SACCSIV – blog ortodox

ENCICLOPEDIE: Gheorghe Piperea despre David Rockefeller. Si completarile mele

Posted in David Rockefeller by saccsiv on aprilie 16, 2021

Gheorghe Piperea pe facebook:

Prin iunie 2015 se zvonea că David Rockefeller, care implinise deja 100 de ani, era performerul absolut al transplanturilor de inimă – ajunsese la cel de-al șaselea. Am scris pe fesibuc despre asta – câțiva cerberi ai adevărului (fact checkers) au susținut atunci că ar fi informație falsă, dar nu a existat niciodată vreo dezmințire oficială a acestui zvon – prezent, de altfel, în presa americană, pe atunci încă independentă de mogulii IT care azi își permit să interzică pe oricine sau să cenzureze orice informație sau opinie, în timp ce lasă dictatori feroce, mincinoși notorii sau devianți sexuali să își verse în rețele de socializare toate mizeriile și propaganda. Am inclus un comentariu mai larg despre acest caz în cartea mea din 2015, Parakletos, unde am citat mai multe publicații electronice și presa americană care relatau știrea. Discuția, care se regăsește în cap. III („Ultra”), se făcea în legătură cu pretenția marilor neo-feudali globali de a trăi perpetuu, ca niște zei ctonici, și în legătură cu promisiunea „îmbunătățirii” fizice a corpului uman și a amortalității, emisă de transhumaniști și promovată de ultra-bogătașii lumii, disperați să prindă momentul singularității, adică al saltului la statutul de ultra-om*. Pentru asta erau – și sunt capabili – de orice gest sau comportament amoral sau diabolic, ba chiar de negarea condiției umane și de distrugerea valorilor perene ale umanității**. În acest cortegiu al țicniților mesianici care cred în mod religios în amortalitate și care ne impun concepția și metodele lor de „reparare a lumii” (vătămând-o aproape ireparabil și stricând-o, de fapt) îl regăsim și pe nelipsitul Bilgheiț.
Este cazul să precizez că D. Rockfeller nu a apucat singularitatea, părăsind această lume așa cum au făcut-o toți oamenii pănă acum și așa cum o vom face și noi (slavă Domnului).

Vă invit să parcurgeți acest text din 16 iunie – asupra căruia nu am făacut decât corecturi de scriere:

„David Rockefeller a implinit in iunie 2015 virsta de 100 de ani. A supravietuit toturor celor 5 frati ai sai, precum si fiului sau Richard, decedat anul trecut intr-un accident de avion. In timpul „scurtei” sale vieti a facut “doar” 6 transplanturi de inima. Astfel de operatii sunt, probabil, dintre cele mai complicate lucruri care se fac in spitale, imobilizind echipe numeroase si complexe de chirurgi, anestezisti, cardiologi, neurologi, asistente, infirmieri etc. In mod evident, in ziua sau chiar saptamina in care face un transplant de inima, echipa respectiva nu se mai poate ocupa de alte cazuri, nici macar de cele hiper-urgente. Costul unei astfel de operatii este de cca 200 de mii de dolari, nefiind la mina unui american de rind care nu are o asigurare de sanatate suficient de mare. Un film american relativ recent este revelatoriu sub acest aspect : John Q se numeste. Este cu Denzel Washington. Vi-l recomand.
Nu acestea sunt, insa, lucrurile cele mai revoltatoare, ci faptul ca, la 100 de ani, dl D. Rockefeller are la activ nu doar 6 inimi care i s-au transplantat succesiv, ci si 6 sanse la viata rapite unor oameni cu mult mai multe motive pentru a trai: mai tineri, mai cu copii de crescut, mai cu viitor de implinit, mai cu valori de împărtășit cu lumea.
Ca si tatal si bunicul sau (“legendarul” John D. Rockefeller), ca si majoritatea barbatilor din familia sa, dl D. Rockefeller este un mare mason, fiind, alaturi de cei din familia Rotschild, persoana care a avut cea mai mare influenta asupra sistemului bancar mondial (este unul dintre putinii decidenti in cadrul Federal Reserve of USA, fabrica de bani a Americii), dar si a asupra sistemului medical actual, el fiind principalul promotor al medicinei alopate, care isi propune sa combata efectele si nu cauzele bolilor, ceea ce impusca doi iepuri dintr-un foc : dă de lucru marilor producatori de medicamente si tine riscul de crestere a virstei populatiei de rind sub control.
De altfel, dupa toate probabilitatile, D. Rockefeller a fost in centrul unui urias scandal, declansat in 2006 de regizorul Aaron Russo, cu implicarea fiului sau, Nick, care a dezvaluit ca familia Rockefeller are o uriasa influenta asupra guvernului SUA si ca, impreuna cu alti miliardari masoni, planuiesc reducerea masiva a populatiei si implantarea tuturor oamenilor de rând cu cipuri RFID (nota – in prezent nici nu mai e nevoie de asa ceva; internetul a ajuns la o asemenea raspindire planetara, incit oriunde, oricind, cineva poate fi localizat si, deci, controlat). La scurt timp dupa scandal, Aaron Russo a murit de un cancer suspect de abrupt.
Desi discret, D. Rockefeller influenteaza masiv soarta planetei, alaturi de alti mari masoni, cum ar fi Bill Gates, Warren Buffet si baronul Rotshchild, făcând asta nu numai prin controlul asupra activitatii bancare, exercitat de la nivel de Federal Reserve, de agentii globale de rating si de industrie farmaceutica, ci si prin activitati mai mult sau mai putin caritabile ale unor ONG-uri pe care le conduce sau le finanteaza. în rețeaua sa de sens sunt incluse marile universitati din Ivy League, pe care le sponsorizeaza masiv. Bill Gates, de exemplu, sub masca unor activitati caritabile, conduce o fundatie care are ca scop vaccinarea in masa a populatiei. De altfel, Bill Gates chiar a spus ca, dacă vaccinarea ar determina reducerea cu măcar 10 procente a populației, înseamnă că ONG-urile sale vor fi făacut o treabă foarte bună. Suntem, deci, prea multi pentru fondatorul si proprietarul Microsoft. Ii ocupam spatiul vital. Revenind la Rockefeller, sa retinem ca el este, alaturi de Zbigniew Brzeziński, si fondatorul asa-numitei Comisii Trilaterale, o organizatie de influenta oculta la nivel planetar, infinit mai puternica decit Grupul Bildelberg.

[…]

Reamintesc aici, tuturor, avertismentul lui George Orwell (1984): noi vă vom goli de conținut și apoi vă vom umple cu noi înșine”.

*acest curent ideologic satanic nu s-a născut în pandemie, ci cu mult timp înainte; în anul 2004, Francis Fukuyama spunea că trasnhumanismul este una dintre cele mai diabolice (most evil) idee contemporane; promovat cu insistență, bani, sponsorizări și lobby la limita traficului de influență de șefi supremi ai corporațiilor Big Tech (unul dintre ei este guru-ul scientolog de la goagăl, Ray Kurzweill, altul este patronul Tesla, Elon Musk), transhumanismul a găsit în plandemia anilor 2020-2021 oportunitatea aproape perfectă de punere în practică a ideilor lor satanice, de remodelare a omului, prin „îmbunătățiri” chimice, genetice, bionice etc., trecând prin operațiunea prealabilă de golire a omului pe interior, de transformare a sa într-un om de tinichea, într-un golem aflat în permanență în căutarea sufletului pierdut, sperând să îl regăsească în castelul Vrăjitorului din Oz din Orașul de smarald al amortalilor tehnologici

**despre aceasta goană disperată după instrumente farmaco-chimice, genetice, bionice sau oculte necesare pentru a rămâne în viață până la momentul singularității, puteți să citiți într-o carte din 2016 a lui Andreas Eschbach, intitulată Aurul diavolului – eu am citit-o recent, prin ianuarie, și chiar am citat-o în cartea Lamentabilul amurg târziu al zeilor (care va apărea curând la editura Rao)

 

Comentariu saccsiv:

Treaba cu transplantul de inima este si mai grava, insa domnul Gheorghe Piperea inca n-a inteles-o:

MOARTEA CEREBRALA nu este MOARTE BIOLOGICA – un excelent studiu din Grecia

Daca e real, e cumplit: Cei in “MOARTE CEREBRALA” PLANG cand SUNT TAIATI si li se SCOT ORGANELE…

DE CE SUNT ANESTEZIATI “MORTII” in timpul prelevarii de organe? Ce reactii apar atunci cand sunt taiati? CE LUCRURI TERIFIANTE NI SE ASCUND?

Si pentru ca “mortii” pregatiti pentru donare de organe nu sunt morti de-a binelea, evident ca uneori se mai si trezesc taman inainte de hacuire.

O analiza a interviului cu Aaron Russo puteti citi la:

DOCUMENTARE CELEBRE: Interviul luat de Alex Jones lui Aaron Russo, subtitrare in limba romana si o analiza a sa

Domnul Gheorghe Piperea greseste si cand considera ca “in prezent nici nu mai e nevoie de cipuri RFID; internetul a ajuns la o asemenea raspindire planetara, incit oriunde, oricind, cineva poate fi localizat si, deci, controlat)”.

Pe papusarii cei mari nu-i intereseaza doar componenta Big Brother, ci ceea ce ei considera a fi marele final: semnul fiarei, fara de care nu se va putea cumpara sau vinde. Asadar pentru ei este extrem de importanta existenta cipului RFID (sau alta forma de implant) in angrenajul buletine biometrice – e-Guvernare – internetul obiectelor – disparitia banilor cash.

Referitor la transumanism, Max More, parintele acestuia, a descris foarte elocvent doctrina spirituala a acestei miscari in eseul sau publicat in 1990 „Elogiu Diavolului”:

„Diavolul – Lucifer – este o forta a binelui (unde definitia „binelui” este acel ceva pe care eu pun valoare, nu doresc sa ofer o valoare universala acestui cuvant). Lucifer inseamna „cel ce aduce lumina” si acesta este primul indiciu al importantei sale simbolice. Legenda spune ca Dumnezeu l-a aruncat pe Lucifer din rai pentru ca Lucifer a inceput sa-i puna intrebari lui Dumnezeu si ii facea pe ingeri sa se revolte. Dar trebuie sa realizam ca aceasta poveste ne este spusa din punctul de vedere al celor aflati de partea lui Dumnezeu si nu de catre cei de partea lui Lucifer (voi folosi termenul de luciferieni de acum inainte, pentru a ma delimita de satanisti, cu al caror sistem de credinte am cateva probleme fundamentale). Adevarul ar putea fi ca Lucifer si-a dat „demisia” din rai.

Dumnezeu, dupa toate dovezile pe care le avem, fiind un sadist, a incercat sa-l tina pe Lucifer prin preajma pentru a-l pedepsi si pentru a-l tine sub puterea lui. Cel mai probabil Lucifer se saturase de imparatia lui Dumnezeu, de sadismul sau, de nevoia sa de conformitate si ascultare, de episoadele de furie psihotice dezlantuite la descoperirea semnelor gandirii independente la cineva din jur. Lucifer a realizat ca nu va putea fi independent niciodata sub controlul lui Dumnezeu. Asa ca a ales sa plece din rai, statul spiritual totalitar aflat sub controlul lui Iehovah, si a fost insotit de ingerii care au avut curaj sa puna sub semnul intrebarii autoritatea lui Dumnezeu si sistemul lui de valori. Lucifer reprezinta ratiunea, inteligenta si gandirea critica. El se opune dogmei lui Dumnezeu si oricarei dogme de orice fel. El reprezinta idealul explorarii unor noi idei si a unor noi perspective in vederea gasirii adevarului.

Cititi va rog si:

Filmul “CHAPPiE” sau SUFLETUL pe STICK. Un film manifest al RELIGIEI TRANSUMANISTE pentru o LUME NOUA

Filmul “LUCY” – despre filosofia LUCIFERICA si TRANSUMANISM. O analiza VIGILANT CITIZEN

Si acum, multe alte detalii despre David Rockefeller:

Fost patriarh al familiei si printre ultimii care a mai iesit in luminile rampei si dupa al doilea razboi mondial. Fondator al Bilderberg Group, membru Bohemian Grove, seful Rockefeller Foundation si Rockefeller Center.

Cum laude Harvard University, teza “Fabian socialism“.

Director Carnegie Endowment for International Peace alaturi de Alger HissJohn Foster Dulles (CIA), Dwight D. Eisenhower si fondatorul IBM Thomas J. Watson

In 1946, David Rockefeller devine singurul bancher al familiei (Chase National Bank). Pe atunci presedinte era unchiul sau, Winthrop Aldrich, fiul gigantului Nelson W. Aldrich, si fratele mamei sale, Abby Aldrich. Banca devine Chase Manhattan Bank in 1955, acum denumita JPMorgan Chase.

In 1949 devine cel mai tanar director al Council on Foreign Relations, pe care de atunci a stapanit-o. A initiat Marshall Plan.

Printre apropiatii lui David: Rothschild, generalul George C. Marshall, membrii Ford familyBill ClintonHenry KissingerRiley P. Bechtel (Bechtel Group), Gianni Agnelli (Fiat), John Loudon (Royal Dutch-Shell), C. Douglas DillonDavid Packard (Hewlett-Packard), familia DullesKatharine Graham (Washington Post), Brooke Astor (Astor family – Waldorf-Astoria Hotel), Peter G. Peterson (presedintele Blackstone Group, fost presedinte Council on Foreign Relations), Arthur Ochs Sulzberger, Jr. (presedintele New York Times).

Paul Volcker, un alt apropiat al familiei, a lucrat pentru banca sa, inainte de a deveni presedinte Federal Reserve.

Banca sa are de asemenea stranse legaturi cu BANCA MONDIALA. Trei dintre presedintii acesteia, John J. McCloyEugene R. Black, Sr. si George Woods au lucrat pentru el. Iar James D. Wolfensohn era chiar asociat al familiei, fiind director al Rockefeller Foundation si al altor organisme Rockefeller. De asemenea familia a gazduit pe propietatile sale numeroase intalniri regulate cu guvernatori de banci nationale sau ale Bancii Mondiale si FMI.

Un alt apropiat al familiei, Joseph Verner Reed, Jr, a fost asistentul lui Eugene R. Black, Sr. (al carui tata a fost Chairman of the Federal Reserve).

A dezvoltat legaturi apropiate cu Central Intelligence Agency (CIA) inca din anii ‘ 50. Apropiati ai familiei: Allen Dulles, directorul Richard HelmsArchibald Roosevelt, Jr.Kermit Roosevelt, Jr.William Bundy.

In vara lui 1964 are o intalnire de doua ore si jumatate cu Nikita Hrusciov. Apoi si cu succesorul sau, Leonid Brejnev.

In 1965, Rockefeller si cativa oameni de afaceri au fondat Council of the Americas. Principalul lor proiect este North American Free Trade Agreement (NAFTA) despre care Henry Kissinger spunea:

“NAFTA este o piatra de temelie la construirea Noii Ordini Mondiale.“

In 1973 a fost creata, la initiativa sa, Comisia Trilaterala. Alti membri fondatori au fost Alan Greenspan si Paul Volcker, ambii fosti capi ai Federal Reserve. De asemenea si Zbigniew Brzezinski, care a fost si director.

In mai 1973 Chase Manhattan Bank deschide la Moscova un birou in piata Karl Marx.

A fost Chairman Overseas Development Council of the US-USSR Trade and Economic Council, Inc. ce a fost fondat in 1973.

L-a convins pe presedintele Jimmy Carter sa aprobe intrarea sahului Iranului Mohammad Reza Pahlavi in SUA pentru spitalizare. Aceasta actiune a precipitat criza ostaticilor din Iran. Cititi va rog mai multe in articolul:

A fost o vreme cand IRANUL era cel mai puternic aliat al Israelului (deci si al SUA) din zona. Apoi ceva s-a intamplat…

In ianuarie 1989, o delegatie a Comisiei Trilaterale, formata din ex-premierul japonez Yasuhiro Nakasone, ex-presedintele francez Valéry Giscard d’Estaing, bancherul american David Rockefeller si fostul secretar de stal al SUA, Henry Kissinger, s-a intalnit cu Mihail Gorbaciov  pentru a-l convinge ca URSS trebuie sa se integreze în marile institutii financiare ale lumii, GATT, FMI şi Banca Mondiala. Potrivit lui Vladimir Bukovsky, la un moment dat Giscard d’Estaing a luat cuvantul si i-a spus lui Gorbaciov: “Domnule presedinte, nu pot sa va spun exact cand se va întampla – probabil intr-un interval de 15 ani – dar Europa va fi un stat federal si trebuie sa va pregatiti pentru aceasta.” Bukovsky nu si-a putut retine uimirea fata de capacitatile profetice ale lui d’Estaing: ”Asta se intampla in ianuarie 1989, intr-o vreme in care tratatul de la Mastricht din 1992 nici macar nu fusese schitat official”.

In 1992, David Rockefeller a fost desemnat sa conduca Russian-American Bankers Forum, grup consultativ ce a sfatuit Rusia in privinta modernizarii bancilor.

Dupa cativa ani, JPMorgan anunta ca l-a numit in board-ul sau de consilieri internationali pe Anatoli Ciubais, fost vicepremier cunoscut drept unul dintre principalii artizani ai reformelor economice din Rusia. Ciubais este astfel primul rus care se alatura consultantilor JPMorgan.

In 2006 a format o echipa cu sefii Goldman Sachs pentru crearea Republicans Who Care.

Era actionar majoritar la Atlantic Richfield Petroleum and International Petroleum Corporation ce produce si napalm.

Edificator pentru ce are in cap sunt insasi declaratiile sale. In august 1973 intr-un articol pentru New Yorker Times, scria:

Experimentul social din China lui Mao este unul din cele mai importante si de succes din istorie“

Aceasta deoarece si China le-a servit si le serveste drept laborator special de studiu pentru societatea de maine dorita de ei. Cititi va rog si articolul:

CHINA, sinistru laborator al NOII ORDINI MONDIALE

La Consiliul de Afaceri al Natiunilor Unite, in 14 Sept. 1994, declara:

“Dar aceasta fereastra de ocazii, în care putem construi o ordine mondiala interdependenta, nu va fi deschisa pentru mult timp. Deja sunt forte puternice care lucreaza si ameninta sa distruga toate sperantele si eforturile noastre de a ridica o structura rezistenta de interdependenta globala.“

Si cea mai celebra:

Tot ce avem nevoie este o criza majora, iar natiunile vor accepta Noua Ordine Mondiala

Sub impulsul lui David Rockefeller, Bilderberg Group se intruneste pentru prima data la Hotel de Bilderberg, de unde si denumirea, langa Arnhem, intre 29 si 31 mai 1954. Emblematic pentru scopul si modalitatea de lucru a celor ce se intrunesc periodic la aceste intalniri este declaratia de la 5 iunie 1991, a fondatorului David Rockefeller (din partea Council for Foreign Relations), cu privire la prestatia presei fata de deciziile Bilderberg:

„Suntem recunoscatori conducerilor publicatiilor The Washington Post, The New York Times, Time Magazine si altor mari publicatii ai caror directori au participat la intalnirile noastre si au respectat promisiunea lor de discretie pentru ultimii 40 de ani. Ar fi fost imposibil pentru noi sa dezvoltam planul nostru global daca am fi devenit subiecti ai luminilor presei in toti acesti ani, dar lumea este mult mai sofisticata si mai pregatita acum sa inainteze spre o guvernare globala…”

De mentionat ca prima conferinta Bilderberg din SUA, din 1957, a fost sponsorizata de Ford Foundation.

Iata si ce spunea despre controlul populatiei:

VIDEO (si transcriptul): DAVID ROCKEFELLER despre CONTROLUL POPULATIEI

In 2009, la chemarea fiului sau, David Rockefeller Jr., s-au strans la Rockefeller University cei mai cunoscuti filantropisti: Bill Gates, Warren Buffett, Oprah Winfrey, George Soros, Ted Turner, primarul orasului New York, Michael Bloomberg, Eli si Edythe Broad, John Morgridge, fost CEO la Cisco si sotia sa Tashia, Peter Peterson, Julian Robertson, fondatorul Tiger Management Corp. si  Patty Stonesifer, fost CEO la Bill and Melinda Gates Foundation. Motivul? Noi strategii pentru reducerea populatiei:

ROCKEFELLER cheama la ordin personalitatile si sefii fundatiilor ce finanteaza principalele programe pentru reducerea populatiei globale

Detalii despre istoricul intregii familii:

Familia ROCKEFELLER , NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL (partea 1)

Familia ROCKEFELLER , NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL (partea 2)

Cititi va rog si:

Locuri sinistre – ROCKEFELLER CENTER. O celebra locatie din New York contruita special pentru promovarea LUCIFERIANISMULUI

CONSILIUL MONDIAL AL BISERICILOR s-a cladit pe banii ROCKEFELLER, iar telul sau final este LUCIFERIANISMUL / Ecumenismul este doar un vehicul / BOR e in rahat pana in gat dar zicem ca mirosim a levantica

Nota:

Cititi si toate articolele din hiperlinkuri (cuvintele sau titlurile scrise cu rosu si subliniate). Dupa citirea fiecarui astfel de articol, procedati la fel cu hiperlinkurile de acolo.

Tagged with:

41 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Aristide said, on aprilie 16, 2021 at 4:19 pm

    In clipul de mai jos sunt ceva explicatii, cred eu veridice

    Apreciază

  2. ortodox said, on aprilie 16, 2021 at 6:17 pm

    Cate inselare, cata ratacire, cata nebunie si imbatare de sine. Diavolul nu este altceva decat sinele infuriat si intors impotriva realitatii pentru a-si construi o realitate imaginara care nu exista.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Prosteala pe fata said, on aprilie 16, 2021 at 11:52 pm

    Comentam zilele trecute despre update-urile la „vaccinurile castigatoare” doar pe baza de mARN. Restul tipurilor de vaccin sunt PA, in lumea vestica.

    Iata ca astazi si alte surse dezvolta aceste idei: update-uri la „vaccinurile” mARN + vaccinurile castigatoare sunt doar cele mARN. Pentru ca prosteala este pe fata!

    Au fost fabricate vaccinurile Astrazeneca și Johnson&Johnson cu intenție atât de nocive, ca să fie redirecționați toți oamenii spre vaccinurile cu ARN mesager?

    https://ortodoxinfo.ro/2021/04/16/au-fost-fabricate-vaccinurile-astrazeneca-si-johnsonjohnson-cu-intentie-atat-de-nocive-ca-sa-fie-redirectionati-toti-oamenii-spre-vaccinurile-cu-arn-mesager/

    O dată vaccinat, pe veci abonat? Ca licența la antivirusul de calculator, vaccinurile Covid americane vor necesita un update periodic: la 6 sau la 12 luni, din an în an

    https://www.activenews.ro/stiri/O-data-vaccinat-pe-veci-abonat-Ca-licenta-la-antivirusul-de-calculator-vaccinurile-Covid-americane-vor-necesita-un-update-periodic-la-6-sau-la-12-luni-din-an-in-an-166347

    Sa nu uitam un lucru:

    site-ul https://www.deagel.com/forecast

    are prognoza pentru 2025 (acelasi an 2025, din nou si din nou…) pierderi masive de populatie, DOAR pentru tarile vestice ( SUA, Canada, Europa de Vest, Australia si foarte interesant Israel) => adica exact tarile in care se inoculeaza la greu populatia cu panaceul mARN => Pfizer si ModeRNA.
    Celelalte tari de pe planeta nu prezinta pierderi de populatie, unele deloc, altele doar intr-o foarte mica masura. Se pare ca toate tarile care nu fac „buba mare”, folosesc alte tipuri de vaccinuri, nu cele doua pe baza de mARN – Pfizer si Moderna.
    Vom vedea…poate va fi o alta cauza, poate este o prognoza „fake”.

    Pentru ca Moderna de aici isi trage numele: Mode-RNA. Cu ARN-ul mesager MODifica ADN-ul uman, via mARN, respectiv sistemul de imunitate natural al omului, chiar daca ei nu recunosc oficial acest lucru. Ei spun oficial ca acest mARN reprogramează celulele pentru a determina răspunsuri imune. Chiar si asa, ramanand strict la declaratiile lor oficiale, asta inseamna ca celula umana „nu stie” sa dea un raspuns imun, in mod natural. Adica Proiectantul/Creatorul nu a conceput corect aceasta celula si ea are nevoie de ajutorul „stiintei” (pomului binelui si raului) ca sa produca raspunsuri imune. Este pur si simplu transumanism, modificare celulara, editare genetica, samd. Corpul uman are nevoie de „imbunatatiri”, conceptul este denumit H+ (Humanity+).

    Asta este toata prosteala!

    Apreciază

    • Alex said, on aprilie 17, 2021 at 12:40 pm

      Observ ca deagel si-a updatat explicatia:

      After COVID we can draw two major conclusions:

      The Western world success model has been built over societies with no resilience that can barely withstand any hardship, even a low intensity one. It was assumed but we got the full confirmation beyond any doubt.
      The COVID crisis will be used to extend the life of this dying economic system through the so called Great Reset.

      Six years ago the likelihood of a major war was tiny. Since then it has grown steadily and dramatically and today is by far the most likely major event in the 2020s. The ultimate conflict can come from two ways. A conventional conflict involving at least two major powers that escalates into an open nuclear war.

      Apreciază

  4. O noua "mutatie" a SARS-CoV-2, identificata in India said, on aprilie 17, 2021 at 12:38 am

    O noua mutatie a SARS-CoV-2, identificata in India. OMS sustine ca de cand a aparut, „procentul cazurilor a crescut considerabil”

    https://ziare.com/international/stiri-internationale/covid-varianta-noua-india-oms-crestere-a-cazurilor-1673706

    Doi pacienți într-un pat. Imaginea sumbră din țara care înregistrează 200.000 de cazuri COVID într-o zi

    https://www.libertatea.ro/stiri/doi-pacienti-intr-un-pat-imaginea-sumbra-din-tara-care-inregistreaza-200-000-de-cazuri-covid-intr-o-singura-zi-3504525

    OMS, ingrijorata de o epidemie mult mai mare. Cazurile s-au dublat in ultimele doua luni

    https://ziare.com/social/vaccin-covid/oms-ingrijorata-cazuri-noi-duble-ultimele-luni-1673644

    AstraZeneca si J&J in Europa => pa si la revedere! Nu ai mARN, nu existi!

    https://www.mediafax.ro/coronavirus/uniunea-europeana-ar-putea-renunta-la-vaccinurile-astrazeneca-si-johnson-johnson-cand-s-ar-putea-intampla-20044466

    Uniunea Europeana nu va mai reinnoi contractul cu AstraZeneca, sustine un ministru francez

    https://ziare.com/social/vaccin-astrazeneca/vaccinul-astrazeneca-tot-mai-contestat-1673735

    Johnson & Johnson le-a propus concurentilor o alianta care sa investigheze cazurile de tromboze. De ce au refuzat Pfizer si Moderna

    https://ziare.com/international/stiri-internationale/pfizer-astrazenecca-moderna-johnson-investigatii-tromboze-cheaguri-de-sange-1673670

    Romanii se vor putea vaccina si in masina! Premierul Florin Citu a anuntat noi masuri legate de campania de vaccinare VIDEO

    https://ziare.com/social/stiri-centre-vaccinare/citu-anunta-centre-drive-thru-transformer-centre-astrazeneca-pfizer-1673632

    Da in buda se poate sa ne vaccineze?? ca acolo e omul mai relaxat…

    „Avem centre de vaccinare, iar romanii daca vor si trebuie sa revenim la viata normala, asta este singura solutie: sa ne vaccinam. Vreau sa avem o viata normala, sa ne bucuram de o vara normala.”, a afirmat Florin Citu”

    Ce faci brea nea Citule cu „teroristii”??, aia de ziceai matale: https://www.dcnews.ro/florin-citu-dat-in-judecata-dupa-ce-i-a-comparat-cu-teroristii-pe-cei-care-nu-respecta-restrictiile-covid_807506.html

    Vlad Voiculescu: „România pierde viteză în mod periculos la capitolul vaccinare”. Care este „vulnerabilitatea majoră”

    https://www.libertatea.ro/stiri/vlad-voiculescu-romania-pierde-viteza-in-mod-periculos-la-capitolul-vaccinare-desi-a-inceput-bine-3504860

    La teatru cu adeverinta de vaccinare anti-COVID sau test RT-PCR negativ. Setul de reguli propus de Ministerul Culturii pentru spectacolele in spatii inchise

    https://ziare.com/stiri/coronavirus/propuneri-pentru-accesul-publicului-la-spectacole-in-spatii-inchise-1673742

    Rata de infectare în Israel, după vaccinarea a mai bine de jumătate din populaţie

    https://adevarul.ro/international/in-lume/rata-infectare-israel-vaccinareaa-mai-jumatate-populatie-1_60798ea15163ec4271076e08/index.html?utm_source=ziarecom&utm_medium=https://adevarul.ro/international/in-lume/rata-infectare-israel-vaccinareaa-mai-jumatate-populatie-1_60798ea15163ec4271076e08/index.html&utm_campaign=CrossPromo#ziarecom

    Cine vrea sa vada ce inseamna „pasaport verde”, „pasaport digital”, sa stea cu ochii pe Israel.

    FULMINANT! Medic român: Toți trebuie să ne îmbolnăvim, nimeni nu trebuie vaccinat! O înregistrare fabuloasă cu dr. Mihaela Secară, manager la Spitalul județean Bacău și Medic la Spitalul din Onești – suport Covid

    https://www.activenews.ro/stiri/FULMINANT-Medic-roman-Toti-trebuie-sa-ne-imbolnavim-nimeni-nu-trebuie-vaccinat-O-inregistrare-fabuloasa-cu-dr.-Mihaela-Secara-manager-la-Spitalul-judetean-Bacau-si-Medic-la-Spitalul-din-Onesti-suport-Covid-166337

    Iaca si oameni normali la cap, bravo doctore!

    Apreciază

  5. fane said, on aprilie 17, 2021 at 11:02 am

    sunt de acord cu Piperea ca cipul nu mai e de actualitate. si nici nu a fost, e doar o diversiune.
    Semnul fiarei este si va fi biologic, schimba definitiv structura celulara, Orice cip poate fi extirpat prin operatie, celule nu mai pot fi inlocuite odata ce au fost reprogramate.
    Cine insista pe spaima cu cipul nu stie la ce nivel s-a ajuns in microbiologie si genetica. Se poate absolut orice face din programarea genetica, daca vrei sa faci sa apara pe mana sau in frunte un semn anume e simplu. Ei fac deja lucruri mult mai avansate..

    Apreciat de 1 persoană

  6. stef said, on aprilie 17, 2021 at 12:06 pm

    Medic român: Toți trebuie să ne imunizam natural facand boala , nimeni nu trebuie vaccinat, Vaccinarea m-ARN este un experiment non-etic si riscant, masurile guvernului sunt ridicole , masca si izolarea SCAD imunitatea!
    Dr. Mihaela Secară, manager la Spitalul județean Bacău și Medic la Spitalul din Onești – suport Covid

    Apreciază

    • astridcezara said, on aprilie 17, 2021 at 3:41 pm

      traian basescu e un dobitoc care a jefuit tara asta 30 ani si a tembelizat si invrajbit populatia cat a putut…macar pe blogul asta se poate sa nu-l invocam si pe diavolul asta?

      Apreciat de 1 persoană

  7. mariusmioc said, on aprilie 17, 2021 at 2:05 pm

    Șeful de la Pfizer explică că va fi nevoie de vaccinare anuală anticovid https://mariusmioc.wordpress.com/2021/04/17/seful-de-la-pfizer-explica-ca-va-fi-nevoie-de-vaccinare-anuala-anticovid/

    Apreciat de 1 persoană

  8. P.M. said, on aprilie 19, 2021 at 9:37 am

    @@@fane,ai de gand sa i raspunzi domnului Vasile la intrebarea adresata,intrebare ce are legatura cu afirmatia dumitale legata de cip?de unde apareti ma ,,credinciosilor”cu astfel de afirmatii?

    Apreciază

  9. Clement said, on aprilie 27, 2021 at 1:19 pm

    Piperea se dovedeste a fi in primul rand un propagandist.
    S-a impaunat avocatul din el ca v-a actiona in ijustitie guvernul complice cu politicile iresponsabile ale indistriei pharma şiii..
    Vorba goale.
    A fost solicitat sa se alature actiunii declansate de avocatul Feullmich.
    Lui nu i-a spus nimeni ca pe unde iese vorba, pe acolo iese si sufletul.
    https://www.mondialisation.ca/entrevue-video-avec-lavocat-allemand-reiner-fuellmich-la-crise-covid-est-lun-des-pires-crimes-commis/5655799

    Apreciază

  10. […] Nelson W. Aldrich (1841 – 1915), politician si bancher. Relatii stranse de afaceri cu J. P. Morgan si Paul Warburg. Foarte activ mason. Fiica sa, Abby Aldrich, a fost mama lui David Rockefeller. […]

    Apreciază

  11. […] Jr. care l-a si finantat enorm. Finantarile au continuat prin Rockefeller Brothers Fund. In 1949 David Rockefeller devine cel mai tanar director al Council on Foreign […]

    Apreciază

  12. […] David Rockefeller, august 1973, New York Times: […]

    Apreciază

  13. […] din ex-premierul japonez Yasuhiro Nakasone, ex-presedintele francez Valéry Giscard D’Estaing, David Rockefeller si fostul secretar de stal al SUA, Henry Kissinger, s-a intalnit cu Mihail Gorbaciov pentru a-l […]

    Apreciază

  14. […] din ex-premierul japonez Yasuhiro Nakasone, ex-presedintele francez Valéry Giscard D’Estaing, David Rockefeller si fostul secretar de stal al SUA, Henry Kissinger, s-a intalnit cu Mihail Gorbaciov pentru a-l […]

    Apreciază

  15. […] din ex-premierul japonez Yasuhiro Nakasone, ex-presedintele francez Valéry Giscard D’Estaing, David Rockefeller si fostul secretar de stal al SUA, Henry Kissinger, s-a intalnit cu Mihail Gorbaciov pentru a-l […]

    Apreciază

  16. […] din ex-premierul japonez Yasuhiro Nakasone, ex-presedintele francez Valéry Giscard D’Estaing, David Rockefeller si fostul secretar de stal al SUA, Henry Kissinger, s-a intalnit cu Mihail Gorbaciov pentru a-l […]

    Apreciază

  17. […] impulsul lui David Rockefeller, Grupul Bilderberg se intruneste pentru prima data la Hotel de Bilderberg, de unde si denumirea, […]

    Apreciază

  18. […] ENCICLOPEDIE: Gheorghe Piperea despre David Rockefeller. Si completarile mele […]

    Apreciază

  19. […] japonez Yasuhiro Nakasone, ex-presedintele francez Valéry Giscard d’Estaing, bancherul american David Rockefeller si fostul secretar de stal al SUA, Henry Kissinger, s-a intalnit cu Mihail Gorbaciov  pentru a-l […]

    Apreciază

  20. […] ENCICLOPEDIE: Gheorghe Piperea despre David Rockefeller. Si completarile mele […]

    Apreciază

  21. […] 1946, David Rockefeller devine singurul bancher al familiei (Chase National Bank). Pe atunci presedinte fiind unchiul sau, […]

    Apreciază

  22. […] ENCICLOPEDIE: Gheorghe Piperea despre David Rockefeller. Si completarile mele […]

    Apreciază

  23. […] impulsul lui David Rockefeller, Grupul Bilderberg s-a intrunit pentru prima data la Hotel de Bilderberg, de unde si denumirea, […]

    Apreciază

  24. […] Jr. care l-a si finantat enorm. Finantarile au continuat prin Rockefeller Brothers Fund. In 1949 David Rockefeller devine cel mai tanar director al Council on Foreign […]

    Apreciază

  25. […] executiv al National Security Council (ExComm), prieten apropiat John D. Rockefeller 3rd si David Rockefeller. De asemenea al lui Philip Graham. Membru Council on Foreign […]

    Apreciază

  26. […] din ex-premierul japonez Yasuhiro Nakasone, ex-presedintele francez Valéry Giscard D’Estaing, David Rockefeller si fostul secretar de stal al SUA, Henry Kissinger, s-a intalnit cu Mihail Gorbaciov pentru a-l […]

    Apreciază

  27. […] In ianuarie 1989, o delegatie a Comisiei Trilaterale, formata din ex-premierul japonez Yasuhiro Nakasone, ex-presedintele francez Valéry Giscard d’Estaing, bancherul David Rockefeller […]

    Apreciază

  28. […] Jr. care l-a si finantat enorm. Finantarile au continuat prin Rockefeller Brothers Fund. In 1949 David Rockefeller devine cel mai tanar director al Council on Foreign […]

    Apreciază


Lasă un răspuns către O noua "mutatie" a SARS-CoV-2, identificata in India Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.