inima in fond iti zice: Si sunt buna de cutare”.
Se simte izvorand din adanc o parere inalta de sine in aceasta smerenie. Si chiar daca ar mai adauga: Si nu sunt buna de nimic, parerea de sine mai adauga ceva: Dar nu sunt ca celelalte. Aceasta e smerenie din cap si nu din inima, si naste trufie. Daca vrei sa te vezi de esti smerit, intreaba pe dusmani ce zic despre tine. Si daca spunandu-ti lucruri neplacute, te va intepa la inima, atunci sa stii ca esti trufas. Smerenia falsa e tot ce poate fi mai inalt. E varful trufiei. De aceea adevaratul smerit e cel ce nu-si cunoaste smerenia. Cine se smereste astfel, se inalta, iar cine se smereste spre a se inalta, cade. De aceea Nicodim Aghioritul in Razboiul Nevazut sfatuieste:
“Pazeste-te de ganduri ce par a aduce sfintenia si de ravna fara de socoteala. Cu cat lucrul are mai multa fata si chip de sfintenie, cu atat trebuie sa-l cercetezi mai temeinic”.
Caderea aceasta e cu atat mai grea cu cat esti mai convins ca esti pe inaltime, avand toate semnele inaltimii. Ci pe inaltimea adevarata e cel de jos, cel ce nu-si cunoaste nici inaltimea, nici smerenia si este in ascultare.
3. Caderea prin logica. Se angajeaza omul la viata duhovniceasca, dar nu renunta la un lucru: la logica lui. La orice abdica, dar la judecata lui nu. Critica. Are pareri. Isi face socoteli. La acestia nu este pocainta, este stiinta, cunoastere naturala, incredere si trufie. Ei au raspunsuri la orice, si nu mai intreaba pe nimeni nimic, nu mai asculta de cei ce-l sfatuiesc. De aceea spune Sf. Efrem Sirul ca a saptea lucrare a monahului si cea mai mare, e
“intrebarea de barbati iscusiti pentru tot cuvantul si lucrul, ca nu din neiscusinta si din placerea de sine, altele in loc de cele bune intelegand si facand, sa piara”.
Si iscusitul ava Dorotei spune ca mandria cea mai inalta e “mandria impotriva lui Dumnezeu”, socotind monahul ca tot lucrul bun ce a savarsit, singur el l-a lucrat, cu mintea si cu intelepciunea lui, si nu cu ajutorul lui Dumnezeu. Caderea prin minte se biruieste prin parasirea socotelii sale intru toate si prin intrebarea si ascultarea de parintele duhovnicesc. In Pateric este o istorisire graitoare asupra acestui adevar:
“Povesteau unii pentru un batran oarecare ca a petrecut 70 de saptamani mancand o data pe saptamana. Deci se ruga lui Dumnezeu pentru un cuvant din Scriptura, sa-i descopere Dumnezeu, si nu-i descoperea Dumnezeu. Deci a zis intru sine: “Desi am facut osteneala, inca nimic n-am castigat; voi merge de acum la un frate al meu si-l voi intreba” si daca a inchis chilia sa, vrand sa plece, a fost trimis ingerul Domnului catre dansul graind: ‘’70 de saptamani ce ai postit nu s-a apropiat rugaciunea ta catre Dumnezeu. Iar cand te-ai smerit pe tine, a merge la fratele tau si a-l intreba, sunt trimis sa-ti vestesc tie cuvantul”; si acestea zicandu-i lui, a plecat de la dansul”.
4. Caderea cea mai de sus este si cea mai grozava. Omul ajunge la viata autentica, adevarata. Ajunge la rugaciunea neincetata, la viata inalta, si cade tocmai prin acestea. Iata un aspect: Rugaciunea e vorbire cu Dumnezeu si-i da omului duhovnicesc niste impliniri deosebite. Cum cade omul prin aceasta? Transforma acest mijloc de a ne uni cu Dumnezeu in scop. Cauta toate acestea numai pentru bucuriile pe care le rodesc. Sunt iubitori de rugaciune pentru rugaciune. Umbla pentru dulceata rugaciunii si uita de Dumnezeu. Sfintii Parinti spun ca foarte putini din acestia se mantuiesc. Ei isi iau plata lor aici pe pamant, pentru ca au cautat-o pentru aici, chiar daca n-au facut-o la aratare.
ApreciazăApreciază
Oarecum pe subiect:
Apel umanitar urgent! Deputații dar si alți decidenți sa fie pomeniți la Psaltire!
Vedem ca in pofida tuturor dovezilor științifice, logice dar si a morților de după inoculare din fiecare zi, ca o întunecare a mintii, se dorește, într-o forma sau alta impunerea inoculării obligatorii. Pentru ca vorbim de o întunecare a mintii, de o orbire duhovniceasca, vorbim de demoni, aproape toți aleșii noștri sunt demonizați, mai mult sau mai puțin vizibil, chiar daca au nume de sfinți.
Avem o lista de deputați cu numerele de telefon. Trebuie sa ii sunam, dar cuvântul nostru se poate sa nu fie suficient. Este un duh diavolesc ce ii tine. Avem nevoie de Cineva care sa ii scoată din orbirea in care se afla. Si Cine l-a învins pe vrăjmașul cel de demult? Hristos Dumnezeu! Si toți cei ce L-au urmat pe El!
Nu cunoaștem religia tuturor deputaților, nici daca sunt ortodocși practicanți sau nu. De aceea nu pot fi puși pe pomelnic la Sfânta Liturghie. Dar pot fi pomeniți la Psaltire!
Tipăriți ACUM lista deputaților si dați-o spre pomenire la Mânăstirile care pomenesc la Psaltire de la voi din județ. ACUM! Sa nu fie nici o Sfântă Mănăstire in care se citește Psaltirea care sa nu ii pomenească pe amarații aceștia! Mai ales pe cei din USR! Nu e o gluma.
Am mai adăugat pe lista câteva personaje, pe lângă deputați, care sigur au nevoie de rugăciune. Tot la Psaltire.
Doamne miluiește pe robii tai:
Mugur
Raed
Klaus Werner
Florin-Vasile
Dacian
Valeriu
Vlad
Alexandru
Florin
Andrei
Alexandru
Andrei
Vasile
Vasile
Csaba Ferenc
Florian
Traian
Adrian
Adrian
Alin-Costel
Alin-Gabriel
Andrei-Iulian
Andrei-Răzvan
Beniamin
Bogdan-Ionel
Brian
Cătălin
Claudiu-Iulius-Gavril
Cosette-Paula
Cristian-Gabriel
Cristian-Paul
Cristina Camelia
Cristina-Mădălina
Daniel-Codruţ
Daniel-Liviu
Daniel-Sorin
Denisa-Elena
Diana
Diana-Anda
Dragoş-Cătălin
Emanuel-Dumitru
Eugen
Filip
Ilie Dan
Ion-Marian
Iulian
Liviu-Ionuţ
Lóránt-Zoltan
Marius-Andrei
Mihai-Alexandru
Mihai-Cătălin
Mihai-Laurenţiu
Monica-Elena
Nicu
Oana
Oana-Alexandra
Oana-Marciana
Oana-Silvia
Pollyanna-Hanellore
Radu
Radu Tudor
Radu-Dinel
Radu-Iulian
Rareş Tudor
Silviu
Simina-Geanina-Daniela
Stelian-Cristian
Ştefan-Iulian
Teodor
Tudor – Vlad
Victor
Viorel
Adrian-Felician
Alexandru
Alexandru-Ioan
Andrei Daniel
Angelica
Ben-Oni
Bogdan
Bogdan-Iulian
Călin-Ioan
Cătălina
Christine
Corneliu
Corneliu-Mugurel
Cosmin
Costel
Costel
Cristian
Cristian-Tudor
Cristina
Cristina
Cristina-Agnes
Dan
Daniel
Dumitru
Dumitru
Elena
Ervin
Florian-Emil
Florică Ică
Florin-Alexandru
Florin-Claudiu
Gabriel
Gabriel-Ioan
George
George-Cătălin
George-Cristian
Gheorghe
Gigel-Sorinel
Glad-Aurel
Ioan
Ioan
Ioan-Sabin
Ionuţ-Marian
Iulian-Alexandru
János
Jaro Norbert
Laurenţiu-Dan
Laurenţiu-Nicolae
Liviu-Ioan
Lucian Nicolae
Mara-Daniela
Maria
Maria-Gabriela
Marian
Marian-Cătălin
Marilen – Gabriel
Michael
Mircea
Mircea
Mircea Marius
Nelu
Olivia-Diana
Onuţ Valeriu
Ovidiu-Sergiu
Pavel
Radu-Marin
Raluca
Răzvan Sorin
Robert-Ionatan
Sebastian-Ioan
Sorin
Sorin-Dan
Ştefan-Bucur
Tudor
Valentin-Ilie
Vasile-Aurel
Vetuţa
Virgil-Daniel
Anquetil-Károly
Attila
Botond
Csaba
Dénes
Éva-Andrea
Gábor
Hunor
József-György
Károly
László-Zsolt
Loránd-Bálint
Ödön
Petru
Rozália-Ibolya
Sándor
Szabolcs
Zacharie
Zoltán
Zoltán
Adrian
Adrian
Adriana Diana
Adrian-Ionuţ
Alexandra
Alexandra
Alexandru
Alfred – Robert
Alina-Elena
Ana-Loredana
Ana-Maria
Andi-Lucian
Aurel
Aurel
Bogdan Gheorghe
Bogdan-Andrei
Bogdan-Gruia
Carmen-Ileana
Ciprian-Constantin
Claudiu
Claudiu-Augustin
Constantin
Corneliu-Florin
Cornel-Vasile
Costel Neculai
Cristina-Elena
Dan-Constantin
Dan-Cristian
Daniel
Daniel
Daniela
Daniel-Florin
Dumitriţa
Dumitru
Dumitru-Lucian
Eduard-Andrei
Elena
Eliza-Mădălina
Emil-Florin
Eugen
Eugen
Florian-Claudiu
Florin
Florin
Florin-Ionuţ
Florin-Silviu
Gabriel-Valer
George-Adrian
Georgeta-Carmen
Gheorghe
Gheorghe
Graţiela Leocadia
Ileana Cristina
Ilie
Ioan
Ioan
Ion-Cătălin
Ionel
Ion-Marcel
Irinel Ioan
Iulian-Alexandru
Laura-Cătălina
Laurenţiu-Cristinel
Laurenţiu-Viorel
Marian
Marian
Marian-Iulian
Marius-Constantin
Marius-Eugen
Marius-Horia
Marius-Ionel
Mihai
Mihai-Viorel
Mirela
Mirela Elena
Mitică-Marius
Natalia-Elena
Nicolae
Nicolae
Nicoleta-Matilda
Nicu
Nicuşor
Oana-Consuela
Oana-Gianina
Patriciu-Andrei
Paul
Radu Mihai
Radu-Marcel
Radu-Mihai
Raluca Giorgiana
Remus
Remus-Gabriel
Rodica
Rodica
Romeo-Daniel
Romulus-Marius
Silviu Nicu
Simona
Simona-Maya
Sorin Mihai
Steluţa-Gustica
Ştefan
Ştefan-Ovidiu
Vasile
Vasile-Daniel
Vasilică
Viorel
Viorica
Virgil Alin
Vlad-Piedone
Adrian-Miroslav
Andi-Gabriel
Bogdan-Alin
Cătălin-Zamfir
Dragoş Gabriel
Gheorghe
Ghervazen
Giureci-Slobodan
Ionel
Iulius Marian
Iusein
Nicolae-Miroslav
Ognean
Ovidiu Victor
Silviu
Silviu
Varol
Varujan
Alexandru
Anamaria
Antonel
Bogdan-Alexandru
Claudiu-Martin
Constantin
Francisc
Gabriel
George
Gheorghe Adrian
Ion
Ionel
Ludovic
Mihai Ioan
Nicolae
Norbert
Rodica-Luminiţa
Victoria-Violeta
Amin!
ApreciazăApreciază
Lunga lista cu paraziti. La astia trebuie citite anatemele
ApreciazăApreciază
Frumos articol ….
ApreciazăApreciază
Din intelepciunea Parintilor duhovnicesti:
1. Nimeni nu ne poate face atata rau cat ne putem face noua noi insine si unii altora (ma refer la soti, parinti-copii, prieten-prieten, adica eu-aproapele meu)
2. Rautatea si mania din noi ne intuneca total mintea si suntem in stare, fara sa ne mai dam seama macar o clipa, ca niste nebuni, sa impingem raul din noi pana la forme criminale si monstruoase.
3. Egoismul nostru devine absolut, monstruos, irevocabil, fara nicio fisura. Solidaritatea cu rautatea din noi capata infatisarea hotararii de a l extermina pe celalalt, fara sa mai putem intelege ca exterminarea celuilalt inseamna si a noastra insine, si ruinarea bunaoara, a familiei, a conditiilor in care muncim, sa intretinem casa, copiii etc.
4. Nu ne mai putem da seama ca volbura de invective, de reprosuri, de acuzatii au luat amploarea unei lupte, a unei ciupercarii, in care sombram pentru ca nu mai vrem sau nu mai suntem in stare sa facem cateva lucruri elementare, dar fundamentale ale vietii, ale raportului cu noi insine si cu aproapele nostru.
5. Pierdem complet din vedere ca nimeni pe lume nu poate face ce vrea, nici Biden, nici Putin, nici Papa de la Roma.Nici oamenii si nici stihiile lumii nu se pot dezlantui fara limite. Dumnezeu a pus pretutindeni niste granite…trebuie, vreau sa spun, sa tinem seama de niste conditii date, spirituale si materiale, caci astfel ne sfaramam. Nu putem impune Universului necazurile noastre personale.
6. Orgoliul personal poate urca pana la punctul in care insusi Dumnezeu daca ar veni si ne ar ruga sa facem un gest simplu, salvator, de smerenie, de dragoste, refuzam.
7. Nu mai stim ca in restabilirea unor situatii, care au fost grav deteriorate, e nevoie si de taceri, de renuntari de „a pune lucrurile la punct”? de renuntari la dovediri si interminabile discursuri. Combatantii trebuie sa lase vorbele la o parte si fiecare sa faca ce trebuie, sa se intoarca fiecare la treaba si raspunderea lui, caci numai asa se mai pot obtine niste rezultate pozitive si dovedi efectiv o vina.
8. Acela care arunca vina situatiei nenorocite in care se gaseste exclusiv in sarcina „celuilalt” si, din aproape in aproape, face raspunzator Universul intreg de mizeria lui, acela nu e pe calea cea buna, nu e pe calea gasirii unei solutii. Solutia incepe cu analiza la rece, ca sa descifram derogarile si insuficientele personale in tot ceea ce ni se intampla. Daca suntem ireprosabili de la A la Z, impenetrabili la orice sfat, mare lucru nu prea e de facut.
Si mai ramane ceva, sa ne aducem aminte ca Cineva a spus:
Fara de Mine nu puteti face nimic!
Mulţumirea de sine şi îndreptăţirea de sine sunt înşelarea cea mai pierzătoare în care vrăjmaşul reuşeşte să îi ţină pe mulţi oameni, şi încă nu din cei mai răi. Această înşelare taie picioarele şi opreşte din mers. Cel ce se simte drept ce nevoie are să se neliniştească şi să caute mult milă? Scopul a fost atins – omul e drept; la ce să se mai ostenească? Rămâne doar să se uite în jur, să se îngâmfe, iar pe ceilalţi să îi defaime. De fapt, asta înseamnă a strica prin gând ceea ce ai dobândit prin osteneală, şi a te pierde pe tine însuţi.
Iată de ce în învăţăturile Sfinţilor Părinţi sunt repetate fără încetare lecţii de smerenie şi defăimare de sine, şi sunt înfăţişate cu deosebită stăruinţă mustrări ale părerii de sine şi înălţării de sine. […]
Avem obiceiul să spunem: „sunt păcătos”, „sunt păcătoasă” – ce cuvinte plăcute lui Dumnezeu! Dar să ne îngrijim ca ele să nu fie doar rostite de limbă, ci şi simţite de către inimă.
Să ne convingem pe noi înşine că simţământul dreptăţii proprii este o abatere pe calea pierzării- şi apoi, îndată ce se arată câtuşi de puţin, să îl gonim ca pe un vrăjmaş cât se poate de primejdios, ce se strecoară ca să ne răpească bunul cel mai scump – îndreptăţirea înaintea lui Dumnezeu. Pentru a nu arăta slăbiciune în nicio privinţă faţă de această ispită, să facem aşa fel ca oricărei fapte şi întreprinderi a noastre să-i meargă înainte simţământul păcătoşeniei noastre, şi acesta să fie în fruntea tuturor. Dai milostenie ? Dă cu gândul: „nu sunt vrednic să primesc pentru ea mila lui Dumnezeu”. Posteşti sau iei asupra ta vreo altă asprime trupească ? Să ai gândul: „alţii îşi măresc prin nevoinţa asta suma faptelor bune, iar pentru mine e canon – trebuie să mă ostenesc pentru păcatele mele”.
Mergi la biserică ori săvârşeşti acasă rugăciune ? Să-ţi spui: „să mă ostenesc, poate că Domnul se va milostivi şi-mi va ierta păcatele”.
Şi mai ales în lucrarea rugăciunii, când vă îndreptaţi cu mintea şi cu inima spre Dumnezeu, să nu vă vedeţi altfel decât ca pe oamenii cei mai neîndreptaţi şi care au nevoie mai mult ca toţi de milostivirea lui Dumnezeu, asemenea sfântului Pimen, care spunea: „eu mă văd ca pe un om cufundat în noroi până la grumaz, şi numai gură are ca să strige: Dumnezeule, miluieşte-mă !”.
Astfel orânduindu-ne lăuntric, prin harul lui Dumnezeu vom scăpa de înşelarea părerii de sine şi vom îndepărta piedica cea mai însemnată din calea deschiderii uşii frângerii inimii – uşă prin care ieşind, în cele din urmă vom da şi de uşa milostivirii lui Dumnezeu. Amin. […]
ApreciazăApreciază
off topic
Mesaj preluat de pe Telegram — Strana ortodoxă:
„Serafim de Pireu afirmă că “Preoții care îi împiedică pe credincioși să se vaxxineze sunt schimatici”
Le-a mulțumit călduros celor prezenți pentru lupta lor grea (spune) pentru sănătatea noastră, referindu-se chiar și la salariul ceresc pe care îl vor avea și răsplata lor postumă de la Dumnezeu! – (probabil doctorilor), a numit minciuni ceea ce se spune despre morțile subite și alte efecte secundare ale vaxxinurilor, a cerut instituțiilor (Poliția și Justiția) să lucreze (să pedepsească) pentru cei care le răspândesc, a numit „insulta împotriva lui Dumnezeu” chestionarea științei (lucruri de necrezut) și a susținut că preoții care îi împiedică pe credincioși să fie vaxxinați sunt schismatici!”
Vizionează „Μητροπολίτης Πειραιώς: Σχισματικοί οι ιερείς που είναι κατά του εμβολιασμού | Καλημέρα | 06/11/2021” pe YouTube
Eu
Chiar așa să fie oare? Mie nu-mi vine sa cred! Dacă sunt cunoscători de greaca, îi rog sa verifice.
ApreciazăApreciază
Am preluat aceasta expunere pe care am modificat o in unele puncte si o redau spre citire:
Din start, moartea unui om este un moment de reculegere pentru fiecare dintre noi. Din păcate reculegerea este sumară și superficială. Gândurile noastre sunt simple: ce repede trece viața! În cazul de față, poate mai zic unii: uite, și ăsta care era atât de iubit și care se vaccinase de atâtea ori, tot a murit. Păi normal că așa este! Toți murim, fie din vaccin, fie din Covid, fie din accident de mașină.
Dar gândurile când asistăm la o înmormântare nu trebuie să fie de acest fel, ci trebuie să ne întrebăm: ce pot face eu astăzi ca să fiu mai pregătit pentru Judecată? Pentru că după moarte, vine judecata particulara. Sentinta definitiva va fi la ÎNFRICOȘATA JUDECATĂ.
Cei care nu cred, evident că se gândesc doar la ce pot face ca să se mai înfrupte din bunătățile acestei lumi cât mai trăiesc. De aceea și Mâțu alerga după boală – în loc să se odihnească – ba după filmări, ba după soluții magice de refacere rapidă a plămânilor … Din ce am auzit, parcă zisese că avea de gând “să aibă grijă și de el”. Înțelegem din asta că probabil își propusese să aibă grijă de trup, de sănătate și nu doar de buzunar. Și de asemenea, înțelegem că până atunci, nu prea avusese grijă de trup, dacă abia atunci simțea nevoia. Dar, Dumnezeu să-l odihnească!
Pregătiți de moarte nu suntem niciodată. Pr. Arsenie Papacioc spunea că a asistat la momentul trecerii la mulți oameni – ca preot fiind nevoit să îi spovedească și să îi împărtășească pe patul morții (cum se practică la noi, care nu prea ne pregătim de suflet ci mai mult de trup și ajungem – prea mulți din păcate – să chemăm preotul doar când vine moartea și crește frica de judecată). Și zicea Pr. Arsenie că toți ar mai fi dorit măcar o zi să mai trăiască (ca să se pocăiască).
Pocăința pe repede-înainte e cam greu de făcut. Nici nu știi cu ce să începi … Evident că dorința muribunzilor de a mai trăi măcar o clipă este firească și este un semn al disperării. Căci cine e pregătit este nerăbdător să ajungă la Mirele Ceresc și la “luarea cununii ce ne-a fost promisă”. Probabil că pregătit cum trebuie nu e nimeni, în sensul că există evident o incertidudine cu privire la starea noastră pâne ce vom fi trecut (sau nu) de vămile văzduhului.
Cu toate acestea, există clar unii oameni mai pregătiți decât alții. Am vazut săptămâna trecută o bătrână de 93 de ani, pe care o știu pregătită de moarte de când am cunoscut-o eu. Să zicem că era bătrână și că e firesc să fie pregătită, că ce să ma aștepți la bătrânețe altceva decât moartea.
Pr. Teofil Paraian zicea uneori că el este sigur că se va mântui. Că chiar dacă zic sfinții că nu știm ce ne așteaptă, el avea certitudinea că Dumnezeu il va mantui. Spre sfarsitul zilelor sale insa Pr Teofil Paraian a fost cuprins de o teama si o neliniste care l au dominat pana in clipa cand si a dat sufletul. De aceea nu trebuie sa bravam.
Un om pregătit cum trebuie, un suflet curat, un om care a biruit cat de cat patimile și mai are doar unele greșeli sau nedeplinătăți e firesc să aibă nădejde dar niciodata certitudine.
Totodată, nu cred că cei nepregătiți trebuie să se teamă de moarte și să fie disperați. Deznădejdea este un semn al necredinței, niște mișcări ale sufletului stârnite de diavoli, frica de Dumnezeu insa care este adevărată ne aduce pace și liniște. Judecata va fi înfricoșată deoarece ne vom întâlni cu conștiința noastră care nu va fi anesteziată de niciun ser, ci va fi la deplinătatea funcțională așa cum ne-a dat-o Dumnezeu când ne-am născut. Pentru asta trebuie de fapt să ne luptăm, ca să ne trezim propria conștiință și să vedem ce are de zis….
ApreciazăApreciază
https://evenimentulistoric.ro/armistitiul-de-la-11-noiembrie-1918-care-a-pus-capat-primului-razboi-mondial-in-fotografii-de-epoca.html
https://jurnalspiritual.eu/s-a-intamplat-in-11-noiembrie-1918/
https://www.unitischimbam.ro/armistitiul-de-la-compiegne-1918/
https://ziarulunirea.ro/11-noiembrie-ziua-veteranilor-cum-a-ajuns-sa-fie-marcata-aceasta-zi-742490/
https://www.historia.ro/sectiune/actualitate/articol/sunetul-tacerii-ora-11-in-a-11-a-zi-a-lunii-a-11-a-din-anul-1918-momentul-in-care-armele-au-tacut-pe-frontul-de-vest
ApreciazăApreciază
Era cat pe aci sa omit ce este cel mai important in invatatura biblic patristica:
Din clipa in care Hristos a desăvarșit Trupul Bisericii in istorie, noi nu ne putem mantui dacă nu devenim mădulare ale acestui Trup. Mantuirea este un lucru foarte concret inlăuntrul acestui Trup — Biserica -, al cărui Cap este Hristos.
Sfantul Igna!ie Teoforul scrie in acest sens:
Cel ce nu participă la [Liturghie] aceasta, a căzut in ingamfare și s-a despărțit pe sine (de Trupul Bisericii).
Există și un canon care spune că dacă cineva nu participă la Liturghie trei săptămani la rand fără un motiv bine intemeiat, acea persoană nu mai este primită la impărtășirea cu Sfintele Taine. Nu trebuie să vedem in aceasta numai o pedeapsă, ci mai curand o măsură care ne spune cat timp poate cineva să rămană viu duhovnicește fără Liturghie.
Sfantul Iustin Popovici spune: „cine traieste Liturghia la slujbe in biserici si prin urmare devine intim cu inima Bisericii, care este Euharistia, acela traiește cu adevarat creștinismul!”
Atat timp cat se va sluji Liturghia, Biserica va rămane vie! Ar putea fi oprită vreodată slujirea Liturghiei? Da! Cand anume? Va incepe să fie oprită din momentul in care se va desfășura draconic preludiul timpului domniei Antihristului, iar după incoronarea lui se va interzice total!
Sfantul Apostol Pavel ne spune așa:
si acum stiți ce-l opreste ca sa nu se arate la vremea lui (pe antihrist). Pentru ca taina faradelegii este la lucru, pana cand cel care o impiedica (Liturghia) acum va fi dat la o parte (II Tesaloniceni 2, 6-7).
Premisa totală a participării la lucrarea harului Sfintei Treimi este efortul individual și comun impotriva diavolului care impărățește in moarte.
Sfantul Ignatie Teoforul conchide:
Sârguiți-vă spre a vă întâlni mai des ca să aduceți lui Dumnezeu Euharistie și slavă (Liturghie). Că atunci când vă adunați mai des pentru acest lucru (Liturghie), puterile satanei se nimicesc și prăpădul adus de el se zădărnicește întru unitatea de cuget a credinței voastre ortodoxe.
Deci Liturghia este cea mai importantă lucrare duhovnicească. Liturghia este cea care susține lumea!
ApreciazăApreciază
Importanța pomenirii la Liturghie se remarcă în următorul eveniment: Înainte de descoperirea moaștelor Sfântului Teodosie de la Cernigov (1896), cunoscutul Stareț Alexie al schitului Goloseyevsky, din Lavra Pecerska a Kievului, (care a murit în 1916) care a îmbrăcat moaștele, fiind obosit stând lângă moaște, a ațipit și l-a văzut pe sfântul Teodosie de la Cernigov, înaintea lui, care i-a spus: „Mulțumesc că m-ai pomenit și pe mine. Te rog , când vei sluji Liturghia, să pomenești și pe părinții mei”– și le-a dat numele (preotul Nikita și Maria). „Cum poți, Sfinte, să-mi ceri rugăciunile, când tu însuți stai lângă Tronul ceresc și dai oamenilor mila lui Dumnezeu?”întrebă ieromonahul. „Da, este adevărat”, a răspuns Sfântul Teodosie, „dar jertfa la Liturghie este mai puternică decât rugăciunea mea”.
Prin urmare, panihidele (adică rugăciunile Trisagion pentru adormiți) și rugăciunea de pomenire acasă pentru cei adormiți sunt binefacatoare pentru ei, la fel ca faptele bune făcute în memoria lor, cum ar fi pomana sau darurile la Biserică. Dar pomenirea la Sfanta Liturghie este cea mai importanta jertfa pentru ei.
https://orthodoxologie.blogspot.com/2021/11/saint-jean-de-changhai-et-san-francisco.html
ApreciazăApreciază
Primarul din Bosanci: „Eu ca primar nu sunt vaccinat și nici nu mă vaccinez”
ApreciazăApreciat de 1 persoană
off topic
1.credeti ca daca se va impune mizeria aia de certificat verde se va aplica si bisericilor? vad ca deja, pe unele site-uri oficioase sa le zic asa, se pune aceasta problema. daca da, ce e de facut? vor cere preotii credinciosilor sa prezinte certificatul? mi se pare de vise rele dar a ajuns sa nu mai mire nimic…
2. apropos de scanarea codurilor la certificatele alea ca sa intri prin mall-uri, cineva imi spunea ca oamenii au ajuns exact ca un produs de pe raftul magazinelor. aceluia i se scaneaza codul de bare la casa cand il cumperi, oamenilor li se scaneaza QR-ul, deci practic, prin analogie, un om=un produs!!!
3. cine stie cazuri, sa le faca publice, se doreste din cate inteleg un proces colectiv
https://www.activenews.ro/stiri/PROCES-PENAL-impotriva-%E2%80%9Ecoordonatorului-actiunii-de-omor-in-masa-Raed-Arafat-si-a-conducerii-criminale-de-la-spitalul-Sf.-Ioan-Anuntul-jurnalistului-de-investigatii-Madalin-Pribu-dupa-moartea-cu-zile-a-mamei-sale.-%E2%80%9EAu-ordin-sa-extermine-170591
ApreciazăApreciază
Doamne, Iisuse Hristoase, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare Născătoare de Dumnezeu și ale Tuturor Sfinților, scapă acest popor de trădători și de dușmani! Amin.
ApreciazăApreciază
Atunci când avem în faţă două fenomene care par să fie exact la fel sau întrucâtva similare, virtutea discernământului ne îngăduie să vedem care dintre ele este adevărat şi care este fals: care adică dintre ele are duhul lui Hristos şi care duhul lui Antihrist.
Însăşi firea lui Antihrist, cel ce voieşte a fi ultimul mare conducător al lumii şi ultimul duşman al lui Hristos, este de a fi anti-Hrist – iar anti nu înseamnă numai împotrivă ci şi imitaţie a cuiva, în locul cuiva. Antihristul, după cum spun toţi Sfinţii Părinţi în scrierile lor despre el, va fi cineva care Îl va imita pe Hristos, care adică va încerca să-i amăgească pe oameni arătându-se pe sine ca fiind Hristos revenit pe pământ. De aceea, dacă cineva are vreo concepţie neclară despre Creştinism, sau citeşte Scripturile în „lumina” propriilor sale opinii, atunci acesta va ajunge la concluzii deosebit de anti-creştine. Văzând figura lui Antihrist, acesta va fi amăgit să creadă că el este Hristos.
Putem da câteva exemple ale modului prin care virtutea discernământului ne poate ajuta să înţelegem unele fenomene destul de complicate. Un astfel de fenomen este Mişcarea Harismatică. În Indiana există un preot grec, Eusebiu Stefanos, care răspândeşte această mişcare în Biserica Ortodoxă. Are un număr destul de mare de adepţi şi de simpatizanţi. Pe lângă celelalte detalii legate de modul în care se roagă şi tipul de fenomene ce se manifestă la slujbele lor, puteţi vedea limpede că ideea de bază pe care se sprijină părintele Eusebiu împreună cu aceşti harismatici este una falsă. Am primit ieri un număr al revistei părintelui Eusebiu – Logos. El vorbeşte acolo despre o mare revărsare a Duhului Sfânt din vremurile de pe urmă, cu rol pregătitor pentru venirea lui Hristos. Se crede că toţi creştinii trebuie să se înnoiască, să primească Duhul Sfânt, să vorbească în limbi. Aceasta pregăteşte venirea lui Hristos, şi, prin urmare, înainte de venirea lui Hristos, va exista o puternică erupţie spirituală.
Dacă citiţi cu atenţie Scripturile, fără a vă impune prejudecăţi, chiar şi fără a utiliza comentarii patristice, veţi vedea că nicăieri nu se vorbeşte despre o revărsare spirituală de la sfârşitul lumii. Însuşi Hristos ne spune contrariul. El ne dă învăţături despre cum să ne rugăm, despre necesitatea credinţei, despre faptul că nu trebuie să ne smintim etc. El ne dă pilda femeii care se duce la judecător implorându-l pe acesta să mijlocească pentru pricina ei, spunându-ne că trebuie să ne rugăm într-un mod asemănător, să continuăm să ne rugăm până ce Dumnezeu ne va asculta şi ne va da ceea ce ne trebuie. Avem aici un exemplu temeinic despre rugăciune. După care zice: Dar (adică: deşi v-am dat această învăţătură şi acesta este felul în care trebuie să vă rugaţi), Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ? Cu alte cuvinte, deşi v-am dat toate acestea, se pare că nu vor mai rămâne creştini la sfârşitul lumii. Va găsi El oare credinţă pe pământ? înseamnă că nu va mai găsi aproape pe nimeni, că nu va mai rămâne nimeni. La sfârşitul lumii nu vor fi mulţimi de oameni rugători, plini de inspiraţie şi de Duhul Sfânt. Toţi Sfinţii Părinţi care vorbesc despre acest subiect au în vedere marea strâmtorare de la sfârşit, spunând că toţi creştinii autentici vor fi ascunşi privirilor lumii, nefăcându-şi simţită prezenţa. Cei care vor fi mai vizibili lumii nu vor fi creştini adevăraţi.
Astăzi asistăm la puternice renaşteri harismatice la Universitatea Notre Dame, iar în Ierusalim are loc anual o conferinţă despre Duhul Sfânt. Şaizeci-şaptezeci de mii de oameni se adună la un loc şi se roagă, îşi ridică mâinile şi vorbesc în limbi. Arată de parcă s-ar fi întors vremea Apostolilor, dar dacă ne uităm la ce se-ntâmplă de fapt acolo, veţi vedea că nu este un duh care ar trebui să fie, ci altul, diferit. De aceea, cuvintele părintelui Eusebiu despre Sfântul Simeon Noul Teolog legate de modul în care trebuie să Îl cunoaştem pe Duhul Sfânt şi cum să-L primim în mod conştient nu sunt greşite, reprezintă o învăţătură adevărată, dar dacă ai un duh greşit, acea învăţătură nu se potriveşte.
Aici avem un caz în care, dacă aveţi un discernământ ajutat de cunoştinţele creştine de bază, puteţi privi la un fenomen care pretinde a fi apostolic şi întocmai cu vremurile Bisericii primare, pregătită pentru A Doua Venire a lui Hristos, dar, dacă priviţi cu atenţie, veţi vedea că nu este acelaşi lucru, ci chiar mai rău. Este exact ca în cazul celor ce vor să construiască Templul lui Hristos. Ei îl construiesc pentru Antihrist, şi deci este cu desăvârşire potrivnic.
Părintele Serafim Rose, Semnele sfârşitului lumii, Editura Egumeniţa, 2004
ApreciazăApreciază
Mândria este o boală sufletească de temut, care se vindecă foarte greu. Nu este păcat mai urât înaintea lui Dumnezeu decât mândria. Sfinții Părinți o numesc “sămânța satanei”.
Mândria este încrederea în sine dusă până la extrem, care respinge tot ce nu este „al meu”; este izvor al mâniei, cruzimii, enervării și răutății; este refuz al ajutorului dumnezeiesc – dar tocmai cel mândru are deosebită nevoie de Dumnezeu, fiindcă oamenii nu-l pot salva atunci când boala aceasta ajunge în ultimul stadiu.
Să vedem acum simptomele și dezvoltarea bolii, totuși. Păcatul mândriei are în dezvoltarea sa câteva stadii, și începe cu slava deșartă.
a) Simptomele slavei deșarte sunt: setea de laude; nesuferirea mustrărilor, moralei și reproșurilor; purtarea bănuitoare și ranchiunoasă, bănuirea altora; greutatea în a cere iertare; căutarea căilor ușoare; omul joacă permanent teatru în prezența altora, cu scopul de a prezenta o aparență evlavioasă, ascunzându-și cu multă grijă patimile și neajunsurile.
Omul încetează să-și mai vadă păcatele, nu-și mai bagă de seamă defectele, începe să-și minimalizeze vinovăția ori să și-o nege cu totul, ba uneori chiar s-o arunce asupra altora, și în schimb începe să-și exagereze și propriile cunoștințe, propria experiență, propriile calități și virtuți.
Pe măsura evoluției bolii, în părerea sa despre sine el devine mare, vrednic de slavă. De aceea se și cheamă această boală “mania grandorii”. În starea aceasta, omul nu numai că-i osândește pe alți, ci începe să-i disprețuiască și să-i fie silă de ei, și chiar să le facă rău. Izbăvește-ne, Doamne, de asta!
Iar când bolnavului i se pare că nimeni nu-l înțelege, nimeni nu-l iubește, ci toți îl persecută și vor să-i facă rău, boală aceasta se numește “mania persecuției“.
Mania grandorii și mania persecuției sunt cele mai răspândite forme de boală sufletească. Aceste boli sunt legate de aprecierea excesivă a propriei persoane, atunci când sentimentul exagerat al propriei valori stârnește dispreț și atitudine dușmănoasă față de oameni. Cel mândru este întotdeauna nemulțumit de cei din jur și de condițiile sale de viață, și de aceea ajunge câteodată la deznădejde, hulă, înșelare, iar uneori și la sinucidere.
b) În stadiul de început, mândria este foarte greu de recunoscut!! Doar un duhovnic încercat sau un psiholog încercat poate stabili fără greș această patimă atunci când ea se află în fașă sau, în cazuri excepționale, prin marele ajutor al Bunului Dumnezeu, chiar însăși bolnavul își poate da seama de boala/ încercarea ce îl paște. Omul se poartă aparent normal, însă un ochi experimentat recunoaște în el începutul bolii.
Omul e mulțumit de sine. Este bine dispus: cântă, zâmbește, adeseori chiar râde și câteodată hohoteste fără pricină; face pe originalul, pe spiritualul; caută să atragă cu orice preț atenția celor din jur; îi place să vorbească mult, iar în convorbirile (cât și în scrierile) lui se aude la nesfârșit “Eu“, însă un singur cuvânt dezaprobator face ca dispoziția lui să se schimbe rapid, și el devine abătut, ca în urma unei laude să înflorească din nou. În general însă, în stadiul acesta dispoziția lui rămâne luminoasă.
În continuare, dacă omul nu-și da seama de păcătoșenia sa, dacă nu se pocăiește și nu se îndreaptă, boala lui duhovnicească evoluează și se acutizează. În om apare convingerea sinceră de faptul că este mai presus de alții. Această convingere se transformă în patima de a comanda, și el începe să dispună după bunul plac de atenția, de timpul și de puterile altora. Devine obraznic: se apucă de orice, chiar dacă nu face decât să strice și să încurce, în toate se bagă, chiar și în familiile altora.
În stadiul acesta, dispoziția omului mândru se strică, fiindcă el întâmpină deseori rezistența celor din jur. El devine, treptat, tot mai irascibil, încăpățânat, certăreț, nesuferit de nimeni. Firește, oamenii încep să-l evite, dar el este convins de dreptatea sa și consideră că pur și simplu nimeni nu vrea să-l înțeleagă, și ca atare o rupe cu toții. Răutatea și ura, disprețul și îngâmfarea se instalează și prind rădăcini în sufletul lui. Sufletul îi devine întunecat și rece, mintea i se întunecă, și omul iese din orice supunere. Scopul lui este să iasă cum vrea el, să-i facă pe ceilalți să se simtă inferiori, să-i impresioneze și să-și demonstreze „dreptatea”. Tocmai trufași de felul acesta creează schismele și ereziile.
Slava deșartă este o pierdere de vreme de fapt și de drept, căci, în loc să folosim timpul acela din viață pentru a face ceva constructiv, pentru a ajuta pe cineva de pildă, noi căutăm a ne lăuda cu una-alta, a-i obosi pe cei din jur cu cine știe ce realizări mărețe credem că avem. Însă, atâta timp cât lauda de sine sau căutarea laudei celor din jur nu ne aduce niciun beneficiu, nici nouă, nici celorlalți, e lesne de înțeles că aceasta grăiește povestea unui suflet trist, bolnav, care are mare nevoie de ajutorul și mângâierea Bunului Dumnezeu.
c) În următoarea etapă de dezvoltare a bolii, omul o rupe și cu Dumnezeu… Tot ce are, inclusiv calitățile și unele virtuți, și le atribuie sieși. El e convins că-și poate aranja viața fără ajutorul altora și că poate dobândi singur tot ce-i trebuie în viață. El se simte mare voinic chiar și atunci când are o sănătate plăpândă. Se îngâmfă cu „înțelepciunea” sa, cu cunoștințele sale, și se mândrește cu tot ce are – iar rugăciunea lui devine nesinceră, rece, fără frângere de inimă, iar mai apoi încetează de tot să se mai roage. Starea lui sufletească se face negrăit de întunecată, dar totodată el e convins că e pe calea cea dreaptă și continuă să meargă cu grabă spre propria pierzare.
La întrebarea: „Cum să recunoaștem trufia din noi?”, arhiepiscopul Iacov al Novgorodului, de exemplu, a scris următoarele: „Ca să o pricepi, ca s-o simți, bagă de seamă cum te vei simți atunci când cei din jurul tău fac ceva așa cum nu-ți place ție, împotriva voii tale. Dacă în tine ia naștere în primul rând nu gândul de a îndrepta cu blândețe greșeala, ci apare nemulțumirea și mânia, să știi că ești trufaș, și încă profund trufaș”.
Dacă până și cele mai mici nereușite te întristează și te apasă, încât nu te mai înveselește nici gândul la Purtarea de grijă dumnezeiască, ori de ești fierbinte față de nevoile proprii și rece față de nevoile celorlalți, sau dacă atunci când vezi restriștile altora, fie acesteia chiar și vrăjmași ai tăi, te bucuri, iar când vezi fericirea neașteptată a aproapelui te întristezi, ori dacă te jignesc chiar și observațiile moderate cu privire la neajunsurile tale, atunci, să știi că ești trufaș, și încă profund trufaș.
Însă, e bine de știut că “Sufletul mândru e rob al fricii de fapt; nădăjduind în sieși, el se teme și de un zgomot slab, până și de o umbră. Fricoșii își pierd adeseori mințile, și pe drept – fiindcă drept este că Domnul să-i părăsească pe cei mândri, ca și ceilalți să învețe să nu se mândrească.” după cum ne învață Sfântul Ioan Scărarul.
d) Despre oamenii care trăiesc doar după voia lor și își satisfac patimile știm că voia lor este sămânță a iadului și că ea coboară sufletul în iad. Iar despre cei care se străduie să cunoască voia lui Dumnezeu și să-I urmeze putem și trebuie să vorbim mult, ca să îi ajutăm în această lucrare bună a lor.
Dacă toți ar cunoaște lucrul acesta și și l-ar lămuri cu toată seriozitatea, puterea cea rea s-ar dovedi neputincioasă în viclenia sa și n-ar reuși să le insufle oamenilor gânduri trufașe nici dacă aceștia ar avea nenumărate fapte bune fiindcă fiecare și-ar spune cu sinceritate: „Cu ce mă pot lauda? Poate doar cu neputințele și păcatele – iar tot ceea ce am bun e de la Dumnezeu!”
Adevărul e că, strâmtă, spinoasă și grea este calea creștinului căci ea cere multă și mare jertfă… cere lepădare de sine în numele iubirii de Dumnezeu și de aproapele, și în această cale îl întâmpină mereu ispite de la diavol. Este nevoie de o voință foarte puternică, lucrătoare, pentru a nu ceda smintelii, pentru a nu te teme de ispite, de lupta cu puterea cea rea. Pe de altă parte, largă, netedă și ușoară este calea omului care trăiește după voia diavolului, care răspunde la chemarea patimilor sale și le împlinește nazurile. Pe dinafară, această cale este semănată cu trandafiri, însă… pentru cât timp oare?
Totuși, este bine de știut că ispitele ne sunt de folos, dacă știm să le folosim. Ele pun la încercare, curățesc și luminează sufletul, și arată cât este de puternică credința noastră; de aceea nu trebuie să deznădăjduim atunci când vin ispitele, ci trebuie să ne luptăm vitejește cu ele și, lucrul principal, nu trebuie să dăm loc gândului: „Sunt mai bun ca alții!” Deci, să nu uităm că orice neplăceri și ispite am întâmpina în calea noastră trebuie să le primim întotdeauna ca pe niște încercări, nu ca pe niște semne ale lepădării de către Dumnezeu, de sinucidere.
Ispita aceasta, a mândriei, a slavei deșarte, a trufiei, este o cale ce duce la cunoașterea lui Dumnezeu. Nenorocirile, necazurile și ispitele de tot felul ne frâng sufletul – însă Hristos, spre mângâierea celor necăjiți, spune: „că spre Mine a nădăjduit, și-l voi izbăvi pe el… și-l voi proslăvi… și-i voi arata lui mântuirea Mea.” (Psalmi. 90,14-16). Amin!
Oamenii doar cred că îl iubesc pe Dumnezeu; ei doar cred. Adică, totul este doar în căpșorul lor. În fapt, însă, nu exista/ există un real sentiment de Iubire; omul neavând o relație reală, profundă, trainică, cu Dumnezeu.
Adevărul e că, totul devine mult prea formal și mulți mergem la biserică poate din plictiseală, uneori dintr-o simplă curiozitate, ori dintr-o nevoie (precum nevoia de bani, nevoia de a găsi o parteneră potrivită în biserică, în timpul slujbei dacă se poate), alții din interes (precum interesul de arăta comunității ce oamenii evlavioși suntem noi). Altfel spus, oamenii merg la biserică mai mult din mândrie și mai puțin din marea lor dragoste pentru Dumnezeu.
În peisajul acesta trist, nu inimile noastre dicteaza picioarelor unde să se îndrepte, ci mârșăvia ce zace în noi este cea care ne ghideaza într-o parte sau alta, la o biserica sau alta. Drept urmare, unii se obișnuiesc cu spovedaniile mincinoase (pe jumătate), de parcă noi atunci când ne privim în oglindă vedem doar o jumătate de față, ci nu întreg chipul.
Unii mireni tot schimba duhovnicii de la an la an ori chiar câte doi-trei în același an. Oamenii aceștia nu cultiva, din păcate, statornicia.
Însă, în realitate lucrurile prind un contur din ce în ce mai trist: vedem preoți obosiți de tot formalismul acesta, care, în durerea lor, nu mai realizeaza că în loc să lupte pentru Hristos ei își pierd, clipă cu clipă, flacăra aceea – pierd simțirea; legătura lor vie cu Duhul Sfânt. Și toate acestea se întâmpla peste tot; totul devine de un formalism atât de dur, brutal, morbid.
Să ne gândim (reflectăm) puțin, mai mult, asupra acestor lucruri. La urma urmei, nici nouă nu ne-ar plăcea ca ai noștri copilași să vină la noi în vizită, cu chiu cu vai; îmbrățișarea lor să fie una rece, formală; sărutarea lor sa fie rapidă, iute, acră; vorba lor să fie deșartă; iar faptele acestora să nu aibă nici cea mai mică legătură cu iubirea pe care ei zic că o au, că o simt, pentru noi.
Bunul Dumnezeu să ne ajute pe toți să ne întărim în credința, în nădejdea, și mai ales în dragostea noastră pentru Mult Milostivul nostru Dumnezeu, după cum spune Sfânta Scriptură de altfel: „Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (I Corinteni 13, 13).
ApreciazăApreciază
[…] Comentariul zilei: Despre new age, lucifer si mandrie […]
ApreciazăApreciază
[…] Comentariul zilei: Despre new age, lucifer si mandrie […]
ApreciazăApreciază