SACCSIV – blog ortodox

O cruce veche de peste un mileniu descoperită în Pakistan atestă vechimea creștinismului în regiune

Posted in CRESTINISM, CRUCE, Pakistan by saccsiv on iulie 26, 2020

Sursa: https://basilica.ro/o-cruce-veche-de-peste-un-mileniu-descoperita-in-pakistan-atesta-vechimea-crestinismului-in-regiune/

Trei cercetători de la Universitatea din Baltistan, coordonați de prorectorul instituției, Muhammad Naeem Khan, au descoperit luna trecută o cruce uriașă din marmură la poalele Munților Karakorum, în satul Kavardo din Pakistan. Vechimea ei, estimată la peste 1.000 de ani, atestă și vechimea creștinismului în această țară devenită ulterior preponderent islamică.

Crucea are 2,1 x 1,8 metri și cântărește aproximativ patru tone, fiind probabil cea mai mare cruce de pe Subcontinentul Indian. Vechimea ei este estimată între 1.000 și 1.200 de ani. Locul în care a fost descoperită este aproape de vechiul Drum al Mătăsii, rută comercială care lega cândva China, Pakistanul, Iranul, Turcia și Europa.

Bizantinologul Béatrice Caseau, profesor la Universitatea Sorbona, a declarat că obiectul indică faptul că în această regiune creștinismul a ajuns prin intermediul comercianților din Orientul Apropiat.

„Chiar dacă nu cunoaștem traseul lor exact, știm cu siguranță că negustorii creștini din Persia au venit pe valea Fluviului Ind prin secolele al V-lea – al VIII-lea, înainte de sosirea Islamului în zonă”, spune bizantinologul francez. Urme ale Bisericii Primare, datând din secolul al VII-lea, s-au descoperit și pe teritoriul Chinei de astăzi.

Gulshan Barkat, preot catolic din Pakistan specializat în Istorie bisericească la Universitatea Pontificală Gregoriană din Roma, a scris că nu este imposibil ca în zonă să fi existat o mănăstire.

În secolul al V-lea, aproape o treime din populația Imperiului Persan era creștină, a explicat el. „Ctesiphon, sau Seleucia, era capitala imperiului, dar și centrul creștinismului din zonă, iar cetatea Herat, din Afghanistanul de azi, a devenit mitropolie înainte de anul 585”.

Vestea a fost primită cu bucurie de creștinii din Pakistan, care sunt o minoritate marginalizată și adesea persecutată.

Foto credit: Facebook / Muhammad Naeem Khan

 

Tagged with: , ,

Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: