SACCSIV – blog ortodox

Adrian Streinu-Cercel: Masca obligatorie pentru vaccinati pana in 2023

Newsweek: Adrian Streinu-Cercel: „Masca de protecție rămâne obligatorie până în 2023”

Medicul Adrian Streinu-Cercel, devenit între timp deputat PSD, a declarat, după ce a primit rapelul la vaccinul anti-COVID-19. că injecţia nu doare, doar am putea simţi a doua zi locul în care a fost făcută.

Adrian Streinu-Cercel a adăugat că după a doua doză nu mai există riscul unor infecţii severe cu noul coronavirus, însă masca va rămâne în continuare obligatorie până în 2023, transmite News.ro.

„Nu mă doare, nu mă ustură. A doua zi s-ar putea să simţiţi unde a fost locul de injecţie şi atâta tot şi pe urmă să vă duceţi cu drag la a doua injecţie. E de aşteptat, evident, ca această a doua doză să întărească răspunsul şi să consolideze.

Teoretic, după a doua doză, la şapte zile deja putem fluiera liniştiţi că nu mai suntem la risc să dezvoltăm infecţii severe cu noul coronavirus, dar, atenţie, masca va rămâne obligatorie în continuare până în 2023, pentru că acest vaccin ne protejează pe dinăuntru, nu ne protejează şi la nivelul mucoaselor, astfel încât, dacă dăm masca jos şi renunţăm la ea, avem toate şansele să luăm un virus pe care noi pe urmă să îl dăm mai departe unor persoane care nu sunt imunizate şi o să generăm în continuare îmbolnăviri”, a declarat Adrian Streinu-Cercel, după ce a primit rapelul la vaccinul anti COVID.

Medicul a mai spus că vor mai fi cazuri de infectări cu noul virus, însă se vor împuţina, astfel încât coronavirusul să iasă din circuitul biologic normal.

„Cometa ştim că are o coadă care este lungă, acea coadă este şi coada pandemiei şi ca atare vor fi cazuri până se vor împuţina suficient de mult, astfel încât să putem considera că virusul a ieşit din circuitul biologic normal”, a completat Adrian Streinu-Cercel.

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

OMS avertizează că un vaccin nu va fi suficient pentru a opri definitiv pandemia: Testarea, carantina și restricțiile să rămână

NOUL NORMAL = BOTNITA PE VECI. Din ce in ce mai des ni se spune ca purtarea măștii va rămâne obligatorie chiar și după vaccinarea anti COVID-19. Nu vor sa mai revenim niciodata la viata pre coronavirus

Video – Director CDC: Masca protejeaza mai bine de Covid 19 decat vaccinul

Eternitatea COVID. Doctorul Anthony Fauci: „Masca și distanțarea vor fi necesare și după vaccin”

Adrian Streinu Cercel pregateste terenul: ”Dacă persoana care nu e vaccinată se infectează şi devine purtator sănătos pe termen lung, atunci îl pune în pericol şi pe cel vaccinat„

Sef producator vaccin Moderna: Trebuie purtate masti si după vaccinarea în masă

BOTNITA PE VECI: Ministrul adjunct britanic al Sănătății declara ca vom continua să purtăm mască si dupa vaccinare “pentru multi ani”

 

9 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Avatarul lui moontyman moonty_man said, on ianuarie 17, 2021 at 9:06 pm

    Atunci,la ce să mă otrăvesc singur,băi Cercel??? Auzi la el,șarpele” vaccinul acționează la interior_ masca la extetior😆Cică mucoasa nazală ține de exterior,deci de mască,iar vaccinul de interior..ha,ha ..Cercelw,ți’l fac cadou și pe al meu să ți-l bagi în cap.

    Apreciază

  2. Avatarul lui pamaio pamaio said, on ianuarie 17, 2021 at 10:14 pm

    Ce ziceti de asta ?

    Apreciază

  3. Avatarul lui dorobantu dorobantu said, on ianuarie 17, 2021 at 10:43 pm

    Vaccinatii vor avea riscul de reimbolnavire cel mai mare.
    La vaccinati sistemul imunitar a fost pacalit.
    Cand pacalesti pe cineva, nu te mai crede cand ii spui adevarul…cine s-a pacalit cu virusul, nu mai crede cand v-a lua virusul…

    Apreciază

  4. Avatarul lui sorescudaria Dana said, on ianuarie 18, 2021 at 7:44 am

    Extras din postarea – CE VA URMA ÎN AMERICA?
    În momentul de față (duminică, 17 ianuarie) în Washington sunt mobilizați peste 30.000 de soldați, adică de cinci ori mai mulți decât forțele americane din Afganistan și Irak la un loc. Pentru ce este necesară atâta armată? Pentru o ceremonie de investire?! Pentru a preveni eventualele revolte ale susținătorilor lui Donald Trump?! Trump a dat indicații clare și repetate ca cei care îl susțin să rămână liniștiți și pașnici! Atunci…?
    https://www.facebook.com/atudorei.mugurel

    Apreciază

  5. Avatarul lui sorescudaria Dana said, on ianuarie 18, 2021 at 7:46 am

    RECLAMATU-MI-S!
    https://www.facebook.com/razvan.constantinescu1
    vezihttps://www.libertatea.ro/stiri/doctori-reclamati-la-colegiul-medicilor-pentru-raspandirea-de-informatii-false-referitoare-la-vaccinul-anti-covid-3378451?utm_source=facebook&utm_medium=social&utm_campaign=libertatea-page-post&fbclid=IwAR1R6XNKBcu-XWf57aAHjhru9UnyRhLMeLiqqCEqkz2VtNVtTSWLjph-j9A

    Apreciază

  6. Avatarul lui cercel, nota 2, treci la loc. cercel, nota 2, treci la loc. said, on ianuarie 18, 2021 at 11:33 am

    criminalii astia spun ca se bazeaza pe stiinta, iata ::: masca + distantare = masca + distantare + vaccin x 2.

    asta s-a vaccinat doar inauntru, cu alte cuvinte spune ca s-a vaccinat degeaba sau ca vaccinul nu te apara de nimic cum nu te apara nici masca…complicata e stiinta falsificata, minti pana te faci de ras…

    Apreciază

  7. Avatarul lui Cristian Daniel Cristian Daniel said, on ianuarie 18, 2021 at 12:35 pm

    …pai exact ce spunea cercetatoarea aceea romanca, parca din Boston era daca nu ma insel: vaccinaţii vor fi bombe bacteriologice ambulante deoarece nimeni nu stie ce incuba in ei si ce agenti patogeni vor dezvolta in timp ca si organism-gazda, vaccinul nefiind testat si necunoscandu-se reactiile lui, astfel incat acestia vor putea imprastia (tactil, aerian etc) tot felul de microbi necunoscuti care ar putea genera alte molime si mai si…Cercel asta stie f. bine situatia, dar spune doar jumate de adevar, o da dupa cires, de aceea zice ca masca trebuie purtata si de cei vaccinati….

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.