SACCSIV – blog ortodox

Secretarul general ONU cere țărilor să declare Stare de Urgenţă Climatică

Posted in incalzirea globala, ONU, schimbarea climei, STIRI by Vali on decembrie 12, 2020

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/natura-si-mediu/secretarul-general-onu-cere-tarilor-sa-declare-stare-de-urgenta-climatica-1416920

Planeta se află în pericol, avertizează secretarul general ONU. Foto: nasa.gov

Liderii politici de pe întreg mapamondul ar trebui să declare „stare de urgenţă climatică” în ţările lor, pentru a evita ca încălzirea globală să ajungă la un nivel catastrofal, a declarat sâmbătă secretarul general al ONU, Antonio Guterres. Peste 70 de lideri politici din întreaga lume urmează să se adreseze în cadrul unui summit de o zi dedicat climei, care are drept obiectiv pregătirea terenului pentru reduceri mai drastice ale emisiilor de gaze cu efect de seră, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

ACTUALIZARE 19:30 Preşedintele francez Emmanuel Macron a salutat sâmbătă, în engleză, preconizata întoarcere a Statelor Unite, odată cu venirea la putere a lui Joe Biden, în Acordul pentru climă de la Paris, încheiat în urmă cu cinci ani şi pentru care „trebuie acţionat imediat”, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Macron le urează americanilor „Welcome home”

„Welcome back, welcome home!” (Bine aţi revenit acasă! – n.r.), le-a transmis preşedintele francez „prietenilor americani”, în intervenţia sa de la summitul privind clima, organizat virtual de ONU, Franţa şi Marea Britanie.

„Am continuat să avansăm, să lucrăm, în ciuda alegerii făcute de SUA”, a spus el cu referire la retragerea Washingtonului decisă de Donald Trump. „Şi am rezistat”, a adăugat Macron.

Preşedintele francez a subliniat totuşi că mai rămân dificultăţi de depăşit pentru a răspunde obiectivelor acestui acord încheiat în urmă cu fix cinci ani. „Nu mai avem mult timp şi ştim că acţiunea trebuie să fie imediată”, a subliniat el.

Macron a insistat în special asupra necesităţii de a trasa o traiectorie şi de a oferi mijloace credibile pentru a atinge neutralitatea în materie de emisii de carbon până în 2050.


Știrea inițială:

„Poate cineva să mai respingă faptul că ne confruntăm cu o urgenţă dramatică? Din acest motiv, azi, lansez un apel către toţi liderii de pretutindeni să declare Stare de Urgenţă Climatică în ţările lor până când se va ajunge la neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon”, a declarat Antonio Guterres prin videoconferinţă.

El a mai susţinut că pachetele de reconstrucţie economică lansate de la începutul pandemiei cu noul coronavirus reprezintă o oportunitate pentru a accelera tranziţia spre un viitor cu niveluri mici ale poluării cu carbon, dar a avertizat că această tranziţie nu se produce suficient de rapid.

„Deocamdată, membrii G20 cheltuiesc cu 50% mai mult sub forma de stimuli şi pachete de salvare oferite unor sectoare legate de producţia şi consumul de combustibili fosili, decât pentru a trece la energie nepoluantă. Acest lucru este inacceptabil. Trilioanele de dolari necesare pentru reconstrucţia post-Covid sunt bani pe care noi îi împrumutăm de la generaţiile viitoare. Nu putem folosi aceste resurse pentru politici care să lase pe umerii generaţiilor viitoare un munte de datorii şi o planetă distrusă”, a mai susţinut secretarul general al ONU.

Editor : B.P.

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

Pentru a combate incalzirea globala, BILL GATES spune ca “avem nevoie de un GUVERN MONDIAL”

Calea Rockefeller: familia stăpânește petrolul și tot ea… a creat și finanțat lupta împotriva încălzirii globale

Petitia a peste 31 000 oameni de stiinta: CO2 este necesar VIETII, nu este poluant si nu duce la INCALZIREA GLOBALA

 

2 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. […] Secretarul general ONU cere țărilor să declare Stare de Urgenţă Climatică […]

    Apreciază

  2. […] Secretarul general ONU cere țărilor să declare Stare de Urgenţă Climatică […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: