Pogorârea lui Iisus Hristos la iad

Foto: https://stthomasneilston.co.uk/?p=757

1 Petru 3, 18‑22:

Pentru că şi Hristos a suferit odată moartea pentru păcatele noastre, El cel drept pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul,

Cu care S-a coborât şi a propovăduit şi duhurilor ţinute în închisoare,

Care fuseseră neascultătoare altădată, când îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu aştepta, în zilele lui Noe, şi se pregătea corabia în care puţine suflete, adică opt, s-au mântuit prin apă.

Iar această mântuire prin apă închipuia botezul, care vă mântuieşte astăzi şi pe voi, nu ca ştergere a necurăţiei trupului, ci ca deschiderea cugetului bun către Dumnezeu, prin învierea lui Iisus Hristos,

Care, după ce S-a suit la cer, este de-a dreapta lui Dumnezeu, şi se supun Lui îngerii şi stăpâniile şi puterile.

Sfântul Apostol Petru vorbeşte despre pogorârea Domnului la iad. In răstimpul dintre moarte şi Înviere, când trupul Său zăcea în mormânt, Hristos a coborât cu sufletul Lui îndumnezeit printre cei adormiţi şi le‑a propovăduit cuvântul Evangheliei. Până la Învierea Lui toţi oamenii mergeau în iad.

Sfântul Chiril al Alexandriei:

„Ducând cuvântul credinței la iad, Hristos a extins harul Său la întreaga fire”

La încheierea Proscomidiei, precum şi la intrarea cu Cinstitele Daruri, în Sfântul Altar preotul rosteşte, în taină, rugăciunea:

„În mormânt cu Trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul şi pe tron împreună cu Tatăl şi cu Duhul ai fost, Hristoase, toate umplându-le, Cel ce eşti necuprins”