SACCSIV – blog ortodox

Nici dupa 2 ani nu a platit nimeni pentru ca Alexandra Macesanu nu a fost salvata

Posted in Uncategorized by saccsiv on iulie 25, 2021

Sa ne amintim istoricul:

– Pe 24 iulie 2019, tatal Alexandrei Macesanu anunta politia ca fata n-a mai ajuns acasa, dar autoritatile i-au cerut sa revina a doua zi.

– Pe 25 iulie, parintii au revenit la politie.

– Tot Joi, 25 iulie 2019, Alexandra suna la 112, ultimul apel fiind la 11:12:36.

– Cu mare intarziere, in noaptea de joi spre vineri, institutiile de forta ale statului ajung la poarta lui Dinca Gheorghe.

– Se decide intrarea in curte dupa ora 6:00 a diminetii zilei de 26 iulie 2019, pentru ca o eventuală pătrundere în domiciliu, respectiv anterior orei 6.00, ar fi pus în discuție legalitatea probelor ce puteau fi identificate.

– La aceeasi ora, tatăl Alexandrei este chemat la fața locului pentru a identifica inelul și lănțișorul dintr-un butoi cu cenusa!!!

– Vineri, 26 iulie 2019, la 11:45, purtătorul de cuvînt al IGPR, Georgian Drăgan, lansa ipoteza, rapid devenită teză mai întîi și axiomă mai apoi, a asasinării de către Gheorghe Dincă a Alexandrei și a Luizei.

– La ora 13:07 a aceleiasi zile, tot Georgian Drăgan declara la Antena 3: „În acest moment, colegii mei iau în calcul toate ipotezele, însă, din ceea ce a declarat medicul legist, ar fi vorba despre două persoane ale căror rămăşiţe au fost depistate în urma acestei percheziţii.”

– La ora 14:06, 26 iulie 2019, prim procurorul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Olt, Anca Anuța, declara că la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Olt a fost deschis dosar penal pentru omor calificat. Cît ai bate din palme răpirea devine omor deosebit de grav. Cei de la fața locului se concentrează pe descoperirea de probe privind omorul și nu pe descoperirea fetei.

– Iar pe 26 iulie 2019, seara, Ministrul Justitiei, Ana Birchall, transmitea: “[…] pierderea unei vieti omenesti. Cuvintele sunt insuficiente pentru a exprima mahnirea si regretul fata de aceasta crima oribila. Ministrul Justitiei prezinta sincere condoleante familiei care se afla acum intr-un moment de grea incercare si asigura atat familia, cat si opinia publica, de faptul ca va face tot ceea ce tine de competenta sa legala”.

Iata si ce spunea Ion Cristoiu, pe 18 august 2019, pe tema asta:

Admițînd că în timpul căutării fetei anchetatorii au dat de un morman de cenușă în care se aflau oseminte ce păreau umane (păreau, nu era nimic sigur), și de bijuteriile Alexandrei, cum dracu de i-a dus mintea imediat la chestia cu arderea cadavrului ziua în amiaza mare în plin oraș? Nu de alta, dar varianta cu arderea în butoi nu e crezută de nimeni din țara asta nici după ce IML a confirmat că ADN-ul din oasele respective erau ale Alexandrei. Cum de-au fost siguri că Alexandra a fost omorîtă și incinerată? Nu găsiseră cadavrul, iar despre oase nu erau siguri nici măcar că sînt de om. Și chiar dacă ar fi luat în calcul ipoteza asta, de ce au oprit căutarea fetei? Intraseră ca să găsească fata, nu ca să-l acuze pe Dincă de omor. În astfel de cazuri, de regulă, anchetatorii nu renunță o clipă la ipoteza că răpita e în viață. Se putea presupune că Alexandra a fost dusă într-o altă locație, la un complice, sau zace abandonată într-o groapă, într-o pădure. Se putea presupune că e ținută undeva în vederea scoaterii peste graniță. Autoritățile declanșează în astfel de cazuri o amplă operațiune de căutare sub semnul urgenței. Fără a găsi cadavrul fetei, invocînd niște rămășițe umane, autoritățile proclamă că fata e moartă și, prin urmare, nu mai trebuie căutată. Seara la Caracal, la 21.45, are loc conferința de presă ținută de Nicolae Moga, ministrul de Interne și Ioan Buda, șeful IGPR. Ioan Buda prezintă condoleanțe celor două familii și lansează diversiunea cu omorîrea Alexandrei în timp ce vorbea la 112. E mai mult decît interesant că Georgiana Hosu, în conferința sa de presă de peste două zile, duminică, 28 iulie, susține că a aflat din brusca mărturisire a lui Dincă faptul c-a omorît-o cînd a surprins-o vorbind la 112. Pînă duminică Gheorghe Dincă a refuzat să recunoască. De unde știa Ioan Buda vineri seara ce va spune Gheorghe Dincă peste două zile?

Pe lîngă crima de a răpi unei familii speranța, asumarea acestei teze, întărită de transformarea rapidă a dosarului din răpire în omor, ne demonstrează că tot ce s-a întîmplat în cazul Caracal de mai multe săptămîni încoace n-a stat sub semnul aflării adevărului, ci al ascunderii Adevărului. Cu excepția momentului întruchipat de conferința de presă a lui Felix Bănilă, din dimineața lui 26 iulie 2019, ancheta n-a luat în calcul și pista Rețelei. Dacă lua în calcul această pistă anchetatorii ar fi trebuit să lase deschisă ipoteza că fetele sînt în viață. Și de atunci, din 26 iulie dimineața, tot ce se întîmplă stă sub semnul uriașului efort de a convinge opinia publică de teza asasinului singuratic.

Pe 26 iulie 2019, Ministrul de Interne, Nicolae Moga, anunța că îi va demite pe șeful Poliției Române, Ioan Buda, și pe prefectul de Olt, Petre Silviu Neacșu, ca urmare a cazului de la Caracal. Decizia era anunțată la scurt timp după ce premierul Viorica Dăncilă ceruse acest lucru.

– Pe 30 iulie 2019, ministrului Afacerilor Interne, Nicolae Moga, demisioneaza.

– Pe 7 august 2019, Raed Arafat declara ca a fost realizat déjà un proiect de ordonanţă de urgenţă a Guvernului referitor la cartele telefonice pre pay:

Cartele pre pay doar cu buletinul sau cum sistemul se foloseste de propria ticalosie din cazul Alexandrei pentru a implementa o ticalosie la care viseaza de zece ani. Inca o faza din asta si ne vor baga cate un cip direct in frunte

– In septembrie 2019 are loc:

RECONSTITUIREA in BATAIE DE JOC cu un MANECHIN de puf si un BUTOI

N-am aflat din nici o stirea daca butoiul gasit la Gheorghe Dinca mai exista sau a fost distrus.

In cazul Marc Dutroux, petrecut in urma cu un sfert de secol, aproximativ 5% din populația Belgiei a ieșit în stradă. Drept urmare, Jandarmeria belgiană a fost desființată:

Sa ne amintim de cazul MARC DUTROUX. Acesta facea parte dintr-o rețea de prostituție în care erau implicați membri din poliție și guvern

 

4 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. infiniteladder said, on iulie 25, 2021 at 3:56 pm

    Sistem ticalos, aservit intereselor americane,mai bine zis deep state-ului american.In Romania, cred ca sunt cei mai multi tradatori si lingusitori in politica si servicii secrete, care fac orice le cer stapanii, fara sa se gandeasca la consecinte.Numai daca te uiti la Iohannis, George Maior, Mircea Geoană,Dacian Ciolos si altii iti vine scarba sa vezi asemenea lichele.

    Apreciază

  2. Merkel aid says unvaccinated may be banned from restaurants Baden-Wuerttemberg PM doesn’t rule out mandatory inoculation said, on iulie 25, 2021 at 4:23 pm

    https://www.bloomberg.com/news/articles/2021-07-25/german-politicians-float-bans-mandatory-jabs-for-unvaccinated

    Apreciază

  3. In trecere said, on iulie 26, 2021 at 12:20 pm

    Sotul lui birchall era pe lista scurta de contacte a lui epstein.

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: