Miliardele de oameni din întreaga lume continuă să suporte dificultățile generate de restricțiile anticovid.

Nici noi, românii, nu facem deloc excepție, cu atât mai mult cu cât, începând din această toamnă, vom avea de suportat și vicisitudinile crizei economice ale cărei efecte le vom resimți într-o manieră mult mai dură decât vecinii noștri.

A sosit ora scadențelor și vom culege roadele unei guvernări de-o iresponsabilitate care deseori a frizat nebunia, cuantificate în inflație, prețuri care cresc galopant (inclusiv la electricitate și gaze), în condițiile în care ne lăsăm programatic jefuiți de resursele noastre naturale și salariile noastre continuă să se numere printre cele mai mici din Europa.

Dincolo de toate astea, o problemă și mai gravă a societății românești, despre care nu s-a vorbit aproape niciodată pe șleau, este aceea a copiilor.

La noi nu a făcut nimeni studii despre impactul pandemiei, al restricțiilor și al demenței revărsate zilnic de televiziuni și restul presei mainstream asupra celor mici.

Nici ”cioclii apocaliptici” care îi terorizează zi de zi vorbindu-le despre saloanele și secțiile ATI, pasămite destinate de data aceasta lor, în mod special, nici cadrele didactice, dar nici măcar părinții nu par deocamdată foarte interesați de acest subiect.

Spre deosebire de medicii din țările vestice care avertizează asupra faptului că izolarea, carantinele și, nu în ultimul, rând obligația de a purta mască ore în șir au generat consecințe dintre cele mai grave asupra sănătății mintale a copiilor și că, drept urmare, am ajuns să ne confruntăm cu o epidemie internațională de sinucideri în rândurile acestora, medicii noștri tac.

Ca să dau doar câteva exemple, David Greenhorn, care lucrează la departamentul de urgență de la Bradford Royal Infirmary, Anglia, spune că numărul crizelor de sănătate mintală, printre care se numără și încercările de sinucidere la grupele mici de vârstă au crescut, de la câteva pe săptămână, în perioada prepandemică, la câteva pe zi în a doua parte a anului 2021.

”Este o epidemie internațională pe care refuzăm să o recunoaștem”, a spus Greenhorn. ”În viața unui copil de opt ani, un an este un timp foarte, foarte îndelungat. Sunt sătui și nu pot întrevedea un sfârșit.”

Iar dr. Richard Delorme, care conduce secția de psihiatrie a unuia dintre cele mai mari spitale din Franța a oferit un avertisment similar subliniind că, în mod evident, restricțiile anticovid și izolarea i-a afectat puternic pe copiii care au ajuns în spitalul său.

”Ei descriu un haos generalizat pe care nu-l mai pot îndura: Da, nu mai pot face nimic din ceea ce îmi plăcea odinioară. Nu mai pot face muzică și mi-e tot mai greu să mă trezesc dimineața când trebuie să merg la școală. Nu mai suport masca.”

Spitalul Delorme a trecut de la aproximativ 20 de tentative de sinucidere pe lună, care implicau copiii sub vârsta de 15 ani, la mai mult decât dublu. Și, chiar mai îngrijorător, este vorba despre încercări făcute cu mai multă determinare decât oricând altcândva:

”Suntem foarte surprinși de intensitatea dorinței de a muri în rândurile unor copii de 12 sau 13 ani. Și nu vorbim despre provocări sau încercări de a șantaja cu sinuciderea, ci despre o dorință autentică de a o termina cu viața.”

Este dureros și cutremurător. Și, mărturisesc, mie una mi-e tot mai greu să cred în inocența și bunele intenții ale celor care mai întâi au transformat copiii în super-răspândaci ai bolii, care puteau în orice moment să-și omoare bunicii sau părinții doar continuând să se comporte normal (toate acestea fiind, până în cele din urmă, infirmate de cercetările comparative efectuate între timp), iar acum pregătesc saloane și secții speciale ATI doar pentru ei. (Autoritățile sanitare americane au publicat, de altfel, date conform cărora varianta Delta nu produce, în rândul copiilor și adolescenților, cazuri mai grave decât celelalte variante. Dar te poți pune cu ticăloșii?!)

Mi-e tot mai greu să cred că Arafat, Mihăilă & company, precum și omologii lor de pretutindeni, sunt inconștienți și chiar nu înțeleg ceea ce fac.

Cu atât mai mult cu cât restricțiile guvernamentale și-au dovedit mai peste tot ineficacitatea, studiile științifice și exemplele din lumea reală care demonstrează acest lucru fiind tot mai numeroase.

De altfel, trebuie spus că distrugerea psihică a copiilor din țările occidentale și ”coloniile” acestora este doar bomboana de pe colivă. Ea fiind precedată de lichidarea programatică a învățământului clasic, care a început cu mult înaintea declanșării pandemiei, și înlocuirea lui cu ”educația de tip mall”, care creează, așa cum a demonstrat în nenumărate rânduri Mircea Platon, oameni incapabili să producă mari valori și să intre în competiție, potriviți doar pentru funcții de lucrători sau, în cel mai bun caz, de mici birocrați și funcționari prin diversele structuri corporatiste.

Asta ca să nu mai vorbim despre strădaniile de impunere cu orice preț a educației sexuale triviale, care încurajează pretențiile la o plăcere ”sigură”, aflată în afara oricăror standarde morale și al cărei rezultat este absolut catastrofal pentru niște suflete complet lipsite de apărare.

Însă asta doar în cazurile ”norocoase”, un mare număr de copii români (dar, probabil, și din alte țări est europene), aparținători categoriilor sociale vulnerabile,  fiind livrați direct, uneori chiar de anumite direcții ale Protecției Copilului, așa cum dezvăluia anul trecut Adriana Săftoiu, rețelelor de trafic de persoane, în vederea prostituției și a cerșetoriei.

În ciuda cenzurii cvasi-oficializate consecințele restricțiilor anticovid asupra copiilor  ( izolarea,  depresia, sinuciderea, abuzul de droguri, violența în familie etc) sunt documentate pe larg în presa occidentală.

Faptul că la noi nu există studii și cercetări serioase în acest sens le-a dat ”cioclilor apocaliptici” din România curajul de a se apropia tot mai mult și chiar de a depăși, în unele cazuri, linia roșie în ceea ce privește continua abuzare psihică a celor mici.

Însă mingea e acum în terenul nostru și nu este deloc exclus ca în iarna aceasta să se decidă chiar supraviețuirea noastră ca nație.

Pentru că un popor incapabil să-și apere copiii merită să dispară.

Nedeea Burcă