SACCSIV – blog ortodox

Nicolae Ceausescu a salvat in 1976 Schitul romanescu Prodromu, trimitand bani, alimente si tineri calugari

Posted in CEAUSESCU, SCHITUL PRODROMU by saccsiv on februarie 27, 2021

Ion Cristoiu: Comunistul Nicolae Ceaușescu a luptat să salveze Schitul românesc Prodromu de la Muntele Athos. USRPLUS-istul Dan Barna luptă să-l distrugă

[…]

Cartea Ajutoarele româneşti la mănăstirile din Sfîntul Athos, publicată de Teodor Bodogae în 1940, conchide fără drept de apel:

„Sfîntul Munte n-a avut alt patron mai mărinimos decît voievozii şi strămoşii noştri”.

E o teză peste care am dat în mai toate scrierile româneşti despre Athos. Mai vechi sau mai noi.
Voievozii au fost urmați de statul român în diferitele sale perioade de destin.
Sub semnul adevărului că prezența românească la Sfîntul Munte ține de Istorie și nu de Religie.

Că e vorba de un adevăr și-a dat seama Nicolae Ceaușescu în 1976. Drept pentru care ateul comunist Nicolae Ceaușescu s-a implicat în salvarea Schitului Prodromu. Despre acest moment am mai scris. Se cuvine a reproduce părți substanțiale din eseul publicat de mine cîndva pentru a înțelege că liderii USRPLUS, în frunte cu Dan Barna, au votat împotriva subvenționării nu pentru că sînt atei, ci pentru că sînt săraci cu duhul.

Cu prilejul vizitei lui Nicolae Ceaușescu în Grecia (martie 1976) doi monahi de la Schit i-au trimis o scrisoare prin care-i cereau ajutorul. Pe căi ce le-am putea numi, în orice clipă, ale Domnului, aşa de neştiute sînt, scrisoarea a ajuns în mîinile Destinatarului.

În chip aproape inexplicabil pentru ateistul Ceauşescu, problema s-a rezolvat. Întors în ţară, Comunistul numărul unu al patriei a dispus ca mai mulţi călugări să plece de la schiturile din România pentru a repopula Prodromu.

Aproape toţi monahii români întîlniţi de mine în călătoria la Athos au drept an al venirii 1976. Unii au rămas la Schit. Alţii au plecat după un timp, pentru a locui în chilii, colibe.
La vremea respectivă ambasador în Grecia era Ion Brad. Ion Brad a fost nu numai un mare poet, dar și un mare om de cultură. Apărut în aceste zile la editura Casa Cărții de Știință din Cluj-Napoca, volumul Publicistica lui Ion Brad (1929-2019), semnat de tînărul Mihai Cistelican dovedește acest adevăr.

Despre întîmplarea cu Schitul, în care ambasadorul Ion Brad a avut un cuvînt greu de spus, se povestește pe larg în Memoriile unui ambasador, volumul patru.
Episodul cu Athos s-a petrecut în cea de-a doua zi a vizitei lui Ceauşescu în Grecia, 27 martie, după-amiază, între dejunul oferit de premierul grec la hotelul Kings Georges şi vizitarea Acropolelor.
Ion Brad surprinde momentul în stilul său sec:

„Nu mai descriu alte momente ale acestei vizite, ca să amintesc faptul că, întorşi la Palatul prezidenţial, protocolul stabilit în prealabil mai suferea o abatere: Nicolae Ceauşescu primea vizita a trei călugări români de la Muntele Athos. Fusese tot ideea mea şi n-a fost rea deloc. Cei trei bătrîni, trecuţi fiecare de 70 de ani, arătau încă palizi, după postul îndelungat al Paştilor care se apropiau, dar se ţineau bine pe picioare, obişnuiţi cu drumurile grele de munte. Veniamin Popa, stareţul mai puţin simpatic de la schitul românesc Prodromul, era mai subţirel şi agil ca o vulpe. Dimitrie Trihenea, originar din părţile Sibiului, înalt, drept şi bine legat, avea aliura unui oier cu turme bogate. Fusese pînă nu demult stareţul ales al mănăstirii «Zografu», reconstruită de Ştefan cel Mare. Dar cîţiva călugări bulgari, răzvrătiţi, încălcînd regulile monahale, l-au ameninţat că-l aruncă de pe stînci şi l-au alungat din post. Acum locuia, împreună cu un copămîntean al său, la Schitul «Sfîntul Ipatie», care ţinea de mănăstirea «Vatopedu» – «micul Paris» al Sfîntului Munte.

Al treilea călugăr se chema Neofit Negara, basarabean de origine, personajul cel mai dinamic şi descurcăreţ, pe care aveam să-l cunosc mai bine doar în toamna lui 1976, cînd am făcut primul pelerinaj la Sfîntul Munte.

Pe rînd, toţi trei, i-au prezentat şefului Statului român preocupările şi necazurile lor, ţinînd să laude – ca să audă şi pereţii Palatului – buna lor colaborare cu fraţii greci, dar şi dorinţa de-a primi din România «sînge proaspăt», călugări tineri, să mai salveze ceva din aşezămintele şi valorile spirituale româneşti”.

Surprinzătoare, trebuie să recunoaştem, ipostaza asta, a lui Ceauşescu: de om binevoitor cu solii de la Athos! Ateismul fostului Conducător e o axiomă. Cum de a fost deschis secretarul general al PCR pentru întîlnirea cu monahii? Mai mult ca sigur, a făcut-o din naţionalism. Va fi fost încredinţat, probabil, că existenţa aşezămintelor româneşti la Athos se înscrie în politica de promovare a intereselor noastre.

Şi mai surprinzătoare e urmarea. Povestită astfel de Ion Brad:

„I-au dăruit lui Ceauşescu o icoană nouă – n-aveau voie să le înstrăineze pe cele vechi – şi cîteva obiecte de lemn – un potir, o cutie plină cu smirnă şi tămîie, cioplite de mîinile meşterilor de la Sfîntul Munte”.

Ceauşescu se revanşează. Din plin:

„Iar acesta le-a promis sprijinul Cultelor din România şi ne-a dat, lui Macovescu şi mie, sarcina să ne ocupăm de toate aceste chestiuni”.

Desigur, Ion Brad nu-i străin de întreaga tărăşenie. În cele cinci volume există numeroase pagini menite a ne convinge că el, ca ambasador la Atena, a fixat Athosul în agenda sa de priorităţi. Primeşte epistole de la călugări, tot mai bătrîni şi mai neputincioşi; trimite pe cineva să întocmească un Raport asupra românilor de la Sfîntul Munte; el însuşi călătoreşte, în vara lui 1976, ca pelerin, dar şi ca ambasador.

Oricît s-ar fi zbătut însă Ion Brad, fără bunăvoinţa lui Ceauşescu n-ar fi făcut nimic. Ateistul comunist, denunţat de guralivii postdecembrişti ca fiind Satana, a salvat prezenţa românească la Athos. Ion Brad se referă în cartea sa la Strategia aducerii şi la ce s-a întîmplat după întîlnire.

Cele mai multe dintre preocupări vizează chemarea din ţară a unor călugări tineri, soluţie cheie pentru supravieţuirea aşezămintelor româneşti de pe Sfîntul Munte.
Cum grecii pun piedici subtile operaţiunii, Ion Brad reproduce o întreagă corespondenţă cu Bucureştii pentru ca autorităţile de la Atena să dea viză celor ce voiau să vină.

La un timp după plecarea lui Ceauşescu, ambasadorul expediază în ţară o depeşă dedicată Măsurilor pentru promovarea intereselor româneşti la Athos. Documentul e repartizat de Vasile Gliga, de la Externe, unor înalţi responsabili ai momentului: Emil Bodnăraş, viceprim-ministru, avînd printre responsabilităţi şi Cultele, Ştefan Andrei, secretar cu probleme internaţionale al CC al PCR, Gheorghe Nenciu, preşedintele Departamentului Cultelor.

Depeşa debutează cu o referire la Ceauşescu. Nu e o procedură de protocol. Exprimă un adevăr. Ceauşescu dăduse indicaţii să se rezolve problemele ridicate de cei trei călugări.

„Pentru punerea în aplicare a indicaţiilor date de preşedintele Nicolae Ceauşescu în cursul vizitei la Atena, privind soluţionarea unor probleme legate de Muntele Athos, în urma vizitei pe care am făcut-o la aşezămintele româneşti şi a discuţiilor avute cu Consiliul de conducere (Kinotita), cu unii egumeni ai mănăstirilor greceşti, ca şi cu reprezentanţii oficialităţilor, în special cu Ioannis Vlahos, viceguvernator al Muntelui (care reprezintă interesele politice şi consulare ale guvernului grec), transmit următoarele propuneri şi sugestii”.

Din lungul şir al propunerilor şi sugestiilor îmi sar în ochi cîteva.
Una se referă la personalitatea monahilor aleşi să vină din ţară:

„Ţinînd seama de specificul Muntelui Athos şi de dificultăţile existente, recomandăm ca la selecţionarea şi trimiterea noilor călugări români să se aibă în vedere următoarele:
– să fie sănătoşi, să aibă o pregătire multilaterală, necesară vieţii monahale, dar şi cultivării pămîntului, punerii în valoare a potenţialului economic existent la aşezămintele athonite. (Numai la Sf. Ipatie există 70 de pogoane teren.) Menţionăm, de asemenea, că doi dintre cei patru călugări sosiţi în ultimul timp la Athos acuză o stare proastă a sănătăţii şi insistă să se întoarcă în ţară;
– un număr cît mai mare dintre ei să fie hirotoniţi acasă, pentru a nu depinde de procedurile Athosului, care sînt foarte complicate”.

Nu e o precizare la voia întîmplării. Pe lîngă ajutoare materiale, monahii interveniseră la Ceauşescu şi într-o chestiune de viaţă şi de moarte a aşezămintelor româneşti de la Sfîntul Munte: întinerirea compoziţiei.

După război, pe fondul tensiunilor dintre Est şi Vest, aşezămintele noastre nu mai fuseseră alimentate cu nou-veniţi. Ca şi la alte lăcaşuri româneşti, rămăseseră doar bătrînii, mulţi dintre ei atît de neputincioşi încît nu mai puteau nici să-şi îngroape morţii. Chestiunea aducerii unor călugări tineri face obiectul principal al Documentului redactat de Ion Brad.

Chiar din primele rînduri, ea e pusă în termeni extrem de precişi:

„Trimiterea unor călugări din ţară

Avînd în vedere vîrsta foarte înaintată a călugărilor români, starea gravă a sănătăţii lor (ceea ce va face ca trei sferturi dintre ei să dispară în curînd), problema principală a Muntelui Athos o reprezintă pentru noi trimiterea urgentă a unui număr cît mai mare de călugări tineri, bine pregătiţi, sănătoşi, destinaţi să preia punctele cheie şi anume:

  1. la schitul Prodromul, unde este necesar să se creeze o majoritate nouă în vederea schimbării stareţului, care nu mai este fidel promovării intereselor româneşti;
  2. la Provata, unde există două case cu importante proprietăţi, odoare bisericeşti, bibliotecă etc., cei doi călugări sînt grav bolnavi şi înaintaţi în vîrstă; înlocuirea lor se impune cu maximă urgenţă; la Schitul Lacu, la Ipatie, la Colciuşi la alte case româneşti, care au resurse economice importante, ce pot asigura viaţa călugărilor români, evitîndu-se în acest fel cererile repetate de ajutoare.”

Întinerirea aşezămintelor trebuie să facă faţă unei mari probleme: mişculaţiile autorităţilor greceşti, de care depinde acordarea vizei. Planul de Măsuri avansează o soluţie. Una românească, desigur:

„Ca tactică, socotim necesar ca în cererea de trimitere a primului lot de călugări să fie cuprins un număr mai mare, pentru a ne servi şi ca mijloc de presiune faţă de autorităţile elene, care dau viză”.

Dacă şiretlicul pică, se va apela la un altul: presiunea la nivel înalt:

„Dacă autorităţile elene cu care sîntem în contact (Ministerul Afacerilor Externe, guvernatorul şi viceguvernatorul de la Athos) ne vor face în continuare dificultăţi în acordarea vizelor pentru călugării noştri, sîntem de părere să urmăm sfatul dat de egumenii unor mănăstiri greceşti de la Athos, de a ne adresa direct primului ministru C. Karamanlis în această chestiune”.

Schitul Prodromul depinde de Marea Lavră. Planul de Măsuri ia în calcul această realitate. Mănăstirea şefă trebuie îmbunată. Pe o cale de sorginte balcanică:

„În vederea creării unor bune relaţii cu conducerea de la mănăstirea Lavra, de care ţine Prodromul, rugăm să se studieze posibilitatea oferirii de către Patriarhia Română sau de una dintre mitropolii, a unui nou autoturism ARO pentru această mănăstire. Conducerea ei ne-a formulat această rugăminte”.

Acţiunea lui Ion Brad nu se lasă aşteptată în materie de rezultate. Notează autorul:

„Primul efect al raportului meu despre problemele Muntelui Athos a fost anunţul transmis prin Iuliu Dobroiu, de la Direcţia III, că în cîteva zile se vor trimite pentru călugării români, cu un camion TIR, cîte 500 kg de grîu, fasole şi paste făinoase, cîte 250 kg de zahăr şi orez, 1000 kg făină, 1000 cutii conserve şi 1500 litri gaz, motorină şi benzină”.

Dar nu numai atît. Înainte de a pleca la Athos, Ion Brad se putea declara mulţumit:

„Eram mulţumit că reuşisem aducerea din ţară a primilor călugări tineri şi că obţinusem sume importante în valută, transmise prin Elveţia, pentru reparaţiile de la schitul Prodromul”.

Nu pot încheia fără a-mi aminti un fapt din timpul șederii mele la Prodromu. Ni s-au arătat – mie și lui Horia Alexandrescu – un cărțoi legat cu o cruce aurită sub care scria, tot cu litere aurite:

„Album pentru amintiri din partea călătorilor la Schitul Chinovial românesc Prodromu”.

Printre cei care scriseseră în această carte de onoare se număra și președintele Emil Constantinescu. Emil Constantinescu e singurul şef de stat român care a trecut pe la Prodromu. A plecat de la Salonic, cu elicopterul şi a aterizat pe helioportul Mini Lavre. De aici pînă la Prodromu e cale de un sfert de oră cu maşina. Scrie Emil Constantinescu în 27 mai 1997 :

„Ales prin bunătatea lui Dumnezeu şi prin voinţa oamenilor să reprezint România într-un moment de cumpănă a istoriei sale, prezint omagiul meu cucernicilor călugări de la mănăstirea Podromu şi sfinţiei sale Stareţul Petroniu pentru rîvna creştinească cu care au păstrat credinţa, limba şi tradiţiile neamului nostru, în acest loc sfînt al creştinătăţii ortodoxe.

Exemplul lor de muncă neobosită pentru restaurarea Sfîntului Locaş, credinţa lor sînt un strălucit exemplu şi îndemn pentru poporul român, chemat să reconstruiască ţara după o jumătate de veac de dictatură comunistă – ateistă.
Le doresc tuturor sănătate, putere şi linişte şi dacă timpul le va îngădui îi aşteptăm cu drag în ţara noastră regăsită în credinţa ortodoxă.

Cu cele mai bune gînduri
Emil Constantinescu, Preşedintele României, în vizită la Prodromu
27.05.1997”.

Citind despre poporul român „chemat să reconstruiască țara după o jumătate de veac de dictatură comunist – ateistă” am surîs melancholic.
Sărmanul Emil Constantinescu!
Așa de bine a vrut poporul român să reconstruiască țara după anii de ateism încît în 2021 a votat cu amîndouă mîinile un partid – USRPLUS – care militează fățiș pentru revenirea anilor de ateism de pe vremea comunismului.

 

Comentariu saccsiv:

Spune Ion Cristoiu:

“Sub semnul adevărului că prezența românească la Sfîntul Munte ține de Istorie și nu de Religie.”

Eu nu inteleg ce zice.

Si continua:

“liderii USRPLUS, în frunte cu Dan Barna, au votat împotriva subvenționării nu pentru că sînt atei, ci pentru că sînt săraci cu duhul.”

Reamintesc despre ce este vorba:

Deputații USR PLUS au votat împotriva finanțării schitului românesc de la Muntele Athos

Si cred ca tocmai pentru ca sunt anti crestini au votat astfel:

Istoricul celui mai periculos proiect politic din istoria post decembrista. O alianta fundamental anticrestina si antinationala, avand cea mai neagra doctrina de stanga din intreg esicherul politic romanesc

Ceva mai incolo, Ion Cristoiu foloseste aiurea un termen de o importanta covarsitoare:

“Ateismul fostului Conducător e o axiomă. Cum de a fost deschis secretarul general al PCR pentru întîlnirea cu monahii? Mai mult ca sigur, a făcut-o din naţionalism.”

Pentru ca el nu intelege ce inseamna nationalismul. Nationalism ateu nu exista:

Eventual putea spune ca a facut-o din patriotism, daca acceptam axiomatic ca era ateu.

Pe de alta parte nici nu putem stii ce exact anume era in strafundurile gandirii lui Nicolae Ceausescu. Sa ne amintim:

Conform CAPITAL, IPS Pimen i-a fost ghid lui Nicolae Ceaușescu, la prima vizită a acestuia la o Mănăstire, după instalarea în funcția de secretar general al Partidului. Înaltul Pimen a povestit în câteva rânduri cum a decurs vizita, care s-a soldat cu aprobarea acoperirii bisericii Mănăstirii cu tablă de cupru, considerat atunci material de război.

Pimen amintea că Ceausescu a fost impresionat la mormântul lui Ștefan și că a observat cum pe o hartă a Moldovei medievale dispusă în Muzeul Mănăstirii îi lipsește teritoriul de până la Nistru și a dispus imediat să fie redată corect harta, și cu Basarabia furată de ruși.

„În anul 1966, Nicolae Ceaușescu a vizitat Mănăstirea Putna cu prilejul împlinirii sorocului de 500 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii Mănăstirii Putna. După această vizită, Putna, îndeosebi, dar și celelalte mănăstiri au fost „năvălite” de mulțimea turiștilor, mai ales a școlarilor și a studenților.

„Dacă Ceaușescu a fost la Putna, nu mai are nimeni dreptul să ne mai urmărească și să ne ceară socoteală de ce mergem la biserică și la mănăstiri”, spuneau turiștii cu multă bucurie sufletească. Zoe Ceaușescu, după vizita tatălui ei, a fost de trei ori la Putna, în vizită particulară. Găzduia la o familie în comuna Putna.

Seara, când nu mai erau turiști în mănăstire, venea, intra în biserică, îngenunchea în fața mormântului lui Ștefan cel Mare câteva minute, săruta mormântul, săruta și icoanele din catapeteasma bisericii, săruta mâna părintelui ghid, mulțumindu-i, și pleca la gazda sa din Putna. Ea a cerut o carte cu litere chirilice, „pentru cultura ei”; părintele stareț Gherasim a priceput ce dorește în realitate; i-a dat un Ceaslov și o Psaltire.”, povestea Pimen.

Cititi va rog si:

NICOLAE CEAUSESCU catre parintele ADRIAN FAGETEANU: “Am venit cu părinţii mei şi aş vrea să le citeşti nişte rugăciuni pentru sănătate”…

Din pacate insa, a fost si de acord cu dorintele Elenei Ceausescu:

SATANISTA ELENA CEAUSESCU: “Jos porcaria!”, iar Biserica Sfanta Vineri a fost demolata, caci Patriarhul Teoctist nu s-a opus. Doi ani dupa aceea satanista a fost impuscata precum un caine…

 

6 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Ioana said, on februarie 27, 2021 at 4:25 pm

    Off topic
    Iata ce spune Parintele Elpidie despre umanitatea lui Antihrist
    ” Lucifer pentru a demonstra lumii că profetul Isaia se referea la nașterea propriului său fiu, când a vorbit despre nașterea din fecioară a „mesiei” și nu a Domnului nostru Iisus Hristos, el va folosi o femeie dedicată lui, o fecioară falsă. Astfel, în timpul unei ceremonii satanice, va fi întruparea fiului lui Lucifer, Antihristul, după o ceremonie ocultă, de întrunire spirituală, cu elemente evidente ale actului trupesc, între o femeie și Lucifer. Duhul lui Lucifer va intra în corpul și spiritul acestei femei pseudo-virgine , astfel încât ceea ce se va naște va fi o existență demonică ciudată a pseudo-omului care va fi numit Antihrist. ”
    In total dezacord cu ce spune Sf Lavrentie de Cernigov…
    Sursa ortodoxinfo.ro/2021/02/26/parintele-elpidie-vaianakis-noi-prorocii-despre-antihrist/

    Apreciază

  2. Damian said, on februarie 27, 2021 at 5:39 pm

    Sa nu ne inselam, Ceaușescu n-a făcut decât sa urmeze cu strictețe operațiunea „Orizont”. Cu siguranță printre tinerii „calugari” erau ofițeri DIE

    Apreciat de 2 persoane

    • saccsiv said, on februarie 27, 2021 at 6:12 pm

      Damian

      Este ca si cum ai spune ca Prodromu este un cuib se securisti. Iar eu nu cred.

      Apreciat de 3 persoane

      • kosk said, on februarie 27, 2021 at 6:53 pm

        A fost cum a fost (Dumnezeu sa il ierte) cu bune si rele. un comunist (am trait vremurile alea in care se preda teoria evo la ora de „biologie”), dar si un scut (patriotic) impotriva ceea ce acum numim NWO.

        Apreciat de 2 persoane

  3. dd_2d said, on februarie 27, 2021 at 8:06 pm

    Din pct meu de vedere , Ceausescu a platit pt pacatele sale, cu viata. A facut multe rele dar nu a tradat cum fac astia acum.
    In compartie cu cei de acum, Ceausescu paleste. Multi se roaga pt el acum si nu as fi surprins daca dupa o vreme o sa iasa din iad.

    Parerea mea.

    Apreciat de 2 persoane

  4. marcus said, on februarie 28, 2021 at 4:54 am

    Copil fiind inca, la inceputul anilor ’80, am fost intrigat cand am auzit-o pe bunica mea spunand ca „Ceausescu lucreaza dupa Scriptura”.

    Apreciat de 3 persoane


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: