SACCSIV – blog ortodox

Vasile Astarastoae: Retragerea – fără torțe

Posted in Vasile Astarastoae, virus by Vali on mai 29, 2020

sursa foto: imperial.ac.uk

Au trecut peste 90 de zile (mai precis 95 de zile) de când am scris prima notiță despre Covid-19.
În aceste 95 de zile, am analizat măsurile impuse în pandemie și am încercat să combat isteria colectivă și panica indusă artificial.
Am intrat în această dezbatere cu intenția declarată de a aduce un strop de liniște și speranță oamenilor dezinformați, izolați, amenițați și înfricoșați.
Nu am bagatelizat sau nu am recunoscut existența epidemiei, dar nici nu am hiperbolizt-o.
Am argumentat fiecare afirmație făcută și am primit drept replică insulte și înjurături de la adepții apocalipsei covid.
Am sancționat derapajele anti-democratice și am atras atenția asupra pericolului instaurării unui regim autoritar politico-medical și mi s-a răspuns cu presiuni și amenințări.
Am mers mai departe, deoarece am considerat că am datoria (pe care mi-am asumat-o) de a prezenta și un alt punct de vedere față de cel propagat cu obstinență în spațiul public de către oficialități și presă.
Nu am dorit nici să-mi fac notorietate, nici să intru în politică, nici să-mi cresc clientela la cabinetul privat (pe care nu-l am).
Am satisfacția că toate prognozele privind epidemia covid-19 au fost validate de viață.
Nu am pretenția că sunt Nostradamus, dar faptul că am introdus Bioetica în învățământul medical din România, m-a obligat să am cunoștințe de filozofie, sociologie, sănătate publică, epidemiologie, științe politice și, în consecință, să privesc pandemia nu numai strict medical.
Credința creștină mărturisită a fost suportul rezistenței la toate necazurile.
În acest moment, când deja apocalipsa se amână și autoritățile anunță măsuri de relaxare, consider că a venit momentul să mă retrag din această dezbatere.
Fără torțe.
Am, totuși, un ultim sfat pentru cei care gestionează măsurile și care doresc să introducă cenzura (politiceni și medici).
E bine pentru ei să asculte vocile critice, nu să le reprime.
Lucrul acesta se știe încă de la ceremonia triumfului la romani.
Triumphus era o ceremonie civilo-religioasă în Roma antică, prin care se sărbătorea succesul unui comandant, care a repurtat mari victorii militare sau care a terminat victorios un război pe teritorii străine. Ceremonia începea în afara zidurilor, de pe Câmpul lui Marte, pe malul vestic al Tibrului și se termina pe Dealul Capitoliului unde sărbătoritul sacrifica taurii albi zeului Jupiter și oferea cununa sa zeului.
În carul triumfal, în spatele celui sărbătorit se afla un sclav, care ținea o coroană de flori de aur deasupra capului său, amintindu-i în mod constant că este muritor, spunându-i în șoaptă la ureche: Respice te, hominem te memento (Priveste în spatele tău, amintește-ți ca ești doar un om) și Memento mori (amintește-ți ca ești muritor).

Postez ultima intervenție privind epidemia Covid-19:

de Vasile Astărăstoae

7 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. MaxMan said, on mai 29, 2020 at 9:44 pm

    Din pacate, aceste informatii valoroase se pierd pe drum sau se vor a fi pierdute.

    Apreciază

  2. acelas said, on mai 30, 2020 at 4:35 am

    regret profund ca prof Astarastoae e pro-vaccin. Mesajul lui e sabotat funciar de acest aspect. Intre altele… , adica sa bagi particulele alea de maimuta, sau metale grele si altele in tine ..?

    Apreciază

    • saccsiv said, on mai 30, 2020 at 9:34 am

      acelas

      E anti vaccinare obligatorie.

      Apreciază

      • acelas said, on mai 30, 2020 at 6:32 pm

        de acord ca este anti-vaccinare „obligatorie”, dar a spus nu o data ca el e un pro-vaccinist. Si intr-un material video si in ..

        „Dr.Vasile Astărăstoae analizează propunerea de lege a vaccinării și concluzionează : Sunt pro vaccinare, cu respectarea regulilor …”

        la https://m.activenews.ro/stiri/Prof.-dr.-Vasile-Astarastoae-Punctul-meu-de-vedere-l-am-trimis-si-parlamentarilor-eu-sunt-pro-vaccinare-dar-cu-respectarea-drepturilor-si-al-eticii-si-cu-o-posologie-a-riscului-161736

        dar au dres-o, au refacut titlul .. , continutul in mare spune acelasi lucru, e impotriva obligativitatii, nu a notiunii sau naturii vaccinului

        Apreciază

      • cata said, on mai 31, 2020 at 12:55 am

        Acelas, un om cu atâta carte şi cu atâtea cercetări în spate cum e Astarastoae nu are cum să cadă în extrema de a fi cu totul antivaccin. Negarea principiului vaccinului înseamnă negarea sistemului imunitar (cu anticorpii lui) pe care l-a creat Dumnezeu. Marea problemă a umanităţii e că, din motive bine ştiute, se injectează tot felul de porcării cu risc ridicat al efectelor secundare, nu că nu s-ar putea face cercetări (extrem de scumpe) pentru a se micşora riscurile vaccinurilor până acolo încât să devină eficiente. Numai că, până om vedea noi vremurile alea (!), sunt şi eu convins că imunizarea naturală e cel mai bun vaccin. Dar, dincolo de părerea unora sau a altora pe tema asta, esenţial e să se facă front comun împotriva ideii de vaccin obligatoriu.

        Apreciază

  3. Apa trece, pietrele rămân said, on mai 30, 2020 at 7:26 pm

    Din păcate, e mult loc de surprize. Cei care mărturisesc adevărul mai primesc și câte-o lovitură dureroasă de la cei pe care vor să-i informeze pentru a le salva sufletele și/ sau trupurile. Sper că mai are multe de spus. Ar fi păcat să tacă. Mulțumim celor care împart talanții cu noi!

    Apreciază

  4. Lilas said, on mai 31, 2020 at 10:38 pm

    Un anumit user a spus aici : „” Negarea principiului vaccinului înseamnă negarea sistemului imunitar (cu anticorpii lui) pe care l-a creat Dumneze”””. Desi , in cele din urma ai sesizat adevarul, adica oamenii normali la cap sa faca front comun impotriva ideii de vaccin obligatoriu si sa nu il accepte, totusi afirmatia ta nu este fundamentatanici medical si nici crestin ortodox Daca principiul vaccinului inseamna negarea sistemului imunitar, deoarece Dumnezeu a facut omul si i-adat tot ce ii trebuie sa reziste bolilor, la ce iti mai trebuie sa vrei sa te vaccinezi? Pentru ca este o „moda” de a te vaccina? Negarea principiului vaccinal, NU inseamna negarea sistemului imunitar dat de Dumnezeu. NU se stie inca exact CUM functioneaza vaccinurile si injectarea de ADN starin , inclusiv virusi vii sau atenuati in vaccinuri, NU inseamna automat 100% ca raspunsul imun al organismului este OK si ca NU vom face boala, doar penrtu ca suntem vaccinati. Fiecare organism are un raspuns imun propriu, dar, care in anumite conditii neelucidate inca de catre medicii epidemiologi si vaccinisti convinsi, NU TOTI OAMENII rasound la fel la vaccinuri, dar acest lucru nu inseamna ca vaccinurile sunt sigure, dovada sunt multitudinea de efecte adverse, unele fatale sau deteriorari extreme ale sanatatii indivizilor vaccinati si MAI ALES, scaderea imunitatii pe termen lung pentru indivizii vaccinati, Este un fel de a te juca cu FOCUL,, ADICA DE A IL NEGA PE DUMNEZEU, ca nu mai ai incredere in imunitatea naturala data de DUMNEZEU, ci musai trebuie sa te injectezi cu tot felul de porcarii , care, chipurile, in mod fals, iti „”stimuleaza”‘ imunitatea. Adica, te joci cu focul, te arzi si mai apoi, vine taica Bill Gates si iti spune, daca te vei „”arde”” in mod continuu , adica daca te vei vaccina continuu, garanteaza el ca in cele din urma, nu te vei mai arde deloc. Ha , ha, ha, vezi ca te vei transforma in cenusa, adica, dupa scheme de „imunizari” / vaccinari repetate si aberante, imunitatea ta scade in asa hal incat vei deveni un zombie, un bolnavicios si un receptacul viu al tuturor bolilor, pentru ca , dupa vaccinare, DUMNEZEU nu te va mai proteja, deoarece ai strcat toata ordinea genetica cu care DUMNEZEU te-a creat. Domnul profesor doctor si emerit Astarastoae, este foarte bine intentionat, dar omul s-a retras elegant, nu poate fi singur in fata furtunii mediatice, colegii medici ai domniei sale dorm in papuci, de frica sau de presiuni de tot felul. Boetica nu mai exista in Romania in era covid19 care u se va termina niciodata, ca, asa evolueaza lucrurile, din nefericire. Este bine ca domnul doctor si profesor de medicina legala Astarastoae este impotriva vaccinarilor fortate, dar, desigur, nu isi poate nega tot ceea ce domnia sa a invata in facultatile de medicina, care absolut toate propaga incredera oarba in principiul vaccinist. 99 % din medicii din tarile occidentale gandesc la fel, dar, in multe tari nu se patineaza pe fortarea vaccinarii cu orice pret. Romania este cobai si aici. Doamne ajuta sa se mai trezeasca si alti medici impotriva vaccinarilor obligatorii, mai ales ca domnul Arafat doarme, el avand mis-mashuri cu vaccinuri de la OMS…Contrar a ceea ce a afirmat doctorul Astarastoae (oare nu a facut nici macar o autopsie pe sestache de convid sa vada ca este o bacterie banala si nu mortala…, precum au vazut foarte recent medcii italieni??!!), asadar, apocalipsa tocmai a inceput si va incepe cu raspandirea virusurilor ucigase prin vaccinuri direct in sangele celor case se leapada de HRISTOS si se vaccineaza, cadou la pachet este cipul RFID 666…

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: