SACCSIV – blog ortodox

Sa ne uitam la dictatura din Grecia ca sa stim ce ne asteapta

Posted in carantina, Coronavirus, Grecia by saccsiv on martie 5, 2021

Se prelungește regimul de carantină totală (lockdown) pentru întreg teritoriul Republicii Elene până la data de 16 martie 2021, cu menținerea tuturor măsurilor anterioare.

Principalele restricții sunt:

  • părăsirea domiciliului se va face cu transmiterea prealabilă a unui mesaj SMS la numărul de telefon 13033, respectiv: „2” – aprovizionare de la supermarket etc. (doar pentru un interval de timp de maxim 2 ore); „3” – deplasare la bancă, permisă numai în limitele municipiului sau la o distanță de până la 2 km distanță de reședință; „4” – asistență la domiciliu / persoane vârstnice: poliția va solicita informații suplimentare pentru a confirma motivul deplasării; „6” – exerciții fizice. Deplasarea este permisă numai pe jos sau cu bicicleta și numai în perimetrul unității administrativ-teritoriale de reședință, fiind interzisă deplasarea cu autoturismul sau motocicleta;
  • interzicerea circulației între județe (cu excepția situațiilor de urgență);
  • interzicerea circulației pe timp de noapte în intervalul orar 05:00-18:00 (zile lucrătoare) și 06:00-19:00 (weekend), cu excepția persoanelor care se deplasează la serviciu ori pentru urgențe medicale. Pentru zonele aflate sub cod roșu de alertă epidemiologică, restricția se aplică în intervalul orar 18:00-05:00 pe tot parcursul săptămânii (excepție fac regiunea Attica și Atena, unde măsura se aplică doar în weekend);
  • magazinele de tip supermarket alimentar, farmaciile, spitalele și centrele de prim ajutor vor funcționa în baza unui program special care este actualizat în permanență;
  • rămân închise toate instituțiile de învățământ, cu excepția celor pentru copii cu nevoi speciale.

Se mențin, până la data de 16 martie 2021 următoarele măsuri pe întreg teritoriul Republicii Elene:

  • Este interzisă circulația între regiuni pentru toate mijloacele de transport și categoriile de persoane, cu excepția autovehiculelor autorităților (poliție, ambulanță, pompieri, alte servicii esențiale) și a persoanelor care, în baza unei adeverințe scrise, se deplasează la locul de muncă sau pentru urgențe medicale.
  • Persoanele care doresc să părăsească locuința sunt obligate să transmită un mesaj SMSla numărul 13033 sau să prezinte o declarație pe proprie răspundere, tipărită (formularul este disponibil la pagina de internet gov.gr), în care să fie menționat scopul deplasării. Este obligatorie prezentarea documentelor de identitate (carte de identitate sau pașaport). Nerespectarea măsurilor este sancționată cu amendă în cuantum de 300 de euro.
  • Circulația pe timp de noapte este interzisă astfel: în zonele cu cod roșu închis circulația este limitată în intervalul orar 18:00 – 05:00 (în zilele lucrătoare), respectiv 19:00 – 6:00 (în weekend), cu excepția Atenei și Salonicului, unde este limitată în următoarele intervale orare: 21:00 – 05:00 de luni până vineri, 19:00 – 05:00 sâmbătă și duminică, cu excepția persoanelor care se deplasează la locul de muncă (aspect care trebuie dovedit cu un document din partea angajatorului) sau pentru urgențe medicale.
  • Nerespectarea măsurilor este sancționată cu amendă în cuantum de 500 de euro.
  • Regiuni aflate sub cod roșu intens: Attica, Achaia, Arcadia, Salonic, Larissa (începând cu data de 6 martie 2021 pe fondul cutremurului din 03.03.2021), Lefkada cu excepția Meganisi, Fthiotida, Argolida, Corint, Thesprotia, Arta, Samos, Viotia, Chios, Aitoloakarnania, Rodos, Heraklio, Evia cu excepția Skyros, insula Kalymnos. Toate celelalte unități administrativ-teritoriale vor fi plasate în categoria de „supraveghere sporită” (cod roșu). Rezidenții care pleacă din Republica Elenă au obligația de a completa formularul PLF inclusiv la ieșirea din acest stat.
  • Rămân închise toate restaurantele și unitățile de consum(baruri, cafenele etc.), cu excepția serviciilor de livrare la domiciliu (take-away), a magazinelor alimentare, a farmaciilor și a celor care comercializează produse de strictă necesitate (ex. brutării) și care se închid la orele 20:30. Magazinele care permit accesul clienților în interior vor fi amendate cu 2.000-50.000 de euro și închise pentru o perioadă de 15-90 de zile, iar clienții vor fi amendați cu 300 de euro.
  • Saloanele de igienă personală și înfrumusețare sunt închise.
  • Service-urile auto care efectuează inspecțiile tehnice auto (KTEO) vor funcționa doar cu programare prealabilă.
  • Accesul în lăcașurile de cult este permis doar preoților, toate ceremoniile religioase fiind suspendate, cu excepția ceremoniilor funerare unde este permisă prezența a maximum 8 persoane.
  • Sunt închise cursurile pentru toate formele de învățământ.
  • Este permisă prezența a doi pasageri în autoturismele care efectuează transport taxi.
  • Sunt interzise toate activitățile sportive, cu excepția meciurilor internaționale (fără prezența spectatorilor).

Cititi va rog mai multe la:

https://www.mae.ro/node/51914

 

Tagged with: , ,

Nu stim nimic despre GRAVITATIE, semn ca lumea sigur nu este precum stiinta oficiala ne descrie ca ar fi

Posted in stiinta by saccsiv on martie 5, 2021
Tagged with:

Foto: S-a sinucis cu masca pe chip…

Posted in FOTO, masca de protectie, sinucidere by saccsiv on martie 5, 2021

China va impune testarea anala de Covid la toate sosirile internationale

Posted in CHINA, Coronavirus, TEST by saccsiv on martie 5, 2021

Sursa: https://alephnews.ro/sanatate/china-face-obligatorii-testele-anale-pentru-covid-19-pentru-toti-turistii-care-sosesc-in-tara/

  • China face obligatorii testele anale pentru depistarea coronavirusului
  • Decizia vine după ce Japonia a cerut Chinei să nu mai facă astfel de teste cetățenilor săi când intră în țară
  • Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Wang Wenbin, susține că procedura este „bazată pe știință

China face testele anale pentru depistarea COVID-19 obligatorii pentru toți turiștii care sosesc în țară, scrie New York Post.

Guvernul explică decizia. Susține că procedura oferă un grad mai mare de precizie decât alte metode de depistare a virusului. În plus, odată cu impunerea noilor condiții de călătorie, autoritățile au anunțat centre de testare în aeroporturile din Beijing și Shanghai.

Li Tongzeng, medic pneumolog, spune că testele anale sunt mai bune, deoarece urmele de viruși rămân mai mult în probele fecale decât în ​​nas sau în gât, potrivit presei de stat.

Mișcarea vine după ce Japonia a cerut Chinei să nu mai facă astfel de teste cetățenilor săi când intră în țară, pe motiv că tampoanele provoacă o angoasă la nivel psihic. „Unii japonezi au raportat ambasadei noastre din China că au facut teste de tampon anal, ceea ce a provocat o «durere psihologică» mare„, a declarat Katsunobu Kato, secretarul șef al cabinetului japonez, într-o conferință de presă.

Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Wang Wenbin, a apărat procedura, susținând că este „bazată pe știință“, iar testele sunt „în conformitate cu schimbările din situația epidemiologică, precum și cu legile și reglementările relevante“.

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

China incepe testarea anala

 

De ce tine Jandarmeria dosarele fostei Securitati?

Posted in JANDARMI by saccsiv on martie 5, 2021

Conform https://ro.wikipedia.org/wiki/Jandarmeria_Rom%C3%A2n%C4%83

Prin Decretul nr. 221 din 30 august 1948, în structura organizatorică a Ministerului Afacerilor Interne din 1947 s-a mai adăugat Direcția Generală a Securității Poporului (D.G.S.P., sau pe scurt Securitatea). Comandant al acestei direcții este numit tovarășul Gheorghe Pintilie.

Gheorghe Pintilie a fost un agent N.K.V.D. de origine ucraineană – cunoscut sub porecla Pantiușa. Numele său adevărat era Pintilie Bodnarenco. A primit direct gradul de general-locotenent. Conducearea superioară a Securității era alcătuită în totalitate din agenți ai serviciciilor de securitate sovietice. D.G.S.P. este organizată pe 10 direcții naționale și 13 direcții regionale. Efectivul în cadrul direcțiilor naționale se ridică la 1.148 de oameni. Efectivul în cadrul direcțiilor regionale se ridică la 2.822 de ofițeri. În 1956, numărul lor a crescut la 13.155 de ofițeri și 5.649 de angajați civili. Aceste cifre nu includ și rețelele de informatori.

Conform Decretului nr. 163/1949 și ordinului nr.10052 din 23 ianuarie 1949 al Secretariatului pentru trupe al M.I. se înființează Trupele de Securitate și, potrivit decretului nr. 25 din 23.01.1949, a fost înființat un nou organism – Miliția Populară, iar Jandarmeria a fost desființată în conformitate cu instrucțiunile Secretariatului General pentru Trupe nr. 12100, formațiunile sale din mediul rural fiind transferate către noua instituție creată Direcția Generală a Miliției.

La numai o lună, prin Decretul nr. 167 au fost înființate Trupele de Securitate prin preluarea de la Jandarmerie a Regimentului de Jandarmi Pedeștri, batalioanele teritoriale, centrele de instrucție și unele subunități logistice.

Unitățile care au intrat în subordinea Comandamentului Trupelor de Securitate (C.T.S.) au fost: Regimentul de Securitate București, Batalionul de Securitate Gărzi Capitală, Batalionul 1 Securitate Giurgiu, Batalionul 2 Securitate Târgul-Ocna, Batalionul 3 Securitate Iași, Batalionul 4 Securitate Drăgășani, Batalionul 5 Securitate Oradea, Batalionul 6 Securitate Orăștie, Batalionul 7 Securitate Florești, Batalionul 8 Securitate Timișoara, Batalionul 9 Securitate Brașov, Batalionul 10 Securitate Dej, Centrul de Instrucție nr. 1 Securitate Arad, Centrul de Instrucție nr. 2 Securitate Brad, Centrul de Instrucție nr. 3 Securitate Botoșani, Centrul de Instrucție nr. 4 Securitate Dorohoi, Centrul de Instrucție nr. 5 Securitate Dumbrăveni, Centrul de Instrucție nr. 6 Securitate Fălticeni, Centrul de Instrucție nr. 7 Securitate Găești, Centrul de Instrucție nr. 8 Securitate Mizil, Centrul de Instrucție nr. 9 Securitate Oradea, Centrul de Instrucție nr. 10 Securitate Odorhei, Centrul de Instrucție nr. 11 Securitate Orăștie, Centrul de Instrucție nr. 12 Securitate Radna, Centrul de Instrucție nr. 13 Securitate Sibiu, Centrul de Instrucție nr. 14 Securitate Satu Mare, Centrul de Instrucție nr. 15 Securitate Tâșnad, Centrul de Instrucție nr. 16 Securitate Tecuci, Centrul de Instrucție nr. 17 Securitate Turnu – Măgurele și Centrul de Dresaj Câini Călinești.

ATRIBUȚIUNILE TRUPELOR DE SECURITATE – extras din Ordinul M.A.I. nr. 136, strict secret, din 1 iunie 1954.

1/. Trupele de Securitate constituiesc forța armată a Ministerului Afacerilor Interne și sînt destinate pentru executarea misiunilor operative de serviciu și de luptă, în scopul apărării securității Republicii Populare Române.

2/. Misiunile Trupelor de Securitate sunt:

– lupta împotriva spionilor, diversioniștilor, teroriștilor și altor agenți ai statelor imperialiste, care sunt trimiși pe teritoriul țării noastre;

– lupta împotriva bandiților izolați care constituiță în grupuri, din elemente național – burgheze, chiaburești și din alți dușmani de clasă;

– luptă împotriva tulburărilor ordinei publice;

– paza instituțiilor și intreprinderilor de stat, care au o importanță deosebită;

– execută măsurile ordonate de Guvern. (…)

6/. Trupele de Securitate trebuie să fie totdeauna gata de a intra în acțiune, pentru a executa misiunile încredințate, în scopul lichidării dușmanului. (…)

10/. Particularitățile condițiunilor, în care Trupele de Securitate își execută activitatea de luptă și de serviciu, sunt:

– Trupele luptă împotriva unui inamic ascuns, care se maschază și folosește diferite metode perfide în activitatea lui subversivă.

– Dușmanul se prezintă sub formă de grupuri puțin numeroase sau ca indivizi izolați, ascunși sub masca locuitorilor pașnici. Acest inamic este foarte mobil, nelegat de teren și are multe posibilități să apară și să dispară în cel mai scurt timp, în diferite puncte de pe teritoriu. Când întâlnește Trupele, de regulă, dușmanul nu primește luptă, ci caută să dispară imediat, folosind terenul; atunci însă, când este încercuit și nu are posibilitatea să iasă din cerc, se împotrivește cu disperare.

– Inamicul poate să aibă complici în mijlocul populației civile, care-l aprovizionează cu hrană, echipament și arme, îl ascund îl informează despre activitatea Trupelor.

11/. Trupele execută misiunile de luptă pentru lichidarea inamicului, prin: – cercetarea (căutarea) și: – capturarea lui.

Dacă inamicul opune rezistență și nu există posibilitatea capturării lui, Trupele îl nimicesc, folosind toată puterea armamentului lor.

12/. Executarea cu succes a misiunilor diferite ce ele revin, impune Trupelor de Securitate și fiecărui militar în parte:

a/. Să aibă o înaltă conștiință politică și devotament pentru cauza Partidului Mincitoresc Român, față de Guvern și de Patrie;

b/. Să fie gata în permanență de a intra în luptă, să aibă o dezvoltată ură de clasă și o voință nestrămutată de a nimici dușmanul prin luptă, necruțându-și nici viața;

c/. Să aibă o vigilență ascuțită și veșnic trează; să fie pătruns de o disciplină de fier și să respecte întocmai jurământul militar, prescripțiunile regulamentelor și instrucțiunilor militare;

d/. Să-și însușească o înaltă măestrie militară; să dovedească inițiativă creatoare, activitatea dinamică și ingeniozitate în acțiuni; să fie capabili să înșele cu dibăcie inamicul;

e/. Să știe a folosi în mod just armamentul lor;

f/. Să aibă o temeinică pregătire fizică și să fie în permanență antrenate, pentru a rezista la toate greutățile și lipsurile impuse de situație.

Ofițerii din Trupele de Securitate sânt obligați a educa și instrui în permanență efectivele, din punct de vedere politic și militar, să știe să organizeze și să conducă cu măestrie acțiunile unităților și subunităților în orice condițiuni. (…)

Asigurarea politică a acțiunilor de luptă ale Trupelor de Securitate

177/. Asigurarea politică în acțiunile Trupelor de Securitate este condiția de bază pentru obținerea succesului.

Trupele de Securitate bine educate, având formată o înaltă conștiință politică și un adânc devotament față de Patrie și cauza poporului muncitor, pot și trebuie să-și îndeplinească misiunile, cu bune rezultate.

178/. În munca politică de pregătire și sprijin a acțiunilor, locțiitorul politic este primul ajutor al comandantului și răspunde în egală măsură cu acesta de calitatea și rezultatele acestei munci.

El este dator ca în astfel de misiuni să îndrumeze toate forțele politice, pentru o continuă sprijinire pe linie politică a operațiunilor. (…)

183/. Munca politică în asigurarea acțiunii unui element trebuie să aibă ca rezultat:

– să dezvolte în fiecare militar o înaltă conștiință politică a îndeplinirii datoriei, pentru apărarea Patriei din toate puterile sale;

– să-i mărească ura față de dușmanul Patriei și al poporului muncitor (…)

Dupa Revoluția din Decembrie 1989 Trupele de Securitate au trecut, pentru puțin timp, în subordinea Ministerului de Interne sub denumirea de Trupe de Pază și Ordine (T.P.O.). În conformitate cu H.G. nr. 0749 din 05.07.1990, H.G. nr. 01000 din 04.09.1990 a legii nr. 40 din 18.12.1990 cu rectificările din 20.12.1990, privind reorganizarea Ministerului de Interne, potrivit principiilor și normelor adoptate de Parlament, s-au stabilit structura și atribuțiile Jandarmeriei Române.

Guvernul Consiliului Frontului Salvării Naționale ( CFSN) a conclus că un corp de vigilență și pază cu numele de „Trupele de Securitate” este compromis, deci a revenit la vechiul nume, „Comandamentul Trupelor de Jandarmi”, prin Hotărârea de Guvern nr.0749 din 5 iulie 1990: „cu privire la creșterea capacității de acțiune și îmbunătățirea structurii organizatorice a Ministerului de Interne, Comandamentul trupelor de Pază și Ordine s-a transformat în Comandamentul Trupelor de Jandarmi”, hotărâre legiferată prin Legea nr.40 din 18 decembrie 1990, privind structura și atribuțiile trupelor de jandarmi, instruite pentru a veghea la executarea legilor dar – ca urmare a unei mentalități remanente din comunism a liderilor din 1990 – Jandarmeria urma să supravegheze și să informeze organele superioare asupra stării de fapt în situații în care se amenință siguranța și ordinea publică în caz de tulburări interne pentru intervenția în scopul restabilirii ei.

Conform presei (Cotidianul.ro: „Șefii Jandarmeriei Române sunt foști ofițeri de Securitate!” publicat în ediția din 24 ianuarie, ș.a.), mulți ani după Revoluția din 1989 ofițeri formați în cadrul „Trupelor de Securitate” au ajuns la comanda Jandarmeriei[71].

Un pas decisiv în direcția democratizării acestei instituții a fost Legea nr.116 din 18 iunie 1998 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, lege care a facilitat ulterior acceptarea României în familia statelor democratice din U.E. și acceptarea Jandarmeriei Române ca membru cu drepturi depline în Asociațiile Polițiilor și Jandarmeriilor Europene și Mediteraneene cu statut militar.

„Legea 550/2004 privind organizarea și functionarea Jandarmeriei Romane”[72] definitivează democratizarea Jandarmeriei, ca o instituție de stat care activează exclusiv în cadrul și în numele legii, pentru ocrotirea populației. Capitolul I – „Dispoziții generale” stipulează clar și fără echivoc:

Art. 1. – (1) Jandarmeria Romană este instituția specializată a statului, cu statut militar, componentă a Ministerului Administrației și Internelor, care exercită, in condițiile legii, atribuțiile ce ii revin cu privire la apărarea ordinii și liniștii publice, a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a proprietății publice și private, la prevenirea și descoperirea infracțiunilor și a altor incălcări ale legilor in vigoare, precum și la protecția instituțiilor fundamentale ale statului și combaterea actelor de terorism. (…) Art. 2. – Jandarmeria Romană iși desfășoară activitatea in interesul cetățenilor, al comunității și in sprijinul instituțiilor statului, exclusiv pe baza și in executarea legii.

Art. 3. – (1) Jandarmeria Romană cooperează, in indeplinirea atribuțiilor ce îi revin potrivit legii, cu celelalte componente ale Ministerului Administrației și Internelor, cu structuri ale sistemului de apărare și securitate națională și colaborează cu organizații, instituții și autorități ale administrației publice centrale și locale, organizații neguvernamentale, cu alte persoane juridice, precum și cu persoane fizice…”

—Legea Jandarmeriei Române [73]

Ziare com: De ce mai tine Jandarmeria dosarele fostei Securitati. Explicatiile absurde ale institutiei in privinta documentelor care ar trebui predate la CNSAS

(more…)

Tagged with: ,

Video: Mal Traites (Rele Tratamente) – documentar subtitrat in limba romana

Posted in Coronavirus, DOCUMENTAR, VIDEO by saccsiv on martie 5, 2021

Cutremur de 8,1 grade si 10 km adancime in Noua Zeelanda. A fost precedat in aceeasi zi de unul de 7,4 grade si altul de 7,1 grade

Posted in cutremur, Noua Zeelanda, SEISM by saccsiv on martie 5, 2021

Sursa: https://www.prosport.ro/fotbal-intern/diverse/cutremur-noua-zeelanda-8-1-scara-richter-alerta-tsunami-19218157

Noua Zeelandă trece prin momente grele. Țara aflată în emisfera sudică a trecut, vineri dimineața la ora 8:27 (ora locală), prin al treilea cutremur în numai câteva ore, iar autoritățile au emis avertizare de tsunami.

Cutremurul puternic s-a produs în largul coastelor Insulei Kermadec, aflată la la aproximativ 800 de kilometri distanță de Insula Nordică, care găzduiește două orașe foarte importante: capitala Wellington și Auckland, scrie CNN. Mișcarea telurică poate fi considerată una de suprafață, având în vedere că s-a înregistrat la doar 10 kilometri adâncime.

Cutremurul cu magnitudinea 8.1 este cel mai puternic dintre cele trei înregistrate vineri dimineață (ora locală) în Noua Zeelandă. Primul, înregistrat la puțin timp după miezul nopții, a avut o magnitudine de 7.4, în timp ce următorul, produs la doar câteva ore după, a avut 7.1.

 

Un nou cutremur, cu magnitudine 5,8, s-a produs joi seară în Grecia

Posted in cutremur, Grecia, SEISM by saccsiv on martie 5, 2021

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/un-nou-cutremur-cu-magnitudine-58-s-a-produs-joi-seara-in-grecia-1462578

Un cutremur de magnitudine 5,8 s-a înregistrat joi seară, cu puţin înainte de ora 21.00 locală în apropiere de oraşul Larissa din centrul Greciei, a anunţat Observatorul Naţional al Institutului de Geodinamică din Atena, citat de agenţia de presă ANA, potrivit Agerpres.

Seismul s-a produs la o adâncime de 10 km şi a avut epicentrul la 17 km sud-vest de oraşul Elassona, zonă care în ultimele ore „vibrează” non-stop, potrivit portalului grec de ştiri In.gr.

Miercuri după-amiază, un seism cu magnitudinea 5,9 s-a produs în aceeaşi regiune din centrul Greciei.

Epicentrul seismului de miercuri a fost localizat la 21 km sud-vest de localitatea Elassona.

Tagged with: , , ,
%d blogeri au apreciat: