Sfantul Ioan Maximovici: Cuvant la Înălţarea Sfintei Cruci
Cuvant la Înălţarea Sfintei Cruci
Sf. Ioan Maximovici
Predici şi Îndrumări Duhovniceşti
Ed. Sophia, Bucureşti, 2006
Crucea, care până la Hristos a fost unealtă de tortură, stârnind groază şi silă, după moartea lui Hristos pe Cruce a devenit arma şi semnul mântuirii noastre. Prin ea, Hristos l-a sfărâmat pe diavol, de pe ea S-a coborât la iad şi, slobozindu-i de acolo pe cei ce se chinuiau, i-a adus în împărăţia Cerească. Imaginea Crucii este înfricoşătoare pentru demoni şi, ca semn al lui Hristos, este cinstită de creştini. Domnul i-a arătat-o pe cer împăratului Constantin, aflat în drum spre Roma, să se lupte cu tiranul care pusese mâna pe putere; făurindu-şi un stindard în formă de cruce, împăratul Constantin a repurtat o victorie deplină. Fiind ajutat prin Crucea Domnului, împăratul a rugat-o pe mama sa, împărăteasa Elena, să caute Crucea de-viaţă-făcătoare; şi Cuvioasa Elena, îndreptându-se spre Ierusalim, după multe căutări, o găsi. Multe vindecări şi alte minuni s-au făcut şi se fac atât prin Crucea Domnului, cât şi prin imaginea ei. Prin ea, Domnul păzeşte poporul Său de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi. Biserica Ortodoxă prăznuieşte cu multă solemnitate aflarea Sfintei Cruci, amintindu-şi totodată şi arătarea Crucii pe cer împăratului Constantin. În această zi şi în alte zile închinate Sfintei Cruci noi ne rugăm lui Dumnezeu să-Şi reverse milostivirile nu numai unor persoane în parte, ci şi întregii creştinătăţi, întregii Biserici. Foarte sugestiv vorbeşte despre aceasta troparul Sfintei Cruci, alcătuit în secolul al VIII-lea, când prietenul Cuviosului Ioan Damaschin, Sfântul Cosma, episcopul Maiumei, a scris toată rânduiala slujbei înălţării Sfintei Cruci.
„Măntuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta, biruinţă (binecredincioşilor) împăraţi[1] asupra celor potrivnici dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău.”
Începutul acestei rugăciuni este preluat din Psalmul 27. În Vechiul Testament, prin cuvântul „popor” se înţelegeau numai mărturisitorii credinţei adevărate, oamenii cei credincioşi lui Dumnezeu. „Moştenirea” era tot ce îi aparţine de fapt lui Dumnezeu, era avuţia lui Dumnezeu, aşa cum este Biserica lui Hristos în Noul Testament. Rugându-ne pentru mântuirea poporului lui Dumnezeu (a creştinilor) atât de muncile veşnice, cât şi de nenorocirile pământeşti, noi ne rugăm Domnului să binecuvânteze, să trimită harul Său şi darurile Sale întregii Biserici şi să o întărească lăuntric.
Rugăciunea de a da „biruinţă împăraţilor”, marilor ţiitori ai lumii acesteia, are ca punct de pornire Psalmul 143, stihul al 10-lea şi aminteşte de biruinţele repurtate de regele David, prin puterea lui Dumnezeu şi, de asemeni, de victoriile dăruite împăratului Constantin prin Crucea Domnului. Această arătare a Crucii i-a făcut pe împăraţii care până atunci îi prigoneau pe creştini să devină apărătorii Bisericii de vrăjmaşii cei din afară, de „episcopii din afară”, după formula Sfântului împărat Constantin. Biserica, întărită pe dinăuntru de harul lui Dumnezeu şi îngrădită pe dinafară, este pentru creştinii ortodocşi „cetatea lui Dumnezeu”, lăcaşul dumnezeiesc, de unde porneşte calea spre Ierusalimul ceresc. Felurite nenorociri au zguduit lumea, au dispărut popoare, au pierit oraşe şi state întregi, dar prigonita şi chiar sfâşiata pe dinăuntru Biserică stă neclintită, căci porţile iadului nu o vor birui. Astăzi, când strădaniile conducătorilor lumeşti de a stabili ordine pe pământ rămân neroditoare, singura armă de nădejde a lumii rămâne aceea despre care cântă Biserica: „Crucea este apărătoarea întregii lumi, Crucea este înfrumuseţarea Bisericii, Crucea este puterea împăraţilor, Crucea este întărirea credincioşilor, Crucea este slava îngerilor şi rana demonilor”.
[1] Troparul [înălţării] Sfintei Cruci, în (actuala) rânduială a slujbelor Bisericii Ortodoxe Române: Binecredincioşilor creştini” (cf. Sinaxar şi Ceaslov, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1990).
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
Slavă Lui Dumnezeu și Sfintei Sale Cruci, la Picioarele Căreia nenorocitul de mine trebuie să cadă continuu spre iertarea, sau, măcar ușurarea, mult prea multelor mele păcate!
Un cuvânt frumos am găsit azi pe net și mi se pare că se potrivește cu predica I.P.S. Teodosie, de la slujba de astăzi.
Textul e luat de pe pagina facebook a AROLA.
Am încercat a-l copia, dar, pentru că nu am această platforma sociala, copierea este departe de a fi bună.
Totusi, fie si cu greseli, incerc sa transcriu chiar si in parte.
Doamne ajută!
Inalțarea Sfiıntei Cruci
Împărățind în Roma Maxențiu, persecutorul (307-312), făcea multă chinuire popoarelor, gonindu-i şi chinuindu-i nu numai pe creştini, dar şi pe paginii săi ucigându-i şi jefuindu-le averile lor. Petrecea cu necurăție, siluind casele celor de bun neam, şi eratuturor romanilor foarte greu şi urât, pentru acea tiranică, cumplită a lui viață şi prea spurcată. Deci, au trimis romanii, în taină, la împăratul Constantin (306-337) care petrecea atunci în Britania cu mama sa, Elena, rugându-l pe el să vină şi să-i scape detiranul acela. lar Constantin i-a scris mai întâi lui Maxențiu, sfătuindu-l pe el prieteneşte să înceteze o tiranie ca aceea. lar el nu numai că nu l-a ascultat pe dânsul şi nu s-a îndreptat, dar şi mai amar s-a făcut. S-a sculat chiar asupra lui Constantin, pe caretoată oastea romanilor la împărăție-l alesese, nevrând ca să-l aibă deopotrivă cu sine la împărăție. Pentru că Maxențiu, cu de la sine putere s-a suit în Roma pe scaunul împărătesc, nu cu voința poporului; ci numai cu sprijinul câtorva mai mari, cărora le-afăgăduit multe daruri şi cinste. lar Constantin a fost ales împărat de către toți cu un glas. Drept aceea, auzind Constantin că Maxențiu tot neîndreptat petrecea, ba încă şi la alte fapte mai rele se întinde, s-a sculat şi a mers asupra lui cu război. Văzând însăcă puterea oştilor sale nu este de ajuns şi gândind apoi la farmecele cele rele ale lui Maxențiu, a început a se îndoi, pentru că știa că Maxențiu a vărsat mult sânge omenesc la facerea vrăjilor: mulți băieți, fete şi femei îngreunate a înjunghiat la jertfelediavolilor, căutând milostivirea deşerților idoli, spre care nădăjduia. Deci, văzând Constantin că la Maxențiu era mare putere diavolească, a început a se ruga unui Dumnezeu care stăpâneşte cerul şi pământul, pe care şi neamul creştinesc îl cinsteşte, ca să-idăruiască lui chip de biruință asupra prigonitorului. Drept aceea, rugându-se el cu osârdie, i s-a arătat în amiazăzi chipul Crucii Domnului închipuit cu stele, strălucind mai mult decât soarele şi deasupra scris pe dânsul: „În acest semn vei învinge”. Au văzutaceea şi ostaşii toți, între care era şi dulcele Artemie cel care după aceea a fost chinuit pentru Hristos de lulian, şi se mirau. lar cei mai mulți dintre dânşii au început a se teme că păgânilor chipul crucii le era semn de mare nenorocire şi de moarte, fiindcă pecruce se pedepseau cu moarte tâlharii şi făcătorii de rele. Deci, ostaşii se temeau că nu cumva războiul lor să fie fără noroc şi din pricina aceasta împăratul Constantin era în mare îndoială. lar într-o noapte, pe când dormea el, i s-a arătat însuşi HristosDomnul şi iarăşi i-a arătat semnul cinstitei cruci pe care îl văzuse şi i-a zis lui: „Să faci asemănare chipului acestuia şi să porunceşti ca să-l poarte înaintea oştilor şi nu numai pe Maxențiu, ba încă şi pe toți vrăjmaşii tăi îi vei birui”. Deci, sculându-se împăratul,a spus mai marilor săi vedenia şi chemând argintari iscusiți le-a poruncit lor să facă cinstita cruce de aur, de mărgăritar şi de pietre scumpe după chipul semnului celui arătat şi, ceva mai mult, a poruncit la toată oastea să închipuiască pe toate armele, pecoifuri şi pe zale semnul crucii.lar rău-credinciosul Maxențiu, find înştiințat de venirea lui Constantin în Italia asupra Romei, cu multă îndrăzneală şi-a scos oastea romană şi a mers împotriva marelui Constantin. lar Constantin a poruncit ca să poarte cinstita cruce înaintea taberilor armateisale. Şi când s-a început lupta cu Maxențiu, atunci, cu puterea cinstitei cruci, Maxențiu a fost biruit şi mulțimea ostaşilor lui a fost tăiată (28 octombrie 312), şi însuşi Maxențiu a fugit. Şi l-a urmărit împăratul Constantin şi, fugind el pe podul de peste râulTibru, pe care singur l-a zidit, s-a rupt podul, cu puterea lui Dumnezeu, și s-a afundat ticălosul în râu cu oastea sa, ca şi faraonul cel de demult, încât s-a împotmolit râul de călăreți, de cai şi de arme. lar marele Constantin a mers în Roma biruitor şi l-aîntâmpinat pe el tot poporul cu bucurie mare şi cu cinste. lar el înălța mare mulțumire lui Dumnezeu, Celui ce i-a dat lui biruință asupra vrăjmaşului, cu puterea cinstitei şi de viață făcătoarei Cruci. lar spre pomenirea biruinței celei prea slăvite, a pus o cruce înmijlocul Romei, pe un stâlp de piatră şi a scris pe dânsa: „Cu acest mântuitor semn, cetatea aceasta a fost scăpată de sub jugul tiranului”.Având el al doilea război împotriva celor de la Bizanț a căror numire de obârşie se trage încă de pe vremea împăratului ludeii, Manase, când un oarecare grec Bizas a pus temelia cetății, numind-o Bizantion, de unde mai târziu Bizant, și fiind biruit Constantinde către aceştia de două ori, era întru mâhnire mare. Şi fiind într-o seară, şi-a ridicat ochii spre cer şi a văzut o scrisoare alcătuită de stele, care închipuia aceste: „Să mă chemi în ziua necazului tău”. Apoi, înfricoşându-se, şi-a ridicat iar ochii spre cer şi a văzuto cruce de stele, ca şi mai înainte închipuită pe cer şi scriind deasupra, împrejurul ei, aşa: „În acest semn vei învinge”. Şi aşa purtându-se crucea înainte în tabere, a biruit pe vrăjmaşii săi şi a luat cetatea Bizantion.
Şi având el al treilea război cu goții, la râul Dunării, iar i s-a arătat pe cer mântuitoarea armă şi i-a făcut ca şi mai înainte biruință. Şi de aici Constantin cunoscând puterea lui Hristos celui răstignit pe cruce, şi crezându-l pe acesta că este adevărat Dumnezeu,s-a botezat întru dânsul, cu maica sa Elena cea vrednică de laudă, pe care, ca pe o foarte iubitoare de Dumnezeu, a trimis-o la lerusalim cu multă avere spre căutarea cinstitei cruci. lar ea, ducându-se la lerusalim, a cercetat sfintele locuri şi le-a curățit despurcăciunile idoleşti şi a scos la lumină cinstite moaşte ale diferiților sfinți. Era atunci în lerusalim patriarh Macarie (314-333), care a întâmpinat pe împărăteasa cu cuviincioasă cinste.Deci, fericita împărăteasă Elena, vrând să găsească crucea cea de viață făcătoare a Domnului, cea ascunsă de evrei, a chemat pe toți evreii şi i-a întrebat pe dânşii, ca să-i arate ei locul unde era ascunsă cinstita cruce a Domnului. Dar lepădându-se ei, că nuştiu, împărăteasa Elena i-a îngrozit cu munci şi cu moarte, și aceia i-au arătat ei un bărbat bătrân, anume luda, zicând: „Acesta poate să-ți arate ție ceea ce se caută, de vreme ce este fiul unui cinstit proroc”. Şi făcându-se multă cercetare, şi luda refuzând aspune, împărăteasa a poruncit să-l arunce pe el într-o groapă adâncă în care, petrecând el câtăva vreme, a făgăduit să spună. Apoi, scoțându-l pe el, merseră la un loc unde era un munte mare împresurat cu pământ şi cu pietre, pe care Adrian (117-138),împăratul Romei, zidise o capişte zeiței Venera şi pusese într-însa un idol. Acolo, luda a arătat că este ascunsă crucea Domnului. lar împărăteasa Elena a poruncit ca să se risipească capiştea cea idolească şi să se răscolească țarina şi să se sape. larMacarie patriarhul, rugându-se la locul acela, iată a ieşit un miros de bună mireasmă şi îndată s-a arătat mormântul şi locul căpățânii în partea dinspre răsărit şi aproape de dânsele au aflat îngropate trei cruci şi după aceea au aflat cinstitele piroane. Darneştiind care ar fi fost crucea lui Hristos, s-a întâmplat în acea vreme că se ducea un mort la îngropare şi atunci Macarie, patriarhul, a poruncit celor ce-l duceau să stea; şi se aşezară crucile pe mortul acela câte una pe rând, iar când au pus crucea luiHristos, îndată mortul a înviat şi s-a sculat viu cu puterea Dumnezeieştii Cruci a Domnului.Deci, împărăteasa primind cu bucuriecruce, i s-a închinat şi a sărutat-o; asemenea şi toată suita împărătească, ce era cu dânsa. lar alții nu puteauvadă și să sărute sfânta cruce în acea vreme, din pricina mulțimii celei mari de, şidorit camăcar de departe s-o poată vedea. Atunci Macarie, patriarhul lerusalimului, stând la un loc mai înalt, a făcut înălțarea, arătând cinstita cruce mulțimii, iar ei au strigat: „Doamne miluieşte!”. Şi de atunci s-a început praznicul „înălțării cinstitei Cruci a Domnului”.Deci, împărăteasa Elena a păstrat la sine o parte din acest cinstit lemn, precum şi sfintele piroane, iar cealaltă parte, punând-o într-o raclă de argint, a dat-o lui Macarie, patriarhul, spre ocrotirea neamului în viitor. Atunci luda cu mulțime de jidovi a crezut şi s-abotezat şi s-a numit din sfântul botez Chiriac. Mai în urmă, el a fost patriarh al lerusalimului şi în vremea lui lulian Apostatul (361-363) s-a sfârşit, fiind prigonit pentru Hristos. lar sfânta împărăteasă Elena a poruncit să se zidească biserici în lerusalim pe lasfintele locuri; mai întâi a poruncit să se zidească biserica Învierii Domnului nostru lisus Hristos, unde este sfântul mormânt al lui Hristos şi unde s-a aflat cinstita cruce. Apoi, a poruncit să se zidească în Ghetsimani, unde este mormântul Sfintei adormiri aPreasfintei Născătoarei de Dumnezeu. Apoi a zidit celelalte optsprezece biserici şi le-a înfrumusețat cu tot felul de podoabe, dăruindu-le cele de trebuință cu îndestulare. A venit în Bizanț aducând cu sine partea lemnului crucii celei de viață făcătoare şisfintele piroane, cu care a fost pironit trupul lui Hristos. Aici, sfântul împărat Constantin a pus lemnul cel de viață făcător în raclă de aur, iar din sfintele piroane, unul s-a aruncat în Marea Adrianului, de către sfânta Elena, când se întorcea de la lerusalim laConstantinopol, pentru alinarea mării, pentru că se ridicase furtună mare şi învăluire cu primejdie mare; pe altul, împăratul l-a ferecat în coiful său, pe al treilea l-a ferecat la zăbală, în frâul calului său, ca să se împlinească cele zise de Zaharia proorocul: „Înziua aceea va fi (scris) pe frâul cailor: Sfânt lui Dumnezeu Atotțiitorul” (Zaharia 14, 21), iar al patrulea piron l-a dat împărăteasa Elena Trevirilor în pază.După sosirea Sfintei Elena de la lerusalim în Bizant, iubitorul de Hristos împăratul Constantin a făcut trei cruci mari, după numărul celor ce i se arătaseră lui la războaie: cea dintâi în Roma, când l-a înecat pe Maxențiu, a doua în Bizant, când l-a cucerit, a treiacând a bătut pe goți la râul Dunării. După chipul celor trei arătări a făcut trei cinstite cruci din materiale scumpe şi a scris pe dânsele cu slove de aur cuvintele acestea: Is Hs Ni Ka, adică „lisus Hristos biruieşte”, arătând la toți râvna dreptei credințe. dreptei credințe. lar ca să arate lumii că cu puterea crucii a biruit pe vrājmaşi, a înălțat o cruce spre răsărit, în târgul de sus, apoi alta deasupra stâlpului cel roşu la locul iubirii de frați, iar pe cea de-a treia a înălțat-o pe locul cel de marmoră, cel foarte frumos, în târgul de pâine, la care loc se făceau multe puteri şi semne prin sfânta cruce. Încă se mărturisea de mulți că îngerul Domnului se pogora din cer în lumină mare noaptea, în locul acela, şi tămâia împrejur cinstita cruce, cântând cântarea cea întreit sfânta cu glas dulce, şi apoi iar se suia la cer. Şi aceasta se făcea de trei ori pe an: adică în luna aceasta, la înălțarea cinstitei cruci, apoi în luna lui mai, în 6 zile, la arătarea Crucii Domnului pe cer şi în sfântul marele post cel de patruzeci de zile, în Duminica închinării crucii. Şi mulți din oamenii cei cucernici, care cu cinste şi cu sfințenie viețuiau, vedeau această pogorâre a îngerului şi auzeau cântarea lui.Încă se cuvine a pomeni şi că cinstitul şi de viață făcătorul lemnul Crucii Domnului a fost luat oarecând de Perşi (602-610) şi iar s-a întors în lerusalim, spre mângâierea credincioşilor; pe vremea împăratului grec Foca, împăratul perşilor,
Hosroe II (590-628), biruind Egiptul, Africa şi Palestina, a luat lerusalimul şi pe mulți creştini i-a ucis şi luând cu de-a sila vistieriile cele bisericeşti şi podoabele, între altele a luat şi vistieria cea de mult pret, lemnul crucii Domnului celei de viață făcătoare, şi l-a dus în Persia. Peste puțin, murind Foca împăratul, a fost ales Eraclie (610-641); în locul lui, el încearcă să biruiască pe Hosroe II, dar de multe ori nebiruind a cerut pace, însă nu a câştigat-o de la vrăjmaşul cel mândru. Atunci fiind în mâhnire mare, a început a căuta ajutor la Dumnezeu, şi a poruncit tuturor credincioşilor să facă rugăciuni, priveghieri şi postiri ca să-i scape Domnul de acela ce se lăuda, în mândria sa, că va pierde pe toți creştinii; de acela ce hulea numele lui lisus Hristos, ca să nu zică vrăjmaşii că mâna lor este înaltă şi idolii lor puternici, ci să cunoască neamurile că unul este Dumnezeul cel adevărat, Căruia cine poate să-l stea împotriva puterii şi tăriei? Şi chiar împăratul se ruga singur cu lacrimi şi cu post îndelungat. Apoi, adunându-şi toți ostaşii şi în nădejdea ajutorului lui Dumnezeu înarmându-se cu puterea crucii, a mers asupra perşilor şi lovindu-se cu Hosroe II, l-a biruit şi l-a pus pe fugă. Şi a fost cu oştile în pământul Persiei şapte ani, luând cetățile, robind satele şi biruind multe prigoniri ale lui Hosroe. lar mai pe urmă Hosroe, neputând să se împotrivească puterii greceşti, a fugit din pământul său şi, trecând peste râul Tigru, cu cel mai tânăr fiu al său, Medars, a împărțit el împărăția sa. De acest lucru s-a mâniat Siroes, fiul lui cel mai în vârstă, şi a gândit că şi pe tată şi pe frate împreună să-i ucidă; lucru pe care l-a şi făcut degrab. lar după uciderea acelora, Siroes a fost moştenitor împărăției Persiei şi a trimis cu rugăminte şi cu multe daruri la Heraclie, împăratul grec, smerindu-se lui şi poftindu-l să înceteze a prăda pământul lui.
Atunci Heraclie, făcând pace cu împăratul Persiei, a luat de la perşi făcătorul de viață lemnul Crucii Domnului, cel luat de Hosroe din lerusalim, care fusese patrusprezece ani la perşi, şi l-a adus împreună cu multe daruri la locul său, bucurându-se şi slăvind pe Dumnezeu pentru ajutorul Lui cel mare.lar când a ajuns la lerusalim, a luat împăratul cinstitul lemn pe umerile sale, ca să-l ducă la locul lui cel mai dinainte. Însă era îmbrăcat în porfiră cea împărătească, cu aur şi cu pietre scumpe împodobit, având în cap coroana cea împărătească. Atunci se făcu o minune înspăimântătoare, pentru că deodată a stat în uşile acelea, prin care se intra la locul căpățînei, şi nu putea să păşească mai departe cu cinstitul lemnul Crucii, oprit fiind de puterea cea Dumnezeiască; şi toți se minunau de un lucru ca acesta. lar Zaharia, patriarhul lerusalimului (609-631), care a mers cu toată mulțimea lerusalimului în întâmpinarea împăratului, având ramuri de finic în mâini şi ieşind până la muntele Eleonului, mergea cu împăratul alături şi, căutând cu ochii, a văzut pe îngerul lui Dumnezeu ca un fulger în poartă stând, oprindu-le intrarea, şi zicând: „Nu cu astfel de chip Făcătorul nostru a purtat aici acest lemn al Crucii, cu care voi îl duceți pe el”. Aceasta văzând-o şi auzind-o patriarhul, s-a înspăimântat şi, întorcându-se spre împăratul, i-a zis: „Să ştii, împărate, că cu neputință îți este ție ca în haine bogate îmbrăcat şi cu podoabele împărăteşti înfrumusețat să duci lemnul acesta sfânt, pe care, săracul Hristos, Cel ce a sărăcit pentru mântuirea noastră, l-a dus. Drept aceea, de voieşti ca să duci Crucea Lui, să urmezi sărăciei Lui”. Atunci, împăratul a dezbrăcat de pe sine porfiră şi coroana şi s-a îmbrăcat în haine sărăcăcioase şi proaste şi a dus cinstitul lemn al Sfintei Cruci fără de nici o împiedicare, mergând cu picioarele desculțe. Şi l-a dus în biserică, la locul de la care îl luase Hosroe al Perşilor. Acolo, binecredinciosul împărat Heraclie a pus iar lemnul Sfintei Cruci şi a fost mare bucurie şi veselie credincioşilor pentru întoarcerea Crucii Domnului, şi dănțuiau precum oarecând israilitenii pentru întoarcerea chivotului legii de la filisteni, lăudând pe Cel răstignit pe Cruce, Hristos Împăratul slavei, şi închinându-se aşternutului picioarelor Lui, Crucii celei sfinte. Căreia şi de la noi să fie cinste, slavă şi închinăciune, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.Pentru minunea prin care s-a cunoscut adevărata cruce a lui Hristos, mulți nu se potrivesc în spusele lor. Unii zic că pe o fecioară moartă o duceau la îngropare şi cu puterea Sfintei Cruci a înviat; alții zic că o văduvă moartă era cea care a înviat prin făcătorul de viață lemn, iar alții povestesc că o văduvă zăcea în casă bolnavă şi era aproape de moarte. Mergând la ea patriarhul cu împărăteasa şi aducând crucile, le-a pus pe cea bolnavă şi, punându-se crucea Domnului, îndată s-a sculat sănătoasă. Alții spun că un om mort pe care-l duceau la groapă a înviat prin atingerea Sfintei Cruci a Domnului. lar Nichifor al lui Callist, cel numit Xantopol, în cartea 8, la cap. 29, zice că amândouă aceste minuni prin Crucea Domnului atunci s-au făcut aşa: văduva zăcând în casă bolnavă şi murind, de la porțile morții a fost adusă la viață şi la sănătate, şi mortul cel dus la groapă a înviat.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
[…] Sfantul Ioan Maximovici: Cuvant la Înălţarea Sfintei Cruci […]
ApreciazăApreciază
[…] Sfantul Ioan Maximovici: Cuvant la Înălţarea Sfintei Cruci […]
ApreciazăApreciază