SACCSIV – blog ortodox

MĂRȚIȘORUL – vechi simbol păgân specific meleagurilor noastre

Posted in PAGANISM by saccsiv on martie 1, 2020

CANONUL 62 Trulan (PRAZNICELE ŞI DATINILE PĂGÂNEŞTI SĂ NU FIE ŢINUTE DE CREŞTINI)

Aşa-zisele Calende şi cele numite Vota şi cele chemate Brumalia, şi praznuirea care se face în cea dintâi zi a lunii lui martie voim ca de îndată să fie scoase din vieţuirea credincioşilor. Dar mai lepădăm şi jocurile obşteşti (dansurile publice) ale femeilor, ca necuviincioase, şi ca putând naşte (provoca) multă pagubă şi vătămare, dar încă şi jocurile (dansurile) jucate (executate), fie de bărbaţi, fie de femei, în numele (cinstea) celor nu­miţi în mod mincinos dumnezei de către elini (păgâni) şi slujbele (ceremo­niile) – ce se fac după un obicei vechi şi străin vieţii creştinilor, – orânduind ca nici un bărbat să nu se îmbrace în haină femeiască, sau femeia în cea care se potriveşte bărbaţilor, dar nici să nu puie asupra lor obraze (măşti) de haz (comice), sau de batjocură (satirice) închipuind satiri, sau de jale, (tragice), nici să nu se strige numele blestematului Dionisos, când se strivesc strugurii în teascuri, nici turnând vinul în vase să nu stârneas­că (provoace) râsul, făptuind cele ale rătăcirii diavoleşti, sub chipul neştiinţei sau a deşertăciunii.
De aceea, cei care de acum înainte s-ar apuca să facă ceva din cele zise mai înainte, după ce au fost puşi în cunoştinţă, poruncim ca aceştia, dacă ar fi clerici, să se caterisească, iar dacă ar fi laici, să se afurisească.
(24, 51, 65 TruL; 54 Laod.; 13 Gang.; 15, 45, 63 Cartag.)

Repostez articolul MĂRȚIȘORUL – vechi simbol păgân specific meleagurilor noastre de acum trei ani de pe Ortodoxinfo:

Cercetări arheologice efectuate în România, la Schela Cladovei (localitate componentă a municipiului Drobeta-Turnu Severin) au scos la iveală amulete  formate din pietricele vopsite în alb și roșu, ce erau purtate la gât, datând, zic ei, de acum circa 8 000 ani. Asta ar fi considerat cel mai vechi martisor descoperit pana acum. Eu nu cred ca are 8 000, dar asta-i alta poveste. Oricum, e foarte vechi.

Amuleta, in general, era un obiect mic căruia vechi superstiții îi atribuiau puterea magică de a aduce noroc și de a-l apăra pe cel care îl poartă de influențele malefice ale duhurilor rele.

Martisorul este specific românilor, aromânilor, megleno-românilor, precum și la bulgarilor (care il numesc Martenița). Data fiind deci aria de raspandire, precum si vechimea, putem emite ipoteza ca e un simbol sau o sarbatoare a tracilor.

Nu stim sigur in vechime cand se purta, cert este insa ca in vremea daco getilor contemporani imperiului cu capitala la Roma, avea deja legatura cu inceperea noului an, adica 1 martie si avea de asemenea, precum veche amuleta, rol de talisman aducator de noroc, fiind purtat cam intreaga luna cu nume de zeu al razboiului.

Martisorul era si este acel snur rasucit in doua culori, alb si rosu. Acum se agata de el te miri ce, in trecut insa nu se mai punea nimic, de abia oleaca mai tarziu adaugandu-se o moneda de argint, ca simbol al soarelui.

Intr-un studiu dedicat martisorului, poetul George Cosbuc afirma:

„mărţişorul este un simbol al focului şi al luminii, deci şi al soarelui. Poporul nostru îl cunoaşte şi îl ţine în mare cinste, şi îl poartă copiii, fetele şi mai rar nevestele şi flăcăii, fiindcă el e crezut ca aducător de frumuseţe şi de iubire”
[…]

„scopul purtarii lui este sa-ti apropii soarele, purtandu-i cu tine chipul cam cu acelaşi rost cum purtăm noi o cruce ori un chip al lui Hristos în sân. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ti-l faci binevoitor sa-ti dea ce-i sta in putere, mai intai frumusete ca a lui, apoi veselie si sanatate, cinste, iubire si curatie de suflet. Taranii pun copiilor martisoare ca sa fie curati ca argintul si sa nu-i scuture frigurile, iar fetele zic ca-l poarta ca sa nu le arda soarele si cine nu le poarta are sa se ofileasca. Poporul mai stie ca martisorul trebuie purtat ca lucru sfânt, nu asa ca podoabă ori ca jucărie.”

Dupa trecerea sarbatorii, cu banul de la snur se cumparau vin rosu, paine si cas proaspat pentru ca purtatorii simbolului de primavara sa aiba fata alba precum casul si rumena precum vinul rosul.

Martisorul, adica acel snur, reprezinta unitatea contrariilor: vara-iarna (calendarul geto dacilor aveau doua anotimpuri), caldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumina-intuneric.

Snurul era fie legat la mana, fie purtat in piept. El se purta de la 1 martie pana cand se auzea cucul, infloreau ciresii si veneau pasarile calatoare. Atunci, martisorul se lega de un trandafir sau de un pom inflorit, ca sa le aduca noroc.

Adica, un paganism.

Asta cu “sa le aduca noroc”, pare de bine, insa e un dracism:

Parintele Ilie Cleopa despre idolul NOROC. Nu mai ziceti „noroc”, caci va inchinati la dracul cumplit MOLOH

Nu se roaga la Dumnezeu, dar se roaga la Soare, adica la ceva creat si nu la Creator. Iar ce spune George Cosbuc acolo e o hula: “scopul purtarii lui este sa-ti apropii soarele, purtandu-i cu tine chipul cam cu acelaşi rost cum purtăm noi o cruce”

 

Tagged with: , , ,

Un răspuns

Subscribe to comments with RSS.

  1. Ivan said, on martie 1, 2020 at 6:14 pm

    Corect, asa este.

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: