SACCSIV – blog ortodox

POLITICA e o CURVA. Fotografii cu KLAUS IOHANNIS, pe cand trebuia sa fie premierul lui MIRCEA GEOANA daca acesta castiga prezidentialele din 2009. Dupa nici cinci ani, Klaus Iohannis devenea cel mai inversunat anti psd-ist pentru ca dorea sa ajunga presedinte

Posted in alegeri, FOTO, KLAUS JOHANNIS, Mircea Geoana, POLITICA, prezidentiale by saccsiv on noiembrie 20, 2019

In 2009 Victor Ponta era purtatorul de cuvant al campaniei lui Mircea Geoana, iar Klaus Iohannis era cel desemnat pentru postul de premier in cazul in care Traian Basescu ar fi fost invins. Numele primarului din Sibiu fiind adus in nenumarate randuri in discutie de Mircea Geoana in dezbaterea impotriva lui Basescu.

Iata si ce declara pe atunci Klaus Iohannis, la Sinteza Zilei, Antena 3:

Eu am o echipă, nu sunt în căutarea altei echipe. În cazul în care domnul Geoană nu va câştiga nu voi accepta o altă nominalizare. Suntem o echipă. Astfel de echipe între politicieni nu se formează foarte uşor. Ne-am întâlnit şi am constatat foarte repede că ne dorim acelaşi lucru: o guvernare corectă. Noi nu am pornit de la împărţirea puterii. Ci am pornit de la esenţă: cum trebuie abordată guvernarea, care sunt problemele peste care trebuie să trecem foarte repede.

Dupa nici cinci ani insa, devenea cel mai inversunat anti psd-ist:

Istoricul celui mai periculos proiect politic din istoria post decembrista. O alianta fundamental anticrestina si antinationala, avand cea mai neagra doctrina de stanga din intreg esicherul politic romanesc

 

20 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. gheorghe said, on noiembrie 20, 2019 at 9:53 am

    „POLITICA e o CURVA” …. cand e facuta de golani.

    Apreciază

  2. vlad tepes said, on noiembrie 20, 2019 at 10:38 am

    Un gunoi uman si un slugoi ordinar, pt o Romanie anormala! Il meritam cu prisosintza, ca neam, dupa 30 de ani de involutie din toate punctele de vedere!

    Apreciază

  3. mircea.v said, on noiembrie 20, 2019 at 11:02 am

    off

    Parintele Gheorghe Calciu, inginerul Eugeniu Iordăchescu, Ceausescu si daramarea si nedaramarea bisericilor din Bucuresti.

    Maine se implinesc 13 ani de cand Parintele Gheorghe Calciu a trecut la Domnul. In constiinta poporului exista o idee cum ca Ceausescu nu a fost el chiar asa rau, ca uite, incepand cu 1980 nu a mai daramat biserici si ca le-a mutat din calea buldozerelor adica a marilor proiecte de sistematizare ce au urmat cutremurului din 1977.

    Lucrurile stau altfel, si faptul ca unele bisericile nu au mai fost daramate a fost platit cu sange, cu jertfa, cu alti ani de puscarie.
    Cine a platit? Parintele Calciu si familia sa, sotia si copilul sau.

    Parintele Calciu vorbeste de darmarea Bisericii Enei in Cele 7 Cuvinte catre tineri – 1978, dar si inainte de aceste predici. Cele 7 Cuvinte sant difuzate la Europa Libera, Parintele Serafim Rose le traduce si le raspandeste in America, deja lumea stia de daramarea bisericii Enei – ea ramanand in pcioare in urma cutremurului. Era ca o palma data regimului comunist ateu. Blocul artistilor – Dunarea se darmase, in jurul bisericii Enei erau numai ruine si biserica era singura in picioare, tepusa din piciorul dictatorului.

    In 1979 Parintele Calciu este arestat, condamnat si incepe a 2-a perioada de detentie. Prima 1948 – 1963.

    Ceausescu era deja sub presiune internationala in privinta darmarii bisericilor. Si el vroia sa aiba o imagine buna, ca doar il plimbase si regina Marii Britanii cu caleasca.

    Urmare a jertfei Parintelui, Dumnezeu il lumineaza pe Inginerul Eugeniu Iordăchescu care pune la punct o metoda de translatare a bisericilor si Ceausescu accepta ca acestea sa fie mutate. Si nu mai este mutata nici Patriarhia din Dealul Patriarhiei si nici Seminarul.

    Au fost salvate prin translare, Schitul Maicilor, biserica Olari, biserica Sfântul Ilie, biserica Mihai Vodă, clopotniţa bisericii Mihai Vodă, Palatul Sinodal, Mănăstirea Antim, biserica Petru Iacob din Reşiţa, biserica Sfântul Ioan, biserica Sfântul Gheorghe, biserica Sfântul Ştefan „Cuibul cu barză”, ansamblul statuar de la biserica Domniţa Bălaşa şi biserica Mănăstirii Râmeţ.

    Propaganda lui Ceausescu a incercat sa dea o lovitura de imagine si in parte i-a reusit, Ceausescu aparand ca unul ce salveaza bisericile de la daramare, aparand chiar ca un om al Bisericii. Au fost facute filme, documentare, emisiuni tv cu aceste translatari. Asta fiind doar fatada. Despre bisercile daramate de buldozere sau dinamitate nu au mai fost facute filme, documentare… .

    Biserici darmate in anii 1980, la link:
    https://www.stelian-tanase.ro/biserici-demolate-anii-80/

    In 2016 inginerul Iordachescu este decorat cu Crucea Patriarhala pentru mireni, dar nimeni nu vorbeste despre jertfa Parintelui Calciu.

    Fragmente din „Viata Parintelui Gheorghe Calciu”

    „Intre timp a inceput persecuţia din partea lui Ceauşescu şi dăramarea
    bisericilor. Acţiunea aceasta de reeducare era tot mai persistentă in şcoală. Şi teama crescuse. Ceauşescu trimisese nişte ingineri, nişte arhitecţi care trebuiau să mute Patriarhia la spitalul Pantelimon. Seminarul trebuia să se mute şi el altundeva. Or, această bulversare in viaţa materială a Bisericii a făcut multă tulburare intre noi. Şi atunci m-am gandit să pregătesc băieţii ăştia pentru ceva. Dumnezeu mi-a dat un gand şi am zis: „Anunţaţi in toate părţile că in timpul Postului Mare, in fiecare miercuri voi ţine o predică.”

    „La fiecare predică am introdus o chemare. Şi m-am rugat lui Dumnezeu să-mi
    ingăduie Postul acela ca să pot să termin cele şapte Cuvinte.
    – Care a fost prima reacţie?
    – In momentul in care am inceput să vorbesc, Departamentul Cultelor, Securitatea, şi chiar colegii mei s-au speriat. Colegii s-au speriat pentru că era vreme de tulburare: Patriarhia urma să fie mutată la marginea oraşului, Seminarul la fel. Şi s-au temut că această acţiune a mea, care venea intr-un moment total neprielnic, ar fi putut să grăbească dezastrul. Eu nu credeam asta.”

    „- Şi eu sunt hotărat să merg pană oriunde, chiar pană la caterisire. Angajarea mea in această acţiune este totală. Ea nu are caracterul unei aventuri care să-mi infrumuseţeze biografia. Sensul ei este cel al martirajului. Dacă Hristos are nevoie de suferinţa mea, mi-o va cere. Nu vă spun cuvinte frumoase, ci vă rostesc aici credinţa mea, pe care v-o fac cunoscută.
    Dar pecetluiesc cele spuse cu sangele meu şi al familiei mele, cu suferinţa noastră comună, căci nu am fost cruţaţi de suferinţă nici pană acum, şi ştiu că nici de aici incolo.
    – Şi ce-ai ciştigat prin asta, părinte? Ce a caştigat Biserica?
    – Sunt sigur că măcar două lucruri. Intai, sunt convins că nu se vor mai dărama biserici. Se vor teme, pentru că preoţii buni vor şti de acum că se poate protesta. Al doilea lucru caştigat este tocmai ultima parte a frazei anterioare. S-a stabilit definitiv, deşi incă nu absolut, in conştiinţa preoţimii romaneşti, a generaţiei tinere, că există datoria de a apăra credinţa şi Biserica şi de a protesta atunci cand silnicia incalcă libertatea noastră spirituală. S-a implementat in conştiinţa tuturor că un consilier şi chiar un episcop, servil fiind faţă de ateismul oficial, nu mai poate avea drept de viaţă şi de moarte asupra preotului şi a familiei
    sale, a copiilor lui. Eu mă refer la preoţii demni, care sunt desfiinţaţi de braţul Departamentului. Şi această conştiinţă rămane, părinte, aşa cum altădată v-am spus că problema drepturilor omului, odată pusă, rămane, chiar dacă in statele socialiste nu se aplică.”

    .
    In “Al doilea cuvant catre tineri: SA ZIDIM BISERICI!” Parintele Calciu spune:

    „Nu putem vorbi de voievozii români dărâmându-le ctitoriile; nu putem vorbi de Mihai Viteazul făcând să dispară într-o singură noapte Biserica Enei! Nici o cramă, nici o cârciumă „Dunărea”, nouă sau veche, nu poate echivala măcar o singură piatră din temelia Bisericii Enei.”

    Doar citind cartea „Viata Parintelui Gheorghe Calciu” realizezi magnitudinea jertfei Parintelui si a familiei sale.

    Apreciat de 1 persoană

  4. Duhul Căpitanului said, on noiembrie 20, 2019 at 12:17 pm

    Singura politica adevărata în ziua de astăzi :să te lași de „politica” de astăzi și sa cauți sa faci voia lui Dumnezeu, nici într-un caz să participi la nebunia acestei lumi!

    Apreciat de 1 persoană

  5. Nuamidee said, on noiembrie 20, 2019 at 12:20 pm

    Acum (pare) clar.

    Apreciază

    • dacgetbeget said, on noiembrie 20, 2019 at 1:56 pm

      Pocaieste-te spalatule la minte, ce ai esti handicapat sufleteste, nu te vezi? Doamne ajuta-i!

      Apreciază

      • Niuamidee said, on noiembrie 20, 2019 at 8:58 pm

        Nu cred că vă referiți la mine. Nu înțe!eg de ce nu postați nelămuririle pe pagina autorului, dacă le aveți. Încercați să gândiți cu propriul cap. Eu nu am cerut nimănui să se pocăiască, dar cred că smerenia și bunul-simț sunt virtuți. Doamne ajută!

        Apreciază

    • Paul222 said, on noiembrie 21, 2019 at 2:36 pm

      Biblia spune clar:
      1. Pamantul este fix, deci nu se misca!
      2. Pamantul sta pe niste stalpi
      3. Pamantul are peste el o tarie, un firmament.
      Din aceste 3 puncte rezulta clar ca Pamantul nu este glob, nu se invarte si soarele se invarte in jurul lui (deasupra lui).
      Cea mai veche conceptie a pamantului plat este de la evreii vechiului testament, care erau singurii luminati de Duhul Sfant la acea vreme.

      Terminatio odata cu globul masonic ce alimenteaza religia New Age si cultul satanist al soarelui!!!

      Apreciază

      • saccsiv said, on noiembrie 21, 2019 at 2:44 pm

        Paul222

        Un Pamant rotund dar fix nu alimenteaza religia New Age si nici cultul soarelui.

        Apreciază

      • Paul222 said, on noiembrie 21, 2019 at 10:27 pm

        Frate eu vorbeam de Globul masonic cand am zis ca alimenteaza religia New Age si cultul soarelui!

        Apreciază

  6. Olesea said, on noiembrie 20, 2019 at 1:54 pm

    Numai privirile lor cîte ne spun…

    Apreciază

  7. Max said, on noiembrie 20, 2019 at 4:44 pm

    Cel care zicea in ultimii trei ani de trei ori:”..Sa mai dam o sansa pesedeului…” si semna cu ranjetul ce-l caracterizeaza orice lista a guvernelor prezentate de pesede, astazi e un caine turbat impotriva celor carora le lingea mainile-vezi si momentele prezentate in materialul de fata.In ochii sai, partidul pesede este Inamicul Public nr.1, pe care il „infiereaza cu manie proletara”-liberala-fegegerista.

    Apreciază

  8. Duhul Căpitanului said, on noiembrie 20, 2019 at 8:57 pm

    @Nuamidee,din toate videoclipurile l-ai ales pe cel mai prost. Vrei ceva de calitate?! Uita-te la „200 de motive ca pământul este plat” de Eryck Dubay.

    Apreciază

  9. Nuamidee said, on noiembrie 21, 2019 at 12:34 pm

    Stați liniștit, că și eu sunt împotriva anticreștinismului, stângii, neomarxismului, sorosismului, feminismului, masoneriei, vaccinării obligatorie, documentelor biometrice, implantului cu cip(semnul fiarei), ecumenismului, „căsătoriilor” dintre homosexuali, antihristului, progresismului, eco-extremismului și a tuturor celorlalte chestii ale realei noi ordini mondiale, dar să spuneți că pământul este plat, deși puteți observa cu proprii ochii că lucrurile nu stau deloc așa, frizează cel puțin absurdul, ca să mă exprim îngăduitor… Sănătate și mântuire!

    Apreciază

  10. Duhul Căpitanului said, on noiembrie 21, 2019 at 9:16 pm

    @Nuamidee, văd că ai început să te clonezi și pe acest site.Lăsând la o parte argumentele fundamentale din Sfânta Scriptura, in care oricum nu crezi, răspunde la o întrebare simpla :km dacă știm (sau ar trebui sa știm) ca raza de curbura a pământului este de 1m la 8 km pătrați, atunci cum se vad obiecte (mai ales pe mare), pe o zi senina și fără valuri, la peste 60 de km de la bază și nu de la câțiva metri de la bază, ba chiar se văd și valurile de la baza ambarcațiunii?! Este plin internetul de filmări… Dar dacă te bazezi doar pe ce vezi cu ochii tăi …. apropo, si pisica vede mult mai bine decât tine…

    Apreciază

    • Nuamidee said, on noiembrie 22, 2019 at 3:51 am

      @Duhul Căpitanului „văd că ai început să te clonezi și pe acest site” Nu înțeleg ce vreți să spuneți, dar nu cred că puteți explica cine sunt, pentru că habar nu aveți cine sunt… „Lăsând la o parte argumentele fundamentale din Sfânta Scriptura” Cum ar fi? „Cele 4 colțuri” pot fi punctele cardinale. „in care oricum nu crezi” În ce nu cred? S-ar părea că unii știu mai multe despre mine decât mine… Interesant… „atunci cum se vad obiecte (mai ales pe mare), pe o zi senina și fără valuri, la peste 60 de km de la bază și nu de la câțiva metri de la bază, ba chiar se văd și valurile de la baza ambarcațiunii?!” Cred că vă referiți la acea poză a orașului Chicago. Spune clar în clipul pe care l-am pus că e vorba de Fata Morgana. Dar vă întreb eu ceva, ca să înțelegeți mai bine unde greșiți: dacă pământul este plat, atunci, întreaga sa suprafață este plată. Corect? Păi, în acest caz, de ce nu se vede Everestul de la București, fiind cel mai înalt punct din lume? Sau măcar Sri Lanka de pe Everest? Dar gravitația? Dacă nu credeți în ea, atunci, ce/cine ne atrage mereu în jos? Dar eclipsele? Cum vi le explicați? Nu mai spun de celelalte… „Dar dacă te bazezi doar pe ce vezi cu ochii tăi” Asta-i bună… Și pe ce ar trebui să mă bazez dacă nu pe ceea ce văd? Pe principiul acesta, nu ar trebui să mai cred nici în Lumina Sfântă de la Ierusalim, chiar dacă am văzut-o cu ochii mei, doar pentru că are cineva „dovezi” că nu există… Eu mă retrag că nu cred că putem ajunge la un numitor comun…

      Apreciază

  11. Cosmin said, on noiembrie 23, 2019 at 10:20 am

    Nu stiu unde am citit, dar Iohanis cu Dragneau erau intr-o vreme tovarasi de combinatii…

    Apreciază

  12. […] POLITICA e o CURVA. Fotografii cu KLAUS IOHANNIS, pe cand trebuia sa fie premierul lui MIRCEA GEOANA… […]

    Apreciază

  13. […] POLITICA e o CURVA. Fotografii cu KLAUS IOHANNIS, pe cand trebuia sa fie premierul lui MIRCEA GEOANA… […]

    Apreciază

  14. […] POLITICA e o CURVA. Fotografii cu KLAUS IOHANNIS, pe cand trebuia sa fie premierul lui MIRCEA GEOANA… […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.