SACCSIV – blog ortodox

Casnicul meu si Apocalipsa – episodul pilot

Posted in APOCALIPSA, FAMILIA, SUPRAVIETUIRE by saccsiv on ianuarie 23, 2020

Mai multi frati m-au rugat sa abordez acest subiect, ca de exemplu Grigore:

Alt subiect prioritar este cel al apropiatilor care nu sunt de acord cu retragerea catre o viata austera.
E o incercare cu care multi au de-a face si care poate slabi enorm credinta celor determinati.

Situatiile intalnite cu sotul sau sotia.
Situatiile cu copiii sunt de cele mai multe ori, ce fac daca e copilul meu bolnav?
Situatiile cu parinti sunt cand parintii sunt atei formati de comunism sau media. Parintele are o mare influenta asupra copilului indiferent de varsta.

Si voi proceda chiar dupa cum mi-a sugerat el:

Nu poate fi tratat intr-un articol. Scris mai putin, bataie de cap mai mare. Precis o sa fie si discutii aprinse, asta e. Trebuie ridicata mingea la fileu si toti cititorii sa comenteze, sa ofere solutii, poate vom avea solutii oferite si de preoti. Este evident un subiect cu importanta foarte mare care trebuie reluat mereu ca oamenii sa se mai inspire din cele scrise de altii.
De cate ori e reluat sa fie linkuri si ancore catre discutiile trecute.

Asadar, acesta ar fi episodul pilot.

Si putem incepe comentand imaginea de mai sus. E de rau ca un copil sa faca asa ceva? De ce este pus la munca? Nu este exploatat acel copil?

Dar igienic este? Se poate infecta? O fi vaccinat? Nu se murdareste? Apa curenta are sa se spele?

Nu cumva bea si lapte proaspat muls? O fi sanatos?

Soareci nu sunt pe acolo?

E doar in vacanta sau acolo locuieste? Are scoala in sat?

Puzderie de intrebari…

Daca ar fi copilul vostru, cum ati raspunde la aceste intrebari? Dar casnicii vostri?

Sau puteti incepe cu ce vreti.

 

11 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Andrei-Nicolae said, on ianuarie 23, 2020 at 6:01 pm

    O carte incredibila: Simion Mehedinti-Soveja (1868 – 14 decembrie 1962), ”Alta crestere – Scoala muncii”

    Va propun un text pe care il recomand spre a fi publicat ca articol de sine statator. Acest fragment exprima cel mai bine idealul ortodoxiei romanesti, asa cum a fost el primit din mosi stramosi de doua mii de ani, pana cand fiara comunista la contracarat, incercand anihilarea totala a sa. Sa fi reusit intru totul?

    Motto:
    „Munca, oricare ar fi, lasă urmele ei nu numai în palmă, ci şi în creier”
    „Un popor şi un individ atâta preţuiesc: cât au înţeles din Evanghelie”

    ”Se poate însă da educaţie deplină în sat? Aici vine a doua întâmpinare: vrei să mă îngropi la ţară? Ce fac cu creşterea copiilor? (ipocrizia începe cu acest pseudo-argument). Ce fac cu nevoile mele de o viaţă intelectuală mai bogată?

    Pentru copii, ne-am înţeles. Temeiul creşterii lor, adică educaţia până la 10-12, e neasemănat mai solidă la cel crescut în sat decât la copilul orăşeanului, care e o biată pasăre închisă în colivie. (De altfel, în toate ţările înaintate, şcolile fug astăzi de oraşe. Fetele, îndeosebi, ar putea să nu vadă oraşul în veci şi ar fi cu atât mai destoinice pentru marea lor menire, ca mame şi gospodine.) Cât priveşte obiecţia cu viaţa intelectuală, făţărnicia e vădită: nu cultura, ci nevoia de lux şi obiceiurile rafinate atrag în oraşe pe cei ce fug din sat ca dintr-un loc de pedeapsă. Iar aici, punem degetul pe rană: lipsa de ocupaţii serioase şi de ideal moral atât la femeie, cât şi la bărbat, iată buba ce mai primejdioasă a societăţii noastre. De aici izvorăşte veninul care otrăveşte din capul locului educaţia tineretului.

    Iar dovada este hotărâtoare. E destul să amintim că cei cu avere fug nu numai de la moşie şi din sate, ci fug şi din oraşe însemnate, cum sunt Iaşii, Craiova, Galaţii, Clujul şi altele…Ce lipseşte Iaşilor? Vechea capitală are un teatru luxos, cum nu se găsesc nici în străinătate, în multe ţări; are universitate – lucru destul de rar în orice stat; are biblioteci, muzee, conservator de muzică, pinacotecă, societăţi de sport ş.a., ş.a. Şi totuşi, ieşenii fug de Iaşi, emigrează spre Bucureşti până şi profesorii universitari!

    Argumentul cu nevoia de viaţă intelectuală e deci o vorbă de mântuială. Altul e adevărul. Dacă ar fi vorba de cultură, omul bogat la suflet poate chiar într-un sat înfundat în mijlocul munţilor să trăiască o viaţă sufletească foarte bogată. Pentru câţiva lei, poate chema lângă el pe toţi filosofii pământului. Iar de când s-au înmulţit mijloacele tehnice în popularizarea operelor de artă, poţi avea la îndemână vederi de tablouri şi alte rarităţi, de care înainte vreme nu se învredniceau nici regii. Ce să mai zicem de radio, care îţi dă zilnic concerte şi-ţi spune ce se petrece pe toată faţa pământului!

    Dar, încă o dată, nu de asta e vorba; nu de ştiinţă, de artă şi de filosofie, ci de lux li de ademenirile traiului rafinat, inevitabile pentru cel care are avere, fără să aibă însă şi o ocupaţie serioasă în viaţă. Căci de-ar avea în adevăr dragostea muncii şi un ideal moral, şi-ar da seama că scena pe care se poate ridica cineva la cea mai mare distincţie e tocmai satul. Un moşier, care saltă prin fapta şi vorba lui un colţ de ţară, e un mare reformator, ca şi învăţatul apostol Paul sau alţi oameni cu chemare divină pe pământ.
    Iar femeia lui, în loc de a se chinui să se ia la întrecere în modă cu heterele sau să cheltuiască nebuneşte spre a trece drept „regina” adunărilor deocheate, numite baluri, ar putea fi, fără nici o cheltuială, suverana adevărată a femeilor unui sat întreg.

    Dar, pentru asta, trebuie ideal moral, singura unitate de măsură a valorii şi a culturii cuiva. Iar faţă de acest criteriu, pentru orice femeie, care a îngăduit soţului ei să-şi mute gospodăria de la sat la oraş, chestiunea se pune astfel:

    Ori ţine într-adevăr la copii, şi atunci nu-i decât, un drum: să se întoarcă grabnic la viaţa de sat, lângă moşia ori petecul său de pământ; ori nu ţine, şi atunci însuşirile ei negative: lipsa de înjurături, de beţie şi de brutalitate sunt de puţin folos, căci devine şi ea, cu vremea, un element negativ şi chiar primejdios în creşterea copiilor, înconjuraţi de toate ispitele oraşului.

    Întrebarea e: mai poate românca îndrepta răul printr-o nouă educaţie dată tinerii generaţii? Şi de unde anume ar trebui să pornească iniţiativa? Mărturisim că nu ne putem gândi aici la aşa numitele asociaţii feministe. N-avem nici o nădejde în femeia masculină, care îşi bate capul cu egalitatea sexelor, cu maşinăria votului şi de alde astea.

    Asemenea, nu nădăjduim nici în creatura subfeminină care trăieşte numai pentru a se împodobi, adoarme cu gândul la juvaere, se deşteaptă, respiră, se bucură şi se întristează după evanghelia croitoreselor. Această categorie e neasemănat mai rea chiar decât femeia cu apucături masculine. Astfel de femei sunt la fel cu sălbaticii din pădurile Africii şi Americii. Ca să te încredinţezi, e destul să citeşti în descrierile de călătorie, cum acei sălbatici semânjesc cu unsori albe sau roşii, sau de alte culori; cum îşi vopsesc părul; cum îşi găuresc urechile, buzele şi nasul; cum se piaptănă, aci grămădind părul în creştet, aci ducându-l la ceafă, aci întorcându-l spre tâmple şi sucindu-l în fel de fel de chipuri.

    De la rătăcirile acestea ale modelor sălbatice, femeia n-a putut trece nici azi la o viaţă cuminte. De altfel, până mai ieri, chiar şi bărbaţii se împopoţonau să le plângi de milă. Ce peruci pe cap! Ce funte la genunchi! Ce de horbote la mâneci şi la guler! Ce de marafeturi şi de împestriţaturi!… Dar, de o sută şi ceva de ani, smintelile s-au dus de la bărbaţi. Singure femeile fără ocupaţie le mai păstrează. Ca şi bakairii şi zuluşii sau alţi sălbatici, ele se mânjesc îngroşindu-şi buzele, înegrindu-şi sprâncenele, sulemenindu-şi faţa şi pieptul, pe care-l dezgolesc, ca ţiganii…. De la barbaria murdară de odinioară, am trecut la barbaria pudrată de azi, care, în fond, e tot o murdărie.

    Prin urmare, de la unele ca acestea, nu se poate aştepta vreo îndreptare. Sunt însă femei, cărora li se poate încredinţa iarăşi rolul matriarhatului; sunt cele care muncesc şi ştiu a preţui munca. Astfel de femei au făcut mai întâi un progres însemnat în îmbrăcăminte. În loc de a schimba de patru-cinci ori pe an, iar uneori de patru-cinci ori pe zi costumele, aci scurtându-le până la genunchi, aci lungindu-le ca pe o coadă de şarpe şi târându-le pe jos, femeile acelea âşi lucrează singure o parte din haine şi au ajuns să se îmbrace într-un chip potrivit cu nevoile vieţii. Mamele, bunicile şi străbunicile lor le-au lăsat modele de îmbrăcăminte, la care femeia harnică îşi arată deşteptăciunea şi talentul, îmbinând doar culorile şi iscodind cusături şi alesături mai frumoase. Şi, cum nu se pocesc la port, după cheful străinilor, de asemenea nu-şi sluţesc nici faţa cu sulimane şi otrăvuri. Ele ştiau că obrazul cel mai frumos e cel spălat cu apă, nu spoit cu dresuri; piciorul cel mai frumos nu e cel bont, ca cel al chinezoaicelor, ori cocoţat pe catalige, ci acela care a crescut slobod, deoarece adevărata frumuseţe e a sănătăţii, nu a simulacrului şi a minciunii.

    În femei ca acestea ne punem noi toată nădejdea unei creşteri mai bune a tinerilor adrasle. Fiind scăpate de faza barbariei, ele vor putea duce şi pe copii repede spre o viaţă de hărnicie şi vrednicie. Vatra, masa şi casa lor va fi ca un altar, căruia şi bărbatul şi copii îi dau roată cu dragoste şi respect. Numai unor astfel de femei sfinţite, prin munca de toate zilele şi înţelepţită de încercările vieţii, li se poate acorda matriarhatul moral. Fiecare pas al lor e cugetat, deoarece ele îşi dau seama că nu numai vorba şi purtarea lor, ci şi lucrurile dimprejur, până şi cele neînsufleţite, înrâuresc cugetul şi simţirea celor din casă. Numai femei ca acestea vor putea ridica neamul românesc din greutăţile în care se zbate acum.

    Bune sau rele, femeile sunt temelia educaţiei în fiecare generaţie; aşa că, chiar dacă ele n-ar fi încoronarea istorică a fiecărui popor, sunt cel puţin începutul înălţării, ca şi al căderii lui. E un mare simbol faptul biblic că însuşi Iisus, în loc de a veni pe norii cerului, să cureţe pământul cu tunete şi trăsnete, a venit ca prunc omenesc, în casa unui muncitor şi sprijinit pe braţele unei fecioare.
    Iubire şi muncă, copil şi femei, iată calea spre izbăvirea din păcat. Dar, pentru aceasta mai trebuie încă un lucru: viziunea limpede a unui ideal, fără de care nu i se poate încredinţa matriarhatul moral.
    Găsim acest ideal măcar la femeia muncitoare? Sau, dacă nu-l are nici ea destul de clar în minte, cine să i-l dea?

    Ni s-a pus întrebarea: Dar bărbatul nu trebuie să aibă nici un rol în cei dintâi ani ai educaţiei copilului?
    Întrebarea a aproape de prisos. Se înţelege de la sine că, direct sau indirect, tatăl are o parte foarte însemnată la îndrumarea copiilor, însă, oricât ai drămui influenţa fiecăruia dintre părinţi, e sigur că mama, ca una care din cele dintâi zile poartă pruncul la sân, are totdeauna câţiva paşi înaintea tatălui, în ceea ce priveşte înrâurirea asupra copiilor.

    Desigur, însă, o bună împărţire a munciicere ca şi tatăl să-şiia partea lui de răspundere chiar din cei dintâi ani ai copilăriei. Şi aceasta, nu numai cu gândul de a împărţi răspunderii, ci din nevoia de a împlini latura de muncă potrivită cu sexul său.

    Într-adevăr, clădirea sufletului omenesc cere două feluri de materiale: reprezentări şi emoţii (cărămizi şiciment). Impresia şi reprezentarea fără emoţie e slabă şi de puţină însemnătate pentru viaţă. De aceea, şcoala de azi, clădind cu cărămizi fără ciment sau cu puţin ciment, nu ajunge la nici o ispravă.
    Lucrând însă cu luare aminte, în cei dintâi ani, se pot înlătura multe neajunsuri. Pentru materialul reprezentărilor poate avea şi tatăl un rol destul de însemnat, dar cimentul emoţional îl dă mai ales mama.”

    Alte citate:
    „Caracterul nu e un dar, ci o sumă de deprinderi tari, dobândite din muncă”

    „Cine s-a învăţat lângă mama lui să spună numai adevărul rămâne cinstit până închide ochii”

    „Femeile sunt temelia educaţiei în fiecare generaţie”

    „Luaţi seama, mame şi soţii! Pe cât de mare e menirea voastră, pe atât de mare trebuie să fie grija de copiii voştri, chiar din clipa dintâi a pregătirilor spre viaţă… De la voi porneşte binele şi răul.”

    Apreciază

  2. Alexandru TM said, on ianuarie 23, 2020 at 7:05 pm

    Doamne ajuta,

    Intr-o gandire sanatoasa, pragmatica , ancorata in realitatea duhovniceasca , in realitatea traiul simplu si sanatos cu fundament in glie, intrebarile referitoare la copil se auto-exclud, nevrand sa spun ca sunt de tot rasul.

    In gandirea contemporana , aceste intrebari fac parte din repertoriul parintilor ancorati in confort-comoditate, in repertoriului cetatianului emancipat si emasculat, al autoritatilor „peste-poate de grijulii” si a multora dintre noi prieteni cu „lumea”.

    De ce ? De ce oare ? Nu mai este nevoie de austeritatea traiului autosuficient gospodaresc (nu vorbesc de austeritate regimentala, dictatoriala) , pentru ca austeritatea muncii proprii, aceasta famliala si familiara ,constanta si buna creaza caractere, creaza abilitati, deprinderi, gandire critica , creaza oameni independenti ,cu credinta pt a trece de greu, nu usor de prostit, refractari la gainarii. Acest fel de compartament si caracter format nu este dizerabil intr-un copil sortit sa devina un „om al lumii noi”.

    Aceste calitati si tarsaturi dezvoltate in natura si prin munca voluntara trebuie eradicate ca , prin confort si persiflarea seriozitatii in ori ce domeniu ,sa nu avem nici o tarie de caracter astfel , leatul necuratului sa ne apuce pe toti si pe copii nostri.

    Cat despre Sotie/Soti/Copii/Parinti , vorbim cu ei , ii educam in desprinderea de aceasta lume sau macar de desprinderea de toate viciile ei, morale si duhovnicesti, cu precizare ca tot cel ce va vrea sa traiasca virtuos in Iisus Hristos sa se pregateasca de lupta, nu-i va fi usor.

    Avem obligatie de ai lua cu noi in cazul unei plecari din fata pustiirii, daca acestia vor si in cazul in care acestia sunt in stare sa decida pentru ei (ca daca e copilul mic si nevasta vine cu tine , pleci cu ei si gata).

    Dar daca Domnul a ingaduit pana in momentul 0 , sa fiti impreuna, iar cand nu mai este de stat, ei vor refuza sa vina , atunci nu privesti inapoi ci, te iei si pleci iar cine vrea vine si cine nu vrea, Dumnezeu cu mila . Pilda avem pe Lot si nevasta lui. Pilda avem chemarea apostolilor.

    Nu santem egoisti, dar dragoste cu forta nu se poate . Si dragoste mare este sa-ti pui viata pentru ei plecand pentru ei cu ei, spre mantuirea tuturora , punandu-va viata in mainile lui Hristos.

    Mantuire

    Apreciază

  3. Cristian said, on ianuarie 23, 2020 at 7:44 pm

    Doamne ajuta! Interesante problematici si cu o răspândire destul de mare în mediul creștin-ortodox practicant de la noi….evident, mă refer la cei care intenționează să se retragă (în cele mai multe cazuri cu familia) spre mediul rural, și chiar in Comunități creștine. Scopul acestei retrageri este binecunoscut, nu-l mai abordez….Mai mult de a PROPUNE o soluție, la diversitatea problematicii nu pot oferi….Cum văd eu problema:
    1. Punctul de plecare este DUHOVNICUL (antrenorul de suflete – de preferat dacă se poate, un părinte îmbunătățit din mediul monahal), care trebuie să cunoască bine familia în cauză cu toată problematica ei…ideea e că toți membrii familiei (soț, soție, copii) ar fi bine să se spovedească la ACELAȘI duhovnic…sinceritatea ( nu voia noastră, sau punctul nostru de vedere) este prioritară….
    2. TOATE ASPECTELE MAJORE ale vieții se rezolvă cu BINECUVANTAREA duhovnicului….(de ex – Părinte, vrem să ne mutăm la țară…este bine?, este bine să o facem acum? în cutare loc sau în cutare loc? etc. dați-ne binecuvantare…)
    3. Părintele duhovnic poate furniza un răspuns pe loc, sau mai târziu, după cum îl LUMINEAZĂ și pe el Bunul Dumnezeu. În funcție de acest răspuns vedeți mai departe cum se va gestiona situația.
    4. SUPLIMENTAR – dacă nu vă răspunde pe loc,întrebați duhovnicul cu ce să vă nevoiți dvs. (rugăciuni și Post- Acatiste, Paraclis etc.) pentru lămurirea situației, căci în fond, de dvs și de familia dvs este vorba. Duhovnicul se roagă și el dar în primul rând dvs trebuie să o faceți….
    5. Sub o formă sau alta, Bunul Dumnezeu va face lumină in situația dată…
    IMPORTANT – Înarmați-vă cu răbdare, căci este posibil să treacă o perioadă mai lungă de timp în efectuarea nevoinței până ce veți căpăta un răspuns., nu ÎNTRERUPETI nevoința… nu mai povestiți la nimeni ce faceți, căci vrajmasul va aude si va căuta să strice…NU VĂ SUPARAȚI dacă voia lui Dumnezeu nu corespunde cu cea a dvs…
    …cam așa văd eu lucrurile….nu trebuie inserat LUMESCUL în asemenea decizii, altfel nu se vor crea decât tulburări…. Spor duhovnicesc și Dumnezeu să ne miluiască pe toți!

    Apreciază

  4. Rafael said, on ianuarie 23, 2020 at 9:28 pm

    Fratilor , ar trebui cate un episod cu Apocalipsa pe saptamana sau, zic si eu ,chiar doua . Problemele pe care le genereaza o viitoare retragere sunt deosebit de complexe si difera de la o persoana la alta , de la familie la alta si chiar de la un grup la altul .
    . Exista cazuri cand cei din familie inteleg gravitatea situatiei si doresc sa se rupa de sistem , exista si cazuri cand nimeni din familie nu te intelege , uneori cei apropiati te considera nebun , suspect de delir mistico-religios sau cate si mai cate situatii vom intalni
    Problema matuirii se poate pune si altfel ,dupa cate am inteles eu si dupa cum spun Sfintii Parinti , in vremurile de pe urma mantuirea este personala , Nu spun sa abandonam familia sau pe cei apropiati , sa nu se interpreteze asfel dar , dupa cum spunea si fratele Alexandru TM in comentariul sau ca „dragoste cu forta nu se poate”, nici eu nu pot sa renunt Hristos si la mantuirea mea , daca cei din familie ,nu doresc sau nu mai pot, din diverse motive ,sa se mantuiasca
    Eu cam asa vad situatia in acest moment

    Doamne ajuta !

    Apreciază

  5. Grigore said, on ianuarie 23, 2020 at 10:50 pm

    Pentru copil munca este gimnastica. Trebuie munca adaptata puterii copilului, dar care sa il oboseasca un pic pentru a se putea obisnui cu efortul fizic. Obligatoriu trebuie facuta in joaca si copilul nu va observa oboseala, insa va dormi neintors fara chef de tableta sau calculator.

    La fel si cu miscarea! Cine e parinte trebuie sa puna copilul la miscare mereu si mereu. Un copil energic care iubeste miscarea se va plictisi usor cand va fi vorba de divertismentul care vine prin internet.

    Copilul trebuie ajutat primul caci va fi mai credincios chiar si decat adultul atunci cand va veni timpul!
    Dependenta de internet nu se rezolva intr-o zi, e nevoie de stimuli fizici si timp petrecut cu copilul.
    Cine are problema asta, sa vorbeasca sub confortul anonimitatii si voi ajuta!

    Apreciază

  6. Duhul Căpitanului said, on ianuarie 23, 2020 at 11:21 pm

    O, Doamne, Doamne, harul Tău!… Cand eram mic, făceam vacantele la tara și trăiam ca în „amintiri din copilărie”. Prunele le luam de pe jos, le frecam de pantaloni și le mâncăm… Făceam baie prin bălți, cautam insecte pentru insectar, eram plin de praf și nu prea ma spălăm pe mâini.. Nici bunicii mei.,matusile mele, unchii mei, nu prea puneau accent pe asta…. Doamne, ce har mai era atunci.. Anii70-80.Este exact nostalgia paradisului pierdut despre care vorbește Mircea Eliade și pe care cu drag l-am citit. Nu mai zic de bunicii mei (de care nu-i bine de vorbit) cât de curați și sfinți erau, care au trăit aproape o suta de ani, parintii(tata a murit la 85 de ani și mama care are 86 de ani și încă mai trăiește.). Deci, părintii noștri au fost mai tari genetic decât noi, noi(generațiaea, 40-50 de ani), de mijloc, iar copiii, mai slabi genetic. Despre ce vorbim?!

    Apreciază

  7. Ionut said, on ianuarie 23, 2020 at 11:52 pm

    Curățenia excesivă nu e bună. Un copil crescut într-un astfel de mediu e mai predispus ulterior la îmbolnăviri și alergii.

    Apreciază

  8. comentariu said, on ianuarie 23, 2020 at 11:56 pm

    Mircea Eliade … istoria religiilor … sincretism religios … Maitreya

    Apreciază

  9. Scoala82 said, on ianuarie 24, 2020 at 2:58 am

    După mine, copiii crescuți in natura și care sunt obișnuiți de mici sa facă treaba, după puterile lor, sunt mult mai bine pregătiți pentru viața,mai descurcăreț și chiar mai veseli decât ceilalti copii. In primul rând, este in avantajul lor sa știe practic, sa facă de toate: sa mature, sa sa gătească, sa bată cuie/ șuruburi cu bormașina, sa cumpere ( ce, de unde), sa grădinărească, etc. Decât sa se joace de a gătitul cu jocuri colorate și scumpe, mai bine sa facă chiftele turtite și strâmbe dar creație proprie ( și fetele și baietii). Și lista poate continua. Mulți părinți prefera sa aibă curat țiplă in casa, decât sa și lase copilul sa facă mâncare in legea lor. Eu când zugrăvem, zugrăveam cu toții, și se băteau care sa Tina trafaletul. Ii lăsam sa scrie pe pereți, intr o camera, pana se plictiseau . Apoi treceam la caiete. La primii copii, fiindcă eram săraci, nu aveam bani de jucării, le puneam boabe de fasole in sticle, și făceam zornaitoare. Apoi ii puneam sa le ia din sticla. Acum, ca au de toate, dintre toate jucăriile, le prefera pe cele făcute de ei ( ex: casa din cutie de mobila, din carton, pictată, cu pene, cu ferestre, etc.) Munca fizica și rucodelia dezvolta creativitate, linisteste gândurile, canalizează energia cea mare a copiilor. Când trebuie sa i ții in biserica, sau e de așteptat undeva, le iau de acasa de colorat, de desenat, stau pe mute. Le mai explic ceva, le mai dau o tema, o sugestie, toată lumea e mulțumită.
    Viața la țara, după mine, este vitala pt familiile cu copii . Noi am avut o tentativa, dar nu a mers. Nu era momentul potrivit. Cum zicea un cititor, sa facem rugăciune, sa vedem cum ni se potrivește fiecăruia. La sate este sărăcie mare, pentru ca dacă nu ai măcar pe cineva cu salariu in familie, este greu. Dar, satul îți oferă tot ceea ce ai nevoie. Nu trăiești in belsug, dar nu mori niciodată de foame, orice s ar intampla. Sunt case f bune cu 6000-7000 euro, cu peste 1000 mp. Totul e sa fie cel putin in zona Submontană-Montană, lângă o pădure, de preferat, și exclus stațiune turistică, la drumul principal. Important este primul pas.
    Și sa muncim cu toată familia: unul Văruiește pomii, unii ii taie, unul repara gardul, altul face de mâncare. Ca și dacă te pui sa faci de la 0 i căsuța, din chirpici sau baloți de paie, cu familia sau o mâna de prieteni, tot o faci. Nici nu ți trebuie aprobare, ca e fără Fundație și e ca și anexa, șopron, grajd, etc. O gândești sa fie funcțională, independența de surse de curent sau apa de la primărie, economică su estetica pe cât se poate. Decât sa mergi in vacante, sa cheltui aiurea, mai bine mergi la căsuța ta, te bucuri de ce ai și îl sporești.

    Apreciat de 1 persoană

  10. Vali said, on ianuarie 25, 2020 at 12:39 pm

    Copiii nu pot fi crescuti si nici educati dupa principiile tale crestine cand traiesti in interiorul societatii.
    Doar daca ai propriul grup cu aceleeasi convingeri ca ale tale si poti oferi copilului o alternativa.
    Sau daca te izolezi pe munte.
    Altfel este imposibil.

    Nu poti obliga copilul sa fie diferit si sa se separe de TOTI ceilalti copii. Asta pt ei este o trauma.
    Copiii au nevoie de prieteni de joaca.

    Imagineaza-ti ca traiesti intr-o societate unde libertatea sexuala domina.
    Nu mai exista notiunea de incest, pedofilie, deviatii sexuale. Tot ce tine de sex e normal si fara limita.
    Mai poti tu ca parinte, sa fii puritan cu principii morale stricte si copiii tai, virgini ?

    Oamenii traiesc in haite si se supun, constient sau inconstient, liderului haitei.
    Poate un om sa fie vegetarian traind in haita de lupi?

    Sa traim in lume, fiind rupti de ea, devine tot mai greu.

    Apreciază

  11. bulancea1 said, on ianuarie 27, 2020 at 12:35 pm

    Doamne ajută frate Vasile, îmi place articolul dar, până la comunități / retragere / fugă, cred că n-ar strica să ne şi întâlnim, să ne cunoaşrtem unii cu alții şi nu mă refer la a ne întâlni toți odată ci, aşa o încurajare de a se întâlni cei din zone apropiate, pe zone, sau pe județ, aşa cât de cât. Eu, presupun că de ex. în zona mea, sau în județul meu, sau în satul meu, ar mai fi şi alţii „extremişti” ca şi mine. Dar, după cum nici eu nu-i cunosc, nici ei nu mă cunosc pe mine dar, sigur sunt şi ei cititori de saccsiv.
    Ştiu că a fost o încercare bună din partea ta dar… tu ştii mai bine de ce a stagnat cam în faşă.
    Ce idei mai ai în sensul acesta?

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: