SACCSIV – blog ortodox

Cum a prevenit un avort Preasfânta Născătoare de Dumnezeu: O minune din perioada sovietică

Posted in avort, Maica Domnului, minuni, Preasfînta Fecioară Maria, Uniunea Sovietica, URSS by saccsiv on octombrie 26, 2021

Orthodox Christianity: HOW THE MOST HOLY MOTHER OF GOD PREVENTED AN ABORTION: A MIRACLE OF THE SOVIET ERA

Cum a prevenit un avort Preasfânta Născătoare de Dumnezeu: O minune din perioada sovietică

De Alexandra Gripas

S-a întâmplat în perioada sovietică. Doctorii au încercat să o convingă pe pacientă șă-și întrerupă sarcina din cauza unor probleme medicale și a vârstei. Preasfânta Maică a lui Hristos a oprit-o pe femeie din a face un mare păcat. Personajul din această naratiune devine o femeie însărcinată și, după un drum dificil spre mântuire, o credincioasă.

Natalia s-a născut cu o boală de inimă. S-a măritat imediat după ce a absolvit facultatea, cu specializare în științe economice. Și ea și soțul ei visau să devină părinți. Dar, după câțiva ani de la căsătorie, a fost diagnosticată ca suferind de infertilitate.

La vârsta de 35 de ani, când nu mai visau și chiar evitau discuțiile despre a avea un copil, află că în sfârșit, după atâtea strădanii, avea să devină mamă. Vestea i-a dus în culmea fericirii pe cei doi, renăscându-le speranțele pentru o familie împlinită și fericită.

Dar doctorii i-au spus Nataliei că, din cauza vârstei și a problemelor pe care le avea la inimă, va trebui să facă avort.

„De ce ai vrea tu, o doamnă drăguță și educată, să ai un copil bolnav? De altfel, ar fi un noroc dacă ai supraviețui travaliului. Nu e de glumit cu problema ta de la inimă. Problema este atât de mare încât chiar și o femeie cu o vârstă sub 35 de ani ar fi sfătuită să nu aibă un copil. În cazul tău nu sunt decât contraindicații: problema de la inimă, faptul că e prima ta sarcină și vârsta. Hotărăște-te cât încă ești în prima fază a sarcinii. Va fi prea târziu dacă trec 12 săptămâni…”

Acestea se întâmplau la sfârșitul anilor ʽ1970, când mai toate femeile considerau avortul doar o altă „procedură medicală”.

Doctorul a reușit s-o convingă pe Natalia și i-a emis un certificat de avort.

În dimineața următoare Natalia era în drum spre spital. Căra cu ea o sacoșă cu toate cele de trebuință în spital: o cămașâ de noapte și un capot, papuci, pastă și periuță de dinți și o carte. Lacrimile șiroiau pe obrajii Nataliei în timp ce mergea pe drum: „De ce mi se întâmplă mie asta? Pentru ce? Ne doream atât de mult să avem copii!”

A ajuns la o intersecție. Absorbită de gândurile ei și neatentă la traficul aglomerat și la culoarea roșie a semaforului, dă să treacă prin fața unei mașini care era gata să o calce. Dintr-odată, cineva o apucă de mână și o împinge înapoi pe trotuar. Dezastrul fusese evitat.

Natalia se întoarse: lângă ea stătea o femeie purtând un pardesiu lung și având o coafură foarte frumoasă.

„Nu te duce la spital, nu face asta. Ai cerut un copil și vei naște un băiat. O să fie mai greu uneori dar te vei descurca!” i-a spus femeia cu o voce caldă.

Natalia a vrut s-o întrebe pe strania femeie de unde știe atât de multe despre ea sau cum de aflase despre avort si despre dorința ei de a avea copii. Dar misterioasa femeie dispăruse. Natalia își spuse că poate i s-a părut că a văzut-o și că nici nu a vorbit cu ea. De altfel, alți pietoni se învârteau în jurul ei:

„Fiți mai atentă data viitoare, doamnă! Ați țâșnit practic de sub roțile mașinii. Practicați vreun sport sau ceva?”

Natalia zâmbi trist:

„Aș vrea eu! Tot ce pot să fac este să mă plimb încet și numai dacă mă opresc din când în când să mă odihnesc. Nici măcar nu pot să nasc un copil sănătos…”

Femeia o făcuse însă pe Natalia să se răzgândească și să nu se conformeze doctorilor, așa că se întoarse și se îndreptă spre casă. Starea ei de spirit se schimbă imediat așa că începu să-și facă in minte o listă cu ce trebuia să cumpere pentru copil, plănuind unde să așeze pătuțul și cum să amenajeze locul de joacă… Când viitoarea mămică se duse până la oglindă, avu o plăcută surpriză: părea mai tânără, ridurile se mai estompaseră iar buzele, de regulă mai vineții, deveniseră roz. „Poate că mai putem lupta puțin!”, își spuse Natalia.

La următoarea ședință de consultație prenatală, echipa de la obstetrică-ginecologie a certat-o aspru, încercând să o facă „să coboare cu picioarele pe pământ”, povestindu-i despre toate celelalte cazuri nefericite de copii cu defecte și experiențe tragice din timpul travaliului pe care le avuseseră alte mame. Au pus refuzul ei pe seama furtunii hormonale din timpul sarcinii și pe modificările mentale și psihice care apar în corpul ei. Mai pe șleau spus, o considerau puțin nebună. Doctorii și asistentele îi vorbeau cu înflăcărare despre cum copiii născuți de mame având boli de inimă congenitale nu trăiesc mult și au parte de multă suferință.

Imediat ce în mintea Nataliei se născu ideea că medicii își făceau griji în mod sincer pentru sănătatea ei și că ar trebui să le urmeze sfatul, îi reapăru în minte imaginea femeii necunoscute și cu vocea caldă: „Cine știe dacă femeia aceea chiar a fost acolo? Nu cumva transform în realitate dorința noastră de a deveni părinți (visul pe care l-am visat pentru atâta amar de vreme)? Dar toate astea nu stau în picioare dacă mă gândesc la un lucru: puteam să ajung sub roțile acelei mașini și să mor iar odată cu mine să moară și copilul. Nu cumva a fost un semn de sus să nu fac asta?”

Viitoarea mămică trase aer în piept ca să prindă curaj și îi replică ferm doctorului:

„Faceți ce credeți de cuviință dar eu voi avea acest copil!”

Se născu astfel un băiețel, slăbuț, cântărind mai puțin de trei kilograme, cu unghiile vineții și nereușind să plângă la naștere. Doctorii puteau fi auziți șoptind:

„E pierdut dar nu avem încotro – trebuie să-l ajutăm să trăiască.”

Natalia a rămas în spital pentru aproape o lună, atât starea ei de sănătate cât și a copilului trebuind să fie monitorizate zilnic de specialiști.

Când soțul a venit să-și ia familia acasă, a fost informat „cu blândețe” că vor fi norocoși dacă băiatul va apuca să trăiască douăsprezece luni.

Natalia l-a îngrijit cu dragoste si răbdare pe fiul ei Grișa – i-a masat degețelele de la mâini și picioare, l-a alăptat, l-a scos afară la aer, i-a cântat cântece de leagăn la culcare.

Indiferent de vreme, îl scotea la plimbare afară zicându-i:

„Trage aer proaspăt în piept, copilul meu, să crești mare și puternic, nu te da bătut și să nu ne părăsești, pentru că te iubim atît de mult!”

Grișa se îmbolnăvea des și pe durate mari de timp. Pe când avea doi ani, a făcut febră până la 400 C fără ca aceasta să-i scadă. A trebuit să fie internat la terapie intensivă. Doctorii dădeau previziuni sumbre. Natalia și soțul ei se rugau de doctori să le permită să intre în salonul de terapie intensivă măcar pentru câteva minute, să-și mai țină de mână dragul lor băiețel măcar o dată și să-și ia rămas bun de la el.

„Tot ce îmi doresc este să-l mai văd o dată cât mai este în viață, ca să mi-l întipăresc în memorie pentru totdeauna”, striga ea, încercând să-i convingă. „Nu vreau să-l pierd, îl iubesc atât de mult. E așa de micuț și neajutorat, ca o frunză în vânt. De ce nu-l poate ajuta nimeni?”

Viața băiatului fu salvată ca prin miracol.

Odată, când ieșise la o plimbare într-un parc din apropiere, se întâlni cu o doamnă mai în vârstă.

„Draga mea, ar trebui să botezi copilul. Roagă-te la Icoana Maicii Domnului și Ea te va ajuta, neîngăduind niciodată să se întâmple ceva rău.”

Natalia fusese botezată ortodox dar nu fusese niciodată o credincioasă. Cu toate astea, se duse la o biserică ce rămăsese deschisă în perioada sovietică și vorbi cu un preot. Grișa fu botezat. Cămașa și pătura de botez le cususe Natalia cu mâinile ei. În timpul slujbei, Grișa nici n-a plâns, nici n-a făcut mofturi; nu s-a învârtit de colo-colo ci a stat calm și a ascultat toate rugăciunile.

Având încă în minte sfatul femeii în vârstă, Natalia l-a rugat pe unul dintre membrii corului să o ducă la icoana Maicii Domnului. Nu știa cum să se roage și, plecându-și capul, doar stătea acolo, neîndrăznind să-și ridice privirea și repetând simplu: „Ajută-l să devină un bărbat fericit, deștept și cu suflet bun.”

Un enoriaș a încercat să o ajute pe Natalia:

„Poți să plângi, nu-ți fie teamă de lacrimi. Fă-ți semnul crucii.”

Auzind acestea, Natalia își ridică privirea și îngheță: icoana înfățișa imaginea aceleiași femei care îi salvase pe ea și pe copilul ei. Ea înfăptuise două minuni – o salvase pe Natalia de a fi călcată de mașină și o oprise din a face un avort.

Natalia căzu în genunchi în fața icoanei:

„Maica Domnului, îți mulțumesc, din suflet îi mulțumesc Fiului tău!”

Băiatul crescu mare. Desigur, era slab și bolnăvicios: alergii, predispoziție la boli, învățând să meargă mai târziu decât ceilalți băieți de vârsta lui – plus că era considerat oficial un handicapat.

Dar, ori de câte ori i s-a mai spus cu regrete, la spital sau în cabinetele doctorilor, că băiatul nu va împlini cinci ani, apoi zece și tot așa,  femeia nu s-a mai plâns și nici nu s-a mai temut. Ori de câte ori i se spunea așa ceva, ea zâmbea și își spunea: „Totul va fi bine, Dumnezeu este cu noi, mă voi ruga Lui, Preasfintei Sale Maici și sfinților Lui!”

Soțul ei venea cu ea la slujbe, se spovedeau regulat și se împărtășeau. Nu și-au pus problema niciodată dacă Dumnezeu există sau dacă există dreptate pe lumea asta. Ei știau că Biserica lui Hristos deține cheia puterii, a păcii și a adevărului. Aici ar trebui oricine să caute protecție și milă.

Pe măsură ce fiul lor creștea, el deveni un elev de „nota zece pe linie”, învățând totul foarte ușor. De altfel, el știa ce vrea să devină în viitor – visa să lucreze ca biolog încă din copilărie. Când tânărul termină cu brio școala și intră la Facultatea de Biologie a Universității de Stat din Moscova, toată familia a organizat la biserică o slujbă de mulțumire închinată Mântuitorului iar acasă au citit acatistul Maicii Domnului.

Când Grișa începu cursurile post-universitare, Natalia se duse la fostul ei doctor. Aflând despre fosta ei pacientă și succesul copilului ei, se bucură și el sincer și-i spuse:

„E o minune care dovedește că iubirea de mamă și credința sunt mai puternice decât boala sau moartea. Sunt bucuros că nu ai făcut avort atunci…”

Grigori, doctor în biologie, are acum patruzecișiunu de ani; este invitat deseori să țină conferințe în Rusia și în Europa. Oriunde se duce, în interes de serviciu sau altfel, totdeauna caută și o biserică ortodoxă. Grisha își amintește din copilărie, din ziua botezului, că biserica este Casa Tatălui. Este casa milei și a iubirii.

Tagged with: ,

8 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. De la jumatatea lui noiembrie si dreptul la munca in Romania va fi conditionat de "certificatul verde" said, on octombrie 26, 2021 at 3:28 pm

    De la jumatatea lui noiembrie si dreptul la munca in Romania va fi conditionat de „certificatul verde”, HG’ul ilegal ce a intrat in vigoare de azi fiind doar ragazul pana coc legea:

    https://t.co/vJcpRItLoQpic.twitter.com/YaidViUysg

    — ice4you® October 25, 2021

    Apreciază

  2. Mihai T said, on octombrie 26, 2021 at 3:30 pm

    Propun o corecţie în titlu (”peroada”).

    Apreciază

  3. scortisoara said, on octombrie 26, 2021 at 3:54 pm

    Apreciat de 2 persoane

  4. Un om said, on octombrie 26, 2021 at 5:15 pm

    Doctorii au devenit călăi încă de acum 50 de ani! Avortul nu este niciodată admisibil!
    Întrebare: Cum trebuie procedat în caz de sarcină extrauterină? Ar fi bine să știm!

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: