În timp ce anuarele precedente menționau titlul de „Vicar al lui Hristos” și numele Papei care domnea sub acest titlu, anuarul de anul acesta vorbește doar despre „Jorge Maria Begoglio”, numele purtat de Francisc înainte de a fi ales Suveran Pontif.

Cardinalul Gerhard Müller, fost prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței, a calificat schimbarea drept „barbarie teologică”.

După cum relatează Guido Horst, corespondentul la Roma al ziarului german Die Tagespost, această schimbare a produs consternare printre specialiștii în problemele Vaticanului.

Horst scrie că Annuario Pontificio de anul acesta a „renunțat” la titlul papal de „Vicar al lui Hristos”, exilându-l într-un subsol de pagină.

Publicat în fiecare an, Annuario Pontificio prezintă toate datele statistice privind Biserica Catolică. În mod obișnuit, prezentarea membrilor ierarhiei Bisericii – Colegiul cardinalilor, episcopilor și dicasterilor Vaticanului – începe cu Pontiful Roman, sub titlul de „Vicar al lui Hristos” („Vicario di Gesù Cristo”).

Urmează apoi titlurile celelalte ale Papei, care au „o semnificație dogmatică diferită, uneori chiar nulă”, în comparație cu primul titlu, scrie Horst. Aceste titluri sunt: Succesor al Prințului Apostolilor, Pontif Suprem al Bisericii Universale, Primat al Italiei, Arhiepiscop și Mitropolit al Provinciei Romane, Suveran al Statului Vatican și Slujitor al Slujitorilor lui Dumnezeu.

Însă titlul de „Vicar al lui Hristos”, spune Horst, „își are orifinea în Sfânta Scriptură, în care se spune că Iisus i-a acordat Sfântului Petru cheile Bisericii”.

În noul anuar, în loc de titlul „Vicar al lui Hristos”, Papa este pomenit doar ca „Jorge Maria Bergoglio”. Această titulatură este urmată de o scurtă biografie și datele alegerii și învestiturii sale.

În fine, după un rând care scrie că urmează „notele de subsol” (după cum scrie Guido Horst), apar cu subtitlul „Titulaturi istorice” Vicar al lui Hristos și toate celelalte de mai sus.